Decizie nr. 729 din 6 decembrie 2016

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Norbert Bodo Zsolt în Dosarul nr. 946/218/2016/a1.1 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 467 D/2016.

2.La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că critica de neconstituţionalitate formulată este o consecinţă a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015. Se arată că au mai fost invocate excepţii de neconstituţionalitate similare, instanţa de contencios constituţional pronunţând, în acest sens, deciziile nr. 145 din 17 martie 2016, nr. 276 din 10 mai 2016 şi nr. 251 din 5 mai 2016, prin care a arătat că, dacă ar fi existat o jurisprudenţă constantă în sensul încălcării dreptului la apărare invocat de autorul excepţiei, în mod similar celor constatate prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, instanţa de contencios constituţional ar fi fost competentă să se pronunţe pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, dar că, în lipsa unei astfel de jurisprudenţe, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Se susţine că cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile anterior invocate sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Încheierea penală nr. 25/CJCP din 6 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 946/218/2016/a1.1, Tribunalul Satu Mare - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Norbert Bodo Zsolt, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei încheieri a judecătorului de cameră preliminară, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia nulităţii absolute a verificării legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a autorului excepţiei pentru nerespectarea termenului de 5 zile de înaintare a rechizitoriului, înainte de expirarea duratei măsurii preventive.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se face referire la Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, prin care Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, decizie despre care se susţine că este aplicabilă mutatis mutandis şi în prezenta cauză. Se arată că, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 10 din Codul de procedură penală referitoare la dreptul la apărare, ale art. 88-95 din Codul de procedură penală ce reglementează asistenţa juridică şi a dispoziţiilor din cuprinsul aceluiaşi cod referitoare la obligaţiile organelor de urmărire penală şi ale instanţei de judecată, rezultă că sancţiunea nerespectării dreptului la apărare este nulitatea relativă, care intervine doar atunci când este adusă o atingere efectivă drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, şi care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului, în condiţiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie făcând situaţiile particulare prevăzute la art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul de procedură penală. Se arată, însă, că dreptul acuzatului de a beneficia de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, prevăzut la art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţie, este obligatoriu a fi respectat, fiind transpus în legislaţia naţională prin art. 10 din Codul de procedură penală.

6.Tribunalul Satu Mare - Secţia penală susţine că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 336 din 30 aprilie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că prevederile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Or, cu atât mai mult, trimiterea în judecată prin rechizitoriu a unui inculpat aflat în stare de arest preventiv impune învestirea instanţei într-un termen care să ofere suficiente garanţii pentru asigurarea dreptului la apărare al inculpatului. Se conchide că termenul de 5 zile prevăzut la art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală nu poate fi decât peremptoriu, nerespectarea lui fiind de natură a încălca prevederile art. 24 din Constituţie.

7.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Guvernul susţine că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se susţine că atât soluţia, cât şi considerentele Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.

9.Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 1.819D/2016, nr. 1.459 D/2015 şi nr. 1.404 D/2015, prin care a arătat că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că "termenul de 5 zile înainte de expirarea duratei măsurii preventive" este un termen de recomandare, iar nu un termen imperativ.

10.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului faţă de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanţa competentă, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia."

13.Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare şi, prin prisma prevederilor art. 20 din Constituţie cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, dispoziţiilor art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil.

14.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, Curtea Constituţională pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 145 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, Decizia nr. 251 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016, şi Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, prin care a respins, ca inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

15.Prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, anterior menţionată, Curtea a făcut trimitere la Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, prin care a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nerespectarea termenului "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive" atrage incidenţa art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin aceeaşi decizie, instanţa de contencios constituţional a constatat că, potrivit art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, propunerea de prelungire a arestării preventive împreună cu dosarul cauzei se depun la judecătorul de drepturi şi libertăţi cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, prima şi ultima teză ale alin. (2) al aceluiaşi articol stabilind că judecătorul de drepturi şi libertăţi fixează termen pentru soluţionarea propunerii de prelungire a arestării preventive înainte de expirarea duratei măsurii şi că, în aceste împrejurări, avocatul inculpatului este încunoştinţat şi i se acordă, la cerere, posibilitatea de a studia dosarul cauzei. În ceea ce priveşte natura juridică a termenului regresiv reglementat de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanţei pentru prelungirea arestării preventive ca fiind un termen de recomandare. Ţinând cont de faptul că raţiunea termenului de depunere a propunerii de prelungire a duratei arestării preventive este aceea de a asigura respectarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului arestat şi de a elimina arbitrarul cât priveşte dispunerea prelungirii măsurii privative de libertate, Curtea a constatat că acest termen are natura juridică a unui termen peremptoriu, aceasta fiind singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi cu dispoziţiile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei.

