Decizie nr. 909 din 1 noiembrie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28^1 pct. 1 lit. b^2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Magda Elena Demele în Dosarul nr. 2/45/2012 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 822D/2012.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, care susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece completul compus din judecători din cadrul unei curţi de apel nu este independent şi imparţial câtă vreme judecă infracţiunile săvârşite de alţi colegi judecători din cadrul aceleiaşi instanţe. Totodată, în susţinerea excepţiei depune şi concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 29 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 2/45/2012, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28^1 pct. 1 lit. b^2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Magda Elena Demele în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată dispuse de procuror cu privire la cercetarea unor judecători.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ce garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi dreptul la un proces echitabil al părţii vătămate dintro cauză în care se fac cercetări cu privire la o faptă comisă de un magistrat judecător, deoarece instanţa (în speţă o curte de apel) nu este independentă şi imparţială câtă vreme este competentă să-i judece pe colegii judecători de la aceeaşi curte de apel.

Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele devedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b^2) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost introduse prin art. XVIII pct. 8 din Legea nr. 202/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conţinut:

Curtea de Apel: [...]

1.judecă în primă instanţă: [...]

b^2)infracţiunile săvârşite de magistraţii asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe;

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la România ca stat de drept ce garantează drepturile cetăţenilor, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 124 referitor la Înfăptuirea justiţiei, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea competenţei, inclusiv a celei după calitatea persoanei, şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate prevedea, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prevederilor constituţionale. Astfel, reglementarea competenţei curţilor de apel de a soluţiona în primă instanţă infracţiunile săvârşite de judecătorii de la curţile de apel şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe nu este de natură să aducă atingere prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, deoarece situaţia deosebită a acestor categorii profesionale justifică un tratament juridic diferit. De altfel, art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, ci şi necesitatea lui.

De asemenea, textul de lege criticat nu contravine liberului acces la justiţie şi nici dreptului la un proces echitabil. Instituirea unor reguli de competenţă după calitatea persoanei nu îngrădeşte dreptul persoanelor de a se adresa instanţelor judecătoreşti şi de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecării cauzelor în primă instanţă de către curţile de apel.

Din punct de vedere terminologic, noţiunea de "tribunal independent şi imparţial" are un caracter autonom, fiind dezvoltată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, această noţiune trebuie privită în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Substanţa garanţiei în discuţie este dată de "dreptul la un tribunal" ca drept de acces la justiţie sau la un judecător, adică la un organ de jurisdicţie. După cum a decis instanţa europeană de contencios al drepturilor omului, un "tribunal" se caracterizează, în sens material, prin rolul său jurisdicţional, acela de a tranşa, pe baza normelor legale aplicabile şi după o procedură organizată, orice litigiu dat în competenţa sa. În acelaşi timp, el trebuie să îndeplinească un ansamblu de condiţii, precum organizarea tribunalului prin lege, independenţa şi durata mandatului membrilor săi, precum şi imparţialitatea şi existenţa altor garanţii de procedură (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată de Curtea de la Strasbourg în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 99).

Or, judecarea unui judecător de la nivelul curţilor de apel de către un complet constituit în cadrul aceleiaşi instanţe înlătură dubiile de imparţialitate câtă vreme acestea sunt organizate potrivit Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, şi beneficiază, în acord cu art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege, de complete specializate pentru cauze penale. Totodată, potrivit art. 53 alin. (1), "Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat", iar, în acord cu art. 124 alin. (3) din Constituţie, "Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", obligaţiile lor fiind cele stabilite prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. De aceea, ca o garanţie în plus, pentru înlăturarea oricăror suspiciuni de parţialitate, legiuitorul român a prevăzut în titlul IV - Răspunderea judecătorilor şi procurorilor al Legii nr. 303/2004 cazurile şi condiţiile care atrag răspunderea judecătorilor şi procurorilor, sens în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 52 din Constituţie, orice persoană vătămată beneficiază de dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erorile judiciare, în materie penală cazurile fiind stabilite de Codul de procedură penală [a se vedea art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004].

În ceea ce priveşte poziţia părţilor vătămate ori a celor civile dintr-o cauză penală, este de observat că legiuitorul a instituit pentru acestea o seamă de garanţii referitoare la modul de ascultare şi la dreptul de a formula cereri ori de a depune memorii şi de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală în condiţiile art. 75 şi următoarele şi ale art. 173 alin. 1 din Codul de procedură penală, după caz. În acest sens, ori de câte ori partea vătămată are cunoştinţă de împrejurări de natură a ştirbi independenţa judecătorului competent poate uza de prevederile art. 51 şi 55 din Codul de procedură penală referitoare la recuzare ori strămutare. A porni de la premisa potrivit căreia completul de judecată care se supune numai legii nu poate judeca cu obiectivitate un alt coleg judecător din cadrul aceleiaşi instanţe echivalează cu negarea tuturor acestor prevederi mai sus enunţate şi care, dimpotrivă, au menirea nu numai de a preveni, dar şi de a garanta o judecată imparţială.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b^2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Magda Elena Demele în Dosarul nr. 2/45/2012 al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 noiembrie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru