Hotărâre nr. 547 din 9 iunie 2005

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 22 lit. a) din Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă,

Guvernul României adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă Strategia naţionala de protecţie civilă, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Finanţarea acţiunilor cuprinse în strategia prevăzută la art. 1 se face în limita fondurilor aprobate anual prin legea bugetului de stat.

Articolul 3

Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul administraţiei şi internelor,

Vasile Blaga

Ministrul apărării naţionale,

Teodor Atanasiu

Ministrul finanţelor publice,

Ionel Popescu

Bucureşti, 9 iunie 2005.

Nr. 547.

Anexa

STRATEGIA NAŢIONALA DE PROTECŢIE CIVILĂ

INTRODUCERE

Strategia naţionala de protecţie civilă este documentul de baza al sistemului constituit în România, conform legii, care cuprinde obiectivele şi opţiunile fundamentale privind îndeplinirea, prin mijloace şi pe cai de acţiune specifice forţelor de protecţie, a politicii de securitate naţionala a statului român în domeniul prevenirii şi protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu în caz de dezastre şi/sau război precum şi pregătire şi ducerea acţiunilor de intervenţie pentru înlăturarea efectelor acestora.

Ea stabileşte locul şi rolul Protecţiei Civile din România în cadrul eforturilor de realizare a obiectivelor prevăzute în Strategia de securitate naţionala şi strategia de ordine publică precum şi a obiectivelor Uniunii Europene privind cooperarea în domeniu.

Strategia protecţiei civile constituie documentul fundamental care orienteaza sistemul naţional al protecţiei civile din România pentru îndeplinirea misiunilor stabilite prin lege.

În România, protecţia civilă, în calitatea sa de componenta a structurilor de protecţie, reprezintă una din formele de asigurare a securităţii naţionale.

Potrivit legii, protecţia civilă este componenta a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenta, conflictelor armate şi inlaturarii operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravietuirii persoanelor afectate. Activitatea de protecţie civilă este de interes naţional, are caracter permanent şi se bazează pe îndeplinirea obligaţiilor ce revin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, celorlalte persoane juridice de drept public şi privat române precum şi persoanelor fizice.

Misiunea principala a protecţiei civile din România este de a asigura cetăţenilor săi, bunurilor materiale individuale şi colective ale acestora, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu siguranţa şi protecţie împotriva efectelor dezastrelor naturale şi/sau acţiunilor militare pe timp de pace, criza şi război, prin respectarea stricta a drepturilor omului, într-un stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil, angajat activ în procesul de integrare europeană şi euro-atlantica, în condiţiile unui regim politic bazat pe democratie constituţională, sub strict control democratic civil asupra sistemului protecţiei civile. Pentru îndeplinirea acestor misiuni, sistemul naţional al protecţiei civile este şi va fi un serviciu public comunitar.

În aceste condiţii, sistemul naţional al protecţiei civile din România trebuie să fie pregătit, încă din timp de pace şi normalitate, să-şi ridice capacitatea de intervenţie în situaţii de urgenta ori criza şi sa acţioneze în situaţii de conflict militar cu capacitatea completa pentru asigurarea prevenirii şi protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, animalelor, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu, precum şi să fie în măsura sa participe, cu toate resursele umane, tehnice, materiale şi financiare de care dispune, pentru înlăturarea efectelor dezastrelor şi/sau a conflictelor militare.

Aceste măsuri sunt obligatorii, la nivel naţional, pentru toate structurile administrativ-teritoriale stabilite prin lege, dar şi la nivelul instituţiilor publice şi al agenţilor economici, indiferent de forma de proprietate.

Strategia protecţiei civile a fost elaborata pe următoarele considerente:

● România, membra NATO nu are inamici declaraţi, se bucura de relaţii paşnice cu vecinii, iar probabilitatea apariţiei, pe termen scurt şi mediu, a unei ameninţări militare majore la adresa securităţii sale este minima, dar prin dispunerea sa geografică, formele de relief, caracterul temperat-continental al climei, densitatea elementelor de infrastructura, a gradului mediu de dezvoltare economică, prin densitatea populaţiei, gradul şi nivelul de instruire a populaţiei în vederea cunoaşterii modului de comportare şi acordare a ajutorului sau a primului ajutor în situaţii de dezastre, prin teritoriul sau şi populaţia dispusă în acest areal, rămâne vulnerabila la formele de manifestare violenta a tuturor tipurilor de dezastre şi conflicte militare, iar necesitatea unei capacităţi de răspuns credibile şi permanente se impune.

● Strategia este în mod evident preventivă şi participativa. Esenta strategiei cuprinde patru concepte strategice:

■ CAPACITATE DE RĂSPUNS CREDIBILA - presupune o permanenta capacitate de reactie eficienta şi adecvată la riscurile existente şi probabile la adresa securităţii individuale şi colective a populaţiei civile. Pe baza evaluărilor şi prognozelor realiste asupra riscurilor existente structurile de protecţie civilă trebuie să aibă permanent capacitatea de intervenţie corespunzătoare gradului de pericol la care este supusă populaţia.

■ RESTRUCTURAREA ŞI MODERNIZAREA - consta în realizarea unor structuri adecvate riscurilor la care este supusă România, dar şi celor specifice structurilor teritorial-administrative, instituţiilor publice sau agenţilor economici, dimensionate şi înzestrate la posibilităţile de sustinere financiară de care dispun administraţiile publice centrale şi locale. În componenta structurilor de protecţie civilă (profesioniste şi voluntare), trebuie incluse toate serviciile care concura la îndeplinirea misiunilor protecţiei civile. Va fi gandit şi operationalizat un sistem al protecţiei civile pe bază de voluntariat.

Concomitent, se va acţiona pentru revederea structurilor ce urmează a fi constituite prin completare şi/sau mobilizare, în vederea redimensionarii acestora, precum şi pentru reducerea timpului de operationalizare şi creşterea mobilitatii de intervenţie.

Inzestrarea acestor structuri cu tehnica şi aparatura moderna se va realiza progresiv, în funcţie de repartiţia alocaţiilor bugetare naţionale şi locale, până cel mai târziu în 2008-2012.

■ PARTENERIATUL OPERATIONAL INTENSIFICAT - cu structuri similare din tari membre şi partenere NATO şi UE se bazează pe parteneriatele speciale, bilaterale şi multilaterale, ca şi pe dezvoltarea altora, care servesc la creşterea gradului de siguranţă şi protecţie al populaţiei civile, atât pe timp de pace, cat şi pe timp de criza sau război.

■ INTEGRAREA GRADUALA - are în vedere accelerarea procesului de aderare la structurile europene, concomitent cu interoperabilizarea treptata a structurilor militare şi civile de protecţie civilă cu cele similare ale celorlalte state membre NATO, fapt ce va permite României să-şi ocupe locul dorit şi meritat în cadrul comunităţii internaţionale. Protecţia Civilă din România trebuie să pregătească şi sa demareze demersurile necesare acceptării sale, cu responsabilităţi şi drepturi depline, în rândul membrilor Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile. Un mediu de securitate colectivă reprezintă cel mai bun mijloc de a ne proteja interesele naţionale în secolul XXI.

MEDIUL DE SECURITATE

Ameninţarea cu o confruntare militară majoră în Europa s-a diminuat în mod semnificativ. Odată cu colapsul regimurilor comuniste, România se confrunta cu o perioadă de tranzitie, care prezintă atât aspecte favorabile, cat şi provocari.

Paralel cu progresele cooperării şi integrării, au loc procese perturbatoare la adresa securităţii, cum ar fi fragmentarea, marginalizarea sau izolarea unor actori internationali. În lipsa dialogului, conflictele tind sa dobândească un caracter internaţional, antrenand utilizarea forţei militare şi creând pericole la adresa securităţii statelor, cu consecinţe în plan regional şi global. Toate statele participante la edificarea securităţii europene s-au angajat sa adopte măsuri pentru întărirea cooperării, creşterea stabilitatii şi reducerea posibilităţii izbucnirii unui conflict armat.

Mediul de securitate oferă, pe termen scurt, ocazia favorabilă de afirmare a României imediat după integrarea în Alianta Nord-Atlantica.

Exista o instabilitate regionala care poate determina accentuarea riscurilor pe termen mediu şi lung. Spiritul de deschidere, de alianta şi cooperare în Europa contribuie la întărirea tendintei de stabilitate. Sistemul naţional al protecţiei civile din România joaca un rol activ în dezvoltarea cooperării cu structurile similare ale altor state, pentru a susţine întărirea încrederii şi stabilitatii. Actualul mediu de securitate permite realizarea reformei protecţiei civile în cadrul unor limite de risc acceptabile.

Într-un mediu de securitate contradictoriu, complex, dinamic şi incert, condiţiile economico-financiare existente în România şi în alte state din regiune reprezintă o sursa potenţiala de instabilitate. Aceasta ar putea întârzia efectele pozitive ale evoluţiei în plan regional şi ar accentua tendintele negative.

Printre sursele potenţiale de instabilitate cu care s-ar putea confrunta România în perioada imediat următoare pot fi enumerate: confruntarile interetnice, interconfesionale şi sociale; terorismul de stat; comerţul ilicit cu arme, explozibil, cu droguri şi cu carne vie; afluxul de refugiati; sabotajele; exploatarea abuzivă a unor resurse(păduri, resurse minerale etc); insuficienta amenajărilor şi ameliorarilor etc.

În acest context, Protecţia Civilă din România trebuie să fie pregatita sa răspundă provocarilor inceputului secolului al XXI-lea, care se manifesta cu precădere în spaţiul de interes al strategiei de securitate naţionale a României. Acest spaţiu este variabil în funcţie de evoluţia mediului de securitate, interesele naţionale şi este determinat atât de existenta surselor active sau potenţiale de generare a unor crize, a căror rezolvare obliga la promovarea obiectivelor sistemului naţional de protecţie civilă. România este situata la interferenta a patru evolutii strategice dezvoltate în spaţiile: central-european - viitor pol de prosperitate regionala; sud-est european - generator de instabilitate; al Comunităţii Statelor Independente - aflat în criza de identitate şi cel al Marii Negre - care constituie atât zona de importanţa strategica pentru flancul sudic al NATO, cat şi spaţiu de tranzit pentru sursele energetice din Asia Centrala.

RISCURILE LA CARE SUNT SUPUSE

TERITORIUL ŞI POPULAŢIA ROMÂNIEI

În prezent, riscul confruntarii militare rămâne redus. Totuşi exista riscuri non-militare şi militare dificil de prevăzut şi apreciat şi care ar putea evolua în ameninţări. Din punct de vedere al protecţiei civile, o anumită parte a riscurilor non-militare pot fi clasificate în riscuri naturale şi tehnologice care, la rândul lor, pot fi transnationale, zonale, judeţene şi locale.

Riscurile naturale cuprind totalitatea fenomenelor naturale periculoase în cadrul cărora parametrii de stare se pot manifesta în limite variabile de instabilitate de la normal către pericol, datorate pământului (cutremure, alunecări de teren, avalanse), apei (inundaţii, ninsori abundente), aerului (furtuni, uragane, taifunuri), variatiilor de temperatura (inghet, seceta, canicula), alte evenimente neprevăzute (epidemii, epizootii)

Riscurile tehnologice cuprind totalitatea evenimentelor datorate acţiunii umane, involuntare sau intenţionate, care conferă elementelor infrastructurii probabilitatea de a funcţiona în limite cuprinse între normal şi periculos până la dezastre cu efecte distructive asupra siguranţei cetăţenilor, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu.

Din punct de vedere al ariei de manifestare riscurile pot fi clasificate astfel:

Riscurile naturale şi tehnologice transnationale sunt acele riscuri care, datorită evoluţiei lor, ameninta teritoriul a doua sau mai multe state.

Riscurile naturale şi tehnologice zonale sunt acele riscuri care, datorită evoluţiei lor, ameninta teritoriul a doua sau mai multe judeţe.

Riscurile naturale şi tehnologice judeţene sunt acele riscuri care, datorită evoluţiei lor, ameninta teritoriul unui singur judeţ (doua sau mai multe localităţi).

Riscurile naturale şi tehnologice locale sunt acele riscuri care, ca urmare a evoluţiei lor, ameninta teritoriul unei singure localităţi).

Consecinţele riscurilor militare la adresa securităţii individuale şi colective a cetăţenilor României cumulate cu cele non-militare pot afecta grav capacitatea de răspuns la formele evolutive de manifestare a acestora prin diminuarea resurselor umane, tehnice, materiale şi financiare, scăderea brusca a nivelului de trai şi a încrederii cetăţenilor în instituţiile statului cu rol decizional în domeniul securităţii naţionale.

Pentru diminuarea efectelor riscurilor sunt necesare măsuri ferme şi oportune. Amânarea lor va accentua numărul şi formele de manifestare ale riscurilor şi va mari costul acţiunilor viitoare. Pentru a răspunde adecvat la întreaga gama de riscuri trebuie să dispunem la timp de forţele şi mijloacele necesare, cu un înalt nivel al capacităţii actionale.

Pentru îndeplinirea misiunilor sale specifice, pe baza deciziei autorităţilor naţionale de comanda, structurile de protecţie civilă vor coopera cu celelalte elemente ale sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţa naţionala specializate în combaterea categoriilor de riscuri specifice teritoriului naţional.

INTERESELE NAŢIONALE ŞI OBIECTIVUL FUNDAMENTAL

AL PROTECŢIEI CIVILE

Din punct de vedere al protecţiei civile, asigurarea intereselor naţionale se realizează prin aplicarea normelor juridice, măsurilor şi acţiunilor specifice menite sa prevină, să asigure protecţia populaţiei, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu şi a factorilor de mediu, sa contracareze efectele acţiunilor militare, pe cele ale dezastrelor naturale şi tehnologice, sa initieze şi sa desfăşoare urgent măsuri pentru înlăturarea efectelor acestora.

Sub aspectul complexului măsurilor urgente pe care protecţia civilă trebuie să le desfăşoare în acest context, cea de-a patra Convenţie de la Geneva din 12.08.1949 şi Protocoalele Adiţionale I şi II din 1977, adoptate de România prin Decretul 224 din 11.05.1990, stabilesc ca prin expresia "protecţie civilă" se înţelege îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare destinate sa protejeze populaţia civilă împotriva pericolelor, ostilităţilor sau dezastrelor, asigurând condiţiile necesare supravietuirii. Aceste sarcini sunt: serviciul de alerta, evacuarea, organizarea de adaposturi, aplicarea măsurilor de camuflaj, salvarea, primul ajutor şi asistenţa religioasă, decontaminarea, adăpostirea, aprovizionarea de urgenta, ordinea în zona sinistratilor, serviciile funerare de urgenta, prevenirea şi stingerea incendiilor şi altele.

Îndeplinirea acestor sarcini are la baza principii şi norme adoptate şi recunoscute pe plan mondial, astfel:

SOLIDARITATEA: Protecţia Civilă este o mişcare universala al carei obiectiv este protecţia populaţiei, a proprietăţilor şi mediului acestora, în faţa dezastrelor naturale sau provocate de accidente şi ajutorarea acestora în spiritul umanităţii, imparţialităţii şi solidarităţii.

SERVICIUL PUBLIC: Protecţia Civilă este un serviciu stabilit de către un stat, pe baza legislaţiei fiecărei tari, în spiritul Dreptului Internaţional Umanitar. Sarcinile sale principale sunt prevenirea, pregătirea, planificarea şi intervenţia în contextul dezastrelor naturale sau provocate de accidente şi/sau acţiuni militare.

COORDONAREA: Protecţia Civilă are funcţia de coordonator al întregii protecţii, asistenţei şi operaţiunilor desfăşurate pentru îndeplinirea scopului fundamental.

EMBLEMA UNIFICATOARE: Emblema distinctiva internationala a Protecţiei Civile este un triunghi echilateral albastru pe fond portocaliu. Persoanele care au acest însemn au datoria sa protejeze şi sa asiste în orice împrejurare victimele dezastrelor sau conflictelor armate şi sa promoveze în rândul populaţiei o cultura a prevenirii în faţa dezastrelor. Personalul protecţiei civile, echipamentul şi instalaţiile acestuia, precum şi proprietatea sub controlul acestora trebuie respectate.

Obiectivul fundamental al protecţiei civile în România îl constituie realizarea capacităţii naţionale de răspuns, necesară şi adecvată pentru asigurarea prevenirii populaţiei în cazul producerii atacurilor executate de un eventual agresor terestru, aerian sau maritim, precum şi în cazul iminentei producerii unor dezastre naturale sau tehnologice, să asigure protecţie populaţiei în caz de dezastre şi/sau conflict armat, sa participe la planificarea, pregătirea, organizarea, şi conducerea eficienta a acţiunilor de intervenţie pentru înlăturarea efectelor acestora.

OBIECTIVELE PROTECŢIEI CIVILE NAŢIONALE

În vederea îndeplinirii acestui deziderat fundamental, strategia protecţiei civile în România defineste următoarele obiective:

● identificarea, monitorizarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice existente pe teritoriul României sau pe teritoriul statelor vecine, care ar putea afecta teritoriul naţional;

● informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de autoprotectie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenta;

● organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi capacităţii de intervenţie optime a serviciilor pentru situaţii de urgenta şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în domeniu;

● înştiinţarea oportuna a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale despre evoluţia spre dezastru a factorilor de risc natural sau tehnologic, cat şi în cazul apariţiei pericolului iminent al acţiunilor militare şi alarmarea populaţiei în cazul producerii acestora precum şi alarmarea populaţiei în situaţiile de urgenta;

● protecţia populaţiei, bunurilor materiale, valorilor culturale şi arhivistice precum şi a mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;

● realizarea preventivă a măsurilor de protecţie civilă prin evacuare, adăpostire, asanare pirotehnica, asistenţa sanitară şi decontaminare;

● pregătirea pentru protecţie civilă a personalului de conducere din administraţia publică centrala şi locală, a unităţilor şi formatiunilor, a salariaţilor, elevilor, studenţilor şi a populaţiei neincadrate în munca;

● planificarea, organizarea, pregătirea şi conducerea acţiunilor de intervenţie pentru înlăturarea urmărilor dezastrelor şi/sau acţiunilor militare;

● organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenta civilă şi pentru reabilitarea utilităţilor publice afectate;

● limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi efectelor atacurilor din aer pe timpul conflictelor armate;

● participarea cu forte şi mijloace specifice la normalizarea activităţilor serviciilor de utilitate publică şi acordarea de ajutor pentru restabilirea şi menţinerea ordinii în zonele afectate de dezastre şi/sau conflicte militare;

● participarea la activităţi internaţionale cu caracter umanitar;

● constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale, în condiţiile legii.

În vederea promovării şi apărării intereselor României şi pentru realizarea obiectivelor de securitate naţionala, prin utilizarea adecvată a forţelor şi mijloacelor specifice, trebuie să se prevină producerea unor dezastre naturale şi/sau tehnologice independent sau în cooperare cu partenerii (vecinii) şi cu aliatii.

Totodată, se impune intensificarea eforturilor consacrate interoperabilitatii depline cu standardele NATO pentru a beneficia în egala măsura de avantajele participării la apărarea colectivă. Pentru a fi credibile, structurile de protecţie civilă din România trebuie să dispună de structuri modulare, mobile, eficiente şi moderne.

Prin continuarea actualelor parteneriate strategice, multilaterale şi bilaterale, precum şi prin dezvoltarea altora, se vor crea condiţii favorabile intaririi securităţii populaţiei civile în faţa dezastrelor şi/sau acţiunilor militare în regiune şi se va facilita modernizarea structurilor actionale ale protecţiei civile.

În acest fel, protecţia civilă din România va contribui la stabilitatea regionala, ca o participanta activa la siguranţa şi securitatea civilă europeană.

PRINCIPII STRATEGICE

Forţele şi mijloacele de protecţie civilă din România sunt chemate sa menţină libertatea de acţiune a României în relaţiile cu alte state, să asigure participarea activa a statului român la gestionarea situaţiilor de urgenta determinate de dezastre şi sa sprijine autorităţile centrale şi locale, în gestionarea acestora.

Potrivit optiunilor politice fundamentale ale statului român şi traditiilor naţionale, Strategia naţionala de protecţie civilă a României se bazează pe principiul controlului democratic civil asupra structurilor de protecţie civilă de către conducerea politica a statului Parlament, Preşedinte, Consiliul Suprem de Apărare a Tarii, Guvern, Prim-ministru.

Politica privind protecţia civilă în România şi procesul de bugetar al acesteia sunt transparente şi se desfăşoară pe baza hotărârilor Parlamentului.

Strategia naţionala de protecţie civilă se bazează pe principiul capacităţii de răspuns credibile, asigurata preponderent prin efort naţional.

Deficitul de protecţie civilă va fi acoperit în concordanta cu apartenenţa României la Alianta Nord-Atlantica, parteneriatele strategice şi speciale, acordurile bilaterale şi prin alte aranjamente de securitate cu diferite state.

Totodată, în conformitate cu Decizia Consiliului European nr. 792/2001/CE pentru stabilirea unui mecanism al Comunităţii pentru facilitarea cooperării în cadrul interventiilor de asistenţa de protecţie civilă, se va acţiona pentru adoptarea legislaţiei secundare pentru asigurarea participării efective la mecanismul Comunităţii, urmînd a se reglementa concret modalităţile de tranzitare a spaţiului aerian în situaţii de urgenta, asigurarea transportului echipelor naţionale din România spre zonele de intervenţie, precum şi celelalte obligaţii impuse de decizia Consiliului, în vederea integrării protecţiei civile din România în mecanismul de referinţa, inclusiv privind asigurarea fondurilor necesare pentru operationalizarea sistemului, în conformitate cu angajamentele asumate. În perspectiva integrării în Uniunea Europeană, România îşi propune sa sprijine intenţia Uniunii de a crea un cadru financiar de sustinere a constituirii unui instrument de reactie rapida şi pregătire în caz de urgente majore şi participarea României la acesta.

Strategia directioneaza structurile de protecţie civilă către o forta cu capabilitati sporite, în măsura sa acţioneze oportun şi eficient. Un asemenea sistem serveşte cel mai bine interesele României, deoarece facilitează participarea activa la structurile internaţionale de protecţie civilă şi se adapteaza rapid pentru prevenirea dezvoltării ariei de manifestare a tuturor tipurilor de dezastre.

Evolutiile în conceptele strategice de pregătire şi conducere a acţiunilor de intervenţie pentru înlăturarea urmărilor dezastrelor şi/sau a acţiunilor militare, complexitatea crescanda a formelor de manifestare a acestora impun ca protecţia civilă să fie în măsura sa ducă acţiuni de prevenire, protecţie şi intervenţie într-o conceptie unitară la nivel central şi local, operational şi strategic.

Pentru îndeplinirea acestor misiuni rămân primordiale principiile Aliantei Nord-Atlantice privind solidaritatea aliata, unitatea strategica, partajarea echilibrata a rolurilor, riscurilor şi responsabilităţilor, efortul colectiv pentru prevenire protecţie şi intervenţie, finanţarea multinationala, sprijinirea dezvoltării Identităţii de Securitate şi Apărare Europeană (ESDI).

CONCEPTE STRATEGICE

Conceptele strategice descriu principalele modalităţi de folosire a forţelor de protecţie civilă în operationalizare a Strategiei de protecţie civilă.

Ele definesc, de asemenea, direcţia în care sistemul naţional de protecţie civilă va fi structurat, inzestrat şi instruit. Aceste concepte sunt: capacitatea de răspuns credibila, restructurarea şi modernizarea, parteneriatul operational intensificat şi integrare graduala.

● CAPACITATEA DE RĂSPUNS CREDIBILA. Sistemul naţional de protecţie civilă din România trebuie să menţină permanent capacitatea de a răspunde eficient şi adecvat la orice formă de manifestare evolutiva a riscurilor naturale şi tehnologice sau pe timpul pregătirii şi desfăşurării acţiunilor militare. Răspunsul protecţiei civile, în caz de dezastre şi/sau acţiuni militare, cuprinde un ansamblu de măsuri şi acţiuni succesive, prin utilizarea componentelor actionale ale Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenta, voluntarilor de protecţie civilă, existente la pace, precum şi, în unele cazuri de dezastre majore, a structurilor profesioniste care se vor constituii prin completare şi mobilizare.

Aceste importante categorii de forte sunt sprijinite de serviciile publice de ambulanta, spitalele de urgenta şi secţiile de urgenta organizate pe lângă spitalele din reţeaua medicală naţionala, institutul şi secţiile de medicina legală, alte servicii publice, poliţia, Oficiul Naţional pentru Refugiati, jandarmeria română, precum şi forte şi mijloace din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Riposta protecţiei civile cuprinde trei faze:

Acţiuni şi măsuri predezastru (în timp de pace) - presupun identificarea şi luarea în evidenta a surselor şi zonelor probabile de risc la dezastre sau conflict militar, monitorizarea acelor surse de risc ale căror parametrii de manifestare permit acest lucru, constituirea şi pregătirea forţelor şi mijloacelor de protecţie civilă, constituirea sistemului de înştiinţare şi alarmare (prevenire) în cazul atingerii sau depăşirii parametrilor de siguranţă, realizarea graduala a măsurilor specifice de protecţie civilă corespunzător fondurilor alocate, constituirea sistemelor de conducere, elaborarea unor prognoze la sursele şi zonele de risc la care procesul de predictie permite, elaborarea planurilor de protecţie şi intervenţie pentru mai multe variante posibile pe baza unor scenarii ipotetice, elaborarea planurilor de cooperare între structurile de urgente şi alte forte şi mijloace prevăzute pentru a participa la misiuni de sprijin şi asistenţa umanitara. Pe baza evaluării permanente a riscurilor trebuie să se menţină permanent forte credibile, suficiente cantitativ şi pregătite la nivelul standardelor moderne.

Acţiuni şi măsuri pe timpul producerii şi desfăşurării dezastrului (în timp de criza) vor consta în luarea măsurilor urgente de alarmare (alertare) a populaţiei, pentru scoaterea ei în afară zonelor de pericol, desfăşurarea unor acţiuni oportune şi energice pentru protejarea vieţii cetăţenilor şi animalelor, salvarea unor bunuri materiale de valoare, intensificarea măsurilor de protecţie, în vederea reducerii efectelor dezastrelor şi/sau acţiunilor militare, ridicarea capacităţii de intervenţie a forţelor şi mijloacelor participante, prin mobilizare şi efectuarea de rechiziţii, punerea în aplicare a planurilor de protecţie şi intervenţie întocmite din timp de normalitate după revederea şi actualizarea acestora. Concomitent, trebuie avută în vedere obligaţia de a notifica către ţările vecine şi organismele internaţionale specializate în producerea unor dezastre care pe baza prognozelor elaborate ar putea depăşi granitele naţionale în vederea pregătirii procedurilor de acordare a asistenţei şi sprijinului umanitar, în situaţia în care s-ar depăşi capacitatea de răspuns a protecţiei civile şi statul român ar solicita acest sprijin.

Măsuri şi acţiuni post dezastru (pe termen scurt, mediu şi lung):

–în cazul măsurilor şi acţiunilor pe termen scurt, misiunile protecţiei civile au în vedere continuarea acţiunilor de căutare - salvare, evaluarea situaţiei pierderilor şi distrugerilor provocate de dezastru şi/sau acţiunile militare, analiza capacităţii de răspuns impusa de situaţia şi existentul forţelor şi mijloacelor planificate sa participe la acţiuni de intervenţie completate cu structurile prevăzute a se înfiinţa la mobilizare şi cu cele din planurile de cooperare, analiza necesarului de sprijin şi asistenţa umanitara din exterior şi demararea demersurilor pentru obţinerea acestui sprijin, coordonarea unitară a forţelor şi mijloacelor de intervenţie, asigurarea condiţiilor minimale de protecţie şi siguranţa pentru populaţia aflată în dificultate;

–în cazul acţiunilor şi măsurilor pe termen mediu se are în vedere continuarea acţiunilor de căutare - salvare şi a celor de evaluare a situaţiei pierderilor şi distrugerilor, crearea condiţiilor de trai normale pentru populaţia sinistrata, colectarea, depozitarea şi distribuirea echitabila a ajutoarelor umanitare de stricta necesitate, înlăturarea esalonata a urmărilor dezastrelor şi/sau a acţiunilor militare, refacerea principalelor elemente de infrastructura şi a utilităţilor de gospodărie comunală;

–în cazul măsurilor şi acţiunilor pe termen lung se vor continua acţiunile de sprijinire a populaţiei afectate, înlăturarea efectelor dezastrelor şi/sau a acţiunilor militare, participarea la refacerea tuturor elementelor de infrastructura şi a utilităţilor de gospodărie comunală, relocarea populaţiei evacuate, eventual a celor sinistrati, asigurarea condiţiilor pentru reluarea în situaţie de normalitate a activităţilor social-economice, refacerea măsurilor de protecţie civilă afectate şi a capacităţii de intervenţie a forţelor şi mijloacelor participante la acţiunile de intervenţie.

● RESTRUCTURAREA ŞI MODERNIZAREA -Numărul şi pericolul pe care-l reprezintă riscurile existente pe teritoriul României, dar şi instabilitatea politico-militară din zona de interes geostrategic a tarii noastre presupune ca, în viitor, forţele şi mijloacele structurilor de urgenta sa crească din punct de vedere al eficientei şi specializării.

Dimensionarea şi inzestrarea acestora va depinde de capacitatea de sustinere financiară din partea administraţiei centrale şi locale corespunzător parcurgerii procesului de tranzitie către economia de piaţa şi a insanatosirii economice preconizate.

În paralel cu realizarea acestora, structurile de protecţie civilă de la nivel central şi local vor sprijini înfiinţarea unor formaţiuni de voluntari, prin intermediul cărora să se reducă timpul de intervenţie în caz de dezastre, precum şi cheltuielile de înfiinţare, dotare şi funcţionare.

● PARTENERIATUL OPERATIONAL INTENSIFICAT - în conceptia naţionala, sistemul de parteneriat este, în prezent, cea mai buna cale pentru pregătirea structurilor de protecţie civilă din România în vederea integrării într-un mediu de securitate colectivă. Se va amplifica dinamica relaţiilor cu structurile de protecţie civile ale celorlalte state membre NATO. De asemenea, se va întări colaborarea bilaterala cu ţările candidate la integrarea în NATO. În cadrul cooperării bilaterale şi multilaterale, structurile sistemului naţional de protecţie civilă din România vor participa la exercitii în cadrul grupărilor de forte întrunite şi la operaţiuni multinationale de sprijin şi asistenţa umanitara. Contribuţia va fi, în primul rând, cu Detasamentul de intervenţie nominalizat în cadrul inventarului naţional pentru acţiuni de sprijin şi asistenţa umanitara, precum şi cu experţi pe domenii specifice din cadrul altor ministere.

În cadrul cooperării subregionale, se va continua încheierea convenţiilor bilaterale cu statele vecine, indiferent dacă sunt sau nu membre NATO, în domeniul protecţiei civile, pentru notificare şi sprijin reciproc, în cazul producerii unor dezastre naturale sau tehnologice transfrontaliere.

● INTEGRAREA GRADUALA - are în vedere faptul ca pentru realizarea obiectivelor de securitate naţionala, România trebuie să se integreze în instituţiile euro-atlantice şi europene şi să-şi consolideze rolul şi locul în alte structuri de securitate. Integrarea în NATO a fost prioritara şi reprezintă cea mai buna opţiune pentru România de a avansa către un mediu de securitate colectivă.

Apartenenţa la NATO. România şi-a oferit disponibilitatea de a participa, la solicitarea Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului în Caz de Dezastre, EADRCC, la constituirea unei unităţi multinationale de răspuns la dezastre, cu Detasamentul de Intervenţie nominalizat în cadrul inventarului naţional la acest organism, precum şi cu experţi din alte ministere.

Comitetul Superior de Planificare a Urgentelor Civile (SCEPC) din NATO a analizat posibilitatea stabilirii capacităţii Euro-Atlantice de răspuns în caz de dezastre în folosul ţărilor din Consiliul Euro-Atlantic pentru Parteneriat (EAPC), concluzionand ca Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului în Caz de Dezastre (EADRCC) poate da un răspuns unei tari afectate, la solicitare acesteia sau prin Biroul de Coordonare a Afacerilor Umanitare din ONU (UN-OCHA). Prin constituire şi operationalizarea unei Unităţi Euro-Atlantice de Răspuns în Caz de Dezastre (EADRU), formată din elemente naţionale oferite de ţările membre EAPC se realizează un cadru unitar de acţiune pentru înlăturarea urmărilor eventualelor dezastre, în timp mai scurt, cu pierderi şi consumuri mai mici. EADRU nu este o forta stabilă, ci o grupare de elemente naţionale voluntare de intervenţie în caz de dezastre.

În acest sens, principalele direcţii de acţiune ale protecţiei civile din România sunt următoarele:

–îndeplinirea obiectivelor stabilite în Programele Naţionale Anuale de pregătire ale Aliantei;

–angajarea operational deplina în alianta;

–abordarea problemelor de securitate şi protecţia civilă colectivă potrivit noului Concept Strategic al NATO de planificare a urgentelor civile;

–amplificarea progresiva a participării la structurile şi acţiunile comune organizate şi conduse de Comitetul Superior de Planificare a Urgentelor Civile (SCEPC) din NATO;

–asigurarea capacităţii reale de răspuns pentru protecţia civilă colectivă şi pentru implementarea altor măsuri luate de Alianta Nord-Atlantica

–realizarea deplina a standardizarii şi interoperabilitatii cu structuri similare din celelalte tari membre NATO.

România sprijină dezvoltarea Identităţii de Securitate şi Apărare Europeană (ESDI).

Integrarea în Uniunea Europeană

Prin semnarea «Memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România» privind participarea la mecanismul de întărirea a cooperării de asistenţa în intervenţiile specifice protecţiei civile, România accepta ca importanţa semnării de către statele asociate a documentelor de aderare la Mecanism deriva din faptul ca aria de acoperire a acestui instrument se extinde pe tot cuprinsul Europei, iar eficienta capacităţii de răspuns creşte prin aportul statelor semnatare care, pe lângă faptul ca beneficiază de avantaje, de drepturi, vor trebui să contribuie în aceeaşi măsura ca şi statele membre la menţinerea unui nivel ridicat al structurii de răspuns.

Aceasta constituie un element important al politicii de integrare a României reprezentând un instrument de abordare şi soluţionare a manifestărilor evolutive ale surselor de risc naţionale şi transnationale. Intentionam sa sprijinim şi sa participam la exerciţiile de management a urgentelor civile în caz de dezastre planificate, incluzând operaţiuni de răspuns la acestea, prin operaţiile de căutare - salvare, precum şi de asistenţa şi sprijin umanitar. România îşi propune sa finalizeze crearea cadrului legislativ subsecvent Deciziei Parlamentului şi a Consiliului nr. 2850/2000/CE privind stabilirea unui cadru comunitar de cooperare în domeniul poluarilor marine accidentale sau deliberate, concomitent cu intensificarea procesului de implementarea a Directivei 96/82 privind controlul accidentelor majore care implica substanţe periculoase (SEVESO).

Participanta activa la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa România va continua sa participe la operaţiile de management al urgentelor civile în caz de dezastre. Implicarea în acest gen de operaţii va demonstra ca România este pe deplin angajata în construirea noii arhitecturi a securităţii şi protecţiei colective, regionale şi europene. Participarea noastră va avea la baza interesele naţionale. În OSCE, în special, vor fi sprijinite diplomatia preventivă, prevenirea şi notificarea reciprocă a dezastrelor naturale şi tehnologice care pot afecta teritoriul statelor vecine, precum şi acordarea de asistenţa şi sprijin umanitar pentru înlăturarea efectelor. Angajamentele se vor materializa în participarea structurilor de protecţie civilă din România la initiativele de cooperare, pentru constituirea unor forte multinationale, destinate în special executării misiunilor de sprijin şi asistenţa umanitara.

Integrarea în Organizaţia Internationala a Protecţiei Civile (OIPC). Autorităţile naţionale vor pregati şi demara demersurile necesare pentru acceptarea protecţiei civile din România ca membru cu drepturi depline în aceasta organizaţie. În acest sens, se vor lua măsuri pentru realizarea scopurilor impuse prin "Planul Mondial de acţiune pentru dezvoltarea structurilor de protecţie civilă" adoptat la cea de-a XI-a Conferinţa Mondială a Protecţiei Civile, desfăşurată la BEIJING, în perioada de 26-28 octombrie 1998, sens în care se vor întreprinde următoarele:

–elaborarea unei doctrine a protecţiei civilă particularizata la specificul, experienta şi traditia României;

–elaborarea unui punct de vedere naţional şi aderarea la o convenţie cadru de asistenţa mutuala în domeniul protecţiei civile;

–intensificarea eforturilor pentru armonizare procedurilor aplicate în caz de urgenta civilă;

–acceptarea şi respectarea principiilor fundamentale ale protecţiei civile bazate pe valori universal recunoscute;

–elaborarea unui plan de promovare şi difuzare a reglementărilor dreptului internaţional umanitar în situaţii de protecţie civilă.

MISIUNI STRATEGICE

Misiunile strategice ale protecţiei civile au la baza obiectivele politicii în domeniul protecţiei civile şi priorităţile acesteia, principiile strategice, hotărârile organismelor de conducere abilitate, precum şi evoluţia mediului de securitate interna şi internationala. În raport cu starea mediului de securitate, misiunile se grupează astfel:

–în timp de pace (în condiţii de normalitate sau de producere a unor dezastre care nu impun decretarea stării de urgenta);

–în situaţii de criza determinata de dezastre şi decretarea stării de urgenta;

–în timp de război.

În timp de pace, structurile de protecţie civilă trebuie să acţioneze pentru realizarea şi creşterea progresiva a unei capacităţi de răspuns credibila pentru orice situaţie la care ar putea fi solicitată, în ţara sau străinătate, bazată pe prognoza, planificare, organizare, instruire şi cooperare. Principalele misiuni strategice sunt:

■ stabilirea forţelor şi mijloacelor pentru realizarea unui nivel al capacităţii de răspuns cat mai apropiat nevoilor determinate de numărul şi gradul de pericol al surselor de risc luate în evidenta şi monitorizate;

■ realizarea măsurilor necesare pentru informarea oportuna a factorilor de decizie şi alarmarea populaţiei referitor la iminenta producere a dezastrelor naturale şi/sau tehnologice sau declanşarea prin surprindere a unor acţiuni militare din interior sau exterior;

■ realizarea măsurilor de protecţie a populaţiei şi animalelor, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu conform situaţiilor de risc la care ar putea fi supus teritoriul naţional prin evacuare, adăpostire, apărare NBC şi asistenţa sanitară.

■ pregătirea personalului de conducere din comandament şi unităţile subordonate, precum şi a celor cu atribuţii în domeniul protecţiei civile din administraţia publică centrala şi locală, de la nivelul instituţiilor publice şi agenţilor economici prin şedinţe teoretice şi practice, cursuri şi convocări în ţara şi străinătate;

■ instruirea populaţiei neincadrate, a studenţilor şi elevilor, în vederea însuşirii regulilor de comportare înainte, pe timpul şi după producerea dezastrelor sau acţiunilor militare, precum şi pentru acordarea auto ajutorului sau a primului ajutor , în caz de dificultate;

■ asanarea teritoriului naţional de munitia rămasă neexplodata în urma conflictelor militare sau în cazul tragerilor de instrucţie, exerciţiilor, aplicatiilor cu trageri de lupta sau experimentarilor în poligoanele Ministerului Apărării Naţionale sau ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;

■ luarea în evidenta a tuturor surselor şi zonelor de risc natural şi tehnologic existente pe teritoriul, în spaţiul aerian şi maritim al României;

■ elaborarea prognozelor privind urmările probabile ale producerii unor dezastre, calculul necesarului de forte şi mijloace de intervenţie pentru diferite variante;

■ monitorizarea parametrilor de stare cuantificabili la toate sursele de risc luate în evidenta, culegerea şi prelucrarea datelor şi informaţiilor referitoare la depăşirea limitelor de atenţie;

■ iniţierea şi elaborarea de acte normative, regulamente, instrucţiuni şi norme cu privire la organizare, funcţionare şi principiile de întrebuinţare a structurilor de protecţie civilă pe timp de pace, criza sau război;

■ participarea la acţiuni de instruire în comun cu structuri similare din ţările vecine, din celelalte tari membre NATO şi partenere;

■ participarea la misiuni de sprijin şi asistenţa umanitara în ţările afectate de dezastre majore, la solicitarea acestora, cu aprobarea Parlamentului, conform tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România a aderat, prin elaborarea de proceduri specifice, care să permită un răspuns rapid.

Toate acestea pot fi considerate ca acţiuni pregătitoare corespunzătoare fazei (fazelor) de predezastru.

În situaţii de criza determinate de dezastre (situaţii de urgenta):

În conformitate cu tratatele şi convenţiile internaţionale la care România a aderat, protecţia civilă nu poate fi implicata în gestionarea unor situaţii de criza politico-militară sau de alta natura, singura urgenta civilă pe care o poate gestiona fiind cea determinata de dezastre.

Întrucât teritoriul României, spaţiul sau aerian şi maritim, constituie arealul de manifestare a majorităţii tipurilor de dezastre cunoscute, este necesar sa existe permanent structuri de protecţie civilă capabile să ofere răspunsul ce se impune unor asfel de provocari.

Decretarea «Stării de Urgenta» din considerentul producerii unui dezastru major este justificată numai de afectarea unei însemnate porţiuni din teritoriul naţional, existenta unui mare număr de pierderi şi distrugeri, afectarea parţială sau totală a capacităţii de răspuns a protecţiei civile din zona de dezastru.

Gestionarea situaţiilor de criza («stării de urgenta») determinate de dezastre revine Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenta, care pregăteşte, organizează şi conduce activităţile necesare conform actelor normative în vigoare. În funcţie de situaţia creata după producerea unui dezastru aceasta poate propune Preşedintelui României instituirea "Stării de Urgenta" pe întreg teritoriul naţional sau numai într-o anumită zona, ori de câte ori înlăturarea urmărilor dezastrului nu este posibila fără instituirea unor măsuri excepţionale.

În acest context, misiunile strategice ale protecţiei civile, indiferent dacă s-a dispus sau nu instituirea stării de urgenta, se referă la:

Măsuri pe timpul producerii dezastrului:

–salvarea (prevenirea şi protecţia) populaţiei, animalelor, bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu, de acţiunile distructive ale dezastrelor prin înştiinţare, alarmare şi evacuare sau dispersare temporară, adăpostire, descarcerare;

–decontaminarea chimica radioactiva a personalului, terenului, clădirilor, instalaţiilor şi echipamentului, în cazul producerii unor accidente nucleare sau chimice;

–limitarea şi înlăturarea avariilor la reţelele de utilitate publică;

–izolarea focarelor epidemiilor sau epizootiilor;

–acordarea primului ajutor, trierea şi evacuarea răniţilor la formaţiunile medicale fixe sau mobile cele mai apropiate;

–acordarea asistenţei medicale specializate şi spitalizarea persoanelor ranite, arse, iradiate, contaminate, intoxicate;

–amenajarea unor spaţii de locuit improvizate sau specializate, inclusiv a unor tabere de sinistrati (refugiati), pentru persoanele rămase fără locuinţe;

–paza şi supravegherea zonelor calamitate; colectarea, depozitarea, transportul şi distribuirea ajutoarelor umanitare de stricta necesitate pentru populaţia rămasă fără locuinţe;

–paza şi insotirea convoaielor umanitare;

–înlăturarea tuturor urmărilor dezastrelor şi participarea la refacerea condiţiilor pentru reluarea, în stare de normalitate a activităţilor sociale şi economice;

Toate acestea se pot desfăşura succesiv sau simultan în faza de producere a dezastrului precum şi după producerea acestuia (post-dezastru), în acest ultim caz, misiunile fiind împărţite în misiuni post-dezastru pe termen scurt, pe termen mediu, respectiv pe termen lung.

În timp de conflicte militare:

Majoritatea misiunilor protecţiei civile ce se executa în timp de pace sau în situaţii de criza se executa şi în timp de război, îndeosebi în zonele aflate în afară dispozitivului trupelor, la distanţe apreciabile de zona acţiunilor de lupta. Nu este exclus ca în perioada desfăşurării acţiunilor militare, în acelaşi areal, să se producă dezastre naturale sau tehnologice ale căror urmări cumulate sa producă efecte greu sau imposibil de suportat de către populaţia civilă, la înlăturarea cărora, structurile de protecţie civilă ajung, uneori, în imposibilitatea de a opune o capacitate de răspuns corespunzătoare.

Misiunile specifice protecţiei civile, pe timpul conflictelor militare sunt:

–înştiinţarea personalului de conducere cu sarcini de răspundere în domeniul protecţiei civile cu privire la pericolul acţiunilor agresorului din aer, terestru sau de pe mare, pentru anumite zone geografice ale teritoriului naţional sau pentru anumite direcţii operative sau strategice;

–alarmarea personalului de conducere şi a populaţiei din zona probabila de acţiune iminenta a agresiunii din aer, de pe mare sau terestra;

–evacuarea autorităţilor administraţiei centrale şi locale, a unei părţi a populaţiei, animalelor, bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu din zona frontierei de stat, din zona acţiunilor de lupta, din marile aglomerari urbane (în mod deosebit din Municipiul Bucureşti, capitala României şi din municipiile resedintele de judeţ), conform actelor normative în vigoare şi a planurilor întocmite din timp;

–adăpostirea personalului de conducere din administraţia publică centrala şi locală, a altor categorii de personal cu responsabilităţi în domeniul managementului sistemului naţional de protecţie civilă, a populaţiei necuprinse în măsurile de evacuare;

–dispersarea temporară a salariaţilor din instituţiile publice şi agenţii economici cu sarcini în producţia naţionala de apărare, care nu au asigurate spaţii de adăpostire la locul de muncă sau în localitatea în care-şi au domiciliul;

–înlăturarea urmărilor acţiunilor militare prin măsuri specifice corespunzătoare tipului de muniţii utilizate de agresor, a efectului şi ariei de manifestare a puterii distructive a acestora;

–refacerea infrastructurii protecţiei civile în teritoriul eliberat, după respingerea agresorului;

–refacerea capacităţii de intervenţie a forţelor şi mijloacelor participante la acţiuni de inlaturare a urmărilor acţiunilor militare;

–relocarea autorităţilor administraţiei centrale şi locale precum şi populaţiei evacuate în condiţiile asigurării condiţiilor de protecţie şi siguranţa;

–participarea la reabilitarea condiţiilor de vita şi reluarea în normalitate a activităţilor economice şi sociale.

Succesul acţiunilor structurilor de protecţiei civile din România în prevenirea şi protecţia populaţiei şi bunurilor materiale şi în înlăturarea urmărilor acţiunilor militare sau celor provocate de dezastre va depinde, în primul rând, de cantitatea şi calitatea informaţiilor cu privire la acest aspect, capacitatea de riposta eficienta a structurilor planificate sa participe la acţiuni de intervenţie, realizarea, menţinerea şi dezvoltarea cooperării cu toate forţele capabile sa ducă acţiuni de intervenţie în folosul protecţiei civile, operationalizarea oportuna a forţelor de rezerva.

CONDUCEREA SISTEMULUI NAŢIONAL DE PROTECŢIE CIVILĂ

Conducerea de ansamblu a forţelor sistemului naţional de protecţie civilă se realizează prin Parlament, Preşedintele României, Consiliul Suprem de Apărare a Tarii, Guvernul, Primul-ministru. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenta, autorităţile publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniu.

Primul-ministru este şef al Protecţiei Civile în România şi coordonează Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenta prin ministrul administraţiei şi internelor.

Potrivit deciziilor autorităţii naţionale de conducere, la nivel naţional se constituie Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta în componenta Ministerului Administraţiei şi Internelor căruia îi revine responsabilitatea executării conducerii operationale. Coordonarea unitară a activităţilor de apărare împotriva dezastrelor revine Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenta şi numai în cazul în care efectele dezastrelor, ca arie de manifestare şi amploare, pun în pericol securitatea naţionala.

În conformitate cu legislaţia în vigoare, acţiunea de evacuare în caz de conflict armat a autorităţilor administraţiei centrale şi locale, a unor categorii de populaţie, bunuri materiale şi valorilor de patrimoniu este coordonata de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta. Punerea în aplicare a planurilor întocmite în timp de pace pentru astfel de situaţii se executa cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Tarii sau a Marelui Cartier General în caz de conflict armat.

La nivel local conducerea acţiunilor de protecţie civilă se exercită, potrivit legii, de către autorităţile administraţiei publice, prin comitetele pentru situaţii de urgenta şi inspectoratele judeţene şi al Municipiului Bucureşti pentru situaţiile de urgenta.

În vederea coordonării unitare a acţiunilor de prevenire, protecţie şi intervenţie pentru înlăturarea efectelor dezastrelor naturale şi tehnologice pe timp de pace, criza şi război, în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta se constituie Centrul Operational Naţional, iar la inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenta, centre operationale judeţene, cu serviciul permanent în funcţiune.

Responsabilitatea pentru organizarea, inzestrarea, pregătirea structurilor, a sustinerii logistice şi administrative a forţelor de intervenţie, precum şi conducerea operaţională curenta a acţiunilor cu caracter teritorial revin Centrului Operational Naţional din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta.

Pe timpul situaţiei de urgenta sau de criza, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta propune ministrului Ministerului Administraţiei şi Internelor mobilizarea unora dintre unităţile sau subunitatile de protecţie civilă din rezerva.

În cazul declanşării unui conflict armat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta mobilizeaza, la ordin, toate structurile de rezerva. Coordonarea acţiunilor de protecţie civilă, pe timp de război, se realizează de către Marele Cartier General, în compunerea căruia va funcţiona o Grupa Operativă de Protecţie Civilă, a carei organizare, inzestrare şi atribuţii se stabilesc de către şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta.

Structura Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta la pace şi la război, precum şi procedurile de lucru pentru elaborarea conceptiilor, planurilor şi documentelor organizatorice de aplicare a acestora vor fi similare standardelor Aliantei Nord - Atlantice şi celor ale U.E. Procesul de standardizare şi interoperabilitate cu structuri similare din celelalte tari membre NATO, are drept scop perfecţionarea conducerii structurilor de intervenţie la toate nivelurile.

ORGANIZAREA

SISTEMULUI NAŢIONAL AL PROTECŢIEI CIVILE

Capabilitatile sistemului naţional al protecţiei civile trebuie să corespundă cerinţelor legate de îndeplinirea întregii game de măsuri ce-i revin, atât pe timp de pace, pe timp de criza, cat şi pe timp de război. Pentru a face faţa situaţiilor de risc la care este supusă populaţia şi bunurile materiale, valorile de patrimoniu, animalele şi factorii de mediu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta stabileşte forţele destinate sa ducă acţiuni de intervenţie pentru înlăturarea urmărilor dezastrelor, precum şi cele ale efectelor acţiunilor militare.

În acest sens, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta constituie în timp de pace forte operationale iar pe timp de criza sau conflict armat, forte de rezerva şi ia în evidenta formaţiunile voluntare şi organizaţiile neguvernamentale cu sarcini în domeniu.

Forţele operationale sunt alcătuite din Detasamentul de Intervenţie de protecţie civilă, Detasamentul Pirotehnic, unitatiile şi secţiile de pompieri militari, spitalele de urgenta, serviciile publice de ambulanta şi serviciile de medicina legală, alte servicii comunitare cu atribuţii în gestionare urgentelor civile.

La solicitarea organismelor internaţionale, a Centrului pentru Coordonare Euro-Atlantica pentru Răspuns la Dezastre (EADRCC) din structura NATO sau a Biroului pentru Asistenţa Umanitara (OCHA), din structura ONU precum şi a unor tari cu care România are încheiate convenţii bilaterale în domeniul protecţiei civile, anumite structuri nominalizate vor participa, cu aprobarea autorităţii naţionale (Parlament, CSAT), la acţiuni de sprijin şi asistenţa umanitara, pe teritoriul altor tari afectate de dezastre.

Pentru îndeplinirea misiunilor specifice, pe teritoriul naţional, aceste forte vor coopera cu marile unităţi, unităţile şi subunitatile Ministerului Apărării Naţionale şi cele ale Ministerului Administraţiei şi Internelor stabilite prin planurile operative, conform legii.

Forţele de rezerva vor fi alcătuite din unităţi şi subunitati de protecţie civilă care se completează sau se constituie la mobilizare, acestea fiind destinate pentru participarea la înlăturarea urmărilor dezastrelor, pe timp de criza sau război.

Acestea vor acţiona direct în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta sau a inspectoratelor judeţene şi cel al Municipiului Bucureşti în funcţie de situaţiile create, de natura şi urmările dezastrelor.

Formaţiunile voluntare de protecţie civilă se constituie conform legii, la nivelul localităţilor, instituţiilor publice şi agenţilor economici şi acţionează pe timp de pace, criza sau război, în prima urgenta în zone de dezastre pentru salvarea de vieţi omeneşti, acordarea primului ajutor şi limitarea extinderii dezastrului.

În funcţie de decizia conducătorilor acţiunilor de intervenţie, aceste forte vor continua acţiunile şi după intrarea în dispozitiv a formatiunilor specializate, operationale sau de rezerva.

CONCEPTIA DE PREGĂTIRE ŞI ANGAJARE A

FORŢELOR DE PROTECŢIE CIVILĂ ÎN ACŢIUNI

DE LIMITARE ŞI INLATURARE A URMĂRILOR DEZASTRELOR

ŞI/SAU CONFLICTELOR MILITARE

Pregătirea forţelor cuprinde trei componente: formarea, specializarea şi perfecţionarea personalului profesionalizat, pregătirea pentru intervenţie a structurilor constituite conform legii, specializarea şi perfecţionarea personalului de conducere din administraţia publică centrala şi locală cu responsabilităţi în domeniul protecţiei civile şi apărării împotriva dezastrelor.

Sistemul de învăţământ este astfel conceput, încât să asigure o buna pregătire managerială, tehnica şi de specialitate. Un rol important în pregătirea şi perfecţionarea personalului profesionalizat îl va avea Şcoala Naţionala de Pregătire în Domeniul Managementului Situaţiilor de Urgenta

Un accent deosebit se va pune pe participarea cat mai multor cadre de conducere din structurile sistemului în colegiile, şcolile şi institutele de pregătire (inclusiv cele în domeniul cunoaşterii limbilor străine) din alte tari. Centrul Regional de Pregătire NATO din România va specializa personalul în cunoaşterea şi lucrul cu procedurile NATO, la nivel tactic şi întrunit. Locul şi rolul specialiştilor în structura profesională a forţelor de protecţie civilă vor fi redefinite.

Pregătirea pentru intervenţie a forţelor de protecţie civilă are ca obiectiv general creşterea capacităţii structurilor centrale şi zonale, ale formatiunilor profesionalizate şi voluntare de a desfăşura acţiuni de intervenţie, independent şi întrunit, în cooperare cu celelalte forte ale sistemului naţional de apărare, precum şi în cadrul coalitiilor sau aliantelor. Pregătirea pentru intervenţie a elementelor componente va avea unele particularităţi, în funcţie de locul lor în structura forţelor de protecţie civilă.

Pregătirea pentru intervenţie a forţelor operationale se va executa concomitent cu îndeplinirea misiunilor de baza ce le revin. În perioada premergătoare datei la care vor participa la operaţiuni de sprijin şi asistenţa umanitara în afară graniţelor tarii, ele vor executa o pregătire particularizata intensiva, la specificul fiecărei misiuni. Nucleul activ al forţelor de rezerva executa pregătirea de comandament, concomitent cu activităţile care vizează aplicarea planurilor de mobilizare. Pentru rezervistii prevăzuţi în planurile proprii, structurile care se mobilizeaza organizează convocări sau concentrari de instrucţie.

Principala caracteristica a procesului de pregătire va fi standardizarea instruirii de baza la un nivel maxim posibil pentru fiecare componenta a forţelor de protecţie civilă. O atenţie deosebită va fi acordată problemelor specifice, procedurilor de stat major şi întrebuinţării tehnicii de intervenţie, punându-se accent pe îndeplinirea misiunilor prin utilizarea în perspectiva a sistemului C3I.

Sarcina prioritara a instruirii o va constitui profesionalizarea personalului potrivit standardelor naţionale, ale Aliantei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene.

Personalul profesionalizat va fi instruit în scopul menţinerii deprinderilor impuse de utilizarea tehnicii de intervenţie necesară îndeplinirii misiunilor.

Treptat, se vor mari numărul antrenamentelor şi exerciţiilor de specialitate. Instruirea va fi orientata către creşterea stării de operativitate a forţelor.

Forţele operationale de protecţie civilă vor respecta standardele de operativitate stabilite.

Acestea vor fi încadrate în proporţie de 90%. Unităţilor şi subunitatilor nu li se vor repartiza mai puţin de 90% din necesarul tehnicii de lupta. Standardul pentru capacitatea operativă va fi de 80%. În vederea asigurării cerinţelor de pregătire vor fi repartizate cel puţin 80% din resursele necesare. Pe măsura ce resursele necesare vor fi realizate, standardele operative vor fi ridicate la niveluri cat mai înalte.

Conceptia de angajare a forţelor de protecţie civilă pe plan intern are în vedere trecerea imediata la îndeplinirea unei misiuni de intervenţie pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor unui dezastru, la solicitarea oricărei persoane fizice sau juridice care constata sau ia la cunoştinţa despre producerea unui dezastru natural sau tehnologic. Angajarea forţelor şi mijloacelor de protecţie civilă se executa progresiv, după executarea cercetării şi recunoasterilor, introducerea în dispozitivul de intervenţie a forţelor realizandu-se în funcţie de volumul pierderilor şi distrugerilor constatate.

În cazul participării la operaţiuni de sprijin şi asistenţa umanitara în afară graniţelor tarii, independent sau în compunerea unor forte multinationale, forţele române de protecţie civilă vor fi organizate şi conduse potrivit regulilor de angajare şi planurilor operationale comune convenite, sub comanda autorităţilor stabilite prin acord.

Primirea sau acordarea de sprijin şi asistenţa umanitara se va efectua conform procedurilor naţionale, armonizate cu procedurile partenerilor din NATO şi UE şi au în vedere eficienta şi oportunitate maxima.

Comandamentul naţional îşi va exercita autoritatea de personal, de jurisdicţie şi disciplina, precum şi responsabilităţile privind inzestrarea, sprijinul logistic, asistenţa medicală şi spirituală (religioasă). Interactiunea dintre structurile militare şi mediul civil (atât guvernamental, cat şi neguvernamental) în care se acţionează este important pentru succesul operaţiunilor.

LOGISTICA

Logistica trebuie să-şi adapteze capabilitatile la scopurile şi obiectivele cuprinse în strategia protecţiei civile, prin stabilirea prioritatilor necesare asigurării unui sprijin adecvat, dinamic şi oportun pentru susţinerea forţelor. Sistemul logistic trebuie să asigure libertatea de acţiune atât pe timp de pace, cat şi în situaţii de criza sau război. Pentru susţinerea participării la noi tipuri de angajamente/misiuni multinationale de sprijin şi asistenţa umanitara, acesta trebuie să fie suplu şi flexibil. În acest scop modernizarea sistemului logistic, va avea în vedere următoarele obiective:

● sistemul logistic al protecţiei civile sa devină un sistem integrat , cu structuri modulare şi mobile, interoperabil cu sistemele logistice moderne ale protecţiei civile din celelalte tari membre NATO, care să asigure o autonomie iniţială a unităţilor în funcţie de locul lor în cadrul structurii operationale;

● asigurarea unui înalt grad de viabilitate, flexibilitate şi capacitate de adaptare în sprijinirea forţelor, în funcţie de natura misiunilor;

● realizarea unei concepţii de planificare centralizata şi de implementare descentralizata pentru a asigura sprijinul logistic necesar în vederea executării operaţiilor planificate pe teritoriul naţional şi în spaţiul de interes strategic;

● dezvoltarea unui sistem informatic de logistica, compatibil cu cel al NATO;

● renunţarea la principiul preventiv planificat, de executare a reparaţiilor de tehnica din inzestrare şi aplicarea sistemului de mentenanţă după necesitate, pe bază de diagnostic;

INFRASTRUCTURA

Pentru îndeplinirea misiunilor specifice, atât pe timp de pace cat şi pe timp de criza sau război, protecţia civilă trebuie să-şi realizeze o infrastructura capabilă să asigure prevenirea şi protecţia autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, populaţiei, bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu, ca şi suportul organizării, pregătirii, desfăşurării şi conducerii acţiunilor de intervenţie pentru înlăturarea urmărilor dezastrelor şi/sau acţiunilor militare.

Realizarea infrastructurii protecţiei civile este responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice, centrale şi locale, a personalului de conducere a instituţiilor publice şi agenţilor economici în baza normelor şi instrucţiunilor elaborate de componentele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta.

Infrastructura protecţiei civile consta în construcţii şi instalaţii permanente, dar şi mobile, executate din timp.

Infrastructura de protecţie civilă se materializeaza în:

● locuri special amenajate pentru observare (puncte de observare) construcţii permanente sau improvizate dispuse pe construcţii înalte sau forme de relief proeminente din apropierea localităţilor sau obiectivelor economice surse de risc;

–linii telefonice proprii, permanente sau temporare, pentru înştiinţarea organelor de conducere în cazul pericolului producerii unor dezastre sau în caz de conflict militar;

–frecvente radio proprii repartizate de autoritatea naţionala în domeniu pentru nevoi de comunicaţii;

–sistem principal de alarmare a populaţiei despre pericolul iminent al producerii dezastrelor sau atacurilor inamice, în caz de conflict militar, compus din sirene electrice, electronice şi dinamice de diferite capacităţi, cofrete cu sau fără automate de semnal şi circuite de actionare;

–sistem secundar de alarmare, cu aceleaşi atribuţii, compus din sirene de incinta, motosirene, fluiere cu aburi sau aer comprimat, sirene manuale, clopote, toaca şi panouri optico-acustice;

–sistem de adăpostire necesar protejării populaţiei în cazul producerii unor dezastre tehnologice la sursele de risc nuclear şi chimic sau în caz de conflict armat, compus din construcţii permanente, adaposturi de protecţie civilă pentru conducere (puncte de comanda) şi pentru populaţie şi salariaţi, adaposturi în subsoluri fără instalaţii speciale, spaţii şi subsoluri neamenajate, tunele tehnologice, pesteri, staţii de metrou, transee şi santuri adapost acoperite sau neacoperite, adaposturi individuale la locul de muncă sau în locuinţe proprietate personală (în apropierea acesteia), în caz de contaminare;

–puncte de decontaminare radioactiva, chimica sau biologica amenajate în cadrul unor băi comunale sau a grupurilor sanitare de pe lângă internate şi cămine, precum şi spălătorii chimice sau auto ce necesita amenajări simple în vederea realizării unui flux de personal, tehnica, echipament şi instalaţii, ce urmează a fi trecute prin aceste puncte;

–sediul (cazarmile) instituţiilor, unităţilor şi formatiunilor militare profesioniste care să includă spaţii de lucru pentru personal, spaţii pentru depozitare materiale şi tehnica, sali şi poligoane de pregătire, alte facilităţi.

Cetăţenii neincadrati în munca sunt obligaţi să-şi procure contra-cost sau să-şi confectioneze după tipare(modele) elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta, mijloace de protecţie individuală. De asemenea, cetăţenii care îşi construiesc locuinţe sunt obligaţi să-şi amenajeze la subsolul acelei construcţii, spaţii de adăpostire, potrivit normelor legale în vigoare.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta analizează anual gradul realizării suportului logistic şi prezintă periodic, în şedinţele Consiliului Naţional pentru Situaţii de Urgenta şi cele ale Consiliului Suprem de Apărare a Tarii realizarile şi neajunsurile din acest domeniu. Insuficienta fondurilor bugetare anuale naţionale şi locale va conduce la căutarea de noi soluţii, pentru asigurarea unei depline protecţii a populaţiei în cazul producerii unor dezastre şi/sau a declanşării unor conflicte armate.

RESURSELE PROTECŢIEI CIVILE

Resursele protecţiei civile cuprind personalul, mijloacele financiare, tehnologice, ştiinţifice, materiale şi de alta natura care vor fi alocate pentru asigurarea îndeplinirii atribuţiilor ce revin structurilor sistemului naţional al protecţiei civile. Ele determina din punct de vedere cantitativ şi calitativ, compunerea forţelor şi dotarea lor cu tehnica de intervenţie necesară.

Sistemul românesc de planificare, programare şi bugetare face eforturi pentru a deveni compatibil cu sistemele similare ale celorlalte state membre NATO. Abordarea intregrata a gestionării resurselor va fi în concordanta cu misiunile forţelor de intervenţie şi va influenţa direct capabilitatile protecţiei civile.

Efectivele profesionalizate ale forţelor de protecţie civilă nu sunt supuse procesului de reducere, fenomenul de restructurare având numai sensul modernizării şi al îndeplinirii cerinţelor de asigurare a unei reale protecţii a populaţiei, bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu în caz de dezastre sau conflict armat.

În primul rând fondurile vor fi repartizate cu prioritate, pentru programele care asigură realizarea eficientei şi economisirea costurilor printr-o eliminare rapida a mijloacelor şi programelor care nu mai sunt necesare. În al doilea rând, o direcţie prioritara va fi echilibrarea bugetului în privinta alocării resurselor. În anul 2005, bugetul de venituri şi cheltuieli pentru protecţie civilă va aloca 56% pentru personal, 13% pentru operare şi mentenanta, 18% pentru achizitionare de tehnica pentru intervenţie, 13% pentru regie. Estimam ca în anul 2008 sa ajungem la standardele realizate de celelalte state membre ale Aliantei Nord-Atlantice (40% -personal, 35-40% - inzestrare, 25-20% - operare şi mentenanta).

Alocarea resurselor va fi strâns legată de bugetul prevăzut pentru procesul multinational de planificare. Procesul cuprinde doua faze. În prima faza (2005-2008), activitatea va fi concentrata pe orientarea resurselor către constituirea şi operationalizarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenta şi către restructurarea forţelor operationale, la nivelul cerinţelor minime pentru a asigura prevenirea, protecţia şi intervenţia în caz de dezastre şi pentru interoperabilitate. Faza a doua (2008-2012) se va concentra în special pe modernizarea tehnicii şi aparaturii pentru intervenţie. Fazele procesului se intrepatrund, iar termenul limita pentru executarea lor se poate modifica în funcţie de alocarea fondurilor de la bugetul de stat şi bugetele locale.