16.Prin aceleaşi decizii mai sus menţionate, respectiv Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 şi Decizia nr. 251 din 5 mai 2016, Curtea a constatat, însă, că, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, a reţinut neconstituţionalitatea prevederilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât a constatat existenţa unei practici juridice constante, care stabilea natura juridică a termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora ca fiind de recomandare, dând valenţe de neconstituţionalitate textului criticat. În acest sens, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, Curtea a observat că practica judiciară cvasiunanimă, în special cea a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a calificat termenul de minimum 5 zile de sesizare a instanţei, prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală (art. 159 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968), ca fiind un termen de recomandare (paragraful 21). Prin aceeaşi Decizie nr. 336 din 30 aprilie 2015, Curtea a constatat că, în cauză, este pusă în discuţie însăşi constituţionalitatea interpretării pe care acest text de lege a primit-o în practică, în concret, natura juridică a termenului reglementat de normele procesual penale precitate, şi că, de vreme ce deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări, Curtea are competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţială în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei. Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, că interpretarea dată dispoziţiilor art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul că termenul prevăzut pentru depunerea de către procuror a propunerii de prelungire a arestării preventive ar fi un termen de recomandare, aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 24 referitor la dreptul la apărare şi ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportat la prevederile art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul acuzatului de a dispune de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale, întrucât intervalul de timp rămas până la soluţionarea propunerii este insuficient pentru pregătirea unei apărări efective şi pentru studierea de către judecător a cauzei, pentru derularea şedinţei şi pentru soluţionarea propunerii.

17.Astfel, prin Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 şi Decizia nr. 251 din 5 mai 2016, Curtea a constatat că termenul prevăzut de dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală are aceeaşi natură juridică cu cel prevăzut de art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală, fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situaţia avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, - când instanţa de contencios constituţional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime şi de durată - aparţinând inclusiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a dat textului valenţe neconstituţionale -, în cauzele deduse judecăţii nu se putea vorbi de o atare interpretare a dispoziţiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în acelaşi timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menţionate. Prin urmare, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pune în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a legii, ce trebuie să aparţină instanţelor judecătoreşti, a fost respinsă, ca inadmisibilă.

18.În fine, prin Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt clare, precise şi previzibile, îndeplinind condiţiile referitoare la calitatea legii, şi că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora, prin sintagma "cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia", este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, aşa încât sunt incidente normele procesual penale ale art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală, sancţiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exerciţiul dreptului de a proceda la prelungirea măsurii preventive în cauză şi nulitatea absolută a actului făcut peste termen.

19.De asemenea, Curtea a constatat că, în jurisprudenţa sa, a preluat doctrina dreptului viu (a se vedea Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, şi Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, paragraful 30 şi următoarele), atât în privinţa normei supuse controlului de constituţionalitate, cât şi în privinţa normei de referinţă. Dacă în privinţa normei de referinţă, şi anume Constituţia, Curtea este unica autoritate jurisdicţională care are competenţa de a o interpreta, în privinţa normelor supuse controlului de constituţionalitate, interpretarea este realizată de instanţele judecătoreşti, conform art. 126 alin. (1) din Constituţie.

20.Prin urmare, pentru determinarea conţinutului normativ al normei supuse controlului de constituţionalitate, Curtea trebuie să ţină seama de modul în care aceasta este interpretată în practica judiciară. Interpretarea legilor este operaţiunea raţională, indispensabilă în procesul aplicării şi respectării acestora, având drept scop clarificarea înţelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluţionare a cauzelor cu care au fost învestite, această operaţiune este realizată de instanţele judecătoreşti, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. Interpretarea astfel realizată indică instanţei constituţionale înţelesul normei juridice supuse controlului de constituţionalitate, obiectivizându-i şi circumscriindu-i conţinutul normativ. În vederea atingerii acestei finalităţi, interpretarea dată normelor juridice trebuie să fie una general acceptată, aceasta putându-se realiza fie prin pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unor hotărâri prealabile sau în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă (a se vedea Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, paragrafele 29-30). Or, în prezenta cauză, Curtea constată că, în privinţa modului de interpretare a normei juridice supuse controlului de constituţionalitate, nu au fost pronunţate nici hotărâri prealabile, nici hotărâri în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, care să contravină dispoziţiilor Legii fundamentale, iar, cu privire la practica judiciară existentă, se constată că aceasta nu se caracterizează printr-o cvasiunanimitate care să plaseze interpretarea textului criticat în afara cadrului şi a limitelor Constituţiei. În acest context, faptul că, în practică, unele instanţe judecătoreşti interpretează, în mod izolat, termenul prevăzut la art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală ca fiind unul de recomandare, şi nu unul imperativ şi, pe această bază factuală, se solicită Curţii Constituţionale pronunţarea unei decizii similare Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015, nu relevă decât o chestiune de greşită interpretare şi aplicare a legii, care poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar. Controlul de constituţionalitate vizează conţinutul normativ al normei juridice, astfel cum acesta este stabilit printr-o interpretare generală şi continuă la nivelul instanţelor judecătoreşti, neputând fi efectuat asupra conţinutului normei juridice rezultat din interpretările eronate şi izolate ale unor instanţe judecătoreşti. Prin urmare, controlul de constituţionalitate poate viza norma, astfel cum aceasta este interpretată, în mod continuu, printr-o practică judiciară constantă, prin hotărâri prealabile şi prin hotărâri pronunţate în recursuri în interesul legii, atunci când acestea contravin dispoziţiilor Legii fundamentale. Însă, competenţa Curţii Constituţionale este, de asemenea, angajată atunci când există o practică judiciară divergentă şi continuă, fără a fi izolată, în care una dintre interpretările date normei în cauză este contrară exigenţelor Constituţiei. Cu alte cuvinte, criteriul fundamental pentru determinarea competenţei Curţii Constituţionale de a exercita controlul de constituţionalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistenţa sa în timp, în cadrul practicii judiciare, aşadar, existenţa unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanţelor. De aceea, Curtea constată că este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existenţa unei practici unitare/neunitare de interpretare şi aplicare a legii de natură a încălca exigenţele Constituţiei, iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, ci al controlului judecătoresc.

21.Aşadar, Curtea a constatat că nu are competenţa de a elimina, pe calea controlului de constituţionalitate, din conţinutul normativ al textului, o anumită interpretare izolată şi vădit eronată a acestuia, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar.

22.În prezenta cauză, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu s-a constatat, până la data redactării prezentei decizii, o interpretare constantă/continuă, în sensul că termenul prevăzut în cuprinsul textului criticat este unul de recomandare, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie o problemă de constituţionalitate a prevederilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, problema juridică invocată fiind, prin urmare, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, atribuţie ce revine instanţelor judecătoreşti.

23.Nu în ultimul rând, Curtea reţine că încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost pronunţată la data de 6 aprilie 2016, anterior publicării Deciziei nr. 145 din 17 martie 2016, Deciziei nr. 251 din 5 mai 2016 şi Deciziei nr. 276 din 10 mai 2016 în Monitorul Oficial al României, Partea I, motiv pentru care nu poate fi constată o încălcare de către instanţa care a sesizat Curtea Constituţională a celor reţinute de Curte prin deciziile anterior menţionate, în sensul nesocotirii caracterului peremptoriu al termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, caracter afirmat de instanţa de contencios constituţional prin jurisprudenţa antereferită.

24.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Norbert Bodo Zsolt în Dosarul nr. 946/218/2016/a1.1 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop