Decizie nr. 169 din 10 decembrie 1998

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 36 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, aprobată şi modificată prin Legea nr. 130/1992, republicată în 1995, şi a art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, ridicată de Societatea Comercială "Interbrands Marketing amp; Distribution" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.780/1997 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 24 noiembrie 1998, în prezenta reprezentanţilor părţilor - Societatea Comercială "Interbrands Marketing amp; Distribution" - S.R.L. din Bucureşti şi Ministerul Finanţelor - Garda Financiară Centrala şi a reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 10 decembrie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 20 februarie 1998 Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 36 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată şi ale art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, ridicată de Societatea Comercială "Interbrands Marketing amp; Distribution" - S.R.L. din Bucureşti.

În motivarea excepţiei se arata ca expresia "o amenda egala cu valoarea acesteia", prevăzută la art. 36 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992, şi sintagma "persoana contravenienta", prevăzută la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994, sunt neconstituţionale, întrucât din interpretarea sistematica a celor 4 alineate ale art. 36 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992, care se referă la contravenţii, precum şi din sintagma "persoana contravenienta", prevăzută la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 rezultă ca suntem în prezenta unei sancţiuni contravenţionale, care se aplică în plus faţă de amenda obişnuită, incalcandu-se astfel principiul non bis în idem. Se mai arata ca, potrivit doctrinei, s-a impus principiul după care o răspundere represiva presupune o singura sancţiune principala, la care se pot adauga sancţiuni complementare. Textele criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), care stipulează principiul dreptatii, nefiind drept ca statul sa reglementeze doua sancţiuni de aceeaşi natura pentru una şi aceeaşi fapta; ale art. 16 alin. (1), deoarece creează o inegalitate a cetăţenilor în faţa legii, în sensul că unii dintre cei care savarsesc fapte contravenţionale sunt sancţionaţi cu o singura amenda, iar alţii, cu doua amenzi; ale art. 53 alin. (2), prin aceea ca statul nu a făcut o aşezare justa a sarcinilor fiscale; ale art. 49 alin. (2), care consacra principiul proportionalitatii; ale art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b), potrivit căruia economia României este o economie de piaţa, care presupune realizarea activităţii economice "nemijlocit de către agenţii economici, pe baza autonomiei lor juridice", statul intervenind indirect, pentru apărarea sau promovarea unor interese de ordin general, prin "impozite, taxe, subvenţii, licenţe de export-import, garantarea guvernamentală a unor credite, lansarea de comenzi de stat etc". Se apreciază ca "o politica economică sanatoasa nu poate insemna stabilirea de taxe şi amenzi peste amenzi, pentru una şi aceeaşi fapta contravenţională, care să ducă la blocajul financiar al societăţii sancţionate...". În ipoteza în care se interpretează ca sancţiunea reglementată de textele atacate este o sancţiune fiscală de sine stătătoare, acestea contravin art. 41 alin. (8) din Constituţie, care îngăduie confiscarea doar ca o sancţiune complementara penală sau, după caz, contravenţională, restrangand obiectul confiscării la trei situaţii: bunuri destinate, bunuri folosite şi bunuri rezultate din infracţiuni ori contravenţii.

Exprimandu-şi opinia, instanţa de judecată apreciază ca textul criticat nu încalcă prevederile Constituţiei şi deci excepţia urmează a fi respinsă.

În conformitate cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

În punctul de vedere exprimat Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece: art. 36 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992, în redactarea criticata de autorul excepţiei, a fost abrogat prin Ordonanţa Guvernului nr. 68/1997, iar Curtea Constituţională nu este competenţa să se pronunţe cu privire la un text care nu este în vigoare; art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 nu încalcă nici una dintre dispoziţiile constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei, ci, dimpotriva, reglementarea în discuţie reprezintă sancţionarea prin lege a neîndeplinirii uneia dintre îndatoririle fundamentale ale fiecărui cetăţean, aceea de a contribui, prin impozite şi taxe, la cheltuielile publice. Se apreciază, de asemenea, ca dispoziţiile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 au menirea de a preveni şi sanctiona sustragerea contribuabililor de la obligaţiile fiscale ce le revin. Totodată se considera ca reglementarea sanctionarii prin lege a încălcării dispoziţiilor fiscale, printre care şi cele prevăzute la art. 18 alin. 1, constituie o garantare a principiului egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

I. Critica de neconstituţionalitate a art. 36 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată vizează alin. 3 al acestui articol, care, în redactarea sa iniţială, avea următorul cuprins: "În situaţia în care se constata ţinerea eronată a evidentelor, cu scopul vadit de a reduce taxa datorată bugetului de stat sau de a obţine o rambursare necuvenita, unităţile plătitoare vărsa la bugetul de stat taxa sustrasa, o amenda egala cu valoarea acesteia, precum şi majorările de întârziere prevăzute la art. 34 din prezenta ordonanţă".

Prin pct. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 9 din 27 ianuarie 1995 referitoare la perfecţionarea unor reglementări privind taxa pe valoarea adăugată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 31 ianuarie 1995, art. 36 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 a fost modificat, având un singur alineat cu următoarea redactare: "Nerespectarea prevederilor art. 25 din prezenta ordonanţă referitoare la obligaţiile plătitorilor de taxa pe valoarea adăugată se sancţionează conform Legii nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale." Rezultă ca, la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, şi anume la 20 februarie 1998, dispoziţiile alin. 3 al art. 36 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 nu mai erau în vigoare. În consecinţa, în temeiul art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepţia este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1) al aceluiaşi articol, potrivit căruia "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei".

II. Excepţia de neconstituţionalitate a art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994, potrivit căruia "În cazul în care impozitele, taxele şi contribuţiile datorate statului au fost diminuate prin încălcarea dispoziţiilor fiscale, persoana contravenienta va vărsa, pe lângă impozitele, taxele şi contribuţiile neachitate, o sumă egala cu diferenţele de impozite, taxe şi contribuţii stabilite de organul de control", urmează, de asemenea, a fi respinsă. Aceasta, deoarece, între data sesizării Curţii (20 februarie 1998) şi data pronunţării prezentei decizii (10 decembrie 1998), Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 97 din 9 iulie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 4 august 1998, a admis într-un alt dosar excepţia de neconstituţionalitate, constatând ca dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale sunt neconstituţionale. Asa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a art. 18 din Legea nr. 87/1994, invocată în acest dosar, a devenit inadmisibila, având în vedere dispoziţiile art. 23 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată. Potrivit acestor texte, este inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţii constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Prin Decizia nr. 97/1998, despre a carei existenta nici autorul excepţiei şi nici instanţa judecătorească nu puteau avea cunoştinţa la data ridicării excepţiei, Curtea a reţinut, în esenta, ca art. 18 din Legea nr. 87/1994, prin care se dispune vărsarea de către contribuabil la stat, pe lângă impozitele, taxele şi contribuţiile neachitate, a unei sume egale sau duble, după caz, cu diferenţele de impozite, taxe şi contribuţii stabilite de organele de control cu titlu de sancţiune, dar care nu constituie nici infracţiune, nici contravenţie, instituie astfel o măsura de confiscare. În acest fel, sunt incalcate dispoziţiile art. 41 alin. (8) din Constituţie, potrivit cărora "Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii". De asemenea, sunt incalcate şi dispoziţiile alin. (7) ale aceluiaşi articol, potrivit cărora "Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma".

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1.Respinge ca inadmisibila excepţia de neconstituţionalitate a art. 36 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 3/1992 privind taxa pe valoarea adăugată, aprobată şi modificată prin Legea nr. 130/1992, ridicată de Societatea Comercială "Interbrands Marketing amp; Distribution" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.780/1997 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

2.Respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 18 alin. 1 din Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, ridicată de Societatea Comercială "Interbrands Marketing amp; Distribution" - S.R.L. Bucureşti în acelaşi dosar.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 decembrie 1998.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Gabriela Dragomirescu