Hotărâre nr. 99 din 22 decembrie 2017
privind modificarea art. 9 alin. (1) din Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2017 pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 1028 din 27 decembrie 2017
Textul actului · 1 articol
În temeiul art. 67 din Constituția României, republicată,
Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Articolul 9 alineatul (1) din Hotărârea Parlamentului României nr. 39/2017 pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 12 mai 2017, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
Articolul 9
(1)Constatările, concluziile și propunerile Comisiei parlamentare de anchetă vor face obiectul unui raport final, care va fi depus la Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului până la data de 31 ianuarie 2018.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 22 decembrie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
NICOLAE-LIVIU DRAGNEA
PREȘEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
București, 22 decembrie 2017.
Nr. 99.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
