Decizie nr. 390 din 19 martie 2009

Acsinte Gaspar - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simona Ricu - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 1, 2 şi 3, art. 57, art. 167-169, art. 183 şi art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 7.016/99/2006 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă.

La apelul nominal se prezintă preşedintele Asociaţiei de Proprietari "Vânători A-B" din Iaşi, Dumitru Ţigănaşu, lipsind autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, autorul nu îşi motivează critica, iar pe de altă parte, solicită modificarea textelor de lege criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 8 octombrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.016/99/2006, Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 1, 2 şi 3, art. 57, art. 167-169, art. 183 şi art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emil Balaure.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că prin art. 28 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură civilă se împiedică recuzarea întregii instanţe şi astfel se încalcă dreptul constituţional la un proces echitabil. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 57 din Codul de procedură civilă, autorul consideră că folosirea cuvântului "poate" în loc de "trebuie" permite judecătorilor ca în urma presiunilor venite pe cale ierarhică să nu extindă acţiunea civilă împotriva pârâţilor, cu privire la care, în timpul judecăţii, s-a stabilit că au acţionat în solidar cu pârâţii menţionaţi în acţiunea introductivă. Aceeaşi nemulţumire o are autorul în legătură cu art. 183 din Codul de procedură civilă, care foloseşte aceeaşi sintagmă "poate" în loc de "trebuie", oferind posibilitatea judecătorului să nu sesizeze parchetul pentru înscrisurile "defăimate ca false" şi să nu suspende cauza în vederea cercetării acestor înscrisuri de către parchet. Aceleaşi critici sunt formulate şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

În legătură cu prevederile art. 167 din Codul de procedură civilă, autorul consideră că sunt neconstituţionale, întrucât, deşi stipulează că "probele nu au o valoare ierarhică, dinainte stabilită", nu reglementează obligativitatea instanţei de a le lua în considerare.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia civilă consideră excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 28 alin. 1, 2 şi 3, art. 57, art. 167-169, art. 183 şi art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:

–Art. 28 alin. 1, 2 şi 3: "Nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai acelora care stau în judecată ca tutor, curator, consiliu judiciar sau director al unei instituţii publice sau societăţi comerciale, când aceştia nu au interes personal în judecarea pricinii.

Nu se pot recuza toţi judecătorii unei instanţe sau ai unei secţii a acesteia.

Pentru aceleaşi motive de recuzare nu se poate formula o nouă cerere împotriva aceluiaşi judecător.";

–Art. 57: "Oricare din părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

Cererea făcută de pârât se depune odată cu întâmpinarea. Când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

Cererea făcută de reclamant se depune cel mai târziu până la închiderea dezbaterilor înaintea primei instanţe.

Cererea va fi motivată şi se va comunică atât celui chemat, cât şi părţii potrivnice. La exemplarul cererii destinat celui chemat se vor alătura copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare şi de pe înscrisurile de la dosar.";

–Art. 167: "Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.

Ele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cât cu putinţă în acelaşi timp.

Când dovada cu martori a fost încuviinţată în condiţiile art. 138, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în aceeaşi şedinţă, dacă amândouă părţile sunt de faţă.

Partea lipsă la încuviinţarea dovezii este obligată să ceară dovada contrarie la şedinţa următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi când se înfăţişează.";

–Art. 168: "Încheierea prin care se încuviinţează dovezile va arăta faptele ce vor trebui dovedite, precum şi mijloacele de dovadă încuviinţate pentru dovedirea lor.

Administrarea dovezilor se va face în ordinea statornicită de instanţă.

Când o parte renunţă la dovezile ce a propus, cealaltă parte poate să şi le însuşească.";

–Art. 169: "Administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată, dacă legea nu dispune altfel.

Când administrarea dovezilor urmează să se facă în altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţă de acelaşi grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanţă de acelaşi grad. Dacă felul dovezii îngăduie şi părţile se învoiesc, instanţa care administrează dovada poate fi scutită de citarea părţilor.";

–Art. 183: "Dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.";

–Art. 244 alin. 1: "Instanţa poate suspenda judecata:

1.când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;

2.când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea."

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 57, art. 167-169, art. 183 şi art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că, în esenţă, autorul excepţiei este nemulţumit de forma de redactare a textelor de lege criticate, scopul criticii sale fiind ca, pe calea controlului de constituţionalitate, să le reformeze în sensul înlocuirii sintagmei "poate" cu sintagma "trebuie". Or, examinarea excepţiei de neconstituţionalitate cu un atare obiect, constând într-o modificare a soluţiei legislative, excedează competenţei Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului. Din această perspectivă, excepţia având ca obiect dispoziţiile art. 57, art. 167-169, art. 183 şi art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă apare ca fiind inadmisibilă.

Referitor la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea au mai făcut, în numeroase rânduri, obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentală ca şi în prezenta cauză, soluţia adoptată fiind de respingere a criticilor ca neîntemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 1.176 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23 ianuarie 2008, Curtea a reţinut că instituţia recuzării în procesele judiciare este justificată de imperativul asigurării unei judecăţi imparţiale, în care părţile să fie protejate de posibila părtinire a judecătorului, cauzată de legătura de rudenie sau de afinitate cu una dintre părţi ori de interesul personal pe care îl are în soluţionarea acelei cauze sau alte asemenea împrejurări, expres prevăzute de lege. S-a mai statuat că recuzarea nu poate fi decât individuală, şi nu colectivă, şi ea nu poate conduce la împiedicarea tuturor judecătorilor unei instanţe să judece procesele cu care au fost învestiţi în condiţiile legii.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii.

Raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare îşi păstrează valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57, art. 167-169, art. 183 şi art. 244 alin. 1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 7.016/99/2006 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia civilă.

2.Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28 alin. 1, 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 martie 2009.

PREŞEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu