Acord din 15 februarie 1994
de comerţ liber între România şi Republica Moldova
- Emitent
- Parlamentul
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 340 din 8 decembrie 1994
Textul actului · 36 de articole
Cuprins
România şi Republica Moldova, denumite în cele ce urmează părţi,
reafirmind dorinţa lor de a participa activ la procesul de integrare economică din Europa,
luând în considerare importanţa legăturilor istorice, traditionale şi spirituale de convieţuire existente între România şi Republica Moldova şi valorile comune pe care le impartasesc şi recunoscind ca România şi Republica Moldova doresc sa întărească aceste legături şi sa stabilească relaţii strinse şi trainice de conlucrare şi integrare economică,
reafirmind angajamentul lor pentru democraţia pluralista bazată pe respectarea regulilor de drept, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului,
ferm convinse ca acest acord va promova intensificarea schimburilor comerciale reciproc avantajoase, conducind la crearea unei largi zone de comerţ liber şi contribuind la procesul de integrare europeană,
hotărîte, în acest scop, de a elimina progresiv obstacolele în comerţul reciproc în ansamblu, în conformitate cu Acordul general pentru tarife şi comerţ (G.A.T.T.),
considerind ca nici o prevedere a acestui acord nu poate fi interpretată ca excepţind statele părţi la acest acord de la obligaţiile lor decurgind din acorduri internaţionale la care sunt părţi,
au hotărît următoarele:
Articolul 1Obiective
1.România şi Republica Moldova vor stabili o zona de comerţ liber, în conformitate cu prevederile prezentului acord.
2.Obiectivele acestui acord sunt:
a)promovarea, prin expansiunea comerţului reciproc, a dezvoltării armonioase a relaţiilor economice dintre România şi Republica Moldova, îmbunătăţirea nivelului de trai şi a condiţiilor de muncă, creşterea productivitatii şi stabilitatii financiare; b) asigurarea de condiţii corecte de concurenta în domeniu comerţului între statele părţi la acest acord; c) de a contribui, în acest mod, prin înlăturarea barierelor din calea comerţului, la dezvoltarea armonioasă şi expansiunea comerţului mondial.
Articolul 2Domeniul de aplicare
Prevederile acestui acord se vor aplica produselor originare din statele părţi la acest acord.
Articolul 3Taxe vamale de import şi taxe cu efect echivalent
1.Nici o noua taxa vamală de import sau taxa având efect echivalent nu va fi introdusă în comerţul dintre România şi Republica Moldova.
2.La data intrării în vigoare a acestui acord, România şi Republica Moldova vor desfiinta toate taxele vamale de import pentru produsele originare din România şi, respectiv, din Republica Moldova.
3.La aceeaşi dată, România aplica un comision de 0,5% ad valorem la toate importurile sale, iar Republica Moldova un comision de 0,25%.
Articolul 4Taxe vamale de natura fiscală
Prevederile art. 3 se vor aplica, de asemenea, taxelor vamale de natura fiscală.
Articolul 5Taxe vamale de export şi taxe cu efect echivalent
1.Nici o noua taxa vamală de export sau taxa având efect echivalent nu va fi introdusă în comerţul dintre părţi.
2.La data intrării în vigoare a acordului, România aplica un comision de 0,5% ad valorem la toate exporturile sale, iar Republica Moldova un comision de 0,25%.
Articolul 6Restrictii cantitative la import şi măsuri cu efect echivalent
Nici o restrictie cantitativă la import sau măsura având efect echivalent nu va fi introdusă în comerţul dintre părţi.
Articolul 7Restrictii cantitative la export şi măsuri cu efect echivalent
1.Nici o noua restrictie cantitativă la export sau măsura având efect echivalent nu va fi introdusă în comerţul dintre părţi.
2.Restricţiile cantitative la export şi măsurile având efect echivalent vor fi desfiinţate la data intrării în vigoare a acordului, cu excepţia celor prevăzute pentru România în anexa nr. 1 şi pentru Republica Moldova în anexa nr. 2.
Articolul 8Procedura de informare asupra proiectelor de reglementări tehnice
Părţile la acord îşi vor notifica una celeilalte, într-un stadiu cît mai devreme posibil, proiectele de reglementări tehnice şi proiectele de modificări ale acestora pe care intenţionează să le emita.
Articolul 9Regulile de origine şi cooperarea în domeniul administraţiei vamale
1.Protocolul A stabileşte regulile de origine şi metodele de cooperare administrativă.
2.Părţile la acord vor lua măsuri adecvate, inclusiv efectuarea de examinari regulate în comitetul mixt şi aranjamente pentru cooperarea administrativă, pentru a asigura ca prevederile Protocolului A şi ale acordului să fie aplicate efectiv şi în mod armonios.
Articolul 10Taxarea interna
1.Părţile se vor abţine de la orice măsură sau practica de natura fiscală interna care instituie, direct sau indirect, o discriminare între produsele originare în statele părţi.
2.Produsele exportate în teritoriul unei părţi la acord nu vor putea beneficia de rambursarea taxarii interne la un nivel care să depăşească cuantumul taxarii directe sau indirecte impuse asupra lor.
Articolul 11Măsuri sanitare şi fitosanitare
Părţile vor aplica reglementările lor veterinare, fitosanitare şi sanitare într-un mod nediscriminatoriu şi nu vor introduce nici o noua măsura care are efectul obstructionarii comerţului în mod nepermis.
Articolul 12Excepţii generale
Acest acord nu va împiedica aplicarea interdictiilor sau restrictiilor la import, export sau asupra mărfurilor în tranzit; justificarea prin motive de moralitate publică, ordine publică sau securitate publică; protecţia sănătăţii şi vieţii oamenilor, animalelor sau plantelor şi mediului înconjurător; protecţia bunurilor din patrimoniul naţional posedind valoare artistică, istorica sau arheologică; protecţia proprietăţii intelectuale; reglementări privind aurul sau argintul, sau conservarea resurselor naturale epuizabile, dacă asemenea măsuri sunt aplicate efectiv în legătură cu restricţiile asupra consumului sau producţiei interne.
Asemenea interdicţii sau restrictii nu vor constitui totuşi un mijloc de discriminare arbitrară sau o restrictie deghizată asupra comerţului dintre statele părţi la acest acord.
Articolul 13Excepţii de securitate
Nimic din acest acord nu va împiedica un stat parte la acord sa ia orice măsuri pa care le considera necesare:
a)pentru prevenirea dezvaluirii de informaţii contrare intereselor sale esenţiale de securitate; b) pentru protecţia intereselor sale esenţiale de securitate sau pentru îndeplinirea obligaţiilor internaţionale sau a politicilor naţionale; c) privind traficul de arme, muniţii şi alte mijloace de război, cu condiţia ca aceste măsuri sa nu prejudicieze condiţiile concurentei în privinta produselor care nu sunt destinate scopurilor militare specifice, şi traficul de alte mărfuri, materiale sau servicii care se efectuează direct sau indirect în scopul aprovizionarii unui complex militar; d) privind neproliferarea armelor biologice şi chimice, armelor nucleare sau a altor dispozitive explozive nucleare; sau e) luate în timp de război sau în alte situaţii de tensiune internationala serioasă.
Articolul 14Monopolurile statului
Statele părţi la acest acord vor asigura ca orice monopol al statului cu caracter comercial să fie ajustat, astfel încât obiectivele acordului sa nu fie afectate. La sfârşitul celui de-al cincilea an de la intrarea în vigoare a acordului, nici o discriminare privind condiţiile în care mărfurile sunt procurate şi comercializate sa nu existe între naţionalii statelor părţi la acord. Comitetul mixt va examina măsurile necesare pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
Articolul 15
1.Plăţile în valută liber convertibilă aferente comerţului între părţi şi transferul unor asemenea plati în teritoriul statului parte la acest acord unde domiciliază creditorul vor fi libere de orice restrictii.
2.Părţile se vor abţine de la orice restrictii de schimb valutar sau administrative la acordarea, rambursarea sau acceptarea unor credite pe termen scurt şi mediu care acoperă tranzacţiile comerciale la care participa un rezident.
3.Până la introducerea deplinei convertibilitati a valutei în sensul art. VIII al F.M.I., părţile îşi rezerva dreptul de a aplica restrictii de schimb valutar în privinta acordării sau luării de credite pe termen scurt şi mediu până la limita permisă conform statutului lor la F.M.I., cu condiţia ca aceste restrictii să fie aplicate într-o maniera nediscriminatorie. Ele vor fi aplicate astfel încât sa cauzeze cea mai mica perturbare posibila a acordului. Părţile vor informa prompt comitetul mixt despre introducerea unor astfel de măsuri şi a oricăror modificări ale acestora.
Articolul 16Regulile de concurenta între operatorii economici
1.Sunt considerate incompatibile cu funcţionarea corecta a acestui acord, în măsura în care ele pot afecta comerţul între părţi, următoarele:
a)orice înţelegere între operatorii economici, hotărâri ale asociaţiilor de operatori economici şi practicile concertate între operatorii economici care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrictionarea sau distorsionarea concurentei; b) abuzul de către unul sau mai mulţi operatori economici de o poziţie dominantă în teritoriile statelor părţi la acest acord, ca întreg sau ca o parte importanţa a acestuia.
2.Dacă un stat parte la acest acord considera ca o anumită practica este incompatibilă cu prevederile paragrafului 1 şi dacă o astfel de practica produce sau ameninta sa producă un prejudiciu serios interesului acelui stat parte sau un prejudiciu material industriei sale interne, el poate lua măsuri adecvate după consultări în comitetul mixt sau după 30 de zile de la solicitarea unei astfel de consultări.
Articolul 17Ajutorul de stat
1.Orice ajutor acordat de un stat parte la acest acord sau din resurse ale statului, indiferent de forma lui, care denatureaza sau ameninta sa denatureze concurenta prin favorizarea anumitor întreprinzători sau producţia anumitor bunuri, va fi incompatibil cu funcţionarea corespunzătoare a acestui acord, în măsura în care poate afecta comerţul între părţi.
2.Comitetul mixt va adopta criteriile pe baza cărora vor fi verificate practicile contrare paragrafului 1, precum şi regulile pentru aplicarea lor.
3.Părţile vor asigura transparenta măsurilor în domeniul ajutorului de stat, între altele şi prin raportarea anuală la comitetul mixt a volumului total al ajutoarelor de stat şi a distribuţiei acestora şi prin furnizarea, la cererea celeilalte părţi, de informaţii privind schemele de ajutor asupra unor cazuri individuale.
4.Dacă un stat parte la acest acord considera ca o practica data este incompatibilă cu prevederile paragrafului 1, el poate să ia măsurile pe care le considera necesare împotriva acestei practici, care nu trebuie să depăşească prejudiciul cauzat de practica, în condiţiile şi în conformitate cu procedurile stabilite în art. 25.
Articolul 18Achiziţii guvernamentale
1.Părţile considera ca liberalizarea pieţelor lor de achiziţii guvernamentale constituie un obiectiv al acestui acord.
2.Părţile vor dezvolta progresiv reglementări privind achiziţiile guvernamentale, în vederea asigurării accesului reciproc la procedurile de contractare, pe bază de licitaţie pe pieţele lor, de achiziţii guvernamentale.
3.Comitetul mixt va examina evoluţia reglementărilor în acest domeniu, pentru îndeplinirea obiectivelor acestui articol, şi va putea recomanda modalităţi concrete pentru îndeplinirea prevederilor acestuia.
Articolul 19Protecţia proprietăţii intelectuale
1.Statele părţi la acest acord vor acorda şi vor asigura o protecţie adecvată, efectivă şi nediscriminatorie a drepturilor de proprietate intelectuală, inclusiv măsuri pentru acordarea şi ranforsarea acestor drepturi contra încălcării lor, contrafacerii sau pirateriei.
2.În scopul acestui acord, protecţia proprietăţii intelectuale include îndeosebi protecţia drepturilor de autor, programelor de computer, bazelor de date şi a drepturilor adiacente, mărcile comerciale, indicatori geografici, proiecte industriale, patente, topografii şi circuite integrate, precum şi informaţiile nepublicate de know-kow.
3.Părţile vor coopera în materie de proprietate intelectuală şi vor tine, la solicitarea oricărei părţi, consultări la nivel de experţi privind aceste probleme, îndeosebi asupra activităţilor privind convenţiile internaţionale existente şi viitoare pentru amortizarea, administrarea şi ranforsarea protecţiei proprietăţii intelectuale, precum şi a activităţilor organizaţiilor internaţionale de specialitate.
Articolul 20Dumping
Dacă una dintre părţile la acord constata ca se practica dumpingul în comerţul cu aceasta, statul parte interesat poate lua măsurile adecvate faţă de aceasta practica, în condiţiile şi în concordanta cu procedura stabilite în art.25.
Articolul 21Salvgardare generală
În cazul în care un produs este importat în cantităţi atât de mari şi în astfel de condiţii încât produce sau ameninta sa producă:
a)un prejudiciu serios producătorilor interni de produse similare sau direct competitive pe teritoriul statului importator, sau b) o perturbare serioasă în oricare sector al economiei sau dificultăţi care ar putea produce deteriorări serioase în situaţia economică a regiunii,
statul parte interesat poate lua măsuri adecvate în condiţiile şi în conformitate cu procedura stabilite în art. 25.
Articolul 22Ajustare structurală
1.Măsuri excepţionale de durata limitată care constituie o derogare de la prevederile art. 3 pot fi luate prin introducerea unor taxe vamale.
2.Aceste măsuri pot interesa noile industrii sau anumite sectoare supuse restructurării sau care se confrunta cu dificultăţi serioase, îndeosebi acolo unde aceste dificultăţi produc probleme sociale importante.
3.Partea interesată va informa comitetul mixt despre orice măsură excepţionala pe care intenţionează sa o ia şi, la cererea celeilalte părţi, vor avea loc consultări în comitetul mixt privind astfel de măsuri şi sectoarele în care se aplică, înainte ca ele să fie aplicate.
În cazul în care se iau astfel de măsuri, partea interesată va prezenta în comitetul mixt o schema de eliminare a taxelor vamale introduse în baza acestui articol.
Articolul 23Reexportul şi lipsa serioasă
În situaţia în care aplicarea prevederilor acordului duce la:
a)reexportul într-o ţara terta faţă de care statul exportator parte la acest acord menţine, pentru produsul în cauza, restrictii cantitative la export, taxe de export sau măsuri ori taxe având un efect echivalent, sau b) o lipsa serioasă sau o ameninţare cu aceasta la un produs esenţial pentru statul exportator parte la acord,
şi când situaţia la care se face referire mai sus produce sau poate produce dificultăţi majore părţii exportatoare, acea parte poate lua măsurile adecvate în condiţiile şi în conformitate cu procedura stabilite în art. 25.
Articolul 24Îndeplinirea obligaţiilor
1.Statele părţi la acord vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din acord.
2.Dacă una dintre părţi considera ca cealaltă parte nu a reuşit să-şi îndeplinească o obligaţie din acord, acea parte interesată poate lua măsurile adecvate în condiţiile şi în conformitate cu procedura stabilite în art. 25.
Articolul 25Procedura de aplicare a măsurilor de salvgardare
1.Înainte de a iniţia procedura de aplicare a măsurilor de salvgardare stabilită în paragrafele următoare ale prezentului articol, statele părţi la acord se vor strădui să soluţioneze problemele dintre ele prin consultări directe.
2.Fără a prejudicia paragraful 6 al prezentului articol, un stat parte la acord care are în vedere sa recurgă la măsuri de salvgardare va notifica prompt celeilalte părţi şi va furniza toate informaţiile relevante. Consultarile între statele părţi vor avea loc fără întârziere în vederea gasirii unei soluţii.
3.a) În privinta art. 17, statele părţi vor acorda comitetului mixt toată asistenţa cerută pentru examinarea cazului. Dacă statul parte în cauza nu reuşeşte sa pună capăt practicii contestate în perioada fixată de comitetul mixt sau dacă comitetul mixt nu reuşeşte sa ajungă la un acord după consultări, sau după 30 de zile de la solicitarea unor asemenea consultări, statul parte interesat poate adopta măsurile adecvate pentru a face faţa dificultăţilor care rezultă din practica în disputa.
b)În privinta art. 20, 21 şi 22, comitetul mixt va examina cazul sau situaţia şi va putea lua o decizie pentru a pune capăt dificultăţilor notificate de statul parte interesat. În absenta unei asemenea decizii în decurs de 30 de zile de la prezentarea problemei în comitetul mixt, statul parte interesat poate adopta măsurile necesare pentru remedierea situaţiei. c) În privinta art. 24, statul parte interesat va furniza comitetului mixt toate informaţiile relevante cerute pentru o analiza completa a situaţiei, în vederea gasirii unei soluţii acceptabile în comun. Dacă comitetul mixt nu reuşeşte sa ajungă la o asemenea soluţie sau dacă a trecut o perioadă de 3 luni de la data notificării, atunci statul parte interesat poate lua măsurile adecvate.
4.Măsurile de salvgardare adoptate vor fi notificate imediat celeilalte părţi la acest acord şi comitetului mixt. Ele vor fi limitate în privinta ariei şi a duratei lor la ceea ce este strict necesar, în scopul de a remedia situaţia care a condus la aplicarea lor, şi nu vor depăşi prejudiciul cauzat de practica sau dificultatea în discuţie. Se va acordă prioritate acelor măsuri care perturba cel mai puţin funcţionarea acordului.
5.Măsurile de salvgardare luate vor face obiectul consultărilor regulate în cadrul comitetului mixt în vederea relaxarii, înlocuirii sau eliminării lor cît mai curînd posibil.
6.Atunci când circumstanţele excepţionale care necesita o acţiune imediata fac imposibila examinarea prealabilă, statul parte interesat poate, în cazul art. 20, 21, şi 22, să aplice măsuri preventive şi provizorii strict necesare pentru a face faţa situaţiei respective.
Măsurile vor fi notificate fără întârziere şi consultarile între statele părţi la acord vor avea loc cît mai curînd posibil în cadrul comitetului mixt.
Articolul 26Dificultăţi ale balanţei de plati
1.În cazul în care un stat parte la acord are dificultăţi serioase ale balanţei de plati sau este amenintat în mod iminent în acest sens, statul respectiv poate să adopte, în conformitate cu condiţiile stabilite în acord, măsuri comerciale respective, care vor fi de durata limitată şi nu vor depăşi ceea ce este necesar pentru remedierea situaţiei balanţei de plati.
Măsurile vor fi atenuate progresiv pe măsura ce se imbunatatesc condiţiile balanţei de plati şi vor fi eliminate atunci când condiţiile nu mai justifica menţinerea lor. Statul respectiv va informa cealaltă parte la acest acord şi comitetul mixt înainte de introducerea lor şi va prezenta, ori de cîte ori este posibil, un calendar pentru eliminarea lor.
2.Statele părţi la acest acord se vor strădui totuşi sa evite impunerea de măsuri restrictive pentru scopuri privind balanţa de plati.
Articolul 27Clauza evolutiva
1.Dacă un stat parte la acord considera ca ar fi util, în interesul economiilor lor, sa dezvolte şi sa adinceasca relaţiile stabilite prin acest acord, prin extinderea lor la domenii neacoperite de acesta, el va inainta o cerere motivată celeilalte părţi la acest acord. Statele părţi pot instructa comitetul mixt sa examineze aceasta cerere şi, unde este cazul, va face recomandări, îndeosebi în vederea începerii negocierilor.
2.Acordurile care rezultă din procedura la care se face referire în paragraful 1 vor fi supuse ratificării sau aprobării statelor părţi la acord, în conformitate cu propriile lor proceduri.
Articolul 28Comitetul mixt
1.Părţile sunt de acord sa înfiinţeze un comitet mixt format din reprezentanţi ai lor.
2.Aplicarea acestui acord va fi supravegheată şi administrată de comitetul mixt.
3.În scopul aplicării adecvate a acordului, statele părţi vor efectua schimb de informaţii şi, la cererea oricărei părţi, vor tine consultări în comitetul mixt. Comitetul mixt va examina posibilitatea eliminării pe mai departe a obstacolelor în calea comerţului dintre ele.
4.Comitetul mixt poate adopta decizii în cazurile prevăzute în acest acord. În privinta altor probleme, comitetul mixt poate face recomandări.
Articolul 29Procedurile comitetului mixt
1.Pentru îndeplinirea adecvată a acestui acord, comitetul mixt se va întruni de cîte ori va fi necesar, dar cel puţin o dată pe an. Fiecare stat parte la acord poate cere întrunirea comitetului mixt.
2.Comitetul mixt va acţiona pentru luarea hotărîrilor prin consens.
3.În scopul îndeplinirii acestui acord, comitetul mixt va adopta regulile lui de procedura.
4.Comitetul mixt poate decide constituirea de asemenea subcomitete şi grupuri de lucru pe care le considera necesare pentru a-l sprijini să-şi îndeplinească sarcinile.
Articolul 30Relaţii comerciale guvernate de alte acorduri
1.Acest acord se aplică relaţiilor comerciale dintre România şi Republica Moldova.
2.Acest acord nu va împiedica menţinerea sau înfiinţarea de uniuni vamale, zone de comerţ liber, uniuni economice sau aranjamente pentru comerţul la frontiera.
Articolul 31Anexe şi protocoale
Anexele şi protocoalele *) la acest acord sunt parte integrantă a acestuia. Comitetul mixt poate decide sa modifice anexele şi protocoalele la acord, în conformitate cu prevederile art. 29.
Articolul 32Aplicare teritorială
Acest acord se va aplica teritoriilor României şi Republicii Moldova.
Articolul 33Amendamente
Amendamentele la acest acord, altele decît cele la care se face referire în art. 28, care sunt aprobate de comitetul mixt, vor fi înaintate celeilalte părţi la acest acord pentru acceptare şi vor intra în vigoare la data comunicării acceptării lor.
Articolul 34Retragerea şi expirarea
Oricare parte la acord se poate retrage din acesta printr-o notificare scrisă adresată celeilalte părţi şi comitetului mixt.
Retragerea va intra în vigoare după 6 luni de la data la care a fost primită notificarea respectiva.
Articolul 35Intrarea în vigoare
Acest acord va intra în vigoare la data ultimei notificări prin care cealaltă parte notifica ratificarea acordului.
Părţile se vor strădui ca procedurile de ratificare a acordului să fie îndeplinite în maximum 6 luni de la data semnării.
Articolul 36Autentificare
Acest acord s-a încheiat la Bucureşti la data de 15 februarie 1994, în doua exemplare originale în limba română, ambele texte fiind egal autentice.
──────────────
Notă *) Protocolul A şi anexele acestuia se publică ulterior.
Pentru România,
Cristian Ionescu,
ministrul comerţului
Pentru Republica Moldova,
Sergiu Certan,
ministrul economiei
Anexa 1
A. LISTA MĂRFURILOR CONTINGENTATE LA EXPORT PE ANUL 1994
| Nr. crt. | Poziţia tarifară | Denumirea produsului | U.M. | Cantitatea | |
| 1. | 1005.10.11 | Hibrizi dubli de porumb şi hibrizi încrucişaţi | tonă | 1.000 | |
| 2. | 1005.10.13 | Hibrizi încrucişaţi de trei ori | tonă | 2.120 | |
| 3. | 1005.10.15 | Hibrizi simpli | tonă | 5.995 | |
| 4. | 1206.00.10 | Seminţe de floarea-soarelui destinate însămânţărilor | tonă | 230 | |
| 5. | 1512.11.91 | Ulei brut de floarea-soarelui | tonă | 15.000 | |
| 4407.10 | Cherestea răşinoase, din care: | m3 | |||
| 6. | 4407.10.30 | Geluite | m3 | x) | |
| 7. | 4407.10.79 | Lemn de o lungime până la 1,25 m şi o grosime de cel puţin 12,5 mm | m3 | x) | |
| 8. | 4407.10.91 | Cherestea din molid din specia Picea Abies Karst sau brad argintat | m3 | x) | |
| 9. | 4407.10.99 | Altele | m3 | x) | |
| 4407.92 | Cherestea de fag, din care: | m3 | x) | ||
| 10. | 4407.92.30 | Geluite | m3 | x) | |
| 11. | 4407.92.50 | Şlefuite | m3 | x) | |
| 12. | 4407.92.90 | Altele | m3 | x) | |
| 4407.99 | Altele | m3 | x) | ||
| 13. | 4407.99.91 | Cherestea de plop | m3 | x) | |
| 14. | 4407.99.99 | Altele (salcâm, mesteacăn, anin, salcie, tei) | m3 | x) | |
| 15. ex | . 4407.91.31 | Lamele şi frize pentru parchet neasamblat din stejar masiv | m3 | x) | |
| 16. ex | . 4409.90.93 | Furnire din fag sub 1 mm | m3 | x) | |
| 17. ex | . 4415.10.10 | Lăzi, lădiţe, coşuri, bidoane (conifere, fag, diverse esenţe moi şi tari) | m3 | x) | |
| 18. ex | . 4415.20.10 | Palete simple (altele decât interzise) | m3 | x) | |
| 19. ex | . 4415.20.90 | Europaleţi, boxpaleţi (alţii decât cei interzişi) | m3 | x) | |
| 4703 | Pastă chimică din lemn (celuloză) semialbită sau albită | tonă | x) | ||
| 20. | 4703.21.00 | De conifere | tonă | x) | |
| 21. | 4703.29.00 | Altele decât de conifere (foioase) | tonă | x) | |
| 22. | 7403.21.00 | Aliaje pe bază de cupru-zinc (alamă) | tonă | 4.000 | |
| 23. | 7403.22.00 | Aliaje pe bază de cupru-staniu (bronz) | tonă | 8.000 | |
| 24. | 7403.29.00 | Alte aliaje de cupru | tonă | 500 | |
| 25. | 7801.99.91 | Aliaje plumb | tonă | 1.000 |
x)Nivelul contingentelor pentru aceste poziţii tarifare se va stabili după aprobarea de către Parlament a legii volumului de masa lemnoasă ce se va recolta în anul 1994.
Licentele care să permită exportul produselor respective în anul 1994 se vor elibera după stabilirea nivelului acestor contingente.
B. LISTA PRODUSELOR AL CĂROR EXPORT ESTE CONDIŢIONAT DE RETURNAREA
ANTICIPATA A CONTRAVALORII STIMULENTELOR ACORDATE PRODUCĂTORILOR
| Nr. crt. | Poziţia tarifară | Denumirea produsului | |
| 1. | 2503.10.00 | Sulf brut şi sulf nerafinat | |
| 2. | 2503.90.00 | Alt sulf | |
| 3. | 2802.00.00 | Sulf sublimat, precipitat sau coloidal | |
| 4. | 2603.00.00 | Minereuri şi concentrate de cupru | |
| 5. | 2607.00.00 | Minereuri şi concentrate de plumb | |
| 6. | 2608.00.00 | Minereuri şi concentrate de zinc | |
| 7. | 2612.10.10 | Minereuri de uraniu şi pehblendă | |
| 8. | 2612.10.90 | Alte minereuri şi concentrate de uraniu | |
| 9. | 2616.90.00 | Alte minereuri şi concentrate de metale preţioase | |
| 10. | 2701.11.10 | Antracit cu un conţinut de materii volatile ce nu depăşeşte 10% | |
| 11. | 2701.11.90 | Alt antracit | |
| 12. | 2701.12.10 | Huilă de cocs | |
| 13. | 2701.12.90 | Alte huile bituminoase | |
| 14. | 2701.19.00 | Alte huile | |
| 15. | 2701.20.00 | Brichete şi combustibili solizi în forme similare obţinute din huile | |
| 16. | 2702.10.00 | Lignit, chiar pulverizat | |
| 17. | 2702.20.00 | Lignit aglomerat |
| Nr. crt. | Poziţia tarifară | Denumirea produsului | |
| 1. ex. | 0604.91.10 | Pomi de Crăciun, de brad (inclusiv ramuri) | |
| 2. | 1001.90.91 | Grâu comun şi meslin pentru sămânţă | |
| 3. | 1001.90.99 | Altele (grâu consum) | |
| 4. | 1005.10.19 | Alţi hibrizi porumb pentru sămânţă | |
| 5. | 1005.10.90 | Alţi hibrizi, porumb | |
| 6. | 1005.90.00 | Alt porumb (consum) | |
| 7. | 1206.00.90 | Alte seminţe de floarea-soarelui (consum) | |
| 8. | 1703.90.00 | Alte melase rezultate din extragerea şi rafinarea zahărului (din sfeclă de zahăr) | |
| 9. | 2709.00.10 | Uleiuri petroliere şi uleiuri obţinute din minerale bituminoase (ţiţei), brute; condensat de gaz natural: 10 | |
| 11. | 2710.00.71 | Păcură destinată a fi supusă unui tratament specific | |
| 12. | 2710.00.72 | Păcură destinată a fi supusă unei transformări chimice printr-un tratament, altul decât cele definite pentru subpoziţia 2710.00.71 Păcură destinată altor utilizări: | |
| 13. | 2710.00.74 | Păcură cu un conţinut de sulf care să nu depăşească 1% din greutate | |
| 14. | 2710.00.76 | Păcură cu un conţinut de sulf care să depăşească în greutate 1%, dar să nu depăşească 2% | |
| 15. | 2710.00.77 | Păcură cu un conţinut de sulf care să depăşească în greutate 2%, dar să nu depăşească 2,8% | |
| 16. | 2710.00.78 | Păcură cu un conţinut de sulf care să depăşească în greutate 2,6% | |
| 17. | 2711.12.11 | Propan lichefiat cu o puritate de cel puţin 99% destinat utilizării drept carburant sau combustibil | |
| 18. | 2711.12.19 | Propan lichefiat cu o puritate de cel puţin 99% destinat altor utilizări | |
| 19. | 2711.12.91 | Alte concentraţii de propan lichid destinate a fi supuse unui tratament specific | |
| 20. | 2711.12.93 | Alte concentraţii de propan lichid destinate a fi supuse unei transformări chimice printr-un tratament, altul decât cele definite pentru poziţia 2711.12.91 | |
| 21. | 2711.12.94 | Propan lichid destinat altor utilizări de o puritate mai mare de 90%, dar mai mică de 99% | |
| 22. | 2711.12.96 | Amestecuri de propan lichid şi de butan lichid, conţinând peste 50%, dar nu mai mult de 70% propan | |
| 23. | 2711.12.98 | Alte concentraţii de propan lichid | |
| 24. | 2711.13.10 | Butan lichefiat destinat a fi supus unui tratament specific | |
| 25. | 2711.13.30 | Butan lichefiat destinat a fi supus unei transformări chimice printr-un tratament, altul decât cele definite pentru poziţia 2711.13.10 | |
| 26. | 2711.13.91 | Butan lichefiat destinat altor utilizări de o puritate mai mare de 90%, dar mai mică de 95% | |
| 27. | 2711.13.93 | Amestecuri de butan lichefiat şi de propan lichefiat, conţinând peste 50%, dar nu mai mult de 65% butan | |
| 28. | 2711.13.90 | Alte concentraţii de butan lichefiat | |
| 29. | 3002.10.91 | Hemoglobină, globulină din sânge şi serum-globulină | |
| 30. | 3002.90.10 | Sânge uman | |
| 31. | 3002.90.30 | Sânge animal preparat în vederea utilizării terapeutice, profilactice sau de diagnostic | |
| 32. | 3002.90.50 | Culturi de microorganisme | |
| 33. | 3002.90.90 | Alte produse similare (cu excepţia placentei umane şi a sângelui retroplacentar) | |
| 34. | 4401.10.00 | Lemn de foc sub formă de buşteni, ramuri, vreascuri sau forme similare | |
| 35. | 4401.21.00 | Lemn sub formă de plăci sau particule de conifere | |
| 36. | 4401.22.00 | Altele decât conifere | |
| 37. | 4401.30.10 | Rumeguş | |
| 38. | 4401.30.90 | Deşeuri şi resturi din lemn, chiar aglomerate sub formă de buşteni, brichete, pelete | |
| 39. | 4403.10.10 | Stâlpi de conifere (trataţi cu vopsea, creozot sau alţi agenţi de conservare) de o lungime nu mai mică de 6 m, dar nici mai mare de 18 m, cu circumferinţa bazei de peste 45 cm, dar nu mai mult de 90 cm, injectaţi sau altfel impregnaţi | |
| 40. | 4403.10.91 | De conifere | |
| 41. | 4403.10.99 | Altele | |
| 42. | 4403.20.00 | Lemn brut, cojit, simplu, fasonat sau cioplit de conifere | |
| 43. | 4403.91.00 | De stejar | |
| 44. | 4403.92.00 | De fag | |
| 45. | 4403.99.10 | De plop | |
| 46. | 4403.99.90 | Altele Lemn despicat; prăjini despicate; stâlpi, ţăruşi şi pari de lemn ascuţiţi, neascuţiţi, netăiaţi longitudinal; beţe cioplite sau rotunjite sumar, dar netorsionate, necurbate, nici altfel prelucrate, pentru bastoane, umbrele, mânere de scule sau similare; altele, lame, benzi din lemn şi produse similare | |
| 47. | 4404.10.00 | De conifere | |
| 48. | 4404.20.00 | Altele decât conifere | |
| 49. | 4405.00.00 | Lână de lemn; făină de lemn | |
| 50. | 4406.10.00 | Traverse de lemn pentru căi ferate sau similare, neimpregnate | |
| 51. | 4406.90.00 | Alte traverse de cale ferată sau similare Lemn tăiat sau cioplit longitudinal, spintecat sau cojit, chiar geluit, şlefuit sau lipite prin îmbinare dinţată, de o grosime care depăşeşte 6 mm | |
| 52. | 4407.91.00 | De stejar | |
| 53. | 4407.91.10 | Lipite prin îmbinare dinţată, chiar geluite sau şlefuite | |
| 54. | 4407.91.39 | Altele | |
| 55. | 4407.91.50 | Şlefuite | |
| 56. | 4407.91.90 | Altele | |
| 57. | 4407.99.93 | De nuc | |
| 58. ex. | 4407.99.99 | Altele (paltin, cireş, ulm, frasin) Foi de placaj şi foi pentru furnir de placaj (chiar îmbinate) şi alt lemn tăiat longitudinal, retezat sau derulat, chiar geluit, şlefuite sau lipite prin îmbinare dinţată, de o grosime care nu depăşeşte 6 mm | |
| 59. ex. | 4408.90.93 | Altele care să nu depăşească 1 mm, din stejar, cireş, paltin, ulm, frasin, nuc | |
| 60. | 4408.90.99 | Altele care să depăşească 1 mm Lemn (inclusiv lamele şi frizele de parchet, neasamblate) fasonat (sub formă de pene de ulm fălţuit, nituit, rindeluit, căntuit, fasonat sau similare), chiar geluite, şlefuite sau lipite prin îmbinare dinţată | |
| 61. ex. | 4409.20.99 | Altele (nuc, paltin, cireş, frasin, ulm) | |
| 62. ex. | 4412.99.90 | Placaje furniruite cu stejar, nuc, paltin, frasin, ulm, cireş | |
| 63. ex. | 4415.10.10 | Lăzi, lădiţe, coşuri, bidoane (stejar, paltin, cireş, ulm, frasin, nuc) | |
| 64. ex. | 4415.20.10 | Palete simple, din stejar, paltin, cireş, ulm, frasin, nuc | |
| 65. ex. | 4415.20.90 | Altele (europaleţi, boxpaleţi din stejar, paltin, cireş, ulm, frasin, nuc) | |
| 66. ex. | 4416.00.10 | Lemn pentru doage, chiar tăiate pe cele două feţe principale, dar neprelucrat altfel, din stejar | |
| 67. ex. | 4416.00.90 | Altele din stejar | |
| 68. | 4418.40.00 | Cofraje pentru betoane | |
| 69. | 4418.90.00 | Altele (părţi de şarpantă pentru construcţii, căpriori, bile, manele) | |
| 70. | 4701.00.10 | Pastă mecanică din lemn Pastă termomecanică din lemn | |
| 71. | 4701.00.90 | Altele | |
| 72. | 4702.00.00 | Pastă chimică de lemn cu dizolvant Pastă chimică de lemn, tratată cu sodă sau sulf, cu excepţia pastei tratate cu dizolvant | |
| 73. | 4703.11.00 | De conifere | |
| 74. | 4703.19.00 | Altele decât conifere Pastă chimică de lemn, tratată cu sulfit, cu excepţia pastei tratate cu dizolvant | |
| 75. | 4704.11.00 | De conifere | |
| 76. | 4704.19.00 | Altele decât conifere | |
| 77. | 4704.21.00 | De conifere | |
| 78. | 4704.29.00 | Altele decât conifere | |
| 79. | 4705.00.00 | Pastă chimică din lemn | |
| 80. | 7112.10.00 | Deşeuri din aur, inclusiv metale placate sau suflate cu aur, dar exclusiv cenuşile de ardere care conţin alte metale preţioase | |
| 81. | 7112.20.00 | Deşeuri de platină, inclusiv metale placate sau suflate cu platină, dar exclusiv cenuşile de ardere care conţin alte metale preţioase | |
| 82. | 7112.90.00 | Alte deşeuri cu conţinut de metale preţioase şi rare Deşeuri şi resturi din fontă, fier sau oţel (inclusiv fier vechi), deşeuri lingotiere din fier sau oţel | |
| 83. | 7204.10.00 | Deşeuri şi resturi din fontă | |
| 84. | 7204.21.00 | Deşeuri şi fier vechi din oţeluri inoxidabile | |
| 85. | 7204.29.00 | Deşeuri şi fier vechi din alte oţeluri aliate | |
| 86. | 7204.30.00 | Deşeuri şi fier vechi din fier sau oţel cositorit Alte deşeuri, spărturi şi fier vechi, îndoite, ondulate, şpan, aşchii, deşeuri rezultate din pelizare, şlefuire, ascuţire, presare, ştanţare, matriţare sau decupare, legate sau nu în pachete | |
| 87. | 7204.41.10 | Deşeuri de aşchiere, şpan, deşeuri de măcinare, rumeguş, pilitură | |
| 88. | 7204.41.91 | Deşeuri de ştanţare sau decupare, sub formă de baloturi | |
| 89. | 7204.41.99 | Alte deşeuri Alte deşeuri, spărturi şi fier vechi, inclusiv şină uzată debitată | |
| 90. | 7204.49.10 | Fragmentate | |
| 91. | 7204.49.30 | Sub formă de baloturi | |
| 92. | 7204.49.91 | Nesortate, neclasate | |
| 93. | 7204.49.99 | Altele Deşeuri lingotiere | |
| 94. | 7204.50.10 | Din oţeluri aliate | |
| 95. | 7204.50.90 | Altele Fier şi oţeluri nealiate în lingouri sau în alte forme primare | |
| 96. 97. | 7206.10.00 7206.90.00 | Lingouri Semifabricate din fier sau oţeluri nealiate, cu un conţinut de carbon de mai puţin de 0,25% din greutate Cu secţiunea transversală pătrată sau dreptunghiulară şi a căror lăţime este mai mică decât dublul grosimii: - Laminate sau obţinute prin turnare continuă | |
| 98. | 7207.11.11 | Din oţel pentru automate | |
| 99. | 7207.11.19 | Altele Alte semifabricate cu secţiunea transversală de formă dreptunghiulară | |
| 100. | 7207.12.10 | Laminate sau obţinute prin turnare continuă Alte semifabricate din oţeluri aliate laminate sau turnate continuu (rotunde, poligonale) | |
| 101. | 7207.19.11 | Din oţel pentru automate | |
| 102. | 7207.19.15 | Altele | |
| 103. | 7207.19.31 | Eboşe pentru profiluri: Laminate sau obţinute prin turnare continuă | |
| 104. | 7207.19.90 | Altele Cu un conţinut de carbon de minimum 0,25% din greutate: Cu secţiunea transversală pătrată sau dreptunghiulară, a căror lăţime este mai mică decât dublul grosimii: - Laminate sau obţinute prin turnare continuă: 105 Altele, cu un conţinut în greutate: | |
| 106. | 7207.20.15 | - de 0,25% sau peste, dar mai mic de 0,6% de carbon | |
| 107. | 7207.20.17 | - de minimum 0,6% carbon Altele, cu secţiunea transversală dreptunghiulară: | |
| 108. | 7207.20.32 | Laminate sau obţinute prin turnare continuă Cu secţiunea transversală circulară sau poligonală: Laminate sau obţinute prin turnare continuă: | |
| 109. | 7207.20.51 | - Din oţel pentru automate Altele: | |
| 110. | 7207.20.55 | - Cu un conţinut de carbon de minimum 0,25% dar mai mic de 0,6% din greutate | |
| 111. | 7207.20.57 | - Cu un conţinut de carbon de minimum 0,6% din greutate Eboşe pentru profiluri: | |
| 112. | 7207.20.71 | - Laminate sau obţinute prin turnare continuă | |
| 113. | 7224.10.00 | Lingouri şi alte forme primare din oţeluri aliate Alte semifabricate Cu secţiunea transversală pătrată sau dreptunghiulară: - Laminate la cald sau obţinute prin turnare continuă: | |
| - a căror lăţime este mai mică decât dublul grosimii | |||
| 114. | 7224.90.01 | - Din oţeluri rapide | |
| 115. | 7224.90.05 | - Cu un conţinut de carbon de 0,7% sau mai puţin de 0,5% sau peste, dar până la 1,2% | |
| - cu un conţinut de bor de 0,0008% sau peste, din greutate | |||
| 116. | 7224.90.08 | - Altele | |
| 117. | 7224.90.15 | - Altele | |
| - Laminate la cald sau obţinute prin turnare continuă: | |||
| 118. | 7224.90.31 | - cu un conţinut de carbon de 0,9% sau peste, dar până la 1,15% inclusiv | |
| 119. | 7224.90.39 | - Altele | |
| Forjate | |||
| 120. | 7224.90.91 | - Cu secţiunea transversală circulară sau poligonală | |
| 121. | 7224.90.99 | - Altele | |
| 122. | 7302.10.90 | Şine uzate | |
| 123. | 7401.10.00 | Mată de cupru | |
| 124. | 7401.20.00 | Cupru cementat (precipitat de cupru) | |
| 125. | 7402.00.00 | Cupru de convertizor, anozi de cupru pentru rafinare electrolitică Cupru electrolitic şi aliaje de cupru provenite din concentrat de cupru din ţară, sub formă brută | |
| 126. | 7403.11.00 | Catozi şi secţiuni de catozi | |
| 127. | 7403.12.00 | Bare semifabricate pentru sârmă de cupru (Wire-bars) | |
| 128. | 7403.13.00 | Lingouri | |
| 129. | 7403.19.00 | Alt cupru electrolitic | |
| 130. | 7403.23.00 | Aliaje pe bază de cupru-nichel (cupronichel) sau aliaje pe bază de cupru-nichel-zinc (alpaca) Deşeuri şi resturi de cupru | |
| 131. | 7404.00.10 | - Din cupru electrolitic | |
| Din aliaje de cupru: | |||
| 132. | 7404.00.91 | - Pe bază de cupru-zinc (alamă) | |
| 133. | 7404.00.99 | - Altele Deşeuri şi resturi de nichel | |
| 134. | 7503.00.10 | - Din nichel nealiat (tehnic) | |
| 135. | 7503.00.90 | - Din aliaje de nichel | |
| Deşeuri şi resturi de aluminiu | |||
| Deşeuri: | |||
| 136. | 7602.00.11 | - Deşeuri de aşchiere, şpan, deşeuri de măcinare, pilitură; deşeuri de foi de benzi subţiri, colorate, acoperite sau lipite între ele, cu o grosime ce nu depăşeşte 0,2% (fără suport) | |
| 137. | 7602.00.19 | - Altele (inclusiv rebuturile de fabricaţie) | |
| 138. | 7602.00.90 | Resturi de aluminiu | |
| 139. | 7801.10.00 | Plumb rafinat | |
| 140. | 7801.91.00 | Plumb conţinând stibiu, ca alt element predominant în greutate | |
| 141. | 7801.99.10 | Plumb pentru rafinare conţinând 0,02% sau mai mult din greutate argint (lingouri de plumb) | |
| 142. | 7801.99.99 | Altele | |
| Deşeuri şi resturi de plumb | |||
| 143. | 7802.00.10 | De la acumulatoare | |
| 144. | 7802.00.90 | Altele | |
| 145. | 7901.11.00 | Zinc sub formă brută nealiat, conţinând în greutate 99,99% sau mai mult zinc Zinc nealiat conţinând în greutate mai puţin de 99,99% zinc: | |
| 146. | 7901.12.10 | - Cu un conţinut de zinc de cel puţin 99,95%, dar mai puţin de 99,99% din greutate | |
| 147. | 7901.12.30 | - Cu un conţinut de zinc de cel puţin 98,5%, dar mai puţin de 99,95% din greutate | |
| 148. | 7901.12.90 | - Cu un conţinut de zinc de cel puţin 97,5%, dar mai puţin de 98,5% din greutate | |
| 149. | 7902.00.00 | Deşeuri şi resturi de zinc | |
| 150. | 8002.00.00 | Deşeuri şi resturi de cositor (staniu) |
Anexa 2
A. LISTA MĂRFURILOR INTERZISE LA EXPORTUL DIN REPUBLICA MOLDOVA
1.Cereale, nutreturi combinate, produse de panificatie
B. LISTA MĂRFURILOR DIN REPUBLICA MOLDOVA AL CĂROR EXPORT ESTE SUPUS
CONTROLULUI ŞI SE EFECTUEAZĂ PE BAZA DE LICENTA
I. Mărfuri contingentate
| Nr. crt. | Poziţia tarifară | Denumirea mărfii | |
| 1. | 0101-0105 | Animale vii | |
| 2. | 0201-0208 | Carne | |
| 3. | 2401-2403 | Tutun fermentat şi nefermentat | |
| 4. | 4101-4107 | Piei brute şi prelucrate | |
| 5. | 10-11 | Cereale şi produse obţinute la prelucrarea acestora, paste făinoase | |
| 6. | 1701 | Zahăr | |
| 7. | 1512 | Ulei vegetal | |
| 8. | 0401-0406 | Lapte şi produse lactate | |
| 9. | 1206 | Seminţe de floarea-soarelui | |
| 10. | 27 | Purtători de energie, energie electrică |
II. Mărfuri cu caracter specific
1.Armamente, muniţii, tehnica militară şi articole speciale de completare pentru producerea acestora.
2.Substanţe explozibile.
3.Materiale nucleare, tehnologii, utilaje şi instalaţii pentru fabricarea acestora.
4.Surse de radiaţie ionica.
5.Droguri, stupefiante şi substanţe psihotrope, materiale pentru obţinerea acestora.
6.Otravuri.
7.Metale preţioase, minerale, pietre preţioase şi obiecte din acestea (cu excepţia produselor electronice, care conţin metale preţioase).
8.Elaborari loteristice, mijloace şi utilaje pentru diverse tipuri de loterie.
9.Automate pentru jocuri.
III. Alte tipuri de mărfuri
1.Substanţe chimice şi deşeurile industriale supuse controlului internaţional.
2.Preparate medicinale şi utilaj medical.
3.Livrările în cadrul contractelor de construcţii-montaj.
─────────────────────
