Decizie nr. 293 din 8 iulie 2003

Nicolae Popa - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Nicoleta Grigorescu - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 alin. 2 din Codul penal şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, excepţie ridicată de Marin Frunza în Dosarul nr. 12.829/2002 al Judecătoriei Galaţi.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Partea Laurentiu Frunza a depus la dosar o cerere scrisă prin care solicită un nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător.

Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate.

Curtea, în temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992, republicată, şi al art. 156 din Codul de procedură civilă, dispune respingerea cererii de amânare a judecării cauzei.

Cauza se afla în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 4 februarie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 12.829/2002, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 alin. 2 din Codul penal şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, excepţie ridicată de Marin Frunza, parte vătămată în dosarul menţionat.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca textul prevăzut de art. 193 alin. 2 din Codul penal, conform căruia acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare şi din oficiu de către organele abilitate ale statului, aduce atingere principiilor statului de drept, universalitatii, egalităţii, liberului acces la justiţie şi dreptului la apărare.

Referitor la critica adusă dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, autorul excepţiei a susţinut ca acestea încalcă competenţa Curţii Constituţionale şi principiul egalităţii în drepturi, întrucât, pentru aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, instanţele de judecată se pronunţa diferit cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale.

Judecătoria Galaţi a apreciat ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prin modul de sesizare a instanţei de judecată la plângerea prealabilă legiuitorul a lăsat la aprecierea persoanei vătămate dacă sesizează sau nu organele competente, cu săvârşirea unei infracţiuni, în anumite cazuri, reduse la număr, datorită gradului de pericol social redus ori datorită anumitor relaţii preexistente între făptuitor şi partea vătămată.

Astfel, orice persoană asupra căreia a fost săvârşită infracţiunea prevăzută de art. 193 din Codul penal se poate adresa instanţei de judecată pentru tragerea la răspundere a făptuitorului, nefiind îngrădită ori discriminata în vreun fel de dispoziţiile art. 193 alin. 2 din Codul penal.

Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, instanţa de judecată considera, de asemenea, ca susţinerea autoarei excepţiei este neîntemeiată, deoarece aceste prevederi nu lasă la aprecierea instanţei posibilitatea de a sesiza sau nu Curtea Constituţională cu o excepţie ridicată în faţa sa, ci doar îi conferă posibilitatea de a constata dacă cererea uneia dintre părţi sau a procurorului de ridicare a unei asemenea excepţii este admisibilă sau inadmisibila.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prin dispoziţiile art. 193 alin. 2 din Codul penal nu se creează nici un fel de privilegii sau discriminări în raport cu criteriile enumerate în art. 4 alin. (2) din Constituţie.

Pe de altă parte, legiuitorul are competenţa exclusiva de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie, care statuează ca procedura de judecată şi competenţa sunt stabilite de lege şi ca împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Referitor la dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, acestea, de asemenea, nu contravin Legii fundamentale, legiuitorul având competenţa exclusiva de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, conform art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie.

Avocatul Poporului considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, deoarece reglementarea specială prevăzută pentru plângerea prealabilă, în cazul infracţiunii de "ameninţare", nu creează nici o discriminare în raport cu cazurile în care punerea în mişcare a acţiunii penale are loc din oficiu, situaţiile în care operează cele doua sisteme de procedura fiind diferite şi justificând, în consecinţa, reglementări diferite.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, acestea sunt norme de procedura care nu fac posibila respingerea sau admiterea excepţiei de neconstituţionalitate de către instanţa de judecată, deoarece aceasta nu se pronunţa asupra problemei de constituţionalitate, ci se pronunţa doar, în situaţiile date, asupra oportunităţii sesizării Curţii Constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 193 alin. 2 din Codul penal şi ale art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, al căror conţinut este următorul:

–Art. 193 alin. 2 din Codul penal: "Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.";

–Art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată: "(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei.

(2)Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată.

(3)Nu pot face obiectul excepţiei prevederile legale a căror neconstituţionalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituţie sau prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

(4)Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare.

(5)Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspenda.

(6)Dacă excepţia este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine ca prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24, 51 şi ale art. 144 lit. c) din Constituţia României, al căror conţinut este următorul:

–Art. 1. alin. (3): "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.";

–Art. 4: "(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român.

(2)România este patria comuna şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasa, de naţionalitate, de origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială.";

–Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai şi cu buna-credinţa obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

(2)Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";

–Art. 15: "(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea.

(2)Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile.";

–Art. 16: "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege.

(3)Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţara.";

–Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.

(2)Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.";

–Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

–Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2)În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";

–Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."

–Art. 144 lit. c): "Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: [...]

c)hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor;"

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 193 din Codul penal face parte din cadrul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar aceasta se adresează direct instanţei de judecată, potrivit art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, în condiţiile stabilite de text.

Procesul penal distribuit în doua faze procedurale - faza de urmărire penală şi faza de judecată - nu implica garanţii suplimentare în situaţia când sunt parcurse ambele faze, faţă de situaţia în care este parcursă numai una dintre acestea. În fiecare dintre cele doua faze învinuitului sau inculpatului îi sunt recunoscute aceleaşi drepturi şi garanţii, între care dreptul la apărare şi toate garanţiile de independenta şi imparţialitate a organelor judiciare, precum şi obligaţia acestora de a soluţiona cauza pe baza legii şi a probelor administrate.

Legiuitorul, în virtutea dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", are deplina libertate de a reglementa distinct, datorită gradului de pericol social scăzut, anumite categorii de infracţiuni, faţă de celelalte infracţiuni pentru care operează principiul oficialitatii prevăzut de art. 2 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Asadar, faptul ca în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 279 alin. 2 lit. a) din Codul de procedură penală - între care şi infracţiunea de ameninţare prevăzută de art. 193 din Codul penal - punerea în mişcare a acţiunii penale are loc numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, direct în faţa instanţei de judecată, nu este de natura sa ducă la concluzia ca inculpatii din aceste cauze au mai puţine drepturi sau mai puţine garanţii procesuale decât cei împotriva cărora acţiunea penală s-a pus în mişcare din oficiu de către procuror.

În aceste condiţii diferenţa de reglementare a modului de punere în mişcare a acţiunii penale nu contravine principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi nici dreptului la apărare ori altui drept prevăzut de Constituţie.

Analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea constata ca aceasta este inadmisibila.

Potrivit dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 144 lit. c), Curtea Constituţională "hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor". În aplicarea acestor dispoziţii art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede: "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei." Rezultă ca în cadrul controlului constituţionalităţii legilor, prevăzut de dispoziţiile art. 144 lit. c) din Constituţie, sesizarea instanţei de contencios constituţional în vederea declanşării controlului poate fi facuta numai pe calea ridicării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei judecătoreşti, cu condiţia ca soluţionarea cauzei sa depindă de legea sau ordonanţa ori dispoziţia dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa criticata ca neconstitutionala.

Curtea constata ca textul invocat nu este determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, este asadar inadmisibila, cu atât mai mult cu cat în cauza instanţa de judecată nu a respins cererea autorului excepţiei, de sesizare a Curţii Constituţionale, ci a sesizat instanţa de contencios constituţional în vederea soluţionării cererii.

Curtea Constituţională constata, în sensul celor arătate, ca prin Decizia nr. 316 din 19 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 12 decembrie 2002, Curtea Constituţională, în considerarea aceloraşi ratiuni, a respins ca fiind inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate care a avut drept obiect prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c), al art. 145 alin. (2), art. 1 alin. (3), art. 4, 11, 15, 16, 20, 21, 24 şi al art. 51 din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicată de Marin Frunza în Dosarul nr. 12.829/2002 al Judecătoriei Galaţi.

2.Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 iulie 2003.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru