Decizie nr. 498 din 6 mai 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) şi (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Zoe Codreanu, Elena Petrescu şi Cornel Coman în Dosarul nr. 16.156/301/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal răspund personal autorii excepţiei Zoe Codreanu şi Cornel Coman, lipsind Elena Petrescu, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Toţi autorii excepţiei sunt reprezentaţi legal prin avocat C. Cuciurianu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosarul cauzei. Răspund, de asemenea, pentru partea Societatea Comercială "Anchor Grup" - S.A. din Bucureşti, avocat I. Dragne şi, pentru partea Societatea Comercială "Timpuri Noi" - S.A. din Bucureşti, avocat F. Gornea, ambii cu împuterniciri avocaţiale depuse la dosarul cauzei. Lipseşte partea Ministerul Economiei şi Finanţelor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului legal al autorilor excepţiei, care solicită admiterea acesteia, reiterând, în esenţă, argumentele expuse în motivarea scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate.

Reprezentantul legal al părţii Societatea Comercială "Anchor Grup" - S.A. susţine respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei, arătând că instituirea unei proceduri speciale, cum este cea prevăzută de Legea contenciosului administrativ, nu este de natură să încalce liberul acces la justiţie, acesta nefiind, de altfel, un drept absolut, legiuitorul având o marjă considerabilă de apreciere în ceea ce priveşte modalităţile de exercitare a dreptului pretins a fi încălcat. În acest sens s-a pronunţat în mod constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, precum şi Curtea Constituţională, prin deciziile sale nr. 1/1994, nr. 123/2006 sau nr. 635/2007.

Partea Societatea Comercială "Timpuri Noi" - S.A. solicită, prin avocat, respingerea ca neîntemeiată a excepţiei, menţionând că achiesează, în acest sens, la susţinerile formulate în punctul de vedere transmis Curţii de către Avocatul Poporului.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei. Susţine că textele de lege criticate nu se aplică nici retroactiv şi nici discriminatoriu, întrucât, dacă în cauză este vorba despre un act administrativ anterior Legii nr. 554/2004, atunci se vor aplica regulile existente în legislaţia în vigoare la momentul emiterii acelui act tuturor persoanelor aflate în această situaţie, fără privilegii şi fără discriminări.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 30 noiembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 16.156/301/2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Excepţia a fost ridicată de Zoe Codreanu, Elena Petrescu şi Cornel Coman într-o acţiune de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva unei sentinţe civile prin care, printre altele, a fost respinsă ca tardiv introdusă acţiunea în contencios administrativ formulată de autorii excepţiei.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că modalitatea de reglementare a sancţiunii decăderii pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ peste termenul de un an de la data luării la cunoştinţă a actului este neconstituţională sub următoarele aspecte: sancţiunea decăderii se aplică chiar şi atunci când termenul de un an de la data luării la cunoştinţă a expirat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004, ceea ce contravine art. 15 alin. (2) din Constituţie privind principiul neretroactivităţii legii civile; persoanele vizate de sancţiunea decăderii prin "aplicarea punitivă a unei legi care, la data comiterii faptei, nu era în vigoare", suportă un regim discriminatoriu negativ faţă de celelalte subiecte de drept asupra cărora se aplică rigorile legii în vigoare la momentul "comiterii faptelor de încălcare a legii", încălcându-se art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală; faptul că subiectele de drept nu pot evalua, în raport de conduita lor anterioară, consecinţele nerespectării unei legi viitoare, inexistente în acel moment, este de natură a încălca exigenţele dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază ca textele de lege criticate sunt constituţionale.

Avocatul Poporului, prin punctul de vedere transmis Curţii, apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale. Pe de o parte, se arată că acestea se aplică în mod uniform tuturor subiectelor de drept aflate în aceeaşi situaţie juridică, dispun pentru viitor, nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat într-un termen rezonabil de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, şi constituie o modalitate eficientă de prevenire şi limitare a abuzurilor de drept în materie. Pe de altă parte, precizează că dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conţin norme de procedură a căror adoptare este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reglementări speciale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 11 alin. (2) şi (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificată şi completată prin art. I pct. 16 din Legea nr. 262/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textele criticate au următorul cuprins:

Art. 11 alin. (2) şi (5): "(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. (...)

(5)Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Autorii excepţiei consideră că textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) care consacră principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări şi ale art. 21 alin. (3) potrivit cărora părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Autorii excepţiei formulează criticile de neconstituţionalitate pornind de la ipoteza aplicării retroactive a textelor de lege examinate. Susţin, în acest sens, că termenul de un an de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ vătămător - termen de decădere - instituit pentru exercitarea acţiunii în contencios administrativ împotriva acelui act, este aplicabil şi pentru acele situaţii care au avut loc înainte de intrarea în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Prin urmare, se creează, în opinia lor, o situaţie juridică discriminatorie şi se încalcă dreptul la un proces echitabil pentru cei aflaţi în situaţia de a li se aplică o lege inexistentă la momentul "comiterii faptei."

Curtea constată că aceste critici nu sunt întemeiate şi excepţia urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 27 din cap. IV - Dispoziţii tranzitorii şi finale din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Cauzele aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei." Aşa fiind, nu se poate susţine că dispoziţiile art. 11 alin. (5) din lege conţin norme contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitoare la principiul neretroactivităţii legii civile. De altfel, aceeaşi dispoziţie exista şi în vechea reglementare în domeniu, art. 5 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, stabilind că "În toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere."

Prevederile art. 11 alin. (2) şi (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 se aplică în mod unitar tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, prevăzută de ipotezele normelor, aşa încât nu se poate susţine instituirea unui regim juridic discriminatoriu în defavoarea subiectelor de drept care au luat la cunoştinţă de existenţa actului administrativ vătămător la o dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Pentru aceleaşi motive expuse mai sus, Curtea nu poate reţine nici pretinsa contrarietate a textelor de lege criticate faţă de exigenţele impuse de art. 21 alin. (3) din Constituţie, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi garanţiile procedurale specifice acestuia.

De altfel, din întreaga critică de neconstituţionalitate reiese că autorii excepţiei nu sunt de acord cu însăşi instituirea sancţiunii decăderii pentru nerespectarea prevederilor cuprinse la art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, referitoare la termenul de 1 de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ în care partea interesată poate introduce acţiune în contencios pentru anularea acestuia. Or, instituţia decăderii este specifică dreptului procesual şi are natura unei sancţiuni determinate de neexercitarea dreptului subiectiv înăuntrul unui anumit interval de timp stabilit de lege. Necesitatea stabilirii unor termene imperative este de necontestat, aceasta constând în nevoia de a disciplina activitatea procesuală şi de a conferi stabilitate şi securitate raporturilor juridice din societate. Pe de altă parte, decăderea nu este o sancţiune imuabilă, ea putând fi îndepărtată, prin cererea de repunere în termen, formulată în condiţiile legii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) şi (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată de Zoe Codreanu, Elena Petrescu şi Cornel Coman în Dosarul nr. 16.156/301/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 mai 2008.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi