Decizie nr. 37 din 22 septembrie 2008

Dosar nr. 20/2008

Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind raportul dintre infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din Codul penal şi infracţiunile de lovire sau alte violenţe, de vătămare corporală şi de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute în art. 180, 181 şi 189 din acelaşi cod, sub aspectul încadrării lor juridice în unul sau mai multe dintre textele de lege menţionate.

Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 81 de judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili că faptele părintelui sau persoanei căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, de exercitare a unor acte de violenţă sau de lipsire de libertate împotriva acestuia, săvârşite cu scopul de a-i produce suferinţe ori vătămări fizice sau morale, întrunesc, după caz, elementele constitutive ale infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, de vătămare corporală sau lipsire de libertate în mod ilegal, în concurs ideal cu infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din Codul penal.

SECŢIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanţelor judecătoreşti nu există un punct de vedere unitar privind raportul dintre infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din Codul penal şi infracţiunile de lovire sau alte violenţe, de vătămare corporală şi de lipsire de libertate, sub aspectul încadrării lor juridice în unul sau mai multe dintre textele de lege menţionate.

Astfel, unele instanţe au considerat că faptele de lovire sau alte violenţe, de vătămare corporală ori de lipsire de libertate în mod ilegal săvârşite împotriva minorului constituie numai infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din Codul penal.

S-a apreciat că această încadrare juridică se impune întrucât infracţiunile de lovire sau alte violenţe ori de vătămare corporală sau de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 180, 181 şi 189 din Codul penal, sunt absorbite în infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din Codul penal, atât în cazul în care fapta de lovire a fost singulară şi a produs leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare ori agresiunea fizică şi/sau lipsirea de libertate au avut repetabilitate şi au produs leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare, cât şi în cazul în care faptele de lovire au avut caracter continuat, iar urmările acestora au fost sau nu consemnate şi evaluate prin acte medico-legale.

Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că în astfel de cazuri faptele menţionate constituie infracţiuni distincte, în concurs ideal cu infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din Codul penal.

În motivarea acestui punct de vedere s-a apreciat că infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului nu constituie o complexitate naturală sau juridică, al cărei element obiectiv să absoarbă, ca circumstanţă sau component material, faptele de lovire, vătămare sau lipsire de libertate prevăzute de art. 180, 181 şi 189 din Codul penal.

Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect prevederile legii.

Prin art. 306 din Codul penal se prevede că "punerea în primejdie gravă prin măsuri sau tratamente de orice fel a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului, de către părinţi sau de către orice persoană căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi".

Fiind inclusă în cap. I din titlul IX al Părţii speciale din Codul penal, intitulat "Infracţiuni contra familiei", obiectul juridic special principal al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la familie şi protecţia în cadrul ei a minorului a cărui formare, educare şi creştere fizică şi morală sunt strâns legate şi condiţionate de grija faţă de el, de responsabilitatea şi afecţiunea persoanelor obligate în acest sens.

În aceste condiţii, obiectul juridic special secundar al infracţiunii prevăzute în art. 306 din Codul penal constă în relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală sau sănătatea fizică ori morală a minorului.

La rândul său, elementul material specific laturii obiective cuprins în norma de incriminare este desemnat prin sintagma "măsuri sau tratamente de orice fel".

De aceea, denumirea infracţiunii prin expresia "rele tratamente aplicate minorului" nu poate conduce la concluzia că elementul ei obiectiv ar impune cu necesitate repetabilitatea/multitudinea faptelor, întrucât chiar şi o singură faptă poate să genereze aceeaşi urmare juridică şi să îmbrace astfel forma de infracţiune instantanee.

Pe de altă parte, latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează totdeauna prin intenţie (directă sau indirectă), deoarece chiar din definiţie reiese că subiectul activ (calificat) trebuie să aibă reprezentarea tuturor consecinţelor imediate sau pe termen lung ale acţiunii sale.

Infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului este şi o infracţiune de pericol, ce se consumă în momentul în care s-a realizat al doilea element al laturii sale obiective care coincide cu acţiunea ce pune în primejdie gravă sănătatea fizică sau psihică a minorului.

În această privinţă este de observat că elementul material al infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului poate consta, de regulă, în acţiuni care constituie şi elementul material al altor infracţiuni, printre care cele mai frecvent întâlnite sunt: lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală şi lipsirea de libertate în mod ilegal.

Prin urmare, se impune să fie analizat conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 180, 181 şi 189 din Codul penal comparativ cu cel al infracţiunii prevăzute în art. 306 din acelaşi cod.

În acest sens, obiectul juridic special reprezintă un prim element de diferenţiere, care în cazul infracţiunilor contra persoanei sau libertăţii constă în relaţiile sociale ce ocrotesc persoanele împotriva faptelor care cauzează suferinţe fizice sau vătămări corporale ori îi afectează sănătatea sau libertatea, iar în cazul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului acest obiect îl reprezintă relaţiile sociale ce apără familia şi implică grija faţă de dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală şi morală a minorului.

Diferenţa este semnificativă şi sub aspectul elementului material şi al urmării juridice imediate.

Astfel, elementul material al infracţiunilor contra persoanei sau libertăţii este cuprins, de regulă, în cel al infracţiunii prevăzute de art. 306 din Codul penal, însă fără a-l epuiza, în cazul acestei din urmă infracţiuni câmpul său de acţiune putând fi mai larg.

Totodată, în timp ce infracţiunile contra persoanei sau libertăţii sunt infracţiuni de rezultat, care au ca urmare imediată cauzarea de suferinţe fizice ori vătămări corporale sau ale sănătăţii, infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului este o infracţiune de pericol, constând în punerea în primejdie gravă a dezvoltării fizice, intelectuale sau morale a minorului.

Un alt element de diferenţiere este cel care priveşte sfera subiecţilor infracţiunii. Sub acest aspect, cu excepţia situaţiilor reglementate în art. 180 alin. 1^1 şi art. 181 alin. 1^1 din Codul penal, infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi de vătămare corporală pot fi săvârşite de către orice persoană care are capacitatea juridică de a răspunde penal, în timp ce în cazul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului poate fi subiect activ numai persoana care are calitatea de părinte firesc ori adoptiv sau persoana căreia i-a fost încredinţat minorul spre creştere şi educare, iar subiect pasiv nu poate fi decât o persoană care are statut legal de minor.

În fine, nu există echivalenţă nici între factorii elementului subiectiv, deoarece infracţiunile contra persoanei sau libertăţii sunt săvârşite cu intenţia (directă sau indirectă) de a produce suferinţe fizice ori vătămări corporale sau ale sănătăţii, respectiv lipsirea de libertate, în timp ce în cazul infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului făptuitorul prevede şi urmăreşte sau acceptă însăşi punerea în primejdie gravă a întregului organism al minorului sub componenta sa fizică ori mintală.

Mai este de observat că, spre deosebire de infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, la infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi vătămare corporală acţiunea penală se pune în mişcare, în principiu, la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, împăcarea părţilor înlăturând răspunderea penală în toate cazurile (art. 180 alin. 3 şi 4 şi art. 181 alin. 2 şi 3 din Codul penal), iar infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal se urmăreşte din oficiu şi este sancţionată chiar dacă a rămas în faza de tentativă.

Prin urmare, din compararea conţinutului lor specific rezultă că infracţiunile de rele tratamente aplicate minorului şi cele prevăzute de art. 180, 181 şi 189 din Codul penal cuprind elemente esenţiale care le particularizează şi autonomizează, astfel încât este exclusă absorbţia acestora în infracţiunea prevăzută de art. 306 din acelaşi cod.

În consecinţă, în temeiul art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 414^2 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că faptele părintelui sau persoanei căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, prin care, abuzând de autoritatea pe care o au, exercită asupra sa acte de violenţă sau de lipsire de libertate cu intenţia de a-i produce suferinţe ori vătămări fizice sau morale, care îi pun în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală, întrunesc, după caz, elementele constitutive ale infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, de vătămare corporală sau lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 180, 181 şi, respectiv, 189 din Codul penal, în concurs ideal cu infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului prevăzută de art. 306 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECID:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În interpretarea dispoziţiilor art. 306 din Codul penal stabilesc că:

Infracţiunile de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 180 din Codul penal, vătămare corporală prevăzută de art. 181 din Codul penal şi lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 din Codul penal, după caz, se vor reţine în concurs ideal cu infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, în cazul faptei părintelui sau persoanei căreia minorul i-a fost încredinţat spre creştere şi educare, care abuzează de autoritatea sa şi, contrar intereselor minorului, exercită acte de violenţă sau lipsire de libertate împotriva acestuia, cu intenţia de a-i produce suferinţe, vătămări fizice sau morale, şi care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului.

Obligatorie, potrivit art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 septembrie 2008.

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI

DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei