Decizie nr. 176 din 6 mai 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior, excepţie ridicată de Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti în Dosarul nr. 2.426/LM/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi litigii de muncă.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 22 aprilie 2003, în prezenta autoarei excepţiei, Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti, reprezentată de rectorul acesteia, Avram Filipas, a avocatului Dumitru C. Florescu, pentru partea Ştefan Mitricica, şi a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 6 mai 2003.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 13 noiembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 2.426/LM/2002, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi litigii de muncă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior. Excepţia a fost ridicată de Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti într-un litigiu de muncă având ca obiect anularea unui ordin emis de rectorul acesteia, prin care s-a dispus reducerea cu 3% a salariului membrilor Consiliului de administraţie al Universitatii "Titu Maiorescu" din Bucureşti.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 174/2001, potrivit cărora instituţiile de învăţământ superior particulare au obligaţia sa verse la bugetul de stat o taxa în cuantum de 10% din veniturile realizate din încasarea taxelor percepute în procesul de învăţământ de la studenţi, sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 32 referitoare la dreptul la învăţătura, ale art. 41 referitoare la protecţia proprietăţii private, ale art. 49 referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 53 referitoare la contribuţiile fiscale şi ale art. 135 referitoare la proprietate. Se arata ca dispoziţiile criticate instituie o dubla discriminare: pe de o parte, între universităţile particulare şi cele de stat, deoarece, deşi fac parte, ca universităţi acreditate, din sistemul naţional de învăţământ, obligaţia de a vărsa 10% din venituri la bugetul de stat revine numai universitatilor particulare, iar pe de altă parte, discriminarea priveşte angajaţii universitatilor particulare ale căror venituri sunt diminuate în raport cu angajaţii universitatilor de stat. Totodată, prin dispoziţiile criticate se încalcă regimul proprietăţii private, deoarece operează un transfer de proprietate injust din patrimoniul particular în patrimoniul public, ceea ce echivaleaza cu o expropriere, fără justa cauza şi fără dreapta şi prealabilă despăgubire, asa cum prevede art. 41 alin. (3) din Constituţie, sau chiar cu o confiscare. De asemenea, susţine ca "universitatea nu poate fi obligată, nici chiar printr-o ordonanţa, să facă o asemenea liberalitate. Aceasta deoarece, pentru a exista un transfer de proprietate unilateral şi fără vreun echivalent, ar trebui sa existe consimţământul celui care se obliga; or, un asemenea consimţământ nu exista. De aceea, dobândirea de către stat a 10% din veniturile băneşti ale universitatilor private apare ca o imbogatire fără just temei". Având în vedere faptul ca Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti nu are cămine studenţeşti şi nici nu intenţionează să-şi construiască, considera ca instituirea taxei nu asigura o aşezare justa a sarcinilor fiscale, incalcandu-se astfel prevederile constituţionale ale art. 53 alin. (2).

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi litigii de muncă apreciază ca dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în raport cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie, "întrucât se realizează o discriminare pentru universităţile particulare, în raport cu cele de stat, sub aspectul reţinerii a 10% din veniturile acestora pentru bugetul de stat". Prin dispoziţiile criticate se aduce atingere proprietăţii private, aplicarea ordonanţei de urgenta în cauza conducand la un transfer de proprietate injust, ceea ce echivaleaza cu o imbogatire fără just temei a statului prin dobândirea a 10% din veniturile băneşti ale universitatilor private.

Totodată considera ca prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 135 alin. (1), potrivit cărora statul ocroteşte proprietatea, ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, care consacra principiul egalităţii, precum şi pe cele ale art. 32 alin. (6) referitoare la autonomia universitară, deoarece numai Senatul unei universităţi poate să stabilească destinaţia resurselor financiare ale unităţii de învăţământ.

De asemenea, instanţa de judecată opineaza ca taxa prevăzută de dispoziţiile legale criticate constituie o măsura contrară principiului asezarii juste a sarcinilor fiscale, întrucât nu este justificată de o prestaţie corespunzătoare a unei autorităţi publice, ceea ce contravine art. 53 din Constituţie.

În final apreciază ca dispoziţiile criticate contravin şi art. 49 din Constituţie referitor la restrangerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, deoarece restrangerea adusă dreptului de proprietate al universitatilor particulare nu se încadrează în vreuna dintre situaţiile limitativ prevăzute de art. 49 alin. (1) din Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cu următoarea motivare:

"Potrivit programului de guvernare, pentru anul universitar 2001-2002, circa 50% din costurile cazarii în cămine a studenţilor din învăţământul de stat s-a acoperit din subvenţia de la bugetul de stat. Pentru ca sprijinul acordat de la bugetul statului în vederea subventionarii cheltuielilor menţionate să poată fi majorat în mod corespunzător, s-a introdus contribuţia de 10% din partea instituţiilor de învăţământ particulare", având ca scop "susţinerea investiţiilor, activităţilor de întreţinere şi de reparare a căminelor studenţeşti", potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 174/2001.

Dispoziţiile criticate nu creează discriminări între învăţământul de stat şi cel privat, prin instituirea taxei de 10% în sarcina învăţământului privat, din moment ce, în ceea ce priveşte învăţământul de stat, subvenţionarea cheltuielilor aferente cazarii studenţilor s-a asigurat în proporţie de 50% de la bugetul de stat, din fondurile aferente acestuia.

Mai mult, dreptul la învăţătura, statuat în art. 32 alin. (1) din Constituţie, "asigurat prin învăţământul superior", nu este pe deplin respectat dacă tinerilor nu li se asigura condiţiile necesare procesului de învăţământ, printre acestea figurand şi cele cu privire la cazarea studenţilor. Chiar art. 4 din ordonanţa criticata nu distinge între căminele de studenţi ale instituţiilor de învăţământ superior particulare şi cele ale celor de stat.

Autonomia universitară garantată prin Constituţie şi protecţia proprietăţii private nu pot fi privite făcând abstractie de asigurarea dreptului la învăţătura statuat în Constituţie. De altfel, prin prevederile criticate nu s-a avut în vedere decât asigurarea accesului tinerilor la învăţământul superior, conform art. 32 alin. (1) din Constituţie, prin îmbunătăţirea stării spaţiilor de cazare a acestora.

Guvernul şi-a exprimat punctul sau de vedere, în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât instituirea pentru unităţile de învăţământ particulare a acestei obligaţii da expresie dispoziţiilor art. 138 din Constituţie, existând deci temeiul constituţional pentru aplicarea acestei reglementări. Trebuie avut în vedere faptul ca instituţiile de învăţământ superior de stat sunt finanţate de la bugetul de stat şi, în consecinţa, ar fi un nonsens să se instituie aceasta obligaţie şi pentru ele, de vreme ce pentru executarea ei sunt necesare resurse financiare de la aceeaşi sursa, şi anume de la bugetul de stat.

Stabilirea, pentru instituţiile de învăţământ superior particulare, a obligaţiei prevăzute de dispoziţiile criticate nu poate fi considerată ca un transfer de proprietate sau ca o confiscare, cum se susţine, în mod eronat, de către autorul excepţiei, ci ca o sarcina fiscală, având ca temei constituţional dispoziţiile art. 136 alin. (1) din Constituţie.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 32 alin. (6) din Constituţie, considera ca autonomia universitară trebuie să funcţioneze în cadrul legal instituit, conform art. 32 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia "instituţiile de învăţământ, inclusiv cele particulare, se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii".

Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale. În argumentarea acestui punct de vedere se susţin următoarele în legătură cu măsura criticata:

1.încalcă principiul egalităţii prevăzut de art. 16 din Constituţie. În principiu, acest text constituţional garantează egalitatea în drepturi a cetăţenilor, nu şi egalitatea persoanelor juridice; totuşi acesta este aplicabil persoanelor juridice faţă de care s-a pronunţat un tratament juridic diferenţiat, "dacă, astfel, regimul juridic diferit s-ar rasfrange asupra cetăţenilor, implicând inegalitatea lor în faţa legii şi a autorităţilor publice". Se invoca în acest sens jurisprudenta Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat ca principiul egalităţii se aplică şi persoanelor juridice, în măsura în care, prin intermediul acestora, cetăţenii îşi exercită un drept constituţional. În speta, prin plata taxei de 10% de către universităţile private, se ajunge la crearea unui regim juridic al acestora diferit faţă de cel al celor de stat, care se rasfrange asupra persoanelor fizice implicate în activitatea acestor universităţi private, în sensul discriminarii lor în raport cu cele implicate în învăţământul de stat;

2.reprezintă un impediment financiar în exercitarea dreptului de proprietate, ajungandu-se la un transfer injust din proprietatea privată în proprietatea publică, contravenind astfel art. 41 şi 135 din Constituţie;

3.reprezintă un impediment financiar, de natura a restrânge neconstitutional exerciţiul dreptului de proprietate şi nu numai al acestuia, contravenind astfel prevederilor art. 49 din Constituţie;

4.constituie o măsura contrară principiului asezarii juste a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 53 din Constituţie, întrucât reprezintă o taxa instituită fără a fi justificată în nici un fel de o prestaţie a unei autorităţi publice;

5.instituirea taxei nu poate fi calificată ca un caz excepţional, iar măsura adoptată nu prezintă caracter de urgenta şi, în consecinţa, se încalcă şi prevederile constituţionale ale art. 114 alin. (4).

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 174 din 13 decembrie 2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 21 decembrie 2001), având următorul conţinut:

–Art. 1: "Instituţiile de învăţământ superior particulare au obligaţia sa verse la bugetul de stat o taxa în cuantum de 10% din veniturile realizate din încasarea taxelor de şcolarizare, admiteri, înmatriculări, repetarea examenelor şi a altor forme de verificare, precum şi a celorlalte taxe percepute în procesul de învăţământ de la studenţi."

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază ca prin dispoziţiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituţionale:

–Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";

–Art. 32: "(1) Dreptul la învăţătura este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.

(2)Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o limbă de circulaţie internationala.

(3)Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învaţă limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.

(4)Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii.

(5)Instituţiile de învăţământ, inclusiv cele particulare, se înfiinţează şi îşi desfăşoară activitatea în condiţiile legii.

(6)Autonomia universitară este garantată.

(7)Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.";

–Art. 41: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2)Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.

(3)Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire.

(4)Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii.

(5)Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiţie.

(6)Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(7)Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.

(8)Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.";

–Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2)Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii.";

–Art. 53 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale.";

–Art. 135: "(1) Statul ocroteşte proprietatea.

(2)Proprietatea este publică sau privată.

(3)Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.

(4)Bogăţiile de orice natura ale subsolului, căile de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

(5)Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.

(6)Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate instituie obligaţia universitatilor particulare de a plati la bugetul de stat o taxa de 10% din veniturile realizate din încasarea diverselor taxe percepute de la studenţi, aceste sume fiind destinate pentru susţinerea investiţiilor, activităţilor de întreţinere şi reparare a căminelor studenţeşti, potrivit art. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 174/2001.

1.Curtea retine ca, în conformitate cu prevederile constituţionale ale art. 53 alin. (2), sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale, ceea ce presupune în mod necesar subordonarea faţă de un principiu de echitate şi de justiţie socială, pentru a corespunde caracterului social al statului, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituţie.

Din prevederile art. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 rezultă ca taxa de 10%, stabilită numai în sarcina instituţiilor de învăţământ superior particulare, are un caracter de principiu şi este destinată "pentru susţinerea investiţiilor, activităţilor de întreţinere şi de reparare a căminelor studenţeşti".

În conformitate cu principiile generale ale fiscalitatii, orice taxa instituită pentru persoane fizice sau juridice trebuie să fie urmată de un serviciu sau o lucrare efectuată în mod direct şi imediat de către organe sau instituţii publice. Potrivit dispoziţiilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 174/2001, sumele constituite din încasarea taxei se vărsa la bugetul de stat şi au o destinaţie specială, prestabilita, urmând a fi utilizate pentru repararea căminelor studenţeşti. Ca atare, Curtea observa ca justificarea instituirii unei taxe, şi anume prestaţia din partea unei autorităţi publice, nu exista în cazul de faţa.

Totodată, culegerea la bugetul de stat a acestei taxe nu se sprijină pe nici un temei legal, în sensul că nici Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 10 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, şi nici Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituţiilor de învăţământ superior şi recunoaşterea diplomelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 11 noiembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, nu prevăd, ca o condiţie pentru acordarea acreditării unei universităţi particulare, obligaţia construirii de cămine pentru studenţii care fac parte din învăţământul universitar privat şi, cu atât mai puţin, obligaţia participării la întreţinerea şi repararea căminelor studenţeşti existente, aflate de drept în proprietatea instituţiilor de învăţământ superior de stat, în conformitate cu prevederile art. 166 din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Curtea constata ca dispoziţiile criticate, prin instituirea obligaţiei de plată a taxei de 10% exclusiv de către universităţile particulare, creează premisa unui dezechilibru în stabilirea sistemului de impuneri. Este de necontestat faptul ca, potrivit art. 53 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, dar, în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, sistemul legal de impuneri trebuie să asigure aşezarea justa a sarcinilor fiscale.

Asa cum a statuat Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 3/1994 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994), "[...] fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabila, echitabila şi sa nu diferentieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni".

Curtea observa ca dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 sunt norme cu caracter general, permanent care prestabilesc destinaţia sumelor încasate din colectarea taxei de 10% la bugetul de stat, obligaţie ce revine doar instituţiilor de învăţământ particulare, iar nu şi instituţiilor învăţământului de stat cu privire la sumele pe care acestea le percep pentru locurile ocupate cu plata la aceste instituţii.

Astfel fiind, Curtea constata ca taxa în discuţie este stabilită în afară cadrului general al impozitelor şi taxelor, întrucât nu este justificată prin nici un fel de prestaţie a unei autorităţi publice, contravenind principiului constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale, consacrat de dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Legea fundamentală.

2.Totodată, prin dispoziţiile criticate se restrânge şi dreptul de proprietate al instituţiilor de învăţământ superior particulare, ceea ce contravine prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie referitoare la protecţia proprietăţii private, precum şi ale art. 49 referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Prin instituirea obligaţiei legale în sarcina instituţiilor de învăţământ superior particulare de a plati o taxa de 10% la bugetul de stat se realizează un transfer injust de proprietate care operează din patrimoniul universitatilor particulare către bugetul de stat, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate al acestora.

Potrivit art. 49 din Legea fundamentală, restrangerea exerciţiului unui drept constituţional - în cazul de faţa al dreptului de proprietate - în scopul apărării unor drepturi ale cetăţenilor, este posibila ca o măsura fără de care dreptul respectiv ar fi grav afectat. Or, nu se poate susţine ca instituirea acestei taxe pentru instituţiile de învăţământ superior particulare, prin care însuşi dreptul de proprietate al acestora este diminuat în mod definitiv, se face pentru apărarea dreptului la învăţătura. Totodată, potrivit principiului proportionalitatii, restrangerea poate avea loc numai în limitele necesare pentru ca acel drept sa nu fie, cel puţin în parte, compromis. Având în vedere ca taxa în discuţie a fost instituită în vederea sustinerii unor investiţii şi a unor activităţi de întreţinere şi de reparare a căminelor studenţeşti, precum şi faptul ca aceste cămine sunt destinate locuirii doar a unei părţi din studenţi, în special a celor din cadrul învăţământului superior de stat, nu rezultă ca aceasta restrangere a dreptului de proprietate al universitatilor particulare se impune - asa cum prevăd dispoziţiile alin. (1) al art. 49 din Constituţie - şi nici ca ea este proporţională cu situaţia care a determinat-o - asa cum prevăd dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constata ca dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 contravin prevederilor constituţionale ale art. 53 alin. (2) referitoare la aşezarea justa a sarcinilor fiscale, ale art. 41 referitoare la protecţia proprietăţii private, precum şi ale art. 49 referitoare la exerciţiul unor drepturi şi al unor libertăţi şi, ca atare, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie admisă.

În exercitarea controlului de constituţionalitate, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, "În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare". Astfel, având în vedere ca art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 fac trimitere în mod expres la prevederile art. 1-3 din acelaşi act normativ, Curtea constata ca trimiterile exprese la art. 1 din ordonanţa rămân fără obiect, prin declararea articolului de referinţa ca fiind neconstitutional.

Faţa de cele arătate mai sus, în temeiul art. 41, 49, 53, al art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior, excepţie ridicată de Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti în Dosarul nr. 2.426/LM/2002 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de muncă şi litigii de muncă, şi constata ca dispoziţiile menţionate sunt neconstituţionale.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 mai 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiva