Ordin nr. 1.742 din 17 decembrie 2002
privind aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor reglementate şi supravegheate de Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare
- Emitent
- Ministerul Finanțelor Publice; Comisia Națională a Valorilor Mobiliare
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 947 din 23 decembrie 2002
Textul actului · 7 articole
Cuprins
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2, art. 7 alin. (1), (3) şi (15) şi ale art. 8 din Statutul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, adoptat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 25/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 514/2002,
în temeiul art. 4 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată,
ministrul finanţelor publice şi preşedintele Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare emit următorul ordin:
Articolul 1
Se aprobă Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor reglementate şi supravegheate de Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare, cuprinse în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin, şi se dispune publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Notă *) Anexa se publică ulterior.
Articolul 2
Reglementările prevăzute la art. 1 se aplică de toate instituţiile care intra sub incidenţa acestora, începând cu situaţiile financiare anuale ale exerciţiului financiar al anului 2003.
Articolul 3
Administratorii, directorii financiari-contabili, contabilii-şefi şi orice alte persoane care au obligaţia gestionării instituţiilor care intra sub incidenţa reglementărilor prevăzute la art. 1 vor asigura măsurile necesare pentru aplicarea corespunzătoare a acestora. De asemenea, aceste persoane răspund pentru adaptarea programelor informatice utilizate la prelucrarea datelor financiar-contabile, precum şi pentru exactitatea şi realitatea datelor care sunt prelucrate, respectiv înscrise în situaţiile financiare anuale.
Articolul 4
Situaţiile financiare anuale ale exerciţiului financiar al anului 2002 vor fi retratate în conformitate cu prevederile reglementărilor prevăzute la art. 1 şi vor fi transmise organelor în drept până la data de 30 noiembrie 2003. Aceasta prevedere nu se aplică fondurilor deschise de investiţii.
Articolul 5
(1)Instituţiile care intra sub incidenţa reglementărilor prevăzute la art. 1 au obligaţia sa auditeze situaţiile financiare anuale.
(2)Se supun auditului financiar şi situaţiile financiare anuale ale exerciţiului financiar al anului 2002, întocmite în urma retratarii.
Articolul 6
Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare, după consultarea cu asociaţiile profesionale din domeniul reglementat şi supravegheat, actualizează reglementările prevăzute la art. 1 în conformitate cu modificările şi completările ulterioare ale prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate care se adoptă pe parcurs.
Articolul 7
Direcţia generală piaţa de capital, Direcţia generală burse de mărfuri, Corpul de control şi Secretariatul general din cadrul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare vor asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Ministrul finanţelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
Preşedintele Comisiei
Naţionale a Valorilor Mobiliare,
Gabriela Anghelache
