Decizie nr. 219 din 9 mai 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Ovidiu Daniel Galea în Dosarul nr. 474/35/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.556D/2012 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal răspunde, pentru partea Uniunea Naţională a Barourilor din România, domnul avocat Constantin Voicescu, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa autorului excepţiei şi a părţii Baroul Bihor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Uniunii Naţionale a Barourilor din România. Acesta solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată, arătând că impunerea unor condiţii pentru exercitarea unei profesii nu constituie o îngrădire a dreptului la muncă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, apreciind că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 13 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 474/35/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Ovidiu Daniel Galea într-o acţiune în contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unui recurs prin care Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de autorul excepţiei în scopul anulării unei hotărâri a Consiliului Baroului Bihor şi a unei decizii a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, impunând persoanei îndreptăţite să fie primită în profesia de avocat cu scutire de examen obligaţia ca în termen de două luni să rezolve starea de incompatibilitate, textul de lege criticat îngrădeşte dreptul la muncă al solicitantului şi dreptul său la liberă iniţiativă, iar alegerea profesiei nu mai este liberă. Arată că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu oferă nicio garanţie pentru respectarea acestui termen de două luni, în condiţiile în care formalităţile ce trebuie efectuate în scopul înlăturării stării de incompatibilitate sunt incerte ori imprevizibile, având loc independent de voinţa solicitantului. Astfel, precizează că, după primirea deciziei de admitere în profesia de avocat, judecătorul solicitant poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii cerere de demisie sau de pensionare; hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii va fi trimisă Preşedintelui României, pentru a emite decretul de eliberare din funcţie; decretul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Or, pentru niciuna dintre aceste formalităţi nu sunt stabilite prin lege termene-limită. Aşadar, susţine că termenul de două luni impus de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 nu poate fi respectat de solicitant, întrucât formalităţile necesare depăşesc această durată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, menţionează că dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 - care, la data introducerii cererii de chemare în judecată, se regăseau la art. 24 alin. (2) din varianta legii anterioară republicării - nu contravin textelor din Legea fundamentală invocate, având în vedere că incompatibilitatea la care se face referire este strict reglementată în contextul reglementărilor vizând primirea în profesia de avocat.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 7 februarie 2011, care au următoarea redactare: "(2) În cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei".

În opinia autorului excepţiei, sunt încălcate următoarele dispoziţii din Constituţie: art. 41 alin. (1) care prevede că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă, art. 45 care garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii şi art. 53 referitor la condiţiile în care este permisă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit art. 15 din Legea nr. 51/1995, exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat, cu ocupaţiile care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele moravuri, precum şi cu exercitarea nemijlocită de fapte materiale de comerţ.

Textul de lege criticat în cauza de faţă se referă la ipoteza în care persoana admisă în profesia de avocat - indiferent că admiterea are loc în urma examenului prevăzut la art. 17 alin. (1) şi (2) din legea mai sus menţionată sau la cerere, cu scutire de examen, pentru anumite categorii de persoane, aşa cum a fost cazul în speţă -, se află într-o situaţie de incompatibilitate, prin suprapunerea, temporară, a calităţii de avocat cu cea pe care o avea înainte de promovarea examenului de admitere în profesie, respectiv înainte de aprobarea cererii de înscriere cu scutire de examen.

Această din urmă posibilitate de accedere în profesia de avocat era permisă de prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, fiind, însă, eliminată prin Legea nr. 270/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 28 decembrie 2010. În virtutea textului de lege menţionat, intrarea în profesia de avocat cu scutire de examen era deschisă persoanelor care erau titularele unor diplome de doctor în drept, precum şi celor care, până la data primirii în profesia de avocat au îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar public, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu le-a încetat activitatea din motive disciplinare care să le facă nedemne pentru profesia de avocat. În prezent, potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, primirea în profesie se realizează numai în baza unui examen organizat de Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Textul de lege criticat în cauza de faţă instituie regula potrivit căreia, în cazul în care o persoană ce desfăşoară o activitate incompatibilă cu cea de avocat, decizia Consiliului baroului de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea deciziei. Autorul excepţiei susţine că aceste prevederi de lege ar contraveni dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, care prevăd că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă, şi celor ale art. 45 care garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică şi libera iniţiativă.

În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că libertatea alegerii profesiei, a meseriei şi a locului de muncă nu înseamnă că orice persoană, oricând şi în orice condiţii, poate exercita profesia sau meseria pe care o doreşte. În acest sens, este, de exemplu, Decizia nr. 233 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 5 iulie 2004. Tot astfel, prin Decizia nr. 379 din 30 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 25 octombrie 2004, Curtea a constatat că dreptul la muncă, dreptul la libera alegere a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă şi dreptul la protecţie socială, consacrate de art. 41 din Constituţie, în concordanţă cu reglementările din instrumentele juridice internaţionale, sunt drepturi fundamentale şi generale. Curtea a reţinut că acestea nu sunt, însă, drepturi absolute, ci presupun îndeplinirea cerinţelor impuse de lege cu privire la exercitarea respectivei profesii, meserii sau ocupaţii. Concluzia este valabilă şi în ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate, textul de lege ce formează obiect al acesteia, având rolul de a preveni întrunirea concomitentă de către aceeaşi persoană a două calităţi care, prin natura lor, sunt incompatibile - cea de avocat şi cea de magistrat - conflictul de interese fiind, într-o asemenea situaţie, evident. Curtea reţine că aspectele învederate de autorul excepţiei referitoare la imposibilitatea respectării termenului de două luni impus de textul de lege criticat, ca urmare a faptului că, în practică, rezolvarea stării de incompatibilitate presupune parcurgerea unor etape care implică, uneori, un interval de timp mai lung decât cel stipulat de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 nu constituie, în sine, un viciu de neconstituţionalitate. Stabilirea duratei în care persoana admisă în profesie trebuie să înlăture eventuala stare de incompatibilitate reprezintă o opţiune a legiuitorului, pe care Curtea Constituţională nu are competenţa să o cenzureze, de vreme ce nu afectează constituţionalitatea textului de lege dedus controlului său.

Curtea nu poate reţine nici pretinsa nesocotire a prevederilor art. 45 din Constituţie, textul de lege criticat nefiind de natură să împiedice sau să limiteze libera iniţiativă, care se poate exercita nestânjenit, în interiorul profesiei de avocat, prin organizarea în diferite forme de asociere profesională sau prin prestarea activităţii în acele modalităţi prevăzute de lege pe care avocatul le consideră avantajoase şi potrivite specializării sale, în măsura în care acesta îndeplineşte exigenţele impuse de exercitarea profesiei în limitele stabilite de legea de organizare. Libera iniţiativă garantată de art. 45 din Constituţie trebuie înţeleasă ca permiţând desfăşurarea diverselor activităţi profesionale în condiţiile respectării tuturor exigenţelor instituite prin legile care organizează exerciţiul acestora.

În ce priveşte raportarea criticii de neconstituţionalitate la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că, de vreme ce nu a constatat o încălcare a vreunui drept sau a vreunei libertăţi fundamentale, nu se pune problema analizării îndeplinirii condiţiilor în care textul constituţional amintit permite restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ovidiu Daniel Galea în Dosarul nr. 474/35/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României. Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu