Decizie nr. 184 din 14 iunie 2001

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 din Codul penal, excepţii ridicate de Nicolae Berdea, Cosmin Ciurar şi Florin Susan în dosarele nr. 400/2001 şi nr. 6.554/2000 ale Tribunalului Sibiu.

La apelul nominal răspunde avocatul Diamant Bettinio pentru Nicolae Berdea şi Florin Susan, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere ca excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 115C/2001 şi nr. 129C/2001 au un conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexarii cauzelor. Avocatul prezent şi reprezentantul Ministerului Public nu se opun conexarii dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, coroborate cu cele ale art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 129C/2001 la Dosarul nr. 115C/2001.

Avocatul autorilor excepţiilor arata ca dispoziţiile art. 64 coroborate cu cele ale art. 71 din Codul penal contravin art. 34 din Constituţie, deoarece potrivit acestor prevederi constituţionale, nu au drept de vot persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale. Se poate considera ca exista condamnare definitivă numai în cazul pedepselor complementare. Or, în cazul pedepselor accesorii nu este vorba de pierderea vreunui drept, ci de suspendarea unui drept. În final se solicita admiterea excepţiilor de neconstituţionalitate.

Reprezentantul Ministerului Public, considerând ca distincţia facuta de autorii excepţiilor între pierderea dreptului, irevocabilă, şi suspendarea dreptului, temporară, nu este intemeiata, solicita respingerea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constata următoarele:

Prin Încheierile din 12 martie 2001, pronunţate în dosarele nr. 400/2001 şi nr. 6.554/2000, Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 din Codul penal. Excepţiile au fost ridicate de Nicolae Berdea, Cosmin Ciurar şi Florin Susan cu ocazia soluţionării recursurilor declarate împotriva sentinţelor penale nr. 790/2000 şi nr. 644/2000 pronunţate de Judecătoria Medias.

În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin art. 34 din Constituţie, în sensul că interzicerea dreptului de a alege nu poate fi aplicată ca pedeapsa accesorie, ci numai ca pedeapsa complementara, dacă este cazul. Se arata ca pedeapsa accesorie se executa de drept, o dată cu pedeapsa principala, astfel că nu poate fi vorba de o condamnare la pierderea unui drept electoral. Aceasta deoarece în cazul pedepsei accesorii nu este vorba de pierderea vreunui drept, asa cum cere textul constituţional invocat, ci de suspendarea unui drept. În încheierea argumentelor se fac referiri la unele dispoziţii din Codul penal francez, care prevăd ca pedeapsa degradării civice nu poate fi pedeapsa accesorie la o pedeapsă de natura corecţională. Deşi se retine ca dreptul nostru nu cunoaşte clasificarea infracţiunilor în crime şi delicte, se considera ca textul francez poate servi ca argument în sprijinul opiniei ca pedepsele accesorii ar trebui pronunţate ca pedepse complementare.

Instanţa de judecată, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţiile sunt neintemeiate, deoarece textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate.

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, arata ca autorii excepţiilor confunda pedeapsa accesorie cu pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, care este guvernata de alte principii, enumerate în art. 65 din Codul penal. Spre deosebire de pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, care consta în interzicerea unuia sau mai multor drepturi enumerate în art. 64 din Codul penal, pedeapsa accesorie consta în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute la art. 64 din Codul penal, fără a fi nevoie de îndeplinirea vreunei condiţii. Potrivit art. 71 din Codul penal pedeapsa accesorie decurge din pedeapsa privativă de libertate, este obligatorie şi alăturată executării pedepsei principale. În concluzie, se considera ca dispoziţiile art. 64 şi art. 71 din Codul penal sunt constituţionale şi se propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţiile sunt neintemeiate. Se arata ca ratiunea pedepsei accesorii rezida în necesitatea accentuarii condamnării moral-politice a infractorului condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţa sau a închisorii şi în incompatibilitatea drepturilor pe care condamnatul le-a avut anterior cu situaţia sa de condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţa sau la pedeapsa închisorii. De asemenea, se arata ca pedeapsa accesorie decurge de drept din pedeapsa principala şi nu trebuie să fie anume pronunţată şi aplicată de instanţa.

Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite în cauze de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate ridicate.

Obiectul excepţiilor îl constituie dispoziţiile art. 71 raportate la cele ale art. 64 din Codul penal.

Aceste texte de lege au următorul conţinut:

–Art. 64: "Interzicerea unor drepturi

Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi consta în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:

a)dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

b)dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;

c)dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;

d)drepturile părinteşti;

e)dreptul de a fi tutore sau curator.

Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunţa decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.";

–Art. 71: "Conţinutul şi executarea pedepsei accesorii Pedeapsa accesorie consta în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64.

Condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţa sau a închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor arătate în alineatul precedent din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsa ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei.

Dispoziţiile alin. 1 şi 2 se aplică şi în cazul când s-a dispus executarea pedepsei la locul de muncă, cu excepţiile prevăzute în art. 86^8, interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) şi e) fiind lăsată la aprecierea instanţei."

Autorii excepţiilor susţin ca aceste dispoziţii legale contravin prevederilor art. 34 din Constituţie, referitoare la "Dreptul la vot", potrivit cărora: "(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.

(2)Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale."

Examinând excepţia, Curtea retine ca art. 64 enumera drepturile a căror exercitare poate fi interzisă cu titlu de pedeapsa complementara, aplicată şi executată în condiţiile prevăzute la art. 65 şi 66 din Codul penal. Art. 71, care se referă la pedeapsa accesorie, prevede că cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţa sau la pedeapsa închisorii, indiferent de durata, este lipsit de exerciţiul tuturor drepturilor enumerate în art. 64 din Codul penal, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsa ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Pedeapsa accesorie decurge de drept din condamnarea la pedeapsa privativă de libertate şi se executa de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia, în timpul întreruperii executării şi în timpul liberării condiţionate. O situaţie specială se creează în cazul executării pedepsei la locul de muncă, în care, potrivit art. 86^8 alin. 2 din Codul penal, "Pe durata executării pedepsei, condamnatului i se interzice dreptul electoral de a fi ales", de unde rezultă, dintr-o interpretare per a contrario, ca cel condamnat se bucura în acest caz de dreptul de a alege.

Asadar, spre deosebire de pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, prevăzută la art. 64 din Codul penal, care consta în interzicerea, pe o durată între 1 şi 10 ani, stabilită de instanţa prin hotărârea de condamnare, a exerciţiului unuia sau unora dintre cele 5 categorii de drepturi prevăzute în text, pedeapsa accesorie prevăzută la art. 71 din Codul penal consta în interzicerea exerciţiului tuturor drepturilor prevăzute la art. 64, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate şi până la data terminării executării sau până la data considerarii acesteia ca executată (prin graţierea totală sau a restului de pedeapsa ori prin prescripţia executării). Tot spre deosebire de pedeapsa complementara, care trebuie să fie pronunţată de instanţa în fiecare caz în parte, pedeapsa accesorie decurge de drept din condamnarea la pedeapsa principala privativă de libertate, nefiind necesară pronunţarea explicita a instanţei. Cu toate acestea, în art. 357 alin. 3 din Codul de procedură penală se prevede că atunci când pronunţa pedeapsa închisorii instanţa trebuie să menţioneze în hotărâre ca persoana condamnata este lipsită de drepturile arătate în art. 71 din Codul penal, pe durata prevăzută în acelaşi articol.

În aceste condiţii Curtea nu poate retine argumentul potrivit căruia art. 64 din Codul penal, care reglementează interzicerea dreptului de a alege, contravine prevederilor art. 34 din Constituţie. Restrangerea cu titlu de pedeapsa a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi este permisă, asa cum se prevede în art. 49 din Constituţie, pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor. În ceea ce priveşte instituirea pedepselor aplicabile şi a condiţiilor de aplicare şi executare ale acestora, fie ele pedepse principale, complementare sau accesorii, Curtea constata ca aceasta constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Faptul ca prin lege s-a prevăzut ca o persoană condamnata la o pedeapsă privativă de libertate este totodată condamnata şi la interzicerea drepturilor limitativ prevăzute în art. 64 din Codul penal, până la executarea în întregime a pedepsei principale sau până la considerarea acesteia ca executată, reprezintă o opţiune de politica penală a legiuitorului, care a considerat ca pe timpul cat este privat de libertate condamnatul este nedemn sa exercite drepturile prevăzute la art. 64 din Codul penal. Prin aceasta nu se aduce atingere nici unei dispoziţii şi nici unui principiu al Constituţiei.

În sfârşit, Curtea constata ca sunt nesemnificative pentru soluţionarea excepţiilor referirile făcute de autorii acestora la pedeapsa degradării civice reglementată în Codul penal francez.

Asa fiind, în cauzele de faţa excepţiile de neconstituţionalitate ridicate urmează să fie respinse.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 şi art. 71 din Codul penal, excepţii ridicate de Nicolae Berdea, Cosmin Ciurar şi Florin Susan în dosarele nr. 400/2001 şi nr. 6.554/2000 ale Tribunalului Sibiu.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iunie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII

CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Doina Suliman