Decizie nr. 8 din 2 martie 1993

Florin Bucur Vasilescu - preşedinte

Ioan Muraru - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Gabriela Dragomirescu - Magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, după prezentarea raportului şi având în vedere actele dosarului, deliberând, retine următoarele:

În dosarul nr. 281/1992 al Tribunalului Municipiului Bucureşti - Secţia contencios administrativ, reclamantul Petrosanu Ionel a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a Hotărârii Guvernului nr. 1295/1990 privind taxele de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi asupra actelor de notariat şi a serviciilor prestate de acestea şi a art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, în baza cărora a fost obligat la plata taxei de timbru de 250 lei.

Reclamantul considera ca aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale, deoarece încalcă prevederile art. 16 alin. (2), art. 21, art. 51, art. 58 alin. (1), art. 107 alin. (2) şi (4), art. 123 alin. (2), art. 138 alin. (1) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţa, solicita instanţei, la termenul din 7 octombrie 1992, sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei invocate.

Reclamantul solicita, totodată, judecarea în fond a cauzei, opunandu-se suspendării.

Reprezentantul pârâtului - Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale - nu se opune cererii reclamantului referitoare la excepţia de neconstituţionalitate.

Deoarece încheierea de sesizare nu conţine opinia instanţei cu privire la excepţia invocată şi în consecinţa, Curtea, făcând aplicatia art. 12 alin. 4 din regulamentul sau de organizare şi funcţionare a solicitat completarea acesteia în sensul dispoziţiilor legale menţionate.

Urmare solicitării Curţii, Tribunalul Municipiului Bucureşti - Secţia contencios administrativ, conformându-se dispoziţiilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a opinat în sensul "...neoportunitatii admiterii excepţiei de neconstituţionalitate invocate de reclamantul Petrosanu Ionel, în situaţia în care a achitat taxa de timbru prevăzută de lege (...). De altfel, Sentinta nr. 199/1992, pronunţată în dosarul nr. 213/1992, a rămas definitivă prin respingerea recursului la Curtea Suprema de Justiţie, iar Sentinta civilă nr. 200/1992 se afla în recurs la aceeaşi instanţa".

Fiind sesizată prin Încheierea Tribunalului Municipiului Bucureşti - Secţia contencios administrativ, din 7 octombrie 1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,

luând act de susţinerile reclamantului şi de poziţia instanţei de judecată, având în vedere prevederile art. 7 din Legea nr. 29/1990, ale Hotărârii Guvernului nr. 1295/1990, ale art. 16 alin. (2), art. 21, art. 51, art. 58 alin. (1), art. 107 alin. (2), art. 123 alin. (2), art. 138 alin. (1) şi ale art. 150 alin. (1) din Constituţie, precum şi prevederile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, legile şi celelalte acte normative anterioare intrării sale în vigoare sunt abrogate în măsura în care contravin prevederilor acesteia.

Rezultă deci ca instanţa de judecată, în scopul aplicării unei dispoziţii legale anterioare intrării în vigoare a Constituţie, este obligată ca, în prealabil, pentru a stabili dacă aceasta prevedere mai este în vigoare sau a fost abrogată, sa determine măsura în care prevederea respectiva contravine Constituţiei.

Tribunalul Municipiului Bucureşti - Secţia contencios administrativ, prin completarea la Încheierea din 7 octombrie 1992, a exprimat opinia "neoportunitatii admiterii excepţiei de neconstituţionalitate" a art. 7 din Legea nr. 29/1990 şi a Hotărârii Guvernului nr. 1295/1990, deci considera aceste texte în vigoare.

Făcând aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia neconstituţionalitatea unei legi se poate constata doar cu referire la raporturile juridice stabilite după intrarea în vigoare a Constituţiei, se justifica trimiterea excepţiei Curţii şi interesul reclamantului de a o susţine.

Legea, în înţeles de act juridic, este supusă regulii "tempus regit actum", adică regimului constituţional din perioada când a fost adoptată, inclusiv în ce priveşte posibilitatea controlului constituţionalităţii sale. Contradictia unei legi anterioare Constituţiei cu prevederile acesteia, fiind un aspect al conflictului de legi în timp, are drept consecinţa abrogarea ei, totală sau parţială, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie.

Hotărârea Guvernului nr. 1295 din 13 decembrie 1990, prin care se stabilesc taxele de timbru pentru acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, a fost emisă conform ordinii juridice existente înaintea adoptării Constituţiei, în baza abilitarii date Guvernului prin Legea nr. 36 din 7 decembrie 1990 privind autorizarea Guvernului de a stabili sau modifica taxe şi impozite. Sistemul delegării legislative se păstrează şi în actuala Constituţie, fiind prevăzut de art. 114.

Conform prevederilor art. 138 alin. (1) din Constituţie, impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.

Hotărârea Guvernului nr. 1295/1990 nu contravine acestei reguli constituţionale, delegarea legislativă însemnând, de fapt, abilitarea temporară şi condiţionată a Guvernului de a emite norme cu putere de lege, a căror valoare juridică este egala cu a legii, dacă sunt emise în conformitate cu prevederile constituţionale şi legale existente în momentul emiterii lor; or, acesta este cazul în speta, hotărârea în discuţie fiind adoptată în baza Legii de abilitare nr. 36/1990.

În acest context, invocarea neconstitutionalitatii hotărârii faţă de art. 16 alin. (2) din Constituţie, conform căruia "Nimeni nu este mai presus de lege", apare ca fără obiect, ca şi invocarea art. 51 - "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie" -, care stabileşte o îndatorire fundamentală a cetăţenilor, şi anume aceea a cunoaşterii şi respectării legii.

Pe de altă parte, Hotărârea Guvernului nr. 1295/1990 nu contravine nici prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare", de vreme ce textul nu interzice emiterea, în condiţii strict determinate, a unor norme juridice şi de către alte autorităţi, care pot stabili, în cazul de faţa, taxe şi impozite, situaţiile şi condiţiile în care acestea se datorează.

Este adevărat ca, potrivit art. 21 din Constituţie, "orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime", dar acestea nu înseamnă ca accesul la justiţie trebuie să fie considerat gratuit.

Prin articolul menţionat nu se instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Prin urmare, regula este cea a timbrarii acţiunilor justiţiei, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor.

Art. 7 din Legea nr. 29/1990 este o norma de trimitere, în concordanta cu aceste prevederi constituţionale, prin care se stabileşte o limita maxima a taxei datorate în condiţiile legii.

Constituţionalitatea acestei norme de trimitere este în afară oricărui dubiu.

Art. 107 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor, nu are legătură cu situaţia analizata, deoarece hotărârea trebuie apreciată în raport cu ordonanţele Guvernului emise în temeiul art. 107 alin. (3), în timp ce alin. (4) al aceluiaşi articol, faţă de care, de asemenea, este invocată neconstituţionalitatea, stabileşte condiţiile procedurale şi formale cerute hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, emise după 8 decembrie 1991.

Normele emise cu respectarea condiţiilor impuse de ordinea juridică, existente în momentul emiterii hotărârii, nu pot fi considerate astăzi neconstituţionale.

Referirea la art. 123 alin. (2) din Constituţie - "judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii" -, atunci când se invoca neconstituţionalitatea Hotărârii Guvernului nr. 1295/1990 şi a art. 7 din Legea nr. 29/1990, nu este relevanta în cauza.

În concluzie, Curtea Constituţională apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 din Legea nr. 29/1990 şi a Hotărârii Guvernului nr. 1295/1990 faţă de prevederile articolelor din Constituţie enunţate este vadit nefondata.

Pentru considerentele sus-menţionate, în temeiul art. 13 alin. (1) lit. A) c) şi al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională, în unanimitate,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate formulată de reclamantul Petrosanu Ionel din Bucureşti, str. Compozitorilor nr. 16, bloc 16, sc. 4, ap. 1, sector 6, privind Hotărârea Guvernului nr. 1295/1990 şi art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată la 2 martie 1993.

PREŞEDINTE,

Florin Bucur Vasilescu

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu