referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare
Dosar nr. 2.435/1/2023
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele delegat al Secției I civile |
| Marian Budă | - președintele Secției a II-a civile |
| Ionel Barbă | - președintele delegat al Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Lavinia Dascălu | - judecător la Secția I civilă |
| Maricel Nechita | - judecător la Secția I civilă |
| Dorina Zeca | - judecător la Secția I civilă |
| Diana Florea Burgazli | - judecător la Secția I civilă |
| Denisa Livia Băldean | - judecător la Secția I civilă |
| Carmen Sandu-Necula | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Diana Manole | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Cosmin Horia Mihăianu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Virginia Florentina Duminecă | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Adina Oana Surdu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Luiza Maria Păun | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Lucian Cătălin Mihai Zamfir | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Adriana Florina Secrețeanu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Liliana Vișan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Horațiu Pătrașcu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 2.435/1/2023, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă domnul magistrat-asistent-șef Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, în Dosarul nr. 2.710/62/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Magistratul-asistent-șef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori și un amicus curiae al Sindicatului Național al Grefei Judiciare Dicasterial.
Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
Prin Încheierea din 26 septembrie 2023, dată în Dosarul nr. 2.710/62/2022, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată se poate ține de cont de majorările salariale acordate prin hotărâri judecătorești definitive altor salariați care prestează aceeași activitate în cadrul acelorași instituții sau autorități publice.
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017)
Articolul 6Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: (...)
b)principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție;
c)principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (...)
Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 - capitolul VIII „Reglementări specifice personalului din sistemul justiției“ - secțiunea a 4-a „Salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate și ale personalului conex“
Articolul 17
(1)Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum și cu nivelul instanței sau al parchetului, după caz.
(2)Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în prezenta anexă la cap. II și III.
(3)Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare și de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul București și din localitățile reședință de județ, precum și de la parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 5%.
(4)Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 7,5%.
(5)Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Direcția Națională Anticorupție și de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt cele prevăzute la alin. (2) majorate cu 10%.
Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la 29 iulie 2022 cu nr. 2.710/62/2022, mai mulți reclamanți ce dețin calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex la unități de parchet de pe lângă o curte de apel și o judecătorie i-au chemat în judecată pe pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, să oblige pârâții la recalcularea indemnizației de încadrare brute lunare și a celorlalte drepturi salariale, începând cu 1 august 2016, cu luarea în considerare a majorării de 10% avute în vedere la calculul indemnizațiilor de încadrare brute lunare și al celorlalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, și la plata diferențelor salariale aferente, actualizate cu indicele de inflație, la care să se adauge dobânda legală penalizatoare.
În motivare, reclamanții au susținut că se impune înlăturarea stării de discriminare create între aceștia și personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul altor parchete care au obținut majorări salariale prin hotărâri judecătorești definitive prin raportare la nivelul indemnizației cuvenite personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Aceștia au precizat că nu solicită valorificarea coeficientului de multiplicare 19 stabilit pentru procurorii din cadrul acestor structuri, ci a majorării de 10% prevăzute de art. 17 alin. (5) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.
Prin Sentința civilă nr. 344/MAS din 15 martie 2023, Tribunalul Brașov - Secția I civilă a admis atât excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 29 iulie 2019 și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea pentru pretențiile ulterioare acestei date.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prevederile art. 17 alin. (5) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc modul de calcul al salariilor de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex, iar în funcție de instanța sau parchetul la care își desfășoară activitatea se stabilește o majorare procentuală.
Aceste prevederi reprezintă o aplicare a principiului conform căruia salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum și cu nivelul instanței sau al parchetului.
Or, o majorare cu 10% a salariilor de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul tuturor instanțelor și parchetelor de pe lângă aceste instanțe ar constitui o încălcare a acestui principiu.
Dacă legiuitorul ar fi dorit o salarizare egală pentru tot personalul auxiliar de specialitate și conex, n-ar fi prevăzut criteriile de stabilire a salariului, inclusiv în funcție de nivelul instanței sau parchetului, și nici majorările salariului brut pentru personalul din cadrul instanțelor superioare prin alin. (3)-(5) ale art. 17 din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.
Constatând că reclamanții nu își desfășoară activitatea la parchetele menționate la art. 17 alin. (5) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 și că prevederile acestui alineat nu li se aplică, tribunalul a apreciat că nu există o discriminare a acestora în raport cu personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Împotriva acestei sentințe, reclamanții au declarat apel prin care au reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată.
Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunțării hotărârii prealabile îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
Astfel, sesizarea a fost formulată de un complet de judecată constituit la nivelul unei curți de apel, care soluționează cauza în ultimă instanță (apel).
A mai arătat că de lămurirea modului de interpretare a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 depinde soluționarea pe fond a cauzei, evocând în acest sens obiectul acțiunii.
Chestiunea de drept enunțată este nouă și asupra acesteia instanța supremă nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Deși nu este vorba despre un act normativ intrat în vigoare recent, elementul de noutate este reprezentat de pronunțarea Deciziei nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Anterior pronunțării acestei decizii se conturase orientarea conform căreia trebuie egalizate indemnizațiile la nivelul maxim aflat în plată, prin raportare la majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive magistraților sau personalului auxiliar de specialitate, invocându-se Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale.
Ulterior, unele instanțe de judecată, întemeindu-se pe considerentele Deciziei nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, au apreciat că Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale și-a încetat aplicabilitatea odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, principiul nediscriminării putând fi invocat numai de salariații care prestează o activitate identică și îndeplinesc aceleași condiții de studii, grad/treaptă profesională, gradație, vechime în funcție sau vechime în specialitate, după caz, cu salariatul care a beneficiat de majorarea stabilită anterior printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Instanța de trimitere a apreciat că dispozițiile legale incidente ar trebui interpretate în sensul că, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată, se poate ține cont de majorările salariale acordate prin hotărâri judecătorești definitive altor salariați care prestează aceeași activitate, în cadrul acelorași instituții sau autorități publice.
Astfel, chiar dacă prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 Curtea Constituțională a realizat controlul de constituționalitate a unor dispoziții din acte normative care nu mai sunt aplicabile, considerentele ei rămân aplicabile, în măsura în care prevederile art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 au un conținut similar cu cele supuse controlului de constituționalitate.
Prin urmare, reperul de comparație nu ar trebui să îl constituie personalul auxiliar de specialitate și conex care funcționează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ci categoriile de personal cărora li s-a recunoscut deja, prin hotărâri judecătorești definitive, dreptul de a beneficia de această majorare salarială și care exercită o funcție similară cu cea a reclamanților.
Or, principiile nediscriminării și egalității ar fi golite de conținut dacă s-ar admite ca unii salariați trebuie să beneficieze de majorarea salarială recunoscută prin hotărâri judecătorești definitive, iar reclamanților din prezenta cauză, care desfășoară o activitate în condiții identice, li s-ar refuza dreptul de a primi aceeași majorare.
Curțile de apel Brașov, Cluj, Galați, Ploiești și Târgu Mureș au transmis practică judiciară relevantă în materie, iar curțile de apel Bacău, București, Cluj, Iași, Pitești și Ploiești au comunicat punctele de vedere teoretice ale judecătorilor cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
Într-o primă opinie s-a apreciat că, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată, se ține de cont de majorările salariale acordate prin hotărâri judecătorești definitive altor salariați care prestează aceeași activitate în cadrul acelorași instituții sau autorități publice (curțile de apel București, Iași și tribunalele Buzău, București, Giurgiu, Iași, Ialomița, Ilfov, Neamț, Prahova, Teleorman, Vaslui și Vâlcea).
În argumentare s-a arătat că Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează principiile menite să elimine orice formă de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală. În aplicarea acestor principii, drepturile salariale ale personalului din cadrul aceleiași instituții sau autorități publice trebuie stabilite la nivelul maxim de salarizare aflat în plată, indiferent dacă acest nivel rezultă din aplicarea unor ordine ale angajatorului sau din hotărâri judecătorești, întrucât Legea-cadru nr. 153/2017 nu face nicio distincție în acest sens.
În sensul primei opinii au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, Tribunalul Prahova și Tribunalul Cluj.
Într-o a doua opinie s-a apreciat că, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată, nu se ține de cont de majorările salariale acordate prin hotărâri judecătorești definitive altor salariați care prestează aceeași activitate în cadrul acelorași instituții sau autorități publice (curțile de apel Cluj și Galați).
S-a argumentat că art. 17 alin. (5) din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 dă expresie salarizării diferite ce se stabilește în funcție de gradul instanței sau parchetului la care își desfășoară activitatea personal auxiliar de specialitate și conex. Or, a înlătura principiile legalității și sustenabilității financiare în favoarea principiului egalității prin ridicarea unor soluții de speță la rang de lege și extinderea aplicării lor unei categorii profesionale ar echivala cu o răsturnare a securității și stabilității raporturilor juridice și cu o redefinire a unor instituții de drept procesual, cum ar fi autoritatea de lucru judecat și mecanismele de unificare a practicii judiciare.
În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate hotărâri judecătorești pronunțate de Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brașov.
În cauze similare au fost admise acțiuni prin care magistrați, personal de specialitate juridică asimilat magistraților și personal auxiliar de specialitate și conex au solicitat acordarea altor drepturi salariale prin raportare la nivelul maxim stabilit prin hotărâri judecătorești definitive în favoarea altor salariați din cadrul acelorași categorii profesionale.
De asemenea, în alte cauze au fost admise acțiuni prin care funcționari publici din cadrul unor instituții publice au solicitat acordarea unor drepturi salariale prin raportare la nivelul maxim stabilit prin hotărâri judecătorești definitive în favoarea altor salariați din cadrul acelorași categorii profesionale.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării.
Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015) sunt neconstituționale. În considerentele de la paragraful 32 din această decizie s-a reținut că: „În consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.“
Prin Decizia nr. 106 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 7 mai 2021, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 și cele cuprinse în capitolul II din anexa nr. V și în art. 17 alin. (3) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt constituționale. În considerentele de la paragrafele 26 și 33 din această decizie s-a reținut că: „Referitor la dispozițiile capitolului II din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, care instituie reguli privind salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor, cu indicarea funcției, nivelului studiilor, vechimii în funcție, salariului de bază pentru anul 2020 și coeficientului, Curtea Constituțională a statuat că reprezintă dreptul și obligația autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat (...) și că (...) pentru considerentele expuse anterior, nu pot fi reținute nici criticile de neconstituționalitate aduse art. 17 alin. (3) din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 referitor la salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunalele militare și de la parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul București și din localitățile reședință de județ, precum și de la parchetele de pe lângă acestea, soluția legislativă pe care norma o instituie fiind circumscrisă marjei de opțiune în materie a legiuitorului.“
În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanță în analiza sesizării de față.
Prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, a stabilit că: „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.“
Prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a admis sesizarea și, în interpretarea unitară a dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportate la art. 4 și 5 din capitolul VIII secțiunea 1 din anexa nr. V la aceeași lege, a stabilit că „suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depășească limita prevăzută de art. 25 din aceeași lege, raportată la ordonatorul de credite care stabilește drepturile salariale“.
Prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a stabilit că: „Dreptul reglementat de art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 are natura juridică a indemnizației de încadrare brute lunare pentru procurorii care și-au desfășurat activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, iar garanțiile principiului nediscriminării și ale principiului egalității, prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 (...), pot fi invocate doar de către magistrații care ocupau o «funcție similară» cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din același act normativ coroborat cu art. 8 din secțiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.“
Judecătorii-raportori au apreciat că prevederile art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 se interpretează în sensul că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale.
Analiza condițiilor de admisibilitate instituite în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă conduce spre concluzia că acestea sunt întrunite.
În doctrină, dar și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, condițiile de admisibilitate au fost identificate după cum urmează:
a)existența unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanță;
b)cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;
c)o chestiune de drept cu caracter de noutate;
d)Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare;
e)ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată.
În examinarea primelor două condiții de admisibilitate se constată că instanța de trimitere (curtea de apel), învestită cu soluționarea unui apel împotriva unei sentințe pronunțate într-un conflict de muncă, va pronunța o decizie definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4, cu aplicarea art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă; prin urmare, aceste cerințe de admisibilitate sunt întrunite.
Condiția referitoare la noutatea chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită este îndeplinită, la rândul ei.
Dispozițiile care au generat litigiile aflate pe rolul instanțelor au fost introduse în dreptul pozitiv prin art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 17 din anexa nr. V la această lege, relevantă în evaluarea cerinței noutății fiind dezvoltarea practicii judiciare în materie.
Pentru verificarea îndeplinirii acestei condiții de admisibilitate au fost emise adrese către curțile de apel, care au procedat la verificări ale jurisprudenței la nivelul instanțelor judecătorești situate în circumscripțiile lor teritoriale și au comunicat Înaltei Curți de Casație și Justiție că au identificat hotărâri judecătorești în materia care face obiect al sesizării de față, transmițând 9 astfel de hotărâri (dintre care 6 definitive) care reflectă ambele direcții de interpretare; celelalte hotărâri care au fost înaintate au abordat alte probleme de drept decât cea care face obiect al sesizării de față.
Numărul redus de hotărâri pronunțate demonstrează că, în prezent, practica nu este consistentă, dar opiniile teoretice divergente pe care judecătorii consultați le-au expus oferă un indiciu că jurisprudența poate dobândi în viitor un caracter neunitar, împrejurare în considerarea căreia Înalta Curte de Casație și Justiție notează că mecanismul hotărârii prealabile poate fi utilizat într-un asemenea caz, în vederea preîntâmpinării apariției unei practici divergente.
În ceea ce privește condiția de admisibilitate care impune ca asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat se constată că, deși textul art. 519 din Codul de procedură civilă nu prevede în mod expres, spre deosebire de legislația procesual penală, modalitatea de statuare asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, cerința legală este îndeplinită, întrucât problema de drept semnalată nu a fost soluționată printr-o hotărâre prealabilă sau decizie în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Este întrunită și condiția de admisibilitate care impune ca soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, o astfel de legătură putând fi identificată în mod facil, de vreme ce consecințele pe care le implică rezolvarea acestei chestiuni sunt apte să influențeze soluționarea pe fond a cauzei.
Se cuvine însă subliniat că instanța de trimitere a adresat o întrebare cu nivel ridicat de generalitate și de ambiguitate, care nu satisface cerințele unei sesizări adecvate procedurii unificatoare reglementate de art. 519-521 din Codul de procedură civilă, deoarece, prin modul în care a fost formulată, pare a transgresa cadrul procesual al litigiului cu judecata căruia a fost învestită.
Astfel, este necesar să se noteze că în dosarul instanței de trimitere apelanții-reclamanți au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex la o unitate de parchet de pe lângă o curte de apel și la un parchet de pe lângă o judecătorie, iar demersul lor judiciar a fost fundamentat pe necesitatea egalizării salariilor lor cu cele ale unor grefieri care își desfășoară activitatea în cadrul parchetelor indicate la art. 17 alin. (5) din secțiunea a 4-a a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - sau cu cele ale unor grefieri care, deși nu își desfășoară activitatea în cadrul parchetelor indicate la art. 17 alin. (5) din actul normativ menționat, au obținut hotărâri judecătorești definitive prin care salariul de bază le-a fost majorat cu 10%.
Cum divergența jurisprudențială pare să se contureze pe fondul unei nelămuriri pe care instanțele naționale o manifestă în privința limitelor în care operează principiile instituite de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că aceasta este chestiunea de drept pe care este chemată să o dezlege, iar o atare chestiune de drept, veritabilă, prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame rezolvarea ei de principiu, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. Reținând, prin urmare, că dispozițiile legale în discuție ridică probleme de interpretare de o dificultate relativă, care implică riscul primirii unor dezlegări diferite în practica judiciară, funcția mecanismului procesual al întrebării prealabile se poate realiza în acest stadiu, prin preîntâmpinarea apariției și extinderii jurisprudenței neunitare.
În considerarea acestor argumente, cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă sunt îndeplinite, însă reformularea întrebării este un demers necesar, context în care urmează să se dezlege mecanismul în care operează principiile nediscriminării și egalității, prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, și întinderea egalizării, pentru a stabili dacă aceasta acoperă orice majorare a salariilor de bază, chiar și recunoscută prin hotărâri judecătorești definitive, ori doar pe cele care, la nivelul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, au o aplicabilitate generală.
Prioritar, Înalta Curte de Casație și Justiție reiterează că instanța de trimitere a fost sesizată, în ultimă instanță, în vederea verificării modului de aplicare a principiilor prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, într-un dosar în care apelanții-reclamanți, care au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex la o unitate de parchet de pe lângă o curte de apel și la un parchet de pe lângă o judecătorie, au solicitat egalizarea salariilor lor de bază fie cu cele ale unor grefieri care își desfășoară activitatea în cadrul parchetelor indicate la art. 17 alin. (5) din secțiunea a 4-a a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -, fie cu cele ale unor grefieri care, deși nu își desfășoară activitatea în cadrul parchetelor indicate la art. 17 alin. (5) din actul normativ menționat, au obținut hotărâri judecătorești definitive prin care salariul de bază le-a fost majorat cu 10%.
În aceste condiții, dezlegarea chestiunii de drept presupune, într-o primă etapă, analiza reglementării cuprinse în art. 17 din secțiunea a 4-a a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, pentru a stabili dacă procentele de majorare indicate sunt componente ale salariului de bază, definit de art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 ca suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcției, gradului/treptei profesionale, gradației, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX ale legii, ori ale salariului lunar care, potrivit art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017, cuprinde salariul de bază/indemnizația lunară sau indemnizația de încadrare, compensațiile, indemnizațiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum și celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sistemul bugetar.
Ulterior, în măsura în care se va stabili că aplicarea majorărilor în discuție generează salarii de bază diferențiate, analiza va verifica dacă principiile prevăzute de art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 pot justifica soluția egalizării cu personalul pentru care legea reglementează stabilirea salariilor de bază prin aplicarea unui procent de majorare mai ridicat, atât în ipoteza în care reperul de comparație îl constituie chiar respectivul personal, cât și în ipoteza în care reperul îl constituie personalul pentru care legea reglementează stabilirea salariilor de bază fără aplicarea unor procente de majorare sau prin aplicarea unora mai reduse, dar care, prin hotărâri judecătorești definitive, a obținut salariul de bază calculat prin aplicarea procentului de majorare cel mai ridicat.
Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 prevede, în secțiunea a 4-a din capitolul VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției), salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar de specialitate și ale personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Potrivit art. 17 alin. (1) din secțiunea evocată, acestea se stabilesc pe grade sau pe trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, cu nivelul studiilor, cu vechimea în specialitate, precum și cu nivelul instanței sau al parchetului, după caz.
În continuare, dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol instituie regula potrivit căreia salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul judecătoriilor și al parchetelor de pe lângă acestea sunt cele prevăzute în anexa nr. V, la capitolele II și III.
Derogând de la regulă, alin. (3)-(5) ale art. 17 din aceeași secțiune stabilesc că salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex de la tribunale/tribunale specializate, tribunale militare și parchetele de pe lângă acestea, de la judecătoriile din municipiul București și din localitățile reședință de județ, precum și de la parchetele de pe lângă ele, respectiv pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea, ori pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Direcția Națională Anticorupție și de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt cele indicate la alin. (2), majorate cu 5%, 7,5% și, respectiv, 10%.
Natura juridică a acestor procente este, prin voința legii, cea a unor majorări care, odată aplicate la baza de calcul de la art. 17 alin. (2) din secțiunea evocată anterior, determină existența unor salarii de bază diferențiate, definite ca atare în chiar partea introductivă a art. 17 alin. (3)-(5) din aceeași secțiune; prin urmare, ele intră în alcătuirea salariilor de bază, stabilite distinct de lege, nefiind elemente exterioare lor.
Așadar, salariile de bază ale personalului auxiliar de specialitate și conex nu sunt stabilite uniform, ci diferențiat, în considerarea gradului instanței/parchetului sau a circumscripțiilor unor judecătorii/parchete, la fundamentarea unei asemenea dispoziții legale aflându-se nu doar gradul instanței sau al parchetului, cât mai ales complexitatea activității desfășurate la nivelul unor instanțe/parchete pe care legea le-a identificat.
Atribuțiile specifice, competențele, responsabilitățile și importanța activității desfășurate sunt sporite în cadrul judecătoriilor din municipiul București și localitățile reședință de județ, în parchetele de pe lângă acestea, în tribunale/tribunale specializate, tribunale militare și în parchetele de pe lângă acestea față de cele exercitate la celelalte judecătorii/parchete, situate în localități care nu sunt reședință de județ; similar, ele presupun o complexitate și mai ridicată în cadrul curților de apel/parchetelor aferente și una deosebită pentru personalul auxiliar de specialitate și personalul conex de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Direcția Națională Anticorupție și de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Stabilirea unor salarii de bază diferențiate este justificată, astfel, fie de nivelul sporit al atribuțiilor specifice, pe măsură ce gradul instanței ori al parchetului crește, fie de circumscripțiile teritoriale mai mari ale unor judecătorii/parchete aferente, identificate în textul legii; ca atare, personalul auxiliar de specialitate și cel conex din judecătoriile din municipiul București și din localitățile reședință de județ ori din parchetele de pe lângă acestea, cel din tribunale/tribunale specializate, tribunale militare și din parchetele de pe lângă acestea nu prestează aceeași muncă cu cel din celelalte judecătorii/parchete, ci una căreia legea îi recunoaște o complexitate mai ridicată, în considerarea volumului de activitate crescut și/sau a competențelor proprii; similar, personalul din cadrul curților de apel/parchetelor aferente prestează o muncă de o dificultate sporită față de cel al instanțelor/parchetelor inferioare, după cum și cel de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Direcția Națională Anticorupție și de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism are atribuții suplimentare față de cel încadrat la celelalte instanțe/parchete.
Toate aceste împrejurări reprezintă criterii obiective, care permit realizarea unor diferențieri în stabilirea salariului de bază al personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Prezentarea succesiunii actelor normative intervenite în materia salarizării nu este necesară, nu doar pentru că a fost deja expusă într-o serie de decizii de unificare a jurisprudenței, ci și pentru că limitele sesizării sunt circumscrise interpretării prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017.
Este însă utilă o incursiune în evoluția legislației adoptate în domeniu, context în care Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că Legea nr. 71/2015 a introdus alin. (5^1) la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, cu următorul cuprins: „Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivel maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții.“
Ulterior, a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, care a fost modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016; aceasta a modificat conținutul alin. (1) al art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, stabilind regula că „personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții“.
Ca efect al adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2016, în art. 3^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 s-au introdus mai multe alineate; dintre acestea, prin alin. (1^2) s-a urmărit ca din procesul de egalizare a indemnizațiilor sau a salariilor să se elimine raportarea la drepturile care fuseseră stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească.
Acest text a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016.
La paragraful 32 din această decizie s-au reținut următoarele considerente: „În consecință, ca efect al neconstituționalității art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.“
Așadar, ceea ce s-a stabilit de Curtea Constituțională este egalizarea la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, corespunzător fiecărei funcții, grad/trepte, gradații, vechimi în funcție sau în specialitate, în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale. S-a reținut în paragraful 26 din decizia evocată că „hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și respectiv 11% acordate magistraților și personalului asimilat, au aplicabilitate generală și se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat)“.
La 1 iulie 2017 a intrat în vigoare Legea-cadru nr. 153/2017, care a integrat dezlegările oferite prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale în normele de la art. 6 lit. b) și c) din această lege, respectiv în conținutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare și instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție) și în cel al principiului egalizării în salariul maxim aflat în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală).
Incidența Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale, în legătură cu domeniul de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017, a fost dezlegată de instanța supremă în cadrul mecanismelor de unificare, pe cale incidentală, în cuprinsul unor considerente cu valoare decizorie din Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021.
În acest sens, relevante sunt paragrafele 86 și 88 din această decizie, prin care s-a statuat astfel: „Principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeași instituție sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătorești, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curții Constituționale nr. 794 din 15 decembrie 2016 și prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conține o reglementare nouă, ce instituie dispoziții distincte, inclusiv în ceea ce privește principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuiește «prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală». (...) Nu se poate considera că normele care reglementează salarizarea din sistemul justiției (anexa nr. V capitolul VIII din Legea-cadru nr. 153/2017) derogă de la dispozițiile cu caracter de principiu inserate în capitolele I-IV din legea-cadru. Dimpotrivă, anexele care stabilesc sistemul de salarizare pentru fiecare dintre familiile ocupaționale sunt edictate cu respectarea principiilor generale ale sistemului de salarizare cuprinse în art. 6 din legea-cadru, normele interpretându-se în coerența întregii reglementări, în mod coroborat.“
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunțat Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, prin care au fost interpretate, în vederea aplicării unitare, dispoziții anterioare Legii-cadru nr. 153/2017; cu toate acestea, întrucât principiile și jurisprudența constituțională creată în temeiul fostei reglementări au fost preluate în cea actuală, raționamentul prezentat în decizia indicată, pe deplin valabil, poate fi valorificat. Astfel, statuând în sensul că egalizarea indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești, în paragraful 79 al deciziei amintite s-a reținut că „hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% și, respectiv, 11% acordate magistraților și personalului asimilat, în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 10/2007, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală“. Un alt exemplu poate fi identificat în sistemul de salarizare reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, în care singurul element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referință sectorială, astfel cum s-a statuat și prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021. În paragraful 73 al deciziei evocate s-a reținut că diferențierea veniturilor magistraților - în considerarea fie a nivelului instanței ori al parchetului la care își desfășoară activitatea, fie a funcției pe care o ocupă - se face „în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienți de multiplicare distincți, nivelul valorii de referință sectorială rămânând însă constant“; paragrafele 74, 80 și 81 ale aceleiași decizii vin să întărească aceeași idee, a aplicabilității generale doar a elementului component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, al valorii de referință sectorială, ca reper „unic, de referință în sectorul în care este incident“. Spre deosebire, celălalt element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază - coeficientul de multiplicare - constituie reperul în funcție de care se realizează dezideratul diferențierii veniturilor magistraților și ale altor categorii de personal din sistemul justiției, în considerarea fie a nivelului instanței/parchetului la care își desfășoară activitatea, fie a funcției pe care o ocupă; ca atare, el nu are aplicabilitate generală, ci, dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii.
Așadar, atunci când instanțele judecătorești sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiți destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaște dreptul la respectivele majorări.
De aceea, în măsura în care reperul de comparație invocat este reprezentat de personalul legitimat de lege la un salariu de bază majorat cu 10%, criteriile obiective, analizate în precedent, care permit stabilirea diferențiată a salariului de bază, nu îngăduie concluzia discriminării personalului auxiliar de specialitate sau conex care își desfășoară activitatea în cadrul unor instanțe/parchete pentru care legea a stabilit salariile de bază fără aplicarea vreunui procent de majorare ori prin aplicarea unuia mai redus și nu atrage, în consecință, aplicarea garanțiilor oferite de principiul egalității care, potrivit art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, se înfăptuiește „prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală“.
Nici dacă reperul de comparație invocat ar fi personalul care își desfășoară activitatea în cadrul unor instanțe/parchete de același grad, invocarea prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu este suficientă pentru a justifica, prin ea însăși, soluția egalizării; într-o asemenea situație, instanța este chemată să facă o analiză a legii, în vederea corectei ei aplicări.
Se cuvine subliniat că, prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 26 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.
În considerentele deciziei evocate s-a reținut că „(...) nimeni nu poate invoca principiul nediscriminării pentru a obține un anumit tratament, cu încălcarea legii. Dimpotrivă, în fiecare litigiu, reclamantul va trebui să probeze legalitatea și temeinicia cererii sale, ce nu se poate baza pe invocarea discriminării sau a egalității de tratament în raport cu soluția pronunțată de o altă instanță, ci pe argumente de interpretare și aplicare corectă a legii, chiar și în situația în care invocă o astfel de hotărâre. Pe cale de consecință, interpretarea și aplicarea corectă a legii reprezintă un scop legitim, în raport cu care nu se poate reține existența unui tratament discriminatoriu în cazul în care tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale“.
Existența unor hotărâri judecătorești nu constituie, așadar, în lipsa unei analize a legii aplicabile, temei pentru recunoașterea unor salarii de bază diferite de cele stabilite de legiuitor, iar principiul egalității, prevăzut de dispozițiile art. 6 lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu justifică acordarea altor salarii de bază decât cele pe care legiuitorul, în considerarea unor criterii obiective, le-a stabilit.
În cuprinsul Deciziei nr. 861 din 16 iunie 2009 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 28 iulie 2009, s-a reținut că: „Esențială în definirea cadrului juridic analizat este stabilirea gradului instanțelor sau parchetelor pe lângă care magistrații, fie ei procurori, judecători sau magistrați-asistenți, funcționează. Astfel, atât Direcția Națională Anticorupție, cât și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe când instanțele care judecă cauzele instrumentate de aceste structuri nu sunt întotdeauna la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție (spre exemplu, competența de judecată în cazul infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene aparține judecătoriilor, iar cea de urmărire penală Direcției Naționale Anticorupție). Conferirea acestei poziții superioare în ierarhia parchetelor a celor două structuri legitimează din punct de vedere constituțional salarizarea diferită a procurorilor care le compun în raport cu alți magistrați aflați la parchete sau instanțe superioare, chiar dacă, în fapt, aceștia au aceeași vechime în funcția de judecător sau procuror. Rezultă că aceste categorii de magistrați nu se află în aceeași situație juridică, astfel încât tratamentul juridic aplicat acestora din punct de vedere al salarizării nu poate fi decât diferit. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că o atare diferențiere este una justificată în mod obiectiv și rațional și că discriminarea salarială ar fi apărut numai atunci când legiuitorul nu ar fi ținut cont de poziția superioară a parchetului sau instanței de judecată, după caz“.
Aceste considerente sunt pe deplin incidente, pentru identitate de rațiune, și în cazul personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor, în condițiile în care, astfel cum s-a reținut din interpretarea dispozițiilor art. 17 din secțiunea a 4-a a capitolului VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, stabilirea salariilor de bază se realizează, pe de o parte, în considerarea unor criterii aplicabile întregului personal (grade profesionale sau trepte, funcția deținută, nivelul studiilor, vechimea în specialitate), iar, pe de altă parte, în considerarea unora care sunt aplicabile, în funcție de nivelul instanței ori al parchetului, doar personalului care își desfășoară activitatea în cadrul acestora.
În acest context, dezlegările oferite prin Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, care a stabilit, cu caracter de obligativitate pentru instanțele judecătorești, întinderea aplicării ei și categoriile de persoane îndreptățite, vin nu să combată, ci să consolideze concluzia expusă anterior, cât timp aplicarea principiilor nediscriminării și egalității urmează a se realiza tocmai în condițiile în care s-a stabilit că dreptul reglementat de o dispoziție neregăsită în Legea-cadru nr. 153/2017, ci în art. 88^2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004, are natura juridică a indemnizației de încadrare brute lunare pentru procurorii care și-au desfășurat activitatea în cadrul fostei Secții pentru investigarea infracțiunilor din justiție.
În considerarea argumentelor prezentate mai sus, dar și a prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care stabilesc că Înalta Curte de Casație și Justiție va da o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, urmează să se statueze că principiile nediscriminării și egalizării pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale, iar nu restrânsă la sfera unor anumiți destinatari ai legii.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, în Dosarul nr. 2.710/62/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință:
În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2023.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent-șef,
Cristian Balacciu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
