Convenţie din 18 martie 1970

Notă *) Traducere.

Statele semnatare ale prezentei convenţii,

dorind sa faciliteze transmiterea şi executarea comisiilor rogatorii şi sa promoveze apropierea diverselor metode pe care le utilizează în aceste scopuri,

preocupate de creşterea eficientei cooperării judiciare reciproce în materie civilă sau comercială,

au hotărât sa încheie o convenţie în aceste scopuri şi au convenit asupra dispoziţiilor următoare:

Capitolul 1Comisii rogatorii

Articolul 1

În materie civilă sau comercială, autoritatea judiciară a unui stat contractant poate, conform dispoziţiilor legislaţiei sale, sa ceara prin comisie rogatorie autorităţii competente a unui alt stat contractant să obţină probe, precum şi alte acte judiciare.

O comisie rogatorie nu poate fi cerută pentru a permite părţilor să obţină mijloace de proba care să nu fie destinate folosirii într-o procedură în curs sau viitoare.

Expresia alte acte judiciare nu se referă nici la notificarea sau comunicarea de acte judiciare, nici la măsurile conservatorii sau de executare.

Articolul 2

Fiecare stat contractant desemnează o autoritate centrala care îşi asuma sarcina de a primi comisiile rogatorii emanând de la o autoritate judiciară a unui alt stat contractant şi de a le transmite autorităţii competente în scopul executării. Autoritatea centrala este organizată potrivit normelor prevăzute de statul solicitat.

Comisiile rogatorii sunt transmise autorităţii centrale a statului solicitat fără intervenţia unei alte autorităţi a acestui stat.

Articolul 3

Comisia rogatorie conţine următoarele date:

a)autoritatea solicitanta şi, dacă este posibil, autoritatea solicitată;

b)identitatea şi adresa părţilor şi, după caz, ale reprezentanţilor acestora;

c)natura şi obiectul cauzei şi o expunere sumară a faptelor;

d)actele de cercetare sau alte acte judiciare de îndeplinit.

După caz, comisia rogatorie mai conţine:

e)numele şi adresa persoanelor de audiat;

f)întrebările destinate persoanelor care urmează să fie audiate sau faptele asupra cărora acestea trebuie să fie audiate;

g)documentele sau alte obiecte de examinat;

h)cererea de luare a mărturiei sub jurământ sau pe baza afirmatiei şi, după caz, indicarea utilizării oricărei forme speciale;

i)orice metoda sau procedura specială a carei aplicare este cerută conform art. 9.

Comisia rogatorie menţionează, de asemenea, dacă este cazul, informaţiile necesare pentru aplicarea art. 11.

Nici o legalizare sau formalitate similară nu poate fi cerută.

Articolul 4

Cererea de comisie rogatorie trebuie să fie redactată în limba autorităţii solicitate sau însoţită de o traducere în această limbă.

Cu toate acestea, fiecare stat contractant va accepta cererea de comisie rogatorie redactată în limbile franceza sau engleza ori însoţită de o traducere în una dintre aceste limbi, numai dacă nu s-a opus la aceasta făcând rezerva prevăzută la art. 33.

Orice stat contractant care are mai multe limbi oficiale şi nu poate, din motive ce ţin de dreptul intern, sa accepte comisiile rogatorii în una dintre aceste limbi pentru ansamblul teritoriului sau trebuie să facă cunoscută, prin intermediul unei declaraţii, limba în care comisia rogatorie trebuie să fie redactată sau tradusa în vederea executării sale în părţile teritoriului sau pe care le-a determinat. În caz de nerespectare fără motive temeinice a obligaţiei decurgând din aceasta declaraţie, cheltuielile de traducere în limba cerută sunt în sarcina statului solicitant.

Orice stat contractant poate, printr-o declaraţie, sa comunice limba sau limbile, altele decât cele prevăzute la alineatele precedente, în care cererea de comisie rogatorie poate fi transmisă autorităţii sale centrale.

Orice traducere anexată la o comisie rogatorie trebuie să fie certificată pentru conformitate fie de un agent diplomatic sau consular, fie de un traducător autorizat sau jurat, fie de orice altă persoană autorizata în acest scop în unul dintre cele doua state.

Articolul 5

Dacă autoritatea centrala apreciază ca dispoziţiile convenţiei nu au fost respectate, informează imediat despre aceasta autoritatea statului solicitant care i-a transmis comisia rogatorie, precizând obiecţiile pe care le are faţă de cerere.

Articolul 6

În caz de necompetentă a autorităţii solicitate, comisia rogatorie este transmisă din oficiu şi fără întârziere autorităţii judiciare competente a aceluiaşi stat, în conformitate cu regulile stabilite de legislaţia acestuia.

Articolul 7

Autoritatea solicitanta este, la cererea sa, informată asupra datei şi locului unde se va proceda la luarea măsurii solicitate, cu scopul ca părţile interesate şi, după caz, reprezentanţii lor să poată asista. Aceasta comunicare este adresată direct părţilor menţionate sau reprezentanţilor lor, în cazul în care autoritatea solicitanta a făcut o astfel de cerere.

Articolul 8

Orice stat contractant poate declara ca magistraţii autorităţii solicitante a unui alt stat contractant pot asista la executarea unei comisii rogatorii. Aceasta măsura poate fi supusă autorizării prealabile a autorităţii competente desemnate de statul care a făcut declaraţia.

Articolul 9

Autoritatea judiciară care procedează la executarea unei comisii rogatorii aplica legile tarii sale în ceea ce priveşte formalităţile de urmat.

Cu toate acestea, la cererea autorităţii solicitante, se accepta să se procedeze potrivit unei forme speciale, numai dacă aceasta nu este incompatibilă cu legislaţia statului solicitat sau dacă executarea ei nu este posibila fie datorită uzantelor judiciare din statul solicitat, fie dificultăţilor de ordin practic.

Comisia rogatorie trebuie să fie îndeplinită de urgenta.

Articolul 10

Indeplinind comisia rogatorie, autoritatea solicitată foloseşte mijloacele de constrângere corespunzătoare şi prevăzute de legislaţia sa interna în cazurile şi în aceeaşi măsura în care ea ar fi obligată la acestea pentru îndeplinirea unei comisii a autorităţilor statului solicitat sau a unei cereri făcute în acest scop de către o parte interesată.

Articolul 11

Comisia rogatorie nu este executată dacă persoana în cauza invoca o excepţie sau o interdicţie de a depune mărturie, stabilite:

a)fie de legea statului solicitat;

b)fie de legea statului solicitant şi menţionată în comisia rogatorie sau, după caz, atestata de autoritatea solicitanta la cererea autorităţii solicitate.

În plus, orice stat contractant poate declara ca el recunoaşte asemenea excepţii şi interdicţii stabilite de legea altor state decât statul solicitant şi statul solicitat, în măsura prevăzută în aceasta declaraţie.

Articolul 12

Executarea comisiei rogatorii nu poate fi refuzată decât în măsura în care:

a)executarea în statul solicitat nu intră în atribuţiile puterii judiciare; sau b) statul solicitat considera ca aceasta este de natura sa aducă atingere suveranităţii sau securităţii sale.

Executarea nu poate fi refuzată pentru singurul motiv ca legea statului solicitat prevede o competenţa judiciară exclusiva în cauza respectiva sau nu admite un drept la acţiune privind obiectul cererii prezentate în faţa autorităţii solicitante.

Articolul 13

Documentele care constata îndeplinirea unei comisii rogatorii sunt transmise de către autoritatea solicitată autorităţii solicitante pe aceeaşi cale care a fost folosită de către aceasta din urma.

În cazul în care comisia rogatorie nu este îndeplinită în întregime sau în parte, autoritatea solicitanta este informată despre aceasta imediat pe aceeaşi cale şi îi sunt comunicate motivele.

Articolul 14

Îndeplinirea comisiei rogatorii nu poate da loc la rambursarea taxelor sau cheltuielilor, indiferent de natura lor.

Cu toate acestea, statul solicitat are dreptul sa ceara statului solicitant rambursarea indemnizaţiilor plătite experţilor şi interpreţilor şi a cheltuielilor rezultând din folosirea unei forme speciale cerute de statul solicitant, conform art. 9 alin. 2.

Autoritatea solicitată, a carei lege lasă în grija părţilor administrarea probelor şi care nu este în măsura sa îndeplinească ea însăşi comisia rogatorie, poate să insarcineze cu aceasta o persoană, după ce a obţinut consimţământul autorităţii solicitante. Cerând consimţământul, autoritatea solicitată indica cuantumul aproximativ al cheltuielilor care ar rezultă din aceasta intervenţie. Consimţământul implica pentru autoritatea solicitanta obligaţia de a rambursa aceste cheltuieli. În lipsa acestuia, autoritatea solicitanta nu este răspunzătoare pentru aceste cheltuieli.

Capitolul 2Obţinerea probelor prin intermediul agenţilor diplomatici sau funcţionarilor consulari şi prin împuternicit

Articolul 15

În materie civilă sau comercială, un agent diplomatic sau funcţionar consular al unui stat contractant poate proceda, fără constrângere, pe teritoriul unui alt stat contractant şi în circumscripţia în care îşi exercită funcţiile sale, la obţinerea oricăror probe care să nu-i vizeze decât pe cetăţenii statului pe care îl reprezintă şi privind o procedură pendinte în faţa unei instanţe a statului menţionat.

Orice stat contractant are facultatea de a declara ca aceasta obţinere de probe nu poate fi îndeplinită decât pe baza autorizaţiei acordate, la cererea facuta de petitionar sau în numele sau de agentul diplomatic ori funcţionarul consular, de către autoritatea competentă desemnată de statul care face declaraţia.

Articolul 16

Un agent diplomatic sau funcţionar consular al unui stat contractant poate, în afară de aceasta, sa procedeze, fără constrângere, pe teritoriul unui alt stat contractant şi în circumscripţia în care îşi exercită funcţiile sale, la orice obţinere de probe cu privire la cetăţenii statului de reşedinţa sau cetăţenii unui stat terţ şi privind o procedură pendinte în faţa unei instanţe a unui stat pe care îl reprezintă:

a)dacă o autoritate competentă desemnată de statul de reşedinţa şi-a dat autorizaţia fie în mod general, fie pentru fiecare caz; şi b) dacă el respecta condiţiile pe care autoritatea competentă le-a prevăzut în autorizaţie.

Orice stat contractant poate să declare ca obţinerea de probe prevăzută mai sus poate fi îndeplinită fără autorizarea sa prealabilă.

Articolul 17

În materie civilă sau comercială, orice persoană desemnată regulamentar în acest scop în calitate de împuternicit poate să obţină, fără constrângere, pe teritoriul unui stat contractant orice proba privind o procedură pendinte în faţa unei instanţe a unui alt stat contractant:

a)dacă o autoritate competentă desemnată de statul de executare şi-a dat autorizaţia fie în mod general, fie pentru fiecare caz; şi b) dacă persoana respecta condiţiile pe care autoritatea competentă le-a prevăzut în autorizaţie.

Orice stat contractant poate să declare ca obţinerea de probe prevăzută mai sus poate fi îndeplinită fără autorizarea sa prealabilă.

Articolul 18

Orice stat contractant poate să declare ca un agent diplomatic sau funcţionar consular ori un împuternicit, autorizat sa procedeze la obţinerea probelor, conform art. 15, 16 şi 17, are facultatea să se adreseze autorităţii competente desemnate de statul menţionat, pentru a i se acordă asistenţa necesară în vederea obţinerii probelor pe cale de constrângere. Declaraţia poate conţine orice condiţie pe care statul declarant considera potrivit sa o impună.

În cazul în care autoritatea competentă aduce la îndeplinire cererea, ea aplica mijloacele de constrângere corespunzătoare şi prevăzute de legea sa interna.

Articolul 19

Autoritatea competenţa, acordând autorizaţia prevăzută la art. 15, 16 şi 17 sau aducând la îndeplinire cererea prevăzută la art. 18, poate determina condiţiile pe care le considera potrivite privind în special ora, data şi locul obţinerii probei. Aceasta poate cere, de asemenea, ca ora, data şi locul să-i fie notificate în prealabil şi în timp util; în acest caz, un reprezentant al autorităţii menţionate poate fi prezent la obţinerea probei.

Articolul 20

În obţinerea probelor, potrivit oricărui articol din acest capitol, persoanele respective pot fi în mod legal reprezentate.

Articolul 21

În cazul în care un agent diplomatic, un funcţionar consular sau un împuternicit este autorizat sa procedeze la obţinerea de probe, în baza prevederilor art. 15, 16 şi 17:

a)poate să procedeze la obţinerea de probe care nu este incompatibilă cu legea statului de executare sau contrară autorizaţiei acordate în baza articolelor menţionate şi sa primească, în aceleaşi condiţii, o mărturie sub jurământ sau prin afirmatie;

b)dacă persoana vizata de obţinerea probelor nu este cetăţean al statului în care procedura este în curs, orice convocare a acesteia de a se infatisa sau de a participa la obţinerea de probe va fi redactată în limba locului unde proba trebuie să fie luată sau să fie însoţită de o traducere în această limbă;

c)convocarea precizează ca persoana poate fi asistată de un reprezentant legal şi, în orice stat care nu a făcut declaraţia prevăzută la art. 18, ca aceasta nu este obligată să se înfăţişeze şi nici sa participe la obţinerea de probe;

d)proba poate fi administrată în modalitatea prevăzută de legea instanţei în faţa căreia procedura este pendinte, cu condiţia ca aceasta sa nu fie interzisă de legea statului de executare;

e)persoana solicitată să obţină proba poate invoca excepţiile şi interdicţiile prevăzute la art. 11.

Articolul 22

Faptul ca obţinerea unei probe nu a putut fi îndeplinită conform dispoziţiilor prezentului capitol datorită refuzului unei persoane de a participa la aceasta nu împiedica ca o comisie rogatorie să fie adresată ulterior pentru aceeaşi proba, conform dispoziţiilor cap. I.

Capitolul 3Dispoziţii generale

Articolul 23

Orice stat contractant poate, în momentul semnării, ratificării sau aderării, sa declare că nu va îndeplini comisiile rogatorii care au ca obiect o procedură cunoscută în ţările de common law sub numele de pretrial discovery of documents.

Articolul 24

Orice stat contractant poate desemna, în afară de autoritatea centrala, alte autorităţi a căror competenţa o determina. Cu toate acestea, comisiile rogatorii pot oricând să fie transmise autorităţii centrale.

Articolul 25

Orice stat contractant în care sunt în vigoare mai multe sisteme de drept poate desemna autorităţile unuia dintre aceste sisteme, care să aibă competenţa exclusiva pentru executarea comisiilor rogatorii în aplicarea prezentei convenţii.

Articolul 26

Orice stat contractant, dacă este obligat din ratiuni de drept constituţional, poate invita statul solicitant sa ramburseze cheltuielile de executare a comisiei rogatorii şi privind notificarea sau comunicarea de a se infatisa, indemnizaţiile datorate persoanei care face declaraţia şi cheltuielile pentru întocmirea procesului-verbal al administrării probei.

În cazul în care un stat aplica dispoziţiile alineatului precedent, orice alt stat contractant poate să invite acest stat sa ramburseze cheltuieli similare.

Articolul 27

Dispoziţiile prezentei convenţii nu vor împiedica un stat contractant:

a)sa declare ca comisiile rogatorii pot fi transmise autorităţilor sale judiciare pe alte cai decât cele prevăzute la art. 2;

b)să permită, în temeiul legii sau practicii sale interne, să se îndeplinească actele la care acestea se aplică în condiţii mai puţin restrictive;

c)să permită, în temeiul legii sau practicii sale interne, folosirea de metode pentru obţinerea de probe, altele decât cele prevăzute de prezenta convenţie.

Articolul 28

Prezenta convenţie nu se opune ca statele contractante sa convină pentru a deroga de la:

a)art. 2, în ceea ce priveşte calea de transmitere a comisiilor rogatorii;

b)art. 4, în ceea ce priveşte folosirea limbilor;

c)art. 8, în ceea ce priveşte prezenta magistraţilor la îndeplinirea comisiilor rogatorii;

d)art. 11, în ceea ce priveşte excepţiile şi interdicţiile de a depune ca martor;

e)art. 13, în ceea ce priveşte transmiterea actelor care constata îndeplinirea;

f)art. 14, în ceea ce priveşte reglementarea cheltuielilor;

g)dispoziţiile cap. II.

Articolul 29

Prezenta convenţie va înlocui, în raporturile dintre statele care au ratificat-o, art. 8-16 din convenţiile referitoare la procedura civilă, semnate la Haga la 17 iulie 1905 şi, respectiv, la 1 martie 1954, în măsura în care aceste state sunt părţi la una dintre aceste convenţii.

Articolul 30

Prezenta convenţie nu aduce atingere aplicării art. 23 al Convenţiei din 1905, nici a art. 24 al Convenţiei din 1954.

Articolul 31

Acordurile adiţionale la convenţiile din 1905 şi 1954, încheiate de statele contractante, sunt considerate de asemenea aplicabile prezentei convenţii numai dacă statele interesate nu convin altfel în aceasta privinta.

Articolul 32

Fără a aduce atingere aplicării art. 29 şi 31, prezenta convenţie nu deroga de la convenţiile la care statele contractante sunt sau vor fi părţi şi care conţin dispoziţii în materiile reglementate de prezenta convenţie.

Articolul 33

Orice stat, în momentul semnării, ratificării sau aderării, are facultatea de a exclude în întregime sau în parte aplicarea dispoziţiilor alin. 2 al art. 4, precum şi ale cap. II. Nici o alta rezerva nu va fi admisă.

Orice stat contractant va putea, în orice moment, sa retragă o rezervă pe care a făcut-o; efectul rezervei va inceta în a 60-a zi după notificarea retragerii.

În cazul în care un stat a făcut o rezervă, orice alt stat afectat de aceasta poate să aplice aceeaşi regula faţă de statul care a făcut rezerva.

Articolul 34

Orice stat poate în orice moment sa retragă sau sa modifice o declaraţie.

Articolul 35

Orice stat contractant va comunică Ministerului Afacerilor Externe al Olandei, fie în momentul depunerii instrumentului sau de ratificare sau de aderare, fie ulterior, autorităţile prevăzute la art. 2, 8, 24 şi 25.

Acesta va notifica, după caz, în aceleaşi condiţii:

a)desemnarea autorităţilor cărora agenţii diplomatici sau funcţionarii consulari trebuie să li se adreseze în baza art. 16 şi a celor care pot acorda autorizaţia sau asistenţa prevăzută la art. 15, 16 şi 18;

b)desemnarea autorităţilor care pot acorda reprezentanţilor legali autorizaţia prevăzută la art. 17 sau asistenţa prevăzută la art. 18;

c)declaraţiile menţionate la art. 4, 8, 11, 15, 16, 17, 18, 23 şi 27;

d)orice retragere sau modificare a desemnarilor şi declaraţiilor menţionate mai sus;

e)orice retragere de rezerve.

Articolul 36

Dificultăţile care ar putea aparea între statele contractante cu ocazia aplicării prezentei convenţii vor fi reglementate pe cale diplomatică.

Articolul 37

Prezenta convenţie este deschisă semnării statelor reprezentate la a 11-a sesiune a Conferintei de la Haga de Drept Internaţional Privat.

Aceasta va fi ratificată şi instrumentele de ratificare vor fi depuse la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei.

Articolul 38

Prezenta convenţie va intră în vigoare în a 60-a zi de la depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare prevăzut de art 37 alin. 2.

Pentru fiecare stat semnatar care o va ratifica ulterior, convenţia va intră în vigoare în a 60-a zi de la data depunerii instrumentului sau de ratificare.

Articolul 39

Orice stat, nereprezentat la a 11-a sesiune a Conferintei de la Haga de Drept Internaţional Privat, care este membru al Conferintei sau al Organizaţiei Naţiunilor Unite ori al unei instituţii specializate a acesteia sau parte la Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie, va putea adera la prezenta convenţie, după intrarea sa în vigoare, în baza art. 38 alin. 1.

Instrumentul de aderare va fi depus la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei.

Prezenta convenţie va intră în vigoare, pentru statul care adera, în a 60-a zi de la depunerea instrumentului sau de aderare.

Aderarea nu va avea efect decât în raporturile dintre statul care a aderat şi statele contractante care vor declara ca accepta aceasta aderare. Aceasta declaraţie va fi depusa la Ministerul Afacerilor Externe al Olandei; acest minister va transmite, pe cale diplomatică, o copie certificată pentru conformitate fiecăruia dintre statele contractante.

Prezenta convenţie va intră în vigoare între statul care a aderat şi statul care a declarat ca accepta aceasta aderare după 60 de zile de la depunerea declaraţiei de acceptare.

Articolul 40

Orice stat, în momentul semnării, ratificării sau aderării, poate să declare ca prezenta convenţie se va extinde la ansamblul teritoriilor pe care la reprezintă pe plan internaţional sau la unul ori mai multe dintre acestea. Aceasta declaraţie va avea efect în momentul intrării în vigoare a prezentei convenţii pentru statul respectiv.

Ca urmare, orice extindere de aceasta natura va fi notificată Ministerului Afacerilor Externe al Olandei.

Prezenta convenţie va intră în vigoare, pentru teritoriile vizate de extindere, în a 60-a zi de la notificarea menţionată la alineatul precedent.

Articolul 41

Prezenta convenţie va avea o durată de 5 ani începând de la data intrării sale în vigoare, conform art. 38 alin. 1, chiar pentru statele care au ratificat-o sau care au aderat la ea ulterior.

Aceasta va fi reînnoită tacit din 5 în 5 ani, dacă nu exista denunţare.

Denunţarea va fi notificată Ministerului Afacerilor Externe al Olandei cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea termenului de 5 ani.

Aceasta va putea să se limiteze la unele teritorii la care se aplică prezenta convenţie.

Denunţarea nu va avea efect decât faţă de statul care a notificat-o. Prezenta convenţie va rămâne în vigoare pentru celelalte state contractante.

Articolul 42

Ministerul Afacerilor Externe al Olandei va notifica statelor vizate în art. 37, precum şi statelor care au aderat conform dispoziţiilor art. 39:

a)semnăturile şi ratificarile vizate la art. 37;

b)data la care prezenta convenţie va intră în vigoare conform dispoziţiilor art. 38 alin. 1;

c)aderarile vizate la art. 39 şi data la care ele vor avea efect;

d)extinderile vizate la art. 40 şi data la care ele vor avea efect;

e)desemnarile, rezervele şi declaraţiile menţionate la art. 33 şi 35;

f)denuntarile vizate la art. 41 alin. 3.

Drept care subsemnaţii, legal împuterniciţi, au semnat prezenta convenţie.

Adoptată la Haga la 18 martie 1970, în limbile franceza şi engleza, cele doua texte având valoare egala, într-un singur exemplar care va fi depus în arhivele Guvernului Olandei şi a cărui copie certificată pentru conformitate va fi comunicată pe cale diplomatică fiecărui stat reprezentat la a 11-a sesiune a Conferintei de la Haga de Drept Internaţional Privat.