privind Adoptarea Codului de standarde internaţionale şi practici recomandate pentru investigaţia privind siguranţa în cazul accidentelor sau incidentelor maritime (Codul de investigaţie a accidentelor)
Comitetul Securităţii Maritime,
reamintind art. 28 lit. (b) al Convenţiei Organizaţiei Maritime Internaţionale referitor la funcţia Comitetului,
luând notă cu îngrijorare că, în ciuda celor mai susţinute eforturi ale Organizaţiei, continuă să se producă accidente şi incidente soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, pierderi de nave şi poluare a mediului marin,
luând notă, de asemenea, că siguranţa navigatorilor şi a pasagerilor, precum şi protecţia mediului marin pot fi îmbunătăţite prin rapoarte corecte şi prompte care să identifice circumstanţele şi cauzele accidentelor şi incidentelor maritime,
luând notă în plus de importanţa Convenţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării, încheiată la Montego Bay pe data de 10 decembrie 1982, precum şi a dreptului maritim internaţional uzual,
luând notă suplimentar de responsabilităţile statelor de pavilion în conformitate cu prevederile Convenţiei internaţionale pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare 1974 (Regula I/21) (denumită în continuare Convenţia), Convenţia internaţională privind liniile de încărcare 1966 (art. 23) şi Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării de către nave 1973 (art. 12), de a efectua investigaţii ale accidentelor şi de a furniza Organizaţiei constatările relevante,
considerând necesitatea de a asigura că toate accidentele maritime foarte grave sunt investigate,
considerând, de asemenea, şi liniile directoare privind tratamentul echitabil al navigatorilor în caz de accident maritim [Rezoluţia A.987 (24)],
recunoscând că investigaţia şi analiza corespunzătoare a accidentelor şi incidentelor maritime pot spori gradul de conştientizare asupra cauzelor accidentelor, conducând la măsuri de remediere, inclusiv la o mai bună pregătire profesională, cu scopul de a îmbunătăţi siguranţa vieţii pe mare şi protecţia mediului marin,
recunoscând necesitatea unui cod care să furnizeze, în măsura în care legislaţia naţională permite, un standard pentru abordarea investigaţiei accidentului şi incidentului maritim cu scopul de a preveni accidentele şi incidentele maritime în viitor,
recunoscând, de asemenea, natura internaţională a transportului maritim şi nevoia de cooperare între guvernele care au un interes deosebit într-un accident sau incident maritim, în scopul stabilirii circumstanţelor şi cauzelor acestora,
luând notă de Rezoluţia MSC.257 (84), prin care se adoptă modificările la cap. XI-1 din Convenţie, care fac obligatorii părţile I şi II ale Codului de standarde internaţionale şi practici recomandate pentru investigaţia privind siguranţa în cazul accidentelor sau incidentelor maritime, prin Convenţie,
luând în considerare la cea de a optzeci şi patra sesiune textul propus al Codului de investigaţie a accidentelor:
1.adoptă Codul de standarde internaţionale şi practici recomandate pentru investigaţia privind siguranţa în cazul accidentelor sau incidentelor maritime (Codul de investigaţie a accidentelor), prevăzut în anexa la prezenta rezoluţie;
2.invită guvernele contractante la Convenţie să ia notă de intrarea în vigoare a Codului la data de 1 ianuarie 2010, odată cu intrarea în vigoare a amendamentelor la Regula XI-1/6 a Convenţiei;
3.solicită secretarului general al Organizaţiei să transmită copii certificate ale prezentei rezoluţii şi textul Codului cuprins în anexă la toate guvernele contractante la Convenţie;
4.mai departe solicită secretarului general al Organizaţiei să transmită copii ale prezentei rezoluţii şi textul Codului cuprins în anexă la toţi membrii Organizaţiei care nu sunt guverne contractante la Convenţie.
1.1.Obiectivul acestui cod este de a oferi statelor o abordare comună în desfăşurarea investigaţiilor privind siguranţa maritimă în cazul accidentelor şi incidentelor maritime. Investigaţiile privind siguranţa maritimă nu caută să stabilească vinovăţia sau să determine responsabilitatea. În schimb, o investigaţie privind siguranţa maritimă, aşa cum este definită în acest cod, este o investigaţie efectuată cu obiectivul de a preveni accidentele şi incidentele maritime în viitor. Codul prevede că acest scop va fi realizat de state prin:
1.aplicarea consecventă a metodologiei care să permită şi să încurajeze o investigaţie extinsă acolo unde este necesar, în scopul de a descoperi factorii cauzali şi alte riscuri privind siguranţa; şi
2.furnizarea de rapoarte către Organizaţie pentru a permite o largă difuzare a informaţiilor care să ajute industria maritimă internaţională în luarea deciziilor privind siguranţa.
1.2.O investigaţie privind siguranţa maritimă trebuie să fie separată şi independentă de orice altă formă de investigaţie. Totuşi, scopul acestui cod nu este de a împiedica orice alte forme de investigaţie, inclusiv a celor civile, penale şi administrative. Mai mult, nu este în intenţia Codului ca un stat sau nişte state care efectuează o investigaţie privind siguranţa maritimă să se abţină de la raportarea deplină cu privire la factorii cauzali ai unui accident sau incident maritim, din cauza vinovăţiei sau răspunderii ce pot fi deduse din constatări.
1.3.Acest cod recunoaşte că, în temeiul instrumentelor Organizaţiei, fiecare stat de pavilion are sarcina de a efectua o investigaţie în orice accident produs la oricare dintre navele care arborează pavilionul său, atunci când consideră că o astfel de investigaţie poate ajuta la determinarea modificărilor ce pot fi oportune în prezentele reglementări sau în cazul în care un astfel de accident a produs un efect dăunător major asupra mediului. Codul, de asemenea, ia în considerare faptul că un stat de pavilion*) va iniţia efectuarea unei investigaţii de către sau sub autoritatea uneia sau mai multor persoane calificate corespunzător, în cazul anumitor accidente sau incidente maritime de navigaţie petrecute în marea liberă. Totuşi, Codul recunoaşte de asemenea că în cazul unui accident sau incident maritim care se produce pe teritoriul, inclusiv marea teritorială a unui stat, acel stat are dreptul**) de a investiga cauzele oricărui astfel de accident sau incident maritim care ar putea pune în pericol viaţa oamenilor sau mediul, care ar implica autorităţile de căutare şi salvare ale statului costier sau care într-un alt mod ar afecta statul costier.
Notă *) Referirea este făcută la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării (UNCLOS), art. 94 sau Cerinţe ale legilor internaţionale şi uzuale. Notă **) Referirea este făcută la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării (UNCLOS), art. 2 sau Cerinţe ale legilor internaţionale şi uzuale.
Atunci când următorii termeni sunt folosiţi în standardele obligatorii şi practicile recomandate pentru investigaţiile privind siguranţa maritimă, aceştia vor avea următoarele semnificaţii.
2.1.Un agent înseamnă orice persoană, fizică sau juridică, angajată în numele proprietarului, navlositorului sau al operatorului unei nave sau al proprietarului mărfii, să furnizeze servicii în domeniul transportului maritim, inclusiv aranjamente manageriale pentru nava care este subiectul unei investigaţii privind siguranţa maritimă.
2.2.Un factor cauzal înseamnă acţiuni, omisiuni, evenimente sau condiţii, fără de care:
1.accidentul sau incidentul maritim nu s-ar fi produs; sau
2.consecinţele nefavorabile în legătură cu accidentul sau incidentul maritim nu s-ar fi produs sau nu ar fi fost atât de grave;
3.o altă acţiune, omisiune, eveniment sau condiţie în legătură cu cele rezultate la pct. 1 sau 2 probabil nu s-ar fi produs.
2.3.Statul costier înseamnă un stat în al cărui teritoriu, inclusiv marea sa teritorială, se produce un accident sau incident maritim.
2.4.Zona economică exclusivă înseamnă zona economică exclusivă, aşa cum este definită de art. 55 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării.
2.5.Stat de pavilion înseamnă un stat al cărui pavilion o navă are dreptul să-l arboreze.
2.6.Marea liberă înseamnă marea liberă, aşa cum este definită de art. 86 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării.
2.7.Parte interesată înseamnă o organizaţie sau o persoană care, aşa cum a fost determinat de către statul (ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă, are interese importante, drepturi sau aşteptări legitime în legătură cu rezultatul investigaţiei privind siguranţa maritimă.
2.8.Codul internaţional pentru managementul siguranţei (ISM) înseamnă Codul internaţional de management pentru exploatarea în siguranţă a navelor şi pentru prevenirea poluării, aşa cum a fost adoptat de către Organizaţie prin Rezoluţia A.741 (18), cu modificările ulterioare.
2.9.Accident maritim este un eveniment sau o succesiune de evenimente, care a/au avut loc în legătură directă cu operarea unei nave şi care a/au avut ca rezultat următoarele:
1.moartea sau rănirea gravă a unei persoane;
2.pierderea unei persoane de pe o navă;
3.pierderea, presupusa pierdere sau abandonul unei nave;
4.pagube materiale la o navă;
5.eşuarea, scoaterea din funcţiune sau implicarea într-o coliziune a unei nave;
6.pagube materiale la infrastructura maritimă, din afara unei nave, care ar pune grav în pericol siguranţa navei, a unei alte nave sau a unei persoane; sau
7.degradarea gravă a mediului sau posibila degradare gravă a mediului, rezultate din avarierea unei sau a mai multor nave.
Totuşi un accident maritim nu include un act intenţionat sau o omisiune cu intenţia de a aduce prejudicii siguranţei unei nave, unei persoane sau mediului.
2.10.Un incident maritim înseamnă un eveniment sau o serie de evenimente, altele decât un accident maritim, care s-au petrecut în legătură directă cu operarea unei nave, care au pus în pericol sau, dacă nu ar fi fost corectate, ar fi pus în pericol siguranţa navei, persoanele de la bordul acesteia, orice altă persoană sau mediul.
Oricum, un incident maritim nu include un act intenţionat sau o omisiune, cu intenţia de a aduce prejudicii siguranţei unei nave, unei persoane sau mediului.
2.11.O investigaţie privind siguranţa maritimă înseamnă o investigaţie sau o anchetă (oricum ar fi numită de către un stat), în cazul unui accident sau incident maritim, efectuată cu scopul de a preveni accidentele şi incidentele maritime în viitor. Investigaţia include colectarea, analiza probelor, identificarea factorilor cauzali şi efectuarea recomandărilor de siguranţă, după caz.
2.12.Un raport de investigaţie privind siguranţa maritimă înseamnă un raport care conţine:
1.un rezumat care evidenţiază circumstanţele care au stat la baza producerii accidentului sau incidentului maritim şi care stabileşte dacă s-au produs decese, vătămări corporale sau poluare ca rezultat al evenimentului;
2.identitatea statului de pavilion, armatori, operatori, compania aşa cum este identificată în certificatul de management al siguranţei, precum şi societatea de clasificare (sub rezerva legislaţiilor naţionale în ceea ce priveşte confidenţialitatea informaţiilor);
3.unde este cazul, detaliile cu privire la dimensiunile şi motoarele oricăror nave implicate, împreună cu descrierea echipajului, activităţile de rutină şi alte aspecte, cum ar fi timpul în serviciu la bordul navei;
4.o descriere narativă detaliind circumstanţele accidentului sau incidentului maritim;
5.analiză şi comentariu cu privire la factorii cauzali, inclusiv a oricăror factori mecanici, umani şi organizaţionali;
6.o discuţie a constatărilor investigaţiei privind siguranţa maritimă, inclusiv identificarea problemelor de siguranţă, precum şi concluziile investigaţiei; şi
7.dacă este cazul, recomandări cu scopul de a preveni accidente şi incidente maritime pe viitor.
2.13.Autoritatea de investigaţie privind siguranţa maritimă înseamnă o autoritate dintr-un stat, responsabilă pentru a efectua investigaţii în conformitate cu prezentul cod.
2.14.Statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă înseamnă statul de pavilion sau, după caz, statul sau statele care îşi asumă responsabilitatea pentru efectuarea investigaţiei privind siguranţa maritimă, după cum a fost de comun acord agreat, în conformitate cu prezentul cod.
2.15.Document al investigaţiei înseamnă următoarele tipuri de documente colectate în scopul unei investigaţii privind siguranţa maritimă:
1.toate declaraţiile luate în scopul unei investigaţii privind siguranţa maritimă;
2.toate comunicaţiile între persoane în legătură cu exploatarea navei;
3.toate informaţiile medicale sau personale referitoare la persoanele implicate în accidentul sau incidentul maritim;
4.toate documentele de analiză a informaţiilor sau materiale probatorii obţinute în cursul unei investigaţii privind siguranţa maritimă; şi
5.informaţii de la înregistratorul de date ale voiajului.
2.16.O pagubă materială în legătură cu un accident maritim înseamnă:
1.avaria care:
1.1.afectează în mod semnificativ integritatea structurală, performanţele sau caracteristicile operaţionale ale infrastructurii maritime sau ale unei nave; şi
1.2.necesită reparaţii majore sau înlocuirea unor componente importante sau a unor componente; sau
2.distrugerea infrastructurii maritime sau a navei.
2.17.Un navigator înseamnă orice persoană care este angajată sau angrenată ori lucrează, în orice calitate, la bordul unei nave.
2.18.O rănire gravă înseamnă rănirea suferită de o persoană care generează incapacitatea acelei persoane de a-şi desfăşura normal activitatea pentru mai mult de 72 de ore, considerate în perioada de 7 zile de la data când a suferit accidentul.
2.19.O degradare gravă a mediului este deteriorarea mediului care, aşa cum a fost evaluată de statul(ele) afectat/e sau de către statul de pavilion, după cum este cazul, are drept rezultat un efect dăunător major asupra mediului.
2.20.Stat interesat în mod deosebit înseamnă:
1.un stat care este statul de pavilion al unei nave implicate într-un accident sau incident maritim; sau
2.un stat care este statul costier implicat într-un accident sau incident maritim; sau
3.un stat al cărui mediu a fost deteriorat grav sau în mod semnificativ de către un accident maritim (inclusiv mediul cu apele lui şi teritoriile recunoscute de legislaţia internaţională); sau
4.un stat în care consecinţele unui accident sau incident maritim au cauzat pagube majore sau au pus în pericol acel stat sau insulele sale artificiale, instalaţiile sau structurile asupra cărora are dreptul să îşi exercite jurisdicţia; sau
5.un stat în care, ca urmare a unui accident maritim, cetăţenii acelui stat şi-au pierdut viaţa sau au suferit răniri grave; sau
6.un stat care are la dispoziţia sa informaţii importante pe care statul care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă le consideră utile în investigaţie; sau
7.un stat care din alte motive reprezintă un interes care este considerat important de către statul (ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă.
2.21.Marea teritorială înseamnă marea teritorială, aşa cum este definită la secţiunea 2 din partea a II-a a Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării.
2.22.Un accident maritim foarte grav înseamnă accidentul maritim care implică pierderea totală a navei sau un deces ori deteriorare gravă a mediului.
3.1.Partea a II-a a prezentului cod conţine standarde obligatorii pentru investigaţiile privind siguranţa maritimă. Unele prevederi se aplică doar în legătură cu anumite categorii de accidente maritime şi sunt obligatorii doar pentru investigaţiile privind siguranţa maritimă în acele accidente maritime.
3.2.Prevederile din partea a III-a a prezentului cod se pot referi la prevederi din această parte care se aplică doar la anumite accidente maritime. Prevederile din partea a III-a pot recomanda ca astfel de prevederi să fie aplicate în investigaţii privind siguranţa maritimă în cazul altor accidente sau incidente maritime.
Guvernul fiecărui stat trebuie să furnizeze Organizaţiei informaţii detaliate de contact ale autorităţii (lor), care efectuează investigaţii privind siguranţa maritimă în cadrul statului lor.
5.1.Atunci când se produce un accident maritim în marea liberă sau într-o zonă economică exclusivă, statul de pavilion al unei navei sau al unor nave implicate trebuie să notifice celelalte state interesate în mod deosebit, cât mai curând posibil.
5.2.Atunci când un accident maritim are loc pe teritoriul, inclusiv marea teritorială, al unui stat costier, statul de pavilion şi statul costier se vor informa reciproc şi la rândul lor vor informa alte state interesate în mod deosebit, cât mai curând posibil.
5.3.Notificarea nu trebuie să fie întârziată din cauza lipsei de informaţii complete.
5.4.Formatul şi conţinutul: Notificarea trebuie să conţină cât mai multe dintre următoarele informaţii, de îndată ce sunt disponibile:
1.numele navei şi al statului său de pavilion;
2.numărul de identificare OMI al navei;
3.natura accidentului maritim;
4.locul accidentului maritim;
5.data şi ora accidentului maritim;
6.numărul persoanelor grav rănite sau ucise;
7.consecinţele accidentului maritim asupra persoanelor, proprietăţii şi mediului; şi
8.identificarea oricărei alte nave implicate.
6.1.Trebuie să fie efectuată o investigaţie privind siguranţa maritimă în cazul fiecărui accident maritim foarte grav.
6.2.Sub rezerva oricărui acord în conformitate cu cap. 7, statul de pavilion al un navei implicate într-un accident maritim foarte grav are responsabilitatea de a se asigura că o investigaţie privind siguranţa maritimă se efectuează şi se finalizează în conformitate cu prevederile prezentului cod.
7.1.Fără a limita drepturile statelor de a efectua propria lor investigaţie privind siguranţa maritimă, în cazul în care se produce un accident maritim pe teritoriul, inclusiv marea teritorială, al unui stat, statul(ele) de pavilion implicat(e) în accident şi statul costier se vor consulta pentru a încheia un acord cu privire la desemnarea statului(lor) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă potrivit cu obligaţia sau recomandarea de procedură de a investiga în conformitate cu prevederile prezentului cod.
7.2.Fără a limita drepturile statelor de a efectua propria lor investigaţie privind siguranţa maritimă, dacă un accident maritim se produce în marea liberă sau în zona economică exclusivă a unui stat şi implică mai multe state de pavilion, atunci statele se vor consulta pentru a încheia un acord cu privire la desemnarea statului(lor) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă potrivit cu obligaţia sau recomandarea de procedură de a investiga în conformitate cu prevederile prezentului cod.
7.3.În cazul unui accident maritim menţionat la paragraful 7.1 sau 7.2, acordul poate fi încheiat de statele în cauză cu un alt stat interesat în mod deosebit, pentru ca acel stat sau acele state să fie statul sau statele care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă.
7.4.Înainte de încheierea unui acord sau în cazul în care nu se încheie un acord în conformitate cu prevederile paragrafelor 7.1, 7.2 sau 7.3, obligaţiile existente şi drepturile statelor în conformitate cu prezentul cod, precum şi cu alte legi internaţionale de a efectua o investigaţie privind siguranţa maritimă rămân în sarcina statelor respective pentru a-şi efectua propriile investigaţii.
7.5.Prin participarea efectivă la o investigaţie privind siguranţa maritimă efectuată de către un alt stat interesat în mod deosebit, statul de pavilion va fi considerat că şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i revin, în conformitate cu prezentul cod, cu SOLAS Regula I/21 şi cu art. 94 secţiunea 7 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind dreptul mării.
Toate statele trebuie să se asigure că legislaţia lor naţională dă dreptul investigatorului(lor), care efectuează o investigaţie privind siguranţa maritimă, de a urca la bordul unei nave să intervieveze comandantul şi membrii echipajului şi oricare alte persoane implicate şi să colecteze probe în scopul investigaţiei privind siguranţa maritimă.
9.1.În cazul în care statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă efectuează o investigaţie în conformitate cu prevederile prezentului cod, nu este cu nimic afectat dreptul altui stat interesat în mod deosebit de a efectua propria sa investigaţie.
9.2.Recunoscând că statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să fie în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile ce decurg din prevederile prezentului cod, acesta/acestea, împreună cu orice alt stat interesat în mod deosebit care desfăşoară propria investigaţie, trebuie să caute în măsura posibilului să îşi coordoneze programul investigaţiilor, pentru a evita solicitările contradictorii asupra accesului la martori şi la probe.
Toate statele interesate în mod deosebit vor coopera în măsura în care este posibil cu statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă. Statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă va/vor asigura, în măsura în care este posibil*), participarea statelor interesate în mod deosebit.
Notă *) Referirea la "în măsura în care este posibil" poate semnifica, de exemplu, faptul că această cooperare sau participare este limitată din cauză că legislaţia naţională nu permite cooperarea deplină sau participarea.
Statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă se va/vor asigura că investigatorul(îi) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă este/sunt imparţial/imparţiali şi obiectiv/obiectivi. Investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să poată raporta asupra rezultatelor unei investigaţii privind siguranţa maritimă, fără influenţare sau amestec din partea oricărei persoane sau organizaţii care ar putea fi afectate de rezultatul investigaţiei.
12.1.În cazul în care investigaţia privind siguranţa maritimă necesită ca un navigator să furnizeze probe, acestea trebuie să fie luate cât mai curând posibil. Navigatorului trebuie să i se permită să revină la nava sa sau să fie repatriat cât mai curând posibil. Drepturile omului în cazul navigatorilor trebuie respectate în permanenţă.
12.2.Toţi navigatorii de la care este solicitată mărturie trebuie să fie informaţi cu privire la natura şi principiile investigaţiei privind siguranţa maritimă. Suplimentar, navigatorul de la care se solicită mărturie trebuie să fie informat şi să i se permită accesul la consiliere juridică, cu privire la:
1.orice risc potenţial prin care el/ea se pot autoincrimina în procedurile ulterioare investigaţiei privind siguranţa maritimă;
2.orice drept de a nu se autoincrimina sau de a nu declara nimic;
3.orice protecţie oferită navigatorului pentru a preveni ca mărturia să fie folosită împotriva lui/ei în cazul în care el/ea depune mărturie în cadrul investigaţiei privind siguranţa maritimă.
13.1.În condiţiile paragrafelor 13.2 şi 13.3, statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă, atunci când este/sunt solicitat/solicitate, trebuie să trimită o copie a proiectului de raport către un stat interesat în mod deosebit, pentru a permite acestuia să facă observaţii sale.
13.2.Statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă se obligă să se conformeze cu prevederile paragrafului 13.1, doar atunci când statul interesat în mod deosebit, care primeşte raportul, garantează că nu îl va transmite altor părţi şi nici nu va cauza transmiterea acestuia către alte părţi, că nu va publică şi că nu va permite accesul la proiectul de raport sau la orice parte a acestuia fără acordul specific al statului care efectuează investigaţia, cu excepţia cazului în care aceste rapoarte sau documente au fost deja publicate de către statul(ele) care efectuează investigaţia.
13.3.Statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă nu este/nu sunt obligat/obligate să respecte prevederile paragrafului 13.1 atunci când:
1.statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă solicită statului interesat în mod deosebit, care primeşte raportul, să declare că probele incluse în proiectul de raport nu vor fi admise ca probe în procedurile penale sau civile împotriva persoanelor care le-au furnizat; şi
2.statul interesat în mod deosebit refuză să facă o astfel de declaraţie.
13.4.Statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să invite statele interesate în mod deosebit să îşi prezinte observaţiile lor cu privire la proiectul de raport în termen de 30 de zile sau într-o altă perioadă agreată reciproc. Statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să ia în considerare observaţiile înainte de pregătirea raportului final şi, în cazul în care acceptarea sau respingerea observaţiilor are un impact direct asupra intereselor statului care le-a făcut, statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să notifice statului interesat în mod deosebit asupra modului în care au fost luate în considerare. În cazul în care statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă nu primeşte/nu primesc observaţiile în termen de 30 de zile sau dacă perioada convenită de comun acord a expirat, atunci acesta/acestea poate/pot proceda la finalizarea raportului.
13.5.Statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să caute să verifice acurateţea şi caracterul complet al proiectului de raport prin mijloace cât mai practice.
14.1.Statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să transmită versiunea finală a raportul de investigaţie către Organizaţie, pentru fiecare investigaţie privind siguranţa maritimă efectuată în cazul unui accident maritim foarte grav.
14.2.Atunci când o investigaţie privind siguranţa maritimă se desfăşoară în cazul unui accident sau incident maritim altul decât unul foarte grav, iar raportul de investigaţie privind siguranţa maritimă elaborat conţine informaţii care ar putea preveni accidentele sau incidentele maritime în viitor sau care ar putea constitui învăţăminte asupra gravităţii accidentelor sau incidentelor maritime în viitor, versiunea finală a raportului trebuie transmisă Organizaţiei.
14.3.Raportul investigaţiei privind siguranţa maritimă la care se face referire în paragrafele 14.1 şi 14.2 va utiliza toate informaţiile obţinute în cursul unei investigaţii, luând în considerare extinderea investigaţiei, impusă pentru a se asigura că toate aspectele de siguranţă relevante sunt cuprinse şi înţelese, astfel ca măsurile de siguranţă să poată fi aplicate după caz.
14.4.Raportul final al investigaţiei privind siguranţa maritimă trebuie să fie pus la dispoziţia publicului şi al industriei de transport maritim de către statul(ele) care a/au efectuat investigaţia privind siguranţa maritimă sau statul(ele) care a/au efectuat investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să se angajeze să sprijine publicul şi industria de transport maritim cu detalii necesare pentru a accesa acest raport, în cazul în care raportul a fost publicat de către un alt stat sau organizaţie.
15.1.Statele trebuie să se asigure că autorităţile care efectuează investigaţiile privind siguranţa maritimă au la dispoziţia lor suficiente resurse materiale şi financiare şi personal calificat corespunzător, pentru a le permite acestora să faciliteze obligaţiile statului de a întreprinde investigaţii privind siguranţa maritimă în cazul accidentelor şi incidentele maritime în conformitate cu prezentul cod.
15.2.Orice investigator implicat într-o investigaţie privind siguranţa maritimă trebuie să fie numit pe baza competenţelor prezentate în Rezoluţia A.996 (25) pentru investigatori.
15.3.Cu toate acestea, pct. 15.2 nu exclude numirea corespunzătoare a investigatorilor cu competenţe de specialitate necesare, pentru a lua parte temporar la o investigaţie privind siguranţa maritimă, nici nu exclude folosirea de consultanţi pentru a oferi o expertiză de specialitate cu privire la orice aspect al unei investigaţii privind siguranţa maritimă.
15.4.Orice persoană care este un investigator într-o investigaţie privind siguranţa maritimă sau care colaborează într-o investigaţie privind siguranţa maritimă este obligată să acţioneze în conformitate cu prezentul cod.
16.1.Independenţa: O investigaţie privind siguranţa maritimă trebuie să fie imparţială pentru a asigura circulaţia liberă a informaţiilor către aceasta.
16.1.1.Pentru a îndeplini prevederea de la paragraful 16.1, investigatorul (îi) care efectuează o investigaţie privind siguranţa maritimă trebuie să fie independent/ independenţi funcţional faţă de:
1.părţile implicate în accidentul sau incidentul maritim;
2.oricine poate decide luarea de măsuri administrative sau disciplinare împotriva unei persoane sau a unei organizaţii implicate într-un accident sau incident maritim; şi
3.procedurile judiciare.
16.1.2.Investigatorul (îi) care efectuează o investigaţie privind siguranţa maritimă trebuie să fie liber/liberi de influenţa părţilor de la paragraful 16.1.1 pct. 1, 2 şi 3 cu privire la:
1.colectarea tuturor informaţiilor relevante disponibile referitoare la accidentul sau incidentul maritim, inclusiv a înregistrărilor provenite de la înregistratoarele de date ale voiajului şi serviciile de supraveghere a traficului maritim;
2.analizarea probelor şi determinarea factorilor cauzali;
3.determinarea concluziilor relevante asupra factorilor cauzali;
4.distribuirea unui proiect de raport, pentru observaţii şi pregătirea raportului final; şi
5.dacă este cazul, efectuarea recomandărilor de siguranţă.
16.2.Axarea investigaţiei pe siguranţă: nu este obiectivul unei investigaţii privind siguranţa maritimă determinarea răspunderii sau a vinovăţiei. Cu toate acestea, investigatorul (îi) care efectuează o investigaţie privind siguranţa maritimă nu trebuie să se abţină de la raportarea completă cu privire la factorii cauzali, dacă din constatări poate fi dedusă răspunderea sau vinovăţia.
16.3.Cooperarea: Acolo unde este aplicabil şi în conformitate cu cerinţele şi recomandările din prezentul cod, în special cu prevederile cap. 10 privind cooperarea, statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să caute să faciliteze cooperarea maximă dintre statele interesate în mod deosebit şi alte persoane sau organizaţii care efectuează o investigaţie într-un accident sau incident maritim.
16.4.Prioritatea: Unei investigaţii privind siguranţa maritimă trebuie, pe cât posibil, să i se acorde aceeaşi prioritate ca oricărei alte forme de investigaţie, incluzând aici şi investigaţiile în scop penal efectuate de un stat în cazul unui accident sau incident maritim.
16.4.1.În conformitate cu prevederile paragrafului 16.4 investigatorul(îi) care efectuează o investigaţie privind siguranţa maritimă nu trebuie să fie oprit/opriţi să aibă acces la probe în circumstanţele în care o altă persoană sau organizaţie desfăşoară o anchetă separată într-un accident sau incident maritim.
16.4.2.Dovezile la care trebuie să fie asigurat accesul liber trebuie să includă:
1.examinări şi alte documente deţinute de statul de pavilion, armatori şi societăţile de clasificare;
2.toate datele înregistrate, inclusiv datele înregistratorului de date ale voiajului; şi
3.probe care pot fi furnizate de către inspectorii guvernamentali, ofiţerii gărzii de coastă, operatorii serviciilor de trafic nave, piloţi sau alt personal maritim.
16.5.Domeniul de aplicare al unei investigaţii privind siguranţa maritimă: Identificarea corespunzătoare a factorilor cauzali necesită o investigare metodică şi în timp util, mergând dincolo de probele imediate şi căutând cauze ascunse, care pot fi fără legătură cu locul accidentului sau incidentului maritim şi care pot provoca alte accidente şi incidente maritime în viitor. Din acest motiv, investigaţiile privind siguranţa maritimă trebuie să fie privite ca un mijloc de identificare nu numai a factorilor cauzali direcţi, cât şi a erorilor care pot fi prezente în întregul lanţ de responsabilitate.
17.1.O investigaţie privind siguranţa maritimă trebuie să fie efectuată de către statul de pavilion al unei nave implicate, în cazul accidentelor maritime (altele decât accidente maritime foarte grave - care sunt tratate în cap. 6 din prezentul cod) şi incidentelor maritime, dacă se consideră că o investigaţie privind siguranţa maritimă va furniza informaţii care pot fi utilizate pentru prevenirea accidentelor şi incidentelor maritime în viitor.
17.2.Cap. 7 conţine cerinţele obligatorii pentru a determina care este/sunt statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă într-un accident maritim. Atunci când evenimentul care este investigat în conformitate cu acest capitol este un incident maritim, cap. 7 trebuie interpretat ca o practică recomandată dacă se referă la incidente maritime.
În cazul în care statul(ele) de pavilion, un stat de coastă (dacă este implicat) sau alte state interesate în mod deosebit încearcă să ajungă la un acord, în conformitate cu cap. 7 din partea a II-a, pentru a stabili care este/sunt statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă în conformitate cu prezentul cod, următorii factori trebuie să fie luaţi în considerare:
1.dacă accidentul sau incidentul maritim a avut loc pe teritoriul, inclusiv în marea teritorială, al unui stat;
2.dacă ulterior producerii unui accident sau incident maritim, în marea liberă sau în zona exclusivă economică, nava sau navele implicate navighează în marea teritorială a unui stat;
3.resursele şi angajamentul necesar al statului de pavilion şi al altor state interesate în mod deosebit;
4.extinderea potenţială a investigaţiei privind siguranţa maritimă şi capacitatea statului de pavilion sau a unui alt stat interesat în mod deosebit de a face faţă acestei extinderi;
5.necesitatea ca investigatorul(îi) care efectuează o investigaţie privind siguranţa maritimă să aibă acces la probe şi luarea în considerare a statului sau a statelor cel mai bine plasate pentru a înlesni acest acces la probe;
6.orice efecte negative percepute sau concrete ale accidentului sau incidentului maritim asupra altor state;
7.naţionalitatea echipajului, a pasagerilor şi a altor persoane afectate de accidentul sau incidentul maritim.
În cazul în care, în cursul unei investigaţii privind siguranţa maritimă, devine cunoscut sau este suspectat că o infracţiune s-a comis în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. b), c) şi d) din Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite împotriva siguranţei navigaţiei maritime din 1988, autoritatea care efectuează investigaţia privind siguranţa trebuie imediat să se asigure că sunt informate autorităţile pentru securitate maritimă interesate.
20.1.Atunci când o investigaţie privind siguranţa maritimă este începută în conformitate cu prezentul cod, comandantul, proprietarul şi agentul unei nave implicate în accidentul sau incidentul maritim care este investigat trebuie să fie informaţi cât se poate de repede despre:
1.accidentul sau incidentul maritim care face obiectul investigaţiei;
2.momentul şi locul în care va începe investigaţia privind siguranţa maritimă;
3.numele şi datele de contact ale autorităţii(lor) maritime care efectuează investigaţia privind siguranţa;
4.detalii relevante ale legislaţiei în temeiul cărora se efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă;
5.drepturile şi obligaţiile părţilor care fac obiectul investigaţiei privind siguranţa maritimă; şi
6.drepturile şi obligaţiile statului sau statelor care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă.
20.2.Fiecare stat trebuie să elaboreze un document standard care detaliază informaţiile de la paragraful 20.1, care poate să fie transmis în format electronic către comandantul, agentul şi proprietarul navei.
20.3.Recunoscând că orice navă implicată într-un accident sau incident maritim poate rămâne în serviciu şi că o navă nu trebuie întârziată mai mult decât este absolut necesar, statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să înceapă investigaţia privind siguranţa maritimă, cât mai curând posibil, fără a întârzia nava în mod inutil.
21.1.Recomandările din acest capitol trebui să fie aplicate în conformitate cu principiile din cap. 10 şi 11 ale prezentului cod.
21.2.Statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să se asigure că există un context legislativ adecvat pentru:
1.desemnarea unor investigatori pentru efectuarea investigaţiei privind siguranţa maritimă, inclusiv a unui investigator care să conducă investigaţia privind siguranţa maritimă;
2.a se asigura un nivel rezonabil de sprijin pentru membrii care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă;
3.dezvoltarea unei strategii pentru investigaţia privind siguranţa maritimă în legătură cu alte state interesate în mod deosebit;
4.a se asigura că metodologia de urmat în timpul investigaţiei privind siguranţa maritimă este compatibilă cu cea recomandată în Rezoluţia A.884 (21);
5.a se asigura că investigaţia privind siguranţa maritimă ia în considerare orice recomandări sau instrumente publicate de Organizaţia Internaţională a Muncii sau Organizaţie, legate de efectuarea unei investigaţii privind siguranţa maritimă; şi
6.a se asigura că investigaţia privind siguranţa maritimă ia în considerare procedurile managementului siguranţei şi politica de securitate a operatorului unei nave în termenii Codului ISM.
21.3.Statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să permită unui stat interesat în mod deosebit să participe la etape ale investigaţiei privind siguranţa maritimă legate de aceasta, în măsura în care este posibil*).
Notă *) Menţiunea "în măsura în care este posibil" poate fi considerat că exprimă, de exemplu, că participarea sau cooperarea este limitată, deoarece legislaţia naţională face impracticabilă deplina cooperare sau participare.
21.3.1.Participarea trebuie să includă permisiunea acordată reprezentanţilor statului interesat în mod deosebit, pentru ca:
1.să ia interviu martorilor;
2.să cerceteze şi să examineze probele şi să facă copii ale documentelor;
3.să exprime păreri în legătură cu probele, să facă comentarii şi să aibă opiniile corect reflectate în raportul final; şi
4.să le fie transmis proiectul de raport şi rapoartele finale referitoare la investigaţia privind siguranţa maritimă.
21.4.În măsura în care este posibil, statele interesate în mod deosebit trebuie să colaboreze cu statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă prin asigurarea accesului la informaţii relevante pentru investigaţia privind siguranţa maritimă. În măsura în care este posibil, investigatorului(lor) care efectuează o investigaţie privind siguranţa maritimă trebuie, de asemenea, să i/li se permită accesul la inspectorii guvernamentali, ofiţeri de garda de coastă, operatorii serviciului de trafic nave, piloţi şi alt personal maritim al unui stat interesat în mod deosebit.
21.5.Statul de pavilion al unei nave implicate într-un accident sau incident maritim trebuie să contribuie facilitând disponibilitatea echipajului pentru investigatorul(îi) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă.
22.1.Statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă nu trebuie să reţină în mod inutil o navă pentru strângerea de probe sau să reţină documente originale sau echipamente, cu excepţia cazului în care acest lucru este esenţial pentru scopurile investigaţiei privind siguranţa maritimă. Investigatorii trebuie să facă copii ale documentelor, atunci când este posibil.
22.2.Investigatorul(îi) care efectuează o investigaţie privind siguranţa maritimă trebuie să păstreze în siguranţă documentele interviurilor şi alte dovezi adunate în timpul unei investigaţii privind siguranţa maritimă de aşa manieră, încât să prevină accesul altor persoane care nu au nevoie de acestea pentru scopul investigaţiei.
22.3.Investigatorul(îi) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să utilizeze eficient toate datele înregistrate, inclusiv datele înregistratorului de date ale voiajului dacă există în dotare. Înregistratoarele de date ale voiajului trebuie să fie puse la dispoziţia investigatorului(lor) care efectuează o investigaţie privind siguranţa maritimă sau a unui reprezentant desemnat pentru extragerea datelor.
22.3.1.În cazul în care statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă nu dispune/dispun de echipamente adecvate pentru citirea datelor înregistratorului de date ale voiajului, statele cu astfel de posibilităţi trebuie să ofere serviciile lor, având în vedere:
1.resursele disponibile;
2.posibilităţile echipamentului de redare;
3.oportunitatea redării; şi
4.amplasarea echipamentului.
23.1.Statele trebuie să asigure că investigatorul(îi) care efectuează o investigaţie privind siguranţa maritimă dezvăluie informaţii din documentele unei investigaţii doar în cazul în care:
1.este necesar sau de dorit să facă acest lucru în scopul siguranţei transportului, luând în considerare în acelaşi timp orice influenţă asupra utilităţii viitoare a informaţiilor într-o investigaţie privind siguranţa maritimă; sau
2.după cum este în alt mod permis, în conformitate cu prezentul cod **).
Notă **) Statele recunosc că există excepţii de la principiile confidenţialităţii informaţiilor din documentele unei investigaţii privind siguranţa maritimă, atunci când este necesar ca acestea să fie împărtăşite cu persoane din afara investigaţiei privind siguranţa maritimă, în scopul realizării investigaţiei. Un exemplu este cazul în care informaţiile dintr-o probă înregistrată a unei investigaţii privind siguranţa maritimă trebuie să fie date unui expert extern pentru analizare sau pentru o a doua opinie. Confidenţialitatea ar căuta să asigure că informaţii importante nu sunt dezvăluite în mod necorespunzător pentru alte scopuri decât ale investigaţiei privind siguranţa maritimă, la un moment când încă nu s-a stabilit modul în care acestea vor ajuta la determinarea factorilor care au contribuit într-un accident sau incident maritim. Dezvăluirea neadecvată poate implica vinovăţii sau răspunderi asupra părţilor implicate în accidentul sau incidentul maritim.
23.2.Statele implicate într-o investigaţie privind siguranţa maritimă în conformitate cu prezentul cod trebuie să asigure că orice probă înregistrată din posesia lor nu este dezvăluită în proceduri penale, civile, disciplinare sau administrative, în afară de cazul în care:
1.autoritatea competentă a statului pentru administrarea justiţiei decide că orice efect nefavorabil intern sau internaţional, pe care divulgarea informaţiilor l-ar putea avea asupra oricărei investigaţii privind siguranţa maritimă prezente sau viitoare, este prevalat de interesul public în administrarea justiţiei: şi***)
Notă ***) Exemple de cazuri în care ar putea fi oportună dezvăluirea de informaţii dintr-un dosar al investigaţiei de siguranţă maritimă în procedurile penale, civile, disciplinare sau administrative pot include:
1.cazul în care o persoană care face obiectul procedurilor s-a angajat într-o acţiune cu intenţia de a provoca un rezultatul distructiv; sau
2.cazul în care o persoană care face obiectul procedurilor a fost conştientă de un risc considerabil pentru producerea unui rezultat distructiv şi, având în vedere circumstanţele cunoscute de el sau ea, nu se justifica asumarea riscului.
2.acolo unde este cazul, după circumstanţe, statul care a furnizat documentul unei investigaţii privind siguranţa maritimă autorizează dezvăluirea acestuia.
23.3.Documentele investigaţiei trebuie să fie incluse în raportul final sau în anexele acestuia, numai atunci când sunt pertinente pentru analiza accidentului sau incidentului maritim. Părţi ale probelor, care nu sunt pertinente şi care nu sunt incluse în raportul final, nu trebuie să fie dezvăluite.
23.4.Este necesar ca statele să furnizeze informaţii din documentele unei investigaţii privind siguranţa maritimă către un stat interesat în mod deosebit, numai în cazul în care acest lucru nu va submina integritatea şi credibilitatea oricărei investigaţii privind siguranţa, care este efectuată de către statul sau statele care furnizează informaţiile.
23.4.1.Statul care furnizează informaţii dintr-un document al unei investigaţii poate solicita statului care primeşte informaţiile să îşi asume responsabilitatea de a păstra confidenţialitatea lor.
24.1.În cazul în care o persoană este obligată prin lege să furnizeze dovezi care o pot acuza, în scopul unei investigaţii privind siguranţa maritimă, probele trebuie, în măsura în care legislaţia naţională permite, să nu fie admise ca probe în cadrul unei proceduri civile sau penale împotriva individului.
24.2.O persoană de la care se solicită dovezi trebuie să fie informată cu privire la natura şi principiile investigaţiei. O persoană de la care se solicită dovezi trebuie să fie informată şi să i se permită accesul la asistenţă juridică, cu privire la:
1.orice risc potenţial prin care el/ea se poate autoincrimina în orice procedură ulterioară investigaţiei privind siguranţa maritimă;
2.orice drept de a nu se autoincrimina sau de a nu declara nimic;
3.orice protecţii oferite persoanei pentru a preveni utilizarea dovezilor împotriva lui/ei, dacă oferă dovezi investigaţiei privind siguranţa maritimă.
25.1.Rapoartele investigaţiei privind siguranţa maritimă trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil.
25.2.În cazul în care este solicitat şi în cazul în care este posibil, statul (ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să transmită părţilor interesate o copie a proiectului de raport al investigaţiei, pentru comentarii. Oricum, această recomandare nu se aplică în cazul în care nu există garanţii că partea interesată nu va transmite altor părţi şi nici nu va determina transmiterea către alte părţi, nu va publică sau nu va permite accesul la proiectul de raport al investigaţiei sau la orice parte a acestuia fără acordul explicit al statului (lor) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă.
25.3.Statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să acorde părţii interesate 30 de zile sau o altă perioadă de timp convenită de comun acord, pentru ca aceasta să îşi prezinte observaţiile cu privire la raportul investigaţiei. Statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să ia în considerare observaţiile înainte de pregătirea raportului final al investigaţiei privind siguranţa maritimă şi, în cazul în care acceptarea sau respingerea comentariilor vor avea o influenţă directă asupra intereselor părţii interesate care le-a prezentat, statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă trebuie să notifice părţii interesate modul în care comentariile au fost luate în considerare. În cazul în care statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă nu primeşte/nu primesc observaţii după 30 de zile sau dacă perioada stabilită de comun acord a expirat, atunci acesta/acestea poate/pot continua finalizarea raportului investigaţiei*).
Notă *) A se vedea cap. 13, în care dispoziţiile cu privire la furnizarea rapoartelor, la cerere, către părţile interesate pot fi în mod alternativ incluse ca dispoziţii obligatorii.
25.4.În cazul în care legislaţia naţională a statului care pregăteşte raportul investigaţiei privind siguranţa permite, nu trebuie admis ca proiectul şi raportul final al investigaţiei să fie folosite ca probe în proceduri legate de accidentul sau incidentul maritim care pot duce la măsuri disciplinare, condamnări penale sau la stabilirea răspunderii civile.
25.5.În orice fază a unei investigaţii privind siguranţa maritimă pot fi recomandate măsuri provizorii de siguranţă.
25.6.În cazul în care un stat interesat în mod deosebit nu este de acord cu o parte sau în totalitate cu raportul final al investigaţiei privind siguranţa maritimă, acesta poate prezenta raportul său propriu către Organizaţie.
26.1.Statul(ele) care efectuează investigaţia privind siguranţa maritimă, după ce a(u) finalizat o investigaţie privind siguranţa maritimă, trebuie să îşi reconsidere constatările şi să ia în considerare redeschiderea investigaţiei, atunci când au apărut probe noi, care pot modifica în mod semnificativ analiza şi concluziile la care s-a ajuns.
26.2.Atunci când probe noi, semnificative, legate de orice accident sau incident maritim sunt prezentate statului care a efectuat investigaţia privind siguranţa maritimă, probele trebuie să fie pe deplin evaluate şi adresate către alte state interesate în mod deosebit pentru informare.
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
