Decizie nr. 324 din 26 noiembrie 2002

Costica Bulai - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Şerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mircea Duse, Alexandru Comsa, Gabriel Stefanoiu, Radu Culuri, Dumitru Tudorica şi Emil Florian în Dosarul nr. 14.639/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La apelul nominal răspunde Ştefan Lungu, prin avocat Flavius Baias, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul părţii prezente solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deşi face precizarea ca în instanţa a cerut respingerea ca inadmisibila a excepţiei, întrucât soluţionarea cauzei în fond nu depinde de textul criticat. Se arata ca dispoziţiile art. 244^1 din Codul de procedură civilă nu ingradesc accesul liber la justiţie, în acest sens fiind invocată şi jurisprudenta Curţii Constituţionale.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorii excepţiei, arătându-se ca, în realitate, aceştia critica o omisiune a legii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 17 aprilie 2002, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de pârâţii Mircea Duse, Alexandru Comsa, Gabriel Stefanoiu, Radu Culuri, Dumitru Tudorica şi Emil Florian în Dosarul nr. 14.639/2001.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenta, ca prevederile art. 244^1 din Codul de procedură civilă "creează o discriminare care lezeaza liberul acces la justiţie", întrucât "împart încheierile ce se pronunţa asupra cererilor de suspendare a judecaţii în două categorii, unele ce pot fi atacate cu recurs, altele pentru care nu exista nici o cale de atac". În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate ingradesc astfel accesul liber la justiţie, fiind contrare dispoziţiilor art. 21 din Constituţie.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază ca excepţia ridicată în cauza este neîntemeiată. Se arata ca dispoziţiile art. 244^1 din Codul de procedură civilă "nu ingradesc accesul liber la justiţie, deoarece astfel se da posibilitatea unui control judiciar rapid în cazul în care cursul judecării este întrerupt, iar împotriva încheierii prin care se respinge cererea de suspendare exista posibilitatea exercitării unei cai de atac, o dată cu fondul, tocmai pentru a se asigura o judecata fluenta şi în condiţii de celeritate".

Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată deoarece prevederea cuprinsă la art. 244^1 din Codul de procedură civilă "trebuie privită în contextul general al reglementării privitoare la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierilor premergătoare, reglementare bazată pe regimul acestor încheieri, care este dat de conţinutul şi efectele acestora". În consecinţa, apreciază Guvernul, "dacă încheierile preparatorii sunt acelea prin care instanţa adopta unele măsuri în vederea soluţionării cauzei, fără ca prin aceasta sa anticipeze asupra soluţiei finale, pregatind doar aceasta decizie, încheierile interlocutorii sunt acelea prin care se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului, fapt ce le conferă şi calitatea de a anticipa decizia finala". Totodată, potrivit acestui punct de vedere, legiuitorul a recurs la soluţia atacarii încheierilor premergătoare cu recurs, în mod diferit, în cazul în care s-a dispus suspendarea şi în cazul în care s-a respins cererea de suspendare a judecării cauzei. În nici un caz însă aceasta reglementare nu ingradeste liberul acces la justiţie. În acest sens, se face trimitere şi la jurisprudenta Curţii Constituţionale, prin care s-a decis ca "accesul liber la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege".

De asemenea, Guvernul invoca, în argumentarea punctului sau de vedere, şi prevederile art. 125 alin. (3) din Constituţie potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum şi ale art. 128 din Constituţie, conform cărora împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate "pot exercita cai de atac, în condiţiile legii".

Avocatul Poporului apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În esenta, potrivit motivarii acestui punct de vedere, se susţine ca "împrejurarea ca legiuitorul a prevăzut cai de atac distincte pentru încheierile premergătoare faţă de încheierile prin care se dispune suspendarea procesului nu constituie o ingradire a liberului acces la justiţie, ci o procedură de judecată ce oferă un control judiciar rapid, în cazul în care cursul judecaţii este întrerupt". Se invoca, de asemenea, jurisprudenta Curţii Constituţionale, prin care s-a stabilit ca "liberul acces la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, întrucât competenţa de judecată şi procedura sunt stabilite de legiuitor, care poate prevedea reguli deosebite, asigurând părţii posibilitatea de a ajunge în faţa organelor judecătoreşti". Totodată, Avocatul Poporului arata în punctul sau de vedere ca, în speta, autorii excepţiei critica o omisiune a legii, şi anume aceea ca, pentru încheierile prin care se respinge cererea de suspendare a judecaţii, legiuitorul a omis sa prevadă o alta cale de atac specială. Or, "controlul de constituţionalitate nu poate privi omisiuni, deoarece, dintr-un legislator negativ, ce este de natura rolului şi funcţiei Curţii Constituţionale în asigurarea supremaţiei Constituţiei, aceasta s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ce este de natura şi rolul funcţiei exclusive a Parlamentului, ca unica autoritate legiuitoare a tarii, potrivit art. 58 alin. (1) din Constituţie".

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 244^1 din Codul de procedură civilă, introduse prin art. I pct. 77 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 138 din 14 septembrie 2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedura civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, dispoziţii care au următorul cuprins: "Asupra suspendării judecării procesului instanţa, în toate cazurile, se va pronunţa prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat.

Recursul se poate declara cat timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cat şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului."

Textul constituţional invocat în susţinerea excepţiei îl constituie art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, care are următorul cuprins: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2)Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

Deşi critica de neconstituţionalitate vizează încălcarea art. 21 din Constituţie, din analiza concluziilor scrise ale autorului excepţiei rezultă ca acesta face referire şi la dispoziţiile constituţionale ale art. 16, potrivit cărora:

(1)Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2)Nimeni nu este mai presus de lege. [...]

În esenta, se susţine ca, prin reglementarea diferita a posibilităţii atacarii cu recurs a încheierilor de respingere a cererii de suspendare a judecării procesului, faţă de cele de admitere a cererii de suspendare, legiuitorul introduce "o discriminare în modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale", fiind încălcat principiul constituţional al accesului liber la justiţie.

Analizând prevederile legale criticate, Curtea constata ca încheierile de respingere şi, respectiv, cele de admitere a cererii de suspendare a cursului judecării procesului, reglementate de alin. 2 al art. 244^1 din Codul de procedură civilă, au efecte diferite. Astfel, în cazul respingerii cererii de suspendare a judecării procesului, cursul judecaţii nu se întrerupe, în timp ce în cazul admiterii cererii cauza se suspenda, prin ipoteza, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii care a motivat suspendarea, fapt ce poate lasă un timp mai mult sau mai puţin îndelungat sub semnul incertitudinii judecarea procesului suspendat.

Aceasta reglementare nu contravine însă principiului constituţional al liberului acces la justiţie şi nici nu instituie vreo discriminare.

Pe de o parte, şi într-un caz şi în celălalt părţile interesate au posibilitatea de a exercita calea de atac a recursului sau, după caz, a apelului, fapt ce rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 244^1 şi ale art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă. Ceea ce diferă este numai momentul la care se poate exercita calea de atac. În acest sens art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 59/2001, prevede că "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecaţii".

Pe de altă parte, diferentierea soluţiilor legale pentru cele doua cazuri are o premisa raţională şi obiectivă, şi anume cea a efectelor diferite produse de încheierea de admitere a suspendării judecării şi, respectiv, de cea de respingere a suspendării judecării cauzei. Caracterul raţional şi obiectiv al diferenţei de tratament juridic în cele doua cazuri rezida în împrejurarea ca, dacă se pronunţa suspendarea, aceasta are ca efect imediat întreruperea cursului judecării cauzei, până la soluţionarea, prin hotărâre irevocabilă, a unei alte cauze civile sau a unei cauze penale (situaţii prevăzute de art. 244 alin. 1 pct. 1 şi 2 din Codul de procedură civilă, la care se referă textul criticat pentru neconstituţionalitate), ceea ce poate întârzia foarte mult judecarea procesului care a fost suspendat. În celălalt caz, când s-a respins suspendarea judecaţii, aceasta continua. În aceasta situaţie este evidenta grija legiuitorului de a nu se întârzia judecarea cauzei, prin judecarea caii de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de suspendare.

Curtea retine, potrivit practicii sale constante, în strânsă corelare cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca principiul egalităţii şi al nediscriminarii nu are semnificatia introducerii unei uniformizari a soluţiilor legislative, fiind posibila aplicarea unor tratamente juridice diferite, în cazurile în care aceasta se justifica în mod obiectiv şi raţional.

Totodată Curtea retine ca reglementarea procedurii de judecată, inclusiv a căilor de atac, se stabileşte prin lege, conform dispoziţiilor art. 125 alin. (3) şi ale art. 128 din Constituţie.

Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244^1 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mircea Duse, Alexandru Comsa, Gabriel Stefanoiu, Radu Culuri, Dumitru Tudorica şi Emil Florian în Dosarul nr. 14.639/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă şi obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2002.

PREŞEDINTE,

prof. univ. dr. Costica Bulai

Magistrat-asistent,

Mihai Paul Cotta

─────────────────