Decizia nr. 446 din 28 iunie 2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (4) din Codul penal, excepție ridicată de Florin Olescu în Dosarul nr. 30.780/197/2016 al Judecătoriei Brașov - Secția penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.791 D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. Se arată că funcționarii publici au atribuții diferite și sunt supuși unor pericole diferite în activitatea pe care o desfășoară, motiv pentru care este întemeiată opțiunea legiuitorului de a acorda o protecție penală sporită jandarmilor și polițiștilor, care interacționează mai des cu membrii societății și sunt supuși mai multor riscuri. Se mai susține că de o protecție juridică asemănătoare se bucură și procurorii și judecătorii, numai că, în cazul lor, legiuitorul a reglementat aceste relații sociale prin infracțiunea de ultraj judiciar, prevăzută la art. 279 din Codul penal. Se arată că, de altfel, neconstituționalitatea textului criticat nu poate fi dedusă din comparația pe care autorul o face între regimul juridic al protecției penale a diferitelor categorii de funcționari publici.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea din 24 aprilie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 30.780/197/2016, Judecătoria Brașov - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 257 alin. (4) din Codul penal, excepție ridicată de Florin Olescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cauze în care autorul excepției de neconstituționalitate a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că textul criticat creează discriminare între polițiști și jandarmi, pe de o parte, și restul funcționarilor publici care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, la care fac referire prevederile art. 257 alin. (1) din Codul penal, pe de altă parte, întrucât reglementează o protecție penală sporită în favoarea celor dintâi. Se arată că, în cazul infracțiunii de ultraj, obiectul juridic principal este format din relațiile sociale referitoare la autoritatea de stat, de a căror existență și desfășurare depinde apărarea integrității și prestigiului funcționarilor publici. Totodată, se susține că, fiind o infracțiune complexă, ultrajul are și un obiect juridic secundar, reprezentat de relațiile sociale referitoare la integritatea corporală a funcționarului public. Prin urmare, se arată că subiectul pasiv principal al infracțiunii de ultraj este autoritatea publică în cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționarul public ultragiat, iar subiectul pasiv secundar este funcționarul public, care îndeplinește funcția ce implică exercițiul autorității de stat. Or, de vreme ce autoritatea de stat este unică, se susține că nu este justificată protejarea, în mod diferit, a acesteia și a integrității corporale sau a demnității persoanelor învestite cu exercitarea funcțiilor publice. Cu titlu exemplificativ se arată că integritatea fizică a unui judecător sau procuror ar trebui să fie ocrotită în egală măsură cu cea a unui polițist sau jandarm.

6.Judecătoria Brașov - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, apreciind că subiecții pasivi ai infracțiunii de ultraj, în varianta reglementată la art. 257 alin. (4) din Codul penal, au calitatea prevăzută în cuprinsul textului criticat, tocmai datorită faptului că aceste persoane reprezintă autoritatea statului. Se susține totodată că, în lipsa acestei recunoașteri, statul și instituțiile care exercită forța sa coercitivă ar funcționa cu greutate. Referitor la exemplul dat, instanța reține că magistrații sunt protejați penal prin dispozițiile art. 279 din Codul penal ce reglementează ultrajul judiciar.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a crea o protecție sporită anumitor categorii de persoane, care, datorită specificului funcțiilor pe care le exercită, pot fi, mai des, subiect pasiv al infracțiunii de ultraj decât alte categorii de funcționari publici. Se susține că protecția penală asigurată polițiștilor, care, potrivit Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, beneficiază de un cadru legal special, reprezintă o garanție a exercitării atribuțiilor ce le revin și nicidecum un privilegiu, iar legitimitatea sa derivă din însăși legitimitatea existenței autorității. Mai mult, este subliniat faptul că art. 16 din Constituție are în vedere egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, și nu egalitatea autorităților publice între ele. Se mai arată că aceeași normă constituțională implică asigurarea aceluiași regim juridic pentru persoane aflate în situații similare, și nu un regim juridic uniform pentru persoane aflate în situații diferite. Se conchide că textul criticat se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică.

9.Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se susține că prevederile art. 257 alin. (4) din Codul penal reglementează o variantă agravată a infracțiunii de ultraj, fără a crea discriminare între diferite categorii de funcționari publici; dimpotrivă, se apreciază că norma juridică criticată este destinată asigurării, în anumite situații specifice, a egalității cetățenilor. Mai mult, se susține că scopul legiuitorului a fost acela de a crea o protecție juridică sporită anumitor categorii de persoane, care exercită anumite funcții publice specifice, persoane care pot fi, mai des decât alți funcționari, subiecți activi ai infracțiunii de ultraj. Se arată, de asemenea, că protecția penală asigurată polițiștilor, care, potrivit Legii nr. 360/2002, beneficiază de un statut special, reprezintă o garanție a exercitării de către aceștia a atribuțiilor ce le revin, și nicidecum un privilegiu, iar legitimitatea sa derivă din însăși legitimitatea autorității publice în cadrul căreia ei își desfășoară activitatea.

10.Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

11.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 257 alin. (4) cu denumirea marginală Ultrajul din Codul penal, care au următorul conținut: „Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui polițist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.“13. Se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi.

14.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că art. 257 din Codul penal reglementează: o variantă tip a infracțiunii de ultraj, prevăzută la alin. (1) al art. 257 anterior menționat, constând în fapte de amenințare, săvârșite nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, de lovire sau alte violențe, în fapte de vătămare corporală, în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte ori în fapte de omor, săvârșite împotriva unui funcționar public, care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții; două variante normative asimilate, prevăzute la art. 257 alin. (2) și (3) din Codul penal, constând în comiterea oricăreia dintre faptele ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii de ultraj în varianta tip împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, și, respectiv, în săvârșirea faptelor anterior enumerate, dacă ele privesc un membru de familie al funcționarului public; o variantă agravată, reglementată la art. 257 alin. (4) din Codul penal, ce constă în săvârșirea unei fapte de ultraj, prevăzute la alin. (1)-(3) ale aceluiași art. 257, săvârșite împotriva unui funcționar public care are calitatea de polițist sau jandarm.

15.Prin urmare, obiectul juridic special al infracțiunii reglementate la art. 257 din Codul penal este unul complex, obiectul juridic principal fiind format din relațiile sociale referitoare la respectul datorat autorităților de stat, care presupune respect și față de funcționarul care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul acestei autorități, iar obiectul juridic special secundar este constituit din relațiile sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei, la integritatea sa corporală sau chiar la viața acesteia.

16.În ceea ce privește subiecții infracțiunii, în timp ce subiectul activ poate fi orice persoană, subiectul pasiv are calitatea de funcționar public. În cazul variantelor infracționale prevăzute la art. 257 alin. (1)-(3) din Codul penal, acesta din urmă poate fi orice persoană care exercită o funcție publică, iar, în ipoteza variantei agravate, reglementate la art. 257 alin. (4) din Codul penal, este o persoană care are calitatea de polițist sau jandarm.

17.Așa fiind, în considerarea acestor două calități ale subiectului pasiv al infracțiunii (de polițist și de jandarm), legiuitorul a înțeles să prevadă că, în cazul variantei agravate, reglementată la art. 257 alin. (4) din Codul penal, limitele pedepsei prevăzute pentru infracțiunile la care fac referire dispozițiile art. 257 alin. (1)-(3) din Codul penal se majorează cu jumătate, și nu doar cu o treime, regim sancționator prevăzut în cazul celorlalte variante normative ale infracțiunii de ultraj.

18.Funcționarii publici care dețin funcția de polițist sau jandarm se află însă într-o situație diferită de ceilalți funcționari publici, având în vedere atribuțiile și obligațiile profesionale pe care aceștia le au în asigurarea securității publice, aspect ce justifică reglementarea unui regim juridic diferit sub aspectul sancționării faptelor de ultraj comise împotriva lor. Având în vedere această diferență, legiuitorul a reglementat, în cazul infracțiunii de ultraj săvârșite împotriva unui polițist sau jandarm, o pedeapsă mai mare, asigurând în acest fel o protecție penală sporită celor două categorii de funcționari publici anterior precizate. Acest regim sancționator, criticat de autorul excepției, nu este însă unul de natură a discrimina restul funcționarilor publici în raport cu polițiștii sau jandarmii, întrucât diferența de regim juridic, constând în majorarea, cu jumătate, și nu cu o treime, a limitelor speciale ale pedepsei, are o justificare obiectivă, dată de funcțiile publice diferite pe care le dețin subiecții pasivi ai variantelor normative prevăzute la art. 257 alin. (1)-(3) din Codul penal și, respectiv, la art. 257 alin. (4) din Codul penal.

19.În acest sens, Curtea Constituțională a reținut, în mod constant, în jurisprudența sa, că principiul egalității nu interzice reguli specifice în cazul unei diferențe de situații și că inegalitatea reală, ce rezultă din aceste diferențe, poate justifica reguli distincte, în funcție de scopul legii care le conține (a se vedea în acest sens Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). De asemenea, instanța de contencios constituțional a mai statuat că, pentru respectarea principiului egalității în drepturi, situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență și că deosebirea de tratament reglementat în privința unor astfel de persoane trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rațional (a se vedea Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, și Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014).

20.Mai mult, comparația între protecția penală asigurată, prin dispozițiile art. 257 din Codul penal, polițiștilor și jandarmilor, pe de o parte, și cea asigurată magistraților, pe de altă parte, pe care autorul excepției de neconstituționalitate își întemeiază argumentele referitoare la neconstituționalitatea prevederilor art. 257 alin. (4) din Codul penal, este lipsită de temei. Aceasta întrucât legiuitorul a reglementat, la art. 279 din Codul penal, infracțiunea de ultraj judiciar, pe care a plasat-o în cuprinsul titlului IV al părții speciale a Codului penal, referitor la infracțiuni contra înfăptuirii justiției, într-o manieră similară infracțiunii prevăzute la art. 257 din Codul penal, diferența dintre cele două infracțiuni constând tocmai în calitatea subiectului pasiv care, în cazul infracțiunii de ultraj judiciar, este un judecător sau un procuror. Astfel, variantele normative ale infracțiunii prevăzute la art. 279 din Codul penal sunt similare cu cele ale infracțiunii reglementate la art. 257 din același cod, iar elementul material al laturii obiective a acestor variante normative este unul, de asemenea, similar în cazul infracțiunilor de ultraj judiciar și în cel al infracțiunii de ultraj. Mai mult, regimul sancționator al faptelor incriminate la art. 257 alin. (4) din Codul penal și la art. 279 alin. (1)-(3) din Codul penal este același. Or, având în vedere aceste aspecte, nu poate fi reținută o lipsă de asigurare a protecției penale a judecătorilor și procurorilor, în exercitarea funcțiilor pe care le dețin, în comparație cu protecția penală asigurată polițiștilor și jandarmilor. De altfel, o astfel de critică nu poate fi reținută și pentru motivul că neconstituționalitatea unei dispoziții legale poate fi constatată doar prin raportare la prevederile Constituției, neputând rezulta din compararea normelor juridice criticate cu alte prevederi legale (a se vedea Decizia nr. 304 din 4 mai 2017, paragraful 28).

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florin Olescu în Dosarul nr. 30.780/197/2016 al Judecătoriei Brașov - Secția penală și constată că dispozițiile art. 257 alin. (4) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Brașov - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 iunie 2018.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop