Decizie nr. 181 din 29 martie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Rădulescu în Dosarul nr. 6.454/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia penală.

La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, personal.

Având cuvântul, Alexandru Rădulescu solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât actul normativ criticat înlătură posibilitatea atacării separate, cu recurs, a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, încălcând dreptul la recurs prevăzut de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Consideră că reglementarea unei căi de atac în materie este impusă de necesitatea ca instanţa de judecată să fie mai presus de orice bănuială.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că raţiunea abrogării alin. 7 al art. 52 din Codul de procedură penală a fost înlăturarea posibilităţii tergiversării cauzelor prin exercitarea abuzivă a căii de atac a recursului împotriva încheierilor de respingere a cererii de recuzare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 30 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 6.454/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală, ridicată de Alexandru Rădulescu în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prin abrogarea alin. 7 al art. 52 din Codul de procedură penală, care stabilea posibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care s-a respins recuzarea, "se încalcă dreptul la recurs".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, exprimându-şi opinia asupra excepţiei, apreciază că textul de lege criticat nu îngrădeşte liberul acces la justiţie, adoptarea acestuia fiind determinată de necesitatea eliminării neîntârziate a posibilităţii de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care ar împiedica desfăşurarea în condiţii normale a procesului penal şi ar putea conduce la punerea în libertate a unor infractori periculoşi. Se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în care s-a statuat că legiuitorul poate institui reguli deosebite în considerarea unor situaţii deosebite.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în care s-a statuat că dispoziţiile art. 34 din Codul de procedură civilă, care consacră aceeaşi soluţie legislativă în privinţa atacării cu recurs a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, sunt constituţionale. Se arată totodată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Faptul că prin dispoziţiile legale criticate se elimină calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare nu este de natură să aducă atingere principiului liberului acces la justiţie. Exercitarea căilor de atac împotriva încheierilor, o dată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei, oferă părţii interesate suficiente garanţii pentru repararea posibilelor încălcări ale drepturilor procesuale. Se arată totodată că textele legale criticate sunt norme de procedură şi reprezintă opţiuni ale legiuitorului, conforme cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 1 iulie 2004, aprobată prin Legea nr. 548/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.164 din 8 decembrie 2004, având următorul cuprins:

Articol unic. – Alineatul 7 al articolului 52 din Codul de procedură penală, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 30 aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

Deşi în încheierea de sesizare a Curţii nu se arată care sunt prevederile constituţionale, respectiv din acte internaţionale, pretins încălcate prin dispoziţiile legale criticate, din motivarea excepţiei rezultă că se invocă încălcarea "dreptului la recurs" prevăzut de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit căruia "orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că recursul reprezintă una dintre căile de atac cu privire la care Constituţia statuează în art. 129 că se poate exercita "în condiţiile legii". Or, potrivit prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Aşadar, abrogarea prin actul normativ criticat a dispoziţiilor procedural penale ce reglementau recursul împotriva încheierii de respingere a recuzării s-a realizat de către legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituţionale, fiind determinată, astfel cum se menţionează în mod expres în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004, de raţiuni de politică penală. Acestea constau în "necesitatea eliminării neîntârziate a posibilităţii de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care impietează asupra desfăşurării în condiţii normale a procesului penal şi poate conduce la punerea în libertate a unor infractori periculoşi".

Aşa fiind, Curtea reţine că prevederile de lege criticate dau expresie preocupării legiuitorului de a realiza exigenţele unui proces echitabil prin împiedicarea exercitării abuzive a drepturilor procesuale şi prin asigurarea celerităţii procesului penal (soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil fiind una dintre aceste exigenţe). Faptul că încheierea prin care s-a respins recuzarea nu poate fi atacată separat cu recurs nu aduce nici o atingere drepturilor procesuale ale părţii, respectiv "dreptului la recurs" în sensul art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, câtă vreme această încheiere poate fi atacată o dată cu fondul, instanţa superioară urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.

De altfel, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 prin Decizia nr. 555 din 16 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, iar considerentele, cât şi soluţia pronunţată în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Rădulescu în Dosarul nr. 6.454/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 29 martie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Marieta Safta