Decizie nr. 417 din 15 aprilie 2010

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent-şef

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ion Dumitru în Dosarul nr. 4.204/197/2008 al Tribunalului Braşov - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 16 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4.204/197/2008, Tribunalul Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ion Dumitru.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat instituie o prezumţie de vinovăţie şi, totodată, determină ca instanţa de judecată să aplice prevederile legale fără să cerceteze dacă în momentul producerii accidentului persoana avea sau nu o alcoolemie peste limita legală.

Tribunalul Braşov - Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece normele criticate "instituie o prezumţie de vinovăţie pentru cel care consumă băuturi alcoolice după producerea unui eveniment rutier şi mai înainte de a fi testat în ceea ce priveşte alcoolemia din sânge". Se invocă şi dispoziţiile art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind prezumţia de nevinovăţie. Se arată că "instanţele de judecată trebuie să prezume nevinovăţia persoanei acuzate şi trebuie să îşi formeze opinia numai pe baza probelor administrate în timpul procesului, or, dacă dispoziţia legală analizată instituie o prezumţie absolută ce nu poate fi răsturnată prin vreun mijloc de probă, judecătorul se află în imposibilitatea respectării principiului enunţat, astfel că dispoziţia legală trebuie considerată că încalcă prezumţia de nevinovăţie şi deci dreptul la un proces echitabil".

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Avocatul Poporului consideră că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece acesta încalcă prezumţia de nevinovăţie. Se arată că această prezumţie este percepută ca un beneficiu, o protecţie juridică ce însoţeşte persoana pusă sub acuzare, în scopul de a echilibra raportul forţelor din cadrul procesului penal. Potrivit art. 66 din Codul de procedură penală, învinuitul sau inculpatul nu este obligat să îşi dovedească nevinovăţia; sarcina probaţiunii revine acuzării, iar de situaţia îndoielnică beneficiază cel acuzat. Acuzarea este cea care trebuie să indice acuzatului faptele ce i se impută, pentru ca aceasta să fie în măsură să îşi formuleze o apărare corespunzătoare. Se mai arată că prezumţia de nevinovăţie are caracter relativ, ea poate fi răsturnată în urma dovedirii vinovăţiei prin probe certe, şi nu conform unor aparenţe, probabilităţi. Or, stabilirea unei situaţii de fapt ca o prezumţie absolută, în lipsa unor probe temeinice de natură a certifica vinovăţia unei persoane, reprezintă o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie şi implicit a dreptului la un proces echitabil.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: "În situaţia în care nu sunt respectate dispoziţiile alin. (1), se consideră că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului."

Se susţine că aceste dispoziţii legale încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 23 alin. (11) care consacră prezumţia de nevinovăţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată, Curtea reţine următoarele:

Potrivit art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, "Conducătorului de autovehicul sau tramvai, instructorului auto atestat care se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere, precum şi examinatorului autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile acestuia, implicaţi într-un accident de circulaţie, le este interzis consumul de alcool sau de substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora după producerea evenimentului şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice." Sancţiunea nerespectării acestei dispoziţii legale este prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol, criticat în prezenta cauză, care instituie prezumţia în sensul că rezultatele testului sau ale analizei probelor biologice recoltate reflectă starea conducătorului, a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în momentul producerii accidentului.

Este evident că instituirea unei astfel de prezumţii se întemeiază pe importanţa şi semnificaţia obligaţiei stabilite în art. 78 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, legiuitorul apreciind că este absolut necesar să interzică orice consum de alcool sau substanţe cu efecte similare după producerea unui accident de circulaţie, în vederea stabilirii în condiţii de maximă operativitate şi cu exactitate a condiţiilor producerii accidentului, respectiv a stării conducătorului auto la acel moment.

Contrar susţinerilor autorului excepţiei, norma criticată este menită practic să sancţioneze o conduită contrară dispoziţiilor legale, în considerarea scopului ordonanţei, respectiv asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private. Referindu-se la regimul probelor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu în Cauza Salabiaku împotriva Franţei, 1988, că prezumţia de nevinovăţie nu este una absolută, de vreme ce în orice sistem de drept sunt operate prezumţii de drept sau de fapt, iar Convenţia nu le interzice în principiu, atâta timp cât statele respectă anumite limite şi nu încalcă drepturile apărării. În cauză, conducătorul auto este avertizat cu privire la consecinţele faptei interzise de legiuitor, acesta trebuind să cunoască dispoziţiile legale care interzic consumul de alcool, substanţe ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte similare acestora după producerea accidentului rutier şi până la testarea concentraţiei alcoolului în aerul expirat sau recoltarea probelor biologice, precum şi prezumţia care operează în cazul nerespectării acestora. Absenţa unei astfel de interdicţii ar determina, de altfel, dificultăţi în stabilirea cu exactitate a stării conducătorului auto la momentul producerii accidentului, or, determinarea cât mai exactă a acestei stări este deopotrivă în interesul apărării, al organului constatator şi, în esenţă, al respectării principiului aflării adevărului.

Pentru motivele arătate mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Ion Dumitru în Dosarul nr. 4.204/197/2008 al Tribunalul Braşov - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 aprilie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,

Marieta Safta