Decizie nr. 273 din 26 iunie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Cristina Nicoara - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26, 28 şi 28^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Popa în Dosarul nr. 5.306/2001 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.

La apelul nominal se prezintă avocat Elena Oancea pentru autorul excepţiei, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autorului excepţiei pune concluzii de admitere, sustinand oral motivele de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate, expuse în notele scrise depuse la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sustinand ca art. 26, 28 şi 28^2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor constituţionale invocate în motivarea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 11 februarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 5.306/2001, Curtea Suprema de Justiţie Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26, 28 şi 28^2 din Codul de procedură penală, ridicată de Adrian Popa, inculpat recurent în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul excepţiei, trimis în judecata pentru mai multe infracţiuni de înşelăciune săvârşite în timp ce avea calitatea de militar, susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 cu referire la art. 4 alin. (2). În opinia sa, constituie o discriminare nepermisă faptul ca o categorie aparte de cetăţeni nu sunt justiţiabili ai instanţelor de drept comun, ci ai unor instanţe speciale cum sunt instanţele militare, chiar şi în condiţiile în care infracţiunile de care sunt învinuiţi nu au nici o legătură cu viaţa militară, asa cum este cazul sau. De asemenea, el mai arata ca instanţele militare nu sunt instanţe independente, asa încât nu este respectat dreptul sau de acces liber la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie. În plus, instanţele militare, nefiind instanţe independente, nu îndeplinesc nici cerinţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar potrivit art. 20 din Convenţie, legile interne privitoare la drepturile omului trebuie interpretate şi aplicate în raport cu acele dispoziţii. În fine, autorul excepţiei mai susţine ca dispoziţiile legale criticate aduc atingere şi prevederilor art. 49 alin. (2) din Constituţie, deoarece restrangerea dreptului sau de a fi judecat de o instanţa independenta este disproportionata faţă de ponderea unui eventual interes public ce a avut în vedere aceasta restrangere.

Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penală considera ca excepţia este neîntemeiată. Se arata ca existenta unei competente personale nu exclude egalitatea cetăţenilor în faţa legii, întrucât atragerea competentei în funcţie de calitatea infractorului nu se face în mod discriminatoriu, ci în raport cu specializarea cerută de calitatea de militar pe care acesta o are. Stabilirea competentei după calitatea persoanei este atributul legiuitorului, conform art. 125 alin. (3) din Constituţie, iar legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, fapt care nu este contrar principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, atâta timp cat aceste reguli asigura egalitatea cetăţenilor în utilizarea lor. Dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece acesta nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti. Instanţa conchide ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepţia ridicată este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în concordanta cu prevederile art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie. De asemenea, arata ca dispoziţiile art. 26, 28 şi 28^2 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 16 din Constituţie, deoarece nu se creează nici privilegii şi nici discriminări, neincalcandu-se vreunul dintre criteriile egalităţii în drepturi, enumerate în art. 4 din Constituţie. În ceea ce priveşte necesitatea stabilirii de competente speciale în raport cu calitatea unor categorii de persoane, se arata ca acesta este un principiu unanim admis în doctrina şi consacrat în legislaţia tuturor statelor.

Avocatul Poporului considera ca dispoziţiile art. 26, 28 şi 28^2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Se argumenteaza ca principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel ca numai la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal. Dimpotriva, la situaţii diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Infracţiunile judecate de instanţele militare au un caracter specific, ce tine de obiectul infracţiunii sau de calitatea făptuitorului, chemat să respecte prevederi aplicabile calităţii de militar sau de salariat civil al anumitor autorităţi sau instituţii publice. Prin reglementarea competentei instanţelor militare nu se creează discriminări, deoarece exista o diferenţa de situaţie între militari şi salariaţii civili ai unor autorităţi sau instituţii, pe de o parte, şi ceilalţi cetăţeni, pe de altă parte, ceea ce creează premisele diferenţei de tratament juridic. Mai arata ca dispoziţiile legale criticate sunt conforme art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie. În acelaşi timp, nu sunt incalcate nici prevederile art. 4 şi 16 din Constituţie, deoarece tuturor instanţelor militare li se aplică regulile referitoare la diferenţa de tratament juridic. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arata ca acestea implica dreptul la un proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, judecat de către o instanţa independenta şi impartiala, stabilită prin lege, condiţii care sunt asigurate în cazul judecării proceselor de către instanţele militare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctul lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26, 28 şi 28^2 din Codul de procedură penală, care stabilesc competenţa instanţelor militare. Textele criticate au următorul conţinut:

–Art. 26: "Tribunalul militar judeca în prima instanţa:

1.infracţiunile săvârşite de militari până la gradul de căpitan inclusiv, cu excepţia celor date prin legi în competenţa altor instanţe;

2.următoarele infracţiuni săvârşite de civili:

a)infracţiunile contra bunurilor aflate în proprietatea, administrarea sau folosinţă Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei - Direcţia generală a penitenciarelor -, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciului de Protecţie şi Paza, care prin natura sau destinaţia lor au un caracter militar sau interesează capacitatea de apărare ori siguranţa statului;

b)infracţiunile prevăzute în art. 348-354 din Codul penal;

3.infracţiunile săvârşite în legătură cu serviciul de către salariaţii civili din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei - Direcţia generală a penitenciarelor -, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Paza, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.";

–Art. 28: "Tribunalul militar teritorial:

1.judeca în prima instanţa:

a)infracţiunile săvârşite de ofiţerii superiori, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe;

b)infracţiunile menţionate în art. 27 pct. 1 lit. a), b) şi c), săvârşite de militari până la gradul de căpitan inclusiv ori săvârşite în legătură cu serviciul de către salariaţii civili din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei - Direcţia generală a penitenciarelor -, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Paza;

c)alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;

2.ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în prima instanţa de tribunalele militare, cu excepţia infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a) şi a infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;

3.ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a) şi al infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.soluţionează conflictele de competenţa ivite între tribunalele militare din raza sa teritorială.";

–Art. 28^2 : "Curtea Militară de Apel:

1.judeca în prima instanţa:

a)infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi art. 356-361, săvârşite de militari ori săvârşite în legătură cu serviciul de către salariaţii civili din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei - Direcţia generală a penitenciarelor -, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Paza;

b)infracţiunile săvârşite de judecătorii tribunalelor militare şi ai tribunalelor militare teritoriale, precum şi de procurorii militari de la parchetele militare de pe lângă aceste instanţe;

c)alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa;

2.ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în prima instanţa de tribunalele militare teritoriale;

3.ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de tribunalele militare teritoriale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;

4.soluţionează conflictele de competenţa ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare şi tribunalele militare teritoriale ori între tribunalele militare din raza de competenţa a unor tribunale militare teritoriale diferite."

Autorul excepţiei susţine ca aceste dispoziţii, stabilind ca o categorie aparte de cetăţeni sunt supuşi jurisdicţiei unor instanţe speciale, sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitoare la criteriile egalităţii, ale art. 16 referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, precum şi celor ale art. 49 alin. (2) referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi. De asemenea, se susţine şi încălcarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată. Instituirea instanţelor militare, a căror competenţa este determinata de calitatea persoanelor de militari sau de angajaţi ai anumitor organe, este recunoscută în toate sistemele de drept şi nu încalcă nici principiul egalităţii în drepturi, nici drepturile procesuale garantate în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Existenta unei competente personale nu exclude egalitatea cetăţenilor în faţa legii, întrucât instituirea ei, care este atributul legiuitorului, asa cum se prevede în art. 125 alin. (3) din Constituţie, nu se face în mod discriminatoriu, ci în raport cu specializarea cerută de calitatea de militar sau de angajat civil în forţele armate.

De asemenea, nu se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, deoarece dispoziţiile legale criticate nu inlatura posibilitatea inculpatului de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces echitabil.

Criticile de neconstituţionalitate fiind neintemeiate, excepţia urmează să fie respinsă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi (6) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26, 28 şi 28^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Popa în Dosarul nr. 5.306/2001 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

──────────────