Decizie nr. 50 din 23 martie 1999

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 105/1997, ridicată de Societatea Comercială "Ferom" - S.A. Tulcea în Dosarul nr. 2.021/1998 al Curţii de Apel Constanta - Secţia contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 16 martie 1999 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 23 martie 1999.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea de Apel Constanta - Secţia contencios administrativ, prin Încheierea din 26 noiembrie 1998, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 105/1997, mai puţin a art. 9, 11 şi 12 din lege, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Ferom" - S.A. Tulcea.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile Legii nr. 105/1997, mai puţin ale art. 9, 11 şi 12, încalcă prevederile art. 123 şi 125 din Constituţie privind înfăptuirea justiţiei şi instanţele judecătoreşti. Se arata ca "instituirea prin lege a căilor de atac adresate aceluiaşi organ sau forului sau superior înseamnă înfiinţarea de instanţe judecătoreşti, în afară cadrului constituţional". S-a mai susţinut ca Legea nr. 105/1997 încalcă art. 21 din Constituţie, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiţiei şi nici o lege nu poate îngrădi acest drept, deoarece limitează accesul liber la justiţie prin instituirea de taxe de timbru şi prin reglementarea unei proceduri administrative. Totodată s-a susţinut ca Legea nr. 105/1997 contravine art. 47 din Constituţie, în conformitate cu care organizaţiile legal constituite au dreptul sa adreseze petiţii autorităţilor publice, iar exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxa.

Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază excepţia ca neîntemeiată, întrucât dispoziţiile Legii nr. 105/1997 nu contravin prevederilor art. 123 şi 125 din Constituţie, deoarece instituirea procedurilor administrativ-jurisdicţionale este de competenţa exclusiva a legiuitorului şi are drept scop soluţionarea mai rapida a unor categorii de litigii şi descongestionarea instanţelor de judecată de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceasta cale. Cat priveşte susţinerea ca legea atacată încalcă art. 21 din Constituţie, prin instituirea de taxe de timbru şi a unei proceduri administrative, instanţa o apreciază, de asemenea, ca neîntemeiată. Se arata astfel ca taxele de timbru achitate în soluţionarea contestaţiilor sau plangerilor pot fi restituite la cerere, integral sau parţial, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 105/1997, în raport cu admiterea integrală sau parţială a acestora. Totodată instituirea procedurii administrativ-jurisdicţionale nu ingradeste accesul liber la justiţie, deoarece acest principiu presupune libertatea neingradita a celor interesaţi "de a utiliza procedurile instituite de legiuitor, deci şi cele speciale stabilite în considerarea unor situaţii deosebite, în formele şi în modalităţile prevăzute de lege". Instanţa apreciază a fi neîntemeiată şi susţinerea în sensul căreia se încalcă dispoziţiile art. 47 din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

În punctul sau de vedere preşedintele Camerei Deputaţilor considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea căilor administrativ-jurisdicţionale de soluţionare a contestaţiilor împotriva actelor de control ale organelor Ministerului Finanţelor este de competenţa legiuitorului, prin aceasta urmărindu-se soluţionarea mai rapida a acestora şi descongestionarea instanţelor judecătoreşti. Prin plata unei taxe de timbru pentru contestaţiile în cauza nu este încălcat liberul acces la justiţie şi nici dreptul de petiţionare, deoarece sumele plătite cu acest titlu se restituie, la cerere, în raport cu admiterea contestaţiei.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât Legea nr. 105/1997 a prevăzut o cale administrativă de soluţionare a plangerilor, care nu are nici o legătură cu împiedicarea accesului la justiţie sau cu dispoziţiile art. 123 şi 125 din Constituţie. Prin art. 9 din lege se prevede că împotriva deciziei Ministerului Finanţelor se poate face acţiune la instanţa judecătorească. Prevederile Legii nr. 105/1997, se arata în continuare, nu încalcă nici art. 47 din Constituţie, deoarece în speta nu ne aflam în faţa unei "petiţii", ci în prezenta unei cai administrative de atac, în cadrul unei proceduri administrativ-jurisdicţionale. Cat priveşte taxele de timbru, prevăzute la art. 6 din Legea nr. 105/1997, se susţine ca acestea asigura suportarea cheltuielilor unui serviciu public, datorate de agenţii economici aflaţi în culpa prin neîndeplinirea obligaţiilor lor legale.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepţiei, ale reprezentantului Ministerului Finanţelor, ale procurorului, concluziile scrise ale Direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat Tulcea, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa să soluţioneze excepţia ridicată.

Curtea Constituţională constata ca prin Legea nr. 105/1997 este reglementată o procedură administrativă pentru soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi plangerilor privind sumele constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, prin care cei menţionaţi solicita diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, contribuţiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalitatilor şi amenzilor ori a altor sume. Competenţa de soluţionare aparţine organului care a întocmit actul de impunere sau de control, precum şi, după caz, organelor ierarhic superioare.

Asupra unor dispoziţii din Legea nr. 105/1997 Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 134 din 20 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 9 februarie 1999, şi, respectiv, prin Decizia nr. 175 din 15 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, prin care s-a reţinut ca procedura instituită prin Legea nr. 105/1997 nu poate fi considerată o încălcare a art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, deoarece, pe de o parte, obiecţiile, contestaţiile sau plângerile formulate împotriva contravenţiilor şi actelor de control financiar sunt soluţionate prin hotărâre motivată de şeful organului care a încheiat procesul-verbal sau actul de control respectiv, iar pe de altă parte, împotriva acestei hotărâri petentul poate formula contestaţie, care se soluţionează, prin emiterea unei dispoziţii, de către direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului Bucureşti, după caz. Împotriva acestei dispoziţii se poate formula plângere la Ministerul Finanţelor, iar împotriva deciziei Ministerului Finanţelor este deschisă calea acţiunii în justiţie conform art. 9 din Legea nr. 105/1997.

Legea nr. 105/1997, reglementand o modalitate procedurala prealabilă acţiunii la instanţele judecătoreşti, nu contravine art. 123 şi 125 din Constituţie, întrucât nu se constituie o instanţa judecătorească în înţelesul acestor prevederi ale legii fundamentale. Referitor la legitimitatea constituţională a procedurilor administrativ-jurisdicţionale, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, ca instituirea unor proceduri administrativ-jurisdicţionale nu contravine dispoziţiilor constituţionale cat timp decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti şi ca "existenta unor organe de jurisdicţie nu poate să ducă la înlăturarea intervenţiei instanţelor judecătoreşti, în condiţiile stabilite de lege". În atare situaţie "este exclusa posibilitatea ca un organ al administraţiei publice, chiar cu activitate jurisdicţională, să se substituie instanţei judecătoreşti", astfel ca părţilor nu li se limitează exercitarea unui drept consfintit de Constituţie.

Prin art. 3-5 din Legea nr. 105/1997 se prevede o anumită forma de recurs administrativ, iar în art. 6 din lege este reglementată taxa de timbru pentru căile de atac. Autorul excepţiei susţine ca instituirea unei taxe de timbru este neconstitutionala, deoarece în cauza sunt aplicabile dispoziţiile art. 47 din Constituţie referitoare la dreptul de petiţionare, iar exercitarea acestuia este scutită de taxa.

Curtea Constituţională constata că nu este vorba despre o petiţie, ci de o cale administrativă de atac, nefiind aplicabile în aceasta speta prevederile art. 47 din Constituţie.

Aprecierea constituţionalităţii instituirii unor taxe de timbru în cadrul recursului administrativ poate fi facuta numai în raport cu dispoziţiile art. 48 din Constituţie. Acest text nu cuprinde nici o menţiune referitoare la timbrare. Sub acest aspect nu exista nici o interdicţie care să indreptateasca netimbrarea recursurilor în contencios administrativ. Prevederile art. 48 alin. (2) din Constituţie dispun ca limitele şi condiţiile exercitării drepturilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin lege organică, care în speta este Legea nr. 29/1990. Or, art. 3 din această lege prevede, în ceea ce priveşte recursul administrativ ierarhic, ca organele care soluţionează aceste plângeri, precum şi condiţiile de rezolvare se vor stabili prin lege. În cazul de faţa această lege este Legea nr. 105/1997 care, printre alte condiţii pe care le conţine, prevede şi timbrarea ad valorem, justificarea ei fiind determinata de stavilirea unor abuzuri care s-ar putea comite în exercitarea dreptului respectiv, dacă orice sesizare ar fi scutită de timbrare.

Pentru motivele arătate excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă.

Având în vedere prevederile art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1)) lit. A.c) şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 105/1997 pentru sancţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi a plangerilor asupra sumelor constatate şi aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanţelor, mai puţin ale art. 9, 11 şi 12 din lege, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Ferom" - S.A. Tulcea în Dosarul nr. 2.021/1998 al Curţii de Apel Constanta - Secţia contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 1999.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

OPINIE SEPARATĂ

Dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 105/1997, potrivit cărora: "Contestaţiile adresate direcţiilor generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, după caz, sunt supuse unei taxe de timbru de 2% la suma contestată, dar nu mai puţin de 10.000 lei, iar plângerile adresate Ministerului Finanţelor sunt supuse unei taxe de timbru de 1% la suma contestată, dar nu mai puţin de 10.000 lei", sunt neconstituţionale, întrucât nici o norma constituţională nu conferă ministrului finanţelor şi organelor din subordinea sa atribuţii jurisdicţionale, care să justifice încasarea vreunei taxe de timbru, iar prin condiţiile în care poate fi exercitată calea administrativă de atac, prevăzută de lege, se ingradeste accesul liber la justiţie.

I. Examinarea şi soluţionarea obiectiunilor, contestaţiilor şi plangerilor, formulate împotriva constatărilor şi dispoziţiilor organelor Ministerului Finanţelor, abilitate să efectueze acte de control sau de impunere, nu pot fi considerate activităţi jurisdicţionale pentru mai multe motive:

1.Constituţia, în capitolul V "Administraţia publică", Secţiunea 1 "Administraţia publică centrala de specialitate", art. 116 alin. (1), prevede că "Ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii". Nici în acest articol, dar nici în tot capitolul nu se prevede că autorităţile administraţiei publice ar avea şi atribuţii jurisdicţionale sau ca legea de organizare şi funcţionare le-ar putea conferi asemenea atribuţii. În cazul în care constituantă ar fi dorit să le confere asemenea atribuţii, ar fi prevăzut în mod expres aceasta, cum a prevăzut-o pentru Curtea de Conturi: "Curtea exercita şi atribuţii jurisdicţionale (art. 139 alin. (1) teza a 2-a din Constituţie)."

Organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor nu sunt reglementate prin lege, ci prin Hotărârea Guvernului nr. 447 din 12 august 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 18 august 1997. În art. 1 al acestei hotărâri se prevede că "Ministerul Finanţelor se organizează şi funcţionează ca organ al administraţiei publice centrale de specialitate, cu rol de sinteza, care aplica strategia şi programul Guvernului în domeniul finanţelor publice". Printre atribuţiile Ministerului Finanţelor se prevede în art. 3 pct. 38 ca "soluţionează, în conformitate cu prevederile legale, plângerile, contestaţiile, cererile de revizuire şi apelurile persoanelor fizice şi juridice, îndreptate împotriva modului de rezolvare a acestora de către organele Ministerului Finanţelor", dar nu se califica aceasta atribuţie ca având caracter jurisdicţional. De altfel, o hotărâre a Guvernului nu are puterea de a abilita legiuitorul sa reglementeze într-un anume mod rezolvarea reclamatiilor adresate ministerului împotriva actelor organelor din subordinea sa.

2.Potrivit definitiei date în art. 1 din Legea nr. 105/1997, "Obiectiunile, contestaţiile şi plângerile formulate în condiţiile prezentei legi sunt cai administrative de atac prin care se solicita diminuarea sau anularea, după caz, a impozitelor, taxelor, a contribuţiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalitatilor şi amenzilor ori a altor sume constatate şi aplicate de organele Ministerului Finanţelor, abilitate, potrivit legii, să efectueze acte de control sau de impunere".

Aceasta caracterizare de "cale administrativă de atac" nu poate fi extinsă în sensul că înseamnă şi activitate jurisdicţională.

Obiectiunile, contestaţiile şi plângerile sunt îndreptate împotriva actelor încheiate de personalul angajat la organele Ministerului Finanţelor. Aceste acte pot fi perfect legale şi temeinice, dar, în anumite cazuri, pot fi şi nelegale sau nefondate. Actele organelor fiscale pot fi nefondate sau chiar nelegale, din cauza incompetentei, neglijentei, superficialitatii ori abuzului persoanelor care le-au instrumentat. Nici una dintre aceste posibilităţi nu poate fi exclusa de plano. Nelegalitatea sau netemeinicia poate fi reală ori doar presupusa de persoana vizata, care apreciază în mod diferit situaţia de fapt ori dispoziţiile legale incidente. Important este însă faptul ca atât direcţiile generale ale finanţelor publice şi controlului financiar de stat, cat şi Ministerul Finanţelor sunt sesizate pentru a examina şi a se pronunţa asupra legalităţii şi temeiniciei actelor încheiate de personalul din subordine. Or, aceasta activitate nu are caracter jurisdicţional.

3.Pornind de la natura Ministerului Finanţelor şi a organelor sale, de autorităţi ale administraţiei publice, activitatea lor, desfăşurată în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 105/1997, în lumina prevederilor constituţionale, este susceptibilă de a fi caracterizată sub unul dintre următoarele doua aspecte:

a)Activitatea de soluţionare a unor petiţii, când reclamaţia împotriva actului funcţionarului din cadrul organului financiar este formulată de o persoană fizica. În aceasta acceptiune este vizat art. 47 din Constituţie, care în alin. (1) prevede că: "Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor". Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxa".

b)Soluţionarea unei reclamaţii administrative, prealabile promovării acţiunii în justiţie. O asemenea activitate se desfăşoară pe baza dreptului prevăzut la art. 48 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia: "Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei" şi alin. (2): "Condiţiile şi limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică."

Legea nr. 105/1997 este o lege ordinară.

Textul constituţional citat constituie temeiul organizării şi funcţionarii contenciosului administrativ. Aceasta activitate este reglementată prin Legea nr. 29 din 7 noiembrie 1990, anterioară adoptării Constituţiei. Această lege prevede la art. 5 alin. 1 ca "Înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considera vătămat se va adresa, pentru apărarea dreptului sau, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. 2, autorităţii emitente care este obligată sa rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta".

Rezolvarea acestei reclamaţii însă nu este calificată ca activitate jurisdicţională şi nu este supusă nici unei taxe. Art. 7 din Legea nr. 29/1990 impune plata taxelor de timbru doar la acţiunile introduse în justiţie.

Nu omitem nici faptul ca art. 4 din Legea nr. 29/1990 reglementează recursul împotriva actelor administrativ-jurisdicţionale, dar actele atacate trebuie să emane de la organe administrative investite cu atribuţii jurisdicţionale pe temei constituţional, ceea ce, în cazul organelor Ministerului Finanţelor, nu exista.

4.Orice activitate jurisdicţională trebuie să respecte principiul contradictorialităţii. Acest principiu însă nu se regaseste nici în prevederile Legii nr. 105/1997 şi nici în cele ale Normelor metodologice de aplicare unitară a procedurii de soluţionare a obiectiunilor, contestaţiilor şi plangerilor privind impozitele, taxele, alte venituri bugetare şi fonduri speciale, aprobate prin Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.495 din 22 august 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232, din 5 septembrie 1997. În pct. 9.10. din norme se prevede că: "În vederea verificării sau constatării unor situaţii de fapt, precizate de petenti la depunerea contestaţiilor, în cazuri justificate, organul de soluţionare a acestora poate dispune verificări pe teren, la care va participa şi un reprezentant al organului care a emis hotărârea atacată."

Organul de soluţionare nu rezolva un litigiu ivit între mai multe părţi cu interese contrare, ci se pronunţa asupra acuzatiilor de nelegalitate sau de netemeinicie, aduse actelor încheiate de organele sau de persoanele din subordinea sa. La rezolvarea acestor cazuri nici nu se cere prezenta persoanelor care pretind ca au fost lezate în drepturile lor.

5.După cum rezultă şi din prevederile Legii nr. 146/1997, taxele de timbru sunt proprii acţiunilor şi cererilor introduse la instanţele judecătoreşti, celor adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, precum şi actelor notariale.

Pot fi pretinse taxe, în condiţiile constituţionale şi legale, şi pentru îndeplinirea unor acte administrative, cum sunt: eliberarea de licenţe sau autorizaţii, atestarea unor fapte, eliberarea de adeverinte şi altele. În asemenea cazuri, impunerea plăţii taxelor se justifica prin prestarea unor servicii, solicitate autorităţilor administraţiei publice. Nu este cazul însă atunci când se solicita anularea ori modificarea unui act, pretins abuziv, nelegal sau nefondat, al organului sau al persoanei din subordinea autorităţii căreia i se adresează cererea.

Art. 15 lit. m) din Legea nr. 146/1997 prevede scutirea de taxe judiciare de timbru în acţiunile şi cererile referitoare la "amenzile de orice fel". Legea nr. 105/1997 nu prevede nici măcar aceasta exceptare.

II. Actul jurisdicţional, prin definiţie, reprezintă un act de infaptuire a justiţiei. Or, potrivit prevederilor art. 125 alin. (1) din Constituţie, "Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege".

Constituţia putea sa prevadă, cu caracter de excepţie, şi posibilitatea îndeplinirii şi de către alte organe a unor acte jurisdicţionale premergătoare declanşării acţiunii în justiţie, după cum a şi făcut-o în cazul Curţii de Conturi, dar nu a dorit sa confere asemenea atribuţii şi autorităţilor administraţiei publice.

III. Potrivit prevederilor art. 21 alin. (1) din Constituţie, "Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime", iar la alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că "Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept".

Jurisprudenta Curţii Constituţionale este constanta în a statua ca instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale, evident dacă aceasta se face în limitele prevederilor constituţionale şi ale legii, nu este contrară principiului accesului liber la justiţie atât timp cat decizia organului administrativ poate fi atacată la instanţa judecătorească (Decizia nr. 36 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998). Întrucât, pe baza dispoziţiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 105/1997, împotriva deciziilor Ministerului Finanţelor se poate face acţiune la instanţa judecătorească competenţa, potrivit legii, procedura instituită prin această lege nu ingradeste liberul acces la justiţie (Decizia nr. 134 din 20 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 9 februarie 1999).

Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenta sa, şi faptul ca nici o norma constituţională nu prevede gratuitatea actului de justiţie, iar stabilirea unor taxe judiciare de timbru, în limite rezonabile, nu este de natura sa ingradeasca accesul liber la justiţie (Decizia nr. 30 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999). Stabilirea gradelor de jurisdicţie, a competentei instanţelor judecătoreşti, a procedurilor de urmat în faţa acestora, a căilor de atac, precum şi a taxelor judiciare de timbru datorate în diferite situaţii, Constituţia o lasă la opţiunea legiuitorului, fără ca prin aceasta să fie îngrădit liberul acces la justiţie.

Problema se pune însă altfel în cazul în care, prin lege, cum este şi Legea nr. 105/1997, se instituie o procedură administrativă obligatorie, prealabilă acţiunii în justiţie, condiţionată şi ea de plată unor taxe de timbru substanţiale.

Nu se poate susţine ca taxele de timbru prevăzute la art. 6 din Legea nr. 105/1997 ar avea rolul de a descuraja promovarea cu rea-credinţa a unor contestaţii şi plângeri, numai în scopul amânării plăţii impozitelor sau a altor sume datorate. Legea nu prevede că exercitarea caii administrative de atac ar suspenda executarea obligaţiei de plată. Actele organelor fiscale, prin care se stabileşte obligaţia de plată "a impozitelor, a contribuţiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalitatilor şi amenzilor ori a altor sume constatate şi aplicate", constituie titluri executorii şi se pun imediat în executare prin blocarea conturilor agenţilor economici sau prin alte măsuri de executare silită (art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 11 din 23 ianuarie 1996 privind executarea creanţelor bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996).

Chiar şi în situaţia în care constatările organului fiscal sunt contrare dispoziţiilor legale ori se bazează pe calcule gresite, s-ar putea ca persoana lezata printr-o dispoziţie nefondata sa nu aibă puterea financiară necesară pentru a plati, în prealabil, pe lângă sumele considerate ca datorate, taxele de timbru la introducerea contestaţiei, apoi a plângerii şi, mai apoi, a acţiunii în justiţie. Într-o atare ipoteza exercitarea dreptului de a se adresa justiţiei este, în mod obiectiv, îngrădită.

Aceasta ingradire a exerciţiului dreptului nu se inlatura nici prin dispoziţia alin. 2 al art. 6 din Legea nr. 105/1997, potrivit căreia "Sumele plătite cu titlu de taxe de timbru, aferente contestaţiei şi plângerii, se restituie, la cerere, integral sau parţial, în raport cu admiterea integrală sau parţială a acestora". Lipsa sau insuficienta mijloacelor financiare o împiedica pe persoana vătămată să se planga chiar şi la Ministerul Finanţelor ori să-şi continue demersul, în apărarea drepturilor sale, în justiţie. Chiar şi în cazul în care dispune iniţial de aceste mijloace financiare, indisponibilizarea lor pe o perioadă de 5 luni, cat durează procedura administrativă, şi pe o alta perioada nelimitată, cat durează procedura în justiţie, poate determina un faliment total.

În concluzie, apreciez ca dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 105/1997 încalcă prevederile art. 21 alin. (1) şi (2), ale art. 47 alin. (3), ale art. 48 alin. (1) şi ale art. 125 alin. (1) din Constituţie.

Judecător,

Kozsokar Gabor