Decizie nr. 997 din 7 octombrie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 7.604/99/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, deşi textul criticat nu ar fi susceptibil de interpretări care să producă efecte neconstituţionale, din practica Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării rezultă că dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 au fost interpretate şi aplicate cu depăşirea competenţei atribuite prin lege acestei instituţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 14 aprilie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.604/99/2007, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. Excepţia a fost ridicată de Ministerul Justiţiei cu prilejul soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 16/CA din 10 ianuarie 2008, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 7.604/99/2007, sentinţă prin care Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Iaşi şi Ministerul Justiţiei au fost obligaţi să plătească drepturi salariale rezultând din diferenţele de salarizare constatate prin Hotărârea nr. 151 din 21 iunie 2007 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că, din interpretarea textului de lege criticat, rezultă că hotărârile emise de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării sunt pronunţate doar în vederea investigării şi sancţionării contravenţionale a faptelor sau actelor de discriminare, fapte înţelese ca acţiuni ori inacţiuni ilicite care încalcă normele dreptului obiectiv, cauzând prejudicii unei persoane. Nicio prevedere cuprinsă în Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 nu abilitează Colegiul să emită hotărâri în exercitarea atribuţiei de armonizare a legislaţiei. Această concluzie este impusă de mai multe aspecte, precum necesitatea sesizării Consiliului în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei, sarcina dovedirii faptei de către cel care se consideră discriminat, posibilitatea de a proba inclusiv prin înregistrări audio sau video, aplicarea sancţiunilor contravenţionale, caracterul executoriu al hotărârii Consiliului în ceea ce priveşte sancţiunea pecuniară şi posibilitatea restabilirii situaţiei anterioare. O interpretare contrară, care ar legitima Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să aplice sancţiuni contravenţionale pentru adoptarea unor acte normative, ar reprezenta un nonsens. De asemenea, restabilirea situaţiei anterioare discriminării "create" printr-o dispoziţie legală este de altfel imposibilă printr-o hotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, dispoziţiile din legi sau ordonanţe bucurându-se, până la proba contrară, de prezumţia de constituţionalitate, iar cele cuprinse într-un act administrativ de prezumţia de legalitate. În consecinţă, consideră că art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 este neconstituţional în măsura în care este interpretat în sensul în care se dă Consiliului atribuţia de a reţine încălcarea principiului egalităţii în faţa legii prin examinarea şi cenzurarea soluţiilor cuprinse în acte normative şi acte administrative cu caracter normativ.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că, din coroborarea art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, referitor la "armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative şi administrative", cu dispoziţiile art. 2 alin. (3) din acelaşi act normativ, care includ în sfera discriminării şi "prevederile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane", respectiv cu dispoziţiile art. 20 din aceeaşi ordonanţă, care recunosc Consiliului dreptul de a lua măsuri specifice în cazul "constatării existenţei discriminării", rezultă că pot face obiect al investigaţiilor Consiliului, din oficiu sau la cerere, şi reglementări cu caracter normativ. Or, transferul, chiar şi în mod indirect sau prezumat, al controlului concordanţei unor prevederi din acte normative cu art. 16 din Constituţie, precum şi permisiunea acordată Consiliului de a realiza "armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative şi administrative" şi "a dispune măsurile specifice constatării existenţei discriminării" apar ca o încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat. De asemenea, arată că, prin neprecizarea limitelor şi condiţiilor în care Consiliul poate să exercite controlul, se permite acestuia să se substituie instanţelor judecătoreşti în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea legilor, încălcându-se astfel prevederile art. 126 din Constituţie, iar pe de altă parte, să se pronunţe, chiar şi în mod indirect, asupra constituţionalităţii legilor, prerogativă ce aparţine exclusiv Curţii Constituţionale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2007, dispoziţii potrivit cărora:

Art. 20. – (1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.

(2)Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

(3)Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării.

(4)Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenţei discriminării, cu citarea obligatorie a părţilor. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părţilor nu împiedică soluţionarea sesizării.

(5)Acţiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfăşoară la sediul instituţiei sau în alt loc stabilit de acesta.

(6)Persoana interesată are obligaţia de a dovedi existenţa unor fapte care permit a se presupune existenţa unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că faptele nu constituie discriminare. În faţa Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, inclusiv înregistrări audio şi video sau date statistice.

(7)Hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării şi cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, obiectul sesizării şi susţinerile părţilor, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac şi termenul în care aceasta se poate exercita.

(8)Hotărârea se comunică părţilor în termen de 15 zile de la adoptare şi produce efecte de la data comunicării.

(9)Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii.

(10)Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) şi care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu.

Autorul excepţiei consideră că acest text de lege este contrar prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), ce reglementează principiul separaţiei puterilor în stat, art. 126 alin. (6), care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, ale art. 146 lit. a) şi d), care stabilesc competenţa Curţii Constituţionale de a analiza constituţionalitatea unor prevederi din legi sau ordonanţe în vigoare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în esenţă, critica autorului excepţiei pune în discuţie constituţionalitatea atribuţiilor jurisdicţionale ale Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care, potrivit art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, poate să dispună "înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării", în măsura în care situaţiile discriminatorii izvorăsc din conţinutul unor acte normative.

Faţă de acestea, Curtea apreciază că o corectă analiză a textului de lege criticat impune interpretarea acestuia în ansamblul reglementării din care face parte, mai precis al secţiunii a VI-a din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, care reglementează rolul, atribuţiile şi organizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Astfel, Curtea observă că, potrivit dispoziţiilor art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îndeplineşte rolul de "garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării", iar potrivit dispoziţiilor art. 18 din acelaşi act normativ, "este responsabil cu aplicarea şi controlul respectării prevederilor prezentei legi în domeniul său de activitate, precum şi în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării". Mai departe, art. 19 alin. (1) lit. c), precum şi art. 20 în ansamblu reglementează rolul jurisdicţional al Consiliului, care are ca finalitate, aşa cum s-a arătat, "înlăturarea faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării". În sfârşit, nu trebuie omis nici faptul că art. 2 alin. (3) din aceeaşi ordonanţă prevede că sunt discriminatorii "prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane [...]".

Deşi autorul excepţiei apreciază ca fiind un "nonsens" interpretarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 în sensul aplicabilităţii lor şi cu privire la situaţiile discriminatorii ce izvorăsc din conţinutul actelor normative, Curtea observă totuşi că dispoziţiile de lege mai sus enunţate au constituit în realitate temeiul mai multor hotărâri prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, caracterul discriminatoriu al unor prevederi legale. Dovadă a acestui fapt stă şi introducerea, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008, a alin. (3) la art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, prin care s-a scos din competenţa Consiliului soluţionarea sesizărilor având ca obiect măsurile legislative în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar, măsură legislativă dictată tocmai ca urmare a efectelor generate de hotărârile emise de această instituţie.

În această ordine de idei, Curtea constată că, în vederea îndeplinirii rolului său de garant al respectării şi aplicării principiului nediscriminării, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării este chemat să vegheze, printre altele, inclusiv asupra modului în care este respectat acest principiu în conţinutul actelor normative. În acest sens, acest organ poate constata existenţa unor prevederi de lege discriminatorii şi îşi poate exprima opinia în ceea ce priveşte armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative cu principiul nediscriminării. Ceea ce aici interesează sunt efectele pe care le produc aceste opinii. Astfel, dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicţional întemeiat pe art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării poate să constate existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, hotărârea Consiliului ar putea avea ca efect încetarea aplicabilităţii acestor dispoziţii şi chiar aplicarea prin analogie a unor alte texte de lege, care nu se referă la persoana sau grupul social discriminate. Într-o atare împrejurare, se pune în discuţie legitimitatea acestui organ de a interfera în competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicabilităţii altora, dar şi în competenţele Curţii Constituţionale, care îndeplineşte rolul de legislator negativ, atunci când constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanţe şi dispoziţiile constituţionale, sub aspectul art. 16 referitor la principiul nediscriminării.

Deşi în lumina dispoziţiilor constituţionale o asemenea interpretare nu ar putea fi acceptată, rolul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării putând fi rezumat mai degrabă la posibilitatea de a constata existenţa unor discriminări în conţinutul unor acte normative şi la formularea de recomandări sau sesizarea autorităţilor competente pentru a modifica respectivele texte de lege, se observă totuşi, aşa cum s-a reţinut şi mai sus, că, în practică, art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 a generat efecte neconstituţionale, prin care s-a încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, la aceasta contribuind chiar formularea echivocă a dispoziţiilor cuprinse în secţiunea a VI-a din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

Pentru aceste motive, Curtea constată că prevederile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze textul unor acte normative cu caracter discriminatoriu şi chiar să substituie acest text cu dispoziţii cuprinse în alte acte normative.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ministerul Justiţiei în Dosarul nr. 7.604/99/2007 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

2.Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (1), (2), (4)-(10) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, excepţie ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Guvernului şi celor două Camere ale Parlamentului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu