Plan național din 20 decembrie 2017

Notă Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 942 din 20 decembrie 2017 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 5 ianuarie 2018.

Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor

Cuprins

I. CADRUL GENERAL

I.1 Informaţii generale privind planificarea

I.2 Problematica generală a gestionării deşeurilor

I.3 Legislaţia europeană privind deşeurile

I.4 Legislaţia naţională privind deşeurile

I.5 Politica naţională privind deşeurile

II. SITUAŢIA EXISTENTĂ

II.1 Surse de date utilizate şi metodologia de analiză

II.2 Date socio-economice

II.3 Deşeuri municipale

II.4 Deşeuri alimentare

II.5 Deşeuri de ambalaje

II.6 Deşeuri de echipamente electrice şi electronice

II.7 Deşeuri de baterii şi acumulatori

II.8 Vehicule scoase din uz

II.9 Anvelope uzate

II.10 Uleiuri uzate

II.11 Deşeuri din construcţii şi desfiinţări

II.12 Nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneşti

II.13 Deşeuri cu conţinut de PCB

II.14 Deşeuri de azbest

II.15 Deşeuri medicale

II.16 Deşeuri industriale nepericuloase

II.17 Deşeuri industriale periculoase

II.18 Deşeuri din agricultură, silvicultură şi pescuit

II.19 Transferul deşeurilor

III. PLANIFICAREA GESTIONĂRII DEŞEURILOR

III.1 Ipoteze privind planificarea

III.2 Proiecţii

III.3 Obiective şi ţinte

III.4 Analiza alternativelor de gestionare a deşeurilor municipale

III.5 Alternativa aleasă pentru gestionarea deşeurilor municipale

III.6 Măsuri de guvernanţă pentru gestionarea deşeurilor

III.7 Planul de acţiune

IV. INSTRUMENTE DE POLITICĂ A DEŞEURILOR

IV.1 Situaţia actuală privind instrumentele de politică a deşeurilor

IV.2 Măsuri privind îmbunătăţirea eficacităţii instrumentelor existente de politică a deşeurilor

IV.3 Instrument nou de politică a deşeurilor

V. PROGRAMUL NAŢIONAL DE PREVENIRE A GENERĂRII DEŞEURILOR

V.1 Informaţii generale

V.2 Situaţia actuală privind prevenirea generării deşeurilor

V.3 Priorităţi şi direcţii strategice

V.4 Măsuri de prevenire a generării deşeurilor

V.5 Plan de acţiune privind prevenirea generării deşeurilor

V.6 Verificarea aplicării măsurilor

VI. INDICATORI DE MONITORIZARE

VI.1 Prevederi generale privind monitorizarea PNGD

VI.2 Indicatori de monitorizare pentru măsurile de guvernanţă

VI.3 Indicatori de monitorizare ai planului de acţiune al PNGD

VI.4 Indicatori de monitorizare aferenţi instrumentelor economice

VI.5 Indicatori de monitorizare ai PNPGD

REFERINŢE

Lista tabele

Tabel I-1: Principalele obiective din sectorul gestionării deşeurile prevăzute în legislaţie Tabel II-1: Evoluţia populaţiei României în perioada 2010 - 2014

Tabel II-2: Numărul mediu de persoane per gospodărie

Tabel II-3: Evoluţia principalilor indicatori socio-economici în România, 2010-2014 Tabel II-4: Evoluţia venitului total lunar pe gospodărie, 2010-2014

Tabel II-5: Evoluţia venitului lunar pe persoană, 2011-2014

Tabel II-6: Distribuţia veniturilor totale ale populaţiei pe decile de venit Tabel II-7: Generarea deşeurilor municipale, 2010-2014

Tabel II-8: Indicatori de generare deşeuri municipale în România şi EU-27, 2010-2014 Tabel II-9: Colectarea separată a deşeurilor menajere şi similare de către operatorii de salubrizare

Tabel II-10: Gestionarea deşeurilor municipale, 2010-2014

Tabel II-11: Generarea deşeurilor biodegradabile municipale, 2010-2014

Tabel II-12: Modul de îndeplinire a principalelor obiective şi ţinte privind deşeurile municipale, 2010-2014

Tabel II-13: Cantităţi de deşeuri alimentare generate în România şi UE 28, în funcţie de sursa de generare

Tabel II-14: Cantităţile de ulei uzat alimentar gestionate la nivel naţional, 2010-2014 Tabel II-15: Cantităţi de ambalaje introduse pe piaţă în România, total şi pe tip de material, 2010-2014

Tabel II-16: Indicatori de generare deşeuri de ambalaje România şi EU-27 Tabel II-17: Reciclarea deşeurilor de ambalaje, 2010-2014

Tabel II-18: Valorificarea deşeurilor de ambalaje, 2010-2014

Tabel II-19: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind deşeurile de ambalaje Tabel II-20: EEE introduse pe piaţă, 2010-2014

Tabel II-21: Deşeuri de echipamente electrice şi electronice colectate, 2010-2014 Tabel II-22: Rata de valorificare DEEE, 2010-2014

Tabel II-23: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind DEEE Tabel II-24: Baterii şi acumulatori introduşi pe piaţă, 2010-2014

Tabel II-25: Deşeuri de baterii şi acumulatori generate şi colectate, 2010-2014 Tabel II-26: Cantităţi de deşeuri B A colectate, tratate, reciclate, 2010-2014 Tabel II-27: Rata de colectare a B A portabili, 2010-2014

Tabel II-28: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind deşeurile B A Tabel II-29: Vehicule scoase din uz colectate şi tratate, 2010-2014

Tabel II-30: Vehicule scoase din uz tratate, reutilizate, reciclate, valorificate, 2010-2014

Tabel II-31: Evoluţia VSU tratate în instalaţii de shredder, 2010-2014 Tabel II-32: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind vehiculele scoase din uz

Tabel II-33: Cantităţi de anvelope introduse pe piaţă şi anvelope uzate gestionate, 2011-2015

Tabel II-34: Cantităţile de uleiuri uzate colectate şi gestionate, 2010-2013

Tabel II-35: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind uleiurile uzate Tabel II-36: Generarea deşeurilor din construcţii şi desfiinţări, 2010-2014 Tabel II-37: Indicatori de generare DCD, 2015

Tabel II-38: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind DCD Tabel II-39: Evoluţia indicatorului de generare nămoluri rezulate de la staţiile de epurare orăşeneşti, 2010-2014

Tabel II-40: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind nămolurile

Tabel II-41: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind deşeurile cu PCB Tabel II-42: Generarea deşeurilor din activităţi medicale 2010 – 2012

Tabel II-43: Generarea deşeurilor din activităţi medicale, 2013 – 2014

Tabel II-44: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind deşeurile medicale Tabel II-45: Generarea deşeurilor industriale, inclusiv industria extractivă, pe secţiuni CAEN, 2010-2014

Tabel II-46: Gestionarea deşeurilor din industria prelucrătoare, 2014

Tabel II-47: Valorificare deşeurilor de la producţia de energie electrică/termică, 2014 Tabel II-48: Operatori economici autorizaţi pentru valorificarea deşeurilor industriale nepericuloase, 2016

Tabel II-49: Depozite de zgură şi cenuşă, 2014

Tabel II-50: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind deşeurile industriale nepericuloase

Tabel II-51: Cantităţi de deşeuri industriale periculoase generate, inclusiv din industria extractivă, 2010-2014

Tabel II-52: Cantităţi de deşeuri industriale periculoase gestionate pe categorii de deşeuri, 2014

Tabel II-53: Modul de îndeplinire a principalelor obiective şi ţinte privind deşeurile industriale periculoase

Tabel II-54: Generarea şi gestionarea deşeurilor din agricultură, silvicultură şi pescuit, 2010

Tabel II-55: Generarea şi gestionarea deşeurilor din agricultură, silvicultură şi pescuit, 2012

Tabel II-56: Generarea şi gestionarea deşeurilor din agricultură, silvicultură şi pescuit, 2014

Tabel II-57: Cantităţi de transferate pe teritoriul României, 2010 – 2014

Tabel II-58: Cantităţi de deşeuri nepericuloase transferate către România, 2010-2014 Tabel III-1: Proiecţia evoluţiei populaţiei rezidente a României, 2015 - 2025

Tabel III-2: Principalele evoluţii macro-economice şi bugetare la nivelul ţărilor membre ale UE, 2015-2017

Tabel III-3: Proiecţia principalilor indicatori economico-sociali în perioada 2015 – 2025

Tabel III-4 Proiecţia veniturilor populaţiei, 2015 – 2020

Tabel III-5 Evoluţia veniturilor reale disponibile ale populaţiei, 2015 – 2025

Tabel III-6: Evoluţia indicatorilor de generare a deşeurilor menajere în perioada de planificare

Tabel III-7: Evoluţia gradului de conectare a populaţiei la serviciile de salubrizare Tabel III-8: Proiecţia cantităţilor de deşeurilor municipale la nivel naţional, total şi pe categorii, 2015-2025

Tabel III-9: Proiecţia privind compoziţia deşeurilor menajere şi similare, 2015 - 2025 Tabel III-10: Proiecţia privind compoziţia deşeurilor din grădini şi parcuri, 2015-2025 Tabel III-11: Proiecţia privind compoziţia deşeurilor din pieţe, 2015 - 2025

Tabel III-12: Proiecţia privind compoziţia deşeurilor stradale, 2015 – 2025

Tabel III-13: Indicatori privind cantitatea de ambalaje introdusă pe piaţa naţională, pe tip de material, 2015-2025

Tabel III-14: Proiecţia cantităţilor de deşeuri de ambalaje, total şi pe tip de material, 2014-2025

Tabel III-15: Analiza comparativă a principalelor tehnologii de tratare termică a deşeurilor municipale reziduale

Tabel III-16: Descrierea alternativelor

Tabel III-17: Instalaţii de gestionare a deşeurilor, alternativa „zero” Tabel III-18: Reciclare deşeuri municipale, alternativa „zero”

Tabel III-19: Reciclare deşeuri de ambalaje, alternativa „zero”

Tabel III-20: Reducerea la depozitare a deşeurilor biodegradabile municipale, alternativa „zero”

Tabel III-21: Instalaţii de sortare existente pentru deşeuri colectate în amestec Tabel III-22: Instalaţii noi de gestionare a deşeurilor, alternativa 1

Tabel III-23: Instalaţii noi de gestionare a deşeurilor, alternativa 2

Tabel III-24: Emisii anuale nete de gaze cu efect de seră, pe tipuri de procese

Tabel III-25: Emisii anuale nete de gaze cu efect de seră, pe tipuri de procese de staţii de tratare

Tabel III-26: Descrierea alternativelor

Tabel III-27: Estimarea costurilor de investiţie, milioane Euro

Tabel III-28: Estimarea costurilor de operare şi întreţinere, milioane Euro, 2025 Tabel III-29: Rezultatul analizei alternativelor

Tabel III-30: Depozite neconforme de deşeuri municipale care au sistat activitatea şi urmează a fi închise

Tabel III-31: Investitiţii propuse la nivel de judeţ

Tabel III-32: Criterii minime pentru alegerea amplasamentelor

Tabel III-33: Necesarul de investiţii publice pentru fiecare judeţ (milioane Euro), 2018 – 2025

Tabel III-34: Fluxurile financiare consolidate, 2018 – 2025 Tabel III-35: Estimarea costurilor totale, 2025

Tabel III-36: Sustenabilitate - acoperire costuri din tariful maxim suportabil

Tabel III-37: Măsuri prioritare de guvernanţă privind gestionarea deşeurilor municipale Tabel III-38: Acţiuni aferente anumitor măsuri prioritare de guvernanţă privind gestionarea deşeurilor municipale

Tabel III-39: Obiective şi măsuri suplimentare de guvernanţă pentru implementarea PNGD

Tabel V-1: Acordarea punctajelor pentru selectarea fluxurilor prioritare

Tabel V-2: Plan de acţiune privind prevenirea generării fluxurilor de deşeuri prioritare Tabel V-3: Plan de acţiune privind prevenirea generării fluxurilor speciale de deşeuri Tabel V-4: Evaluarea măsurilor propuse în prezentul program de prevenire prin prisma exemplelor de măsuri incluse în Anexa 5 a Legii nr. 211/2011

Tabel VI-1: Indicatori de monitorizare pentru măsurile prioritare de guvernanţă pentru gestionarea deşeurilor municipale

Tabel VI-2: Indicatori de monitorizare pentru măsurile suplimentare de guvernanţă pentru implementarea PNGD

Tabel VI-3: Indicatori de monitorizare pentru deşeurile municipale Tabel VI-4: Indicatori de monitorizare pentru deşeurile de ambalaje

Tabel VI-5: Indicatori de monitorizare pentru deşeurile de echipamente electrice şi electronice

Tabel VI-6: Indicatori de monitorizare pentru deşeurile de baterii şi acumulatori Tabel VI-7: Indicatori de monitorizare pentru vehiculele scoase din uz

Tabel VI-8: Indicatori de monitorizare pentru anvelope uzate Tabel VI-9: Indicatori de monitorizare pentru uleiuri uzate

Tabel VI-10: Indicatori de monitorizare pentru deşeurile din construcţii şi desfiinţări Tabel VI-11: Indicatori de monitorizare pentru nămolurile rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneşti

Tabel VI-12: Indicatori de monitorizare pentru deşeurile cu conţinut de PCB Tabel VI-13: Indicatori de monitorizare pentru deşeurile cu conţinut de azbest Tabel VI-14: Indicatori de monitorizare pentru deşeurile rezultate din activităţile unităţilor sanitare şi din activităţi veterinare

Tabel VI-15: Indicatori de monitorizare pentru deşeurile industriale

Tabel VI-16: Indicatori de monitorizare pentru deşeurile din agricultură, silvicultură şi pescuit

Tabel VI-17: Indicatori de monitorizare pentru transferul deşeurilor

Tabel VI-18: Indicatori de monitorizare aferenţi instrumentelor economice

Tabel VI-19: Indicatori de monitorizare pentru prevenirea generării fluxurilor de deşeuri prioritare

Tabel VI-20: Indicatori de monitorizare pentru prevenirea generării fluxurilor speciale de deşeuri

Lista figuri

Figura II-1: Structura deşeurilor municipale, 2010 – 2014

Figura II-2: Gradul de acoperire cu servicii de salubrizare, 2010-2014 Figura II-3: Deşeuri municipale generate şi PIB în România, 2010 - 2014

Figura II-4: Compoziţia deşeurilor menajere şi similare colectate de operatorii de salubrizare, 2010-2014

Figura II-5: Schema actuală a gestionării deşeurilor municipale

Figura II-6: Operatori economici autorizaţi pentru tratare şi valorificare deşeuri Figura II-7: Fabrici de ciment autorizate pentru coincinerarea deşeurilor

Figura II-8: Proiecte SMID în România

Figura II-9: Colectarea separată a deşeurilor reciclabile menajere şi similare Figura II-10: Colectarea separată a deşeurilor biodegradabile

Figura II-11: Staţii de transfer Figura II-12: Insalaţii de sortare

Figura II-13: Insalaţii de compostare

Figura II-14: Instalaţii de tratare mecano-biologică

Figura II-15: Tratarea deşeurilor municipale înaintea depozitării Figura II-16: Depozite de deşeuri municipale

Figura II-17: Montajul instituţional pentru implementarea proiectelor SMID Figura II-18: Indicatori de generare deşeuri alimentare

Figura II-19: Ambalaje introduse pe piaţă şi PIB în România, 2010-2014

Figura II-20: Structura pe tipuri de materiale a deşeurilor de ambalaje în România, 2010- 2014 şi EU-28, 2013

Figura II-21: Schema actuală a gestionării deşeurilor de ambalaje

Figura II-22: Număr colectori de deşeuri de ambalaje pe judeţ/M. Bucureşti, 2014 Figura II-23: Număr colectori de deşeuri de ambalaje pe de tip de deşeu de ambalaje colectat, 2014

Figura II-24: Schema actuală a gestionării DEEE

Figura II-25: Număr operatori economici autorizaţi pentru colectarea şi tratarea DEEE pe judeţ/M. Bucureşti

Figura II-26: Schema actuală a gestionării B A

Figura II-27: Schema actuală a gestionării vehiculelor scoase din uz

Figura II-28: Distribuţia operatorilor economici autorizaţi pentru colectarea VSU, 2016 Figura II-29: Distribuţia numărului de VSU colectate pe judeţe şi Bucureşti, 2016 Figura II-30: Cantităţi de uleiuri introduse pe piaţă şi uleiuri uzate generate,

2010 - 2013

Figura II-31: Schema actuală a gestionarii uleiurilor uzate

Figura II-32: Operatori economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de tratare şi valorificare a uleiului uzat

Figura II-33: Schema actuală a gestionării deşeurilor din construcţii şi desfiinţări Figura II-34: Distribuţia operatorilor economici autorizaţi pentru tratarea deşeurilor din construcţii şi desfiinţări

Figura II-35: Generarea şi gestionarea deşeurilor din construcţii şi desfiinţări, 2010 – 2014

Figura II-36: Nămoluri de epurare generate şi rata conectare la sistem de canalizare, 2010-2014

Figura II-37: Schema actuală a gestionării nămolurilor de la staţiile de epurare oraşeneşti

Figura II-38: Gestionarea nămolurilor de epurare, 2010-2014 Figura II-39: Valorificarea nămolurilor în agricultură, 2010-2014 Figura II-40: Număr echipamente cu PCB inventariate, 2010-2014

Figura II-41: Schema actuală a gestionării deşeurilor cu conţinut de PCB Figura II-42: Numărul echipamentelor cu PCB eliminate

Figura II-43: Evoluţia generării deşeurilor cu azbest, 2010-2014

Figura II-44: Operatori economici autorizaţi pentru colectarea deşeurilor medicale periculoase, 2013 – 2014

Figura II-45: Distribuţia instalaţiilor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase la nivel naţional

Figura II-46: Generarea şi gestionarea deşeurilor industriale, 2010-2014

Figura II-47: Valorificare deşeurilor din principalele ramuri ale industriei prelucrătoare, pe operaţiuni de valorificare, 2014

Figura II-48: Depozite de deşeuri nepericuloase din industria prelucrătoare, 2016 Figura II-49: Schema actuală a gestionării deşeurilor industriale

Figura II-50: Ponderea categoriilor de deşeuri industriale periculoase, 2014 Figura II-51: Cantităţi de deşeuri industriale gestionate, 2010-2014

Figura II-52: Ponderea tipurilor de metode de valorificare a deşeurilor industriale periculoase, 2014

Figura II-53: Operatori economici autorizaţi pentru valorificarea materială a deşeurilor industriale periculoase

Figura II-54: Ponderea tipurilor de metode de eliminare a deşeurilor industriale periculoase, 2014

Figura II-55: Incineratoare pentru deşeuri industriale periculoase, 2016 Figura II-56: Depozite pentru deşeuri industriale periculoase, 2016 Figura II-57: Ponderea

Figura II-58: Ponderea principalelor ţări de origine în importul/transferul deşeurilor nepericuloase, 2014

Figura III-1: Cantităţi de deşeuri municipale generate pe judeţ/Municipiul Bucureşti, 2025

Figura III-2: Posibilitatea de atingere a ţintei de reciclare raportat la compoziţia deşeurilor municipale estimată pentru anul 2025

Figura III-3: Ponderea capacităţilor neutilizate de sortare a deşeurilor reciclabile colectate separat, pe judeţe, 2014

Figura III-4: Ponderea capacităţilor neutilizate de compostare a deşeurilor biodegradabile colectate separat, pe judeţe, 2014

Figura III-5: Capacităţi de tratare a deşeurilor reziduale, pe judeţe, 2020 Figura III-6: Analiza capacităţilor de sortare necesare, pe judeţe, 2025 Figura III-7: Instalaţii de sortare la sfârşitul perioadei de planificare

Figura III-8: Instalaţii de tratare a biodeşeurilor la sfărşitul perioadei de planificare Figura III-9: Instalaţii de tratare a deşeurilor reziduale la sfârşitul

perioadei de planificare

Figura III-10: Diagrama gestionării deşeurilor municipale în România la sfârşitul perioadei de planificare, 2025

Figura III-11: Îndeplinirea obiectivului privind pregătirea pentru reutilizare şi reciclarea deşeurilor municipale

Figura III-12: Îndeplinirea obiectivului privind reducerea cantităţii depozitate de deşeuri biodegradabile municipale

Figura III-13: Îndeplinirea obiectivului privind reciclarea deşeurilor de ambalaje Figura V-1: Ponderea deşeurilor generate în anul 2014

Figura V-2: Evoluţia generării deşeurilor, mii tone

Lista de abrevieri

ACB Analiza Cost Beneficiu

ADI Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea deşeurilor

ADR Acord european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase

AFM Administraţia Fondului pentru Mediu

ANAR Administraţia Naţională ,,Apele Române”

ANPC Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

ANPM Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

ANRSC Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice

APL Autorităţi Publice Locale

APM Agenţii judeţene pentru Protecţia Mediului

AT Asistenţă Tehnică

B A Baterii şi acumulatori

BAT Cele Mai Bune Tehnici Disponibile (Best Available Techniques)

C T Colectare şi transport

CAEN Clasificarea activităţilor din Economia Naţională

CAPEX Cheltuieli de capital / costuri de investiţie

CE Comisia Europeană

CEA Condiţionalitate ex-ante

CEE Comunitatea Economică Europeană

CIROM Patronatul din Industria Cimentului şi Altor Produse Minerale pentru Construcţii din România

CJ Consilii Judeţene

CNP Comisia Naţională de Prognoză

Contracte FIDIC Contracte standard în domeniul construcţiilor şi instalaţiilor, utilizate drept modele de referinţă pe plan internaţional

DCD Deşeuri din construcţii şi desfiinţări

DDM Data durabilităţii minimale – este data stabilită de producător până la care un produs alimentar îşi păstrează caracteristicile specifice în condiţii de depozitare corespunzătoare (Regulament nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare)

DEEE Deşeuri de Echipamente Electrice şi Electronice

EXPRA Extended Producer Responbility Alliance (Alianţa Răspunderii Extinse a Producătorului)

EEE Echipament electric şi electronic

FADI Federaţia Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară din România FAO Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimente

FC Fondul de Coeziune

FEADR Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală FEDR Fondul European de Dezvoltare Regională

FEPAM Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime

FIDIC Federaţia Internaţională a Inginerilor Consultanţi (Fédération Internationale Des Ingénieurs-Conseils)

FSE Fondul Social European

GES Gaze cu efect de seră

GNM Garda Naţională de Mediu

HG Hotărâre a Guvernului

INS Institutul Naţional de Statistică

INSP Institutul Naţional de Sănătate Publică

ISPA Instrument pentru Politicile Structurale de Pre-Aderare

JASPERS Asistenţă comună pentru sprijinirea proiectelor în regiunile europene (Joint Assistance to Support Projects in European Regions), parteneriat între Comisia Europeana, Banca Europeană de Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

LCA Analiza ciclului de viaţă

MM Ministerul Mediului

MADR Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

MDRAPFE Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene

ME Ministerul Economiei

MFP Ministerul Finanţelor Publice

MS Ministerul Sănătăţii

NTPA-002 NORMATIV privind condiţiile de evacuare a apelor uzate în reţelele de canalizare ale localităţilor şi direct în staţiile de epurare

NTPA-001 NORMATIV privind stabilirea limitelor de încărcare cu poluanţi a apelor uzate industriale şi urbane la evacuarea în receptorii naturali

O M Operare (exploatare/funcţionare) şi întreţinere (mentenanţă) OG Ordonanţa Guvernului

OM Ordinul Ministrului

OPEX Cheltuieli de operare şi întreţinere

OTR Organizaţii de Transfer de Responsabilitate

OUG Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului

PAYT Instrument economic: pay as you throw - plăteşti pentru cât arunci PCB Bifenili Policloruraţi

PCT Terfenili Policloruraţi

PHARE Program de ajutor destinat ţărilor din Europa Centrală şi de Est PIB Produs Intern Brut

PJGD Planul Judeţean de Gestionare a Deşeurilor

PNGD Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor

PNPGD Planul Naţional de Prevenire a Generării Deşeurilor POIM Program Operaţional Infrastructură Mare

POS Mediu Programul Operaţional Sectorial de Mediu ppm Părţi per milion

PRGD Planul Regional de Gestionare a Deşeurilor

RDF Refuse-derived fuel (combustibil derivat din deşeuri)

REP Răspunderea Extinsă a Producătorului

REACH Acronim pentru Regulamentul privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi restricţionarea substanţelor chimice

SEAU Staţie de epurare ape uzate

SIM Sistem Integrat de Mediu

SM Stat Membru

SMID Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor

SNGD Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor

SNGNE Strategia Naţională de gestionare a Nămolurilor de Epurare SRF Solid recovered fuel (combustibil solid valorificat)

TMB Tratare mecano-biologică

TVA Taxa pe valoarea adăugată

UAT Unitate administrativ-teritorială

UCI Unităţi de compostare individuală

UE Uniunea Europeană

UNCJR Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România VSU Vehicule scoase din uz

Definiţii

Termen Definiţie

Ambalaj - orice obiect, indiferent de materialul din care este confecţionat ori de natura acestuia, destinat reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi prezentării produselor, de la materii prime la produse procesate, de la producător până la utilizator sau consumator. Obiectul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de asemenea, considerat ambalaj (Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Ambalaj flexibil - ambalaje din materiale uşoare, care, atunci când sunt umplute şi sigilate, au o formă pliabilă

Ambalaj primar - ambalaj de vânzare, ambalaj conceput şi realizat pentru a îndeplini funcţia de unitate de vânzare, pentru utilizatorul final sau consumator, în punctul de achiziţie (Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Ambalaj secundar - ambalaj grupat, supraambalaj, ambalaj conceput pentru a constitui la punctul de achiziţie o grupare a unui număr de unităţi de vânzare, indiferent dacă acesta este vândut ca atare către utilizator sau consumatorul final ori dacă el serveşte numai ca mijloc de umplere a rafturilor în punctul de vânzare; el poate fi separat de produs fără a afecta caracteristicile produsului (Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Ambalaj terţiar - ambalaj pentru transport, ambalaj conceput pentru a uşura manipularea si transportul unui număr de unităţi de vânzare sau ambalaje grupate, în scopul prevenirii deteriorării în timpul manipulării ori transportului. Ambalajul pentru transport nu include containerele rutiere, feroviare, navale sau aeriene (Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Analiza Cost-Beneficiu - un instrument analitic, utilizat pentru a estima (din punct de vedere al beneficiilor şi costurilor) impactul socio-economic datorat implementării anumitor acţiuni şi /sau proiecte (Ministerul Economiei, Ministerul Finanţelor Publice, , Ghid naţional pentru Analiza Cost-Beneficiu a proiectelor finanţate din Instrumentele Structurale – realizat cu sprijin JASPERS)

Anvelopă uzată - orice anvelopă, de tipul celor prevăzute în anexa nr. 2 la hotărâre, pe care deţinătorul, în urma utilizării, are intenţia sau obligaţia de a o scoate din uz. (HG nr. 170/ 2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, Anexa nr.1)

Baterie sau acumulator

Baterie sau acumulator portabil

–orice sursă de energie electrică generată prin transformarea directă a energiei chimice şi constituită din una sau mai multe celule primare (nereîncărcabile) ori din una sau mai multe celule secundare (reîncărcabile) (HG nr. 1.132/ 2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3)

–orice baterie sau acumulator, baterie tip pastilă, ansamblu de baterii care este sigilat, poate fi transportat manual şi nu este nici baterie industrială sau acumulator industrial, nici baterie ori acumulator auto (HG nr. 1.132/ 2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3)

Baterie tip pastilă - orice baterie sau acumulator portabil, de dimensiune mică şi cu formă rotundă, al cărui diametru este mai mare decât înălţimea şi care este utilizat în scopuri specifice, cum ar fi: proteze auditive, ceasuri, echipamente portabile mici şi ca rezervă de energie (HG nr. 1.132/ 2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3)

Baterie sau acumulator auto

Baterie sau acumulator industrial

–orice baterie sau acumulator destinat să alimenteze sistemele auto de pornire, iluminat ori de aprindere (HG nr. 1.132/ 2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3)

–orice baterie sau acumulator proiectat exclusiv pentru utilizare industrială ori profesională sau folosit în orice tip de vehicul electric aprindere (HG nr. 1.132/ 2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3)

Biodeşeuri - deşeurile biodegradabile provenite din grădini şi parcuri, deşeurile alimentare sau cele provenite din bucătăriile gospodăriilor private, restaurantelor, firmelor de catering ori din magazine de vânzare cu amănuntul şi deşeuri similare provenite din unităţile de prelucrare a produselor alimentare□(Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Colectare - strângerea deşeurilor, inclusiv sortarea şi stocarea preliminară a deşeurilor în vederea transportării la o instalaţie de tratare (Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa

nr. 1)

Colectare separată - colectarea în cadrul căreia un flux de deşeuri este păstrat separat în funcţie de tipul şi natura deşeurilor, cu scopul de a facilita tratarea specifică a acestora (Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Cele mai bune tehnici disponibile

–cele mai bune tehnici disponibile, definite la art. 3 lit. j) din Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale (Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Compuşi desemnaţi - compuşi chimici sau clase de substanţe chimice supuse unui control special conform H.G. nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari, cu modificările şi completările ulterioare (H.G. nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Cost - sumă de bani cheltuită pentru producerea sau cumpărarea unui bun, efectuarea unei lucrări, prestarea unui serviciu etc.

Costuri / cheltuieli cu munca vie

Costuri de operare

Costuri de întreţinere

–cheltuielile cu munca vie includ toate cheltuielile referitoare la personal (salarii, contribuţii, bonuri de masă, instruire / specializare / perfecţionare, cheltuieli de deplasare, prime de asigurare etc.) (Manual de contabilitate analitică a costurilor - ASE) . Cheltuielile cu munca vie se fundamentează în funcţie de cheltuielile cu personalul, potrivit normelor de muncă, în raport cu legislaţia în vigoare şi corelat cu principiul eficienţei economice (Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 109/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor)

–totalitatea costurilor necesare funcţionării unei entităţi pe o anumită perioadă de gestiune, de obicei un an

–costurile necesare menţinerii în stare de funcţionare a unui sistem tehnic (întreţinere curentă, revizii şi reparaţii planificate, reparaţii neplanificate)

Costuri nete - costuri de operare şi întreţinere din care s-au scăzut veniturile din valorificarea deşeurilor

Costuri unitare - costuri pe unitatea de bun realizat /serviciu prestat; în acest context înseamnă costuri pe tona de deşeu

Decilă(e) - indicator care împarte o serie de date în 10 (Manual statistică – ASE)

Depozit de deşeuri - un amplasament pentru eliminarea finală a deşeurilor prin depozitare pe sol sau în subteran,

inclusiv:

spaţii interne de depozitare a deşeurilor, adică depozite în care un producător de deşeuri execută propria eliminare a deşeurilor la locul de producere; o suprafaţă permanent amenajată (adică pentru o perioadă de peste un an) pentru stocarea temporară a deşeurilor,

dar exclusiv:

instalaţii unde deşeurile sunt descărcate pentru a permite pregătirea lor în vederea efectuării unui transport ulterior în scopul recuperării, tratării sau eliminării finale în altă parte; stocarea deşeurilor înainte de valorificare sau tratare pentru o perioadă mai mică de 3 ani, ca regulă generală, sau stocarea deşeurilor înainte de eliminare, pentru o perioadă mai mică de un an

(HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Deşeu - orice substanţă sau obiect pe care deţinătorul îl aruncă ori are intenţia sau obligaţia să îl arunce (Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Deşeuri alimentare

Deşeuri biodegradabile

–orice produse alimentare, şi părţile necomestibile ale acestora, scoase din lanţul de aprovizionare cu alimente în vederea valorificării sau eliminării (inclusiv compostarea, digestia anaerobă, producţia de bio-energie, co-generare, incinerare, eliminare în sistemul de canalizare, depozitate sau aruncate pe mare)

(Conform FUSIONS 2016)

–deşeuri care suferă descompuneri anaerobe sau aerobe, cum ar fi deşeurile alimentare ori de grădină, hârtia şi cartonul (HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Deşeuri inerte - deşeuri care nu suferă nici o transformare semnificativă fizică, chimică sau biologică, nu se dizolvă, nu ard ori nu reacţionează în nici un fel fizic sau chimic, nu sunt biodegradabile şi nu afectează materialele cu care vin în contact într-un mod care să poată duce la poluarea mediului ori să dăuneze sănătăţii omului. Levigabilitatea totală şi conţinutul de poluanţi al deşeurilor, precum şi ecotoxicitatea levigatului trebuie să fie nesemnificative şi, în special, să nu pericliteze calitatea apei de suprafaţă şi/sau subterane (HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi

completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Deşeuri medicale - deşeuri rezultate din activităţile de prevenire, diagnostic şi tratament desfăşurate în unităţile sanitare

Deşeuri menajere - deşeuri provenite din gospodării/locuinţe, inclusiv fracţiile colectate separat, şi care fac parte din categoriile 15.01 şi 20 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu completările ulterioare (Ordinul Preşedintelui ANRSC nr. 82

/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor, art.4)

Conform Deciziei 2011/753/UE de stabilire a normelor şi a metodelor de calcul pentru verificarea respectării obiectivelor fixate la articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, deşeurile menajere sun deşeurile provenite din gospodării

Deşeuri municipale - deşeuri menajere şi alte deşeuri, care, prin natură sau compoziţie, sunt similare cu deşeurile menajere (HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Conform Deciziei 2011/753/UE de stabilire a normelor şi a metodelor de calcul pentru verificarea respectării obiectivelor fixate la articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, deşeurile municipale înseamnă deşeuri menajere şi similare

–deşeurile cuprinse în capitolul 20 din Lista europeană a deşeurilor

Deşeuri periculoase - orice deşeuri care prezintă una sau mai multe din proprietăţile periculoase prevăzute în anexa nr. 4 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificărie şi completăril (Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Deşeu reciclabil - orice deşeu care poate constitui materie primă într-un proces de producţie pentru obţinerea produsului iniţial sau pentru alte scopuri (OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, art.2)

Deşeuri reziduale - deşeuri în amestec de la gospodării şi din deşeurile similare cu excepţia fracţiilor colectate separat (cod 20 03 01)

Deşeuri similare - deşeuri care din punctul de vedere al naturii şi al compoziţiei sunt comparabile deşeurilor menajere, exclusiv deşeurile din industrie şi deşeurile din agricultură şi activităţi forestiere (Decizia 2011/753/UE de stabilire a normelor şi a metodelor de calcul pentru verificarea respectării obiectivelor fixate la articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului)

Deşeuri de ambalaje - orice ambalaje sau materiale de ambalare care satisfac cerinţele definiţiei de deşeu, exclusiv deşeurile de producţie, din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1).

Deşeuri de ambalaje municipale

–deşeurile de ambalaje provenite din deşeurile municipale (deşeuri menajere, similare şi deşeurile din serviciile publice), cu excepţia deşeurilor de ambalaje provenite din activităţi comerciale şi industriale

Deşeuri de azbest - orice substanţă sau obiect cu conţinut de azbest care este considerat deşeu în conformitate cu prevederile Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1 (HG nr. 124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Deşeu de baterie sau acumulator

Deşeuri de echipamente electrice şi electronice

Deşeuri din construcţii şi desfiinţări

–orice baterie sau acumulator care constituie deşeu potrivit prevederilor pct. 9 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (H.G. nr. 1.132/ 2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, art.3)

–echipamentele electrice şi electronice care constituie deşeuri în sensul pct. 9 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv componentele, subansamblele şi produsele consumabile care fac parte integrantă din produs în momentul în care acesta devine deşeu. (OUG nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, Anexa nr. 5)

Înseamnă deşeurile corespunzătoare codurilor de deşeuri care sunt prevăzute la capitolul 17 din anexa la Decizia 2014/955/UE a Comisiei din 18 decembrie 2014 de modificare a Deciziei 2000/532/CE de stabilire a unei liste de deşeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a

Deşeurile din construcţii provenite de la populaţie

Consiliului, exclusiv deşeurile periculoase şi materialele geologice naturale în conformitate cu definiţia categoriei 17 05 04 (Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1, pct. 91)

–deşeuri solide generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a locuinţelor proprietate individuală (Ordinul Preşedintelui ANRSC nr. 82

/2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor, art.4)

Deţinător de deşeuri - producătorul deşeurilor sau persoana fizică ori juridică ce se află în posesia acestora (Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Eliminare - orice operaţiune care nu este o operaţiune de valorificare, chiar şi în cazul în care una dintre consecinţele secundare ale acesteia ar fi recuperarea de substanţe sau de energie. Anexa nr. 2 la legea 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o listă a operaţiunilor de eliminare, listă care nu este exhaustivă (Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Echipamente electrice şi electronice

Echipament conţinând PCB-uri

Echipamentul de tratare prin decontaminare termică a deşeurilor

–echipamente care sunt dependente de curenţi electrici sau câmpuri electromagnetice pentru a funcţiona corespunzător şi echipamente pentru generarea, transferul şi măsurarea acestor curenţi şi câmpuri, proiectate pentru utilizarea la o tensiune nominală de maximum 1.000 de volţi, pentru curent alternativ, şi 1.500 de volţi, pentru curent continuu (OUG nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, Anexa nr. 5)

–echipamentele şi deşeurile sau alte materiale ce conţin compuşi desemnaţi în concentraţii de minimum 50 de părţi per milion (ppm) la un volum de peste 5 dm3. Valorile minime de 50 ppm pentru concentraţie şi, respectiv, de 5 dm3 pentru volum ale compuşilor desemnaţi sunt incluse împreună sub numele de cantităţi minimale. (H.G. nr. 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

–orice echipament fix destinat tratamentului termic la temperaturi scăzute (105°C - 177°C) a deşeurilor medicale periculoase unde are loc acţiunea generală de îndepărtare prin reducere a microorganismelor (patogene sau saprofite) conţinute în deşeuri; acesta include dispozitive de procesare mecanică a deşeurilor (Ordinul ministrului sănătăţii nr.

rezultate din activitatea medicală

1.226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale, Anexa nr. 1, cap. II)

Fondul pentru mediu - un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului şi pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul mediului şi schimbărilor climatice, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare

(OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, cu modificările şi completările ulterioare)

Gestionarea deşeurilor - colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv supervizarea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a amplasamentelor de eliminare, inclusiv acţiunile întreprinse de un comerciant sau un broker (Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Instalaţie - orice unitate tehnică staţionară sau mobilă precum şi orice altă activitate direct legată, sub aspect tehnic, cu activităţile unităţilor staţionare/mobile aflate pe acelaşi amplasament, care poate produce emisii şi efecte asupra mediului (OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului, cu modificările şi completările ulterioare, art.2)

Instalaţie de incinerare a deşeurilor

Instalaţie de coincinerare a deşeurilor

–orice echipament sau unitate tehnică staţionară sau mobilă destinată tratării termice a deşeurilor, cu sau fără recuperarea căldurii generate, prin incinerare prin oxidare, precum şi prin orice alt procedeu de tratare termică, cum ar fi piroliza, gazeificarea sau procesele cu plasmă, cu condiţia ca substanţele rezultate în urma tratării să fie incinerate ulterior (Legea nr. 278 /2013 privind emisiile industriale, art. 3)

–orice unitate tehnică staţionară sau mobilă al cărei scop principal este generarea de energie sau producerea de produse materiale şi care utilizează deşeuri drept combustibil uzual sau suplimentar ori în care deşeurile sunt tratate termic în vederea eliminării lor prin incinerare prin oxidare, precum şi prin alte procedee de tratare termică, cum ar fi piroliza şi gazeificarea sau procesul cu plasmă, în măsura în care substanţele care rezultă în urma tratării sunt incinerate ulterior (Legea nr. 278 /2013 privind emisiile industriale, art. 3)

Introducere pe piaţă - furnizarea sau punerea la dispoziţia unui terţ, contra cost sau gratuit, pe teritoriul României, inclusiv importul pe teritoriul vamal al României (HG nr. 1.132/ 2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi

Operatori economici - referitor la ambalaje

Pregătirea pentru reutilizare

acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, art. 3)

–furnizarea, de către o persoană juridică cu sediul în România pentru prima oară, a unui produs pentru distribuţie, consum sau utilizare pe piaţa naţională în cursul unei activităţi comerciale, în schimbul unei plăţi sau gratuit (Legea nr. 249/20015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare)

–acţiunea de a face disponibil, cu titlu profesional, un produs pentru prima dată pe piaţa naţională (O.U.G. nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice)

–furnizorii de materiale de ambalare, producătorii de ambalaje şi produse ambalate, importatorii, comercianţii, distribuitorii, autorităţile publice şi organizaţiile neguvernamentale (Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

–operaţiunile de verificare, curăţare sau valorificare prin reparare, prin care produsele ori componentele produselor care au devenit deşeuri sunt pregătite pentru a fi reutilizate fără nicio altă operaţiune de pretratare (Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Prevenire - măsurile luate înainte ca o substanţă, un material sau un produs să devină deşeu, care reduc:

a)cantitatea de deşeuri, inclusiv prin reutilizarea produselor sau prelungirea duratei de viaţă a acestora;

b)impactul negativ al deşeurilor generate asupra mediului şi sănătăţii populaţiei; sau

c)conţinutul de substanţe nocive al materialelor şi produselor (Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Producător de deşeuri - orice persoană ale cărei activităţi generează deşeuri, producător de deşeuri sau orice persoană care efectuează operaţiuni de pretratare, amestecare ori de alt tip, care duc la modificarea naturii sau a compoziţiei acestor deşeuri (Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Plăteşti pentru cât arunci

–instrument economic care are drept scop creşterea ratei de reutilizare, reciclare şi reducerea cantităţii de deşeuri la depozitare prin stimularea colectării separate a deşeurilor (Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Producător - orice persoană fizică sau juridică care, indiferent de tehnica de vânzare utilizată, inclusiv comunicarea la distanţă astfel cum este definită în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (...) (O.U.G. nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, Anexa nr. 5)

–orice persoană dintr-un stat membru care, cu titlu profesional şi indiferent de tehnica de vânzare utilizată, inclusiv tehnicile de comunicare la distanţă, definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 157/2015, introduce pentru prima dată pe piaţă în România baterii sau acumulatori, inclusiv cei încorporaţi în aparate ori vehicule (HG nr. 1.132/ 2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2)

Pungi de transport din plastic

Pungi de transport din plastic subţire

Pungi de transport din plastic foarte subţire

–pungi de transport, cu sau fără mâner, fabricate din plastic, furnizate consumatorilor la punctele de vânzare de bunuri sau produse (Directiva 94/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, forma consolidată, art. 3)

–pungi de transport din plastic cu grosimea peretelui mai mica de 50 de microni (Directiva 94/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, forma consolidată, art. 3)

–pungi de transport din plastic cu grosimea peretelui mai mica de 15 de microni, care sunt necesare din motive de igienă sau care sunt utilizate ca ambalaje primare pentru produsele alimentare în vrac, atunci când acest lucru contribuie la prevenirea risipei de alimente (Directiva 94/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, forma consolidată, art. 3)

PCB-uri uzate - orice tip de PCB care este considerat deşeu în sensul Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1 (HG nr. 173/2000 actualizată pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari, cu modificările şi completările ulterioare,

Anexa nr. 1)

RDF - un combustibil produs din tratarea deşeurilor municipale (cod 19 12 10)

Rata de capturare - ponderea cantităţii de deşeuri colectate separat, exclusiv impurităţi, din cantitatea totală generată

Răspunderea Extinsă a Producătorului

-în vederea prevenirii, reutilizării, reciclării şi a altor tipuri de valorificare a deşeurilor, autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului promovează sau, după caz, propune măsuri cu caracter legislativ ori nelegislativ prin care producătorul produsului, persoana fizică autorizată sau persoana juridică ce, cu titlu profesional, proiectează, produce, prelucrează, tratează, vinde ori importă produse este supus unui regim de răspundere extinsă a producătorului. Măsurile precum şi alte prevederi privind răspundere extinsă a producătorului sunt prevăzute în capitolul 8 al Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Reciclare - orice operaţiune de valorificare prin care deşeurile sunt transformate în produse, materiale sau substanţe pentru a-şi îndeplini funcţia iniţială ori pentru alte scopuri. Aceasta include retratarea materialelor organice, dar nu include valorificarea energetică şi conversia în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentru operaţiunile de umplere (Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Reutilizare - orice operaţiune prin care produsele sau componentele care nu au devenit deşeuri sunt utilizate din nou în acelaşi scop pentru care au fost concepute (Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Regenerarea uleiurilor uzate

–orice proces de reciclare prin care uleiurile de bază pot fi produse prin rafinarea uleiurilor uzate, în special prin îndepărtarea contaminanţilor, a produselor de oxidare şi a aditivilor conţinuţi de acestea (Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Reşapare - procesul tehnologic de recondiţionare prin care se reface potenţialul de utilizare al anvelopei, constând în aplicarea unei benzi de rulare noi pe o anvelopă uzată reşapabilă sau pe o anvelopă uzată destinată reutilizării care îndeplineşte toate condiţiile tehnice pentru realizarea acestui proces (HG nr. 170/ 2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, Anexa nr.1)

Risipa alimentara - situaţia în urma căreia alimentele ies din circuitul consumului

Sistemul Integrat de Mediu (SIM)

uman din pricina degradării şi sunt distruse, conform legislaţiei în vigoare (Legea 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, art.1)

–sistem informatic integrat care reprezintă punctul unic de interacţiune online a publicului cu APM/ANPM şi facilitează: depunerea online a cererilor de acte de reglementare, transmiterea online a raportărilor din partea operatorilor economici, monitorizarea în timp real a indicatorilor de mediu, gestionarea siturilor naţionale, inclusiv NATURA 2000

Shredder/instalaţie de tocare şi mărunţire

–orice instalaţie utilizată pentru tăierea în bucăţi sau pentru fragmentarea deşeurilor

SRF - combustibil solid produs din deşeuri nepericuloase pentru a fi valorificat energetic în instalaţii de incinerare şi coicinerare şi care îndeplineşte condiţiile de conformitate din standarde UE EN15359 (cod 19 12 10)

Tarif -în acest context, „tariful de salubrizare” –tariful plătit de către utilizatorii serviciul de salubrizare – definiţi conform Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - către operatorul de servicii de salubrizare autorizat de către administraţia publică locală, în baza unui contract de prestări servicii încheiat între utilizatorul serviciului şi operator, în cadrul contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare

Taxă - în acest context „taxa de salubrizare” – taxa locală cu destinaţie specială, ce are drept scop acoperirea cheltuielilor serviciului de salubrizare şi care se plăteşte de către utilizatorii sistemului de salubrizare către administraţia publică locală. Taxa se stabileşte şi se aprobă de către Consiliul Local, în baza următoarelor prevederi legale: art. 8 alin (3) lit. i-k, art. 9 alin. 2 lit. d, art. 10 alin.5, art. 42 alin. 1 lit. c, art.43 alin. 4 din Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, cu modificările şi completările ulterioare; art. 25 – 27 din Legea 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, cu modificările şi completările ulterioare; art. 30 din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; art. 454 lit. g) si art. 484 alin (1) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal

Tratare

(în sensul obiectivului de tratare inainte de depozitare)

–procesele fizice, termice, chimice sau biologice, inclusiv sortarea, care schimbă caracteristicile deşeurilor pentru a reduce volumul sau natura periculoasă a acestora, pentru a facilita manevrarea lor sau pentru a creşte gradul de

Tratare mecano- biologică

recuperare (Directiva 1999/31/CE privind depozitele de deşeuri, art.2 (h))

–tratarea deşeurilor municipale colectate în amestec utilizând operaţii de tratare mecanică de separare, sortare, mărunţire, omogenizare, uscare şi operaţii de tratare biologică prin procedee aerobe şi/sau anaerobe (Ordinul Preşedintelui ANRSC nr. 82 /2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor, art.4)

Uleiuri uzate - toate uleiurile minerale sau lubrifianţi sintetici ori uleiurile industriale care au devenit improprii folosinţei pentru care au fost destinate iniţial, cum ar fi uleiurile utilizate de la motoarele cu combustie şi de la sisteme de transmisie, uleiurile lubrifiante, uleiurile pentru turbine şi cele pentru sistemele hidraulice (Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Valorificare - orice operaţiune care are drept rezultat principal faptul că deşeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi fost utilizate într-un anumit scop sau faptul că deşeurile sunt pregătite pentru a putea servi scopului respectiv în întreprinderi ori în economie în general. Anexa nr. 3 la Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte o listă a operaţiunilor de valorificare, listă care nu este exhaustivă (Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Vehicul scos din uz - vehicul devenit deşeu, astfel cum e definit la pct. 9 din anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (Legea nr. 212 /2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare, Anexa nr. 1)

Legislaţia naţională privind deşeurile

Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare

Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a

deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare

Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, republicată,

cu modificările şi completările ulterioare

Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare

Legea nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a

vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare

Legea nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau

abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare

Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii republicată, cu modificările şi

completările ulterioare

Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale

Legea nr. 6/1991 pentru aderarea Romaniei la Conventia de la Basel privind

controlul transportului peste frontiere al deseurilor periculoase şi al eliminarii acestora

Legea nr. 261/2004 pentru ratificarea Convenţiei privind poluanţii organici

persistenţi, adoptată la Stockholm la 22 mai 2001

Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii

energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

Legea nr. 122/2015 pentru aprobarea unor măsuri în domeniul promovării

producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie şi privind modificarea şi completarea unor acte normative

OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, cu modificările şi completările

ulterioare

OUG nr. 195/2005 privind Protecţia Mediului, cu modificările şi completările

ulterioare

OUG nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice

OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare

OG nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară

activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de

dezmembrare a vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare

HG nr. 870/2013 privind aprobarea Strategiei naţionale de gestionare a

deşeurilor 2014-2020

HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi

completările ulterioare

HG nr. 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea

listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, cu modificările şi completările ulterioare

HG nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje

(abrogată)

HG nr. 322/2013 privind limitarea utilizării anumitor substanţe periculoase în

echipamentele electrice şi electronice

HG nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de

baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare

HG nr. 170/ 2004 privind gestionarea anvelopelor uzate

HG nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate

H.G. nr. 173/2000 pentru reglementare regimului special privind gestiunea şi

controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari, cu modificările şi completările ulterioare

HG nr. 124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului

cu azbest, cu modificările şi completările ulterioare

HG nr. 539/2016 pentru abrogarea HG nr. 1408/2008 privind clasificare,

ambalarea şi etichetarea substanţelor periculoase şi a HG nr. 937/2010 privind clasificarea, ambalarea şi etichetarea la introducerea pe piaţă a preparatelor periculoase

HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase

pe teritoriul României

HG nr. 1175/2007 pentru aprobarea Normelor de efectuare a activităţii de

transport rutier de mărfuri periculoase în România

HG nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea

Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului

(CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de deşeuri, cu modificările şi completările ulterioare

HG nr. 2293/2004 privind gestionarea deşeurilor rezultate în urma procesului

de obţinere a materialelor lemnoase, cu modificările şi completările ulterioare

HG nr. 243/2013 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă

pentru prevenirea rănilor provocate de obiecte ascuţite în activităţile din sectorul spitalicesc şi cel al asistenţei medicale

Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 794/2012

privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje

Ordinul comun al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al ministrului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri nr.

932/481/2016

privind aprobarea Procedurii de autorizare pentru preluarea responsabilităţii gestionării deşeurilor de ambalaje

Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr.

2413/2016

privind modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006 pentru aprobarea Metodologiei de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru Mediu

Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 1281/ 2005

privind stabilirea modalităţilor de identificare a containerelor pentru diferite tipuri de materiale în scopul aplicării colectării selective

Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1798/2007

pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, cu modificarile şi completările ulterioare

Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 951/2007

privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planurilor regionale şi judeţene de gestionare a deşeurilor

Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 95/2005

privind stabilirea criteriilor de acceptare şi procedurilor preliminare de acceptare a deşeurilor la depozitare şi lista naţională de deşeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deşeuri, cu modificările şi completările ulterioare

Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 1601/ 2013

pentru aprobarea listei cu aplicaţii care beneficiază de derogare de la restricţia prevăzută la art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 322/2013 privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice, cu modificările şi completările ulterioare

Ordinul comun al ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi al ministrului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri nr. 1494/ 846/ 2016

pentru aprobarea procedurii şi criteriilor de acordare a licenţei de operare, revizuire, vizare anuală şi anulare a licenţei de operare a organizaţiilor colective şi de aprobare a planului de operare pentru producătorii care îşi îndeplinesc în mod individual obligaţiile, acordarea licenţei reprezentanţilor autorizaţi, precum şi componenţa şi atribuţiile comisiei de autorizare, pentru gestionarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, cu modificările şi completările ulterioare

Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 1441/2011

privind stabilirea metodologiei de constituire şi gestionare a garanţiei financiare pentru producătorii de echipamente electrice şi electronice

Ordinul comun al ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului economiei şi comerţului nr.

1223/715/2005

privind procedura de înregistrare a producătorilor, modul de evidenţă şi raportare a datelor privind echipamentele electrice şi electronice şi deşeurile de echipamente electrice şi electronice

Ordinul comun al ministrului mediului şi gospodăririi apelor, al ministrului economiei şi comerţului şi al Preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr.

556/435/191 din 5

iunie 2006

privind marcajul specific aplicat echipamentelor electrice şi electronice introduse pe piaţă după data de 31 decembrie 2006

Ordinul comun al ministrului mediului şi al ministrului economiei nr. 669/ 1304/2009

privind aprobarea Procedurii de înregistrare a producătorilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare

Ordinul ministrului mediului nr.

1399/2009

pentru aprobarea Procedurii privind modul de evidenţă şi raportare a datelor referitoare la baterii şi acumulatori şi la deşeurile de baterii şi acumulatori

Ordinul comun al ministrului mediului şi pădurilor şi al ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri nr. 2743/ 3189/ 2011

privind aprobarea Procedurii şi criteriilor de evaluare şi autorizare a organizaţiilor colective şi de evaluare şi aprobare a planului de operare pentru producătorii care îşi îndeplinesc în mod individual obligaţiile privind gestionarea deşeurilor de baterii şi acumulatori, precum şi componenţa şi atribuţiile comisiei de evaluare şi autorizare, cu modificările şi completările ulterioare

Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1986/ 2016

privind actualizarea anexei 3 la Legea 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz

Ordinul ministrului economiei şi comerţului nr.

386/2004

pentru aprobarea Normelor privind procedura şi criteriile de autorizare a activităţii de gestionare a anvelopelor uzate

Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei nr.

839/2009

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare

Ordinul comun al ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 344/708 /2004

pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecţia mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură

Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr.1018/2005

privind înfiinţarea în cadrul Direcţiei Deşeuri şi Substanţe Chimice Periculoase a Secretariatului pentru compuşi desemnaţi, cu modificarile şi completările ulterioare

Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1108/2007

privind aprobarea Nomenclatorului lucrărilor şi serviciilor care se prestează de către autorităţile publice pentru protecţia mediului în regim de tarifare şi cuantumul tarifelor aferente acestora, cu modificarile şi completările ulterioare

Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 108/2005

privind metodele de prelevare a probelor şi de determinare a cantităţilor de azbest în mediu

Ordinul ministrului sănătăţii nr.

1226/2012

pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale

Ordinul ministrului sănătăţii nr.

1279/2012

privind aprobarea Criteriilor de evaluare a condiţiilor de funcţionare şi monitorizare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase

Ordinul ministrului sănătăţii nr.

613/2009

privind aprobarea Metodologiei de evaluare a autovehiculelor utilizate pentru transportul deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală

Ordinul ministrului sănătăţii nr.

1.101/2016

privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare

Ordinul ministrului sănătăţii nr.119/2014

pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei

Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 396/2009

privind înlocuirea anexei la Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2134/2005 pentru aprobarea Reglementărilor privind omologarea, agrearea şi efectuarea inspecţiei tehnice periodice a vehiculelor destinate transportului anumitor mărfuri periculoase - RNTR 3

Ordinul ministrului mediului şi

pentru aprobarea Normativului tehnic privind incinerarea deşeurilor

gospodăririi apelor nr. 756/2004

Ordinul Preşedintelui ANRSC nr. 109/2007

privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare a localităţilor

Ordinul Preşedintelui ANRSC nr. 82/2015

privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor

Ordinul Preşedintelui ANRSC nr. 111/2007

privind aprobarea Caietului de sarcini-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor

Ordinul Preşedintelui ANRSC nr. 112/2007

privind aprobarea Contractului-cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor

Regulament din 19

octombrie 2005

de organizare şi funcţionare a Secretariatului pentru compuşi desemnaţi

I. CADRUL GENERAL !image

I. CADRUL GENERAL

I.1 Informaţii generale privind planificarea

I.2 Problematica generală a gestionării deşeurilor

I.3 Legislaţia europeană privind deşeurile

I.4 Legislaţia naţională privind deşeurile

I.5 Politica naţională privind deşeurile

!image

I.1 Informaţii generale privind planificarea

Scopul şi obiectivele Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor

Scopul realizări Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD) este de a dezvolta un cadru general propice gestionării deşeurilor la nivel naţional cu efecte negative minime asupra mediului.

I. Cadrul general

Politica naţională în domeniul gestionării deşeurilor trebuie să se subscrie politicii europene în materie de prevenire a generării deşeurilor şi să urmărească reducerea consumului de resurse şi aplicarea practică a ierarhiei deşeurilor. Prevederile PNGD completează prevederile Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor ca şi modalitate principală de abordare, anume îndreptarea României către o societate a reciclării şi aplicarea ierarhiei deşeurilor, pentru toate tipurile de deşeuri care fac obiectul planificării.

Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor (SNGD), revizuită în anul 2013 şi aprobată prin HG 870/2013, stabileşte politica şi obiectivele strategice ale României în domeniul gestionării deşeurilor pentru perioada 2014-2020.

Principalele obiective al PNGD sunt caracterizarea situaţiei actuale în domeniu (cantităţi de deşeuri generate şi gestionate, instalaţii existente), identificarea problemelor care cauzează un management ineficient a deşeurilor, stabilirea obiectivelor şi ţintelor pe baza prevederilor legale si a obiectelor strategice stabilite prin SNGD, precum şi identificarea necesităţilor investiţionale.

Pentru caracterizarea situaţiei existente au fost utilizate datele privind cantităţile de deşeuri generate şi gestionare aferente perioadei 2010 – 2014, precum şi date şi informaţii privind instalaţiile de gestionare a deşeurilor aferente anului 2016.

Proiecţia cantităţilor de deşeuri a fost realizată pentru perioada 2015 – 2025, iar planul de măsuri acoperă perioada 2018 – 2025.

PNGD cuprinde următoarele secţiuni:

 Cadrul general (secţiunea I) – este prezentat cadrul general al planificării, legislaţia naţională şi europeană şi politica naţională privind deşeurile;

 Situaţia existentă (secţiunea II) – cuprinde datele socio-economice şi date privind generarea şi gestionarea deşeurilor pentru fiecare dintre fluxurile de deşeuri care fac obiectul planificării;

 Planificarea gestionării deşeurilor (secţiunea III) – sunt prezentate ipotezele privind planificarea, proiecţia socio-economică şi proiecţia deşeurilor, analiza alternativelor de gestionare a deşeurilor municipale, descrierea alternativei selectate, măsuri de guvernanţă privind gestionarea deşeurilor şi planul de acţiune. Analiza alternativelor este prezentată doar pentru deşeurile municipale, fiind singurul flux de deşeuri pentru care în PNGD sunt stabilite tipul şi capacităţile instalaţiilor noi;

 Instrumente de politică a deşeurilor (secţiunea IV) – este prezentată situaţia actuală privind instrumentele de politică a deşeurilor, măsurile de îmbunătăţire a eficacităţii acestora şi sunt propuse noi instrumente;

 Programul naţional de prevenire a generării deşeurilor - PNPGD (secţiunea V) – sunt prezentate situaţia actuală privind prevenirea generării deşeurilor, priorităţile şi

!image

direcţiile strategice, măsurile de prevenire a generării deşeurilor propuse şi modalităţile de verificare a aplicării măsurilor;

 Indicatori de monitorizare (secţiunea VI) – este prezentat modul de monitorizare a măsurilor cuprinse în PNGD şi PNPGD.

I. Cadrul general

Atât Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, cât şi Programul Naţional de Prevenire a Generării Deşeurilor (PNPGD) sunt elaborate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum şi cu ghidurile existente la nivel european ([WMP Guide 2012], [WPP Guide 2012]).

Conform prevederilor legale în vigoare, PNGD şi PPNPGD se evaluează cel puţin o dată la

6 ani şi se revizuiesc, după caz, de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, în baza raportului de monitorizare întocmit de Agenţia Naţionala pentru Protecţia Mediului. PNGD şi PNPGD se monitorizează anual de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Acoperirea geografică

Procesul de planificare acoperă întreg teritoriul României.

Deşeuri care fac obiectul PNGD

Deşeurile care fac obiectul planificării sunt cele reglementate de Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare, care a transpus Directiva 2008/98/CE A Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive.

Nu fac obiectul planificării:

 Efluenţii gazoşi emişi în atmosferă şi dioxidul de carbon captat şi transportat în scopul stocării geologice şi stocat geologic potrivit prevederilor Directivei 2009/31/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon şi de modificare a Directivei 85/337/CEE a Consiliului, precum şi a directivelor 2000/60/CE, 2001/80/CE, 2004/35/CE, 2006/12/CE, 2008/1/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, cu modificările ulterioare, sau excluli din domeniul de aplicare al respectivei directive potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din aceasta;

 Solurile (in situ), inclusiv solurile contaminate neexcavate şi clădiri legate permanent de sol;□

 Solurile necontaminate şi alte materiale geologice naturale excavate în timpul activităţilor de construcţie, în cazul în care este cert că respectivul material va fi utilizat pentru construcţii în starea sa naturală şi pe locul de unde a fost excavat;

 Deşeurile radioactive;

 Explozibilii declasaţi;

 Materiile fecale, în cazul în care acestea nu intră sub incidenţa alin. (2) lit. b), paiele şi alte materii vegetale nepericuloase folosite pentru producerea de energie din biomasă prin procese ori metode care nu dăunează mediului şi nu pun în pericol sănătatea populaţiei.

 Apele uzate;

!image

 Subprodusele de origine animală, inclusiv produse transformate care intră sub incidenţa Regulamentului (CE) nr. 1.069/2009 de stabilire a unor norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002 (Regulament privind subprodusele de origine animală), cu excepţia produselor care urmează să fie incinerate, depozitate sau utilizate într-o instalaţie de tratare sau de producere a biogazului ori a compostului;

I. Cadrul general

 Carcasele de la animalele care au decedat în orice alt mod decât prin sacrificare, inclusiv animale care au fost sacrificate pentru eradicarea unei epizootii şi care sunt eliminate potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.774/2002, cu modificările ulterioare;

 Deşeurile rezultate în urma activităţilor de prospectare, extracţie, tratare şi stocare a resurselor minerale, precum şi a exploatării carierelor, care intră sub incidenţa altor acte normative.

Prin urmare, categoriile de deşeuri care fac obiectul PNGD sunt următoarele:

 Deşeuri municipale;

 Fluxuri speciale de deşeuri: deşeuri de ambalaje, deşeuri alimentare, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, deşeuri de baterii şi acumulatori, vehicule scoase din uz, uleiuri uzate, deşeuri din construcţii şi desfiinţări, nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneşti, deşeuri cu conţinut de PBC, deşeuri de azbest;

 Deşeuri rezultate din activităţile unităţilor sanitare şi din activităţi veterinare;

 Deşeuri industriale;

 Deşeuri din agricultură, silvicultură şi pescuit.

Metodologia de elaborare a PNGD

În procesul de elaborare a Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor au fost elaborate următoarele rapoarte:

 Raport analiză legislativă

 Raport analiză instituţională

 Raport de analiză a datelor existente şi Raport de analiză a infrastructurii

 Raport privind obiectivele viitoare şi modalităţile de realizare

 Raport de realizare alternative

 Plan cu infrastructura şi model financiar

 Plan de acţiune.

La începutul procesului de elaborare a PNGD au fost constituite două Grupuri de lucru, unul restrâns şi unul extins.

Din Grupul de lucru restrâns au făcut parte reprezentanţi ai următoarelor instituţii:

 Ministerul Mediului;

 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administratiei Publice şi Fondurilor Europene/Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice;

 JASPERS;

!image

 Cancelaria Primului Ministru;

 S.C. FICHTNER ENVIRONMENT S.R.L./REC Romania S.R.L., consultantul care a elaborat PNGD.

Din Grupul de lucru extins au făcut parte reprezentanţi ai următoarelor instituţii:

 Ministerul Mediului;

I. Cadrul general

 Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administratiei Publice şi Fondurilor Europene

/Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice;

 Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;

 Garda Naţională de Mediu;

 Administraţia Fondului pentru Mediu;

 Ministerul Economiei;

 Ministerul Sănătăţii;

 Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;

 Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România;

 Asociaţia Română pentru Managementul Deşeurilor;

 Institutul Naţional de Statistică / Comisia Naţională de Prognoză;

 Federaţia Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară;

 JASPERS, Joint Assistance to Support Projects in European Regions;

 Organizaţii neguvernamentale şi organizaţii private din domeniul deşeurilor: Institutul pentru Politici Publice, Organizaţia Patronală şi Profesională REMAT, Asociaţia Română pentru Ambalaje şi Mediu, ECO-ROMÂNIA şi Patronatul din Industria Cimentului şi altor Produse Minerale pentru Construcţii din România;

 S.C. FICHTNER ENVIRONMENT S.R.L./REC Romania S.R.L., consultantul care a elaborat PNGD.

Fiecare raport elaborat a fost prezentat Grupurilor de lucru, observaţiile şi comentariile fiind analizate şi integrate în varianta finală a documentelor.

La realizarea raportului privind situaţia existentă în domeniul gestionării deşeurilor au fost consultate toate autorităţile locale şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară la nivel naţional. Rapoartele în variantă finală au fost diseminate către toţi participanţii Grupului de lucru.

Evaluarea Strategică de Mediu

Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor a fost supus procedurii de evaluare strategică de mediu în conformitate cu prevederile HG nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe care transpune Directiva 2001/42/CE (Directiva SEA).

!image

Procedura SEA a fost demarată odată cu transmiterea primei versiuni a PNGD. Această versiunea a fost publicată pe pagina web a Ministerului Mediului în data de 24.04.2017.

În perioada aprilie – august 2017 publicul interesat a transmis comentariile privind prima versiune a PNGD.

În această perioadă titularul planului, Ministerul Mediului, a luat decizia modificării primei versiuni a PNGD cu trei aspecte principale:

I. Cadrul general

 Obiectivul de pregătire pentru reutilizare şi reciclare a deşeurilor municipale – cu doua ţinte:

o în anul 2020 - 50% calculat cu Metoda 2 din Anexa I din Decizia 2011/753/UE, asigurându-se respectarea prevederilor legale actuale;

o în anul 2025 - 50% calculat cu Metoda 4 din Anexa I din Decizia 2011/753/UE, corelat cu prevederile propunerii de modificare a Directivei cadrul din Pachetul Economiei Circulare, publicat în decembrie 2015;

 Atingerea obiectivului de reducere a cantităţii de deşeuri biodegradabile municipale depozitate la 35% din cantitatea totală, exprimată gravimetric, produsă în anul 1995 în anul 2020, în conformitate cu derogarea obţinută de la Comisia Europeană;

 Toate instalaţiile noi de tratare a deşeurilor reziduale (instalaţii de tratare mecano- biologică cu biouscare şi incinerator) vor fi instalaţii judeţene şi nu regionale.

Având în vedere comentariile primite de la public si membrii Grupului de lucru SEA, precum şi decizia titularului planului de a schimba PNGD in ceea ce priveşte aspectele prezentate mai sus, a fost elaborată versiunea 2 a PNGD, transmisă în data de 04.09.2017. Versiunea 2 a PNGD a fost însoţită de prima versiune a Raportului de Mediu întocmit în cadru

În data de 08.10.2017 a fost transmisă versiunea 2 a Raportului de mediu şi versiunea 3 a PNGD. Această versiune cuprinde, pe lângă comentariile Grupului de lucru SEA, inclusiv ale titularului planului, două secţiuni noi Măsuri de guvernanţă pentru gestionarea deşeurilor şi Indicatori de monitorizare.

În data de 20.10.2017 a fost transmisă versiunea 3 a Raportului de Mediu şi versiunea 4 a PNGD, care cuprinde un nou set de comentarii ale Grupului de lucru SEA.

În data de 8 decembrie 2017 a fost organizată Dezbaterea publică ocazie cu care au fost analizate şi discutate cele două documente. Toate aspectele ridicate au fost clarificate în tipul consultării publicului iar unde a fost cazul acestea au fost integrate în forma finală a PNGD.

În urma consultărilor Ministerul Mediului a eliberat Avizul de mediu nr. 46 /14.12.2017.

!image

I.2 Problematica generală a gestionării deşeurilor

I. Cadrul general

Cadrul politicii şi legislaţiei europene privind deşeurile se trasează în contextul unor politici şi programe comunitare mai ample, inclusiv Programul de acţiune pentru mediu 7, Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere energetic şi Iniţiativa privind materiile prime.

Al 7-lea Programul de Acţiune pentru Mediu stabileşte obiectivele prioritare în ceea ce priveşte politica UE în sectorul gestionării deşeurilor, respectiv:

 Reducerea cantităţilor de deşeuri generate

 Maximizarea reutilizării şi reciclării

 Limitarea incinerării la materialele care nu sunt reciclabile

 Limitarea progresiva a depozitării la deşeuri care nu pot reciclate sau valorificate

 Asigurarea implementării depline a obiectivelor politicii privind deşeurile, în toate statele membre.

Politica europeană şi naţională se bazează pe „ierarhia deşeurilor“, care stabileşte priorităţile în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor la nivel operaţional: se încurajează în primul rând prevenirea sau reducerea cantităţilor de deşeuri generate şi reducerea gradului de periculozitate al acestora, reutilizarea şi abia apoi valorificarea deşeurilor prin reciclare, si alte operaţiuni de valorificare, cum ar fi valorificarea energetică. Pe ultimul loc în ierarhie este eliminarea deşeurilor, care include depozitarea deşeurilor şi incinerarea. De asemenea, tranziţia către o economie circulară reprezintă o prioritate la nivelul statelor membre. În cadrul economiei circulare valoarea produselor, a materialelor şi a resurselor este menţinută în economie cât mai mult timp posibil iar generarea deşeurilor este redusă la minim. Transformarea deşeurilor în resurse este unul din elementele principale care stau la baza economiei circulare.

În stabilirea direcţiilor strategice al PNGD se au în vedere priorităţile politicilor existente, unele dintre ele transpuse în legislaţia naţională în vigoare.

I.3 Legislaţia europeană privind deşeurile

Principalele acte de reglementare la nivelul Uniuniii Europene, în sectorul gestionării deşeurilor sunt:

 Legislaţia cadru a deşeurilor:

–Directiva 2008/98/CE privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive (Directiva cadru privind deşeurile)

–Regulamentul 1013/2006 privind transferurile de deşeuri – aplicat ca atare în toate statele membre EU

–Decizia 2000/532/CE de înlocuire a Deciziei 94/3/CE de stabilire a unei liste de deşeuri în temeiul articolului 1 litera (a) din Directiva 75/442/CEE a

!image

Consiliului privind deşeurile şi a Directive 94/04/CE a Consiliului de stabilire a unei liste de deşeuri periculoase în temeiul articolului 1 alineatul (4) din Directiva 91/689/CEE a Consiliului privind deşeurile periculoase şi Deciyia 2014/955/UE de modificare a Deciziei 2000/532/CE de stabilire a unei liste de deleuri în temeiul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului – aplicate ca atare in toate statele membre EU

I. Cadrul general

 Legislaţia europeană privind operaţiile de tratare a deşeurilor:

–Directiva 1999/31/CEE privind depozitarea de deşeurilor

–Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale

 Legislaţia europeană privind fluxurile de deşeuri:

–Directiva 2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii şi deşeurile de baterii şi acumulatori şi de abrogare a Directivei 91/157/CEE

–Directiva 2011/65/CE privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice

–Directiva 2012/19/UE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice

–Directiva 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz

–Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje

–Directiva 96/59/CE privind eliminarea bifenililor şi trifenililor policloruraţi privind eliminarea bifenililor policloruraţi şi a terfenililor policloruraţi (PCB/TPC)

–Directiva 86/278/CEE privind protecţia mediului şi, în special, a solului, atunci când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură

–Directiva 87/217/CEE privind prevenirea şi reducerea poluării mediului cauzate de azbest.

Pachetul economiei circulare

Comisia Europeană a adoptat în decembrie 2015, un pachet de măsuri ce au ca scop stimularea tranziţiei Europei către o economie circulară. Acest pachet de măsuri include propuneri de revizuire a legislaţiei privind deşeurile, precum şi un plan de acţiune aferent. Propunerile privind deşeurile stabilesc o viziune pe termen lung pentru minimizarea generării deşeurilor, creşterea reciclării din punct de vedere cantitativ si calitativ, prin reintroducerea în economie a deşeurilor sub forma materiilor prime secundare, reducând astfel utilizarea resurselor şi prin reducerea eliminării prin depozitare.

Directivele care vor fi revizuite ca urmare a adoptării pachetul economiei circulare sunt:

 Directiva 2008/98/CE privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive

 Directiva 1999/31/CEE privind depozitarea deşeurilor

 Directiva 2006/66/CE privind bateriile şi acumulatorii şi deşeurile de baterii şi acumulatori şi de abrogare a Directivei 91/157/CEE

!image

 Directiva 2011/65/CE privind restricţiile de utilizare a anumitor substanţe periculoase în echipamentele electrice şi electronice

 Directiva 2012/19/UE privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice

 Directiva 2000/53/CE privind vehiculele scoase din uz

 Directiva 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje

I. Cadrul general

Planul de acţiune privind economia circulară completează aceste propuneri stabilind măsuri ce au ca scop închiderea buclei economiei circulare şi care vizează toate etapele ciclului de viaţă al unui produs: de la producţie şi consum, până la gestionarea deşeurilor şi la piaţa materiilor prime secundare.

Principalele propuneri de revizuire a cadrului legislativ cuprinse în Pachetul economiei ciruclare includ:

 Pregătirea pentru reutilizare şi reciclarea a 65% din masa deşeurilor municipale până în 2030 (cu o ţintă intermediară de 60% în anul 2025). Pentru realizarea acestui obiectiv, România poate beneficia de o perioadă suplimentară de cinci ani, cu condiţia să se ia măsurile necesare pentru ca, până în 2025 şi, respectiv, 2030, rata de pregătire pentru reutilizare şi reciclarea deşeurilor municipale să crească la minimum 50% şi 60% din greutate;

 Pregătirea pentru reutilizare şi reciclarea a 65% din greutatea tuturor deşeurilor de ambalaje până în 2025 şi minimum 75% până în 2030, (cu o ţintă intermediară de 65% în anul 2025). De asemenea, sunt stabilite obiective minime privind pregătirea pentru reutilizare şi reciclarea materialelor specifice conţinute în deşeurile de ambalaje atât pentru anul 2025, cât şi pentru anul 2030;

 Depozitarea a maxim 10% din deşeurile municipale până în anul 2030. Romania poate beneficia de o perioada suplimentara de cinci ani cu condiţia să se ia măsurile necesare pentru a reduce până în 2030 cantitatea de deşeuri municipale depozitata la 20% din cantitatea totala de deşeuri generate;

 Interzicerea depozitării deşeurilor colectate separat;

 Promovarea instrumentelor economice pentru descurajarea depozitării;

 Definiţii simplificate şi îmbunătăţite şi metode pentru calculul ţintelor de reciclare armonizate la nivelul UE;

 Promovarea reutilizării şi stimularea simbiozei industriale;

 Stimulente economice pentru ca producătorii să pună pe piata produse mai ecologice şi sprijinirea schemelor de reciclare şi valorificare (de exemplu, pentru ambalaje, baterii, echipamente electrice şi electronice, vehicule);

 Reducerea generării deşeurilor alimentare în producţia primară, în prelucrare şi procesare, în comerţul cu ridicata şi amănuntul, în restaurante şi servicii alimentare precum şi în gospodării.

!image

I.4 Legislaţia naţională privind deşeurile

La nivel naţional, principalele acte de reglementare în sectorul gestionării deşeurilor sunt următoarele:

 Legislaţia cadru privind deşeurile:

I. Cadrul general

–Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, republicată 2014, cu modificările şi completările ulterioare

–Legea nr. 6/1991 pentru aderarea României la Convenţia Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora

–HG nr. 788/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 privind transferul de deşeuri, cu modificările şi completările ulterioare

–HG nr. 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României

 Legislaţia privind tratarea deşeurilor:

–HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi completările ulterioare

–Legea nr. 278/2013 privind emisiile industriale

 Legislaţia privind serviciile de salubrizare:

–Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utililităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

–Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

 Legislaţia privind fluxurile speciale de deşeuri:

–Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare

–Legea nr. 212/ 2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz

–OUG nr. 5/02.04.2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice

–HG nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor şi al deşeurilor de baterii şi acumulatori, cu modificările şi completările ulterioare

–HG nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate

–HG nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate

!image

–HG nr. 173/2000 pentru reglementare regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari, cu modificările şi completările ulterioare

–HG nr. 124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluării cu azbest, cu modificările şi completările ulterioare

I. Cadrul general

–Ordinul nr. 344/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecţia mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură

 Legislaţia privind deşeurile medicale

–Ordinul nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale.

Legislaţia naţională transpune prevederile legislaţiei comunitare în sectorul gestionării deşeurilor.

Lista completă a legislaţiei privind deşeurile, inclusiv legislaţia secundară, este prezentată în preambulul PNGD.

I.5 Politica naţională privind deşeurile

Priorităţile României în ceea ce priveşte gestionarea şi prevenirea deşeurilor, stabilite prin Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor (SNGD pentru perioada 2014-2020), revizuită în anul 2013 şi aprobată prin HG 870/2013 sunt următoarele:

 prioritizarea eforturilor în domeniul gestionării deşeurilor în linie cu ierarhia deşeurilor

 dezvoltarea de măsuri care să încurajeze prevenirea generării de deşeuri şi reutilizarea, promovând utilizarea durabilă a resurselor;

 creşterea ratei de reciclare şi îmbunătăţirea calităţii materialelor reciclate, lucrând aproape cu sectorul de afaceri şi cu unităţile şi întreprinderile care valorifică deşeurile;

 promovarea valorificării deşeurilor din ambalaje, precum şi a celorlalte categorii de deşeuri;

 reducerea impactului produs de carbonul generat de deşeuri;

 încurajarea producerii de energie din deşeuri pentru deşeurile care nu pot fi reciclate;

 organizarea bazei de date la nivel naţional şi eficientizarea procesului de monitorizare;

!image

 implementarea conceptului de "analiză a ciclului de viaţă" în politica de gestionare a deşeurilor.

De asemenea, se doreşte îmbunătăţirea serviciilor către populaţie şi sectorul de afaceri prin:

 încurajarea investiţiilor verzi;

I. Cadrul general

 susţinerea iniţiativelor care premiază şi recompensează populaţia care reduce, reutilizează şi reciclează deşeurile din gospodării;

 colaborarea cu autorităţile administraţiei publice locale pentru creşterea eficienţei şi calităţii deşeurilor colectate, făcându-le mai uşor de reciclat;

 colaborarea cu autorităţile administraţiei publice locale şi sectorul de afaceri pentru îmbunătăţirea sistemelor de colectare a deşeurilor.

Pe lângă obiectivele strategice, actele de reglementare în vigoare din sectorul gestionării deşeurilor includ obiective şi ţinte.

Tabel I-1: Principalele obiective din sectorul gestionării deşeurile prevăzute în legislaţie

 un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală a cantităţilor de deşeuri, cum ar fi hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere şi, după caz, provenind din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare

 un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială, inclusiv operaţiuni de umplere rambleiere care utilizează deşeuri pentru a înlocui alte materiale, de minimum 70% din masa cantităţilor de deşeuri nepericuloase provenite din activităţi de construcţie şi demolări

 60% din greutate pentru sticlă;

 60% din greutate pentru hârtie/carton;

 50% din greutate pentru metal;

 15% din greutate pentru lemn;

 22,5% din greutate pentru plastic, considerându-se numai materialul reciclat sub formă de plastic.

 85% pentru DEEE incluse în categoria 1 sau 10

 80% pentru DEEE incluse în categoria 3 sau 4

 75% pentru DEEE incluse în categoriile 2,5-8 sau 9

 80% pentru DEEE incluse în categoria 1 sau 10

 70% pentru DEEE incluse în categoria 3 sau 4

 55% pentru DEEE incluse în categoriile 2,5-8 sau 9

 85% pentru DEEE incluse în categoria 1 sau 4

 80% pentru DEEE incluse în categoria 2

 75% pentru DEEE incluse în categoria 5 sau 6

 80% pentru DEEE incluse în categoria 1 sau 4

 70% pentru DEEE incluse în categoria 2

 55% pentru DEEE incluse în categoria 5 sau 6

 Reciclarea a 80% din DEEE incluse în categoria 3

!image

I. Cadrul general

 reutilizarea şi valorificarea a cel puţin 95% din masa medie pe vehicul şi an;

 reutilizarea şi reciclarea a cel puţin 85% din masa medie pe vehicul şi an.

a)să colecteze anvelopele uzate, în limita cantităţilor introduse de ele pe piaţă în anul precedent;

b)să reutilizeze, să refolosească ca atare, să reşapeze, să recicleze şi/sau să valorifice termoenergetic întreaga cantitate de anvelope uzate colectată.

!image

I. Cadrul general

Sursa: Legislaţia naţională

Autorităţi competente

Autoritatea competentă de decizie şi control în domeniul gestionării deşeurilor este Ministerul Mediului (MM). Conform prevederilor legale, Ministerul Mediului realizează politica naţională în domeniul gestionării deşeurilor, îndeplinind rolul de autoritate de stat, de sinteza, coordonare şi control, direct sau prin organisme tehnice specializate, autorităţi sau instituţii publice aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerului.

Instituţiile aflate în coordonarea MM, cu atribuţii în sectorul deşeurilor, sunt:

 Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM);

 Garda Naţională de Mediu (GNM);

 Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului are compentenţe în implementarea la nivel naţional a politicilor, strategiilor şi a legislaţiei în domeniul protecţiei mediului. ANPM are în subordine 42 agenţii judeţene pentru protecţia mediului. Funcţiile şi atrubuţiile ANPM sunt stabilite prin HG 1000/2012 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia.

Garda Naţională de Mediu este responsabilă de asigurarea controlului implementării politicii Guvernului de aplicare a legislatiei naţionale armonizate cu cea comunitară în domeniul protecţiei mediului. GNM are atribuţii în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării şi sancţionării încălcării prevederilor legale privind protecţia mediului, inclusiv a nerespectării reglementărilor prevăzute în legile specifice domeniului controlului poluării industriale şi managementului riscului, substanţelor şi preparatelor periculoase,

!image

biodiversităţii şi ariilor naturale protejate, fondului de mediu şi altor domenii prevăzute de legislaţia specifică în vigoare.

Atribuţiile generale ale GNM, precum şi atribuţiile specifice, inclusiv cele referitoare la controlul în domeniul gestiunii deşeurilor, sunt stabilite prin HG 1005/2012 privind organizarea si funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu cu modiifcările şi completările ulterioare.

I. Cadrul general

Atribuţiile AFM sunt prezentate în OUG nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu cu modificările si completările ulterioare.

Alte autorităţi publice cu atribuţii în domeniul gestionării deşeurilor sunt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Economiei, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerul Apărării Naţionale, instituţiile de ordine publică şi siguranţă naţională şi autorităţile administraţiei publice locale.

II. Situaţia existentă

II. SITUAŢIA EXISTENTĂ !image

II. SITUAŢIA EXISTENTĂ

II.1 Surse de date utilizate şi metodologia de analiză

II.2 Date socio-economice

II.3 Deşeuri municipale

II.4 Deşeuri alimentare

II.5 Deşeuri de ambalaje

II.6 Deşeuri de echipamente electrice şi electronice

II.7 Deşeuri de baterii şi acumulatori

II.8 Vehicule scoase din uz

II.9 Anvelope uzate

II.10 Uleiuri uzate

II.11 Deşeuri din construcţii şi desfiinţări

II.12 Nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneşti

II.13 Deşeuri cu conţinut de PCB

II.14 Deşeuri de azbest

II.15 Deşeuri medicale

II.16 Deşeuri industriale nepericuloase

II.17 Deşeuri industriale periculoase

II.18 Deşeuri din agricultură, silvicultură şi pescuit

II.19 Transferul deşeurilor

!image

II.1 Surse de date utilizate şi metodologia de analiză

Pentru caracterizarea situaţiei actuale au fost colectate şi analizate date şi informaţii pentru perioada 2010-2014. Astfel, anul 2014 reprezintă anul de referinţă pentru calculul prognozei de generare a deşeurilor.

II. Situaţia existentă

Principalele sursele de datele şi informaţii pentru perioada 2010-2014 au fost următoarele:

 Instituţii naţionale cu rol în domeniul deşeurilor: Ministerul Mediului (MM), Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), Garda Naţională de Mediu (GNM), Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), Autoritatea Naţionala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), Ministerul Economiei (ME), Ministerul Sănătăţii (MS), Institutul Naţional de Sănătate Publică (ISP), Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR);

 Institutul Naţional de Statistică şi Comisia Naţionala de Prognoza;

 EUROSTAT;

 JASPERS – proiecte derulate în domeniul deşeurilor [JASPERS 2012], [JASPERS 2013], [JASPERS 2016];

 Informaţii furnizate de către consiliile judeţene şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară (ADI) care implementează proiecte privind sistemele de management integrat al deşeurilor (SMID), finanţate prin Programul Operaţional Sectorial Mediu şi Programul Operaţional Infrastructura Mare, în cazul proiectelor fazate;

 Informaţii furnizate de căte diferiţi actori implicaţi în gestionarea deşeurilor: CIROM

–Patronatul din industria cimentului şi altor produse minerale pentru construcţii din România, ROMPAP – Patronatul Industriei de Celuloză şi Hârtie, operatori de salubrizare, operatori ai instalaţiilor de gestionare a deşeurilor, reciclatori;

 Vizite în teren şi discuţii cu actorii implicaţi în gestionarea deşeurilor, realizate în perioada septembrie – octombrie 2016 în judeţele Bistriţa Năsăud, Vaslui, Neamţ şi Dolj.

!image

II.2 Date socio-economice

II.2.1 Date demografice

II. Situaţia existentă

La 31 decembrie 2014 teritoriul României era organizat în 42 judeţe (incluzând Municipiul Bucureşti), în care existau 320 municipii şi oraşe şi 2861 comune. Din cele 320 municipii şi oraşe existente la nivel naţional, 103 sunt municipii, iar în cele 2.861 comune există 12.957 sate.

În octombrie 2011 a avut loc Recensământul populaţiei şi locuinţelor. Rezultatele acestuia, date publicităţii în 2013, arătă o scădere a populaţiei rezidente cu 1.559.333 persoane în perioada dintre cele două recensăminte, respectiv de la 21.680.974 persoane în 2002 la 20.121.641 persoane în 2011. Aceasta înseamnă o scădere cu 7,2% pe întreaga perioadă, adică un declin mediu de 0,8% pe an. Dintre cauzele acestui declin al populaţiei, 24,8% reprezintă sporul natural negativ, iar 75,2% reprezintă migraţia internaţională.

Cele mai mari reduceri ale populaţiei stabile, de peste 15%, s-au înregistrat în judeţele Tulcea şi Neamţ. Scăderi semnificative, de peste 12%, au avut loc în cea mai mare parte a judeţelor din Moldova - Vaslui, Bacău, Vrancea - dar şi în Brăila, Galaţi, Hunedoara, Mehedinţi şi Teleorman. În Municipiul Bucureşti populaţia stabilă a scăzut cu 2,2% faţă de precedentul recensământ. Ilfovul reprezintă singurul judeţ în care s-a înregistrat o creştere semnificativă a populaţiei stabile (cu 29,5%), unul dintre motivele principale reprezentându-l migraţia populaţiei dinspre Municipiul Bucureşti înspre localităţile limitrofe acestuia din cadrul judeţului Ilfov. Şi judeţul Timiş a înregistrat o creştere faţă de 2002, dar nesemnificativă (0,8%).

Faţă de 2002 a crescut uşor ponderea populaţiei din mediul urban, tendinţă care se păstrează şi în perioada 2011 – 2014, deşi soldul net al migraţiei interne urban-rural este negativ pentru mediul urban. Se păstrează tendinţa de uşoară migraţie dinspre mediul urban către mediul rural, pe fondul unui urban preponderent (54%).

Tabelul următor prezintă evoluţia populaţiei rezidente a României în perioada 2010-2014, pe medii de rezidenţă.

Tabel II-1: Evoluţia populaţiei României în perioada 2010 - 2014

Sursa: [INS Tempo 2016]

Densitatea populaţiei era în 2014 de 83,4 locuitori/km2, faţă de 84,4 loc./km2 anunţaţi la recensământul din 2011. Densitatea medie în UE-28 este de 116,7 loc./km2. Densitatea cea mai mare a populaţiei se regăseşte în Bucureşti şi în judeţele care conţin polii naţionali

!image

de creştere economică a României1, respectiv Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov.

Un alt element ce are influenţă asupra managementului deşeurilor îl reprezintă numărul persoanelor dintr-o gospodărie, element ce este prezentat în tabelul următor.

!image

Număr persoane

/gospodărie (recensământ 2011)

Media

2,67 2,68

2,65 2,76 2,70 2,63 2,71 2,68

3,05

Mediul urban

2,54 2,52

2,54 2,65 2,70 2,46 2,57 2,57

3,00

Mediul rural

2,83

2,8

2,79 2,84 2,71 2,95 2,88 2,88

3,09

ROMÂNIA

Regiunea Nord Est

Regiunea Sud Est

Regiunea Sud Muntenia

Regiunea Sud Vest Oltenia

Regiunea Vest

Regiunea Nord Vest

Regiunea Centru

Regiunea

Bucuresti - Ilfov

II. Situaţia existentă

Tabel II-2: Numărul mediu de persoane per gospodărie

Sursa: [INS Tempo 2016]

Scăderea constantă a populaţiei este un fenomen de care trebuie să se ţină cont la planificarea şi dimensionarea investiţiilor, mai ales că această scădere este semnificativă (un declin mediu de 0,8% pe an). Un alt element ce atrage costuri mai mari în ceea ce priveşte managementul deşeurilor este densitatea relativ redusă a populaţiei (83,4 loc/km2, faţă de media europeană de 116,7 loc./km2), urbanizarea (în jur de 54%) şi numărul redus al persoanelor dintr-o gospodărie (2,67).

II.2.2 Date economice

Începând cu anul 2011, România a început să îşi revină după criza economică, cunoscând o creştere economică uşoară, care, după 2013 a devenit din ce în ce mai robustă. Astfel anul 2015 devine al cincilea an cu creştere economică pozitivă şi în care a fost recuperată scăderea din anii 2009 şi 2010. Creşterea s-a realizat pe seama consumului privat, pe fondul creşterii veniturilor şi a scăderii inflaţiei şi a ratei dobânzilor. După o producţie agricolă puternică în anul 2013, activitatea economică s-a sprijinit, în 2014, pe o producţie industrială robustă. Investiţiile au rămas la nivel scăzut.

Conform [INS Breviar 2016], inflaţia a scăzut în ultimii ani, atingând niveluri minime istorice în 2015. Rata medie anuală a inflaţiei s-a aflat pe o traiectorie descendentă începând din 2013, ca urmare a recoltelor îmbelşugate (în 2013 şi în 2014), a scăderii preţurilor petrolului la nivel mondial şi a unor reduceri consecutive ale cotelor de TVA pentru diferite categorii de produse şi servicii.

Ajutate de avansul recent al activităţii economice, condiţiile de pe piaţa muncii s-au îmbunătăţit, iar rata şomajului s-a diminuat până la 5,4 la sută în 2014. Rata scăzută a şomajului trebuie să fie privită în contextul scăderii continue a numărului de persoane în vârstă de muncă din cauza îmbătrânirii populaţiei şi a emigraţiei nete. În ciuda creşterii ocupării forţei de muncă, în special în sectoarele cu o mare valoare adăugată, persistă

!image

1 Definiţi în articolul 1 al Hotărârii de guvern nr. 998 din 27 august 2008 pentru desemnarea polilor naţionali de creştere în care se realizează cu prioritate investiţii din programele cu finanţare comunitară şi naţională

!image

probleme structurale pe piaţa forţei de muncă. Rata ocupării forţei de muncă a crescut în ultimii ani, însă aceasta este mai mică decât media UE.

Piaţa forţei de muncă şi provocările sociale sunt interconectate şi există mari decalaje între zonele rurale şi cele urbane. România se confruntă cu riscuri foarte ridicate de sărăcie, de excluziune socială2 şi de inegalităţi în materie de venituri. Toţi aceşti factori frânează potenţialul de creştere al economiei.

II. Situaţia existentă

Zonele rurale se confruntă cu provocări specifice, cum ar fi utilizarea deficitară a capitalului uman şi existenţa unor „insule” de sărăcie şi de excluziune socială adânc înrădăcinate. Agricultura, care este ocupaţia tipică în zonele rurale, reprezintă 29 % din totalul locurilor de muncă din România, însă numai 5 % din PIB. O mare parte din forţa de muncă rurală lucrează în agricultura de subzistenţă sau de semisubzistenţă, asociată cu munca informală sau cu munca familială neremunerată, cu o productivitate scăzută şi cu sărăcia. Zonele rurale se confruntă cu o multitudine de dificultăţi legate de educaţie, sănătate, incluziune socială, infrastructura de bază, diversificarea locurilor de muncă, emigraţie şi îmbătrânirea populaţiei.

Tabel II-3: Evoluţia principalilor indicatori socio-economici în România, 2010-2014

Sursa: INS, 2016

!image

2 „Excluziunea socială se referă la factorii multiplii şi schimbători care au ca efect excluderea oamenilor de la participarea la interacţiunile sociale normale, practicile şi drepturile societăţii moderne. Sărăcia este unul dintre cei mai evidenţi factori de acest tip, însă excluziunea socială se referă de asemenea la drepturi deservite inadecvat de locuire, educaţie, sănătate şi acces la servicii. Excluziunea socială afectează indivizi şi grupuri, în special în funcţie de mediile de rezidenţă (rural/urban) atunci când apar forme de discriminare ţi segregare; excluziunea socială evidenţiază deficitele infrastructurii sociale şi riscul creării şi consolidării unei societăţi scindate, cu două feţe” (Comisia Comunităţilor Europene, 1993: 1), Strategia naţională privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei, 2015-2020, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociala şi Persoanelor Vârstinice

!image

II.2.3 Veniturile şi cheltuielile populaţiei

În anul 2014, veniturile totale, în termeni nominali, au fost de 2.500,7 lei lunar pe gospodărie şi de 937,7 lei pe persoană.

Veniturile băneşti, au reprezentat, şi în acest an, principala sursă de formare a veniturilor totale, 2.104,3 lei lunar pe gospodărie şi, respectiv, de 789,0 lei pe persoană.

II. Situaţia existentă

Diferenţe de nivel şi, mai ales, de structură între veniturile gospodăriilor s-au înregistrat şi înfuncţie de mediul de rezidenţă. În anul 2014, veniturile medii pe o gospodărie din mediul urban au fost cu 30,0% mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural.

În mediul urban, veniturile gospodăriilor au provenit în proporţie de 63,6% din salarii, 23,0% din prestaţii sociale, veniturile în natură reprezentând 7,4% din total.

În mediul rural, principala sursă a veniturilor gospodăriilor a reprezentat-o producţia agricolă, care a asigurat 36,9% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora a fost format de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii (28,7% din totalul veniturilor), veniturile băneşti din agricultură asigurând numai 8,2% din totalul veniturilor gospodăriilor din mediul rural. O contribuţie importantă la formarea veniturilor gospodăriilor rurale a revenit şi veniturilor salariale (30,3%) şi celor din prestaţii sociale (25,0%).

În ceea ce priveşte diferenţierea veniturilor pe regiuni, se poate remarca faptul că, cele maimari venituri medii lunare s-au înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (3.420,2 lei pe gospodărie), iar cele mai scăzute în Nord-Est (2.122,6 lei pe gospodărie).

Tabel II-4: Evoluţia venitului total lunar pe gospodărie, 2010-2014

Sursa: INS, 2016

Veniturile prezentate în tabel sunt venituri totale brut.

Nivelul şi structura veniturilor unei gospodării sunt determinate de numărul persoanelor aducătoare de venit, în special de numărul persoanelor ocupate şi de tipul de activitate pe care acestea o desfăşoară. Şi, evident, nivelul veniturilor gospodăriei depinde de poziţia pe care membrii săi activi o deţin în ierarhia veniturilor corespunzătoare tipului de activitate desfăşurată, adică de nivelul salariilor, al veniturilor din agricultură sau al celor realizate din activităţi neagricole independente. Aceasta determină diferenţe sensibile între veniturile categoriilor de gospodării analizate. Astfel, dacă se au în vedere veniturile medii

!image

ale gospodăriilor grupate după statutul ocupaţional al capului gospodăriei se poate constata că cele mai mari venituri (3421,0 lei lunar) le-au realizat gospodăriile de salariaţi (cu 36,8% mai mari decât cele medii pe ansamblul gospodăriilor), iar cele mai mici (1717,1 lei lunar) gospodăriile de şomeri (cu 31,3% mai mici decât cele medii). Raportul dintre veniturile medii ale celor două categorii de gospodării a fost de 2,0:1.

II. Situaţia existentă

La gospodăriile de agricultori acestea au reprezentat 82,4% din nivelul mediu, la gospodăriile de lucrători pe cont propriu în activităţi neagricole independente 79,7%, iar la cele de pensionari 78,5%.

Nivelul pe persoană al veniturilor este puternic influenţat de numărul membrilor gospodăriei, în special de numărul copiilor aflaţi în întreţinerea gospodăriei, de raportul de dependenţă economică aferent fiecărei gospodării. Veniturile ce revin în medie pe o persoană – indicator asociat abordării veniturilor din perspectiva nivelului de trai - arată o diferenţiere a veniturilor pe categorii de gospodării într-o anumită măsură modificată faţă de cea relevată de veniturile ce revin în medie pe o gospodărie.

Tabel II-5: Evoluţia venitului lunar pe persoană, 2011-2014

Sursa: INS, 2016

Conform [INS Nivel de trai 2016], analiza nivelului mediu al veniturilor pe decile în anul 2014 evidenţiază un decalajde 1 : 3,8 între veniturile medii pe o gospodărie din prima decilă (care cuprinde gospodăriile cu cele mai mici venituri pe persoană) şi veniturile medii pe o gospodărie din ultima decilă (format din gospodăriile cu veniturile cele mai mari). Raportul dintre veniturile ce revin în medie pe opersoană din gospodăriile care formează prima şi ultima decilă a fost de 1 : 7,6.

Gospodăriile din prima decilă beneficiază de 5,18% din veniturile totale ale tuturor gospodăriilor, iar cele din a zecea decilă beneficiază de 19,70% din totalul veniturilor. Astfel, populaţia care aparţine gospodăriilor din decila superioară - reprezentând 7,65% din totalul populaţiei - deţine mai multe venituri decât populaţia care aparţine gospodăriilor din primele trei decile - reprezentând 36,65% din totalul populaţiei - şi beneficiază de 18,36% din totalul veniturilor.

!image

II. Situaţia existentă

Tabel II-6: Distribuţia veniturilor totale ale populaţiei pe decile de venit

Sursa: INS, 2016

În ciuda unui uşor declin după anul 2008, România avea, în anul 2013, a doua cea mai mare rată a riscului de sărăcie sau excluziune socială, anume 40,4%, aproape dublu faţă de media Uniunii Europene.

În ceea ce priveşte dezvoltarea economică şi socială, România, deşi cunoaşte o creştere economică constantă, este caracterizată prin decalaje mari între zonele rurale şi zonele urbane. Acestea se reflectă şi în veniturile populaţiei. Astfel, în zonele rurale, există riscuri ridicate de sărăcie şi excluziune socială. Dezvoltarea economică şi veniturile populaţiei sunt doi din factorii cu importanţă majoră în planificarea managementului deşeurilor, fiind utilizaţi în determinarea pragului de suportabilitate al cheltuielilor aferente serviciului de salubrizare.

!image

II.3 Deşeuri municipale

II.3.1 Generarea deşeurilor municipale

II. Situaţia existentă

În conformitate cu legislaţia în vigoare, toţi operatorii de salubritate şi ceilalţi operatori economici autorizaţi pentru colectarea anumitor tipuri de deşeuri de la populaţie, precum şi operatorii instalaţiilor de gestionare a deşeurilor raportează anual datele privind gestionarea deşeurilor agenţiilor locale pentru protecţia mediului, în baza unor chestionare stabilite la nivel naţional. Raportările se constituie în baza de date naţională privind gestionarea deşeurilor.

În tabelul de mai jos sunt prezentate cantităţile de deşeuri municipale generate în România în perioada 2010-2014, atât cantităţile totale, cât şi cantităţile pe fiecare categorie în parte.

Tabel II-7: Generarea deşeurilor municipale, 2010-2014

Sursa: ANPM

Aşa cum se observă şi din figura de mai jos, structura deşeurilor municipale este relativ aceeaşi în perioada analizată. Astfel, din total deşeuri municipale, 72-74% reprezintă deşeuri menajere, 17 – 18% deşeuri similare (generate de operatorii economici şi instituţii) şi 9 – 11% sunt deşeuri din servicii publice.

!image

!image

100

90

80

70

60

50

40

30

20

10

0

9

9

9

11

10

18

18

17

17

18

Deşeuri din servicii publice

Deşeuri similare

73

73

74

72

72

Deşeuri generate de populaţie

2010 2011 2012 2013 2014

%

II. Situaţia existentă

Figura II-1: Structura deşeurilor municipale, 2010 – 2014

Sursa: ANPM

În Figura II-2 este prezentată evoluţia gradului de acoperire cu servicii de salubrizare separat în mediul urban şi mediul rural şi la nivel naţional. Se observă, în general, o creştere a acestuia pe mediile de rezidenţă şi la nivel naţional. Datele sunt raportate de către operatorii de salubrizare şi sunt raportate la populaţia rezidentă.

!image

2014

2013

2012

2011

Nivel naţional

Mediul rural Mediul urban

2010

0 10 20 30 40

50

%

60 70 80 90 100

Figura II-2: Gradul de acoperire cu servicii de salubrizare, 2010-2014

Sursa: ANPM

În Figura II-3 este prezentată variaţia cantităţii totale de deşeuri municipale generate în perioada de analiză comparativ cu variaţia PIB.

!image

!image

7.000.000

6.000.000

5.000.000

4.000.000

3.000.000

2.000.000

1.000.000

0

800

700

600

500

400

300

200

100

0

2010 2011

2012

anul

2013

2014

Total deşeuri municipale generate (tone/an)

PIB (miliarde lei)

tone/an

miliarde lei

II. Situaţia existentă

Figura II-3: Deşeuri municipale generate şi PIB în România, 2010 - 2014

Sursa: Pe baza datelor ANPM şi INS

Datele de mai sus arată o scădere a cantităţii de deşeuri municipale generată în perioada 2010-2014. Astfel, cea mai dramatică scădere a fost în anul 2011, cu 18% faţă de anul precedent. În 2012, cantitatea a mai scăzut doar cu 4%, urmând ca în 2013 să rămână aproape constantă iar în 2014 să scadă cu cca. 2%. Această continuă scădere este în contradicţie cu evoluţia PIB, care a înregistrat o creştere anuală relativ constantă, de 5- 7%. Acest lucru urmează a fi dovedit în perioada următoare, când întreaga cantitate de deşeuri municipale generată va fi colectată, iar cantităţile gestionate vor fi în întregime cântărite.

Raportat la cantitatea totală de deşeuri generată la nivel naţional (excluzând categoria 01

–deşeuri rezultate de la exploatarea minieră şi a carierelor şi de la tratarea fizică şi chimică a mineralelor), în anul 2014 deşeurile municipale reprezintă cca. 25%.3

Pe baza datelor privind cantităţile de deşeuri municipale generate anual şi a populaţiei din anul respectiv se calculează indicatorii de generare a deşeurilor municipale.

Tabel II-8: Indicatori de generare deşeuri municipale în România şi EU-27, 2010-2014

* EUROSTAT

Indicatorii de generare a deşeurilor municipale în România sunt la jumătatea mediei europene. O posibilă explicaţie ar putea fi consumul mai redus bunuri (din cauza puterii de cumpărare mai mici) şi faptul că populaţia din mediul rural are o pondere mare (cca. 55%).

!image

3 Estimare realizată pe baza datelor ANPM

De asemenea, este posibilă o subestimare a cantităţilor de către operatorii de salubrizare din cauza faptului că în perioada de analiză, din numărul total de depozite în operare între 40-50% au fost depozite neconforme, ceea mai mare parte fără cântare.

!image

Datele din baza de date ANPM privind compoziţia deşeurilor menajere şi similare la nivel naţional sunt estimate pe baza raportărilor operatorilor de salubrizare.

!image

100,0

90,0

80,0

70,0

60,0

50,0

40,0

30,0

20,0

10,0

0,0

0,4

0,3

0,3

14,3

6,7

18,5

60,3

60,2

61,6

54,0

57,9

53,6

4,5

10,6

2,5

10,7

2010

3,9

9,2

2,2

9,9

2011

5,8

12,7

2,9

13,2

5,8

12,8

3,0

13,2

5,4

13,5

2,7

12,4

5,1

11,7

2,7

11,9

Altele Voluminoase Textile Biodeşeuri Lemn

Sticlă Plastic Metale

Hârtie şi carton

2012

2013

2014

Medie

%

II. Situaţia existentă

Figura II-4: Compoziţia deşeurilor menajere şi similare colectate de operatorii de salubrizare, 2010-2014

Sursa: ANPM

În ceea ce priveşte compoziţie deşeurilor din parcuri şi grădini, fracţia predominantă este reprezentată de biodeşeuri – în perioada analizată procentul variază între 83,4% şi 99,8% cu o medie de 93%. Restul până la 100% sunt alte deşeuri.

Deşeurile din pieţe cuprind în proporţie de circa 70% biodeşeuri, restul fiind reprezentat în cea mai mare parte de deşeuri reciclabile (hârtie/carton, plastic, sticlă şi într-o mai mică măsură metal).

Deşeurile stradale conţin o cantitate mai mică de biodeşeuri (în medie 60%), restul fiind reprezentat în cea mai mare parte de deşeuri reciclabile (hârtie/carton, plastic, sticlă şi într-o mai mică măsură metal).

!image

II.3.2 Gestionarea deșeurilor municipale

II. Situația existentă

Legea 101/2006 privind salubrizare a localităților republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 101/2006) prevede că autorităţile publice locale au competenţe exclusive în ceea ce priveşte înfiinţarea, organizarea, gestionarea, coordonarea şi atribuirea serviciului de salubrizare a localităţilor. Astfel, activitățile serviciului de salubrizare sunt prestate numai de către operatori licențați.

În figura de mai jos este prezentată schema actuală a gestionării deșeurilor municipale, cu actori implicați, responsabilități operaționale, financiare și de raportare, în conformitate cu prevederile legale actuale.

OPERATORI SALUBRIZARE

!image

Schema actuala a gestionării deșeurilor municipale

ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU

Control/penalități

ANRSC

Licențiere și control

ANPM și APMuri Raportarea statistică și autorizare

Plată tarif

Plată taxe speciale

GENERATORI DEȘEURI

Plată tarif

Plată tarif

OP A OR

CASNICI NON-CASNICI

Plată tarif

OPERATORI TRATARE/

Venituri din vânzare RECICLARE/

VALORIFICARE

Plată tarif OPERATORI

ELIMINARE

COLECTORI

Venituri din vânzare AUTORIZATI

(pentru deșeuri reciclabile , inclusiv deșeuri de ambalaje)

GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU

Control

Legenda

Contract

Flux financiar Control Penalități Autorizare Raportare

Figura II-5: Schema actuală a gestionării deșeurilor municipale

Conform Legii nr. 101/2006, singurul responsabil cu gestionarea deșeurilor municipale este autoritatea publică locală, care poate delega operarea serviciilor de salubrizare numai operatorilor de salubrizare licențiați. Deșeurile municipale colectate de la generatori (casnici și non-casnici) sunt transportate la instalațiile de tratare/ reciclare /valorificare și/sau la instalațiile de eliminare. Toate aceste instalații sunt operate numai de operatori autorizați din punct de vedere al protecției mediului, care raportează anual autorităților pentru protecția mediului datele privind cantitățile de deșeuri gestionate.

Gestionarea efectivă a deșeurilor municipale se realizeză prin operatorii de colectare și operatorii de tratare (instalații de sortare, instalații de compostare, instalații de tratare

!image

mecano-biologică, operatori economici care realizează reciclarea/valorificarea şi operatorii depozitelor de deşeuri nepericuloase).

La nivel naţional deţin licenţă ANRSC pentru activităţile de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor municipale (inclusiv prestarea serviciilor de curăţenie stradală şi deszăpezire) 421 operatori economici, din care 4 operatori economici sunt persoane juridice comunitare4.

II. Situaţia existentă

Conform datelor ANPM rezultata că în perioada analizată ponderea cantităţii de deşeuri municipale colectate din deşeurile municipale generate variază între 80 şi 86%.

În perioada analizată cantitatea totală de deşeuri menajere şi similare colectată separat a variat între 139 mii tone şi 196 mii tone, ceea ce reprezintă între 3,2 şi 5,3 % din cantitatea totală de deşeuri municipale colectate.

Tabel II-9: Colectarea separată a deşeurilor menajere şi similare de către operatorii de salubrizare

Sursa: ANPM

Colectarea deşeurilor de ambalaje municipale de la populaţie poate fi realizată, pe lângă operatorii de salubrizare şi de către alţi colectori autorizaţi. Aceste cantităţi nu se regăsesc în datele din tabelul de mai sus.

În ceea ce priveşte instalaţiile de gestionare a deşeurilor municipale5, la sfârşitul anului 2016, la nivel naţional existau:

 51 de staţii de transfer;

 101 facilităţi de sortare (care sortează atât deşeuri reciclabile colectate separat cât şi deşeuri colectate în amestec) cu o capacitate totală de cca. 2.431.420 tone/an;

!image

4http://www.anrsc.ro/documents/directia_tehnica_licente/evidenta_licente_valabile/2016/evidenta%20licente

%20valabile%2012.08.2016.pdf, accesat august 2016

5 pe baza datelor ANPM şi a informaţiilor furnizate de către consiliile judeţene şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară în anul 2016

!image

 22 instalaţii de compostare cu o capacitate totală de cca. 180.000 tone/an;

 4 instalaţii de tratare mecano-biologică cu o capacitate totală de cca. 270.000 tone/an6;

 35 depozite conforme clasă b) cu o capacitate totală construită de cca. 48,1 milioane tone şi o capacitate disponibilă (la sfârşitul anului 2014) de cca. 13 milioane tone;

II. Situaţia existentă

 15 depozite neconforme care au sistat activitatea în anul 2016 sau în anul 2017.

Din cele 101 facilităţi de sortare existente, numai 93 sunt instalaţii de sortare propriu-zise (cu banda de sortare). Restul de 8 facilităţi (cu o capacitate totală de circa 150.000 tone/an) sunt amplasamente unde a fost autorizată sortarea deşeurilor din grămadă, de obicei ca o activitate secundară pe lângă activitatea principală autorizată (stocare temporară sau eliminarea deşeurilor în depozite neconforme).

Cele 93 de instalaţii de sortare aflate în funcţiune au o capacitate totală de circa 2.281.420 tone/an, din care:

 35 instalaţii sortează deşeuri reciclabile colectate separat, având o capacitate totală de circa 213.000 tone/an;

 33 instalaţii sortează deşeuri municipale colectate în amestec, având o capacitate totală de circa 687.000 tone/an;

 25 instalaţii sortează atât deşeuri reciclabile colectate separat cât şi deşeuri municipale colectate în amestec, având o capacitate totală de circa 1.381.420 tone/an.

Pe lângă cele 22 de instalaţii şi platforme de compostare în funcţiune, prin proiectele SMID sunt în diverse grade de construire (unele finalizate) încă 18 instalaţii de compostare cu o capacitate totală de circa 199.500 tone/an. În plus, la nivel naţional există înca 5 instalaţii de compostare autorizate, care nu funcţionează în prezent. Capacitate totală de compostare existentă la nivel naţional este de circa 380.000 tone/an, care reprezintă circa 10% raportat la cantitatea de deşeuri biodegradabile municipale generată în anul 2014.

La sfârşitul anului 2017, la nivel naţional funcţionează 4 instalaţii TMB (Chiajna/Bucureşti, Ghizela/Timiş, Bârcea Mare/Hunedoara şi Costineşti/Constanţa) cu o capacitate totală de circa 270.000 tone/an.

Pe lângă cele patru instalaţii de tratare mecano-biologică aflate în operare (Chiajna/Bucureşti şi Costineşti/Constanţa - investiţii private, respectiv Ghizela/Timiş, şi Bârcea Mare/Hunedoara - investiţii realizate prin proiecte SMID), prin proiectele SMID mai sunt în curs de construire (în unele cazuri chiar au fost finalizate) încă 15 instalaţii. Astfel, la nivel naţional este asigurată o capacitate totală de tratare mecano-biologică de

1.529.000 tone/an, ceea ce reprezintă 31% din cantitatea de deşeuri municipale generată în anul 2014.

La sfârşitul anului 2016 existau în operare 35 depozite conforme cu o capacitate totală construită în operare de circa 48,1 milioane tone şi o capacitate construita disponibilă la sfârşitul anului 2014 de circa 13 milioane tone.

!image

6 instalaţia TMB de la Costineşti şi cea de la Bârcea Mare funcţionează de la mijlocul anului 2017

!image

În plus, prin proiecte SMID a mai fost finanţată construirea a încă 19 depozite (a se vedea şi secţiunea II.3.6).

Reciclare/Valorificare

II. Situaţia existentă

Pe lângă operatorii menţionaţi anterior, conform datelor ANPM, la data elaborării PNGD, la nivel naţional existau cca. 800 operatori economici autorizaţi pentru realizarea activităţilor de reciclare/valorificare materială (inclusiv pregătirea pentru reciclare/valorificare) a deşeurilor, inclusiv deşeuri municipale.

În figura de mai jos este prezentată repartizarea celor cca. 800 de operatori economici pe judeţe. Se observă că există judeţe în care numărul operatorilor este foarte redus (ex. Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Ialomiţa, Sălaj, Tulcea, Vaslui şi municipiul Bucureşti). Este probabil să existe omisiuni în raportare (ex. Bucureşti).

!image

70

60

50

40

30

20

10

0

Operatori economici tratare

Operatori economici tratare şi valorificare

Judeţ/municipiul Bucureşti

Număr operatori

Figura II-6: Operatori economici autorizaţi pentru tratare şi valorificare deşeuri

AB AR AG BC BH BN BT BR BV B BZ CL CS CJ CT CV DB DJ GL GR GJ HG HD IL IS IF MM MH MS NT OT PH SH SM SB SV TR TM TL VL VS VN

Sursa: Pe baza datelor ANPM

Pentru reciclarea deşeurilor de plastic şi metal, numărul operatorilor economici autorizaţi este foarte mare, asigurându-se o capacitate de reciclare de cca. 284.000 tone/an pentru deşeurile de plastic7 (din care 134.000 tone/an pentru deşeurile de PET şi 150.000 tone/an pentru alte deşeuri de mase plastice), respectiv 2.700.000 tone/an pentru deşeurile metalice (din care 2.500.000 tone/an pentru deşeurile feroase şi 200.000 tone pe an pentru deşeurile neferoase).

în cazul deşeurilor de hârtie/carton, numărul de operatori economici care asigură reciclarea finală este semnificativ mai mic. Astfel, reciclarea deşeurilor de hârtie şi carton este asigurată de următoarele fabrici de hârtie: ECOPAPER S.A. Zărneşti, AMBRO S.A. Suceava, Vrancart S.A. Adjud, COMCEH S.A. Călăraşi, PETROCART S.A. Piatra Neamţ, cu o capacitate totală de reciclare de 665.000 tone/an.

Reciclarea deşeurilor de sticlă este asigurată de mai mulţi operatori economici, principalii fiind S.C. STIROM S.A. Bucureşti (35.000 tone/an), S.C. GreenGlass Recycling S.R.L. Popeşti Leordeni (110.00 tone/an) şi S.C. TC ROM GLASS S.R.L. Bucureşti (12.000 tone/an cu posibilităţi de extindere la 24.000 tone/an). S.C. STIROM S.A. Bucureşti este producător

!image

7conform datelor puse la dispoziţie de Ministerul Economiei

!image

de articole de sticlă, fiind astfel reciclator final. Capacitatea de reciclare este utilizată atât pentru deşeurile proprii de producţie, cât şi pentru alte tipuri de deşeuri de sticlă preluate de terţi. Ceilalţi doi operatori realizează operaţia de tratare în vederea reciclării finale.

II. Situaţia existentă

De menţionat că, începând cu luna iunie 2014, SRAC a certificat8 faptul că S.C. GreenGlass Recylcing S.R.L. are implementat un sistem de management al calităţii conform condiţiilor Regulamentului UE nr. 1179/2012 din 10.12.2012 de stabilire a criteriilor de determinare a condiţiilor în care cioburile de sticlă încetează să mai fie deşeuri în temeiul art. 6 al Directivei 2008/98/CE privind deşeurile.

Reciclarea deşeurilor de hârtie şi carton, plastic şi sticlă se realizează şi prin export în alte ţări.

În ceea ce priveşte valorificarea energetică a deşeurilor, conform datelor transmise de ANPM, la nivel naţional există 7 fabrici de ciment autorizate pentru coincinerarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor municipale. Acestea aparţin CRH România, Heidelberg Cement România şi Holcim România (vezi figura de mai jos). Capacitatea totală de procesare existentă la nivelul anului 2016 este de cca. 1,1 milioane tone. Principalele tipuri de deşeuri care pot fi coincinerate sunt deşeuri municipale sortate, SRF, RDF, anvelope uzate, uleiuri, deşeuri uleioase şi deşeuri industriale periculoase şi nepericuloase.

Figura II-7: Fabrici de ciment autorizate pentru coincinerarea deşeurilor

!image

Sursa: Pe baza informaţiilor CIROM

În tabelul de mai jos sunt prezentate datele privind gestionarea deşeurilor municipale, pentru perioada 2010-2014.

!image

8 Certificat nr. 2 din 02.06.2014 actualizat în 22.04.2015

!image

II. Situaţia existentă

Tabel II-10: Gestionarea deşeurilor municipale, 2010-2014

Sursa: ANPM * Diferenţa între cantitatea totală de deşeuri municipale generată şi cantitatea totala de deşeuri municipale tratată provine din stocurile la sfârşit de an şi din pierderile care au loc pe parcursul proceselor de tratare intermediară. ** Rata de reciclare este estimată utilizând Metoda 4 de calcul din Decizia Comisiei 2011/753/UE

Conform datelor ANPM, în anul 2014, rata de reciclare materială a fost de circa 5%, iar rata de compostare de circa 8%. Dat fiind faptul ca în acest an în instalaţiile de compostare autorizate au fost tratate circa 40.000 tone de deşeuri municipale (a se vedea secţiunea II.3.8), este posibil ca întreaga cantitate de deşeuri estimată ca fiind compostată să fie supraestimată.

!image

II.3.3 Generarea şi gestionarea deşeurilor biodegradabile municipale

II. Situaţia existentă

În conformitate cu prevederile HG 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, deşeurile biodegradabile sunt definite ca deşeurile care suferă descompuneri anaerobe sau aerobe, cum ar fi deşeurile alimentare ori de grădină, hârtia şi cartonul.

Astfel, deşeurile biodegradabile municipale se regăsesc în toate categoriile de deşeuri municipale, şi anume:

 Deşeuri menajere şi similare celor menajere – biodeşeuri9, deşeuri de hârtie şi carton, deşeuri de lemn şi partea biodegradabila a deşeurilor textile şi voluminoase;

 Deşeuri din grădini şi parcuri – biodeşeuri;

 Deşeuri din pieţe – biodeşeuri, deşeuri de hârtie şi carton şi deşeuri de lemn.

Tabel II-11: Generarea deşeurilor biodegradabile municipale, 2010-2014

Sursă: Estimare pe baza datelor ANPM privind cantităţile de deşeuri municipale generate şi datele de compoziţie

Se observă că, deşi cantitatea de deşeuri municipale este într-o continua scădere, deşeurile biodegradabile nu urmează acelaşi trend. Ponderea deşeurilor biodegrabile municipale creste de la 68% în anul 2010 la 78% în 2012, ramânând la acest nivel şi în anii 2013 şi 2014.

În ceea ce priveşte tratarea deşeurilor municipale biodegradabile, principala metodă utilizată este compostarea. În prezent, în România nu există în operare nicio instalaţie de digestie anaerobă pentru deşeuri municipale.

Alte metode de tratare a deşeurilor municipale biodegradabile sunt reprezentate de valorificarea prin coincinerare şi tratarea mecano-biologică. Valorificarea prin coincinerare

!image

9 conform definiţiei din Legea 211/2011 privind regimul deşeurilor

!image

este o metoda utilizată în prezent, cantitatea totală a deşeurilor municipale coincinerate crescând în fiecare an în perioada de analiză.

În ceea ce priveşte tratarea mecano-biologica, în 2017, la nivel naţional funcţionează patru instalaţii (Chiajna-Bucureşti, Ghizela-Timiş, Bârcea Mare-Hunedoara şi Costineşti – Constanţa) cu o capacitate totală de circa 270.00 tone/an.

II. Situaţia existentă

Prin proiectele privind sistemele integrate de management al deşeurilor implementate sau în curs de implementare se pun la dispoziţie capacităţi însemnate de tratare a deşeurilor municipale biodegradabile, atât prin compostare (circa 200.000 tone/an), cât şi prin tratare mecano-biologică (capacităţi totale de circa 1,4 milioane tone/an).

Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor prevedere la articolul 6

(2)următoarele obiective:

 reducerea cantităţii de deşeuri municipale biodegradabile depozitate la 75% din cantitatea totală, exprimată gravimetric, produsă în anul 1995, în maximum 5 ani de la data de 16 iulie 2001;

 reducerea cantităţii de deşeuri municipale biodegradabile depozitate la 50% din cantitatea totală, exprimată gravimetric, produsă în anul 1995, în maximum 8 ani de la data de 16 iulie 2001;

 reducerea cantităţii de deşeuri municipale biodegradabile depozitate la 35% din cantitatea totală, exprimată gravimetric, produsă în anul 1995, în maximum 15 ani de la data de 16 iulie 2001.

De asemenea, este prevăzut ca termenele pentru atingerea obiectivelor de reducere a cantităţilor de deşeuri biodegradabile depozitate se pot prelungi cu maximum 4 ani, dacă această prelungire este autorizată de autoritatea centrală pentru protecţia mediului.

Pentru primele două obiective România a solicitat derogarea de patru ani prin Planul de implementare a Directivei privind depozitarea. Derogarea a fost acceptată de către Comisia Europeana, astfel ca obiectivele au avut ca termen anul 2010, respectiv 2013.

Pentru cel de-al treilea obiectiv, la solicitarea Ministerul Mediului din iulie 2016, Comisia Europenă a acceptat, de asemenea, o derogare de patru ani. Astfel, cel de-al treilea obiectiv urmează a fi îndeplinit în anul 2020.

Cantitatea de deşeuri municipale biodegradabile generată în anul 1995 (anul de referinţă pentru calcul obiectivelor) a fost de 4,8 milioane tone, conform Planului de implementare a Directivei privind depozitarea.

!image

II.3.4 Generarea şi gestionarea deşeurilor municipale periculoase

II. Situaţia existentă

La nivel naţional nu există date privind generarea deşeurilor municipale periculoase. Conform datelor EUROSTAT10, media de generare a deşeurilor municipale periculoase în România a fost de 1 kg/locuitor/an în 2014. În cazul UE-28 media de generare a fost de 7 kg/locuitor/an în 2012 crescând la 8 kg/locuitor/an în 2014.

Colectarea separată a deşeurilor periculoase din deşeurile municipale nu este extinsă la nivel naţional, cantităţile colectate fiind extrem de reduse. După colectare acestea sunt stocate temporar şi transportate spre eliminare la instalaţiile de eliminare a deşeurilor periculoase, prezentate în secţiunea I.II.17.2

În prezent, documentele procedurilor de delegare a serviciilor de colectare şi transport a deşeurilor derulate în cadrul proiectelor SMID cuprind şi cerinţe privind colectarea şi gestionarea acestei categorii de deşeuri. Astfel, este de aşteptat ca în perioada supusă planificării cantitatea de deşeuri periculoase municipale colectată separat să crească semnificativ.

II.3.5 Finanţarea serviciului de salubrizare

Finanţarea serviciului de salubrizare este prevăzută în Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 101/2006) la art. 25 şi

26.Aceasta se realizează cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare privind finanţele publice locale, precum şi cu respectarea următoarelor principii:

 recuperarea integrală prin tarife, taxe special sau subvenţii de la bugetul local a costurilor de operare şi a investiţiilor pentru înfiinţarea, reabilitarea şi dezvoltarea sistemelor de salubrizare;

 menţinerea echilibrului contractual.

Finanţarea serviciului de salubrizare se realizează prin tarife sau taxe speciale (art. 26, alin. (1) al Legii 101/2006 cu modificările şi completările ulterioare), după cum urmează:

 taxe speciale, în cazul prestaţiilor efectuate în beneficiul întregii comunităţi locale;

 taxe speciale, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, fără contract;

 tarife, în cazul prestaţiilor de care beneficiază individual, pe bază de contract de prestare a serviciului de salubrizare.

Metodologia utilizată pentru stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor în ceea ce priveşte activităţile specifice serviciului de salubrizare este aprobată prin Ordinul Preşedintelui ANRSC nr. 109/2007. În conformitate cu prevederile Ordinului, autorităţile locale sunt singurele responsabile pentru aprobarea acestor tarife. Aceste tarife sunt ajustate sau modificate pe baza solicitărilor operatorilor, precum şi în conformitate cu prevederile legale.

Finanţarea prin tarif presupune o legătură contractuală directă între utilizatorul individual, fie el persoană fizică sau persoană juridică şi operatorul de colectare şi transport. Operatorul încheie cu utilizatorul un contract de prestare întocmit în conformitate cu Contractul-cadru de prestare a serviciului de salubrizare a localităţilor aprobat prin Ordinul

!image

10http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/refreshTableAction.do?tab=table plugin=1 pcode=tsdpc250 language=en

, accesată în aprilie 2017

!image

II. Situaţia existentă

ANRSC nr. 112/2007. Acest contract se încheie în baza contractului de delegare şi a regulamentului-cadru al serviciului. Operatorul de colectare şi transport facturează şi încasează tariful direct de la utilizatorul cu care are încheiat contractul individual de prestare a serviciului de salubrizare şi plăteşte mai departe costurile de gestionare a deşeurilor colectate (sortare, compostare, tratare mecano-biologică, depozitare), în cazul în care aceste activităţi sunt realizate de către alţi operatori. Pentru fiecare activitate a serviciului de salubrizare există un tarif de operare. Metodologia utilizată pentru stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor în ceea ce priveşte activităţile specifice serviciului de salubrizare este aprobată prin Ordinul ANRSC nr. 109/2007.

În conformitate cu prevederii Legii nr. 101/2006, art. 26, alin. (1), lit. c), în cazul utilizatorilor care beneficiază de serviciu fără a avea contract individual, autoritatea publica locală (APL) instituie o taxă care să acopere costurile cu prestarea serviciului. Aceasta înseamnă că în cazul în care serviciul de salubrizare este plătit prin tarif, pentru utilizatorii care refuză să încheie contract cu operatorul va fi instituită taxa.

Acest sistem implică cel mai mic efort instituţional din partea autorităţilor publice locale.

Finanţarea prin taxă se realizează în condiţiile în care, conform contractului de delegare, serviciul se prestează în folosul întregii comunităţi locale.

Autorităţile publice locale încasează taxele de salubrizare prin intermediul Direcţiilor de Taxe şi Impozite Locale. Ca şi în cazul tarifului, pentru fiecare activitate a serviciului de salubrizare (furnizat de către operatorii de salubritate) există un tarif de operare

Acest sistem de plată implică un efort instituţional din partea APL în colectarea taxei, în evidenţa şi urmărirea sumelor respective şi a utilizatorilor rău platnici, dar pune la dispoziţia APL un instrument financiar legal prin care poate stimula şi sancţiona atât utilizatorii, cât şi operatorii.

În prezent, există situaţii (ex. Municipiul Bucureşti - Sectorul 1, Sectorul 3) în care serviciul de salubrizare este plătit integral din bugetul local, fără să fie instituit nici tarif, nici taxă specială.

Acest mod de finanţare presupune ca operatorul să factureze direct către APL, care va plăti serviciul direct din bugetul local, fără a mai institui vreo taxă. Avantajul este acela că nu mai este necesar efortul instituţional pentru colectarea taxei de salubrizare, dar APL îţi păstrează instrumentele financiare de acţiune în relaţia cu operatorul.

Dezavantajul este că nu se respectă principiul poluatorul plăteşte, nu este stimulată populaţia în vederea colectării selective şi nu este conştientizată populaţia în vederea reducerii cantităţii de deşeuri generate. Totodată serviciul devine nesustenabil financiar, sursele de finanţare, atât pentru activitatea curentă, cât şi pentru investiţii putând să fie redirecţionate pentru alte priorităţi.

Plata prin subvenţie de la bugetul local ar putea să fie menţinută pentru cazurile sociale, bine identificate şi precizate ca atare.

În cadrul proiectelor SMID, nu există un mecanism unitar de finanţare a serviciului de salubrizare la nivel judeţean în ceea ce priveşte utilizatorii casnici, existând următoarele situaţii:

 Plata prin tarif pentru tot judeţul - implementată sau propusă în 11 judeţe: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Covasna, Gorj, Hunedoara, Ilfov, Timiş, Vâlcea, Vrancea;

!image

 Plata prin tarif pentru mediul urban şi prin taxă pentru mediul rural - implementată sau propusă în 11 judeţe: Alba, Argeş Braşov, Buzău, Caraş-Severin Călăraşi, Giurgiu, Harghita, Neamţ, Sălaj, Teleorman;

 Plata prin taxă, pentru întreg judeţul - 17 judeţe, în diferite variante de fluxuri financiare.

II. Situaţia existentă

În practica actuală operatorul de colectare şi transport facturează direct utilizatorii casnici sau non-casnici (în cazul finanţării prin tarif) sau APL-urile (în cazul finanţării prin taxă). Tariful respectiv este stabilit în conformitate cu Ordinul 109/2007 şi acoperă toate operaţiile, de la colectare şi transport până la eliminare. Sunt practicate tarife diferite pentru utilizatorii casnici şi cei non-casnici. Astfel, pentru utilizatorii casnici se utilizează tarife pe persoană şi lună (sau, în anumite UAT-uri, pe gospodărie şi lună, în funcţie de numărul de persoane dintr-o gospodărie), tarife determinate plecând de la un tarif ofertat

/ aprobat pe tonă sau metru cub (considerând un indicator de generare de circa 0,9 kg/pers/zi pentru mediul urban, respectiv 0,4 kg/pers/zi pentru mediul rural şi o densitate de 350 kg/m3 pentru deşeurile reziduale/în amestec). Pentru utilizatorii non-casnici tariful este pe metru cub sau pe tonă (considerând o densitate de 350 kg/m3 pentru deşeurile reziduale).

Activităţile de operare a staţiilor de transfer, a instalaţiilor de sortare, a instalaţiilor de compostare, a instalaţiilor de tratare mecanico-biologică, ca şi de operare a depozitelor sunt facturate de către operatorii respectivi, de obicei, operatorului de colectare şi transport.

Tarifele practicate în prezent pe teritoriul României de către operatorii de colectare şi transport pentru utilizatorii casnici (populaţie) pleacă de la un minim de 1,52 lei/pers/lună şi ajung la un maxim de 12,97 lei/pers/lună11. Tarifele pentru utilizatorii non-casnici sunt cuprinse între 22,06 lei/m3 fără TVA şi 383,21 lei/m3 fără TVA. Aceasta ar reprezenta echivalentul a unui tarif minim de aprox. 28 euro/tonă până la un tarif de 243 euro/tonă.

În continuare sunt prezentate plajele de valori pentru operarea diferitelor instalaţii de tratare a deşeurilor, sursa datelor fiind, proiectele SMID şi datele publicate în portalul e- licitaţie.ro. Tarifele pentru operarea staţiilor de transfer depind foarte mult de distanţele pe care trebuie transportate deşeurile, dar, din proiectele SMID, o valoare medie este de 80-90 lei/tonă. Tarifele pentru instalaţiile de sortare sunt cuprinse între 44,70 lei/tonă şi 94,59 lei/tonă fără TVA (cca. 10-20 Euro/tonă). Tarifele pentru instalaţiile de compostare sunt cuprinse între 53 lei/tonă şi 115 lei/tonă fără TVA. Tarifele pentru instalaţiile de tratare mecano-biologice sunt, în medie, de 15 Euro/tonă fără TVA. Tarifele pentru administrarea depozitelor sunt în prezent cuprinse între 10 Euro/tonă şi 21 Euro/tonă fără TVA.

!image

11 informaţii furnizate de către ANRSC, 2016

!image

II.3.6 Infrastructura existentă şi planificată în sistemele de management integrat a deşeurilor

!image

II. Situaţia existentă

Proiectele privind sistemele integrate de gestionare a deşeurilor (SMID) au fost şi sunt în curs de implementare în România la nivelul majorităţii judeţelor. În 2 judeţe (Dâmboviţa şi Teleorman) proiectele SMID au fost implementate prin fonduri ISPA. În alte 14 judeţe (Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Covasna, Giurgiu, Hunedoara, Mureş, Neamţ, Olt, Sălaj, Sibiu şi Timiş) implementarea proiectelor SMID a fost finalizată sau este în curs de finalizare prin proiecte finananţate prin programul POS Mediu. În 18 judeţe (Alba, Bihor, Brăila, Caraş- Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dolj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Prahova, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea) proiectele SMID au fost fazate, fiind finanţate prin POS Mediu şi prin POIM. În 4 judeţe (Braşov, Buzău, Galaţi şi Ilfov) pregătirea proiectelor SMID a fost realizată în perioada 2007 – 2013 dar nu a fost finalizată în timp pentru demararea implementării. În 3 judeţe (Satu Mare, Gorj şi Ialomiţa) şi municipiul Bucureşti încă nu au fost implementate proiecte SMID.

Figura II-8: Proiecte SMID în România

Sursa: Pe baza informaţiilor MDRAPFE

Principalele investitiţii realizate prin proiectele SMID sunt echipamente pentru colectarea deşeurilor (în cele mai multe cazuri pentru colectarea deşeurilor reciclabile), unităţi de compostare individuală, staţii de transfer, instalaţii de tratare – instalaţii de compostare, instalaţii de sortare, instalaţii MBT şi depozite conforme.

!image

Infrastructura realizată pentru colectarea, transportul şi transferul deşeurilor municipale

!image

Colectarea separată a deşeurilor reciclabile - în 24 din cele 34 de judeţe în care au fost implementate sau sunt în curs de implementare proiecte SMID, colectarea separată se realizează pe 3 fracţii (hârtie/carton, plastic/metal şi sticlă) în puncte de colectare dotate, cel mai frecvent, cu

II. Situaţia existentă

containere de 1,1 m3. În 5 judeţe (Arad, Braila, Covasna, Dolj şi Sibiu), colectarea deşeurilor reciclabile se realizează atât în puncte de colectare cât şi din poartă în poartă. În cazul a 3 judeţe (Timiş, Neamţ şi Argeş) colectarea deşeurilor reciclabile se realizează, în anumite zone, în amestec (aşa numita fracţie uscată).

Figura II-9: Colectarea separată a deşeurilor reciclabile menajere şi similare

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de MDRAPFE, CJ, ADI, 2016

Colectarea separată a deşeurilor biodegradabile menajere în mediul urban în vederea compostării a fost/va fi implementată în cazul a 11 din cele 34 de judeţe în care s-au implementat sau sunt în curs de implementare proiecte SMID.

Figura II-10: Colectarea separată a deşeurilor biodegradabile

!image

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de MDRAPFE, CJ, ADI, 2016

!image

II. Situaţia existentă

În cazul a 28 din cele 32 de judeţe care implementează proiecte SMID finanţate prin POS Mediu/POIM, este prevăzută achiziţionarea de unităţi de compostare individuală (cca. 991.000 buc.), cu volumul cuprins între 200 l şi 1.000 l. Cele 4 judeţe în care proiectele SMID nu prevăd achiziţionarea de unităţi de compostare individuală sunt Bistriţa-Năsăud, Covasna, Giurgiu şi Vrancea. Volumul total a unităţilor de compostare individuală achiziţionate la nivel naţional este de circa 261.000 m3. Se estimează că până în anul 2025 cantitatea de deşeuri menajere generată în mediul rural se va reduce cu cca. 10% ca urmare a compostării individuale.

!image

Din cele 129 staţii de transfer realizate sau în curs de realizare, 51 sunt în operare, 70 sunt realizate sau în curs de realizare prin proiecte SMID şi nu sunt încă în operare şi 8 instalaţii sunt realizate şi autorizate, dar nu funcţionează. Din cele 51 de instalaţii în operare, 9 sunt realizate prin proiecte SMID, restul fiind finanţate din fonduri Phare, ISPA sau investiţii private.

Figura II-11: Staţii de transfer

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de MDRAPFE, CJ, ADI, 2016

Infrastructura realizată pentru tratarea deşeurilor municipale

Din cele 150 de instalaţii de sortare existente la nivel naţional (în operare şi construite prin proiecte POS/POIM care urmează a fi date în operare), 45 au fost construite prin proiecte SMID, finanţate prin POS Mediu, respectiv ISPA (în judeţele Dâmboviţa şi Teleorman). Deşi toate cele 45 instalaţii au fost proiectate pentru colectarea deşeurilor reciclabile colectate separat, cele 3 care funcţionează (în judeţele Dâmboviţa, Teleorman şi Bistriţa-Năsăud) asigură şi sortarea deşeurilor municipale colectate în amestec. Capacitatea totală a celor 45 de instalaţii de sortare este de circa 840.500 tone/an, ceea ce reprezintă circa 56% raportat la cantitatea de deşeuri reciclabile generată în anul 2014 (mai puţin lemn şi textile, deşeuri care se presupune că nu ajung în instalaţiile de sortare).

Figura II-12: Instalaţii de sortare

!image

!image

II. Situaţia existentă

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de MDRAPFE, CJ, ADI, 2016

!image

La nivel naţional există 45 de instalaţii de compostare realizate sau care sunt în curs de realizare, din care: 22 sunt în operare, 18 realizate sau în curs de realizare prin proiecte SMID, care nu sunt încă în operare şi 5 instalaţii de compostare autorizate, care nu funcţionează în prezent. Din cele 22 de instalaţii în operare, 6 au fost realizate prin proiecte SMID, restul fiind realizate prin proiecte PHARE, ISPA sau din fonduri private. Capacitatea totală a instalaţiilor de compostare din proiecte SMID este de 215.435 tone/an, reprezentând circa 8,6% raportat la cantitatea totală de deşeuri municipale biodegradabile estimat a fi generată în anul 2014. În prezent, instalaţiile de compostare aflate în operare tratează în principal deşeuri verzi, cantitatea de deşeuri menajere biodegradabile compostate fiind foarte redusă.

Figura II-13:

Instalaţii de compostare

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de MDRAPFE, CJ, ADI, 2016

!image

În ceea ce priveşte instalaţiile de tratare mecano-biologică, în anul 2017, pe lângă instalaţii existente în operare (Chiajna/Bucureşti, Ghizela/Timiş) au mai fost date în operare înca două instalaţii noi la Borcea Mare/Hunedoara şi Costineşti/Constanţa. În plus faţă de aceste patru instalaţii au mai fost construite sau sunt în curs de construire prin proiecte SMID încă 15 instalaţii. Capacitate totală a instalaţiilor TMB este de 1.530.000 tone/an.

II. Situaţia existentă

Instalaţiile TMB construite sunt toate instalaţii cu biostabilizare, asigurând tratarea deşeurilor reziduale înainte de depozitare. Tratarea mecanică constă în separarea deşeurilor pe fracţii (în general după mărime) şi separarea magnetică a deşeurilor feroase. În unele cazuri se realizează şi sortarea unor fracţii care sunt ulterior sunt trimise la reciclare. Tratarea biologică este aerobă – în unele cazuri în spaţii acoperite. Deşeurile stabilizate rezultate sunt depozitate sau utilizate ca material de acoperire pe depozite.

!image

Figura II-14:

Instalaţii de tratare mecano-biologică

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de MDRAPFE, CJ, ADI, 2016

Situaţia tratării deşeurilor municipale înaintea depozitării este prezentată în figura de mai jos. În cele 12 judeţe în care este asigurată tratarea prealabilă a întregii cantităţi de deşeuri, aceasta este asigurată prin intermediul instalaţiilor TMB şi a instalaţiilor de compostare construite prin proiecte SMID. În judeţele Timiş, Bihor, Mureş, Vâlcea şi în municipiul Bucureşti, instalaţiile TMB nu au fost proiectate ca să asigure tratarea întregii cantităţi de deşeuri reziduale colectate.

!image

!image

Figura II-15: Tratarea deşeurilor municipale înaintea depozitării

II. Situaţia existentă

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de MDRAPFE, CJ, ADI, 2016

La data colectării datelor şi infomaţiilor pentru elaborarea PNGD (mai 2016), la nivel naţional existau 50 de depozite în operare, dintre care:

 36 sunt depozite conforme clasa b (3 depozite - Bistriţa-Năsăud, Neamţ şi Timiş au fost realizate prin proiecte finanţate din POS Mediu);

 14 depozite neconforme care au sistat activitatea de depozitare în 2016 sau 2017 (11 sunt depozite care au sistat activitatea în 2016 sau în anul 2017 şi care nu au fost incluse în proiectele SMID).

În plus, prin proiecte SMID au fost construite sau sunt în construire 19 depozite, dintre care 2 depozite au fost date în operare în perioada 2016 - 2017 (depozitul conform din judeţul Botoşani şi cel din judeţul Hunedoara).

!image

Figura II-16: Depozite de deşeuri municipale

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de ANPM, MDRAPFE, CJ, ADI, 2016

!image

II.3.7 Aspecte instituţionale

Aşa cum prevede Legea nr. 101/2006, serviciul de salubrizare a localităţilor este un serviciu public care se organizează pentru satisfacerea nevoilor populaţiei şi se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale ori ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară.

II. Situaţia existentă

Aşadar, responsabilitatea înfiinţării, organizării şi gestionării serviciului de salubrizare aparţine autorităţilor administraţiei publice locale.

Prin proiectele Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) finanţate prin Axa 2 POS Mediu sau Programul Operaţional Infrastructura Mare şi derulate în majoritatea judeţelor din ţară, s-au realizat investiţii în bunuri de infrastructură aferente activităţilor componente ale serviciului de salubrizare prevăzute la art. 2 alin. 3 din Legea nr. 101/2006. Dreptul de proprietate asupra bunurilor realizate prin aceste proiecte aparţine Consiliilor Judeţene în calitate de Beneficiari ai proiectelor SMID. În acest sens, art. 7 din Legea nr. 101/2006 prevede competenţe şi în sarcina Consiliilor Judeţene cu privire la organizarea şi gestionarea sistemelor de management integrat al deşeurilor, precum şi a activităţilor specifice realizate prin intermediul acestora.

Aşadar, principalii factori implicaţi în organizarea şi gestionarea serviciului de salubrizare sunt:

 Autorităţile administraţiei publice locale sau Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), după caz;

 Consiliile Judeţene.

Desigur, un rol deosebit de important îl au şi operatorii serviciului de salubrizare cărora le- a fost delegată gestiunea serviciului de salubrizare, a căror drepturi şi obligaţii sunt prevăzute în hotărârile de dare în administrare, în contractele de delegare a gestiunii şi în contractele de prestare a serviciului, după caz. Trebuie însă să menţionăm faptul că, pe de o parte, una din cele mai importante obligaţii ale operatorilor serviciului de salubrizare este aceea de a deţine licenţă eliberată de ANRSC, iar pe de altă parte, operatorilor trebuie să li se acorde dreptul la exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare pe raza unităţilor administrativ-teritoriale.

Pentru implementarea proiectelor SMID, judeţele care au beneficiat de finanţare prin POS Mediu, au adoptat următoarea organizare instituţională:

 Consiliul Judeţean, în calitate de beneficiar al proiectului a devenit şi proprietarul bunurilor achiziţionate şi/sau realizate prin proiect;

 Unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, inclusiv Consiliul Judeţean, s-au asociat în cadrul unei Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară.

În acest sens, au fost stabilite şi atribuţiile fiecărei entităţi implicate, după cum urmează:

i. Consiliile Judeţene:

a. Să realizeze managementul, coordonarea şi implementarea proiectului conform prevederilor contractului de finanţare;

b. Să înfiinţeze Unitatea de Implementare a Proiectului;

c. Să adere la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară;

!image

d. Să stabilească strategia judeţeană de management integrat al deşeurilor;

e. Să atribuie contractele de lucrări pentru realizarea infrastructurii prevăzute prin proiect, conform prevederilor legale;

f. Să atribuie contractele de furnizare a bunurilor prevăzute a fi achiziţionate prin proiect, conform prevederilor legale;

ii. Unităţile administrativ-teritoriale:

II. Situaţia existentă

a. Să adere la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară în vederea implementării în comun a proiectului;

b. Să mandateze Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară prin Statut şi Actul Constitutiv, conform legii nr. 51/2006, să exercite, în numele lor şi în favoarea lor, prerogativele, drepturile şi obligaţiile acestora legate de serviciul de salubrizare;

c. Să aprobe prin hotărâri ale autorităţilor deliberative toate documentele necesare implementării proiectului;

iii. Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară

a. Să implementeze proiectul prin înfiinţarea/extinderea, organizarea, administrarea şi exploatarea Serviciilor în interes comun, inclusiv delegarea gestiunii acestora pe baza condiţiilor contractului de delegare, procedurilor de achiziţii publice către diferiţi operatori, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

b. Să promoveze/implementeze în comun unele programe pentru înfiinţarea, eficientizarea şi/sau dezvoltarea serviciilor publice comunitare de salubrizare a localităţilor;

c. Să asigure furnizarea/prestarea, în raza unităţilor administrativ-teritoriale asociate, a serviciului public de salubrizare, în condiţii de eficienţă şi eficacitate;

d. Să promoveze în comun, să finanţeze şi să implementeze unele programe de investiţii pentru înfiinţarea, reabilitarea, dezvoltarea şi/sau, de la caz la caz, modernizarea şi gestionarea sistemelor de utilităţi publice aferente serviciilor publice comunitare de salubrizare a localităţilor;

e. Să dezvolte capacitatea instituţională şi decizională a autorităţilor administraţiei publice locale, membri ai Asociaţiei;

f. Să coordoneze planificarea la nivel local şi judeţean (prin pregătirea şi aprobarea strategiilor de gestionare a deşeurilor);

g. Să semneze prin intermediul membrilor săi contractele de delegare a operării noii infrastructuri.

În figura de mai jos sunt prezentate relaţiile existente între instituţiile publice şi care în final conduc la satisfacerea nevoilor populaţiei cu privire la organizarea serviciului de salubrizare.

!image

II. Situaţia existentă

Figura II-17: Cadrul instituţional pentru implementarea proiectelor SMID

!image

În prezent în România sunt înfiinţate 39 de Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) pentru managementul integrat al deşeurilor la nivel judeţean. În plus, în unele judeţe sunt înfiinţate şi funcţionează ADI doar la nivelul unor UAT beneficiare ale proiectelor PHARE CES.

Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară au format la rândul lor prin asociere, o organizaţie la nivel naţional denumită Federaţia Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitară din România (FADI).

Potrivit Statutului său, FADI a fost constituită în scopul dezvoltării instituţionale în domeniul deşeurilor în România. În prezent din FADI fac parte 22 de Asociaţii de Dezvoltare Intercomunitară.

Principalele obiective ale FADI sunt:

 Sporirea reprezentării şi reprezentativităţii ADI având ca obiect de activitate managementul deşeurilor, la nivel naţional şi internaţional;

 Îmbunătăţirea cadrului instituţional şi legislativ de desfăşurare a activităţii ADI;

 Responsabilizarea factorilor decizionali.

!image

II.3.8 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

II. Situaţia existentă

Pentru perioada de analiză, 2010-2014, obiectivele şi ţintele privind deşeurile municipale sunt cele prevăzute în legislaţie şi în Strategia Naţională şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor pentru perioada 2003-2013 (aprobate prin HG nr. 1470/2004 privind aprobarea Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor şi a Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor, cu modificările ulterioare). Modul de îndeplinire a acestora este prezentat în tabelul de mai jos.

Tabel II-12: Modul de îndeplinire a principalelor obiective şi ţinte privind deşeurile municipale, 2010-2014

 Reducerea cu 25% până în 2010

 Reducerea cu 50% până în 2013

!image

Deşi principalele obiective incluse în Strategia Naţionala şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor pentru perioada 2003-2013 au fost atinse, pentru perioada de analiză au fost identificate o serie de probleme legate de gestionarea deşeurilor municipale, şi anume:

 Aspecte tehnice privind modul de gestionare a deşeurilor municipale:

II. Situaţia existentă

o Implementarea scăzută la nivel naţional a colectării separate a deşeurilor reciclabile. În anul 2014, doar circa 9 % din cantitatea intrată în instalaţiile de sortare au fost deşeuri reciclabile colectate separat12;

o În anul 2014 a fost utilizată doar circa 47% din capacitatea totală a instalaţiilor de sortare aflate în operare, iar eficienta medie de sortare a fost de numai 7%10;

o În anul 2014 a fost utilizată doar circa 21% din capacitatea totală a instalaţiilor de compostare aflate în operare10;

o Gestionarea deficitară a deşeurilor periculoase menajere şi a deşeurilor voluminoase;

o Acceptarea la depozitare a deşeurilor netratate;

 Aspecte de natură legislativă:

o Lipsa normativelor tehnice privind compostarea, tratarea mecano-biologică şi a instalaţiilor de tratare termică;

o Lipsa actelor normative naţionale privind încetarea statutului de deşeu şi a unor norme pentru clasificarea unitară a activităţilor de reciclare a deşeurilor;

o Nu există o corelaţie între codurile CAEN pentru activităţile de gestionare a deşeurilor, respectiv activităţile şi codurile acestora, aşa cum sunt descrise şi clasificate de către legislaţia specifică. În plus, Ordinul ministerului mediului nr. 1798/2007 pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei de mediu, cu completările şi modificările ulterioare, nu cuprinde prevederi speciale privind autorizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor şi obligativitatea precizării în autorizaţia de mediu a codului activităţii de valorificare/eliminare şi codurilor deşeurilor gestionate;

o Necorelare între prevederile Legii nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor republicată şi prevederile ordinelor subsecvente ale preşedintelui ANRSC;

o Lista naţională de deşeuri acceptate în depozite de deşeuri nepericuloase din Secţiunea 6 a Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 95/2005 privind stabilirea criteriilor de acceptare şi procedurilor preliminare de acceptare a deşeurilor la depozitare şi lista naţională de deşeuri acceptate în fiecare clasă de depozit de deşeuri nu interzice depozitarea deşeurilor colectate separat, ci doar se recomandă aplicarea unei metode de valorificare;

 Aspecte de natură instituţională/organizaţională:

o Implicarea insuficientă a autorităţilor administraţiei publice locale în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce le revin cu privire la colectarea şi

!image

12 Estimare realizată pe baza datelor furnizate de către consiliile judeţele şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară in chestionarele transmise pe parcursul elaborării PNGD

!image

gestionarea deşeurilor municipale;

o Nu există aprobat la nivel naţional un model de contract de delegare cadru al activităţilor serviciului de salubrizare specifice gestionării deşeurilor municipale, care să reglementeze relaţia dintre unităţile administrativ teritoriale/ADI şi operatorii serviciului de salubrizare şi care să includă indicatori de monitorizare a performanţei activităţii prestate;

II. Situaţia existentă

o Întârzieri foarte mari pe parcursul derulării procedurilor de atribuire a contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare;

o Capacitatea instituţionala scăzută atât a autorităţilor de mediu, cât şi a autorităţilor locale şi asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară din domeniul deşeurilor;

 Aspecte de natură financiară şi investiţională:

o Existenţa unui sistem eterogen în ceea ce priveşte mecanismul de plată a serviciului de salubrizare, ceea ce conduce şi la dificultăţi în implementarea corectă a instrumentelor economice;

o În conformitate cu prevederile OUG nr. 196/2005, sumele colectate în urma aplicării instrumentelor economice din domeniul deşeurilor nu sunt utilizate exclusiv pentru proiecte în domeniul deşeurilor;

 Aspecte privind raportarea:

o Lipsa obligaţiei operatorilor economici de raportare în Sistemul Integrat de Mediu gestionat de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;

o Lipsa la nivel naţional a unor date rezultate din analize privind caracteristicile deşeurilor municipale şi indicatorii de generare a deşeurilor menajere, pe medii, în scopul stabilirii unor valori de referinţă şi comparaţie pentru datele raportate.

!image

II.4 Deşeuri alimentare

II.4.1 Generarea deşeurilor alimentare

II. Situaţia existentă

Deşeurile alimentare sunt generate de-a lungul întregului lanţul alimentar, respectiv: producţie primară (agricultură şi pescuit), prelucrarea produselor alimentare, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul – distribuţie, servicii alimentare (restaurante, unităţi de alimentaţie publică) – consum, gospodării – consum.

În prezent, atât la nivel european cât şi naţional nu există o definiţie armonizată a

„deşeurilor alimentare” şi nici o metodă fiabilă de măsurare şi raportare a acestora, ceea ce face dificilă evaluarea cantităţilor generate, a originii şi a evoluţiei acestora.

Estimarea deşeurilor alimentare, distinct pentru fiecare nivel din lanţul alimentar, generate în Romania în anii 2012 şi 2014 s-a realizat pornind de la formatul de date solicitate de EUROSTAT în cadrul anchetei complementare privind deşeurile alimentare (pentru care Romania nu a furnizat date) şi a datelor furnizate de ANPM pentru deşeurile industriale şi municipalele şi de INS pentru deşeurile provenite din agricultură . În tabelul de mai jos, pe lângă estimările cantităţilor de deşeuri alimentare generate în România, sunt prezentate şi cantităţile generate în UE 28 în anul 2012, conform FUSIONS 2016.

Tabel II-13: Cantităţi de deşeuri alimentare generate în România şi UE 28, în funcţie de sursa de generare

Sursa:* ANPM, INS, *FUSIONS 2016

Ţinând cont de limitările prezente în ceea ce priveşte măsurarea şi raportarea datelor privind deşeurile alimentare, cantităţile prezentate în tabelul de mai sus, includ şi alte deşeuri organice pe lânga deşeurile alimentare (de exemplu fracţia biodegradabilă din deşeurile menajere include şi alte tipuri de deşeuri pe lângă cele alimentare).

!image

!image

100

90

80

70

60

50

40

30

20

10

0

92

84

33

24

26

21

3

9

Procesare Distribuţie/ vânzare

Serv. alimentare

Gospodării

RO, 2014 UE 28, 2012

kg/pers x an

II. Situaţia existentă

Figura II-18: Indicatori de generare deşeuri alimentare

Sursa: ANPM, INS, FUSIONS 2016

Din figura de mai sus se observă că, indicatorii de generare deşeuri alimentare din procesare, distribuţie/vânzare şi consum (servicii alimentare şi gospodării) determinaţi pentru România, se alinează cu media UE 28. Prin urmare, se poate aprecia că estimările făcute, în ciuda deficienţelor, în special lipsa datelor specifice pentru această categorie de deşeuri, sunt reprezentative.

II.4.2 Gestionarea deşeurilor alimentare

Deşeurile care conţin sau sunt susceptibile de a conţine deşeuri alimentare, prezentate în secţiunea precedentă, sunt gestionate diferit în funcţie de sursa de generare.

Astfel, în cazul deşeurilor rezultate din producţia primară (agricultură), conform raportărilor furnizate de INS, întreaga cantitatea generată a fost eliminată. Informaţii suplimentare privind gestionarea deşeurilor din agricultura inclusiv a instalaţiilor de valorificare şi eliminare se găsesc în secţiunea II.18.

Deşeurile rezultate din etapa de prelucrare şi distribuţie a produselor alimentare au fost valorificate într-o proporţie de 80% din care aproximativ 40% au fost valorificate prin codul R3 (reciclarea/valorificarea substanţelor organice care nu sunt utilizate ca solvenţi). Informaţii privind cantităţile gestionate şi instalaţiile de valorificare şi eliminare se găsesc în secţiunea II.16.2 Gestionarea deşeurilor industriale nepericuloase care includ acest tip de deşeuri.

În cazul deşeurilor alimentare rezultate de la populaţie şi din serviciile alimentare, după cum s-a menţionat şi în secţiunea anterioară, nu există o evidenţă distinctă a acestora, fiind incluse în fracţia biodegradabilă din deşeurile menajere şi similare.

La nivelul anului 2014 colectarea separată a biodeşeurilor (inclusiv deşeuri alimentare) din deşeuri menajere şi similare s-a realizat într-o proporţie foarte mică, cea mai mare parte

!image

a deşeurilor fiind colectate în amestec şi eliminate prin depozitare. În instalaţiile de compostare deşeuri municipale, în prezent se valorifică în principal doar deşeuri verzi din parcuri şi grădini. Astfel, se poate aprecia că valorificarea deşeurilor alimentare prin compostare este nesemnificativă.

II. Situaţia existentă

Compostarea individuală a deşeurilor biodegradabile (inclusiv deşeuri alimentare) rezultate din gospodării se apreciază a se realiza la o scară redusă, neexistând date fiabile privind cantitatea compostată. Ţinând cont de practicile curente, în mediul rural s-a observat utilizarea într-o proporţie destul de mare a deşeurilor alimentare ca hrană pentru animale. Astfel, ponderea de deşeuri alimentare din fracţia biodegradabilă de deşeuri generate se estimează a fi relativ scăzută.

II.4.3 Generarea şi gestionarea uleiurilor uzate alimentare

O categorie specială a deşeurilor alimentare este reprezentată de uleiurile uzate alimentare, respectiv uleiuri şi grăsimi comestibile (20 01 25).

Cantităţile de ulei uzat alimentar generate şi gestionate în perioada de analiză sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Tabel II-14: Cantităţile de ulei uzat alimentar gestionate la nivel naţional, 2010-2014

Sursa: Prelucrare pe baza datelor ANPM

Din datele de mai sus se observă că nu se poate identifica o anume variaţie a cantităţilor de ulei uzat alimentar colectate. Cantitatea variază extrem de mult de la un an la altul, chiar cu un ordin de mărime. Cea mai probabilă cauză a acestei variaţii este raportarea incorectă a generatorilor. Însă, după cum se poate observa, aproape întreaga cantitate colectată este valorificată, cantităţile eliminate fiind extrem de mici.

În ceea ce priveşte modul de gestionare, conform datelor ANPM, în anul 2014, cea mai utilizată operaţie de valorificare a uleiurilor uzate alimentare a fost R12 Schimbul de deşeuri în vederea expunerii la oricare dintre operaţiunile numerotate de la R 1 la R 11 (pentru circa 60% din cantitatea totală valorificată) iar cea mai utilizată operaţie de eliminare a fost D10 Incinerarea pe sol (pentru circa 85% din cantitatea totală eliminată).

La nivel naţional nu există o practică extinsă privind colectarea uleiului uzat alimentar de la populaţie. Există unele iniţiative individuale de colectare a acestui tip de deşeu derulate de unele lanţuri de benzinării13 , de diverse asociaţii neguvernamentale14 sau chiar de operatori economici15. Cantităţile colectate astfel sunt destul de de reduse. De exemplu, în

!image

13 https://molromania.ro/ro/persoane-fizice/colecteaza-uleiul-alimentar-uzat, accesat septembrie 2016

14 http://uleiosul.com/, accesat septembrie 2016

15 http://colectareuleiuzat.ro/

!image

cadrul proiectului Uleiosul au fost colectate şi predate în anul 2015 numai 1,6 tone de ulei16 uzat de la populaţia de pe teritoriul municipiului Bucureşti.

Mai extinsă este practica de colectare a uleiului uzat alimentar de la operatorii economici care activează în domeniul alimentaţiei publice (fastfood, restaurante, cattering).

II. Situaţia existentă

II.4.4 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

Pentru perioada de analiză, 2010-2014, în Strategia Naţională şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor pentru perioada 2003-2013 nu sunt prevăzute obiective şi ţinte privind deşeurile alimentare.

Aspectele identificate referitoare la deşeurile alimentare sunt următoarele:

 Lipsa unei definiţii armonizată a „deşeurilor alimentare” ceea ce face dificilă măsurarea, dezvoltarea unor politici adecvate de reducere şi monitorizarea succesului/eşecului acestor politici;

 Implementarea la o scară foarte redusă a colectării separate a deşeurilor alimentare în vederea valorificării;

 În cazul deşeurilor alimentare rezultate de la populaţie şi din serviciile alimentare, colectarea separată din deşeuri menajere şi similare s-a realizat într-o proporţie foarte mică, cea mai mare parte a deşeurilor fiind colectate în amestec;

 Existenţa unui număr redus de instalaţii pentru valorificarea deşeurilor alimentare;

 Lipsa măsurătorilor şi raportărilor specifice pentru deşeurile alimentare ceea ce face dificilă evaluarea cantităţii, a originii şi a evoluţiei acestora de-a lungul timpului;

 Lipsa la nivel naţional a unui sistem de colectare a uleiului uzat alimentar de la populaţie şi lipsa de informare şi conştientizare cu privire la impactul pe care îl are gestionarea greşită a acestui tip de deşeu.

!image

16 Conform informaţiilor furnizate de către reprezentanţii proiectului

!image

II.5 Deşeuri de ambalaje

II.5.1 Generarea deşeurilor de ambalaje

II. Situaţia existentă

În conformitate cu legislaţia actuală, toţi factorii implicaţi în sistemul de gestionare a ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje raportează anual date la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Raportările se constituie în baza de date naţională privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje.

În tabelul de mai jos sunt prezentate cantităţile de ambalaje introduse pe piaţă în România în perioada 2010-2014, atât cantităţile pe tip de material de ambalaj, cât şi cantităţile totale. În figura de mai jos este prezentată variaţia cantităţii totale de ambalaje introduse pe piaţă în perioada de analiză comparativ cu variaţia PIB.

Tabel II-15: Cantităţi de ambalaje introduse pe piaţă în România, total şi pe tip de material, 2010-2014

Sursă: ANPM

!image

1.300.000

680

660

1.200.000

1.100.000

1.000.000

640

620

600

580

560

540

520

500

Cantitate de ambalaje introduse pe piata

PIB - preturi curente

900.000

2010 2011

2012

an

2013

2014

tone/an

mld Lei/an

Figura II-19: Ambalaje introduse pe piaţă şi PIB în România, 2010-2014

Sursă: ANPM; INS

!image

Datele de mai sus arată o creştere a ambalajelor introduse pe piaţă în perioada 2010- 2014, cu excepţia anului 2013 când se înregistrează o uşoară scădere. Cea mai mare creştere este în anul 2014, cantitatea de ambalaje introdusă pe piaţă fiind cu circa 18% mai mare decât cantitatea din anul precedent. Aceasta creştere nu urmează însă trendul de creştere al PIB, care este relativ constant în perioada 2011-2014, cu o creştere anuală de 5-7%.

II. Situaţia existentă

Decizia Comisiei Europene 2005/270/CE de stabilire a tabelelor corespunzătoare sistemului de baze de date în conformitate cu Directiva 94/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje prevede la art. 2 că deşeurile de ambalaje dintr-un stat membru pot fi considerate ca fiind egale cu cantitatea de ambalaje introdusă pe piaţă în acelaşi an în acel stat membru. Astfel, datele prezentate în tabelul de mai jos reprezintă şi cantităţile de deşeuri de ambalaje generate în perioada 2010-2014.

Pe baza datelor privind cantităţile de deşeuri de ambalaje generate anual şi a populaţiei din anul respectiv se calculează indicatorii de generare a deşeurilor de ambalaje (Tabel II-16).

Tabel II-16: Indicatori de generare deşeuri de ambalaje România şi EU-27

* Calculat pe baza cantităţii totale de ambalaje puse pe piaţă (care este egala cu cantitatea de deşeuri de ambalaje generate) – date ANPM şi populaţia rezidentă – date INS

** Date EUROSTAT

Din Tabel II-16 se observă că indicatorii de generare a deşeurilor de ambalaje în România sunt de circa 3 ori mai mici decât media europeană.

Faptul că indicatorii de generare a deşeurilor de ambalaje în Romania sunt mult mai mici decât media europeană se poate explica prin ponderea mare a populaţiei din mediul rural, care are o rată de consum scăzută. În plus, o alta explicaţie ar putea fi că nu toţi operatorii economici care introduc pe piaţă ambalaje au raportat datele sau au raportat cantităţi mai mici. Această ipoteză este susţinută şi de necorelarea dintre variaţia cantităţii de ambalaje introduse pe piaţă şi variaţia PIB, precum şi de creşterea cu circa 18% a cantităţii de ambalaje introduse pe piaţă în anul 2014 faţă de anul 2013 (cel mai probabil ca urmare a controalelor efectuate de AFM).

În Figura II-20 este prezentată structura pe tipuri de material a deşeurilor de ambalaje în România, în perioada 2010-2014 (calculată pe baza datelor din Tabel II-15) comparativ cu media europeană pentru anul 2013.

!image

!image

100,0

90,0

80,0

70,0

60,0

50,0

40,0

30,0

20,0

10,0

0,0

21,7

22,7

22,6

15,0

23,6

23,3

6,0

5,7

5,6

5,5

5,2

5,3

27,3

29,5

28,6

29,6

31,2

40,0

28,8

28,1

28,1

27,5

27,1

19,0

lemn metal

hartie si carton plastic

sticla

16,4

14,1

15,1

14,2

13,2

20,0

RO-2010 RO-2011 RO-2012 RO-2013 RO-2014 EU-2013

anul

%

II. Situaţia existentă

Figura II-20: Structura pe tipuri de materiale a deşeurilor de ambalaje în România, 2010- 2014 şi EU-28, 2013

Sursă: ANPM (RO 2010-2014) şi EUROSTAT (EU-28, 2013)

În România, materialele de ambalaj cu ponderea cea mai mare sunt hârtia/cartonul şi plasticul. Ambele materiale au ponderi asemănătoare (cuprinse între 27-31%). În perioada 2011-2014 hârtia şi cartonul au avut ponderea cea mai mare, iar în anul 2010, materialul cu ponderea cea mai mare a fost plasticul. Variaţia cea mai mare în perioada de analiza au avut-o hârtia şi cartonul (creştere cu 3,9% în anul 2014 faţă de 2010) şi sticla (scădere cu 3,2% în anul 2014 faţă de anul 2010). Media europeană (EU-28) a structurii deşeurilor de ambalaje este mult diferită faţă de România. Astfel, la nivel european materialul cu ponderea cea mai mare este hârtia şi cartonul (40%), urmat de sticlă (20%) şi plastic (19%).

Baza de date naţională privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje nu conţine date privind cantităţile de deşeuri de ambalaje în funcţie de sursa de generare. Pe baza datelor privind compoziţia deşeurilor menajere şi similare şi asumând că deşeurile de ambalaje municipale reprezintă 50% din deşeurile reciclabile menajere şi similare17, rezultă că deşeurile de ambalaje ce se regăsesc în deşeurile municipale reprezintă 65% din totalul deşeurilor de ambalaje, iar deşeurile din industrie şi comerţ 35%. Dat fiind faptul că în practica curentă o parte din deşeurile de ambalaje de la micul comerţ se colectează împreuna cu deşeurile municipale, rezultă că deşeurile de ambalaje de la populaţie şi similare reprezintă circa 60% din deşeurile totale de ambalaje, iar deşeurile din industrie şi comerţ circa 40%.

!image

17 Estimare realizată pe baza Studiului Eco-Rom Ambalaje, 2012-2013, „Determinarea compoziţiei deşeurilor, precum şi a deşeurilor de ambalaje generate de gospodăriile populaţiei”

!image

II.5.2 Gestionarea deșeurilor de ambalaje

II. Situația existentă

Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 249/2015) prevede ca operatorii economici care introduc pe piață ambalaje și produse ambalate sunt responsabili să asigure gestionarea ambalajelor devenite deșeuri pe teritoriul național. Responsabilitățile se pot realiza:

 individual;

 prin transferarea responsabilităților, pe baza de contract, către un operator economic autorizat de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului.

Astfel, deși nu este o cerință explicită a Directivei 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, România, ca și majoritatea statelor membre UE, a optat pentru gestionarea deșeurilor de ambalaje pentru implementarea schemei de responsabilitate extinsă a producătorului (REP).

Schema de responsabilitate extinsă a producătorului funcționează încă din anul 2004, odată cu înființarea și licențierea primului operator economic pentru preluarea responsabilității gestionării deșeurilor de ambalaje (ECO-ROM AMBALAJE). În prezent, în România există un sistem concurențial, fiind licențiați mai mulți operatori economici pentru preluarea responsabilității gestionării deșeurilor de ambalaje – OTR-uri (informații privind operatorii licentiați pot fi găsite pe pagina web a ANPM - http://www.anpm.ro/deseuri-de- ambalaje).

În Figura II-21 este prezentată schema actuală a gestionării deșeurilor de ambalaje, cu actori implicați, responsabilități operaționale, financiare și de raportare, în conformitate cu prevederile legale actuale.

ă

RI

A

R

E

R

I

V

AUTORIZA

(pentru deșeuri de din industrie și co

deșeurile de ambal

populație)

ambalaje merț și aje de la

Ț

I

ri

di

n

!image

ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU (AFM) -

funcție de control/ penalitati

GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU (GNM) -

funcție de control

APL-uri

Bonusuri pentru deșeurile de ambalaje trimise de reciclare/valorificare

enituri din vanzare

COMISIA DE AUTORIZARE

OTR-uri (reprezentanți ai MM, ME)

PRODUCĂTORI

OPERATORI SALUBRIZ

Schema colectiv (OTR-uri)

Responsabilitate individuală

e r e

de j r de

c a / a o f c

COLECTO A T Ț

i alaj

din indust ie i c erț i

a aj

ț

OPERATORI RECICLARE/ VALORIFICARE

Venitu d vanzare

AP /AN

t ț na

am a aj

a a aj

Legenda

Contract

Flux financiar Control Penalități/ sancțiuni Autorizare Raportare

Figura II-21: Schema actuală a gestionării deșeurilor de ambalaje

le

APM/ANPM

Baza de date națională privind ambalajele și deșeurile de ambalaje

Bonusuri pentru deseuri de ambalaje trimise de

reciclare/valorificare

Gestionarea efectivă a deșeurilor de ambalaje se realizează prin operatorii de colectare și operatorii de tratare (stații de sortare, operatori economici care realizează

!image

reciclarea/valorificarea şi operatorii depozitelor de deşeuri, care preiau deşeurile de ambalaje nevalorificate). Informaţii privind operatorii de tratare sunt prezentate în secţiunea II.3.2.

II. Situaţia existentă

În ceea ce priveşte operatorii de colectare, conform datelor furnizate de ANPM, în anul 2014 au fost autorizaţi peste 700 de operatori (inclusiv punctele de lucru) pentru colectarea deşeurilor de ambalaje atât de la populaţie, cât şi din industrie şi comerţ. Operatorii de colectare sunt autorizaţi pentru colectarea mai multor tipuri de deşeuri de ambalaje (de la două până la toate tipurile de material de ambalaj). Operatorii de colectare sunt în general operatori specializaţi pentru colectarea deşeurilor, dar sunt şi operatori de salubrizare sau reciclatori. În Figura II-22 se prezintă numărul de colectori, inclusiv puncte de lucru, din fiecare judeţ şi Municipiul Bucureşti.

!image

50

45

40

35

30

25

20

15

10

5

0

AB AG BH BT BV BZ CS CT DB GL GJ HD IS MM MS OT SJ SB TR TL VS

Judeţ/Municipiul Bucureşti

Număr colectori (inclusiv puncte de lucru)

Figura II-22: Număr colectori de deşeuri de ambalaje pe judeţ/M. Bucureşti, 2014

Sursa: ANPM

Figura II-23 este prezentat numărul de colectori autorizaţi pentru fiecare tip de material de ambalaj. Cei mai mulţi colectori autorizaţi sunt pentru deşeurile de ambalaje de plastic (971). Pentru deşeurile de hârtie şi carton, metal, lemn şi sticlă numărul colectorilor este mult mai scăzut (580, 462, 202, respectiv 129). Prin compararea datelor din Figura II-23 cu cele din Figura II-20 se poate observa că nu există o corelare între numărul de colectori autorizaţi pe tip de material şi structura deşeurilor de ambalaje. Acest lucru poate fi explicat prin valoarea de piaţă diferita, precum si prin capacitatile de reciclare existente.

!image

!image

1.000

900

800

971

700

600

500

400

300

580

463

200

100

0

202

129

39

Sticlă

Plastic Hârtie şi carton

Metal

Lemn

Altele

Material de ambalaj colectat

Număr colectori (inclusiv puncte de lucru)

II. Situaţia existentă

Figura II-23: Număr colectori de deşeuri de ambalaje pe de tip de deşeu de ambalaje colectat, 2014

Sursa: ANPM

Capacităţile de reciclare existente pentru hârtie şi carton, plastic, metal şi sticlă sunt prezentate în secţiunea II.

3.2.În ceea ce priveşte reciclarea ambalajelor din lemn, în prezent la nivel naţional există circa 20 operatori economici reciclatori. Marea majoritate a acestora asigură repararea paleţilor din lemn. Capacitatea totală de reciclare a paleţilor de lemn existentă, estimată pe baza cantităţilor reciclate în perioada de analiză, este de circa

100.000 tone/an.

În Tabel II-17 şi Tabel II-18 sunt prezentate datele privind reciclarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje în perioada 2010-2014, conform ANPM.

Tabel II-17: Reciclarea deşeurilor de ambalaje, 2010-2014

Sursa: ANPM

!image

Tabel II-18: Valorificarea deşeurilor de ambalaje, 2010-2014

II. Situaţia existentă

Sursa: ANPM

Din analiza datelor privind reciclarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje rezultă următoarele:

 În perioada 2010-2012 au fost atinse toate ţintele, atât pe materiale, cât şi ţintele globale de reciclare şi valorificare;

 În anul 2013, deşi cantitatea de ambalaje introduse pe piaţă este sensibil egală cu cea din anul 2012 (date ANPM), cantităţile de deşeuri de ambalaje reciclate/valorificate înregistrează o scădere cu circa 8-9% faţă de anul 2012;

 În anul 2014, cantităţile de deşeuri de ambalaje reciclate/valorificate au crescut cu circa 25% faţă de 2013;

 În anii 2013 şi 2014 nu a fost îndeplinită ţinta de reciclare pentru sticlă (60%), precum şi ţintele globale de reciclare şi valorificare (55%, respectiv 60%).

II.5.3 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

Pentru perioada de analiza, 2010-2014, obiectivele şi ţintele privind deşeurile de ambalaje, prezentate în tabelul de mai jos, sunt cele prevăzute în legislaţia specifică şi în Strategia Naţională şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor pentru perioada 2003-2013.

!image

II. Situaţia existentă

Tabel II-19: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind deşeurile de ambalaje

!image

II. Situaţia existentă

Aspectele identificate legate de gestionarea deşeurilor de ambalaje sunt următoarele:

 Aspecte tehnice privind modul de gestionare a deşeurilor de ambalaje:

o Sistemul de colectare separată a deşeurilor de ambalaje municipale este slab dezvoltat la nivel naţional;

o Valorificarea deşeurilor prin alte metode decât reciclarea este foarte scăzută, în ciuda faptului că există o capacitate autorizată mare pentru coincinerarea deşeurilor;

o Capacităţile de reciclare existente pentru ambalajele de lemn, sticla şi plastic nu sunt suficiente în cazul creşterii ţintelor de reciclare faţă de prevederile actuale ale legislaţiei;

 Aspecte de natură legislativă:

o Definiţia „ambalajului reutilizabil” din Legea nr. 249/2015 nu este corelată cu definiţia „reutilizării ambalajelor”, returnarea mbalajului reutilizabil fiind conditionată de existenţa unui sistem depozit;

o Legea nr. 249/2015 prevede la art. 16 (2) a) ca responsabilitatea individuală se poate realiza prin colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje provenite din activitatea proprie sau preluate de la generatori sau deţinători de deşeuri, instalaţii de sortare, colectori autorizaţi din punct de vedere al protecţiei mediului pentru colectarea şi valorificarea deşeurilor de ambalaje. Astfel se încalcă principiul responsabilităţii individuale aplicat la nivel european în schemele de responsabilitate extinsă a producătorilor, care prevede că responsabilitatea individuală se referă la propriile produse pe care producătorii le introduc pe piaţa naţională;

o Legea nr. 249/2015 şi Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor şi ministrului economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri 932/2016 privind aprobarea Procedurii de autorizare pentru preluarea responsabilităţii gestionării deşeurilor de ambalaje nu cuprind prevederi clare privind responsabilitatea organizaţională şi financiară a organizaţiilor de transfer de responsabilitate pentru deşeurile de ambalaje. Faptul că schema privind responsabilitatea extinsă a producătorului nu este clar definită, conduce la deficienţe în implementare, cu impact asupra atingerii obiectivelor de reciclare/valorificare;

o Legislaţia actuală nu cuprinde o definiţie a deşeurilor de ambalaje municipale. Lipsa acestei definiţii determină probleme privind responsabilitatea gestionării acestui flux de deşeuri;

!image

 Aspecte de natură instituţională/organizaţională:

o Legislaţia actuală nu prevede posibilitatea de organizare în sistem clearinghouse;

II. Situaţia existentă

o Deşi autorităţile publice locale sunt actori importanţi, fiind singurii responsabili de gestionarea deşeurilor municipale, inclusiv deşeuri de ambalaje municipale, conform legislaţiei actuale, APL nu sunt incluse în schema de gestionare a deşeurilor de ambalaje;

o Necorelări între prevederile legislaţiei privind salubrizarea şi legislaţiei specifice pentru ambalaje şi deşeuri de ambalaje. Conform prevederilor art. 16 (11) din Legea nr. 249/2015, colectarea deşeurilor de ambalaje de la populaţie poate fi realizată atât de către operatorii de salubrizare, cât şi de către alţi colectori autorizaţi, deşi autoritatea publică locală, prin operatorii de salubrizare, este singurul responsabil de gestionarea deşeurilor municipale (Legea nr. 101/2006);

 Aspecte de natură financiară şi investiţională:

o Legislaţia actuală nu cuprinde prevederi clare privind responsabilitatea financiară a organizaţiilor de transfer de responsabilitate pentru deşeurile de ambalaje. Astfel, în prezent, în cazul deşeurilor de ambalaje municipale, organizaţiile de transfer de responsabilitate plătesc bonusuri operatorilor de salubrizare şi reciclatorilor şi nu costuri nete de gestionare a deşeurilor de ambalaje, care să fie reflectate în tariful de gestionare a acestora;

 Aspecte privind raportarea:

o Lipsa în legislaţie de prevederi clare privind verificarea de către autoritatea de mediu a datelor raportate privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje.

!image

II.6 Deşeuri de echipamente electrice şi electronice

II.6.1 Generarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice

II. Situaţia existentă

Deşeurile de echipamente electrice şi electronice rezultă din echipamentele puse pe piaţă de producătorii/importatorii din România. Conform legislaţiei în vigoare, pot introduce pe piaţă echipamente electrice şi electronice (EEE) numai producătorii înregistraţi în Registrul Producătorilor şi Importatorilor de EEE, constituit la ANPM.

Numărul producătorii înregistraţi în Registrul Producătorilor şi Importatorilor de EEE a crescut în perioada analizată. Astfel, dacă la începutul anului 2010 erau înregistraţi 1.158 de producători, la sfârşitul anului 2014 erau înregistraţi 2.185 de producători.

Distribuţia cantităţilor de EEE puse pe piaţă, pe categorii, în perioada 2010-2014 este prezentată în tabelul de mai jos.

Tabel II-20: EEE introduse pe piaţă, 2010-2014

Sursa: ANPM

!image

Cu toate că numărul producătorilor de EEE înregistraţi a crescut constant, în perioada 2010-2014, se observă că variaţia cantităţilor de EEE puse pe piaţă anual depinde mai mult de puterea de cumpărare a utilizatorilor de EEE şi nu depinde de numărul de producători înregistraţi sau de numărul locuitorilor din România.

Evoluţia cantităţilor de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) generate şi colectate în perioada 2010-2014 este prezentată în tabelul de mai jos.

II. Situaţia existentă

Tabel II-21: Deşeuri de echipamente electrice şi electronice colectate, 2010-2014

Sursa: ANPM

Raportând cantitatea de DEEE colectata la populaţia rezidentă (a se vedea secţiunea II.2.1) rezultă o rată de colectare de 1,0 – 1,7 kg/locuitor/an, cu mult mai mică faţă de obiectivul prevăzut în legislaţie pentru aceasta perioadă, respectiv 4 kg/locuitor/an.

II.6.2 Gestionarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice

În vederea realizării obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a DEEE, producătorii pot acţiona:

!image

 individual, utilizând propriile resurse;

 prin transferarea acestor responsabilităţi, pe bază de contract, către un operator economic legal constituit şi autorizat în acest sens.

În prezent, în Romania sunt licenţiate mai multe organizaţii colective (informaţii privind operatorii licentiaţi pot fi găsite pe pagina web a MM http://www.mmediu.gov.ro/categorie/comisie-deee/213.

II. Situaţia existentă

Licenţele sunt acordate pentru categoriile de EEE prevăzute în anexa nr. 1 şi anexa nr. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice – OUG nr. 5/2015 (în perioada până la 14 august 2018 inclusiv), respectiv categoriile din anexa nr. 2 din OUG nr. 5/2015 (după 15 august 2018).

Ponderea cantităţii de EEE pentru care organizaţiile colective au preluat responsabilitatea a crescut constant în perioada de analiza, de la circa 80% în anul 2010 la peste 99% în anul 2014.

Schema cuprinzând actorii principali, modul de îndeplinire a responsabilităţilor operaţionale şi financiare este prezentată mai jos.

a

t

Plati colectare transpor reciclare/valorificare

O

L

T

E

A

(

Distribuitori de EEE

!image

!image

ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU (AFM) -

funcție de control/penalități

GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU (GNM) -

funcție de control

COMISIA DE AUTORIZARE

OTR-uri (reprezentanți ai MM, ME)

PRODUCĂTORI

colectare în sistem 1:1 și prin magazine >400mp)

Venituri din

OPERATORI

Schema colectiv Responsabilitate (OTR-uri) individuala

C

C ORI

vânzare RECICLARE/VA

LORIFICARE

Pl

AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR -

funcție de control

e re r n

r / r f r

AUTORIZAȚI

(pentru deseuri de echipamente electrice și elec ronice)

Venituri din vânzare

PM

Puncte de colectare municipale DEEE (colectare de la populație)

ANPM

Baza de date națională privind DEEE

Legenda

Contract

Flux financiar Control Penalități/ sancțiuni Raportare

II. Situația existentă

Figura II-24: Schema actuală a gestionării DEEE

a

Venituri din

Plati colectare transport reciclare/valorificare

O

L

C

E

A

Distribuitori de EEE (colectare în sistem 1:1 și

!image

ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU (AFM) -

funcție de control/

penalități

GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU (GNM) -

funcție de control

COMISIA DE AUTORIZARE OTR-

uri (reprezentanți ai MM, ME)

PRODUCĂTORI

prin magazine >400mp)

Venituri din

OPERATORI

Schema colectiv Responsabilitate (OTR-uri) individuala

vânzare RECICLARE/

VALORIFICARE

AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR -

funcție de control

l t

c /

f

p

C L TORI AUTORIZAȚI

(pentru deseuri de echipamente electrice și electronice)

r di vânzare

PM

Puncte de colectare municipale DEEE (colectare de la populație)

ANPM

Baza de date națională privind DEEE

Legenda

Contract

Flux financiar Control Penalități/ sancțiuni Raportare

Dist ibuit i de EEE

Ratele de valorificare a DEEE au fost pentru întreaga perioada mai mari decât obiectivele legislative, pentru toate categoriile de DEEE.

Tabel II-22: Rata de valorificare DEEE, 2010-2014

!image

II. Situaţia existentă

Sursa: ANPM

În prezent, la nivelul României sunt autorizaţi 883 de operatori economici care au activitate în domeniul colectării şi/sau tratării DEEE. Dintre aceştia, 75 de operatori economici deţin şi autorizaţie de mediu pentru tratarea DEEE.

!image

80

70

60

50

40

30

20

10

0

Operatori autorizaţi numai pentru colectare

Operatori autorizaţi pentru colectare şi transport

număr

Figura II-25: Număr operatori economici autorizaţi pentru colectarea şi tratarea DEEE pe judeţ/M. Bucureşti

AB AR AG BC BH BN BT BR BV B BZ CL CS CJ CT CV DB DJ GL GR GJ HG HD IL IS IF MM MH MS NT OT PH SJ SM SB SV TR TM TL VL VS VN

Sursa: ANPM

!image

II. Situaţia existentă

Capacitatea totală de tratare a DEEE la nivelul României este de circa 120.000 tone/an. Având în vedere că, cea mai mare cantitate de DEEE prognozată a fi generată în perioada următoare (anul 2020), este de circa 70.000 tone/an, rezultă ca există o capacitate suficientă de tratare a DEEE pentru acoperirea întregii cantităţi de deşeuri generate, în conformitate cu principiul proximităţii.

II.6.3 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

Modul de îndeplinire a principalelor obiective şi ţinte privind DEEE prevăzute în Strategia Naţională şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor pentru perioada 2003-2013 sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Tabel II-23: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind DEEE

Aspectele identificate legate de gestionarea deşeurilor de DEEE sunt următoarele:

 Aspecte tehnice privind modul de gestionare a DEEE:

o O parte a DEEE, în special cele cu conţinut mare de metal (electrocasnicele mari, uneltele electrice etc) sunt colectate alături de deşeurile metalice, în faza iniţială de către colectori informali, fiind predate unor centre de preluare neautorizate pentru gestionarea DEEE. Asttfel, cantităţile tratate de DEEE nu se evidenţiază separat în raportari, ci sunt asimilate deşeurilor metalice;

o Infrastructura necesară pentru colectarea DEEE la nivelul autorităţilor publice locale este slab dezvoltată la nivel naţional;

o Gradul scăzut de colectare a DEEE;

 Aspecte de natură legislativă:

o Necorelarea actelor normative în ceea ce priveşte responsabilitatea colectării DEEE de la populaţie – OUG nr. 5/2015 prevede obligativitatea autorităţilor

!image

publice locale de a asigura colectarea DEEE provenite de la gospodăriile particulare, iar Legea nr. 101/2006 republicată a serviciului de salubrizare a localităţilor exclude colectarea DEEE din activităţile serviciului de salubrizare;

 Aspecte de natură instituţională/organizaţională:

II. Situaţia existentă

o Legislaţia actuală nu prevede posibilitatea de organizare în sistem clearinghouse;

 Aspecte privind raportarea:

o Sistem greoi de raportare a datelor privind EEE şi DEEE - înregistrarea producătorilor şi raportarea datelor se efectuează pe cele 98 subcategorii.

!image

II.7 Deşeuri de baterii şi acumulatori

II.7.1 Generarea deşeurilor de baterii şi acumulatori

II. Situaţia existentă

În perioada 2010-2014, cantitatea de baterii şi acumulatori (B A) introduşi pe piaţă a variat între circa 32.603 tone (2013) şi circa 36.529 tone (2014).

Tabel II-24: Baterii şi acumulatori introduşi pe piaţă, 2010-2014

Sursa: ANPM

Evoluţia cantităţilor de deşeuri de B A generate şi colectate în perioada 2010-2014 este prezentată în tabelul de mai jos.

Tabel II-25: Deşeuri de baterii şi acumulatori generate şi colectate, 2010-2014

Sursa: ANPM

Pentru deşeurile de B A portabile se înregistrează o creştere semnificativă a colectării în perioada de referinţă.

De asemenea, se înregistrează o creştere a cantităţii totale de deşeuri de baterii şi acumulatori generate şi colectate în România în perioada de analiză.

II.7.2 Gestionarea deşeurilor de baterii şi acumulatori

Pentru gestionarea deşeurilor de baterii şi acumulatori este aplicată schema de responsabilitate extinsă a producătorilor. În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, producătorii de B A sunt obligaţi să organizeze colectarea de deşeuri de baterii şi acumulatori în una din următoarele modalităţi:

a)individual sau b) prin transferarea

!image

responsabilităţilor, pe baza de contract, către un operator economic legal constituit, denumit organizaţie colectivă.

În prezent, în Romania sunt licenţiate mai multe organizaţii colective (informaţii privind operatorii licentiaţi pot fi găsite pe pagina web a ANPM - http://www.anpm.ro/deseuri-de- baterii-si-acumulatori).

II. Situaţia existentă

Conform datelor ANPM, în prezent, sistemele individuale şi cele colective au ponderi echilibrate în gestionarea bateriilor şi acumulatorilor, astfel:

 În anul 2013 - ponderea B A gestionate în sistem colectiv a fost de 36,52% şi ponderea B A gestionate în sistem individual era 63,48%;

 În anul 2014 – creşte ponderea B A gestionate în sistem colectiv la 42,83%, B A gestionate în sistem individual având o pondere de 57,17%.

Schema cuprinzând actorii principali, modul de îndeplinire a responsabilităţilor operaţionale şi financiare şi fluxului B A este prezentată în figura de mai jos.

(

p

ului rezultat din B

pl

u

m

ț

nituri din anzare

OPERATORI RECICLARE/VA LORIFICARE

din România

OR

I

RE

C

I

C

L

A

RE

/

V

A

LO

R

I

F

I

C

A

R

E

di

n

a

l

t

e

s

t

a

t

e

lăți pentru reciclare

!image

!image

ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU (AFM) -

funcție de control/penalități

GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU (GNM) -

funcție de control

Plăți colectare transport, reciclare

P ț

r l re

COMISIA DE AUTORIZARE

OTR-uri (reprezentanti ai MM, ME)

PRODUCATORI

Schema colectivă Responsabilitate (OTR-uri) individuală

COLECTORI AUTORIZAȚI

pentru deșeuri de B A ortabile, industriale și

auto fără plumb)

Venituri din valorificarea pl b A

AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR

–funcție de control

trimise la reciclare

COLECTORI AUTORIZAȚI

(pentru deșeuri de B A portabile, auto, industriale cu plumb)

Ve v

OPERATOR

A /VA

O A

d

OP A OR

RE A /VA

e O A d n

APM/ANPM

Baza de date națională privind B A și deșeurile de B A

Legenda

Contract

Flux financiar Control Penalități/ sancțiuni Raportare

II. Situația existentă

Figura II-26: Schema actuală a gestionării B A

p

(

p

C

I

Venituri din valorificarea plumbului rezultat din B

trimise la reciclare

i

Plăți colectare transport, reciclare

O

L

E

C

T

O

R

I

A

UT

O

R

I

Z

A

Ț

I

OPERAT

ORI

REC

IC

LARE/

VA

L

OR

IF

ICA

R

E

d

i

n

R

o

m

ân

i

a

OPERATORI RECICLARE/ VALORIFICARE

din alte state

ăți pentru reciclare

A

!image

ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU (AFM) -

funcție de control/ penalități

GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU (GNM) -

funcție de control

ț c ct

Pl ț e r

C

COMISIA DE AUTORIZARE OTR-

uri (reprezentanti a MM, ME)

PRODUCATORI

Schema colectivă Responsabilitate

entru deșeuri de B A ortabile, industriale și

auto fără plumb)

(OTR-uri)

individuală

AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR -

funcție de control

V

p

OLECTORI AUTORIZAȚ

(pentru deșeuri de B A

A portabile, auto, industriale cu plumb)

Venituri din vanzare

r e a ecic a e

TORI EC CLARE/

VA OR CA

a a

OPERATORI RECICLARE/

VA OR F CA

âni

APM/ANPM

Baza de date națională privind B A și deșeurile de B A

Legenda

Contract

Flux financiar Control Penalități/ sancțiuni Raportare

Gestionarea deșeurilor B A

Tabel II-26: Cantități de deșeuri B A colectate, tratate, reciclate, 2010-2014

Sursa: ANPM

!image

În anul 2012 au fost cele mai mari cantităţi de deşeuri B A tratate /reciclate, iar în anul 2014 cele mai mari cantităţile de deşeuri B A colectate.

Tabel II-27: Rata de colectare a B A portabili, 2010-2014

II. Situaţia existentă

Sursa: Prelucrare pe baza datelor ANPM şi Studiului EPBA, 2015

Rata de colectare pentru B A portabile se calculează ca medie între cantităţile de B A puse pe piaţă în anul curent şi cei doi ani anteriori. Obligaţiile de atingere a ţintelor de colectare pentru deşeurile de B A portabili au fost de 25% până la 26 septembrie 2012; respectiv, 45% până la 26 septembrie 2016.

Cu toate că în anul 2012 România nu a atins rata de colectare de 25%, începând cu anul 2013, s-a înregistrat o creştere a performanţei de colectare a deşeurilor de B A portabile, care a dus la realizarea unei rate de colectare de 30% în anul 2013 şi de 32% în anul 2014. Creşterea ratei de colectare s-a datorat, în primul rând, dublării cantităţilor de B A colectate în perioada 2012-2014 şi, în al doilea rând, scăderii bruşte a vânzărilor de B A portabile din anul 2013. O contribuţie majoră în colectarea deşeurilor de B A portabili a avut-o înfiinţarea sistemelor colective ale producătorilor (la sfârşitul anului 2012, cu primul an complet de activitate în 2013). Având în vedere evoluţia colectării deşeurilor de B A este posibil ca în anul 2016 România să fii atins rata de colectare de 45% stabilită de legislaţia în vigoare.

Pentru bateriile cu plumb nivelurile de eficienţă a reciclării în perioada 2010-2014 sunt mai mari decât obligaţia legală (peste 80% faţă de 65% obiectivul legal).

În prezent, la nivelul României sunt autorizaţi 1.524 de operatori economici care au activitate în domeniul colectării şi/sau tratării deşeurilor de B A. Dintre aceştia, 7 au autorizaţie de mediu pentru activitatea de tratare a deşeurilor de B A.

!image

160

140

120

100

80

60

40

20

0

judeţ/municipiul Bucureşti

nr. colectori

Fig. 5-14: Număr colectori de deşeuri de B A pe judeţe, 2014

AB AR AG BC BH BN BT BR BV B BZ CL CS CJ CT CV DB DJ GL GR GJ HG HD IL IS IF MM MH MS NT OT PH SJ SM SB SV TR TM TL VL VS VN

Sursa: ANPM

!image

Capacitatea totală de tratare a B A la nivelul României este de 75.807,5 tone/an. Având în vedere că, cea mai mare cantitate de B A colectată (în perioada 2014), este de 61.642,79 tone/an, în prezent există o capacitate suficientă de tratare a deşeurilor de B A pentru acoperirea întregii cantităţi colectate, în conformitate cu principiul proximităţii. Cu toate acestea, singurii operatori economici care asigură reciclarea deşeurilor de B A sunt Monbat Recycling S.R.L. şi Rombat S.A., ambele companii având activitatea în domeniul bateriilor cu plumb, având o capacitate însumată de 70.000 tone/an.

II. Situaţia existentă

II.7.3 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

Obiectivele şi ţintele în domeniul bateriilor şi acumulatorilor sunt definite, pe de o parte, în vechiul Plan naţional de gestionare a deşeurilor, iar pe de altă parte în legislaţie specifică acestui flux de deşeuri.

Tabel II-28: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind deşeurile B A

!image

II. Situaţia existentă

Aspecte identificate legate de gestionarea deşeurilor de B A sunt următoarele:

 Aspecte tehnice privind modul de gestionare a deşeurilor de B A:

o În prezent în România nu există capacităţi de reciclare pentru deşeurile de B A Nichel Cadmiu, Alcaline, Zinc Aer, Zinc Carbon, Oxid de Argint, Oxid de Mercur, Litiu Polimer, Litiu Ion, ş.a., respectiv categoriile: 1a – 1h, 2a, 2c – 2f, 3b, 3c, 4b, 4c. Reciclarea acestor deşeuri de B A se efectuează în afara României, în ţări ca: Germania, Austria, Polonia, Belgia, ş.a. Conform principiului autonomiei şi proximităţii, ar putea fi dezvoltate capacităţii de reciclare şi pe plan naţional;

 Aspecte de natură instituţională/organizaţională:

o Legislaţia actuală nu prevede posibilitatea de organizare în sistem clearinghouse;

 Aspecte privind raportarea:

o Sistem greoi de raportare a datelor privind B A. În prezent lipseşte sistemul de înregistrare online a producătorilor şi de raportare online a datelor. Sistemul actual solicită depunerea unui dosar voluminos la înregistrare, pe format de hârtie.

!image

II.8 Vehicule scoase din uz

II.8.1 Generarea vehiculelor scoase din uz

II. Situaţia existentă

Evoluţia cantităţilor de vehicule scoase din uz (VSU) din România, generate şi colectate în perioada 2010-2014, este prezentată în tabelul de mai jos.

Tabel II-29: Vehicule scoase din uz colectate şi tratate, 2010-2014

Sursa: ANPM

Diferenţele anuale dintre numărul de VSU colectate şi numărul de VSU tratate se înregistrează pentru că o parte din VSU colectate într-un an rămân pe stoc şi sunt tratate în anul următor.

II.8.2 Gestionarea vehiculelor scoase din uz

În prezent, în România, pentru VSU este aplicată responsabilitatea extinsă a producătorului, dar numai în sistem individual. Producătorii au ales să înfiinţeze reţele de colectare prin contracte private cu dezmembratorii autorizaţi, unde, în conformitate cu prevederile Legii nr. 212/2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz, predarea la instalaţia de tratare a VSU nu preluarea vehiculului de la ultimul deţinător ar trebui să fie gratuită.

În practică, deţinătorul VSU încasează o sumă de bani la predarea VSU către colector sau dezmembrator. Excepţie fac VSU predate în cadrul programului „Rabla” pentru care deţinătorul primeşte numai vaucher-ul aferent "primei de casare", fără alte sume.

Consumatorii care cumpără piese rezultate din dezmembrarea VSU plătesc pentru acestea firmelor de dezmembrare. De asemenea, reciclatorii plătesc către dezmembratori sau către schreddere valoarea materiilor prime secundare rezultate din tratarea VSU. Pentru materialele trimise pentru valorificare energetică sau co-procesare în fabricile de ciment, nu avem informaţii că există costuri sau beneficii financiare. Aceeaşi situaţie o întâlnim la deşeurile rezultate din tocare/mărunţire.

Schema de gestionare a VSU cu responsabilităţile operaţionale şi financiare este prezentată mai jos.

!image

!image

ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU (AFM)

GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU (GNM) -

functie de control

Poliție

RAR

Persoane fizice și juridice

Reutilizare piese

Primăllldelllcasare

PRODUCĂTORI

Responsabilitate individuală

Deținător VSU

COLECTOR VSU

eliberare CD

DEZMEMBRATOR

Eliberare CD Depoluare Dezmembrare

SCHREDDER

Elibe are CD epo ua

ocar / runțire Operațiuni post-shredde

OPERATORI RECICLARE/ VALORIFICARE

Venituri din vânzare

Venituri din vanzare

APM/ANPM

Baza de date națională privind vehiculele scoase din uz

Legenda

Contract

Flux financiar Control Raportare Certificat

de distrugere

II. Situația existentă

Figura II-27: Schema actuală a gestionării vehiculelor scoase din uz

r

D

l

r

e

T

e

Mă

În tabelul de mai jos sunt prezentate cantitățile gestionate în perioada 2010-2014. Tabel II-30: Vehicule scoase din uz tratate, reutilizate, reciclate, valorificate, 2010-2014

Sursa: ANPM

În perioada de analiză, ratele de reutilizare și reciclare au variat între 80,9% în anul 2010 și 84% în anul 2014. Ratele de reutilizare și valorificare au variat între 85,5% în anul 2010 și 88,5% în anul 2014.

În conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru perioada 2010-2014, operatorii economici erau obligaţi să asigure realizarea următoarelor obiective, luând în considerare masa medie la gol:

 reutilizarea și valorificarea a cel puţin 75% din masa medie pe vehicul şi an, a vehiculelor fabricate înainte de 01 ianuarie 1980;

 reutilizarea și valorificarea a cel puţin 85% din masa medie pe vehicul şi an, a vehiculelor fabricate după 01 ianuarie 1980;

 reutilizarea şi reciclarea a 70% din masa medie pe vehicul şi an, a vehiculelor fabricate înainte de 01 ianuarie 1980;

 reutilizarea și reciclarea a 80% din masa medie pe vehicul şi an, a vehiculelor fabricate începând cu data de 01 ianuarie 1980.

!image

Comparând cantităţile gestionate cu obiectivele, rezultă că anual, în perioada 2010-2014, atât obiectivele de reutilizare şi reciclare, cât şi obiectivele de reutilizare şi valorificare au fost atinse.

În prezent, la nivelul României sunt autorizaţi 608 de operatori economici care au activitate în domeniul colectării şi/sau tratării VSU. Dintre aceştia, 545 au autorizaţie de mediu pentru activitatea de tratare a VSU iar 4 operatori economici deţin shreddere.

!image

40

35

30

25

20

15

10

5

0

jude /municipiul Bucureşti

nr. operatori economic

II. Situaţia existentă

Figura II-28: Distribuţia operatorilor economici autorizaţi pentru colectarea VSU, 2016

AB AR AG BC BH BN BT BR BV B BZ CL CS CJ CT CV DB DJ GL GR GJ HG HD IL IS IF MM MH MS NT OT PH SJ SM SB SV TR TM TL VL VS VN

Sursa: ANPM

!image

4.500

4.000

3.500

3.000

2.500

2.000

1.500

1.000

500

0

jude /municipiul Bucureşti

nr. VSU colectate

Figura II-29: Distribuţia numărului de VSU colectate pe judeţe şi Bucureşti, 2016

AB AR AG BC BH BN BT BR BV B BZ CL CS CJ CT CV DB DJ GL GR GJ HG HD IL IS IF MM MH MS NT OT PH SJ SM SB SV TR TM TL VL VS VN

Sursa: ANPM

Din analiza graficelor de mai sus se observă că în judeţele unde se colectează un număr mai mare de VSU, există şi un număr mai mare de colectori. Excepţie face Municipiul Bucureşti, în care sunt doar 14 colectori autorizaţi. Cu toate acestea, capacitatea de tratare a VSU în municipiul Bucureşti este asigurată de două instalaţii de shredder performante şi de mare capacitate. Instalaţia SC REMATHOLDING Co SRL din Bucureşti cu o capacitate de

1.000 t/oră la care se adaugă, în premieră pentru România, o instalaţie de tratare a

!image

reziduurilor de shredder, cu cinci trepte de sortare, dintre care o treaptă de sortare cu nisip este prima instalaţie de acest fel din Europa. O altă instalaţie de shredder din Bucureşti este cea deţinută de SC ROMRECYCLING SRL. În plus, mai funcţionează două instalaţii de shredder, ambele deţinute de SC REMATINVEST SRL în judeţele Cluj şi Timiş. Din totalul de 38.137 tone tratate în anul 2014, 11.984 tone au fost prelucrate în cele 4 instalaţii de shredder.

II. Situaţia existentă

În procesul de tocare a VSU, reziduul de shredder (alcătuit din sticlă, cauciuc, textile, cabluri şi plastic) poate constitui mai mult de 25% din greutatea totală a VSU introduse în campania de shredder.

Cu toate că numărul instalaţiilor de shredder, în funcţiune, a scăzut în perioada 2010-2014 de la 6 instalaţii la 4, procentul de VSU tratate în aceste instalaţii a înregistrat variaţii mici (29-33%) în perioada de referinţă. Evoluţia cantităţilor de VSU tratate în instalaţii de este prezentată în tabelul de mai jos.

Tabel II-31: Evoluţia VSU tratate în instalaţii de shredder, 2010-2014

Sursa: ANPM

II.8.3 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

Principalele obiective definite de legislaţia europeană în domeniul VSU sunt:

 limitarea generării deşeurilor provenite de la vehicule scoase din uz precum şi a toxicităţii acestora;

 creşterea ratelor de reutilizare, reciclare şi alte forme de valorificare a VSU comparativ cu eliminarea;

 asigurarea tratării adecvate a deşeurilor în condiţii sigure pentru mediu.

Implementarea acestor obiective a fost cuprinsă în Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor şi în Panul Naţional de Gestionare a Deşeurilor.

!image

II. Situaţia existentă

Tabel II-32: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind vehiculele scoase din uz

 reutilizare şi reciclarea a 80% din masa vehiculelor fabricate după 1 ianuarie 1980;

 reutilizarea şi valorificarea a cel puţin 85% din masa vehiculelor fabricate după 1 ianuarie 1980;

 reutilizarea şi reciclarea a 70% din masa vehiculelor fabricate înainte de 1 ianuarie 1980;

 reutilizarea şi valorificarea a cel puţin 75% din masa vehiculelor fabricate înainte de 1 ianuarie

Ca urmare a analizei situaţiei actuale au rezultat următoarele aspecte sensibile:

 Necesitatea îmbunătăţirii funcţionării schemei de responsabilitate extinsă a producătorului, inclusiv prin analiza opţiunii de utilizare a sistemului colectiv. La nivel UE-28, 16 state membre au implementat în cadrul schemei de responsabilitate extinsă a producătorului fie numai sistemul colectiv, fie atât sistemul individual, cât şi sistemul colectiv;

 Lipsa mecanismelor financiare, care să stimuleze valorificarea VSU;

 Cu toate că la nivel naţional sunt autorizaţi un număr semnificativ de operatori economici care au activitate principală tratarea VSU, există şi alţi operatori care preiau VSU fără a asigura condiţiile minime prevăzute în legislaţie;

 Atribuirea tuturor responsabilităţilor de colectare a datelor şi raportare doar operatorilor autorizaţi să desfăşoare activităţi de tratare a VSU ar putea periclita rezultatul din motivul ca reciclatorii sunt de obicei companii mici-mijlocii şi nu au mereu pregătirea necesară pentru a înţelegerea corectă a tuturor prevederilor legislative.

!image

II.9 Anvelope uzate

II.9.1 Generarea anvelopelor uzate

II. Situaţia existentă

În perioada 2011 -2015 evoluţia cantităţilor de anvelope introduse pe piaţă, precum şi a anvelopelor uzate colectate şi valorificate se prezintă astfel:

Tabel II-33: Cantităţi de anvelope introduse pe piaţă şi anvelope uzate gestionate, 2011- 2015

Sursa: AFM

II.9.2 Gestionarea anvelopelor uzate

Persoanele juridice care introduc pe piaţă anvelope noi şi/sau anvelope uzate destinate reutilizării sunt obligate să colecteze anvelopele uzate în proporţie de 80% din cantitatea introdusă pe piaţă în anul precedent şi să valorifice întreaga cantitate de anvelope uzate colectată. Valorificarea constă în reutilizare, refolosire ca atare, reşapare, reciclare şi valorificare termoenergetică.

Aceste obligaţii pot fi îndeplinite individual sau prin transferarea responsabilităţii către persoane juridice legal constituite în acest scop.

În prezent există o singură societate autorizată pentru preluarea responsabilităţii îndeplinirii obiectivului de colectare şi valorificare a anvelopelor uzate - S.C. ECO ANVELOPE S.A. Bucureşti, înfiinţată în anul 2004 şi reautorizată în 2014. Ponderea pe piaţă a ECO ANVELOPE S.A., în perioada 2010-2014, a fost cuprinsă între 60% - 80%.

Schema cuprinzând actorii principali, modul de îndeplinire a responsabilităţilor operaţionale şi financiare, circuitul fluxului deşeurilor de anvelope, este prezentată mai jos.

!image

!image

ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU (AFM) -

funcție de control/ penalități

GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU (GNM) -

funcție de control

ANPM și APM-uri

–funcție de autorizare

COMISIA DE AUTORIZARE OTR-

uri

(reprezentanți ai ME)

PRODUCĂTORI

Schema colectiva Responsabilitate (1 OTR) individuală

Plată colectare transport

COLECTORI AUTORIZATI

(pentru deșeuri de anvelope)

Venituri din vânzare

OPERATORI RECICLARE/ VALORIFICARE

Ministerul Economiei

Baze de date naționale privind deșeurile de anvelope

Legenda

Contract

Flux financiar Control Penalități Raportare Autorizare

II. Situația existentă

Figura 5-23: Schema actuală a gestionării deşeurilor de anvelope

Din cantitatea de anvelope uzate colectată circa 80% se valorifică prin procedeul de co- procesare, în fabricile de ciment, realizându-se astfel atât valorificarea energetică, dar şi materială a anvelopelor uzate. Restul anvelopelor sunt valorificate prin reciclare – respectiv obţinere de pudretă, reeşapare precum şi utilizare ca atare pentru diverse scopuri.

Instalații de coincinerare sunt prezentate în secțiunea II.3.2.

Capacitatea totală de co-procesare a anvelopelor uzate corespunzătoare celor șapte fabrici de ciment mai sus este de cca. 110.000 tone/an.

Ca și reciclatori de anvelope uzate, care produc pudretă de cauciuc - ulterior utilizată la producerea articolelor tehnice – sunt: S.C. REMAT București Sud și S.C. ARTEGO S.A. Târgu Jiu, cu o capacitate însumată de circa 4.500 tone/an. Tot pudretă de cauciuc produce și GranutechRecycling din Suceava. Reciclarea materială prin proceseul de degradare termică, operația R3, este realizată de societatea Power Oil Company S.R.L. din Chișoda, județul Timiș18.

Altă metodă de reciclare a anvelopelor este reșaparea, deșaparea, debavuarea, repararea carcaselor. Societăți care au această activitate sunt International Tyres din Suceava, Argumix S.R.L. din Arad și S.C. Recuperare Reciclare Anvelope S.R.L. din Jilava, județul Ilfov.

În total, sunt înregistrați 50 operatori economici care valorifică anvelope uzate.

Ocazional, anvelopele uzate se valorifică prin utilizare ca atare pentru protejarea pistelor de curse, stabilizarea gropilor de deșeuri menajere, taluzarea malurilor și alte aplicații.

!image

18 Sursa: MERCMA, ANPM

!image

II.9.3 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

II. Situaţia existentă

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate, persoanele juridice care introduc pe piaţă anvelope noi şi/sau anvelope uzate destinate reutilizării sunt obligate:

 să colecteze anvelopele uzate, în limita cantităţilor introduse de ele pe piaţă în anul precedent ;

 să reutilizeze, să refolosească ca atare, să reşapeze, să recicleze şi/sau să valorifice termoenergetic întreaga cantitate de anvelope uzate colectată.

Principalele obiective definite de Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor şi în Panul Naţional de Gestionare a deşeurilor, în planurile regionale, judeţene şi locale sunt:

 Creşterea gradului de valorificare materiala şi energetica a anvelopelor uzate;

 Organizarea sistemului de colectare valorificare materiala şi termoenergetică a anvelopelor uzate.

Aceste obiective au fost îndeplinite. Sistemul de colectare şi valorificare a anvelopelor a fost pus în practică, atât la nivel individual cât şi la nivel colectiv. În prezent sunt înregistraţi 50 de operatori economici care valorifică anvelope, distribuiţi uniform la nivel naţional.

Obligaţiile de colectare (80% din cantităţile introduse pe piaţă în anul precedent) au fost îndeplinite în perioada 2011-2014. În anul 2015, cantităţile de anvelope uzate colectate sunt mai mici, pentru îndeplinirea obligaţiilor de colectare fiind necesare încă 9.832 tone anvelope uzate. Procentul de colectare reprezintă 67% din anvelopele puse pe piaţă în anul anterior.

Alte aspecte identificate legate de gestionarea anvelopelor uzate sunt următoarele:

 Aspecte tehnice privind modul de gestionare a anvelopelor uzate:

o În prezent, majoritatea anvelopelor uzate sunt valorificate prin co-procesare în fabricile de ciment, refolosirea şi reeşaparea anvelopelor uzate, fiind realizată la scară redusă;

o Capacităţi scăzute de reciclare a anvelopelor uzate (numai doua instalaţii la nivel naţional);

 Aspecte de natură legislativă:

o Legislaţia naţională în domeniul deşeurilor de anvelope este emisă în anul 2004 şi nu a fost armonizată cu noile prevederi ale Legii nr. 211/2011;

o Obiectivele existente nu sunt eficiente din perspectiva îmbunătăţirii performanţei sistemului de gestionare a deşeurilor de anvelope, deoarece există numai obiectivul global de valorificare.

!image

II.10 Uleiuri uzate

II. Situaţia existentă

În aceasta secţiune sunt prezentate informaţii referitoare la uleiurile minerale rafinate cu diferite adaosuri, care au devenit improprii destinaţiei iniţiale. Activitatea de gestionare a uleiurilor uzate este reglementată prin HG nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate (HG nr. 235/2007).

II.10.1 Generarea uleiurilor uzate

În perioada 2010-2013, atât cantităţile de uleiuri introduse pe piaţă, cât şi cantităţile de uleiuri uzate generate prezintă o variaţie neuniforma.

!image

140.000

120.000

100.000

80.000

60.000

40.000

20.000

0

Cantităţi ulei introduse pe piaţă Cantităţi ulei uzat colectat (tone)

tone/an

Figura II-30: Cantităţi de uleiuri introduse pe piaţă şi uleiuri uzate generate, 2010 - 2013

Sursa: ANPM

II.10.2 Gestionarea uleiurilor uzate

Conform HG nr. 235/2007, producătorii şi importatorii de uleiuri sunt obligaţi să asigure organizarea sistemului de gestionare a uleiurilor uzate, corespunzător cantităţilor şi tipurilor de uleiuri introduse pe piaţă. Această obligaţie se poate realiza individual sau prin terţii indicaţi autorităţilor publice centrale pentru protecţia mediului, de către persoanele responsabile.

În scopul stabilirii unui sistem coerent de gestionare a uleiurilor uzate, persoanele responsabile pot încheia acorduri voluntare cu autorităţile publice centrale şi/sau locale.

În conformitate cu legislaţia actuală, actorii implicaţi în sistemul de gestionare a uleiurilor uzate raportează anual date la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

!image

Cantităţile colectate, valorificate şi eliminate de uleiuri uzate în anii 2010-2013 sunt prezentate în tabelul de mai jos.

II. Situaţia existentă

Tabel II-34: Cantităţile de uleiuri uzate colectate şi gestionate, 2010-2013

Sursa: ANPM

O parte însemnată din cantităţile de uleiuri uzate au fost valorificate în anul 2014 prin activitatea R1 întrebuinţarea în principal drept combustibil sau ca altă sursă de energie (incluzând valorificarea prin coincinerare în cuptoarele de ciment, valorificarea prin alte operaţii de valorificare, care are drept scop obţinerea unui combustibil-CLU, valorificarea prin combustie în centrale termice autorizate).

Schema cuprinzând actorii principali, modul de îndeplinire a responsabilităţilor operaţionale şi financiare, este prezentată în figura de mai jos.

Figura II-31: Schema actuală a gestionarii uleiurilor uzate

!image

În anul 2011 raportarea privind gestionarea uleiurilor uzate la nivel naţional a implicat un număr total de 3.823 de operatori economici din care în funcţie de tipul de activitate19:

 187 de operatori economici care au introdus pe piaţa uleiuri proaspete;

 1.716 operatori economici generatori de uleiuri uzate;

!image

19 Sursa Raport naţional privind starea mediului pentru anul 2013-ANPM

!image

 1.139 de service-uri autorizate pentru schimbul de consumabile (schimbul de ulei şi a filtrelor de ulei) generatori de uleiuri uzate;

 96 de operatori economici autorizaţi pentru colectarea uleiurilor uzate;

 612 de staţii de distribuţie a produselor petroliere care au colectat uleiuri uzate de la persoane fizice;

II. Situaţia existentă

 7 operatori economici valorificatori prin coincinerare a uleiurilor uzate în cuptoarele de ciment prevăzute cu coincinerare de deşeuri;

 10 operatori economici valorificatori de uleiuri uzate prin alte operaţii de valorificare (au fost excluşi operatorii economici care valorifică doar propriile deşeuri);

 6 operatori economici valorificatori prin combustie a uleiurilor uzate în centrale termice autorizate;

 7 operatori economici eliminatori de uleiuri uzate autorizaţi pentru incinerarea deşeurilor.

!image

Figura II-32: Operatori economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de tratare şi valorificare a uleiului uzat

S

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de ANPM

!image

II.10.3 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

II. Situaţia existentă

Pentru perioada 2010-2014, obiectivele şi ţintele privind deşeurile industriale nepericuloase sunt cele prevăzute în Strategia Naţională şi Planul Naţional de Gestionare a deşeurilor pentru perioada 2003-2013.

Tabel II-35: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind uleiurile uzate

În plus faţă de stadiul îndeplinirii obiectivelor mai trebuie menţionat faptul ca legislaţia actuală privind gestionarea uleiurilor uzate nu stabileşte obiectivele pe care trebuie să le îndeplinească factorii responsabili, individual sau prin terţi.

De asemenea, o altă problemă este aceea că datele privind uleiurile uzate sunt raportate doar de către operatorii colectori de astfel de deşeuri periculoase. Service-urile auto care nu au vopsitorie de automobile sau spălătorie de automobile în structura lor nu au obligaţie de raportare nici a cantităţilor de ulei pus pe piaţă, nici a cantităţilor generate de activitatea service-urilor.

!image

II.11 Deşeuri din construcţii şi desfiinţări

II. Situaţia existentă

Deşeurile din construcţii şi desfiinţări cuprind atât deşeurile din construcţii şi desfiinţări de la populaţie, colectate de cele mai multe ori de operatorii de salubrizare, cât şi deşeurile din construcţii şi desfiinţări rezultate în urma activităţilor din domeniul construcţiilor, gestionate în multe cazuri de respectivii operatori economici.

II.11.1 Generarea deşeurilor din construcţii şi desfiinţări

În tabelul de mai jos sunt prezentate cantităţile de deşeuri din construcţii şi desfiinţări (DCD) generate în România în perioada 2010-2014.

Tabel II-36: Generarea deşeurilor din construcţii şi desfiinţări, 2010-2014

Sursa: ANPM

Evoluţia generării DCD este direct conectată cu dezvoltarea economică, nivelul investiţiilor şi nivelul standardului de viaţă. Dezvoltarea accelerată, fără precedent, a sectorului de construcţii din România în perioada 2003-2008 a condus la creşterea masivă a cantităţilor anuale de DCD. În ultimii ani (2009-2014) dezvoltarea imobiliară a încetinit considerabil şi, corelat cu impactul crizei economice, se poate estima că generarea anuală de DCD s-a stabilizat. 99% din cantitatea de DCD generată în anul 2014 reprezintă deşeuri minerale, inerte, restul de 1% fiind deşeuri reciclabile (metal, sticla, plastic, lemn).

Tabel II-37: Indicatori de generare DCD, 2015

Sursa: Pe baza datelor EUROSTAT

Din tabelul de mai sus, se poate observa ca indicatorul de generare pentru România este mult sub media europeană. Ţinând cont de situaţia actuală în sectorul deşeurilor din construcţii şi desfiinţări, de lipsa legislaţiei specifice privind cerinţele de raportare pentru firmele de construcţii (actele de reglementare nu cuprind cerinţe explicite de raportare a deşeurilor gestionate), precum şi având în vedere rezultatele studiilor recente realizate20, se poate aprecia ca la nivel naţional cantităţile de DCD generate sunt subestimate.

!image

20 „Analiza situaţiei naţionale privind generarea, colectarea, tratarea şi valorificarea deşeurilor din construcţii şi demolări”, proiectul LIFE 10 ENV/RO/000727 Valorificarea deşeurilor din construcţii şi demolări din judeţul Buzău VAL-C D

!image

În anul 2014, din totalul cantității de DCD generate aproximativ 4% o reprezintă fracția periculoasă. Deși cantitățile de deșeuri periculoase sunt relativ mici comparativ cu totalul deșeurilor generate, trebuie luate măsuri de prevedere speciale pentru gestionarea acestora (colectarea separate și eliminarea în instalații autorizate), pentru a nu contamina și restul deșeurilor și pentru a nu crea probleme la valorificarea și eliminarea ulterioară a acestora.

II. Situația existentă

II.11.2 Gestionarea deșeurilor din construcții și desființări

În figura de mai jos este prezentată schema actuală a gestionării DCD, cu actori implicați, responsabilități operaționale, financiare și de raportare, în conformitate cu prevederile legale actuale.

Plată tarif

!image

ANRSC

Licențiere și control

ANPM și APMuri Raportarea statistică și autorizare

Plată tarif

Plată tarif

POPULAȚIA

OPERATORI SALUBRIZARE

FIRME CONSTRUCȚII

Plată tarif

OPERATORI TRATARE/ RECICLARE/ VALORIFICARE

Plată tarif OPERATORI

ELIMINARE

l a f

ALTI OPERATORI AUTORIZAȚI

GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU

Control

Legenda

Contract

Flux financiar Control Autorizare Raportare

Figura II-33: Schema actuală a gestionării deșeurilor din construcții și desființări

Legea nr. 211/2011 privind gestionarea deșeurilor prevede ca producătorul de deșeuri sau, după caz, deținătorul are obligația de efectua operațiunile de tratare în conformitate cu prevederile legale sau de a transfera aceste deșeuri unui operator economic autorizat care desfășoară activități de tratare a deșeurilor (prin intermediul unui operator de colectare). Producătorul sau deținătorul care transferă deșeuri în vederea efectuării unor operațiuni de tratate preliminară în vederea valorificării sau eliminării finale rămâne responsabil pentru realizarea operațiilor de valorificare sau eliminare, art. 23 al din Legea nr. 211/2011.

Firmele de construcții au obligația de sortare, reutilizare, reciclare, eliminare a DCD de pe șantiere. Legea nr. 211/2011 prevede la art. 17 (3) ca titularii pe numele cărora au fost emise autorizații de construcție și/sau desființări au obligația să gestioneze DCD astfel încât

!image

să atingă progresiv, până la 31 decembrie 2020, un nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare materială, inclusiv operaţiuni de umplere, rambleiere care utilizează deşeuri pentru a înlocui materiale, de minimum 70% din masa cantităţilor de deşeuri nepericuloase provenite din activităţi de construcţie şi desfiinţări, cu excepţia materialelor geologice naturale.

II. Situaţia existentă

Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, cu modificările şi completările ulterioare include în activităţile serviciului de salubrizare colectarea şi transportul deşeurilor provenite din locuinţe, generate de activităţi de reamenajare şi reabilitare interioară şi/sau exterioară a acestora. Astfel, populaţia are obligaţia de a preda DCD operatorului de salubrizare.

Operatorii de salubrizare colectează DCD de la populaţie şi le transportă la instalaţii de reciclare/valorificare, sau la depozitele zonale de deşeuri nepericuloase/inerte sau în zonele unde este necesară aducerea terenurilor la cotă prin utilizarea materialelor de umplutură. Sunt întâlnite şi situaţii în care operatorii de salubrizare operează propriile facilităţi de stocare temporară şi tratare (prin concasare şi sortare) a deşeurilor din construcţii şi desfiinţări.

Controlul privind modul de gestionare a DCD, este realizat, în principal, de către Garda Naţională de Mediu. În plus, Inspectoratul de Stat în Construcţii realizează şi cuprinde şi inspecţii la unităţile de exploatare şi de postutilizare a construcţiilor, privind existenţa şi respectarea sistemului calităţii în construcţii (art 20 din Legea nr. 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările şi completările ulterioare).

Tratarea DCD

Conform datelor ANPM operatorii economici autorizaţi care deţin instalaţiile de tratare/valorificare pentru deşeurile din construcţii şi desfiinţări inerte (instalaţii de concasare) sunt distribuiţi în următoarele judeţe: Alba, Arges, Bacau, Bihor, Bucuresti, Buzau, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galati, Ilfov, Mures, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Timis.

Pe lângă aceşti operatori privaţi, o serie de municipalităţi au dezvoltat servicii proprii specializate pentru acest domeniu: Mediaş (Sibiu), Dej (Cluj), Panciu (Vrancea).

La nivel naţional există în prezent 31 de instalaţii pentru concasarea DCD, cu o capacitate totală estimată de aproximativ 3 milioane tone/an .

Distribuţia în ţară a instalaţiilor de concasare este neuniformă (ceea ce implică, în unele cazuri, parcurgerea de distanţe mari din punctul de generare al deşeurilor din construcţii şi desfiinţări şi implicit şi costuri mari).

Figura II-34: Distribuţia operatorilor economici autorizaţi pentru tratarea deşeurilor din construcţii şi desfiinţări

!image

!image

II. Situaţia existentă

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de ANPM. Instalaţia de concasare din municipiul Botoşani nu este în prezent funcţională

Depozitarea/eliminarea

Din anul 2008, în localitatea Ovidiu, judeţul Constanţa, a fost autorizată funcţionarea depozitului de deşeuri inerte, operat de S.C. OVI PREST CON S.R.L., unde sunt eliminate deşeurile din construcţii şi desfiinţări generate în judeţul Constanţa. Capacitatea de depozitare în etapa I de exploatare este de 310.767 m3.

!image

2014

2013

2012

2011

2010

0

200.000

400.000

600.000

800.000 1.000.000 1.200.000 1.400.000

tone/an

Cantitate utilizată la umplere (tone) Cantitate reciclată (tone) Cantitate generată (tone)

În majoritatea cazurilor eliminarea DCD se realizează pe amplasamentul depozitelor pentru deşeuri municipale.

an

Figura II-35: Generarea şi gestionarea deşeurilor din construcţii şi desfiinţări, 2010 – 2014

SurSursa: Pe baza informaţiilor furnizate de ANPM

!image

Ponderea DCD reciclate a crescut în perioada de analiza, de la 28% în 2010 (raportat la cantitatea de deşeuri generată) la 59% în 2014. Cantitatea de DCD folosită la umplere variază între 11 şi 15%.

Rata de reciclare şi utilizare la umplere a prezentat în perioada de analiza următoarele valori:

II. Situaţia existentă

 În anul 2010 – 39%;

 În anul 2011 – 42%;

 În anul 2012 – 47%;

 În anul 2013 – 63%;

 În anul 2014 – 73%.

Desi rata de reciclare şi utilizare la umplere este în prezent foarte ridicata (în anul 2014 depăşind obiectivul stabilit prin Legea nr. 211/2011 pentru anul 2020, respectiv 70%), trebuie avut în vedere că, dupa cum este menţionat în secţiunea II.11.1, se apreciază că la nivel naţional cantităţile de DCD generate sunt subestimate.

II.11.3 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

Pentru perioada de analiza, 2010-2014, obiectivele şi ţintele privind gestionarea DCD sunt cele prevăzute în legislaţie şi în Strategia Naţională şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, 2003-2013.

Tabel II-38: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind DCD

!image

II. Situaţia existentă

Principalele aspecte ale sistemului actual de gestionare a DCD sunt următoarele:

 Lipsa cadrului legislativ specific pentru DCD care să impună responsabilităţi clare şi obligaţii de raportare pentru actorii implicaţi în gestionarea acestui flux de deşeuri;

 Acceptarea la depozitele de deşeuri municipale a DCD în condiţiile în care acestea ar putea fi tratate/valorificare. Această practică descurajează orice iniţiativă de valorificare a DCD, mai ales în condiţiile costului înca scăzut al depozitării;

 Rata de utilizare a agregatelor minerale secundare (rezultate din tratarea mecanică a DCD) este în continuare mult prea mică. Una dintre cauze este costul prea mare al acestora raportat la costul agregatelor minerale naturale care este redus (nu sunt internalizate costurile de mediu ale exploatărilor);

 Capacităţi de tratare (concasare) insuficiente la nivel naţional;

 Lipsa depozitelor pentru deşeuri inerte;

 Lipsa normelor privind calitatea materialului rezultat în urma tratării deşeurilor din construcţii şi desfiinţări (încetarea statutului de deşeu);

 Control scăzut din partea autorităţilor privind abandonărea deşeurilor din construcţii şi desfiinţări.

În prezent, Ministerul Mediului coordonează redactarea unui proiect de act normativ (hotărâre de guvern) pentru gestionarea DCD, prin care se impun responsabilităţi pentru toţi actorii implicaţi în gestionarea acestui flux de deşeuri.

!image

II.12 Nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneşti

II. Situaţia existentă

II.12.1 Generarea nămolurilor rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneşti

Cantitatea de nămol generată depinde de gradul de racordare a populaţiei la sistemele de canalizare şi de tipul procesului aplicat pentru epurarea apelor uzate.

Conform datelor INS, în anul 2014, populaţia cu locuinţele conectate la sistemele de canalizare prevăzute cu epurarea apelor uzate a crescut cu circa 40% în perioada 2010- 2014, de la 6,5 la 9 milioane locuitori (ceea ce reprezintă 47% din populaţia ţării).

În ceea ce priveşte epurarea apelor uzate colectate, în anul 2014 au fost identificate un număr de 490 staţii de epurare orăşeneşti din care 48 prevăzute cu treaptă terţiară (dublu faţă de anul 2010) şi 321 prevăzute cu treaptă secundară (cu 70% mai multe faţă de anul 2010).

Evoluţia nămolurilor rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneşti în perioada analizată (2010-2014) este evidenţiată în graficul de mai jos.

!image

200.000

180.000

160.000

140.000

120.000

100.000

80.000

60.000

40.000

80

75

70

Namoluri generate din epurarea apelor uzate orasenesti, tone su

65

60

Rata racordare locuitori echivalenti la sistemul de canalizare, %

55

50

2010 2011 2012 2013 2014

an

tone s.u.

%

Figura II-36: Nămoluri de epurare generate şi rata conectare la sistem de canalizare, 2010- 2014

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de INS şi ANAR

Datele evidenţiază o creştere cu 134% a cantităţii de nămol generată în 2014 faţă de 2010 (de la 82 mii tone s.u în anul 2010 la 192 mii tone s.u în anul 2014). Creşterea este rezultatul atât evoluţiei ratei de racordare a populaţiei la sistemul de canalizare, dar şi modernizării staţiilor de epurare. În plus, această creştere semnificativă se datorează şi îmbunătăţirii sistemului de colectare a datelor prelucrate în cadrul anchetei statistice realizate de INS.

!image

Raportând cantitatea generată la numărul de locuitori racordaţi la sistemul de canalizare, s-a determinat indicatorul de generare nămoluri exprimat în g/pers/zi.

Tabel II-39: Evoluţia indicatorului de generare nămoluri rezulate de la staţiile de epurare orăşeneşti, 2010-2014

II. Situația existentă

Sursa: Calculat pe baza datelor INS

II.12.2 Gestionarea nămolurilor rezultate de la epurarea apelor uzate orășenești

Responsabilitatea gestionării nămolurilor rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneşti revine operatorilor regionali ai serviciului de alimentare cu apă şi canalizare. La sfârşitul anului 2015, la nivel naţional își desfăşurau activitatea 43 de operatori regionali.

În figura de mai jos este prezentată schema actuală a gestionării nămolurilor rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneşti, cu actori implicați, responsabilități operaționale, financiare și de raportare, în conformitate cu prevederile legale actuale.

R

p

!image

Administrația Naţională Apele Române (ANAR)/ Administraţii Bazinale

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA

MEDIULUI (ANPM)

ap

ort anual naţional de sinteză

GARDA NAŢIONALĂ DE MEDIU (GNM)

rivind utilizarea nămolurilor în agricultură

INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ (INS)

Direcţii agricole judeţene

AGENŢIILE LOCALE DE PROTECŢIE A MEDIULUI(APM) - Raport

anual judeţean de sinteză privind utilizarea nămolurilor în agricultură

Emite permis de aplicare namol in agricultura

UTILIZATORI DE NĂMOL ÎN AGRICULTURĂ

PRODUCĂTORI NĂMOL

(Staţii epurare ape uzate)

COLECTORI AUTORIZAŢI

OPERATORI VALORIFICARE/ ELIMINARE

Elaborare studiii agrochimice speciale

Oficii de Studii Pedologice şi Agrochimice (OSPA)

Institutul Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protectia Mediului (ICPA)

Legenda

Contract

Flux financiar Control Monitorizare Autorizare Raportare Consultare/ Informare

Figura II-37: Schema actuală a gestionării nămolurilor de la stațiile de epurare orașenești

În anul 2011, în cadrul proiectului “Elaborarea politicii naționale de gestionare a namolurilor de epurare”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, a fost elaborată Strategia Naţională a Gestionării Nămolurilor, care nu a fost însă aprobată de autorităţile competente.

Gestionarea nămolurilor la nivelul fiecărui judeţ, este reglementată de Strategiile de gestionare a nămolurilor, elaborate în cadrul proiectelor finanțate prin POS Mediu şi în curs de actualizare în cadrul proiectelor finanţate prin POIM.

!image

În prezent, gestionarea nămolurilor presupune în principal pretratarea acestora în incinta staţiilor de epurare in vederea diminuării cantităţii de apă pe care o conţine, pentru a recupera substanţe utile sau pentru a-l condiţiona in vederea utilizării sale ca fertilizant in agricultura sau eliminării prin depozitare.

!image

200.000

150.000

100.000

50.000

0

2010

2011

2012

an

2013

2014

Agricultura

Depozitare/Stocare

Incinerare

Alte forme

tone s.u.

II. Situaţia existentă

Figura II-38: Gestionarea nămolurilor de epurare, 2010-2014

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de INS

Conform datelor INS, din cantitatea totală de nămoluri tratată în anul 2014, aproximativ 6% au fost valorificate în agricultura, cea mai mare parte, aproximativ 75% fiind însă depozitată sau stocată pe platformele proprii.

Pre-tratarea nămolurilor

Conform informaţiilor prelucrate din centralizarea chestionarelor completate de operatorii de apă, schemele de pre-tratare a nămolului prevăd în principal - îngroşarea gravitaţională/mecanică, stabilizarea nămolului de obicei, prin fermentare anaerobă cu valorificarea biogazuilui, tratare cu var stins, halde de uscare solare şi compostare – pentru a respecta cerinţele privind conţinutul de substanţă uscată respectiv 35% pentru eliminare în depozitele de deşeuri municipale şi 18-25% pentru agricultura, împăduriri, compostare etc.

Valorificarea in agricultura

Nămolul de epurare poate fi utilizat în agricultură numai cu condiţia respectării prevederilor legislative şi anume a Ordinului nr. 344/2004 pentru aprobarea normelor tehnice privind protecţia mediului şi în special a solului atunci când nămolurile de epurare sunt utilizate în agricultură.

!image

!image

16.000

12.000

8.000

4.000

0

2010

2011

2012

an

2013

2014

tone s.u.

II. Situaţia existentă

Figura II-39: Valorificarea nămolurilor în agricultură, 2010-2014

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de INS

După cum se poate vedea din graficul alăturat, conform anchetei statistice realizate de INS, cantitatea de nămol valorificată în agricultură a crescut semnificativ în perioada 2010- 2014, de la 1.930 tone su în 2010, la 13.050 tone s.u. Raportat însă la cantitatea de nămol generată procentul de valorificare a nămolului în agricultură rămâne încă foarte scăzut (aproximativ 6%).

Depozitarea nămolurilor

În prezent aproximativ 75% din nămolurile rezultate de la staţiile de epurare municipale sunt depozitate fie la depozitele municipale fie pe platforme proprii de depozitare din incinta staţiilor de epurare. În datele furnizate de INS nu există o distincţie clară în ceea ce priveşte cantitatea depozitată şi cea stocată pe platforme amenajate.

În ceea ce priveşte instalaţiile de tratare finală a nămolurilor, la momentul realizării raportului, la nivel naţional există în funcţiune:

 35 depozite conforme clasă b) cu o capacitate totală construită de 48 milioane tone şi o capacitate disponibilă (la sfârşitul anului 2014) de 13 milioane tone. Conform normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor, nămolurile de epurare pot fi acceptate la depozitare într-o proporţie de maxim 10% din capacitatea depozitului şi cu un conţinut de substanţă uscată de minim 35%.

 1 depozit pentru eliminarea nămolului deshidratat cu o capacitate de 80.000 m3 – depozitul preia exclusiv nămolurile generate de la SEAU Braşov.

Incinerarea nămolurilor

În prezent, nu există instalaţii pentru incinerarea nămolurilor de epurare. Conform datelor furnizate de INS, în anul 2014 s-a eliminat în incineratoarele pentru deşeuri periculoase o cantitate de 1.240 tone nămol de epurare.

!image

Prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 este prevăzută realizarea unui incinerator cu o capacitate de 175.000 t/an, care va trata nămolurile provenite de la staţiile de epurare ce deservesc Municipiul Bucuresti şi 11 localităţi limitrofe. Data estimativă de punere în funcţiune este anul 2020.

II. Situaţia existentă

II.12.3 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

În tabelul de mai jos este prezentat modul de îndeplinire a obiectivelor privind nămolurile rezultate de la staţiile de epurare orăşeneşti, incluse în Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor pentru perioada 2003-2013.

Tabel II-40: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind nămolurile

Principalele aspecte identificate în sistemul actual de gestionarea a nămolurilor sunt următoarele:

 Capacităţi insuficiente de tratare a nămolurilor în vederea valorificării;

 Lipsa unei baze de date unitară în care să fie centralizate cantităţile de nămoluri generate şi gestionate. Date privind nămolurile sunt gestionate în prezent de către ANPM şi INS, în formate diferite;

!image

 Nu există norme tehnice privind stabilirea calităţii nămolului provenit din staţiile de epurare;

 Nu există o definire clară a responsabilităţilor în ceea ce priveşte managementul nămolurilor atunci când sunt utilizate în agricultură;

 Obţinerea permisului de aplicare a cantităţii de nămol necesita un timp îndelungat şi sunt puţini operatori regionali de apă care au aplicat pentru eliberarea acestuia;

II. Situaţia existentă

 Lipsa actualizării Ordinului 344/2004 pentru aprobarea Normelor tehnice privind protecţia mediului şi în special a solurilor, când se utilizează nămolurile de epurare în agricultură;

 Costurile pentru folosirea nămolului în agricultură sunt foarte mari şi nu există instrumente financiare pentru stimularea acestui sector;

 În prezent, o mare parte din staţiile de epurare orăşeneşti au acumulat stocuri de nămol pe platformele de stocare. De asemenea, cea mai mare parte a cantităţii de nămol generate este eliminată prin depozitare;

 Lipsa unei Strategii de gestionarea a nămolurilor actualizată şi aprobată de către autorităţile competente.

!image

II.13 Deşeuri cu conţinut de PCB

II.13.1 Generarea deşeurilor cu conţinut de PCB

II. Situaţia existentă

Conform prevederilor legale, ANPM elaborează şi actualizează anual Inventarul Naţional al echipamentelor cu conţinut de PCB. Inventarul cuprinde informaţii pentru echipamentele cu un volum de PCB mai mare de 5 dm3 şi cu o concentraţie mai mare de 50 ppm (0,005%).

Astfel, la nivel naţional, în anul 2014, au fost raportate 49.172 echipamente cu PCB (transformatori şi condesatori) cu un conţinut de ulei de 1,1 milioane litri, din care:

 6.356 echipamente scoase din uz cu un conţinut de ulei de 61.828 litri

 42.816 echipamente în funcţionare cu un conţinut de ulei de 1.036.553 litri.

Evoluţia numărului de echipamente cu PCB, total şi distinct pentru transformatoare şi condesatoare, atât cele scoase din uz, cât şi cele în funcţiune în perioada 2010-2014, este evidenţiată în graficul de mai jos.

!image

120.000

100.000

80.000

60.000

Total echipamente cu PCB inventariate (scoase din uz şi în functionare)

Echipamente cu PCB scoase din uz

40.000

Echipamente cu

20.000 PCB în functionare

0

2010 2011 2012 2013 2014

an

Număr

Figura II-40: Număr echipamente cu PCB inventariate, 2010-2014

Sursa: Inventar Naţional

Echipamente cu PCB, ANPM

Din grafic se poate observa o reducere cu 50% a numărului de echipamente inventariate în 2014 comparativ cu anul 2010.

De asemenea, conform datelor ANPM, în anul 2014 s-au generat 327 tone de deşeuri cu conţinut de PCB.

În prezent, nu există o evidenţă a echipamentelor/produselor cu o concentraţie de PCB între 50 ppm (0,005) si 500 ppm (0,05%) cu un volum mai mic de 5 dm3.

!image

II.13.2 Gestionarea deşeurilor cu conţinut de PCB

Conform prevederilor HG nr. 173/2000 pentru reglementare regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari, cu modificările şi completările ulterioare (HG nr. 173/2000), actorii implicaţi în gestiunea şi controlul echipamentelor, materialelor şi deşeurilor cu conţinut de PCB şi produşi similari sunt:

II. Situaţia existentă

 Secretariatul pentru compuşi desemnaţi, constituit în cadrul Ministerului Mediului şi a cărui mod de organizare şi funcţionare este reglementat prin Ordinul nr.1018/2005 privind înfiinţarea în cadrul Direcţiei Generale Deşeuri, Situri Contaminate şi Substanţe Chimice Periculoase a Secretariatului pentru compuşi desemnaţi;

 Agenţiile judeţene pentru Protecţia Mediului şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului;

 Garda Naţională de Mediu;

 Autorităţile de prevenire şi stingere a incendiilor;

 Operatorii economici care deţin echipamente/materiale cu conţint de PCB sau produşi similari.

HG nr. 173/2000 stabileşte responsabilităţile fiecăruia din actorii sus menţionaţi în ceea ce priveşte inventarierea echipamentelor cu conţinut de PCB, întocmirea planurilor de decontaminare sau eliminare şi a schemelor de colectare şi eliminare, etichetarea şi raportarea datelor.

În figura de mai jos este prezentată schema actuală a gestionării deşeurilor cu conţinut de PCB, cu actori implicaţi, responsabilităţi operationale, financiare şi de raportare, în conformitate cu prevederile legale actuale.

În cazul echipamentelor cu conţinut de PCB cu un cu un volum de PCB mai mare de 5 dm3 şi cu o concentraţie mai mare de 500 ppm (0,05%), incluse în Inventarul Naţional, operatorii economici care le deţin au obligaţia de a întocmi Planurile de decontaminare şi eliminare ce sunt transmise agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului la sfârşitul fiecărui an, iar ANPM le centralizează.

În cazul echipamentelor cu o concentraţie mai mică de 500 ppm (0,05%) dar mai mare de 50 ppm (0,005%) şi un volum mai mic de 5 m3, care nu sunt incluse in Inventarul Naţional, ANPM elaborează schemele de colectare şi eliminare ale echipamentelor cu PCB.

Conform datelor ANPM, în anul 2013 au fost eliminate un număr de 5.756 echipamente cu conţinut de PCB (transformatori şi condesatori) cu un conţinut total de ulei de 71.211 litri.

În anul 2010, data limită pentru eliminarea echipamentelor scoase din uz, au fost eliminate aproximativ 35% din totalul echipamentelor.

!image

II. Situaţia existentă

Figura II-41: Schema actuală a gestionării deşeurilor cu conţinut de PCB

!image

!image

120.000

100.000

80.000

60.000

40.000

Echipamente cu PCB inventariate

Echipamente cu PCB eliminate

20.000

0

2010 2011 2012 2013

an

Număr

Figura II-42: Numărul echipamentelor cu PCB eliminate

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de ANPM

În anul 2014, s-au generat 327 tone deşeuri cu conţinut de PCB din care 167 tone au fost tratate prin incinerare (R1, D10) şi 34 tone depozitate (D5).

La nivel naţional, există următoarele instalaţii pentru tratarea echipamentelor cu conţinut de PCB, respectiv:

!image

 5 incineratoare cu o capacitate proiectată totală (nu doar pentru deşeuri cu conţinut de PCB) de aproximativ 50.000 t/an;

 1 instalaţie de eliminare a echipamentelor cu conţinut de PCB (dezmembrare şi decontaminare condensatoare şi transformatoare) cu o capacitate de 3.900 t/an;

II. Situaţia existentă

 1 instalaţie pentru tratarea fizico-chimică (declorinare), cu o capacitate de 4 tone/oră.

II.13.3 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

Pentru perioada de analiza, 2010-2014, obiectivele şi ţintele privind deşeurile cu conţinut de PCB sunt cele prevăzute în:

 Strategia Naţionala şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor (SN şi PNGD) pentru perioada 2003-2013 (aprobate prin HG nr. 1470/2004);

 Planul Naţional de Implementare a Convenţiei de la Stockholm privind poluanţii organici persistenţi adoptată la Stockholm la 22 mai 2001, aferent perioadei 2008 – 2029 (aprobat prin HG nr. 1497/2008).

Tabel II-41: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind deşeurile cu PCB

!image

II. Situaţia existentă

Principalele aspecte identificate referitoare la gestionarea deşeurilor cu conţinut de PCB sunt următoarele:

 HG 173/2000 nu transpune corect prevederile Directivei 96/59/CE, principalele probleme identificate fiind:

o Lipsa în legislaţia actuală a prevederilor referitoare la echipamentele cu un conţinut de PCB într-un volum mai mic de 5 dm3;

o Definiţia eliminării nu este transpusă corect. Conform Directivei 96/59/CE, eliminarea inseamna „operaţiunile D8, D9, D10, D12 (numai în siguranţă, la adâncime, în depozite subterane în formaţiuni de rocă uscată şi numai pentru echipamentul conţinând PCB-uri şi PCBuri uzate care nu pot fi decontaminate) şi operaţiunea D15 prevăzută în anexa II A din Directiva 75/442/CEE”.

o Nerespectarea termenului de 2010 pentru pentru decontaminarea/eliminarea echipamentelor cu conţinut de PCB în volum mai mare de 5 dm3 aflate în funcţionare;

!image

 Existenţa în anul 2014 de echipamente cu conţinut de PCB scoase din uz, pentru care nu s-a realizat operaţia de decontaminare şi/sau eliminare, cu toate că termenul limită prevăzut de legislaţie este anul 2010;

 Secretariatul pentru compuşi desemnaţi nu este operaţional;

II. Situaţia existentă

 Nu sunt elaborate schemele de colectare şi eliminare ale echipamentelor cu concentraţii de PCB mai mici de 500 ppm (0,05%) dar mai mari de 50 ppm (0,005%), care nu sunt cuprinse în Inventarul Naţional (cu un volum mai mic de 5 dm3).

!image

II.14 Deşeuri de azbest

II.14.1 Generarea deşeurilor de azbest

II. Situaţia existentă

Generarea deşeurilor cu conţinut de azbest depinde de modul în care este gestionat azbestul, substanţă chimică periculoasă reglementată prin Regulamentul REACH.

Conform prevederilor HG nr. 124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest, cu modificările şi completările ulterioare (HG nr. 124/2003), comercializarea şi utilizarea azbestului şi a produselor cu conţinut de azbest a fost interzisă în România în anul 2007. Însă, produsele care conţin azbest şi care au fost instalate sau se aflau în funcţiune înainte de data de 1 ianuarie 2005, pot fi utilizate până la încheierea ciclului de viaţă, prevedere care se regăseşte şi în Regulamentul REACH.

La nivel naţional nu există date disponibile privind cantitatea de azbest pusă pe piaţa până în anul 2007, nici reglementări privind obligativitatea identificării, raportării şi monitorizării materialelor cu conţinut de azbest.

De asemenea, în ceea ce priveşte deşeurile cu azbest, nu există prevederi specifice privind raportarea acestui tip de deşeuri. Mai mult, ţinând cont că azbestul se regăseşte preponderent în materialele de construcţii, iar acest flux de deşeuri la rândul său nu este în prezent reglementat specific, face dificilă evaluarea sistemului de gestionare a deşeurilor cu conţinut de azbest.

!image

3.112

3.117

2.319

1.376

466

4.000

3.000

2.000

1.000

0

2010

2011

2012

an

2013

2014

Figura II-43 prezintă estimarea cantităţilor de deşeuri de azbest generate în perioada 2010-2014. Se observă o variaţie mare a cantităţilor generate, care poate fi pus pe seama, în principal, a lipsei de date pentru acest flux cât şi pe lipsa unei gestionări corespunzătoare atât a deşeurilor cu conţinut de azbest, cât şi a deşeurilor din construcţii şi desfiinţări (cantităţi generate şi necolectate, lipsa unor proceduri pentru identificarea şi gestionarea deşeurilor cu conţinut de azbest etc).

tone

Figura II-43: Evoluţia generării deşeurilor cu azbest, 2010-2014

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de ANPM

!image

II.14.2 Gestionarea deşeurilor de azbest

Gestionarea deşeurilor cu conţinut de azbest se realizează prin operatorii de colectare şi operatorii de tratare.

II. Situaţia existentă

În anul 2014, conform datelor ANPM, deşeurile cu conţinut de azbest au fost eliminate în proporţie de 99% prin depozitare (operaţie D5) respectiv aproximativ 2.600 tone. O cantitate de 22 tone de deşeuri de azbest au fost incinerate (operaţia D10).

La nivel naţional există două depozitele de deşeuri nepericuloase prevăzute cu celule speciale pentru depozitarea deşeurilor cu conţinut de azbest în condiţiile impuse de legislaţia specifică:

 Depozit deşeuri industriale nepericuloase clasa „b” operat de S.C. FIBROCIM S.R.L.;

 Depozit deşeuri industriale nepericuloase clasa „b” prevăzut cu o celula distinctă pentru depozitarea deşeurilor periculoase (inclusiv deşeuri cu conţinut de azbest) operat de S.C. Vivani Salubritate S.A.

Capacitatea totală proiectată a celor două depozite este de 114.158 m3 (135.491 tone) din care aproximativ 100.000 tone capacitate disponibilă la sfârşitul anului 2015.

Considerând cantitatea medie depozitată în perioada 2010-2015 se poate aprecia ca depozitele de azbest aflate în funcţionare au o capacitate suficientă pentru perioada de planificare. Însă, odată cu implementarea unor măsuri pentru gestionarea corespunzătoare a acestui flux, este de aşteptat creaşterea semnificativă a cantităţilor eliminate.

II.14.3 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

Pentru perioada de analiză, 2010-2014, nici în Strategia Naţională şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor pentru perioada 2003-2013 şi nici într-un alt document de planificare nu sunt prevăzute obiective şi ţinte privind deşeurile cu conţinut de azbest.

Principalele deficienţe identificate pentru perioada de analiză sunt urmatoarele:

 Lipsa unor reglementări şi proceduri privind obligativitatea identificării, raportării şi monitorizării materialelor cu conţinut de azbest;

 Lipsa unor reglementări specifice pentru raportarea cantităţilor de deşeuri cu azbest;

 Lipsa unor proceduri privind gestionarea deşeurilor de azbest.

!image

II.15 Deşeuri medicale

II. Situaţia existentă

Categoria 18 din Lista europeana a deşeurilor este reprezentată de deşeurile rezultate din activităţile unităţilor sanitare şi din activităţi veterinare şi/sau cercetări conexe (cu excepţia deşeurilor de la prepararea hranei în bucătării sau restaurante, care nu au legătură directă cu activitatea sanitară) şi cuprinde două sub-categorii:

 18 01 – deşeuri rezultate din activităţile de prevenire, diagnostic şi tratament desfăşurate în unităţile sanitare;

 18 02 – deşeuri din unităţile veterinare de cercetare, diagnostic, tratament şi prevenire a bolilor.

Colectarea si prelucrarea datelor privind generarea şi gestionarea deşeurilor rezultate din unităţile veterinare de cercetare, diagnostic, tratament şi prevenire a bolilor şi a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman rezultate de la operatorii economici sunt realizate de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – ANSVSA.

În cele ce urmează sunt prezentate date şi informaţii privind deşeurile din sub-categoria 18 01, care sunt denumite generic deşeuri medicale.

II.15.1 Generarea deşeurilor rezultate din activităţile de prevenire, diagnostic şi tratament desfăşurate în unităţile sanitare

Deşeurile medicale produse de unităţile sanitare pot fi considerate ca rezultând din surse majore sau minore, astfel, aşa cum stipulează Organizaţia Mondială a Sănătăţii în publicaţia Safe management form healthcare activities, Second edition, 2014. Sursele majore de producere a deşeurilor medicale sunt: cabinetele medicale, sălile de operaţii, laboratoarele, secţiile de radiologie şi chimioterapie, serviciile de ambulanţă, campaniile de vaccinare, serviciile de curăţenie şi întreţinere şi cele de servire a mesei. Cele minore sunt reprezentate de cabinetele medicale şi cele stomatologice, precum şi îngrijirea sănătăţii la domiciliu.

În tabelele de mai jos sunt prezentate datele existente privind cantităţile de deşeuri medicale generate în perioada de analiză, 2010 – 2014. Modul de prezentare a datelor diferă pentru că pentru perioade diferite datele au fost colectate în baza unor metodologii diferite. Astfel, pentru perioada 2010 – 2012 datele au fost colectate în baza Ordinului ministrului sănătăţii nr. 219/2002 (cantităţile raportate reprezintă medii anuale, calculate ca medie aritmetică a celor patru raportări trimestriale). Începând cu anul 2013 metodologia în baza cărora se colectează aceste date este aprobată prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţile medicale (Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1226/2012). Schimbarea de interes în cadrul acestei metodologii este obligativitatea utilizării în raportări a codurilor din Lista europeană a deşeurilor.

!image

Tabel II-42: Generarea deşeurilor din activităţi medicale 2010 – 2012

II. Situaţia existentă

Sursa: Ministerul Sănătăţii – Institutul de Sănătate Publică Bucureşti

Tabel II-43: Generarea deşeurilor din activităţi medicale, 2013 – 2014

Sursa: Ministerul Sănătăţii – Institutul de Sănătate Publică Bucureşti

Se observă o scădere continuă la nivel naţional a cantităţilor totale de deşeuri generate. Cea mai mare variaţie este înregistrată în perioada 2012-2013, cand a fost schimbată metodologia de raportare a datelor.

În perioada 2013 -2014 ponderea cea mai mare o au deşeurile cu codul 18 01 04 deşeuri a căror colectare şi eliminare nu fac obiectul unor masuri speciale privind prevenirea

!image

infecţiilor (66%, respectiv 35%) şi 18 01 03* deşeuri a căror colectare şi eliminare fac obiectul unor masuri speciale privind prevenirea infecţiilor (25%, respectiv 43%).

Trebuie menţionat faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, toate obiectele ascuţite şi fragmentele şi organele umane, inclusiv recipienţi de sânge şi sânge conservat sunt colectate şi gestionate ca deşeuri periculoase.

II. Situaţia existentă

II.15.2 Gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile de prevenire, diagnostic şi tratament desfăşurate în unităţile sanitare

Pentru gestionarea cantităţilor de deşeuri generate de unităţile sanitare, fiecare unitate care este producător de deşeuri este obligată să ţină o evidenţă separată, pentru fiecare categorie de deşeuri.

Gestionare deşeurilor medicale implică atât reprezentanţii unităţii sanitare cât şi ai operatorilor economici care se ocupă cu transportul şi/sau reutilizarea, reciclarea, tratarea, depozitarea sau eliminarea finală a deşeurilor medicale.

Conform datelor prezentate în Raportul privind Starea Mediului, în anul 2013 au raportat date, în medie 553 de unităţi sanitare cu paturi publice şi private (inclusiv unităţi sanitare din ministerele cu reţea sanitară proprie), din care 45 din municipiul Bucureşti. Important în cazul generării deşeurilor medicale periculoase este faptul că toate unităţile sanitare raportoare realizează separarea şi colectarea pe categorii a deşeurilor generate în recipiente corespunzătoare, în proporţie de 100%, astfel:

 88% din unităţile sanitare investigate folosesc sac galben pentru colectarea deşeurilor medicale;

 84% din unităţile sanitare folosesc cutie de carton cu sac galben în interior pentru colectarea deşeurilor infecţioase şi a deşeurilor anatomo-patologice şi părţi anatomice;

 98 % din unităţile sanitare utilizează recipientele din material plastic rigid rezistente la acţiuni mecanice, cu închidere temporară şi definitivă pentru colectarea deşeurilor înţepătoare-tăietoare;

 87% din unităţi folosesc sac negru sau transparent din plastic pentru colectarea deşeurilor nepericuloase, care nu fac obiectul unor măsuri speciale privind prevenirea infecţiilor.

Pentru alte categorii de deşeuri medicale, respectiv deşeuri chimice periculoase, medicamente expirate, deşeuri chimice nepericuloase se folosesc şi alte tipuri ambalaje. Pentru deşeurile de amalgam de la tratamentele stomatologice se utilizează recipiente speciale puse la dispoziţie de către operatorii economici autorizaţi, care preiau spre tratate deşeurile.

Transportul deşeurilor periculoase medicale se realizează pe un circuit separat faţă de cel al pacienţilor şi vizitatorilor, în interiorul unităţii sanitare în proporţie de 64%, iar în unele cazuri acest lucru este condiţionat de un anumit interval orar. Restul unităţilor sanitare cu paturi nu au precizat. 84% din unităţile sanitare publice şi private au raportat că deţin şi utilizează containere mobile în spaţiul de stocare temporară a deşeurilor, iar 30% folosesc cărucioare speciale pentru transportul intern al deşeurilor. Unităţile sanitare au menţionat faptul ca deţin spaţii de stocare temporară a deşeurilor generate.

!image

În ceea ce priveşte colectarea deşeurilor medicale periculoase la nivel naţional există un număr de 67 de operatori economici, care operează prin intermediul a 80 de puncte de lucru. Aceştia colectează difererenţiat în funcţie de tipurile de deşeuri medicale folosind codurile stabilite de legislaţia în vigoare.

!image

9

8

7

6

5

4

3

2

1

0

nr. operatori economici

II. Situaţia existentă

Figura II-44: Operatori economici autorizaţi pentru colectarea deşeurilor medicale periculoase, 2013 – 2014

Sursa: Ministerul Sănătăţii – Institutul de Sănătate Publică Bucureşti

La nivel naţional există un număr de 35 de spitale care deţin 44 instalaţii de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase, şi 8 operatori economici care deţin 12 astfel de instalaţii. Conform prevederilor Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1279/2012 pentru aprobarea Criteriilor de evaluare, a condiţiilor de funcţionare şi monitorizare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase, doar deşeurile înţepătoare- tăietoare (cod 18 01 01) şi deşeuri infecţioasele (18 01 03*) pot fi decontaminate termic la temperaturi scăzute.

Figura II-45: Distribuţia instalaţiilor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase la nivel naţional

!image

!image

II. Situaţia existentă

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de Institutul de Sănătate Publică Bucureşti

În conformitate cu datele ANPM, la nivelul anului 2015 existau la nivel naţional 12 instalaţii de incinerare a deşeurilor periculoase autorizate (Figura II-55). Aceste instalaţii nu deservesc numai unităţile sanitare, ci sunt utilizate şi pentru incinerarea altor tipuri de deşeuri periculoase.

Referitor la modul de gestionare a deşeurilor medicale, conform datelor prezentate în Raportul anual privind starea mediului în România, anul 2012, respectiv 2013, situaţia este următoarea:

 anul 2011: cantitatea totală de deşeuri medicale periculoase eliminată prin incinerare este de 5131,84 tone/an (reprezentând 58% din cantitatea totală de deşeuri medicale periculoase), cantitatea de deşeuri medicale periculoase tratate prin sterilizare termică este de 2831,36 tone/an din care: în sistem centralizat 2565,92 tone/an şi în echipamente de neutralizare de capacitate relativ mică la nivelul unităţii sanitare 265,44 tone/an;

 anul 2012: cantitatea totală de deşeuri medicale periculoase eliminate prin incinerare este de 5811 tone/an (reprezentând 65.1% din cantitatea totala de deşeuri medicale periculoase), cantitatea de deşeuri medicale periculoase tratate prin sterilizare termică este de 2071 tone/an din care: în sistem centralizat 1740,57

!image

tone/an şi în echipamente de neutralizare de capacitate relativ mică la niveluri unităţii sanitare 330,26 tone/an.

II. Situaţia existentă

Există unităţi sanitare care utilizează două alternative de eliminare finală a deşeurilor medicale: prin incinerare sau prin instalaţii instalaţiilor de tratare prin decontaminare termică - sterilizare termică (fie echipament propriu, fie printr-o firma specializată). După tratarea prin sterilizare termică deşeurile sunt depozitate în depozite de deşeuri nepericuloase.

II.15.3 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

Pentru perioada de analiză, obiectivele şi ţintele privind deşeurile medicale sunt, ca şi în cazul celorlalte fluxuri de deşeuri, prevăzute în Strategia Naţională şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor pentru perioada 2003-2013.

Tabel II-44: Modul de îndeplinire a obiectivelor şi ţintelor privind deşeurile medicale

Legea nr. 211/2011 prevede la art. 52 printre atribuţiile Ministerului Sănătăţii elaborarea strategiei şi programului de gestionare a deşeurilor rezultate din activitatea medicală şi

!image

orice alte activităţi care generează deşeuri incluse în sub-categoria 18 01 şi asigură condiţiile de ducere la îndeplinire a acestora.

II. Situaţia existentă

De asemenea, Ordinul ministrului sănăţii nr. 1226/2012 menţionează faptul ca Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, elaborează strategia şi planul de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţile medicale la nivel naţional, pe baza planurilor de gestionare a deşeurilor rezultate din activităţi medicale întocmite la nivel judeţean şi la nivelul Municipiului Bucureşti.

În ciuda existenţei acestor prevederi legislative, strategia naţională şi programul naţional de gestionare a deşeurilor rezultate din activitatea medicală şi orice alte activităţi care generează deşeuri incluse în sub-categoria 18 01 nu sunt încă aprobate.

O alta problemă actuală legata de gestionarea deşeurilor medicale, este numărul redus al instalaţiilor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase (în incinta unităţilor sanitare sau în sistem centralizat). Astfel, în prezent în 14 judeţe nu există nicio instalaţie de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deşeurilor medicale periculoase.

În ceea ce priveşte deşeurile din unităţile veterinare, în prezent în legislaţie nu există prevederi specifice atât în ceea ce priveşte gestionarea, cât şi în ceea ce priveşte raportarea de date.

!image

II.16 Deşeuri industriale nepericuloase

II.16.1 Generarea deşeurilor industriale nepericuloase

II. Situaţia existentă

Cantităţile de deşeuri industriale generate în perioada 2010-2014 de către principalele sectoare industriale sunt prezentate în Tabel II-45. Datele se referă numai la deşeurile specifice activităţii de producţie, şi nu includ deşeuri similare celor menajere şi alte fluxuri de deşeuri, care nu rezultă din procesul de producţie (de exemplu deşeuri de ambalaje, deşeuri din construcţii şi demolări, uleiuri uzate, deşeuri de echipamente electrice şi electronice etc.).

Tabel II-45: Generarea deşeurilor industriale, inclusiv industria extractivă, pe secţiuni CAEN, 2010-2014

Sursa: Prelucrare date ANPM, * Nu fac obiectul PNGD

Deşeurile rezultate din industria prelucrătoare (CAEN 10-33, capitolele din Lista deşeurilor 02.02-02.07, 03, 04, 06-09, 10.02-10.14, 11,12) au o pondere scăzută din cantitatea totală a deşeurilor rezultate din activităţi industriale (în medie circa 1,8%). Cea mai mare parte a acestor tipuri de deşeuri sunt deşeuri nepericuloase (circa 98%). Cantităţile de deşeuri generate în anul 2014 pentru principalele ramuri ale industriei prelucrătoare sunt prezentate în Tabel II-46. Ponderea cea mai mare o au deşeurile rezultate de la prelucrarea lemnului (circa 43% din totalul deşeuri nepericuloase rezultate din industria prelucrătoare) şi deşeurile din chimie, metalurgie şi siderurgie (circa 39%).

Conform datelor EUROSTAT, în anul 2012 cantitatea de deşeuri din industria prelucrătoare din România reprezintă circa 2% din cantitatea totală generată în EU-28. Deşeuri rezultate de la prelucrarea lemnului, inclusiv fabricarea mobilei (CAEN 16, 31) au însă o pondere mai mare, reprezentând circa 6,5% din cantitatea generată în EU-28.

!image

Deşeurile de la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (CAEN 35) reprezintă circa 3,3% din cantitatea totală de deşeuri industriale şi sunt în cea mai mare parte deşeuri nepericuloase.

Raportat la cantitatea totală generată la nivel european (EU-28), România generează circa 10%, cantităţi mai mari fiind generate doar de către Polonia, Grecia şi Bulgaria.

II. Situaţia existentă

II.16.2 Gestionarea deşeurilor industriale nepericuloase

În Figura II-46 este prezentată evoluţia cantităţilor de deşeuri industriale (din industria prelucrătoare şi de la procesele termice) generate, valorificate şi eliminate în perioada 2010-2014. Din grafic se poate observa că cea mai mare parte a deşeurilor din industria prelucrătoare sunt valorificate, iar cea mai mare parte a deşeurilor de producţia şi furnizarea de energie sunt eliminate.

!image

10.000.000

8.000.000

6.000.000

4.000.000

2.000.000

0

2010

Industria prelucrătoare

2011

2012

2013

2014

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apa calda şi aer condiţionat

tone/an

Generat Valorificat Eliminat Generat Valorificat Eliminat Generat Valorificat Eliminat Generat Valorificat Eliminat Generat Valorificat

Eliminat

Figura II-46: Generarea şi gestionarea deşeurilor industriale, 2010-2014

Sursa: Prelucrare pe baza datelor ANPM

Date mai detaliate privind modul de gestionare a deşeurilor din industria prelucrătoare pentru anul 2014 sunt prezentate în Tabel II-46.

Tabel II-46: Gestionarea deşeurilor din industria prelucrătoare, 2014

!image

II. Situaţia existentă

Sursa: Prelucrare date ANPM

Corelat cu cantitatea de deşeuri generată, deşeurile din industria de prelucrare a lemnului şi din sectorul chimic, metalurgic şi siderurgic deţin ponderea cea mai mare din totalul deşeurilor valorificate. În cazul industriei de prelucrare a lemnului, cantitatea de deşeuri valorificată în anul 2014 este cu peste 40% mai mare decât cantitatea generată. Diferenţa cea mai mare între cantitatea valorificată şi cantitatea generată se înregistrează în cazul prelucrării primare a lemnului (cantitatea valorificată este de peste 2,8 ori mai mare decât cantitatea de deşeuri generată).

Cantitatea de deşeuri valorificate mult mai mare decât cantitatea generată în cazul deşeurilor de la prelucrarea lemnului se înregistrează în întreaga perioada de analiza (2010-2014), în special în cazul judeţelor Alba şi Suceava. Ţinând seama de faptul că în cele două judeţe există operatori economici din industria de prelucrare a lemnului care sunt autorizaţi şi ca reciclatori, este foarte probabil să fi existat erori la încadrarea deşeurilor conform Listei deşeurilor. Astfel, este posibil ca în cantitatea de deşeuri reciclate din activitatea de producţie să fie incluse şi alte categorii de deşeuri, care sunt preluate în vederea valorificării.

Gestionarea deşeurilor industriale nepericuloase se realizează fie în instalaţii proprii de valorificare sau eliminare, fie în alte instalaţii autorizate. În cazul în care valorificare/eliminarea se realizează în alte instalaţii autorizate, transportul la instalaţii se realizează fie de colectori autorizaţi, fie de către generatori.

!image

Valorificarea deşeurilor industriale nepericuloase

!image

Datele privind valorificarea deşeurilor din principalele ramuri ale industriei prelucrătoare sunt prezentate

II. Situaţia existentă

în figura de mai jos.

Figura II-47:

Valorificare deşeurilor din principalele ramuri ale industriei prelucrătoare, pe operaţiuni de valorificare, 2014

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de ANPM

Din analiza datelor rezultă următoarele concluzii:

 Din totalul cantităţii de deşeuri industriale nepericuloase valorificate, ponderea cea mai mare o au cantităţile de deşeuri valorificate energetic (R1 – întrebuinţarea în principal drept combustibil sau ca altă sursă de energie) şi reciclarea/valorificarea substanţelor organice (R3). Atât în cazul operaţiunii de valorificare R1, cât şi în cazul operaţiunii R3, principala categorie de deşeuri valorificate sunt deşeurile de la prelucrarea lemnului, în special rumeguş, talaş, aşchii, resturile de scândura şi furnir (cod 03 01 05). Valorificarea energetică a acestor deşeuri se realizează prin utilizarea drept combustibil în centralele termice, iar valorificarea substanţelor organice consta, în principal, în utilizarea deşeurilor la fabricarea peleţilor şi brichetelor, care ulterior sunt utilizaţi ca şi combustibili;

 Principalele metode de valorificare a deşeurilor din industria alimentară sunt reciclarea/valorificarea substanţelor organice (R3) şi utilizarea în agricultură (R10);

 Deşeurile rezultate din industria chimică, metalurgică, siderurgică şi fotografică sunt valorificate prin operaţiunile R4 (reciclarea/valorificarea metalelor şi compuşilor metalici) şi R5 (reciclarea/valorificarea altor materiale anorganice);

 Deşeurile rezultate de la fabricarea hârtiei şi produselor de hârtie sunt valorificare în proporţie de circa 50% în procesul de producţie (R3) şi circa 25% ca şi combustibil (R1);

 Circa 12% din totalul de deşeuri industriale nepericuloase valorificate sunt raportate că operaţiune R12 – schimbul de deşeuri în vederea expunerii la oricare dintre operaţiile R1-R10, inclusiv operaţiunile preliminare înainte de valorificare. Din analiza datelor se poate observa că schimbul de deşeuri inclusiv tratarea deşeurilor în vederea valorificării

!image

(R12) are ponderi foarte mari din totalul cantităţii valorificate în cazul deşeurilor din industria textilă, pielărie şi blănărie (circa 68%), fabricarea băuturilor (circa 39%), precum şi industria chimică, metalurgică, siderurgică şi tipografie (circa 25%).

II. Situaţia existentă

În anul 2014, doar circa 4% din deşeurile de la producţia de energie electrică şi termică au fost raportate ca valorificate. Din total cantităţii valorificate ponderea cea mai mare (circa 76%) o reprezintă operaţiunea R12 (schimbul de deşeuri în vederea expunerii la oricare dintre operaţiile R1-R10).

Valorificare efectivă s-a realizat prin operaţiunea R5 (reciclarea/valorificarea altor materiale anorganice) pentru cenuşile de vatră şi cenuşile zburătoare (coduri 10 01 01 şi 10 01 02) şi operaţiunea R1 (valorificare energetică) pentru deşeurile de la spălarea gazelor (cod 10 01 19). Cantitatea de deşeuri de la producţia de energie electrică şi termică efectiv valorificată are o pondere foarte scăzută din cantitatea total generată, respectiv circa 4%.

Tabel II-47: Valorificare deşeurilor de la producţia de energie electrică/termică, 2014

Sursa: Prelucrare pe baza datelor ANPM

Conform datelor ANPM, în anul 2016 sunt autorizaţi un număr de circa 800 operatori pentru valorificarea deşeurilor industriale nepericuloase. Cei mai mulţi operatori sunt pentru valorificare energetică a deşeurilor (R1), dar şi pentru reciclarea/valorificarea substanţelor organice.

Ca şi în cazul cantităţilor de deşeuri valorificate, şi în cazul operatorilor de valorificare se observă o pondere foarte mare (29%) a operatorilor autorizaţi pentru operaţiunea R12 (schimbul de deşeuri în vederea expunerii la oricare dintre operaţiile R1-R10 şi operaţiile de tratare înaintea valorificării).

Tabel II-48: Operatori economici autorizaţi pentru valorificarea deşeurilor industriale nepericuloase, 2016

Sursa: Prelucrare pe baza datelor ANPM

!image

După cum s-a prezentat, ponderea cea mai mare a deşeurilor valorificate din industria prelucrătoare o reprezintă deşeurile valorificate energetic. Principalele metode de valorificare energetică sunt utilizarea deşeurilor, în principal a deşeurilor din industria de prelucrare a lemnului, ca şi combustibil în centratele termice, fie valorificarea deşeurilor în fabricile de ciment. În prezent, în România exista şapte fabrici de ciment, care sunt autorizate să preia în vederea valorificării atât deşeuri periculoase, cât şi deşeuri nepericuloase (a se vedea secţiunea II.3.2).

II. Situaţia existentă

Eliminarea deşeurilor industriale

Deşeurile din industria prelucrătoare sunt doar în mică parte eliminate, marea majoritate a cantităţii de deşeuri nepericuloase generate fiind valorificată. În anul 2014, ponderea deşeurilor nepericuloase eliminate a fost de circa 6% din cantitatea de deşeuri generată de industria prelucrătoare.

Eliminarea deşeurilor nepericuloase se realizează fie în depozite proprii, în depozite autorizate pentru preluarea în vederea eliminării a deşeurilor de la terţi, precum şi în depozite de deşeuri municipale.

Conform bazei de date ANPM, în prezent sunt în operare 13 depozite pentru deşeuri nepericuloase care aparţin operatorilor economici din industria prelucrătoare (marcate cu roşu pe harta de mai jos, cu excepţia depozitului de la Târgu Mureş, care nu aparţine industriei prelucrătoare). Depozitele de deşeuri nepericuloase aparţin: industriei alimentare (2 depozite – S.C. ARGUS S.A. Constanţa, S.C AGRANA ROMÂNIA S.A. Roman), industriei de fabricare a hârtiei şi produselor din hârtie (1 depozit – S.C. AMBRO S.A. Suceva), fabricare obiecte sanitare (1 depozit – S.C. CERSANIT S.A. Roman) şi industriei chimice, metalurgice şi siderurgice (9 depozite – S.C. CHIMCOMPLEX S.A. Borzeşti; S.C. ERDEMIR ROMÂNIA S.R.L. Târgovişte; OMV PETROM-Punct de lucru Combinat Doljchim Craiova; S.C. FORTUS S.A. Iaşi; S.C. ARCELORMITTAL TUBULAR PRODUCTS ROMAN S.A. Roman; S.C. TMK-ARTROM S.A. Slatina; S.C. ALRO ALUMINIU PRIMAR S.A. Slatina; S.C.

DONAU CHEM S.R.L. Turnu Măgurele şi S.C. OLTCHIM S.A. Râmnicu Vâlcea).

Capacitatea totală a celor 13 depozite disponibilă la sfârşitul anului 2014 a fost de circa 0,6 milioane m3.

Pe lângă aceste depozite, în anul 2013 a intrat în operare un depozit de deşeuri nepericuloase aparţinând S.C. VITALIA SALUBRITATEA PRAHOVA S.R.L. situat în oraşul Băicoi, judeţul Prahova, care este autorizat pentru preluarea în vederea eliminării a deşeurilor industriale nepericuloase de la terţi. Capacitatea proiectată a depozitului este de 1,1 milioane m3.

O parte din deşeurile industriale nepericuloase sunt depozitate în depozitele de deşeuri municipale. Cantitatea depozitată în depozitele de deşeuri municipale va scădea în timp, odată cu închiderea tuturor depozitelor neconforme şi intrarea în funcţiune a depozitelor realizate prin proiectele SMID (care, în mare parte nu prevăd acceptarea la depozitare a deşeurilor industriale).

!image

!image

Figura II-48: Depozite de deşeuri

II. Situaţia existentă

nepericuloase din industria prelucrătoare, 2016

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de ANPM

Deşeurile nepericuloase rezultate de la producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (cod CAEN 35) sunt eliminate în proporţie covârşitoare peste 95% din cantitatea de deşeuri generată în anul 2014.

În conformitate cu datele ANPM, în prezent există în funcţiune un depozit pentru deşeurile de la producerea şi furnizarea de gaze naturale, care aparţine Societăţii Naţionale de Gaze Naturale S.A. Sucursala Târgu Mureş. Depozitul a fost pus în operare în anul 2001, are o capacitatea proiectată de 98.000 şi o capacitate disponibilă la sfârşitul anului 2014 de

73.000 m3.

Pentru depozitarea deşeurilor de zgură şi cenuşă la centralele termo-electrice, la nivelul anului 2014 existau 14 depozite, care sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Tabel II-49: Depozite de zgură şi cenuşă, 2014

!image

II. Situaţia existentă

Sursa: ANPM

HG 349/2005 privind depozitarea deşeurilor prevede în Anexa 5 – Calendarul de sistare/încetare a activităţii sau conformare pentru depozitele de deşeuri următoarele:

 până la sfârşitul anului 2006 trebuiau să sisteze/înceteze depozitarea un număr de 26 depozite de deşeuri industriale nepericuloase şi inerte (Tabel 5.6);

 de la 1 ianuarie 2007 şi până la 16 iulie 2009 trebuiau să sisteze/înceteze depozitarea un număr de 42 depozite de deşeuri industriale nepericuloase (Tabel 5.7);

 în perioada 2007-2013 trebuiau să sisteze depozitarea deşeurilor lichide un număr 23 depozite, care depozitau deşeuri de la termocentrale.

Pentru implementarea Directivei 1999/31/CE privind depozitele de deşeuri şi în conformitate cu prevederile Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005, toate depozitele neconforme de deşeuri industriale periculoase şi nepericuloase trebuiau sa-şi sisteze, până în prezent, activitatea.

În perioada 15.07.2009 - 22.11.2011, autorităţilor române le-au fost solicitate de către Comisia Europeană informaţii privind respectarea articolului 14 din Directiva 1999/31/CE, respectiv stadiul închiderii depozitelor neconforme de deşeuri, care trebuiau să-şi sisteze activitatea până la 16 iulie 2009. Autorităţile române au formulat răspunsuri, care au fost transmise în 23.09.2009, 06.12.2010, 26.04.2011 şi 07.12.2011. Informaţiile furnizate nu au fost considerate de către Comisia Europeană suficient de clare pentru a se concluziona că unele dintre aceste depozite au fost închise definitiv. În consecinţă, Comisia a declanşat acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor care face obiectul Cauzei 2012/2007, în data de 26.03.2012. Pe parcursul fazei precontencioase a acestei cauze, instituţia UE a invocat încălcarea de către România a anumitor dispoziţii ale Directivei 1999/31/CE prin neîndeplinirea obligaţiei de a lua toate măsurile necesare pentru a închide depozitele de deşeuri neconforme. România a întreprins demersuri în vederea conformării, dar nu a reuşit închiderea tuturor depozitelor de deşeuri neconforme, astfel că obiectul acţiunii priveşte în prezent 68 depozite de deşeuri (28 de depozite de deşeuri municipale, 26 de depozite de deşeuri industriale periculoase şi 14 depozite de deşeuri industriale nepericuloase). Dintre acestea, se precizează câteva depozite de deşeuri industriale nepericuloase:

 SC Celhart Donaris SA (Brăila)

 SC Energo Tech SRL (în prezent, Primăria Braşov) (Braşov)

 SC UATAA Motru SA (Gorj)

 SC SMR SA (în prezent, SC VESPA INVESTMENTS CONSULTING SRL) (Olt)

!image

 SC Electrocarbon SA (în prezent, SC ELSID CARBON SRL) (Olt)

 SC Saturn SA (Alba)

 SC ISPAT Sidex SA (în prezent, Arcelor Mittal Galaţi SA) (Galaţi)

 SC Forever SRL (în prezent, SC Intermetaco SA) (Hunedoara)

 SC Elnav SA (Galaţi)

II. Situaţia existentă

 SC Feral SA(în prezent, Ferom SA Cabinet Individual Insolventa Anton Stefan) (Tulcea)

 SC Someş SA (Cluj)

 SC Stratusmob SA (în prezent SC Stratuscom SRL Blaj) (Alba)

 SC CAROM SA- Batal de nămol (în prezent SC ENERGY BIO CHEMICALS SA Sucursala Carom Oneşti) (Bacău)

 SC Carbid Fox SA (în prezent, SC Teren Holding SRL) (Mureş).

Având în vedere situaţia dificilă în care se află titularii unora dintre aceste depozite (insolvenţă şi faliment), la nivelul Ministerului Mediului au fost organizate întâlniri ale grupului de lucru constituit în conformitate cu prevederile Memorandumului privind închiderea tuturor depozitelor de deşeuri neconforme de pe teritoriul României, în condiţiile Directivei 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999 privind depozitele de deşeuri, aprobat în şedinţa de Guvern din 13.07.2017. În continuare sunt realizate demersuri pentru identificarea soluţiilor care să permită României evitarea aplicării sancţiunilor pecuniare ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor referitoare la închiderea depozitelor de deşeuri neconforme. Conform Memorandumului, atibuţiile Administraţiei Fondului pentru Mediu se vor completa în vederea derulării demersurilor necesare în relaţie cu Comisia Europeană în scopul finanţării din fonduri europene (POIM) a închiderii şi a costurilor generate de monitorizarea post-închidere, exclusiv a depozitelor industriale neconforme (periculoase şi nepericuloase).

În Figura II-49 este prezentată schema actuală a gestionării deşeurilor industriale, cu actori implicaţi, responsabilităţi operaţionale, financiare şi de raportare, în conformitate cu prevederile legale actuale.

!image

!image

Schema actuală a gestionarii deșeurilor industriale

GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU (GNM) -

funcție de control

Instalații proprii

de

valorifi /elimi

care

nare

ACTIVITATE INDUSTRIALĂ

Deșeuri generate din activitatea de producție

COLECTORI AUTORIZAȚI

OPERATORI VALORIFICARE

/ELIMINARE

AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI (ANPM), prin AGENȚIILE LOCALE PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI (APM)

Legendă

Contract

Flux financiar Control Autorizare Raportare

II. Situația existentă

Figura II-49: Schema actuală a gestionării deșeurilor industriale

II.16.3 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătățire

Pentru perioada de analiză, principalele obiective și ținte privind gestionarea deșeurile industriale nepericuloase sunt cele prevăzute în legislație și în Strategia Națională și Planul Național de Gestionare a deșeurilor pentru perioada 2003-2013.

Tabel II-50: Modul de îndeplinire a obiectivelor și țintelor privind deșeurile industriale nepericuloase

!image

II. Situaţia existentă

!image

În plus faţă de aspectele legate de neîndeplinirea obiectivelor au mai fost identificate următoarele aspecte legate de gestionarea deşeurilor industriale nepericuloase:

 Aspecte de natura instituţională/organizaţională:

o Lipsa masurilor privind prevenirea generării deşeurilor industriale, în special deşeurile de la prelucrarea lemnului, care au ponderea cea mai mare din cantitatea deşeuri nepericuloase rezultată de la industria prelucrătoare;

II. Situaţia existentă

o Cu excepţia prevederilor din legea cadru, nu există legislaţie specifică privind clasificarea ca subprodus, respectiv pentru încetarea statutului de deşeu;

 Aspecte de natură financiară şi investiţională:

o În vestul şi nord-vestul ţării nu există niciun depozit pentru eliminarea deşeurilor nepericuloase rezultate de la industria prelucrătoare;

o În prezent nu toate depozitele de deşeuri nepericuloase, care au sistat activitatea de depozitare conform prevederilor HG 349/2005 privind depozitarea deşeurilor au fost închise;

 Aspective privind raportarea:

o Nu există legislaţie clară privind raportarea datelor privind deşeurile;

o Deficienţe ale operatorilor economici generatori de deşeuri industriale în cunoaşterea modului de încadrare a deşeurilor în lista europeană a deşeurilor;

o Multe autorizaţii de mediu pentru instalaţiile de tratare a deşeurilor industriale nu conţin codurile de deşeuri acceptate la tratare şi/sau codul operaţiunii de tratare.

!image

II.17 Deşeuri industriale periculoase

II.17.1 Generarea deşeurilor industriale periculoase

Cantităţile de deşeuri industriale periculoase se generează în cantitate scăzută faţă de deşeurile industriale nepericuloase.

II. Situaţia existentă

Tabel II-51: Cantităţi de deşeuri industriale periculoase generate, inclusiv din industria extractivă, 2010-2014

Sursa: ANPM, * Nu fac obiectul PNGD

Datele arată o uşoară scădere a deşeurilor periculoase generate în perioada 2010-2014, cu excepţia anului 2011 când se înregistrează o scădere drastică de aproximativ 40%. Pentru anul 2014, cantitatea de deşeuri industriale periculoase a scăzut cu circa 18% faţă de anul 2010, respectiv cu 12% faţă de anul anterior. Se poate observa că în pofida creşterii economice a României manifestată în perioada 2010-2014 cantitatea de deşeuri industriale periculoase s-a plafonat sub 330 mii tone anual.

Dacă se exclud cantităţile de deşeuri periculoase rezultate din industria extractivă, respectiv 42% din cantitatea de deşeuri industriale periculoase generată în cursul anului 2014, principalele trei categorii de deşeurilor periculoase sunt:

 05 - Deşeuri de la rafinarea petrolului, purificarea gazelor naturale şi tratarea pirolitică a cărbunilor;

!image

14

0,44%

12

16%

15

5%

03

16 1% 04

4%

0,09%

05

42%

11

5%

10

13%

07

7%

09

1%

08

4%

06

2%

 12 - Deşeuri de la modelarea, tratarea mecanică şi fizică a suprafeţelor metalelor şi a materialelor plastice;

 10 - Deşeuri din procesele termice.

Figura II-50: Ponderea categoriilor de deşeuri industriale periculoase, 2014

Sursa: Prelucrare date ANPM

!image

II.17.2 Gestionarea deşeurilor industriale periculoase

Cea mai mare parte a deşeurilor industriale periculoase generate în perioada de analiză au fost valorificate.

!image

350

300

250

200

150

100

50

0

329,26

304,72

324,25

229,46

260,7

170,76

179,23

278,66

191,65

74,25

60,33

86,93

228,46

163,48

73,04

2010

2011

2012

anul

Cantităţi valorificate

2013

2014

Cantităţi generate

Cantităţi eliminate

mii tone/an

II. Situaţia existentă

Figura II-51: Cantităţi de deşeuri industriale gestionate, 2010-2014

Sursa: ANPM

În întreaga perioadă suma cantităţilor de deşeuri industriale periculoase valorificate şi eliminate depăşeşte cantităţile generate ceea ce poate duce la concluzia că au fost supuse unor operaţiuni de valorificare sau eliminare cantităţi de deşeuri industriale periculoase care se aflau în stocuri.

Tabel II-52: Cantităţi de deşeuri industriale periculoase gestionate pe categorii de deşeuri, 2014

!image

II. Situaţia existentă

Sursa: Prelucrare date ANPM

Valorificarea deşeurilor industriale periculoase

Cea mai mare cantitate de deşeuri periculoase valorificate sunt:

 05 - Deşeuri de la rafinarea petrolului, purificarea gazelor naturale şi tratarea pirolitică a cărbunilor;

 06 - Deşeuri din procese chimice anorganice;

 12 - Deşeuri de la modelarea, tratarea mecanică şi fizică a suprafeţelor metalelor şi a materialelor plastice;

 10 - Deşeuri din procesele termice.

În anul 2014 proporţiile cantităţilor de deşeuri industriale periculoase valorificate printr-o anumită operaţiune de valorificare din totalul cantităţilor valorificate sunt prezentate în graficul de mai jos.

!image

1,27%

1,44%

1,93%

0,83%

0,54%

0,04%

4,88%

3,23%

0,03%

43,43%

42,39%

R 12

R 1

R 4

R 13

R 9

R 3

R 10

R 5

R 2

R 6

R 11

Figura II-52: Ponderea tipurilor de metode de valorificare a deşeurilor industriale periculoase, 2014

Sursa: Prelucrare date ANPM

!image

Astfel cele mai utilizate metode de valorificare a deşeurilor industriale periculoase raportate pentru anul 2014 sunt:

II. Situaţia existentă

 R 12 - schimbul de deşeuri în vederea expunerii la oricare dintre operaţiunile numerotate de la R 1 la R 11. În cazul în care nu există niciun alt cod R corespunzător, aceasta include operaţiunile preliminare înainte de valorificare, inclusiv preprocesarea, cum ar fi, printre altele, demontarea, sortarea, sfărâmarea, compactarea, granularea, mărunţirea uscată, condiţionarea, reambalarea, separarea şi amestecarea înainte de supunerea la oricare dintre operaţiunile numerotate de la R 1 la R 11;

 R 1 - întrebuinţarea în principal drept combustibil sau ca altă sursă de energie.

Următoarea metodă de valorificare utilizată în anul 2014, însă doar în procent aproximativ 5%, este: R 4 - reciclarea/valorificarea metalelor şi compuşilor metalici.

În cazul deşeurilor industriale periculoase există două tipuri de valorificare – valorificarea materială (reintroducerea în diverse procese tehnologice) şi valorificarea energetică (în instalaţii de coincinerare).

La nivel naţional există circa 40 de operatori economici autorizaţi pentru valorificarea materială a deşeurilor industriale periculoase.

!image

Figura II-53: Operatori economici autorizaţi pentru valorificarea materială a deşeurilor industriale periculoase

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de ANPM

Informaţii privind instalaţiile de coincinerare sunt prezentate în secţiunea II.3.2.

!image

Eliminarea deşeurilor industriale periculoase

Cea mai mare cantitate de deşeuri industriale periculoase eliminate în anul 2014 au fost deşeuri din următoarele categorii:

 05 - Deşeuri de la rafinarea petrolului, purificarea gazelor naturale şi tratarea pirolitică a cărbunilor;

 10 - Deşeuri din procesele termice;

II. Situaţia existentă

 12 - Deşeuri de la modelarea, tratarea mecanică şi fizică a suprafeţelor metalelor şi a materialelor plastice.

Proporţiile cantităţilor de deşeuri industriale periculoase eliminate printr-o anumită operaţiune de eliminare din totalul cantităţilor eliminate sunt prezentate în graficul de mai jos.

!image

4,24% 3,90% 0,74%

0,11%

6,52%

41,59%

15,18%

27,74%

D 9

D 10

D 5

D 15

D 13

D 14

D 8

D 1

D 4

D 12

D 2

Figura II-54: Ponderea tipurilor de metode de eliminare a deşeurilor industriale periculoase, 2014

Sursa: Pe baza datelor furnizate de ANPM

Cele mai utilizate metode de eliminare raportate pentru anul 2014 sunt:

 D 9 - tratarea fizico-chimică neprevăzută în altă parte în prezenta anexă, care generează compuşi sau mixturi finale eliminate prin intermediul uneia dintre operaţiunile numerotate de la D 1 la D 12, de exemplu, evaporare, uscare, calcinare şi altele asemenea;

 D 10 - incinerarea;

 D 5 - depozite special construite, de exemplu, depunerea în compartimente separate etanşe, care sunt acoperite şi izolate unele faţă de celelalte şi faţă de mediul înconjurător şi altele asemenea.

Următoarea metodă de eliminare pentru anul 2014 este: D 15 - stocarea înaintea oricărei operaţiuni numerotate de la D 1 la D 14, excluzând stocarea temporară, înaintea colectării, în zona de generare a deşeurilor.

!image

Astfel, eliminarea deşeurilor se face fie în instalaţii de incinerare, fie în depozite de deşeuri industriale periculoase, Instalaţiile de eliminare sunt fie ale generatorilor de deşeuri, fie ale altor operatori economici autorizaţi pentru eliminarea deşeurilor.

La nivel naţional sunt în prezent 12 instalaţii de incinerare care tratează deşeurile industriale preluate de la terţi, respectiv 7 instalaţii care tratează deşeurile industriale generate din activităţile proprii.

!image

II. Situaţia existentă

Figura II-55:

Incineratoare pentru deşeuri industriale periculoase, 2016

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de ANPM

În ceea ce priveşte depozitarea, în prezent există 10 depozite pentru deşeuri periculoase, din care doar 2 preiau deşeuri de la terţi, restul fiind depozite aparţinând generatorilor.

!image

Figura II-56: Depozite pentru deşeuri industriale periculoase, 2016

Sursa: Pe baza informaţiilor furnizate de ANPM

!image

II. Situaţia existentă

Aşa cum precizam şi la Cap. II.16.1, Comisia Europeană a declanşat acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor care fac obiectul Cauzei 2012/2007, în data de 26.03.2012. România a întreprins demersuri în vederea conformării, dar nu a reuşit închiderea tuturor depozitelor de deşeuri neconforme, astfel că obiectul acţiunii priveşte în prezent inclusiv 25 de depozite de deşeuri industriale periculoase, printre care:

 SC Turnu SA Proprietar actual SC DONAU CHEM SRL (Teleorman)

 SC Rafinaria Dărmăneşti SA Batal 1 (în prezent, SC Petrochemical SRL) (Bacău)

 SC Rafinaria Dărmăneşti SA Batal 2 (în prezent, SC Petrochemical SRL) (Bacău)

 SC Azomureş SA (Mureş)

 SC Prestsal SA Mediaş (Sibiu)

 SC Sometra SA Copşa Mică (Sibiu)

 SC Bicapa SA (în prezent, SC Wastes Ecotech SRL) (Mureş)

 SC Cemtrade SA Oradea (în prezent, SC INGENS TRADE SRL) (Bihor)

 SC Cemtrade SA Oradea (în prezent, SC Fibrocim SRL) (Bihor)

 SC Rafinăria Vega Ploieşti SA (Prahova)

 SC Sinteza SA (Bihor)

 SC Sinteza SA (Bihor)

 SC Rafinăria "Venus Oilreg" SA Rm. Sărat (în prezent, SC REMAT METAL MASTER SRL) (Buzău)

 SC Romplumb SA(în prezent, SC EXITECO SRL) (Maramureş)

 SC Rafinăria Steaua Română SA (Prahova)

 SC Rafinăria Steaua Română SA (Prahova)

 SC Petrol Derna SA (Bihor)

 SC Petrol Derna SA (Bihor)

 SC Petrolsub SA(depozit Dolea) (în prezent, SC ECODIESEL SRL ) (Bihor)

 SC Petrolsub SA (depozit Bata Dolea) (în prezent, SC ECODIESEL SRL ) (Bihor)

 SC Petrolsub SA (depozit Ecodiesel)(în prezent, SC ECODIESEL SRL ) (Bihor)

!image

 SC Ario SA (în prezent, SC Termotehnic Com SRL) (Bistriţa Năsud)

 SC Fermit SA Rm.Sărat (Buzău)

 SC Rafinăria Astra Română SA (în prezent, persoană fizică Nica Nicoliţă) (Prahova)

 SC Sofert SA (Bacău)

 SC Neferal SA (în prezent, SC Ekoivest SRL) (Ilfov).

II. Situaţia existentă

Ca şi în cazul depozitelor de deşeuri industriale nepericuloase, având în vedere situaţia dificilă în care se află titularii unora dintre aceste depozite (insolvenţă şi faliment), la nivelul Ministerului Mediului au fost organizate întâlniri ale grupului de lucru constituit în conformitate cu prevederile Memorandumului privind închiderea tuturor depozitelor de deşeuri neconforme de pe teritoriul României, în condiţiile Directivei 1999/31/CE a Consiliului din 26 aprilie 1999. Atribuţiile Administraţiei Fondului pentru Mediu se vor completa în vederea derulării demersurilor necesare în relaţie cu Comisia Europeană în scopul finanţării din fonduri europene (POIM) a închiderii şi a costurilor generate de monitorizarea post-închidere, exclusiv a depozitelor industriale neconforme (periculoase şi nepericuloase).

Schema actuală a gestionării deşeurilor industriale periculoase este aceeaşi cu schema de gestionare a deşeurilor industriale nepericuloase prezentată în secţiunea II.16.2.

II.17.3 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

Pentru perioada 2010-2014, obiectivele şi ţintele privind deşeurile industriale periculoase sunt cele prevăzute în Strategia Naţională şi Planul National de Gestionare a Deşeurilor pentru perioada 2003-2013.

!image

II. Situaţia existentă

Tabel II-53: Modul de îndeplinire a principalelor obiective şi ţinte privind deşeurile industriale periculoase

 Revizuirea politicii de sancţiuni şi a amenzilor pentru neconformarea cu legile de mediu. Termen: Periodic

 Finalizarea şi aprobarea întregii legislaţii secundare referitoare la deşeurile periculoase în concordanţă cu cerinţele actelor normative privind deşeurile, inclusiv Legea 426/2001 pana

 Pregătirea notelor de îndrumare tehnică, în sprijinul legislaţiei referitoare la deşeurile periculoase.

 Promovarea reciclării materialelor neferoase folosind topitoriile existente

 Promovarea valorificării termoenergetice a deşeurilor periculoase

 valorificării (dacă este posibil)

 facilitării manipulării

 diminuării

!image

II. Situaţia existentă

Principalele aspecte identificate legate de gestionarea deşeurilor industriale periculoase sunt:

 Aspecte de natura instituţională/organizaţională:

o Lipsa masurilor privind prevenirea generării deşeurilor industriale periculoase;

o Nu există legislaţie naţională privind clasificarea ca subprodus, respectiv pentru încetarea statutului de deşeu;

 Aspecte de natură financiară şi investiţională:

o În prezent exista numai două depozite pentru deşeuri periculoase pentru terţi;

!image

 Aspecte de raportare:

o Nu există legislaţie clară privind raportarea;

o Deficienţe ale operatorilor economici generatori de deşeuri industriale în cunoaşterea modului de încadrare a deşeurilor în lista europeană a deşeurilor;

II. Situaţia existentă

o Multe autorizaţii de mediu pentru instalaţiile de tratare a deşeurilor industriale nu conţin codurile de deşeuri acceptate la tratare şi/sau codul operaţiunii de tratare.

II.17.4 Situri contaminate

Strategia Naţională şi Planul Naţional de Gestionare a deşeurilor pentru perioada 2003- 2013 (aprobate prin HG nr. 1470/2004 privind aprobarea Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor şi a Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor, cu modificările ulterioare) prevăd următoarele obiective pentru situri contaminate:

 Atingerea obiectivelor de calitate privind apele de suprafaţă, apa subterană şi asigurarea îndeplinirii obligaţiilor internaţionale ale României în domeniul conservării biodiversităţii ecologice pe fluviul Dunărea (Convenţia Cadru a Dunării) – acţiuni legislative şi instituţionale pentru pregătirea politicii de gestiune a zonelor contaminate istoric de deşeuri periculoase din România, termen 2007;

 Punerea la dispoziţia publicului a informaţiilor privind terenurile contaminate – termen 2007;

 Prevenirea apariţiei de noi terenuri contaminate prin aplicarea tehnologiilor adecvate de tratare/eliminare a deşeurilor periculoase generate – întărirea controlului asupra modului de eliminare a deşeurilor periculoase, termen permanent.

Primul obiectiv a fost realizat prin aprobarea HG nr. 1408/2007 privind modalităţile de investigare şi evaluare a poluării solului şi subsolului în scopul identificării prejudiciilor aduse acestora şi stabilirii responsabilităţilor pentru refacerea mediului geologic.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a realizat în perioada 2007-2008 Inventarul Naţional preliminar privind siturile potenţial contaminate. Ţinând cont de prevederile legislaţiei de mediu specifice şi de nivelul informaţiilor din inventar s-a considerat împărţirea siturilor în două categorii:

a)situri potenţial contaminate;

b)situri contaminate. Inventarul Naţional a fost actualizat în luna noiembrie 2013 pe baza datelor obţinute de la autorităţile publice locale pentru protecţia mediului.

O mare parte dintre siturile contaminate cuprinse în inventarul naţional au ca şi cauză gestionarea necorespunzătoare atât a deşeurilor municipale, cât şi a deşeurilor industriale.

Ministerul Mediului urmează să elaboreze metodologii pentru investigarea, validarea şi măsurile de remediere pentru siturile contaminate.

!image

Prin Programul Operaţional Sectorial Mediu au fost aprobate opt proiecte referitoare la siturile contaminate. Din acestea, trei se referă poluarea determinată de gestionarea deşeurilor industriale, şi anume:

 Reabilitarea sitului poluat istoric – batal de depozitare reziduuri petroliere Strada Lacul Peştelui, Municipiul Câmpina;

II. Situaţia existentă

 Reabilitarea sitului poluat istoric – depozit deşeuri periculoase U.C.T. – Poşta Rat, Turda;

 Reabilitarea sitului poluat istoric - iaz batal 30 ha, Târgu Mureş.

Ultimele două proiecte nu au fost finalizate în perioada de programare a POS Mediu, fiind fazate pentru a fi finanţate prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020.

În anul 2015 au fost aprobate prin HG 683/2015 Strategia Naţională şi Planul Naţional pentru Gestionarea Siturilor Contaminate din România. Astfel, Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor nu prevede obiective şi masuri privind siturile contaminate, acestea fiind prevăzute în cele două documente specifice de planificare.

!image

II.18 Deşeuri din agricultură, silvicultură şi pescuit

II.18.1 Generarea deşeurilor din agricultură, silvicultură şi pescuit

II. Situaţia existentă

Programul statistic naţional anual cuprinde la secţiunea „Statistică mediului” Statistică deşeurilor agricole. Cercetarea statistică se realizează prin sondaj, de către Institutul Naţional de Statistică, o dată la doi de ani. Sfera de cercetare cuprinde exploataţii agricole cu personalitate juridică (circa 1.000). Obiectul cercetării statistice este colectarea datelor şi realizarea procedurii de estimare privind generarea, tratarea şi externalizarea deşeurilor agricole.

Cercetarea se bazează pe Regulamentul (UE) nr. 849/2010 al Comisiei de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2150/2002 al Parlamentului European şi Consiliului referitor la statistica privind deşeurile, cu modificările ulterioare.

Tabel II-54: Generarea şi gestionarea deşeurilor din agricultură, silvicultură şi pescuit, 2010

Sursa: Institutul Naţional de Statistică ** cuprind borhotul de la prepararea ţuicii şi a rachiului de mere precum şi tescovina de la prepararea vinului; pentru calcul au fost luate în consideraţie numai cantităţile transformate de producător în cadrul exploataţiilor agricole fără personalitate juridică (cod CAEN rev.2 - 01)

!image

II. Situaţia existentă

Tabel II-55: Generarea şi gestionarea deşeurilor din agricultură, silvicultură şi pescuit, 2012

Sursa: Institutul Naţional de Statistică ** cuprind borhotul de la prepararea ţuicii şi a rachiului de mere precum şi tescovina de la prepararea vinului; pentru calcul au fost luate în consideraţie numai cantităţile transformate de producător în cadrul exploataţiilor agricole fără personalitate juridică (cod CAEN rev.2 - 01)

Tabel II-56: Generarea şi gestionarea deşeurilor din agricultură, silvicultură şi pescuit, 2014

!image

II. Situaţia existentă

Sursa: Institutul Naţional de Statistică * cuprind borhotul de la prepararea ţuicii şi a rachiului de mere precum şi tescovina de la prepararea vinului; pentru calcul au fost luate în consideraţie numai cantităţile transformate de producător în cadrul exploataţiilor agricole fără personalitate juridică (cod CAEN rev.2 - 01)

Din cantitatea totală de deşeuri generată, cea mai mare parte o reprezintă deşeurile vegetale şi de la preparare (96% în anul 2014), care cuprind cuprind borhotul de la prepararea ţuicii şi a rachiului de mere, precum şi tescovina de la prepararea vinului.

II.18.2 Gestionarea deşeurilor din agricultură, silvicultură şi pescuit

Gestionarea deşeurilor din agricultură, silvicultură şi pescuit, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, trebuie să se realizeze în instalaţii de valorificare sau eliminare a deşeurilor.

Astfel, deşeurile rezultate din agricultură, silvicultură şi pescuit pot fi tratate astfel:

 valorificarea substanţelor organice - instalaţii de biogaz, compostare, reciclare deşeuri de plastic;

 reciclarea deşeurilor metalice;

 incinerare – în cazul deşeurilor periculoase (deşeuri agrochimice, uleiuri uzate);

 depozitare – în cazul deşeurilor care nu pot fi valorificate.

!image

Gestionarea deşeurilor din agricultură şi din activităţile de creştere a animalelor în anul 2014 s-a realizat astfel:

 Circa 96% din întreaga cantitate generată a fost eliminată, din care întreaga cantitate de deşeuri vegetale şi de la preparare;

 Circa 0,04% din cantitatea totală de deşeurile generate a fost valorificată energetic (R1). Deşeurile valorificate energetic au fost uleiurile de motor uzate, anvelope uzate şi deşeuri din materiale plastice, inclusiv deşeuri de ambalaje de plastic;

II. Situaţia existentă

 Circa 3,6% a fost valorificată prin alte metode decât valorificarea energetică (R2- R11).

Responsabilitatea gestionării deşeurilor din agricultură şi din activităţile de creştere a animalelor este a generatorilor, în principal exploataţiile agricole şi forestiere.

În prezent nu există distincte informaţii referitoare la operatorii care valorifică deşeuri rezultate din agricultură şi din activităţile de creştere a animalelor este a generatorilor.

II.18.3 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

Pentru perioada de analiză, 2010-2014, obiectivele şi ţintele privind deşeurile din agricultură şi din activităţile de creştere a animalelor prevăzute în legislaţie şi în Strategia Naţională şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor pentru perioada 2003-2013 sunt următoarele:

 Eficientizarea controlului privind depozitarea deşeurilor netratate provenite din agricultură şi din activităţile de creştere a animalelor (deşeuri vegetale şi dejecţii animaliere), termen 2010;

 Încurajarea valorificării prin procedee aerobe şi anaerobe a deşeurilor provenite din agricultură, creşterea animalelor şi silvicultură (deşeuri vegetale şi dejecţii animaliere) - valorificarea materială sau energetică a circa 50% din deşeurile biodegradabile până în 2013.

Pe baza datelor prezentate în secţiunea II.18.2 se poate aprecia că cel de-al doilea obiectiv nu a fost realizat.

În plus, din analiza situaţiei actuale rezulta deficienţe în ceea ce priveşte sistemul de raportare atât a datelor privind generarea, cât şi a datelor şi informaţiilor privind gestionarea deşeurilor din agricultură, silvicultură şi pescuit.

!image

II.19 Transferul deşeurilor

II. Situaţia existentă

În această secţiune sunt prezentate datele privind importul/exportul şi transferul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României, pentru perioada 2010-2014, aşa cum sunt acestea definite în baza Regulamentului CE nr. 1013/2006 privind transferurile de deşeuri. Astfel, prin import/export se înţelege orice acţiune în urma căreia deşeurile intră în, respectiv părăsesc Comunitatea Europeană iar prin transfer se înţelege, în principale, transportul deşeurilor între două ţări.

II.19.1 Transferul deşeurilor periculoase

În perioada 2010 – 2014 au fost transferate către, respectiv din România următoarele cantităţi de deşeuri periculoase.

Tabel II-57: Cantităţi de transferate pe teritoriul României, 2010 – 2014

Sursa: ANPM

Analizând datele, se poate observa o creştere liniară a cantităţilor de deşeuri periculoase transferate către România, iar în cazul cantităţilor de deşeuri periculoase transferate din România, exceptând anul 2011, se poate observa o creştere semnificativă de la un an la altul, în special pentru ultimii 3 ani analizaţi.

În perioada analizată în România au fost transferate/importate deşeuri periculoase, din ţări precum: Serbia, Ungaria şi Moldova (în 2014 ajungând la cantităţi de peste 2.000 tone), Grecia, Germania şi Bulgaria (în 2014 cu cantităţi de peste 700 tone), Croaţia, Belgia, Macedonia şi Italia (transferuri punctuale de maxim 100 tone).

De asemenea, din România au fost transferate/exportate deşeuri periculoase, în ţări precum: Serbia, Ungaria şi Moldova (în 2014 ajungând la cantităţi de peste 2.000 tone), Austria şi Polonia (în 2014 cu cantităţi mai mari de 650 tone), Ungaria, Olanda, Luxemburg, Marea Britanie şi Franţa (transferuri punctuale de maxim 250 tone).

!image

!image

Moldova 6%

Serbia 7%

Germania 8%

Austria

3% Grecia

2%

Luxemburg 1%

Polonia 1%

Bulgaria 60%

Ungaria 12%

Pentru anul 2014 s-au analizat cantităţile de deşeuri periculoase transferate în funcţie de ţările de origine respectiv de destinaţie. Aproximativ 60% din transferurile de deşeuri periculoase au fost realizate între România şi Bulgaria, în special din România către Bulgaria.

II. Situaţia existentă

Figura II-57: Ponderea cantităţilor de deşeuri periculoase în funcţie de ţările de origine sau de destinaţie, 2014

Sursa: Prelucrare date ANPM

Conform datelor analizate, în anul 2014, din şi către România au fost transferate deşeuri periculoase către, respectiv din 11 ţări: Bulgaria, Ungaria, Germania, Serbia, Moldova, Austria, Grecia, Luxemburg, Polonia, Macedonia, Croaţia. Din România au fost transferate deşeuri către Ungaria (3 transferuri), Polonia (1 transfer) şi Luxemburg (1 transfer) în cantităţi mici (sub 250 tone).

Întreaga cantitate de deşeuri periculoasă importată în/transferată către România în anul 2014 (10.779 tone, din care peste 5.000 tone transferată din UE) a fost valorificată.

Conform legislaţiei în vigoare, în România este interzis importul/transferul deşeurilor în vederea eliminării.

De asemenea, în 2014, România a exportat/transferat în vederea valorificării o cantitate de deşeuri periculoase de peste 25.000 tone. Transferurile în vederea eliminării au fost realizate doar către Germania, în cantităţi din ce în ce mai mici pornind de la 16,29 tone în 2013 şi ajungând la aproximativ 100 tone în 2014.

!image

II.19.2 Transferul deşeurilor nepericuloase

În perioada 2010 – 2014 au fost transferate în România cantităţi de deşeuri nepericuloase prezentate în tabelul de mai jos. În ceea ce priveşte transferul deşeurilor din România către alte state nu au fost disponibile date.

II. Situaţia existentă

Tabel II-58: Cantităţi de deşeuri nepericuloase transferate către România, 2010-2014

Sursa: EUROSTAT

!image

Figura II-58: Ponderea principalelor ţări de origine în importul/transferul deşeurilor nepericuloase, 2014

Sursa: Pe baza datelor EUROSTAT

Analizând datele privind importul/transferul deşeurilor nepericuloase pentru anul 2014, se pot concluziona următoarele:

 întreaga cantitate de deşeuri nepericuloase importate de/transferate către România sunt destinate valorificării;

 Bulgaria şi Austria sunt principalele ţări din UE care au transferat către România deşeuri nepericuloase în anul 2014, cantitatea raportată fiind de peste 16.000 tone fiecare, urmate de Germania care a transferat către România o cantitate de peste

8.000 tone deşeuri nepericuloase;

 în cazul deşeurilor nepericuloase, spre deosebire de cele periculoase, se pot regăsi importuri din ţări îndepărtate din punct de vedere geografic şi cu cantităţi destul de mici, de exemplu: Liban, China (inclusiv Hong Kong), Zimbabwe, Uganda, Bangladesh, Arabia Saudită, India, Indonesia, Malawi, Mozambique.

!image

II.19.3 Evaluarea îndeplinirii obiectivelor. Aspecte care necesită îmbunătăţire

II. Situaţia existentă

Documentele de planificare existente nu cuprind obiective referitoare la transferul deşeurilor din şi către România. Conform prevederilor legislative în vigoare21, introducerea deşeurilor pe teritoriul României în vederea eliminării este interzisă, fiind permisă însă introducerea deşeurilor în vederea valorificării. Însă, la acceptarea deşeurilor în vederea valorificării, trebuie avut în vedere de către autoritatea naţională luarea unor măsuri care să asigure acordarea dreptului de preempţiune furnizorilor de deşeuri de pe piaţa internă, de către operatorii instalaţiilor de valorificare a deşeurilor (inclusiv operatorii fabricilor de ciment), astfel încât întreaga cantitate de deşeuri tratată rezultată să poată fi valorificată.

Acest lucru poate fi realizat prin introducerea în autorizaţiile de mediu ale instalaţiilor de tratare a deşeurilor (mai puţin instalaţiile de eliminare) a unei prevederi privind condiţionarea acceptării deşeurilor din alte state de un procent minim anual (15%, raportat la capacitatea instalaţiei) de deşeuri generate pe teritoriul naţional care să fie tratate în respectiva instalaţie.

Trebuie precizat că tratarea deşeurilor reziduale în instalaţiile MBT existente şi cele construite prin POS Mediu (cu biostabilizare), reprezintă o tratare în vederea eliminării, fiind încadrată astfel ca operaţie de eliminare (D). Deoarece în România este interzisă introducerea deşeurilor în vederea eliminării, pe cale de consecinţă, aceste instalaţii nu vor putea accepta deşeuri din alte state.

!image

21 OUG 195/2005 privind protecţia mediului, art. 31(1)

III. PLANIFICAREA GESTIONĂRII DEŞEURILOR !image

III. PLANIFICAREA GESTIONĂRII DEŞEURILOR

III.1 Ipoteze privind planificarea

III.2 Proiecţii

III.3 Obiective şi ţinte

III.4 Analiza alternativelor de gestionare a deşeurilor municipale

III.5 Alternativa aleasă pentru gestionarea deşeurilor municipale

III.6 Măsuri de guvernanţă pentru gestionarea deşeurilor

III.7 Planul de acţiune

!image

III.1 Ipoteze privind planificarea

Planificarea gestionării deşeurilor este realizată pornind de la situaţia actuală. Rezultatul final al planificării este planul de acţiune, care cuprinde măsurile care trebuie întreprinse în vederea atingerii obiectivelor şi ţintelor stabilite, responsabilii şi termenele de realizare.

III. Planificarea gestionării deşeurilor

Acest proces de planificare este realizat şi prezentat în aceasta secţiune pentru toate fluxurile de deşeuri care fac obiectul PNGD.

Pentru deşeurile municipale, planificarea este realizată mai detaliat, şi cuprinde următoarele:

 Proiecţia de generare a deşeurilor municipale şi proiecţia deşeurilor de ambalaje (secţiunea III.2);

 Obiective şi ţinte (secţiunea III.3);

 Analiza alternativelor, inclusiv alternativa zero (secţiunea 0);

 Descrierea alternativei aleasă, estimarea costurilor şi verificarea viabilităţii măsurilor propuse (secţiunea III.5). La estimarea costurilor şi verificarea viabilităţii măsurilor sunt utilizate date privind proiecţiile socio-economice (secţiunea III.2);

 Măsuri de guvernanţă care să asigure funcţionarea la parametrii proiectaţi a instalaţiilor de gestionare a deşeurilor existente şi a sistemelor de management integrat al deşeurilor;

 Planul de acţiunea.

Atât prognoza de gestionare a deşeurilor, cât şi alternativele analizate pentru deşeuri municipale sunt detaliate la nivel de judeţ, respectiv Municipiul Bucureşti.

Dat fiind faptul ca pentru proiecţia de generare a deşeurilor au fost utilizate ipoteze medii la nivel naţional, precum şi ţinând seama de faptul ca gestionarea deşeurilor municipale este un proces în continuă dezvoltare, în planurile judeţene şi planul Municipiului Bucureşti de gestionare a deşeurilor şi în studiile de fezabilitate care vor fi elaborate la nivel de judeţ sau regional se va realiza o verificare a măsurilor propuse în PNGD atât din punct de vedere tehnic, cât şi economic.

Proiecţia de generare a deşeurilor din planurile judeţene şi planul Municipiului Bucureşti de gestionare a deşeurilor şi din studiile de fezabilitate se va realiza pe baza de date specifice judeţului/regiunii, recomandabil rezultate din măsurători. De asemenea, măsurile referitoare la sistemul de colectare separata a deşeurilor municipale care vor fi propuse şi implementate la nivel de judeţ vor fi adaptate condiţiilor locale şi vor asigura cel puţin atingerea obiectivelor minime prevazute în PNGD.

!image

III.2 Proiecţii

Atât proiecţia socio-economică, cât şi proiecţia de generare a deşeurilor municipale şi a deşeurilor de ambalaje sunt realizate pentru perioada 2015-2025.

III.2.1 Proiecţia socio-economică

III. Planificarea gestionării deşeurilor

Proiecţia populaţiei

Perioada proiecţiilor socio-economice este 2015-2025, anul 2014 fiind anul de bază pentru acestea.

Pentru proiecţiile privind populaţia rezidentă au fost utilizate datele furnizate de către Comisia Naţională de Prognoză 22 . Acestea cuprind o estimare a evoluţiei populaţiei rezidente, pe regiuni de dezvoltare şi judeţe, până în anul 2018, inclusiv. La nivel naţional, pentru anul 2020 au fost considerate cifrele EUROSTAT (19.686.804 persoane), iar anul 2019 a fost completat în consecinţă. Pentru completarea perioadei 2021 – 2025 au fost considerate cifrele EUROSTAT pentru 2030 şi o evoluţie relativ constantă în perioada 2020 – 2030.

Pentru distribuţia pe medii de rezidenţă s-a ţinut cont de tendinţa de migraţie urban-rural din perioada anterioară, ponderea urbanului rămânând forte apropiată de cea actuală. Similar s-a procedat şi pentru determinarea ponderii urban-rural la nivel de regiune de dezvoltare şi la nivel judeţean.

Tabel III-1: Proiecţia evoluţiei populaţiei rezidente a României, 2015 - 2025

continuare Tabel III-1

Sursă: adresa CNP, EUROSTAT

Sursă: Previziunile de toamnă ale Comisiei Europene 2015

Creşterea economică a României este printre cele mai ridicate din UE şi se preconizează că aceasta se va menţine peste potenţial în 2016 şi în 2017.

Creşterea a fost robustă începând cu 2013, fiind determinată de (i) exporturi puternice ca urmare a unor recolte îmbelşugate şi a unei producţii industriale masive în 2013 şi în 2014, precum şi de (ii) redresarea treptată, începând din 2014, a cererii interne. Se estimează că PIB-ul real a crescut cu 3,6 % în 2015 datorită creşterii consumului şi a redresării investiţiilor. Se preconizează că ritmul de creştere se va intensifica pentru a atinge 4,2 % în 2016, ca răspuns la stimulentele fiscale semnificative, inclusiv reduceri fiscale şi creşterea salariului minim şi a salariilor din sectorul public. Pentru evitarea unei supraprecieri, creşterea este limitată începând cu anul 2020 la 3,5 % anual.

Piaţa muncii este stabilă şi se prevede o îmbunătăţire treptată a acesteia. Rata şomajului rămâne, în linii mari, stabilă.

Tabel III-3: Proiecţia principalilor indicatori economico-sociali în perioada 2015 – 2025

!image

III. Planificarea gestionării deşeurilor

Sursa: CNP prognoza 2016-2019 varianta de primavară, 2015 date estimative, 2016-2025 proiecţii

Proiecţia privind veniturile populaţiei

Pentru proiecţia veniturilor populaţiei în perioada 2015-2025 sunt utilizate următoarele ipoteze: creşterea veniturilor brute în termeni nominali pentru o familie cu venituri medii este egală cu produsul dintre rata inflaţiei şi creşterea reală PIB (la nivel national, regional şi judeţean). Deoarece datele sunt disponibile numai la nivelul regiunilor de dezvoltare, pentru elaborarea proiecţiilor la nivel judeţean, necesare în analiza potenţialelor surse de finanţare şi a macrosuportabilităţii investiţiilor, s-au determinat:

 raportul dintre nivelul regional şi cel judeţean al creşterii salariului net, ca fiind principala sursă de creştere a veniturilor populaţiei;

 factorul care reprezintă cu cât cresc mai puţin veniturile unei gospodării din decila 1 faţă de o gospodărie medie, factor ce reprezintă 50% - 70% din creşterea PIB (factorul de corecţie judeţean);

 raportul între veniturile unei gospodării medii din mediul urban şi una din mediul rural.

Plecând de la publicaţiile INS “Coordonate ale nivelului de trai în România. Veniturile şi consumul populaţiei” pentru anii 2011, 2012, 2013, 2014 şi 2015 şi utilizând ipotezele enunţate anterior, au rezultat următoarele proiecţii.

Tabel III-4 Proiecţia veniturilor populaţiei, 2015 – 2020

!image

III. Planificarea gestionării deşeurilor

Sursa: 2014 şi 2015 INS; 2015 date estimative, 2016-2020 proiecţii

În vederea analizei suportabilităţii cheltuielilor cu salubrizarea sunt determinate veniturile disponibile (nete) ale populaţiei din gospodăriile din decila 1 de venit, considerând că proporţia venitului disponibil în totalul veniturilor populaţiei va rămâne constantă, la nivelul anului 2015, de 78,10%.

Tabel III-5 Evoluţia veniturilor reale disponibile ale populaţiei, 2015 – 2025

continuare Tabel III-5

Sursa: Estimare pe baza publicaţiilor INS “Coordonate ale nivelului de trai în România. Veniturile şi consumul populaţiei”, 2015, 2015 date estimative, 2016-2025 proiecţii

!image

III.2.2 Proiecţia deşeurilor municipale

Proiecţia generării deşeurilor municipale

III. Planificarea gestionării deşeurilor

Pentru anul 2015, care este primul an de proiecţie, cantităţile de deşeuri municipale generate la nivel de judeţ, respectiv Municipiul Bucureşti sunt estimate. Este realizată o estimare întrucât datele din baza de date ANPM la nivel de judeţ/Municipiul Bucureşti nu sunt toate date rezultate din cântăriri, deoarece la acea dată existau încă în funcţiune depozite de deşeuri neconforme. Astfel, estimarea cantităţilor de deşeuri municipale la nivel de judeţ/Municipiul Bucureşti pentru anul 2015 se bazează pe următoarele ipoteze:

 Indicatorii de generare deşeuri menajere - 0,66 kg/locuitor/zi în mediul urban, respectiv 0,31 kg/locuitor/zi în mediul rural. Aceste valori sunt valori medii la nivel naţional pentru perioada 2010-2014, conform bazei de date ANPM;

 Gradul de deservire a populaţiei cu serviciul de salubrizare este de 95% în mediul urban şi 75% în mediul rural;

 Deşeurile similare reprezintă 25% din deşeurile menajere – media la nivel naţional pentru perioada 2010-2014, conform bazei de date ANPM;

 Deşeurile din grădini şi parcuri – ponderea pe baza populaţiei din media cantităţii estimată la nivel naţional pentru perioada 2010-2014;

 Deşeurile din pieţe - ponderea pe baza populaţiei din media cantităţii estimată la nivel naţional pentru perioada 2010-2014;

 Deşeurile stradale - ponderea pe baza populaţiei din media cantităţii estimată la nivel naţional pentru perioada 2010-2014.

Din Tabel III-8 se observă că estimarea cantităţii pentru anul 2015 are o valoare similară cu cantitatea pentru anul 2014 (date ANPM).

Pentru proiecţia cantităţii de deşeuri municipale generate în perioada 2016-2025 sunt utilizate următoarele ipoteze:

 Indicatorii de generare a deşeurilor menajere atât în mediul urban, cât şi în mediul rural raman la valorile din anul 2015 în primii doi ani de prognoză (2016, 2017), după care, începând cu anul 2018, înregistrează o scădere (Tabel III-6). Aceasta scădere este estimată pe baza implementării măsurilor de prevenire a generării deşeurilor (ex. creşterea gradului de compostare individuală a biodeşeurilor în mediul rural, aplicarea de măsuri de prevenire a risipei de alimente, eficientizarea instrumentului economic referitor la ecotaxa pentru pungile de plastic şi implementarea instrumentului economic plăteşte pentru cât arunci – secţiunea V);

 În ceea ce priveşte gradul de conectare a populaţiei la serviciul de salubrizare, se asumă că acesta a fost în anul 2016 95% în mediul urban şi 85% în mediul rural, iar în anul 2017 100% în mediul urban şi 95% în mediul rural. Începând anul 2018 întreaga populaţie a ţării va fi deservită cu serviciu de salubrizare (Tabel III-7). Evoluţia gradului de conectare a populaţiei la serviciu de salubrizare este legată de

!image

implementarea proiectelor SMID care asigură colectarea separată a întregii cantităţi de deşeuri generată;

 Deşeurile similare reprezinta 25% din deşeurile menajere pentru întreaga perioada de planificare;

III. Planificarea gestionării deşeurilor

 Deseurile din parcuri şi grădini, deşeurile din pieţe şi deşeurile stradale rămân constante, la valoarea estimată pentru anul 2015.

Tabel III-6: Evoluţia indicatorilor de generare a deşeurilor menajere în perioada de planificare

Sursa: Estimări [PNGD 2016-2017]

Tabel III-7: Evoluţia gradului de conectare a populaţiei la serviciile de salubrizare

Sursa: Estimări [PNGD 2016-2017]

Estimarea cantităţii de deşeuri de municipale generate la nivel naţional în perioada 2015- 2025, realizată pe baza proiecţiei populaţiei, a gradului de conectare a populaţiei la serviciile de salubrizare şi a ipotezelor prezentate mai sus, este prezentată în Tabel III-8.

În Figura III-1 este prezentată estimarea cantităţilor de deşeuri municipale, pe tipuri de deşeuri, pentru fiecare judeţ şi Municipiul Bucureşti în anul 2025.

Cantităţile estimate la nivel de judeţ şi Municipiul Bucureşti vor fi reevaluate în planurile judeţene de gestionare a deşeurilor, respectiv planul de gestionare a deşeurilor pentru Municipiul Bucureşti şi în cadrul studiilor de fezabilitate care vor fi elaborate, pe baza datelor specifice rezultate din măsurători realizate cu ajutorul unei metodologii acceptată la nivel naţional şi european.

Din tabelul de mai jos se observă pe parcursul perioadei de planificare o scădere a cantităţii de deşeuri municipale generate (cantitatea de deşeuri municipale estimată pentru anul 2025 este cu circa 12% mai mică decât cea estimată pentru anul 2015).

Se menţionează faptul ca aceste estimări reprezintă cantităţi minime generate, asigurându-se astfel că pentru investiţiile propuse în plan nu va exista o supraestimare a capacităţilor.

!image

III. Planificarea gestionării deşeurilor

Tabel III-8: Proiecţia cantităţilor de deşeurilor municipale la nivel naţional, total şi pe categorii, 2015-2025

continuare

!image

III. Planificarea gestionării deşeurilor

Tabel III-8

Sursa: Estimări [PNGD 2016-2017]

!image

!image

600.000

500.000

400.000

300.000

200.000

100.000

0

Deşeuri menajere Deşeuri din pieţe

Deşeuri similare

Deşeuri stradale

Deşeuri din grădini şi parcuri

tone/an

III. Planificarea gestionării deşeurilor

Figura III-1: Cantităţi de deşeuri municipale generate pe judeţ/Municipiul Bucureşti, 2025

AB AR AG BC BH BN BT BR BV B BZ CL CS CJ CT CV DB DJ GL GR GJ HG HD IL IS IF MM MH MS NT OT PH SJ SM SB SV TR TM TL VL VS VN

Sursa: Estimări [PNGD 2016-2017]

Proiecţia compoziţiei deşeurilor municipale

La realizarea proiecţiei privind compoziţia deşeurilor municipale sunt luate în considerare următoarele ipoteze:

 Deşeurile menajere şi similare:

o în perioada 2015 – 2017 compoziţia rămâne constantă, fiind egală cu valorile medii aferente perioadei 2010 - 2014;

o în perioada 2018 – 2025:

–procentul deşeurilor de plastic va prezenta o scădere până la 10% ca urmare a reducerii consumului de pungi de plastic şi ambalaje de plastic, care treptat vor fi înlocuite cu ambalaje de sticlă şi hârtie;

–procentul deşeurilor de sticlă va prezenta o scădere până la 4,5% ca urmare a introducerii sistemului depozit pentru ambalajele reutilizabile;

–procentul de biodeşeuri va prezenta o scădere de până la 55% ca urmare a implementării măsurilor de prevenire a generării deşeurilor alimentare;

–procentul de deşeuri de hârtie/carton va prezenta o creştere etapizată până la 13,5%;

!image

–procentul de deşeuri de metal va prezenta o creştere etapizată până la 3,5%;

–procentul de deşeuri de lemn va prezenta o creştere etapizată până la 2,7%;

–procentul de deşeuri textile se va menţine la o valoare constantă de 1%.

III. Planificarea gestionării deşeurilor

 Deşeurile din servicii publice (parcuri şi grădini, pieţe şi stradale) – în perioada de planificare compoziţia rămâne constantă la valorile medii pentru perioada 2010 – 2014.

Pornind de la ipotezele prezentate anterior, în tabelele de mai jos sunt prezentate rezultatele proiecţiilor privind compoziţia pentru fiecare categorie de deşeuri în parte.

Tabel III-9: Proiecţia privind compoziţia deşeurilor menajere şi similare, 2015 - 2025

Sursa: Estimări [PNGD 2016-2017]

Tabel III-10: Proiecţia privind compoziţia deşeurilor din grădini şi parcuri, 2015-2025

Sursa: Estimări [PNGD 2016-2017]

!image