Decizie nr. 81 din 27 ianuarie 2011

Ion Predescu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dănuţ Stoica în Dosarul nr. 664/1.372/2009 al Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.893D/2010.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.947D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Lucian Marian Torj în Dosarul nr. 4.355/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

În acest dosar, partea Daniel Cioană a adus la cunoştinţa Curţii împrejurarea că, din motive obiective, nu se poate prezenta, sens în care lasă la aprecierea instanţei de contencios constituţional modul de soluţionare a excepţiei.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.947D/2010 la Dosarul nr. 1.893D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin încheierile din 26 mai 2010 şi 27 aprilie 2010, pronunţate în dosarele nr. 664/1.372/2009 şi nr. 4.355/30/2010, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov şi Tribunalul Timiş - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Dănuţ Stoica şi Lucian Marian Torj în dosarele de mai sus având ca obiect soluţionarea unor cauze penale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, deoarece permit privarea de libertate în absenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare.

Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.

Tribunalul Timiş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece se solicită Curţii completarea prevederilor contestate.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului, care au următorul conţinut: "Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre următoarele cazuri: [...]

f)inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra soluţiei legislative criticate în prezenta cauză s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 76 din 8 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 22 februarie 2005. Cu acel prilej, Curtea a constat că dispoziţiile art. 148 din Codul de procedură penală, care prevăd cazurile şi condiţiile în care poate fi dispusă măsura arestării preventive, dezvăluie natura juridică a măsurii procesuale examinate, aceea de mijloc de dinamizare a urmăririi penale şi a procesului penal în general. Din interpretarea raţională a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală nu rezultă că inculpatului i se impută săvârşirea unei infracţiuni, fapt care nu poate fi stabilit decât prin hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă, ci că există probe sau indicii considerate ca fiind temeinice, în raport cu stadiul în care se află procesul penal, despre săvârşirea unei infracţiuni. Folosirea în textul contestat a termenului "infracţiune" în locul celui de "faptă prevăzută de legea penală" are o semnificaţie pur tehnică, aceasta desemnând încadrarea faptei, cu privire la care există probe sau indicii temeinice că a fost săvârşită de inculpat, într-un anumit text de lege, care prevede fapta ca infracţiune şi o sancţionează cu o pedeapsă de o anumită gravitate. De aceea, nu se poate susţine că dispoziţiile legale examinate ar fi contrare prevederilor art. 23 alin. (11) din Constituţie privitoare la prezumţia de nevinovăţie.

De asemenea, Curtea nu poate primi nici critica referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece, aşa cum s-a arătat mai sus, pe baza dispoziţiilor legale criticate, inculpatul nu este considerat vinovat de săvârşirea infracţiunii, ci se constată numai că există probe sau indicii că inculpatul a săvârşit o infracţiune de o anumită gravitate, temei suficient pentru a se putea lua măsura arestării preventive ca mijloc pentru desfăşurarea normală a procesului penal, astfel cum se prevede şi în art. 5 pct. 1 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pe de altă parte, garanţiile procesuale pe care legea le oferă inculpatului şi, în special, dreptul acestuia de a se plânge împotriva măsurii arestării preventive atestă conformitatea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile art. 23 din Constituţie, care impun ca măsura arestării preventive să se ia numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege. Astfel, încheierea prin care se dispune măsura privativă de libertate este supusă căilor de atac, punerea în libertate a celui arestat fiind obligatorie dacă motivele care au stat la baza ei au dispărut şi, nu în ultimul rând, persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune. În plus, în faza de judecată, instanţa este datoare să verifice periodic şi nu mai târziu de 60 de zile legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat ori dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice măsura privării de libertate.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dănuţ Stoica, în Dosarul nr. 664/1.372/2009 al Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov şi de Lucian Marian Torj în Dosarul nr. 4.355/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2011.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru