Decizie nr. 830 din 8 iulie 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată din oficiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarele nr. 4.541/36/2005 şi 1.010/91/2006.

La apelul nominal se prezintă partea Michaela Magdalena Ienibace, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în dezbatere problema conexării celor două dosare înregistrate pe rolul său, având în vedere identitatea de obiect a excepţiilor de neconstituţionalitate.

Partea prezentă lasă la aprecierea instanţei soluţionarea acestui aspect procedural.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile conexării dosarelor.

Reţinând identitatea de obiect, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 1.035D/2008 la Dosarul nr. 321D/2008, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, Michaela Magdalena Ienibace solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile criticate încalcă prevederile art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât tind la modificarea unor situaţii juridice create ca urmare a depunerii notificărilor în termenul prevăzut de lege şi creează discriminări între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 14 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 4.541/36/2005, şi prin Încheierea din 12 martie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1.010/91/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată, din oficiu, de instanţă.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală arată că legea specială de reparaţie, edictată exclusiv în beneficiul persoanelor deposedate abuziv de stat, a stabilit regula restituirii în natură a imobilelor către foştii proprietari, excepţiile privind restituirea prin echivalent fiind limitativ prevăzute şi de strictă interpretare. De asemenea, legea are aplicabilitate limitată în timp, legiuitorul instituind un termen de decădere în interiorul căruia persoanele îndreptăţite au putut formula cereri de restituire, termen care a expirat la data de 14 februarie 2002.

Caracteristica raporturilor juridice reglementate, create între titularii notificărilor şi persoanele juridice deţinătoare ale imobilelor ce fac obiectul legii, este aceea că, odată înregistrată notificarea în condiţiile legii, pe de o parte, pentru fostul proprietar se naşte dreptul de a redobândi în natură imobilul, exceptând desigur situaţiile limitativ enumerate de lege în care o asemenea măsură nu este posibilă, iar, pe de altă parte, pentru unitatea deţinătoare se naşte obligaţia de a emite decizia/dispoziţia de restituire în termen de 60 de zile.

În forma iniţială a legii, anterioară modificării survenite prin Legea nr. 247/2005, obligaţia de a restitui în natură imobilele preluate abuziv intra şi în sarcina societăţilor comerciale integral privatizate, cu condiţia ca bunul imobil solicitat să fi fost preluat de stat fără titlu valabil.

În perioada de timp cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi data la care a expirat termenul de decădere pentru depunerea notificărilor, conţinutul dispoziţiilor care reglementau obligaţia societăţilor comerciale integral privatizate de a restitui în natură bunurile preluate de stat fără titlu nu a suferit nicio modificare. Prin urmare, toate persoanele care au depus cereri în termenul legal se află într-o situaţie juridică identică, şi anume au dobândit dreptul la restituirea în natură a respectivelor bunuri.

Din această perspectivă, faptul că prin legea nouă, respectiv dispoziţiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, se tinde la modificarea unor situaţii juridice formate anterior, ale căror efecte s-au consumat deja prin depunerea notificărilor, conferă prevederilor criticate caracter retroactiv, contravenind prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Mai mult, simpla împrejurare de fapt - soluţionarea cu întârziere a notificărilor de către societăţile comerciale integral privatizate - nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură, aflate în situaţii identice.

Pe de altă parte, soluţia legislativă cuprinsă în textul de lege criticat creează discriminare şi între societăţile comerciale integral privatizate aflate, de asemenea, în situaţii juridice identice, întrucât exonerarea de la obligaţia de a restitui în natură imobilele preluate fără titlu valabil a unităţilor deţinătoare care, cu rea-credinţă, au tergiversat soluţionarea notificărilor are drept consecinţă defavorizarea tocmai a acelora care, cu bună-credinţă, au respectat termenul legal pentru emiterea deciziilor de restituire.

În consecinţă, dispoziţiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 sunt neconstituţionale, fiind în vădită contradicţie cu principiile constituţionale al neretroactivităţii legii şi al egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Aceste dispoziţii modifică prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, devenite în urma republicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, art. 29 alin. (1), care au următorul conţinut: "Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate."

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) referitoare la principiul neretroactivităţii legii şi art. 16 care consacră egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

Curtea constată că dispoziţiile Legii nr. 10/2001 au instituit o procedură administrativă sui-generis, având ca obiect restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu valabil, de către stat sau de către alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, indiferent de destinaţia lor, deţinute la data intrării în vigoare a legii de persoanele juridice prevăzute la art. 21 alin. (1). Regula instituită de lege în această materie o reprezintă restituirea în natură a imobilelor, excepţia fiind despăgubirea prin echivalent în cazurile expres prevăzute de lege.

Declanşarea procedurii are loc pe calea unei notificări adresate de către persoana îndreptăţită persoanei juridice deţinătoare, iar dacă aceasta din urmă nu este cunoscută primăriei în a cărei rază teritorială se află imobilul sau instituţiei care a efectuat privatizarea, respectiv Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, ministerul de resort sau autoritatea administraţiei publice locale, în cazul în care imobilul se află în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale.

Pentru evitarea perpetuării stării de incertitudine în ceea ce priveşte situaţia juridică a unor asemenea imobile, art. 22 din Legea nr. 10/2001 a instituit un termen de 6 luni de la data intrării sale în vigoare, în interiorul căruia trebuie trimisă notificarea, termen prelungit în două rânduri cu câte 3 luni şi care a expirat la un an după intrarea în vigoare a legii, respectiv la data de 14 februarie 2002. Sancţiunea nerespectării sale constă în pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că înainte de modificarea operată prin dispoziţiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 Legea nr. 10/2001 reglementa în art. 27 alin. (1) următoarele: "Pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidenţiate în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale, persoana îndreptăţită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în bunuri ori servicii, acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate."

În urma modificării Legii nr. 10/2001, art. 27 alin. (1) a devenit art. 29 alin. (1), cu un conţinut diferit sub aspectul modului de restituire a bunurilor imobile preluate în mod abuziv în perioada 1945-1989 şi care fac parte din patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate. Dacă în art. 27 se făcea distincţie între imobilele preluate cu titlu şi cele preluate fără titlu, în sensul că acestea din urmă se puteau restitui în natură, cu procedura prevăzută de lege, dispoziţiile art. 29 prevăd că persoanele îndreptăţite beneficiază exclusiv de dreptul la despăgubiri, în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a acestora. Referitor la modalitatea prin care se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate deposedaţi în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - restituirea imobilelor în natură sau plata unor despăgubiri prin echivalent -, Curtea a statuat în jurisprudenţa sa constantă că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsurile reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a respectivelor bunuri, fără ca prin aceasta să se instituie un tratament juridic diferit pentru categoriile de cetăţeni aflate în situaţii identice.

În continuare, Curtea constată că prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente nu s-au adus modificări dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, deci nu s-a instituit un nou termen de depunere al notificărilor de către persoanele îndreptăţite. În acest sens, este indubitabil că depunerea notificărilor s-a realizat sub imperiul Legii nr. 10/2001, în termenul acolo prevăzut. Întrucât acest termen nu era în derulare la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, fiind expirat, aşa cum s-a arătat mai sus, la data de 14 februarie 2002, se poate afirma că, odată înfăptuită, situaţia juridică respectivă s-a şi finalizat. Prin urmare, toate persoanele care au depus cereri în termenul legal se află într-o situaţie juridică identică, şi anume au dobândit vocaţia la măsuri reparatorii, cu precizarea că în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil persoanele îndreptăţite vor beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri.

Aşa fiind, Curtea reţine că analiza pe care o impune controlul de constituţionalitate trebuie, în mod necesar, să înceapă prin a califica situaţia juridică reglementată prin norma de lege criticată. Astfel, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Legea nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi.

Or, Curtea constată că legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce priveşte imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie şi un nou termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost susceptibilă de a se aplică pentru viitor situaţiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare. Prin urmare, legea nouă are ca unic domeniu temporal de acţiune faza iniţială de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea notificărilor în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum şi a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea.

Mai mult, noua reglementare tinde să genereze discriminări între persoanele îndreptăţite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul notificărilor, care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia doar de despăgubiri prin echivalent. Or, simpla împrejurare de fapt - soluţionarea cu întârziere a notificărilor de societăţile comerciale integral privatizate - nu poate fi calificată drept un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere, astfel încât nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură, aflate, aşa cum s-a arătat în prealabil, în situaţii identice.

În concluzie, Curtea constată că dispoziţiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 contravin principiilor constituţionale referitoare la neretroactivitatea legii şi egalitatea în drepturi a cetăţenilor, consacrate în art. 15 alin. (2) şi în art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată, din oficiu, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilă şi de proprietate intelectuală în dosarele nr. 4.541/36/2005 şi nr. 1.010/91/2006, şi constată că, prin abrogarea sintagmei "imobilele preluate cu titlu valabil" din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Guvernului şi celor două Camere ale Parlamentului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Mihaela Senia Costinescu

*

* *

OPINIE SEPARATĂ

Socotim că excepţia de neconstituţionalitate trebuia respinsă ca inadmisibilă, întrucât prevederile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 din Constituţie, ce ţin de interpretarea şi aplicarea lor de către instanţa de judecată.

Este adevărat că legea specială de reparaţie (Legea nr. 10/2001) stabileşte regula privind restituirea în natură a imobilelor, excepţiile privind restituirea prin echivalent fiind de strictă interpretare şi aplicare. În aceste condiţii, persoanele care au depus în termen notificarea trebuie să se bucure de acelaşi tratament juridic, în măsura în care însă au dobândit calitatea de proprietar sub imperiul aceleiaşi legi.

Revine instanţei de judecată sarcina de a analiza motivul pentru care aceste notificări nu şi-au găsit rezolvarea, până la această modificare a legii, iar dacă aceasta se datorează culpei sau neglijenţei exclusive a societăţii comerciale, instanţele, având în vedere principiile ce guvernează reglementările în materie, vor dispune restituirea în natură.

Se susţine că s-au modificat situaţii juridice formate anterior, ale căror efecte s-au consumat deja prin depunerea notificărilor, dar nu toate persoanele care au depus notificări vor dobândi şi calitatea de proprietar. Odată cu notificarea sau ulterior depunerii acesteia, ele trebuie să probeze că sunt îndreptăţite la restituirea imobilelor preluate de stat, cu titlu sau fără titlu.

Această operaţiune juridică se realizează în timp, or calitatea de proprietar se dobândeşte în momente diferite.

Dacă până la modificarea acestei legi persoanele au dobândit calitatea de proprietar, li se vor restitui imobilele în natură conform legii în vigoare la acea dată. Toate celelalte persoane care nu au dobândit calitatea de proprietar, au dreptul la despăgubiri în condiţiile art. I pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005, în sensul că plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv se face la valoarea de piaţă a acestora. Aşadar, legea nu se aplică retroactiv, calitatea de proprietar dobândindu-se ulterior intrării ei în vigoare şi ca atare se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică.

Această reglementare vine şi în sprijinul stabilităţii raporturilor juridice create prin privatizarea societăţilor comerciale, în condiţiile legii, din proprietatea cărora fac parte astfel de imobile, unele dintre ele intrând chiar în circuitul civil. Socotim că, şi din acest motiv, legea de modificare nu a stabilit un nou termen de depunere a notificărilor, ce ar fi dus la perturbarea funcţionării societăţilor comerciale privatizate.

De altfel, Curtea Constituţională, prin mai multe decizii (de exemplu, Decizia nr. 43/2001, Decizia nr. 43/2003) a statuat că, fiind vorba de acordarea prin reglementări legislative a unor reparaţii pentru bunuri preluate de stat sau de alte persoane juridice în mod abuziv sau în baza unui titlu valabil, în sensul dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, legiuitorul este liber să opteze în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsuri reparatorii, precum şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora.

Prevederile legii nu instituie tratament juridic diferit pentru anumite categorii de persoane aflate în situaţii identice, ci au în vedere situaţia concretă a bunurilor preluate, în speţă, aflate deja în proprietatea societăţilor comerciale privatizate, în condiţiile legii.

Judecător,

prof. univ. dr. Aspazia Cojocaru