Decizie nr. 174 din 29 martie 2016

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Lidia Creţu în Dosarul nr. 3.668/40/2013* al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 949D/2015 al Curţii Constituţionale.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Magistratul-asistent învederează Curţii că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punctul său de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, prin care consideră că aceasta este neîntemeiată.

4.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că îşi menţin valabilitatea cele statuate în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, menţionând în acest sens Decizia nr. 329 din 30 aprilie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5.Prin Încheierea din 14 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.668/40/2013*, Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Lidia Creţu într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei prin care Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a respins ca prematur introdusă cererea de obligare a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, conform dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, pentru un imobil revendicat în condiţiile Legii nr. 10/2001, dar a cărui restituire în natură nu mai este posibilă şi pentru care primarul municipiului Botoşani a propus acordarea de despăgubiri în echivalent.

6.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prin prevederile de lege criticate se nesocoteşte exigenţa termenului rezonabil de soluţionare a unei cereri, în condiţiile în care notificarea de revendicare depusă în iunie 2001 a fost soluţionată de primarul municipiului Botoşani după 5 ani, în ianuarie 2006, iar dosarul conţinând propunerea de despăgubire, transmis în aceeaşi lună către Secretariatul Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, nu a fost soluţionat nici după scurgerea a 7 ani, până la data introducerii în instanţă a acţiunii, în iulie 2013. Se susţine că durata procedurii instituite de Legea nr. 165/2013 este în continuare caracterizată de o vădită lipsă de celeritate. Din această perspectivă, apreciază că noua reglementare contravine celor dispuse în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a atras atenţia asupra lipsei de celeritate a măsurilor în vigoare la acea vreme. Mai arată că soluţionarea unei cauze într-un termen rezonabil reprezintă o garanţie instituită de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, garanţie ce priveşte, în cauzele de natură civilă, nu doar desfăşurarea procedurii în faţa instanţei, ci şi procedura preliminară de natură administrativă, atunci când sesizarea instanţei este condiţionată în prealabil de parcurgerea acestei proceduri. Mai susţine că Legea nr. 165/2013 lipseşte persoanele îndreptăţite şi de posibilitatea de a-şi soluţiona dosarele de despăgubire prin intervenţia instanţei de judecată, drept legitim garantat de legislaţia anterioară.

7.Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

8.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege ce formează obiectul acesteia nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate în motivarea criticii. Arată că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea, iar dreptul de proprietate nu este încălcat, precizând că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, statele semnatare sunt îndrituite să controleze folosinţa proprietăţii în concordanţă cu interesul general, adoptând în acest sens legile necesare.

10.Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat nu aduce atingere dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, de vreme ce condiţiile, termenele şi modalităţile concrete de acordare a beneficiilor constând în despăgubirile prevăzute de legile speciale de reparaţie intră în sfera de apreciere pe care statele membre ale Convenţiei o au la dispoziţie. Totodată, nu se încalcă nici dreptul de proprietate privată în substanţa sa, atât timp cât acesta nu este suprimat printr-un act administrativ sau al instanţei de judecată. Arată că stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să fixeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie.

11.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, care au următoarea redactare: "Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni."

14.În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (3) care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil soluţionat într-un termen rezonabil şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată. Se invocă, de asemenea, prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la procesul echitabil şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la aceeaşi Convenţie, referitor la dreptul de proprietate privată.

15.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei prin care Tribunalul Botoşani - Secţia I civilă a respins cererea de obligare a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, conform dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, pentru un imobil revendicat în condiţiile Legii nr. 10/2001, dar a cărui restituire în natură nu mai este posibilă şi pentru care primarul municipiului Botoşani a propus acordarea de despăgubiri. Acţiunea a fost înregistrată iniţial la Tribunalul Botoşani - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal la data de 11 iulie 2013, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 (20 mai 2013). Această instanţă şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Botoşani - Secţia I civilă, care a soluţionat cauza în primă instanţă, respingând acţiunea în considerarea termenelor prevăzute de textul de lege criticat în cauza de faţă. Aşadar, având în vedere că acţiunea introductivă de instanţă a fost promovată după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu sunt incidente în cauză cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 şi a constatat că aceste prevederi legale sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Cu alte cuvinte, în speţa în cauză sunt aplicabile prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, neexistând aşadar o cauză de inadmisibilitate a prezentei excepţii de neconstituţionalitate, aceasta urmând să fie examinată pe fond.

16.În continuare, Curtea observă că textul de lege criticat impune în sarcina Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor obligaţia de a soluţiona, în termen de 60 de luni, respectiv 36 de luni în cazul dosarelor de fond funciar, începând de la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarele care, la acel moment, se găseau înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Autoarea excepţiei susţine, în esenţă, că este nesocotită exigenţa soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, având în vedere că la intervalul de timp scurs de la depunerea notificărilor de revendicare se adaugă aceste noi termene pe care legiuitorul i le-a acordat Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor - succesoare a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - în vederea soluţionării dosarelor de despăgubire.

17.O astfel de critică nu poate fi reţinută, având în vedere faptul că instanţa de contencios constituţional examinează constituţionalitatea unei prevederi de lege prin verificarea conformităţii conţinutului său juridic cu texte şi principii constituţionale, iar nu semnificaţia acelei prevederi legale în contextul normativ generat de efectele produse prin aplicarea unor acte normative succesive. Or, autoarea excepţiei îşi formulează criticile din perspectiva consecinţelor unor prevederi de lege anterioare intrării în vigoare a textului de lege supus controlului de constituţionalitate.

18.Este de reţinut în acest context că dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, criticate în cauza de faţă, stabilesc termene clare de soluţionare a dosarelor de despăgubire, a căror nerespectare este sancţionată prin intermediul instanţelor judecătoreşti, care, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege, pot fi sesizate de persoana care se consideră îndreptăţită în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele menţionate. Într-o asemenea situaţie, instanţa de judecată este pe deplin competentă să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să dispună restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii corespunzătoare.

19.Faţă de acest nou cadru normativ, Curtea observă că textul de lege criticat face parte din ansamblul de reguli procedurale instituite de legiuitorul român în scopul eficientizării procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Prin stabilirea unui interval maxim de timp în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor este obligată să soluţioneze dosarele de despăgubire se realizează o limitare în timp a acestei etape administrative, ceea ce reprezintă o remediere a deficienţei legislaţiei anterioare, care nu prevedea vreun termen în acest sens. În virtutea art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, persoanele care se considerau îndreptăţite în temeiul legilor reparatorii se adresau instanţei de contencios administrativ ca urmare a refuzului nejustificat de emitere de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei conţinând titlul de despăgubire, în condiţiile în care era asimilată unui refuz nejustificat de soluţionare trecerea unui interval de timp apreciat în mod subiectiv de acestea ca nerezonabil, de natură a justifica un demers jurisdicţional. Aşadar, omisiunea reglementării unui termen legal de soluţionare a dosarelor de despăgubire crea premisele unui comportament arbitrar al autorităţii administrative competente şi punea persoanele care se considerau îndreptăţite în situaţia de a acţiona în mod aleatoriu, valorificând o cale nespecifică de acţiune, la care recurgeau ca urmare a lipsei de certitudine în ce priveşte soluţionarea de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarelor de despăgubire. Ca atare, instituirea, prin textul de lege criticat în cauza de faţă, a unui interval maxim de timp în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor să îşi îndeplinească această atribuţie reprezintă o concretizare a intenţiei legiuitorului român de clarificare a procedurii de restituire, prin conferirea unui grad de previzibilitate apt să dea expresie exigenţelor dreptului la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil.

20.Autoarea excepţiei mai susţine că este îngrădit accesul liber la justiţie, întrucât pe parcursul termenelor menţionate în art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu se poate adresa instanţelor judecătoreşti în vederea obligării Comisiei la soluţionarea dosarului de despăgubire. Faţă de această critică, Curtea reţine că dreptul de acces liber la justiţie, consacrat de art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, nu este un drept absolut, ci poate fi condiţionat de necesitatea respectării anumitor reguli procedurale stabilite prin lege. Atât timp cât aceste condiţii nu se constituie în obstacole insurmontabile, de natură să transforme exercitarea acestui drept într-un demers iluzoriu, pur teoretic, dreptul de acces la justiţie poate fi supus anumitor cerinţe, printre care se numără şi împlinirea anumitor termene procedurale. În cazul de faţă, termenele prevăzute de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu pot fi considerate ca îngrădiri neconstituţionale ale dreptului de acces liber la justiţie, având în vedere că, după scurgerea termenelor menţionate, persoana care se consideră îndreptăţită poate exercita pe deplin dreptul de sesizare a instanţei de judecată competente, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege.

21.În ce priveşte critica prin raportare la dispoziţiile art. 44 din Constituţie, prin mai multe decizii, de exemplu, Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 34, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu nesocotesc garanţiile dreptului de proprietate privată conferite prin Legea fundamentală şi prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Astfel, Curtea a reţinut că legea menţionată a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care a fost reţinută în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. În plus, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat - având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013, şi anume regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv - că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru remedierea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeaşi cauză, instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de amenajare a plăţii creanţelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătoreşti definitive, cum ar fi eşalonarea plăţii acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile şi încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică şi realizarea unui just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent şi prin grija pe care autorităţile au demonstrat-o în executarea acestuia.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lidia Creţu în Dosarul nr. 3.668/40/2013* al Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 martie 2016.

PREŞEDINTE,

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu