Decizie nr. 231 din 10 septembrie 2002

Nicolae Popa - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/1999 şi ale art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ITIA" - S.A. Bucureşti în Dosarul nr. 2.222/2001 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.

La apelul nominal răspunde Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, prin avocat Luciana Capusan, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare arata ca excepţia este inadmisibila în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/1999, întrucât acestea au fost abrogate prin Legea nr. 409/2001, şi nefondata în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, deoarece aceste dispoziţii nu sunt relevante în soluţionarea cauzei. Considera ca principiul constituţional al accesului liber la justiţie nu este încălcat, iar autorul excepţiei, sustinand aceasta, face, de fapt, confuzie "între stabilirea condiţiilor în care se poate exercita un drept (în asa fel încât sa împiedice abuzul de drept) şi însuşi accesul la justiţie".

Raportarea la dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Constituţie, pe care o face autorul excepţiei, este nefondata, deoarece prevederile criticate se referă la posibilitatea contestarii măsurilor dispuse de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare, în timp ce dispoziţiile Legii fundamentale se referă la recunoaşterea dreptului pretins.

Cat priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 134 alin. (1) şi (2) din Constituţie, arata ca libertatea comerţului nu înseamnă exonerarea agenţilor economici de plată datoriilor, iar "economia de piaţa nu înseamnă păstrarea dezechilibrului dintre veniturile publice şi datoria publică în dăuna colectivităţii şi în beneficiul debitorilor rau-platnici".

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Constituţie, arata ca scopul cauţiunii este acelaşi din dreptul comun în materia executării silite, adică acela de a garanta creditorului de buna-credinţa a debitorului contestator şi de a-l asigura pe cel dintâi ca eventualele prejudicii rezultate din întârzierea în executare pot fi acoperite.

Reprezentantul Ministerului Public arata ca dispoziţiile criticate nu încalcă nici una dintre dispoziţiile constituţionale invocate de autor. Ele instituie o procedură specială de recuperare a creditelor neperformante. Cauţiunea instituită prin dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 nu încalcă principiul accesului liber la justiţie, ci, din contra, este o măsura de protecţie a creditorului faţă de reaua-credinţa a debitorului. Solicita respingerea excepţiei, ca inadmisibila, pentru dispoziţiile art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/1999, arătând ca aceasta ordonanţa a fost abrogată prin Legea nr. 409/2001, şi ca neîntemeiată pentru dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 16 noiembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 2.222/2001, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/1999 şi ale art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ITIA" - S.A. într-un litigiu având ca obiect recuperarea unei creanţe bancare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine ca prevederile legale atacate contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, deoarece stabilirea unei cauţiuni de 20% din valoarea creanţei, pentru contestarea în justiţie a măsurilor luate de AVAB, împiedica accesul efectiv la justiţie, debitorul neavând posibilitatea sa plătească o cauţiune atât de mare. Astfel, măsurile abuzive luate de AVAB nu pot fi atacate în contenciosul administrativ, fiind astfel incalcate dispoziţiile art. 48 din Legea fundamentală. Prin dispoziţiile legale criticate se încalcă dispoziţiile constituţionale privind obligaţia statului de a ocroti libertatea comerţului, de a proteja concurenta loiala şi de a crea cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, asa cum s-a statuat prin art. 134 din Legea fundamentală. În fine continuarea executării silite de către AVAB, în condiţiile arătate, încalcă dreptul de proprietate al societăţii debitoare consacrat de art. 135 din Constituţie.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială arata ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata din următoarele considerente:

Dispoziţiile legale invocate sunt constituţionale deoarece accesul liber la justiţie nu este îngrădit prin faptul ca s-au stabilit condiţii pentru soluţionarea anumitor cauze deduse judecaţii. Stabilirea cauţiunii potrivit dispoziţiilor Legii nr. 409/2001 nu împiedica accesul liber la justiţie.

"Faptul ca dispoziţiile legale au stabilit plata unei cauţiuni demonstreaza ca, în condiţiile unei economii de piaţa, statul asigura valorificarea creanţelor şi recuperarea acestora de către creditori.

În ce priveşte respectarea dispoziţiilor art. 48 din Constituţia României, acestea nu au fost incalcate prin stabilirea unei cauţiuni în condiţiile Legii nr. 409/2001, deoarece reclamanta are posibilitatea recunoaşterii dreptului pretins, anularea acţiunii şi repararea pagubei, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 135 din Constituţia României, şi anume faptul ca statul ocroteşte proprietatea, aceste dispoziţii sunt respectate, deoarece plata cauţiunii s-a stabilit tocmai pentru a se acoperi prejudiciul ce ar putea fi suferit de către o persoană fizica sau juridică prin neexecutarea drepturilor sale legitime.

În speta, reclamanta are obligaţia sa achite creditul datorat, potrivit titlului executoriu existent în cauza."

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând ca "ordonanţa instituie o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în vederea realizării creanţelor bancare neperformante preluate de AVAB şi a asigurării principiului celeritatii în soluţionarea litigiilor şi a oricăror cereri în legătură cu activele bancare supuse valorificării potrivit acestui act normativ".

Autorul excepţiei face confuzie între stabilirea unor condiţii legale privitoare la exercitarea unor drepturi, precum plata unei cauţiuni, care nu contravin accesului liber la justiţie şi care urmăresc sa împiedice abuzul de drept şi să asigure celeritatea procedurii judecătoreşti, şi încălcarea accesului la justiţie (reglementat prin art. 21 din Legea fundamentală). Faptul ca în speta cauţiunea are o valoare de aproximativ 26 miliarde lei, iar societatea nu dispune de resursele financiare necesare nu constituie o problemă de constituţionalitate.

Faţa de susţinerea ca dispoziţiile art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 ar încalcă prevederile art. 48 din Legea fundamentală, se apreciază ca aceasta nu poate fi susţinută, având în vedere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei dispoziţii constituţionale. De altfel, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, persoana vătămată într-un drept al său se poate adresa instanţei de judecată, în vederea recunoaşterii dreptului pretins, a anulării actului administrativ contestat şi repararii pagubei.

Din analiza dispoziţiilor legale criticate rezultă ca acestea nu încalcă prevederile art. 134 şi nici ale art. 135 din Constituţie. Unul dintre scopurile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 este de a asigura recuperarea de la debitori a creanţelor bancare, corespunzător obligaţiei constituţionale a statului de a proteja, în cadrul economiei de piaţa, interesele naţionale în activitatea economico-financiară, în condiţiile ocrotirii egale şi nediscriminatorii a proprietăţii, indiferent de titular. Dispoziţia înscrisă în art. 134 trebuie interpretată în strânsă legătură cu prevederea art. 101 alin. (1) din Legea fundamentală, conform căreia Guvernul asigură realizarea politicii interne a tarii.

Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând ca reglementarea "privind plata unei cauţiuni, pentru evitarea relei-credinţe în exercitarea drepturilor este prevăzută şi de unele dispoziţii din Codul de procedură civilă, de exemplu art. 279, 280, 384, 392, 403 şi 420, şi nu contravine art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie şi nici art. 48 din Constituţie cu privire la recunoaşterea dreptului pretins, întrucât orice drept poate fi recunoscut şi exercitat numai în condiţiile şi cu respectarea condiţiilor legale.

În ce priveşte criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 134 şi 135 din Constituţie, apar inadmisibile, întrucât aceste dispoziţii nu sunt incidente în cauza."

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică interna, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 27 august 1999, şi ale art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 15 decembrie 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001, dispoziţii legale ce au următorul cuprins:

Art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/1999: "Debitorii pot contesta în justiţie măsurile dispuse de Agenţia de Valorificare a Activelor Bancare potrivit prezentei ordonanţe şi pot face contestaţie la executare, numai cu depunerea unei cauţiuni egale cu jumătate din valoarea activului bancar supus valorificării."

Art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, introdus prin Legea nr. 409/2001: "Debitorii pot contesta în justiţie măsurile dispuse de AVAB potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi pot face contestaţie la executare numai după depunerea unei cauţiuni egale cu 20% din valoarea activului bancar supus valorificării."

Autorul excepţiei susţine ca prevederile legale criticate sunt contrare dispoziţiilor art. 21, art. 48, art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi celor ale art. 135 alin. (1) din Constituţia României, al căror conţinut este următorul:

Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

Art. 48: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.

(2)Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică.

(3)Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare săvârşite în procesele penale."

Art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a): (1) "Economia României este economie de piaţa.

(2)Statul trebuie să asigure:

a)libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;"

Art. 135 alin. (1): "Statul ocroteşte proprietatea."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 55/1999, deci şi ale art. 40, au fost abrogate prin art. 35 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, dispoziţii introduse prin Legea nr. 409/2001, lege intrata în vigoare la data de 19 iulie 2001, anterior datei de 16 noiembrie 2001, data la care instanţa a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate a acestora, situaţie în care instanţa avea datoria ca, printr-o încheiere motivată, sa respingă excepţia privind aceste dispoziţii legale.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 Curtea constata următoarele:

Prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit cadrul juridic pentru valorificarea unor active ale băncilor la care statul este acţionar majoritar, în vederea pregătirii acestora pentru începerea procedurii de privatizare, în scopul creşterii gradului de solvabilitate şi a credibilitatii interne şi externe sau reglementării problemelor de natura financiară ale acestora pentru menţinerea viabilitatii sistemului bancar, precum şi pentru accelerarea procedurilor de recuperare a debitelor restante.

În vederea atingerii acestui obiectiv, prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 s-a instituit o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, în vederea realizării creanţelor bancare neperformante preluate de AVAB şi a asigurării celeritatii în soluţionarea litigiilor şi a oricăror cereri în legătură cu activele bancare supuse valorificării potrivit acestui act normativ.

Instituirea, prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, a obligaţiei la plata unei cauţiuni nu contravine prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, dat fiind ca debitorului nu i se închide accesul la justiţie pentru apărarea unui drept subiectiv, ci i se limitează posibilitatea abuzului judiciar, asigurându-se celeritatea soluţionării cauzei.

Nu sunt incalcate nici prevederile art. 134 şi nici cele ale art. 135 din Constituţie, deoarece executarea obligaţiei de plată - fie şi pe calea executării silite - corespunde principiilor economiei de piaţa şi, totodată, garantarii dreptului de proprietate, indiferent de titular.

Curtea, prin Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000, a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 55/1999, retinand, între altele, ca, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, "se face o confuzie între, pe de o parte, stabilirea unor condiţii privind exercitarea unor drepturi prevăzute în ordonanţa, care nu contravin principiului accesului liber la justiţie, condiţii de natura sa împiedice abuzul de drept şi, în acelaşi timp, să asigure celeritatea procedurii de realizare a creanţelor prevăzute de ordonanţa, şi, pe de altă parte, îngrădirea accesului la justiţie. În realitate cele doua condiţii prevăzute în textele de lege criticate sunt justificate în contextul măsurilor derogatorii prevăzute de ordonanţa şi nu constituie îngrădiri ale accesului liber la justiţie. De altfel, în ceea ce priveşte obligarea la cauţiune, Curtea constata ca art. 401 din Codul de procedură civilă, în materia contestaţiei la executare, prevede o asemenea măsura chiar în cadrul procedurii obişnuite". Având în vedere asemanarea dintre cele doua texte: art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/1999 şi art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998, considerentele şi soluţia din acea decizie sunt valabile şi în cauza de faţa.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca devenită inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/1999 privind executarea silită a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică interna, excepţie ridicată de Societatea Comercială "ITIA" - S.A. în Dosarul nr. 2.222/2001 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a comercială.

2.Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 409/2001, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 septembrie 2002.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Lucretiu Cristescu