Ordin nr. 1.372 din 7 martie 2024
pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei și a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență
- Emitent
- Ministerul Sănătății
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 202 din 11 martie 2024
Textul actului · 2 articole
Văzând Referatul de aprobare al Direcției generale asistență medicală din cadrul Ministerului Sănătății nr. AR/4.401/2024,
având în vedere prevederile art. 171 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:
Articolul I
Punctul 8 al articolului 2 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 323/2011 privind aprobarea metodologiei și a criteriilor minime obligatorii pentru clasificarea spitalelor în funcție de competență, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 19 aprilie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:
8.Proporția bolnavilor internați care au domiciliul în alte județe trebuie să fie ≥ 20%.
Articolul II
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul sănătății,
Adriana Pistol,
secretar de stat
București, 7 martie 2024.
Nr. 1.372.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
