Decizie nr. 217 din 12 aprilie 2016

Augustin Zegrean - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 şi art. 223-239 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Atanasiu Iustin Pop în Dosarul nr. 3.509/105/2015 al Tribunalului Prahova - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.269D/2015.

2.La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi asistat de doamna avocat Claudia Tudose din cadrul Baroului Prahova, cu delegaţie la dosar, precum şi părţile Florin Marius Avram, Marian Cătălin Cărăbăneanu, Dumitru Cristian Corlan, Emil Dumitru, Aurelian Oprea, Viorel Paul şi Constantin Soare şi se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul doamnei avocat, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece legiuitorul nu a reglementat un termen şi o durată maximă a măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară.

4.Autorul excepţiei şi părţile sunt de acord cu susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei.

5.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală, durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată fără a putea depăşi 5 ani, perioadă care se calculează de la data sesizării instanţei de judecată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6.Prin Încheierea nr. 337 din 23 iulie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.509/105/2015, Tribunalul Prahova - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 şi art. 223-239 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Atanasiu Iustin Pop într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor cereri de înlocuire a măsurii arestării preventive.

7.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece legiuitorul nu a reglementat în cuprinsul lor termenul şi durata maximă a măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară. De asemenea, ingerinţa determinată de măsura arestului preventiv vizează drepturi fundamentale, sens în care persoana afectată de măsură nu se poate deplasa în afara penitenciarului, nu poate să-şi vadă familia, vizitele fiind permise limitat şi nu poate să desfăşoare o activitate profesională în acord cu pregătirea. Această ingerinţă nu este proporţională cu cauza care a determinat-o, astfel că menţinerea măsurii arestului preventiv în faza de cameră preliminară, fără a se reglementa termenul maxim al acesteia, nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel privat. Practic prin această lacună legislativă o persoană poate fi privată de libertate în faza camerei preliminare pe o durată nedeterminată, ceea ce contravine principiului securităţii raporturilor juridice după cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 martie 2000, pronunţată în Cauza Baranowski împotriva Poloniei, paragraful 56.

8.Tribunalul Prahova - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece ingerinţa analizată nu este proporţională cu cauza care a determinat-o, respectiv asigurarea instrucţiei penale, şi nu asigură un just echilibru între interesul public şi cel privat, atât timp cât dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se invocă nu precizează durata maximă pentru care se poate dispune măsura arestului preventiv în procedura de cameră preliminară.

9.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece reglementările privind arestarea preventivă cuprind o serie de garanţii ale respectării libertăţii şi siguranţei persoanei, nefiind de natură a încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 23, 25, 26, 41 şi 53 din Constituţie.

11.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Astfel, situaţia în prezenta cauză nu este similară cu cele avute în vedere de Curtea Constituţională când a pronunţat deciziile de admitere nr. 712 din 4 decembrie 2014 şi nr. 361 din 7 mai 2015, deoarece, potrivit art. 239 din Codul de procedură penală, durata totală a arestării preventive în cursul judecăţii în primă instanţă este limitată la un termen rezonabil, care nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată, iar în toate cazurile durata arestării preventive nu poate depăşi 5 ani. În cazul în care arestarea preventivă s-a dispus în procedura de cameră preliminară, termenele mai sus menţionate curg de la data punerii în executare a măsurii, în conformitate cu art. 239 alin. (2) teza finală din acelaşi cod. Pe cale de consecinţă, aceste din urmă dispoziţii stabilesc durata maximă a arestului preventiv dispus încă din faza de cameră preliminară.

12.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 referitor la Verificarea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară şi art. 223-239 referitoare la Condiţiile şi cazurile de aplicare a măsurii arestării preventive, Propunerea de arestare preventivă a inculpatului în cursul urmăririi penale, Soluţionarea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale, Admiterea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale, Respingerea propunerii de arestare preventivă în cursul urmăririi penale, Încunoştinţarea despre arestarea preventivă şi locul de deţinere a inculpatului arestat preventiv, Luarea măsurilor de ocrotire în caz de arestare preventivă în cursul urmăririi penale, Mandatul de arestare preventivă, Executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsa inculpatului, Negăsirea persoanei prevăzute în mandatul de arestare preventivă, Durata arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale, Prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale, Procedura prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale, Admiterea propunerii de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale, Respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale, Arestarea preventivă a inculpatului în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii şi la Durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă, toate din Codul de procedură penală.

15.Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 23 referitor la Libertatea individuală, art. 25 referitor la Libera circulaţie, art. 26 referitor la Viaţa intimă, familială şi privată, art. 39 referitor la Libertatea întrunirilor, art. 41 referitor la Munca şi protecţia socială a muncii şi art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

16.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei critică dispoziţiile legale ale art. 207 şi art. 223-239 din Codul de procedură penală, deoarece nu prevăd o durată maximă a măsurii arestării preventive în faza de cameră preliminară.

17.Cu privire la acestea Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, "instituţia camerei preliminare a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, «ca o instituţie nouă şi inovatoare» care are ca scop «înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată», fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit «să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal» (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). În prezent, instituţia camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul şi durata, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile ce pot fi pronunţate şi contestaţia împotriva acestor soluţii. [...] Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare potrivit textului de lege menţionat anterior, Curtea trage concluzia că acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. [...] Totuşi, din reglementarea atribuţiilor pe care funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, Curtea observă că activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie. Astfel, potrivit prevederilor art. 342 din Codul de procedură penală, competenţa judecătorului de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi legalităţii sesizării instanţei, în verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Totodată, Curtea constată că judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, îşi va exercita atribuţiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanţei de judecată" (a se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25, 27, 28).

18.Aşa fiind, deşi procedura în camera preliminară este o fază distinctă de faza de urmărire penală şi faza de judecată, obiectul său, astfel consacrat de art. 342 din Codul de procedură penală, este situat în timp între două momente procesuale, şi anume cel al sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu şi cel al dispunerii începerii judecăţii pe fond.

19.Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 239 alin. (1) din Codul de procedură penală referitor la Durata maximă a arestării preventive a inculpatului în cursul judecăţii în primă instanţă, "durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în primă instanţă nu poate depăşi 5 ani." Or, ţinând seama de aceste prevederi coroborate cu alin. (2) al art. 239 din Codul de procedură penală, Curtea constată că susţinerile invocate de autorul excepţiei sunt neîntemeiate, deoarece, dimpotrivă, termenele mai sus arătate "curg de la data sesizării instanţei de judecată, în cazul în care inculpatul se află în stare de arest preventiv, şi, respectiv, de la data punerii în executare a măsurii, când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară sau în cursul judecăţii sau în lipsă".

20.Cu alte cuvinte, în cazul în care măsura arestării preventive a fost luată şi prelungită succesiv în faza de urmărire penală, iar ulterior a fost întocmit rechizitoriul, atunci durata totală a măsurii în prima fază a procesului penal nu poate fi mai mare de 180 de zile - a se vedea art. 236 alin. (4) din Codul de procedură penală - iar ulterior de la data sesizării instanţei de judecată, deci din momentul trecerii cauzei în procedura de cameră preliminară, curge termenul prevăzut de art. 239 alin. (1) din acelaşi cod, care are în vedere atât procedura de filtru, cât şi judecata în primă instanţă.

21.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Atanasiu Iustin Pop în Dosarul nr. 3.509/105/2015 al Tribunalului Prahova - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 207 şi art. 223-239 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 aprilie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru