Decizie nr. 70 din 5 mai 1999

În temeiul art. 144 lit. a) din Constituţie şi al art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Preşedintele României, la data de 2 aprilie 1999, a solicitat Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra constituţionalităţii următoarelor prevederi din Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului: art. 2 alin. (1), art. 6 alin. (1), art. 9, art. 11 alin. (2), art. 12 alin. (1) lit. B.h), art. 15 alin. (1), art. 17 alin. (1) şi (2), art. 18, art. 30 alin. (2) şi art. 45 alin. (1).

Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr. 55A/1999.

În sesizare sunt formulate următoarele critici de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale menţionate mai sus:

A. Dispoziţiile art. 2 alin. (1), potrivit cărora referendumul naţional constituie mijlocul de consultare şi de exprimare directa a voinţei suverane a poporului cu privire la revizuirea Constituţiei, demiterea Preşedintelui României şi la probleme de interes naţional, sunt neconstituţionale, pentru ca ordinea tematica stabilită de legiuitor în materia organizării referendumului nu este simetrica ordinii stabilite prin dispoziţiile art. 90, ale art. 95 alin. (3) şi ale art. 147 alin. (3) din Constituţie. De aceea, "pentru simetria structurii legii faţă de textele constituţionale, se impune reformularea prevederilor, după cum urmează:

a)pentru probleme de interes naţional, la cererea Preşedintelui României, după consultarea Parlamentului;

b)în caz de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, pentru aprobarea demiterii acestuia;

c)pentru aprobarea propunerii de revizuire a Constituţiei, adoptate de Parlament".

B. Se afirma ca sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 6 alin. (1), teza finala, care prevăd ca "organizarea şi desfăşurarea referendumului se stabilesc prin lege". Ţinând seama de precizările art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie, apare necesar să se completeze textul fie cu menţionarea caracterului de lege "organică", fie cu sintagma "în baza prezentei legi". Se mai susţine ca, în absenta unei precizări exprese, prin noţiunea de "lege" s-ar putea înţelege lege ordinară şi, astfel, s-ar contraveni textului constituţional invocat.

C. Se susţine ca prevederile art. 9 sunt neconstituţionale, prin aceea ca întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?" are un caracter general, pentru ca ea nu face referire la propunerea de demitere a Parlamentului, astfel cum prevede art. 95 din Constituţie. Se susţine ca întrebarea ar trebui să fie formulată "explicit şi simetric" în raport cu întrebarea cuprinsă în art. 7 alin. (1) din lege, urmând să aibă următoarea redactare: "Sunteţi de acord cu propunerea Parlamentului ca Preşedintele României să fie demis din funcţie?".

D. Cu privire la art. 11 alin. (2), potrivit căruia "Referendumul asupra problemelor de interes naţional se organizează anterior luării unor măsuri, inclusiv de ordin legislativ, iar iniţierea sa are caracter facultativ", se susţine ca este neconstitutional finalul frazei, referitor la caracterul facultativ al iniţierii referendumului. Se afirma ca, întrucât alin. (1) al aceluiaşi articol prevede că Preşedintele României poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum, după consultarea Parlamentului, "iar iniţiativa referendumului, cat şi decizia organizării acestuia (prin decret prezidential) aparţin şefului statului, finalul frazei de la art. 11 alin. (2) apare inutil şi introduce o sintagma noua - referendum

facultativ - ceea ce excede cadrului constituţional".

Este, de asemenea, considerată ca fiind neconstitutionala dispoziţia cuprinsă în mentionatul alineat (2) al art. 11, referitoare la organizarea referendumului asupra unor probleme de interes naţional numai anterior luării unor măsuri, inclusiv de ordin legislativ. "Prin raportare la litera Constituţiei", o asemenea prevedere este mai restrictiva şi "intră în contradictie cu spiritul acesteia". Din moment ce, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Constituţie, suveranitatea aparţine poporului, nu exista impediment constituţional ca Preşedintele României să poată cere poporului să se pronunţe asupra unor probleme de interes naţional la care se referă o măsura deja luată, dacă, după luarea acesteia, o mare parte a populaţiei o considera inacceptabila. "Un vot pozitiv va consfinti legitimitatea unei asemenea măsuri, după cum un vot negativ va determina reconsiderarea ei de către Guvern sau Parlament. De altfel, şi în situaţiile în care referendumul se organizează în baza art. 147 alin. (3) sau a art. 95 alin. (3) din Constituţie, el survine după ce Parlamentul a aprobat propunerea de revizuire a Constituţiei şi, respectiv, de suspendare din funcţie a Preşedintelui".

E. Dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. B.h), care prevăd ca pot face obiectul referendumului "alte probleme propuse Parlamentului de către Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale", contravin dispoziţiilor art. 90 din Constituţie. Potrivit acestui text constituţional, Preşedintele României cere poporului, iar nu Parlamentului, să se pronunţe asupra unor probleme de interes naţional, chiar dacă, în baza aceloraşi dispoziţii constituţionale, consultarea anterioară a Parlamentului este obligatorie.

Prin sesizare se propune reformularea textului art. 12 alin. (1) lit. B.h) astfel: "alte probleme propuse de Preşedintele României, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale".

F. Dispoziţiile cuprinse la art. 15 alin. (1), care prevăd ca obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc "prin lege, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei" şi "prin hotărâre a Parlamentului, în cazul referendumului privind demiterea Preşedintelui României", contravin art. 72 alin. (2) lit. c) din Constituţie, conform căruia "organizarea (inclusiv obiectul) şi desfăşurarea (inclusiv data) referendumului se reglementează prin lege organică". Prin textul de lege criticat "apar aplicabile prevederile art. 74 alin. (2) din Constituţie, referitoare la adoptarea legilor şi a hotărârilor cu majoritatea membrilor prezenţi din fiecare Cameră".

În legătură cu aceasta dispoziţie legală se mai afirma ca "Exista însă şi întrebarea dacă, din considerente de simetrie, referendumul pentru revizuirea Constituţiei nu ar trebui organizat în temeiul unui vot cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere, conform art. 147 alin. (1) din Constituţie".

G. Prevederile legale ale art. 17 alin. (1) şi (2), precum şi cele ale art. 18 reglementează desfăşurarea referendumului în baza Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi în baza Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale. Se considera ca omiterea Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României "contravine art. 95 din Constituţie, conform căruia demiterea Preşedintelui României se hotărăşte prin vot direct şi universal, exact ca şi alegerea sa, reglementată distinct prin art. 81 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi prin Legea nr. 69/1992".

H. Sunt neconstituţionale prevederile art. 30 alin. (2) din lege, potrivit cărora "În campania pentru referendum, partidele politice şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nici o discriminare, prin mitinguri, prin adunări publice şi prin mijloace de informare în masa", pentru ca aceste prevederi nu se referă şi la Preşedintele României. În temeiul art. 90 din Constituţie, Preşedintele poate iniţia un referendum de interes naţional, iar în temeiul art. 146 alin. (1) din legea fundamentală acesta poate iniţia un referendum în vederea revizuirii Constituţiei. De aceea este necesar ca, "pentru deplina constituţionalitate, dispoziţiile art. 30 alin. (2) din lege sa continue cu următoarea fraza: Preşedintele României poate uza de acest drept, inclusiv în cazul suspendării sale din funcţie, în condiţiile art. 95 din Constituţie şi ale art. 15-17 din Legea nr. 69/1992".

I. În fine, obiecţia de neconstituţionalitate mai vizează şi textul art. 45 alin. (1) din lege, potrivit căruia "Curtea Constituţională, la cererea motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază partidele sau alianţele acestora, anulează referendumul naţional, în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda". Se susţine ca aceasta prevedere legală "contrazice art. 144 lit. g) din Constituţie, care da dreptul Curţii Constituţionale sa vegheze la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi sa confirme rezultatele acestuia", precum şi dispoziţiile art. 144 lit. d) din Constituţie, potrivit căruia Curtea Constituţională are atributia "de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea şi, deci, şi pentru demiterea Preşedintelui României, şi de a confirma rezultatele sufragiului". Nici una dintre dispoziţiile constituţionale nu condiţioneaza exercitarea atribuţiilor Curţii Constituţionale de vreo sesizare, în general, sau de sesizarea din partea unei anumite categorii de persoane ori autorităţi, ca în cazurile prevăzute la art. 144 lit. a), b), c), e) sau f) din Constituţie. În consecinţa, s-ar impune ca art. 45 alin. (1) din lege sa prevadă: "În cazul în care constata ca procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului a fost incalcata, Curtea Constituţională anulează referendumul." Aceasta prevedere ar permite Curţii Constituţionale sa acţioneze atât din oficiu, cat şi la cererea oricărei persoane care prezintă dovezi în susţinerea sesizării.

La data de 12 aprilie 1999, deputatul Acsinte Gaspar, în calitate de initiator al legii, a trimis Curţii Constituţionale o scrisoare în care se susţine, în esenta, ca obiecţia de neconstituţionalitate initiata de Preşedintele României este introdusă tardiv, după împlinirea termenului de promulgare a legii, prevăzut la art. 77 alin. (1) din Constituţie. De aceea se solicita ca, faţă de aceasta împrejurare, Curtea să constate ca sesizarea este inadmisibila.

În baza art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Preşedintelui României a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, iar în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 s-a solicitat acestora sa înainteze Curţii punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.

În punctul de vedere al Preşedintelui Camerei Deputaţilor, transmis prin Adresa nr. XVII/34 din 19 aprilie 1999, se arata următoarele:

A. Critica de neconstituţionalitate ce vizează dispoziţiile art. 2 alin. (1) nu poate fi primită, "întrucât sub aspect material se constată că nu au fost incalcate dispoziţiile legii fundamentale, iar sub aspect formal legiuitorul este liber să îşi exprime voinţa în forma pe care o considera potrivita".

B. În legătură cu susţinerea din sesizare, referitoare la necesitatea de a se menţiona la art. 6 alin. (1) caracterul legii prin care se reglementează organizarea şi desfăşurarea referendumului, se considera ca obiecţia este intemeiata, "în măsura în care actualul text al art. 6 alin. (1) ar avea înţelesul ca organizarea şi desfăşurarea referendumului privind revizuirea Constituţiei s-ar putea realiza şi pe calea legii ordinare".

C. Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din lege este justificată, ţinându-se seama de prevederile art. 81 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora Preşedintele României este ales prin vot universal, la fel ca şi Parlamentul, astfel încât "ceea ce se supune referendumului este doar o propunere de demitere, ca urmare a suspendării Preşedintelui României, conform art. 95 alin. (3) din Constituţie".

D. Susţinerea din sesizare, conform căreia expresia "referendum facultativ", prevăzută la art. 11 alin. (2), excede cadrului constituţional, nu poate fi însuşită, pentru ca dispoziţiile articolului menţionat nu utilizează expresia "referendum facultativ", ci expresia "utilizarea sa are caracter facultativ", ceea ce este în concordanta cu dispoziţiile art. 90 din Constituţie.

Propunerea de eliminare a termenului "anterior" din cuprinsul art. 11 alin. (2), termen considerat ca fiind inutil, este justificată, întrucât prin textul de lege criticat se introduce o distincţie care nu rezultă din Constituţie, "adaugand astfel dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 90", iar prin aceasta distincţie se aduce o restrangere dreptului constituţional al Preşedintelui României de a recurge la referendum.

E. Obiecţia privind dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. B.h) din lege este intemeiata, "întrucât, potrivit art. 90 din Constituţie, Preşedintele României se adresează poporului, iar nu Parlamentului", pe care însă trebuie să îl consulte anterior.

F. Obiecţia privind dispoziţiile art. 15 alin. (1) din lege este justificată, în măsura în care actualul text al art. 15 alin. (1) lit. b) ar avea înţelesul ca pentru adoptarea hotărârii Parlamentului, în baza art. 95 alin. (3) din Constituţie, ar fi suficienta majoritatea cerută pentru legile ordinare. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. a), se mai arata ca "aceasta posibilitate este înlăturată prin referirea expresă la art. 147 alin. (3) din Constituţie".

G. Obiecţia privind omisiunea de reglementare - atât la art. 17 alin. (1) şi (2), cat şi la art. 18 din lege - a operaţiunilor de desfăşurare şi organizare a referendumului în temeiul şi al Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României poate fi primită "numai în măsura în care se accepta ca, printr-o reglementare viitoare, s-ar ajunge la modificarea actualelor dispoziţii ale art. 7 din Legea nr. 69/1992".

H. Obiecţia ce vizează prevederile art. 30 alin. (2) din lege nu poate fi primită, pentru ca, "deşi critica este intemeiata, soluţia propusă nu poate fi atinsa pe calea controlului de constituţionalitate, întrucât Curtea Constituţională nu poate completa dispoziţiile legale prin adăugarea unui nou text".

I. Obiecţia privind dispoziţiile art. 45 alin. (1) din lege este intemeiata numai "în măsura în care actuala formulare a art. 45 alin. (1) interzice Curţii Constituţionale să îşi exercite fără restrictii prerogativele prevăzute la art. 144 lit. g) din Constituţie", text care nu stabileşte "necesitatea vreunei sesizări, astfel încât exista dreptul Curţii Constituţionale ca, veghind la respectarea procedurii referendumului, sa ridice din oficiu cauze de nulitate".

În punctul de vedere al Preşedintelui Senatului, transmis prin Adresa nr. CC62 din 21 aprilie 1999, se arata următoarele:

A. Sesizarea referitoare la art. 2 alin. (1) din lege nu priveşte conţinutul dispoziţiei legale, ci sistematizarea articolului respectiv şi de aceea obiecţia "nu afectează cu nimic constituţionalitatea legii". În sprijinul acestei sustineri este evocata Decizia Curţii Constituţionale nr. 37/1996, prin care s-a statuat ca sistematizarea unei dispoziţii legale este o chestiune de tehnica legislativă, iar nu de constituţionalitate.

B. Obiecţia privind prevederile art. 6 alin. (1) din lege este fondată, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie, organizarea şi desfăşurarea referendumului constituţional se stabilesc prin lege organică, iar nu prin lege, astfel cum se prevede în finalul alin. (1) al art. 6.

C. Critica vizând dispoziţiile art. 9 nu este intemeiata, "întrucât, în forma în care se cere modificarea textului, dispoziţia legală ar deveni neconstitutionala". Se arata ca, potrivit art. 95 din Constituţie, Parlamentul are competenţa exclusiva de a-l suspenda pe Preşedinte din funcţie, iar nu şi de a propune demiterea sa. Dacă Parlamentul ar avea competenţa sa propună şi demiterea, iar corpul electoral ar respinge-o prin vot, "s-ar produce un grav conflict politic între Parlament, ales de corpul electoral, şi corpul electoral însuşi, a cărui soluţionare ar implica în mod necesar dizolvarea Parlamentului, întrucât şi-a pierdut reprezentativitatea. Tocmai în scopul evitării acestei consecinţe s-a prevăzut la art. 91 alin. (3) din Constituţie ca Parlamentul poate adopta numai măsura de suspendare din funcţie a Preşedintelui, care încetează la data referendumului, fie ca efect al demiterii sale, fie ca efect al reconfirmarii sale în funcţie.

D. Propunerea referitoare la organizarea unui referendum după adoptarea unor măsuri, inclusiv de ordin legislativ, este considerată ca neconstitutionala. Obiecţia formulată este contrară prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii, întrucât prin supunerea unei măsuri adoptate, inclusiv de ordin legislativ, unui referendum, se poate ajunge la instituirea "unei modalităţi cu valoare de referendum abrogativ, în cadrul căruia corpul electoral confirma sau infirma o măsura legislativă adoptată". Referendumul nu poate privi decât o măsura anterioară adoptării sale, întrucât orice consultare, prin natura sa, este anterioară deciziei ce urmează să se ia. Se mai arata ca propunerea de a se organiza un astfel de referendum este şi inaplicabila, deoarece acesta nu se poate realiza în limita termenului de 20 de zile pentru promulgarea legii. Dacă Adunarea Constituantă ar fi adoptat aceasta modalitate de referendum, "ar fi modificat şi procedura promulgării, deoarece în mod firesc termenul de promulgare nu mai poate curge, în acest caz, de la data trimiterii legii spre promulgare, ci de la data stabilirii rezultatelor referendumului".

Propunerea de eliminare a termenului "facultativ", considerat ca fiind inutil, se referă la o problemă de redactare, iar nu la una de constituţionalitate, întrucât Curtea Constituţională, astfel cum a statuat prin deciziile nr. 1/1992 şi nr. 40/1994, nu poate reformula textele de lege pe care le-ar considera redactate nesatisfăcător.

E. Obiecţia de neconstituţionalitate privind art. 12 alin. (1) lit. B.h) este intemeiata, deoarece obligaţia Preşedintelui "ca înainte de declanşarea referendumului sa propună Parlamentului problemele ce urmează să facă obiectul acestuia" excede prevederilor art. 90 din Constituţie, "care condiţioneaza referendumul numai de consultarea Parlamentului". Prin reglementarea formulării unei propuneri în afară acestei consultări se adauga la Constituţie o condiţie suplimentară şi inutila, de vreme ce "Parlamentul se va exprima cu ocazia consultării". De fapt, în acest fel s-ar institui o dubla consultare cu posibile situaţii conflictuale. De asemenea, se invedereaza ca termenii "propunere" şi "consultare" nu au aceeaşi semnificaţie, deoarece "propunerea" devine obligatorie fie ca este acceptată, fie că nu, pe când "consultarea" nu poate împiedica ţinerea referendumului.

F. Obiecţia formulată la art. 15 alin. (1) lit. a) şi b), prin care se propune ca actele normative prin care se stabilesc obiectul şi data referendumului naţional să se adopte cu majoritatea cerută pentru legile organice, este privită ca intemeiata, întrucât este evident ca "obiectul referendumului este o componenta a acestuia, iar potrivit art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie, referendumul se reglementează prin lege organică". Altminteri, s-ar stabili, cu o alta majoritate decât cea constituţională, un element esenţial al referendumului. Se apreciază ca "ar urma ca în cadrul procedurii de reexaminare să se facă precizarea ca legea şi hotărârea prevăzute la lit. a) şi b) se adoptă cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţie".

În legătură cu sugestia ca, pentru adoptarea legii privind referendumul constituţional, majoritatea trebuie să fie de două treimi, se arata ca aceasta este neîntemeiată. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, majoritatea de două treimi este prevăzută numai pentru adoptarea de către Parlament a legii de revizuire a Constituţiei, asa încât ea "nu poate fi extrapolata şi la referendum, care, potrivit art. 72 alin. (3) lit. c) şi art. 72 alin. (1) din Constituţie, se adoptă cu majoritatea absolută a voturilor".

G. Obiecţia de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 17 alin. (1) şi (2) şi ale art. 18, care reglementează operaţiunile pentru desfăşurarea referendumului numai potrivit Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale şi Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, fără sa enumere şi Legea nr. 69/1992 privind alegerea Preşedintelui României, este considerată ca fiind parţial intemeiata. Temeiul îl constituie "un principiu de simetrie juridică cu valoare constituţională", potrivit căruia, "cat timp alegerea Preşedintelui se face pe un temei distinct de cel al Parlamentului", nu se justifica sa nu fie luată în considerare, la referendumul pentru demiterea Preşedintelui, legea în baza căreia el a fost ales. Ipotetic, Legea nr. 68/1992 ar putea fi modificată, dacă se adoptă scrutinul uninominal, "ceea ce ar implica şi revizuirea soluţiei legislative, cuprinsă în Legea nr. 69/1992, care reglementează alegerea Preşedintelui României". Pentru aceste considerente este mult mai justificată aplicarea Legii nr. 62/1992. "Dar tocmai pe acest motiv nu se justifica amendarea art. 17 alin. (2), care se referă exclusiv la listele electorale permanente".

H. Propunerea cuprinsă în critica de neconstituţionalitate privind art. 30 alin. (2) al legii este parţial intemeiata, şi anume "în ceea ce priveşte dreptul Preşedintelui României de a utiliza mijloacele de exprimare publică în perioada premergătoare referendumului privind demiterea sa". Însă, în cadrul campaniei prezidenţiale, "chiar preşedintele în funcţie are numai calitatea de candidat". Dispoziţiile legale criticate, referindu-se la cetăţeni, nu exclud pe nimeni. Ţinându-se seama de principiul ca, în cadrul unei competitii electorale, cum este şi referendumul, autorităţile publice au menirea să asigure numai prestaţiile de serviciu necesare, însă "nu pot participa ca actori politici implicaţi în susţinerea unor opinii sau puncte de vedere şi ca preşedintelui suspendat, supus procedurii de demitere prin referendum, trebuie să i se asigure dreptul constituţional la apărare", se considera justificată obiecţia vizând exercitarea acestui drept.

I. Obiecţia referitoare la dispoziţiile art. 45 alin. (1) din lege nu este intemeiata, deoarece "opţiunea politica a legiuitorului de a se anula referendumul pentru frauda numai la sesizarea partidelor şi a aliantelor acestora nu este neconstitutionala". Regimul sanctionarii fraudelor electorale trebuie să fie acelaşi atât în cazul referendumului, cat şi în cazul alegerilor generale sau prezidenţiale. Se invoca principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituţie, precum şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, în care s-a statuat ca în situaţii similare soluţiile nu trebuie să fie diferite. Or, se apreciază ca, atât potrivit Legii nr. 68/1992, cat şi potrivit Legii nr. 69/1992, "sesizarea în caz de frauda electorală reprezintă un drept acordat tot partidelor politice". Soluţia legislativă criticata "are în vedere impactul politic major pe care îl produce anularea alegerilor, în cazul de faţa a referendumului", spre a evita ca pentru vina celor care au săvârşit frauda să fie sancţionaţi cei care alcătuiesc marea majoritate a votantilor. Dacă s-ar accepta soluţia propusă, s-ar crea în mod evident o discriminare neconstitutionala.

În punctul de vedere al Guvernului, transmis prin Adresa nr. 5/2.253/RV din 20 aprilie 1999, se arata următoarele:

A. Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din lege nu este intemeiata, întrucât nu poate constitui un motiv de neconstituţionalitate enumerarea domeniilor ce fac obiectul referendumului într-o alta ordine decât cea stabilită în Constituţie. Ordinea enumerării lor în Constituţie este o chestiune de sistematizare a normelor. Nu se poate retine ca este neconstitutionala nici formularea conţinutului dispoziţiilor lit. a), b) şi c), deoarece "enumerarea generica a domeniilor ce fac obiectul referendumului este suficienta şi nici pe departe neconstitutionala, astfel încât să se impună reformularea acestora". Reformularea textelor în sensul propus nu se justifica şi pentru motivul ca la art. 6 alin. (1), art. 8 şi art. 11 sunt prevăzute condiţiile privind organizarea şi desfăşurarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei, pentru demiterea Preşedintelui României şi pentru probleme de interes naţional.

B. Obiecţia formulată la art. 6 alin. (1) din lege nu este intemeiata, însă propozitia finala, şi anume "iar organizarea şi desfăşurarea referendumului se stabilesc prin lege", este redactată deficitar. Prevederea legală citata se referă la stabilirea prin lege a organizării "unui referendum cu privire la una dintre problemele menţionate la art. 2 alin. (1) din Constituţie". Pentru aceasta interpretare, în sensul redactarii deficitare a textului citat, "pledeaza" şi dispoziţiile art. 5 alin. (1) din lege, potrivit cărora "Referendumul naţional şi referendumul local se organizează şi se desfăşoară potrivit prevederilor prezentei legi", iar legea în discuţie a fost votată cu procedura prevăzută la art. 74 alin. (1) din Constituţie.

C. Obiecţia vizând dispoziţiile art. 9 nu este intemeiata, întrucât dispoziţiile legale atacate "au un caracter tehnic" şi se referă la întrebarea trecută pe buletinul de vot privind demiterea Preşedintelui, în timp ce dispoziţiile art. 95 din Constituţie reglementează procedura suspendării sale din funcţie.

Propunerea de reformulare a intrebarii de pe buletinul de vot nu poate fi primită, deoarece Curtea Constituţională nu poate reformula textele legale, ci poate, în temeiul dispoziţiilor art. 145 alin. (1) din Constituţie, sa trimită legea Parlamentului spre reexaminare, atunci când constata neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale, potrivit art. 144 lit. a) din legea fundamentală. Se mai arata ca numai Parlamentul are competenţa exclusiva de reformulare a textelor legale.

D. Obiecţia privind dispoziţiile art. 11 alin. (2) din lege nu este fondată. Ea ridica o chestiune de tehnica legislativă şi nu de constituţionalitate. În raport cu prevederile cuprinse la art. 11 alin. (1), propozitia "iar iniţierea sa are un caracter facultativ" este superflua.

Propunerea formulată prin obiectie, referitoare la organizarea unui referendum după adoptarea unei măsuri, este justificată, pentru că nu exista nici un impediment ca Preşedintele României sa ceara poporului să se pronunţe cu privire la probleme de interes naţional, care să se refere la o măsura luată. Dispoziţiile cuprinse la art. 11 alin. (2) sunt neconstituţionale în raport cu cele ale art. 2 alin. (1) din Constituţie.

E. Obiecţia privind art. 12 alin. (1) lit. B.h) este intemeiata, întrucât, în baza dispoziţiilor art. 90 din Constituţie, "Preşedintele României poate cere poporului să îşi exprime prin referendum voinţa cu privire la probleme de interes naţional şi nu Parlamentului", chiar dacă este obligatorie consultarea acestuia.

F. Obiecţia referitoare la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) nu este intemeiata. Nu se poate retine ca aceste prevederi legale sunt neconstituţionale, întrucât dispoziţiile art. 74 alin. (3) lit. c) din Constituţie nu se referă la stabilirea prin lege organică a obiectului şi a datei referendumului, ci la reglementarea printr-o astfel de lege a organizării şi desfăşurării referendumului.

G. Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) şi (2) şi ale art. 18 din lege nu este fondată. Între aceste dispoziţii şi cele ale art. 95 din Constituţie, care reglementează procedura suspendării din funcţie a Preşedintelui României, nu exista nici o legătură, dispoziţiile legale fiind constituţionale.

H. Propunerea cuprinsă în obiecţia de neconstituţionalitate este o problemă de ordin redactional, iar nu de neconstituţionalitate, deoarece prevederile art. 90 şi ale art. 146 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente. De altfel, dispoziţiile art. 30 alin. (2) permit Preşedintelui României să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nici o discriminare, prin orice mijloc de comunicare publică prevăzut de lege.

I. Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din lege este neîntemeiată. Se susţine ca dispoziţiile cuprinse în art. 144 lit. d) şi g) din Constituţie, ce se pretind a fi incalcate, sunt "dispoziţii de principiu, modalităţile concrete prin care Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui, respectiv a celor pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului fiind prevăzute, detaliat, în Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României şi în Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului". Potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 69/1992, se arata în continuare, în situaţia în care se anulează alegerile, "Curtea Constituţională acţionează tot la cererea partidelor, a formatiunilor politice şi a candidaţilor care au participat la alegeri, procedura fiind similară în cazul referendumului".

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României, punctele de vedere comunicate de preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi de Guvern, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine următoarele:

I. Curtea a fost legal sesizată şi este competenţa să se pronunţe asupra obiectiei de neconstituţionalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. a) din Constituţie şi ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională exercita controlul de constituţionalitate asupra legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea unor subiecte expres şi limitativ determinate, printre care figurează şi Preşedintele României.

În ceea ce priveşte legalitatea sesizării, Curtea constata ca Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului nu a fost promulgată. De aceea nu exista impedimente constituţionale sau legale pentru realizarea controlului de constituţionalitate.

Potrivit art. 77 alin. (1) din Constituţie, "Legea se trimite spre promulgare Preşedintelui României. Promulgarea legii se face în termen de cel mult 20 de zile de la primire". În lumina acestor prevederi, atributia Preşedintelui de a promulga legea îl implica pe acesta în relaţii specifice cu Parlamentul, relaţii care depăşesc însă cadrul controlului de constituţionalitate a legilor, realizat de Curtea Constituţională în baza art. 144 lit. a) din Constituţie şi a art. 17-20 din Legea nr. 47/1992.

II. Cu privire la obiecţiile de neconstituţionalitate a unor dispoziţii din Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, formulate de către Preşedintele României, Curtea Constituţională retine următoarele:

A. În ceea ce priveşte constituţionalitatea art. 2 alin. (1):

Art. 2 alin. (1) din lege prevede: "Referendumul naţional constituie forma şi mijlocul de consultare directa şi de exprimare a voinţei suverane a poporului român cu privire la:

a)revizuirea Constituţiei;

b)demiterea Preşedintelui României;

c)probleme de interes naţional."

Obiecţia adusă alin. (1) al art. 2 din lege se referă la faptul ca "Ordinea propusă prin legea votată de Parlament contravine celei stabilite prin art. 90, art. 95 alin. (3) şi prin art. 147 alin. (3) din Constituţia României". Se considera ca "pentru simetria structurii legii de faţa (a referendumului) cu textul constituţional se impune o reformulare a lit. a), b) şi c) ale art. 2 alin. (1) din lege, în următoarea ordine:

a)pentru probleme de interes naţional, la cererea Preşedintelui României, după consultarea Parlamentului;

b)în caz de suspendare din funcţie a Preşedintelui, pentru aprobarea demiterii acestuia;

c)pentru aprobarea propunerii de revizuire a Constituţiei, adoptate de Parlament".

Examinând aceasta obiectie, Curtea constata ca art. 90 şi art. 95 alin. (3) din Constituţie fac parte din capitolul II (art. 80-100), care reglementează rolul şi funcţiile Preşedintelui României. Art. 90 prevede: "Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional." Art. 95 din Constituţie reglementează suspendarea din funcţie a Preşedintelui, statuand la alin. (3): "Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui." Art. 147 din Constituţie priveşte procedura de revizuire a Constituţiei, prevăzând la alin. (3) ca: "Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire."

Curtea observa ca, astfel cum este formulată, obiecţia nu priveşte un aspect de constituţionalitate, ci are în vedere sistematizarea reglementării, pentru asigurarea simetriei structurii legii în raport cu textul constituţional, referindu-se asadar la un aspect de tehnica legislativă. Potrivit competentei sale, Curtea Constituţională, în exercitarea controlului de constituţionalitate, se pronunţa numai asupra intelesului legii contrar Constituţiei, în conformitate cu art. 2 alin. (3) teza finala din Legea nr. 47/1992. De aceea, în jurisprudenta sa, Curtea a statuat ca "sistematizarea unei dispoziţii legale într-un act normativ constituie o problemă de tehnica legislativă, nu de constituţionalitate" (de exemplu, prin Decizia nr. 37/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 8 iulie 1996). Dacă instanţa de control constituţional ar proceda, ea însăşi, la restructurarea textului legal supus controlului, în raport cu cerinţele de tehnica legislativă, şi-ar depăşi competenţa, substituindu-se astfel legiuitorului, singurul în drept sa stabilească forma finala a actului normativ, întrucât "Parlamentul este [...] unica autoritate legiuitoare a tarii" [art. 58 alin. (1) din Constituţie].

De altfel, Curtea constata ca actuala redactare a art. 2 alin. (1) din lege respecta ordinea valorilor consacrate de Constituţie.

B. A doua obiectie cu care Preşedintele României sesizează Curtea Constituţională se referă la art. 6 alin. (1) din Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Potrivit art. 6 alin. (1), "Iniţiativa şi procedura revizuirii Constituţiei sunt supuse normelor prevăzute la art. 146 şi 147 din Constituţie, iar organizarea şi desfăşurarea referendumului se stabilesc prin lege". Acest text se înscrie în capitolul II "Organizarea referendumului naţional", secţiunea 1 "Referendumul privind revizuirea Constituţiei". Obiecţia priveşte teza finala a alin. (1) al art. 6: "Organizarea şi desfăşurarea referendumului se stabilesc prin lege". Motivarea obiectiei se axeaza pe necesitatea corelării textului cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie, text care, stabilind categoriile de legi, statuează ca organizarea şi desfăşurarea referendumului se reglementează prin lege organică. Având în vedere prevederile art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie - se susţine în obiecţia adresată Curţii - apare necesară completarea textului în sensul: "... iar organizarea şi desfăşurarea referendumului se stabilesc prin lege organică" (sau "în baza prezentei legi)". Se arata ca, în absenta acestei precizări exprese, prin "lege" s-ar înţelege lege ordinară, ceea ce ar contraveni textului constituţional.

Analizând aceasta obiectie, Curtea constata ca, astfel cum este formulată, aceasta conţine atât o critica de ordin formal - propunand o varianta de text legislativ -, cat şi o critica de ordin material, sustinandu-se ca exista o contradictie a textului, în actuala redactare, cu o norma constituţională. În măsura în care legiuitorul a avut în vedere, prin art. 6 alin. (1) teza finala, ca organizarea şi desfăşurarea referendumului, în cazul revizuirii Constituţiei, să se stabilească prin lege, înţelegandu-se faptul ca această lege ar fi una ordinară, este evident ca textul ar veni în contradictie cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie. Trebuie însă ca dispoziţiile art. 6 alin. (1) să fie interpretate în mod sistematic, în raport cu economia întregului act normativ. Astfel Curtea constata ca, în cadrul dispoziţiilor generale ale Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, legiuitorul a introdus o norma cu caracter de principiu, prin art. 5 alin. (1), care prevede: "Referendumul naţional şi referendumul local se organizează şi se desfăşoară potrivit prevederilor prezentei legi." Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este lege organică, necontestandu-se ca ea a fost adoptată de Parlament cu cvorumul necesar acestei categorii de legi, iar întreaga materie a organizării şi desfăşurării referendumului - deci şi cea privind revizuirea Constituţiei - este reglementată potrivit prevederilor acestei legi, astfel cum se statuează prin art. 5 alin. (1).

În aceasta lumina, nu se poate observa o contradictie între textul legal criticat şi art. 72 alin. (3) lit. c) din Constituţie.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte constituţionalitatea unei legi prin care, în viitor, s-ar stabili organizarea unui referendum în vederea revizuirii Constituţiei, Curtea constata ca aceasta este o problemă distinctă de aceea a constituţionalităţii Legii privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, astfel încât nu face obiectul controlului de constituţionalitate realizat prin prezenta decizie. În plus, calificarea unei legi ca fiind organică se realizează prin dispoziţiile Constituţiei, iar nu prin prevederile unei alte legi, precum, de exemplu, Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

C. A treia critica se referă la art. 9 teza finala din Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care conţine întrebarea ce ar urma sa figureze pe buletinul de vot, în cazul referendumului organizat pentru demiterea Preşedintelui. Textul legal ce face obiectul criticii are următoarea redactare: "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?". Şi în acest caz obiecţia cu care a fost sesizată Curtea propune un text îmbunătăţit al articolului, şi anume: "Sunteţi de acord cu propunerea Parlamentului ca Preşedintele României să fie demis din funcţie?". Cerinţa perfecţionării textului rezultă, astfel cum se precizează în obiectie, din necesitatea formulării intrebarii în mod explicit şi simetric aceleia înscrise în art. 7 alin. (1) din lege. "O intrebare generală, care să nu facă referire la o propunere a Parlamentului, ar încalcă limitele prevăzute la art. 95 din Constituţie", se conchide în sesizarea de neconstituţionalitate.

Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca art. 7 alin. (1) din lege formulează conţinutul intrebarii de pe buletinul de vot, în cazul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, în felul următor: "Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma aprobată de Parlament?".

Curtea retine, de asemenea, ca iniţiativa revizuirii Constituţiei o pot avea: Preşedintele României, la propunerea Guvernului, cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Art. 147 alin. (1) din Constituţie prevede: "Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere." Întrucât proiectul sau propunerea de revizuire este adoptată de Parlament, iar revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, legiuitorul a considerat ca este legitim ca, în conţinutul intrebarii adresate participanţilor la vot, să se indice autoritatea care a aprobat proiectul sau propunerea de revizuire. În cazul demiterii Preşedintelui, care, de fapt, este o revocare populara, Parlamentul nu poate să facă o asemenea propunere de demitere, întrucât Preşedintele, fiind ales de popor, iar nu de Parlament, nu răspunde în faţa Parlamentului, ci în faţa corpului electoral care l-a ales prin vot universal. Art. 95 din Constituţie prevede, la alin. (1), ca "În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţa comuna, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor...", iar la alin. (3): "Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui." Suspendarea Preşedintelui constituie, în aceasta lumina, procedura premergătoare şi obligatorie pentru o eventuala sancţionare a Preşedintelui de către electorat, iar nu de către Parlament.

Astfel fiind, Curtea constata constituţionalitatea textului de lege criticat prin obiecţia formulată.

D. A patra critica se referă la art. 11 alin. (2) din Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care are următorul conţinut: "Referendumul asupra problemelor de interes naţional se organizează anterior luării unor măsuri, inclusiv de ordin legislativ, iar iniţierea sa are caracter facultativ."

Se considera ca, întrucât atât iniţiativa referendumului, cat şi decizia organizării acestuia (prin decret) aparţin şefului statului, finalul frazei art. 11 alin. (2) apare inutil şi introduce o sintagma noua - "referendum

facultativ" -, ceea ce excede cadrului constituţional. Totodată art. 11 alin. (2) din lege prevede organizarea referendumului asupra unor probleme de interes naţional (numai) "anterior" luării unor măsuri, inclusiv de ordin legislativ. Aceasta prevedere este considerată restrictiva, venind în contradictie cu litera şi spiritul Constituţiei. "Din moment ce - se arata în sesizare -, conform art. 2 alin. (1) din Constituţie, suveranitatea aparţine poporului, nu exista nici un impediment constituţional ca Preşedintele României sa ceara poporului să se pronunţe asupra unei probleme de interes naţional, la care se referă o măsura deja luată, dacă, după luarea acesteia, se considera ca o mare parte a populaţiei o considera inacceptabila."

D.1. În ceea ce priveşte prima critica, referitoare la caracterul superfluu al sintagmei "referendum facultativ", Curtea constata ca, astfel cum este formulată, obiecţia priveşte redactarea textului, considerată ca fiind nesatisfacatoare. Legea nu atribuie însă Curţii Constituţionale competenţa de a indrepta erorile de redactare şi, în consecinţa, de a da o alta formulare textelor de lege supuse controlului.

De aceea, în legătură cu aceasta critica nu se poate retine un aspect de neconstituţionalitate.

D.2. Cu privire la cea de-a doua critica adusă prevederilor art. 11 alin. (2) Curtea retine ca aceasta se referă la iniţierea referendumului asupra unor probleme de interes naţional, realizată de către Preşedintele României. Prin obiecţia formulată se susţine ca, astfel cum este redactat textul, acesta contravine dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Constituţie, deoarece limitează posibilitatea iniţierii de către Preşedinte a referendumului numai la situaţia în care acesta se organizează anterior luării unor măsuri, inclusiv de ordin legislativ.

Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca expresia "anterior luării unor măsuri" din textul art. 11 alin. (2) este neconstitutionala, dar nu în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) din Constituţie, ci în raport cu prevederile art. 90 din Constituţie. Curtea considera ca prin aceasta formulare se creează premisele îngrădirii exerciţiului unui drept constituţional al Preşedintelui şi se adauga o condiţie inexistenta în textul art. 90 din Constituţie, care prevede: "Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional."

În lumina acestor prevederi, consultarea Parlamentului este, în toate cazurile, obligatorie. Constituţia nu condiţioneaza însă, prin raportare la o anumită perioada, iniţierea de către Preşedinte a acestei forme de consultare populara asupra unor probleme de interes naţional. De aceea formularea din lege (şi anume: "anterior luării unei măsuri") constituie o ingradire legală în exercitarea de către Preşedinte a dreptului sau constituţional, venind astfel în contradictie cu prevederea constituţională.

Dreptul constituţional al Preşedintelui de a recurge la referendum nu îi poate conferi însă acestuia posibilitatea legiferarii, întrucât, în conformitate cu voinţa Constituantului român, Preşedintele nu poate iniţia un "referendum legislativ", ci numai un "referendum consultativ". Aceasta rezultă cu claritate din prevederile art. 58 alin. (1) din Constituţie, în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legislativă.

E. Următoarea critica formulată în sesizarea Preşedintelui României vizează prevederile art. 12 alin. (1) lit. B.h) din Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Art. 12 alin. (1), enumerand problemele de interes naţional în legătură cu care, în sensul art. 11, Preşedintele poate cere poporului să îşi exprime voinţa, prevede la lit. B.h): "alte probleme propuse Parlamentului de către Preşedintele României, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale." Obiecţia considera ca "textul contravine art. 90 din Constituţie, potrivit căruia Preşedintele propune ("cere") poporului să se pronunţe asupra unor probleme de interes naţional, şi nu Parlamentului ...".

Curtea constata ca aceasta critica este indreptatita.

Astfel cum rezultă din art. 90 din Constituţie, procedura referendumului initiat de Preşedinte cu privire la "probleme de interes naţional" presupune doua etape succesive, astfel:

–consultarea Parlamentului, care, în Camere reunite, adopta o hotărâre, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor;

–consultarea poporului, care îşi exprima voinţa cu privire la problemele de interes naţional ce îi sunt supuse de către Preşedinte.

În raport cu aceasta reglementare constituţională, dispoziţia legală criticata reprezintă o ingradire a dreptului Preşedintelui, prin obligarea acestuia, conform art. 12 alin. (1) lit. B.h) din lege, de a propune Parlamentului ce anume "alte probleme" urmează sa constituie, în exercitarea atribuţiilor sale constituţionale, obiect al referendumului pe care intenţionează sa îl initieze. În realitate, Preşedintele este singurul îndreptăţit sa stabilească "problemele de interes naţional" asupra cărora poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum.

Deşi obiecţia de neconstituţionalitate este intemeiata, în sensul celor arătate mai sus, Curtea nu se poate pronunţa în legătură cu textul alternativ propus în sesizare, considerat în cuprinsul obiectiei ca fiind corespunzător în raport cu dispoziţiile constituţionale, întrucât redactarea finala este atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie.

F. O alta critica se referă la prevederile art. 15 alin. (1) din lege, care prevede: "Obiectul şi data referendumului naţional se stabilesc după cum urmează:

a)prin lege, în cazul referendumului privind revizuirea Constituţiei, cu respectarea art. 147 alin. (3) din Constituţie;

b)prin hotărâre a Parlamentului, în cazul referendumului privind demiterea Preşedintelui României, cu respectarea art. 95 alin. (3) din Constituţie;

c)prin decret al Preşedintelui României, în cazul referendumului cu privire la probleme de interes naţional."

Obiecţia formulată se referă la prevederile cuprinse la lit. a) şi b) şi considera ca: "Prin aceasta formulare apar aplicabile prevederile art. 74 alin. (2) din Constituţie, respectiv adoptarea fie a legii, fie a hotărârii, cu majoritatea membrilor prezenţi din fiecare Cameră. Aceasta ar contrazice art. 72 alin. (2) lit. c) din Constituţie, conform căruia organizarea (inclusiv obiectul) şi desfăşurarea (inclusiv data) referendumului se reglementează prin lege organică."

Examinând aceasta sustinere, Curtea constata mai întâi ca, în realitate, nu este vorba despre art. 72 alin. (2) lit. c), ci despre art. 72 alin. (3) lit. c). De asemenea, Curtea constata ca, potrivit acestei sustineri, obiectul referendumului naţional este inclus în sfera normelor care reglementează organizarea acestuia, iar data referendumului, în sfera celor care privesc desfăşurarea sa.

Curtea nu observa însă ca o atare concluzie ar reieşi din textul legii. Ipoteza avută în vedere de legiuitor, prin conţinutul art. 15 alin. (1), este aceea a stabilirii obiectului şi a datei referendumului, distinct de reglementarea privind organizarea şi desfăşurarea lui. Tipurile de referendum, ca obiect generic al consultării populare, sunt stabilite de lege în conformitate cu dispoziţiile constituţionale. Aceste tipuri sunt: referendumul naţional constituţional, care are ca obiect revizuirea Constituţiei, referendumul naţional, care are ca obiect demiterea Preşedintelui şi referendumul naţional initiat de Preşedinte asupra unor probleme de interes general. Prin lege, hotărâre a Parlamentului şi, respectiv, decret al Preşedintelui României se vor stabili, pentru fiecare caz în parte, obiectul şi data desfăşurării referendumului. În acest scop, legea şi hotărârea Parlamentului vor fi adoptate cu respectarea art. 147 alin. (3) şi, respectiv, a art. 95 alin. (3) din Constituţie, astfel cum statuează art. 15 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului. Desigur, trimiterea la art. 95 alin. (3) din Constituţie include şi dispoziţiile celorlalte doua alineate ale aceluiaşi articol, cu toate consecinţele constituţionale aferente, rezultate din aceasta includere.

Faţa de cele de mai sus Curtea nu retine în acest caz un motiv de neconstituţionalitate.

G. O alta critica are în vedere art. 17 alin. (1) şi (2) şi art. 18 din lege, care, reglementand operaţiunile de desfăşurare a referendumului, se referă la Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi la Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale, cu omiterea însă a Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, ceea ce, se susţine, ar contraveni dispoziţiilor art. 95 din Constituţie.

Art. 17 alin. (1) din Legea pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului prevede: "Operaţiunile pentru desfăşurarea referendumului au loc în circumscripţiile electorale şi la secţiile de votare organizate potrivit prevederilor Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, respectiv ale Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale, republicată, pe baza copiilor de pe listele electorale permanente, a listelor electorale speciale şi a celorlalte liste electorale prevăzute de lege." În continuare, legea dispune ca reactualizarea listelor electorale permanente şi afişarea acestora se realizează, de asemenea, potrivit prevederilor Legii nr. 68/1992 şi Legii nr. 70/1991.

Examinând aceasta sustinere, Curtea constata ca, într-adevăr, alegerea Preşedintelui se realizează în baza altei reglementări legale decât aceea privind alegerea Parlamentului, şi anume, pe baza Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României. Trebuie remarcat însă ca Legea nr. 69/1992 face trimitere la dispoziţiile legale privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în ceea ce priveşte organizarea birourilor electorale ale secţiilor de votare, imprimarea buletinelor de vot, utilizarea numai a semnelor electorale stabilite în cadrul alegerilor pentru cele două Camere etc. Astfel art. 7 din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României prevede în mod expres: "Birourile electorale ale secţiilor de votare îndeplinesc, în mod corespunzător, atribuţiile ce le revin, potrivit legii, pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului."

Într-o atare lumina, întrucât aceste prevederi legale nu au fost modificate sau abrogate, Curtea nu poate constata un aspect de neconstituţionalitate a textelor legale criticate prin obiecţia cu care a fost sesizată.

Desigur însă ca, în măsura în care în viitor aceasta dubla întrebuinţare a unor instrumente tehnice utilizate în operaţiunile pentru desfăşurarea alegerilor ar disparea, prin instituirea unor sisteme de vot diferite în ceea ce priveşte alegerea Parlamentului şi, respectiv, a Preşedintelui României, va trebui ca operaţiunile pentru desfăşurarea referendumului privind demiterea Preşedintelui să se realizeze potrivit reglementărilor referitoare la alegerea Preşedintelui - acesta fiind sensul art. 17 alin. (1) din Legea pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului.

H. Următoarea critica se referă la prevederile art. 30 alin. (2) din lege, conform cărora: "În campania pentru referendum, partidele politice şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nici o discriminare, prin mitinguri, prin adunări publice şi prin mijloace de informare în masa."

Critica adusă textului priveşte faptul ca Preşedintele României, nefiind cuprins în aceasta enumerare, nu poate uza, la rândul sau, de acest drept, deşi este participant, în calitate de Preşedinte, la referendum. De aceea, în obiecţia înaintată Curţii se propune, pentru înlăturarea acestei discriminări, un text nou, şi anume: "Preşedintele României poate uza de acest drept, inclusiv în cazul suspendării sale din funcţie, în condiţiile art. 95 din Constituţie şi ale art. 15-17 din Legea nr. 69/1992."

Examinând textul criticat, Curtea constata mai întâi ca, astfel cum este redactat în prezent, art. 30 alin. (2) nu îl exclude pe Preşedinte de la exercitarea vreunui drept. De aceea, în timpul campaniei pentru referendum, Preşedintele, la fel ca şi cetăţenii sau partidele politice, are dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber, fără nici o discriminare.

De asemenea, Curtea mai constata ca, de altfel, nu intră în competenţa sa formularea unei alte redactari a textului legal controlat, astfel cum rezultă din art. 58 alin. (1) din Constituţie.

Asa fiind, Curtea nu retine un motiv întemeiat de neconstituţionalitate, în concordanta cu obiecţia formulată.

I. Ultima critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 45 alin. (1) din lege, care prevăd: "Curtea Constituţională, la cererea motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază partidele sau alianţele acestora, anulează referendumul naţional, în cazul în care votarea şi stabilirea rezultatelor au avut loc prin frauda." Se considera ca în aceasta redactare "textul contrazice art. 144 lit. g) din Constituţie, care da dreptul Curţii Constituţionale sa vegheze la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi sa confirme rezultatele acestuia, precum şi dispoziţiile prevăzute de acelaşi articol [144 lit. d)], potrivit căruia Curtea Constituţională are atributia generală de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea (deci şi pentru demiterea) Preşedintelui României şi de a confirma rezultatele sufragiului". Întrucât nici una dintre aceste dispoziţii constituţionale nu condiţioneaza exercitarea atribuţiilor Curţii de vreo sesizare, se impune ca, în cazul referendumului, Curtea să se sesizeze din oficiu şi sa anuleze referendumul, în condiţiile în care constata ca procedura pentru organizarea şi desfăşurarea acestuia a fost incalcata.

Analizând critica formulată, Curtea considera ca aceasta este intemeiata.

Art. 144 lit. g) din Constituţie statuează: "[Curtea Constituţională] veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirma rezultatele acestuia." Prin aceasta formulare generală, Constituţia recunoaşte dreptul Curţii de a soluţiona acţiuni specifice contenciosului constituţional şi, de pe aceasta poziţie, de a rezolva cererile sau sesizările care privesc eventualele abateri de la regulile şi procedurile referendare. Nu este însă mai puţin adevărat ca în sfera dreptului ce îi este conferit prin Constituţie de "a veghea" la respectarea procedurilor de organizare şi desfăşurare a referendumului intra şi posibilitatea Curţii de a se autosesiza atunci când constata în mod direct sau când are informaţii (de la cetăţeni, din presa, de la organizaţii neguvernamentale etc.) în legătură cu nerespectarea acestor reguli şi proceduri. Aceasta posibilitate este indisolubil legată de exercitarea atribuţiilor Curţii de "confirmare" a rezultatelor referendumului. În cazul constatării unor fraude care pun sub semnul indoielii corectitudinea rezultatului referendumului, Curtea nu confirma aceste rezultate. Semnificatia neconfirmarii, care este un act juridic cu consecinţe grave, este aceea a constatării nulităţii referendumului naţional. Pentru acest motiv Curtea nu poate fi limitată în acţiunea sa de necesitatea existenţei unei cereri din partea partidelor sau a aliantelor acestora, asa cum, neconstitutional, statuează în prezent art. 45 alin. (1) din lege.

Constatând neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 45 alin. (1), în sensul celor de mai sus, Curtea, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, procedează la extinderea criticii de neconstituţionalitate şi asupra prevederilor art. 45 alin. (2) din lege, potrivit cărora "Cererea de anulare a referendumului naţional trebuie depusa în termen de 48 de ore de la încheierea votării, sub sancţiunea decăderii". În mod necesar şi evident, aceste prevederi nu pot fi disociate de prevederile alineatului precedent.

În acest sens Curtea constata neconstituţionalitatea prevederilor art. 45 alin. (1) şi (2) din Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, în raport cu dispoziţiile art. 144 lit. g) din Constituţie.

III. Având în vedere:

–considerentele expuse în prezenta decizie;

–dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 58, art. 72 alin. (2) lit. c), art. 74 alin. (2), art. 77 alin. (1), art. 87 alin. (1) şi (2), art. 90, art. 95, art. 144 lit. a) şi g), art. 145 alin. (1) şi art. 147 din Constituţie;

–prevederile art. 17-20 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,

cu majoritate de voturi cat priveşte dispoziţiile art. 11 alin. (2), în ceea ce priveşte expresia "anterior luării unor măsuri", dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. B.h) şi dispoziţiile art. 45,

cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte celelalte prevederi ce fac obiectul sesizării de neconstituţionalitate,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Constata ca sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 11 alin. (2), în ceea ce priveşte expresia "anterior luării unor măsuri", dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. B.h), în ceea ce priveşte expresia "propuse Parlamentului", precum şi dispoziţiile art. 45 din Legea privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

2.Constata ca sunt constituţionale dispoziţiile art. 2 alin. (1), ale art. 6 alin. (1), ale art. 9, ale art. 11 alin. (2), în ceea ce priveşte expresia "caracter facultativ", ale art. 15 alin. (1), ale art. 17 alin. (1) şi (2), ale art. 18 şi ale art. 30 alin. (2) din aceeaşi lege.

Decizia se trimite preşedintelui Camerei Deputaţilor şi preşedintelui Senatului, în vederea declanşării procedurii de reexaminare prevăzute la art. 145 alin. (1) din Constituţie.

Decizia se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă.

Dezbaterea a avut loc la data de 5 mai 1999 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Romul Petru Vonica, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent şef,

Claudia Miu