referitoare la compensarea muncii prestate sâmbăta și/sau duminica, în bani sau timp liber
Dosar nr. 2.842/1/2024
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Lavinia Dascălu | - judecător la Secția I civilă |
| Ileana Ruxandra Tirică | - judecător la Secția I civilă |
| Irina Alexandra Boldea | - judecător la Secția I civilă |
| Gheorghe Liviu Zidaru | - judecător la Secția I civilă |
| Mihaela Glodeanu | - judecător la Secția I civilă |
| Roxana Popa | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Minodora Condoiu | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ruxandra Monica Duță | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Rodica Zaharia | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Valentina Vrabie | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Liliana Vișan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Adriana Florina Secrețeanu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Alina Nicoleta Ghica Velescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Mădălina Elena Vladu Crevon | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Bogdan Cristea | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.842/1/2025 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal privind lămurirea următoarei chestiuni de drept:
Dacă compensarea muncii prestate sâmbăta și/sau duminica, în bani sau timp liber, se adaugă la repausul acordat în alte zile lucrătoare sau dacă compensarea în bani sau cu timp liber exclude acordarea repausului săptămânal în cazul unor angajați ai Poliției Locale, având în vedere dispozițiile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 137, 139, 141 și 142 din Codul muncii, precum și cele ale art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 și ale art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018?
Magistratul-asistent învederează că la dosar a fost depus raportul întocmit.
Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 1 noiembrie 2024, în Dosarul nr. 3.504/99/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
Sesizarea a fost înregistrată la 11 decembrie 2024, cu Dosar nr. 2.842/1/2024.
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017
Articolul 21Sporul pentru munca suplimentară
(1)Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
(2)În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
(3)În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
(4)Plata muncii în condițiile alin. (2) și (3) se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic în scris, fără a se depăși 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii. (...)
Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Codul muncii
Articolul 137
(1)Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.
(2)În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(3)În situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă. (...)
Articolul 139
(1)Zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:
–1 și 2 ianuarie; (...)– 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române;
–Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paștelui;
–prima și a doua zi de Paști;
–1 mai;
–1 iunie;
–prima și a doua zi de Rusalii;
–Adormirea Maicii Domnului;
–30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României;
–1 decembrie;
–prima și a doua zi de Crăciun;
–două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creștine, pentru persoanele aparținând acestora. (...)
Articolul 141
Prevederile art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității.
Articolul 142
(1)Salariaților care lucrează în unitățile prevăzute la art. 140, precum și la locurile de muncă prevăzute la art. 141 li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
(2)În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
Articolul 8
Prin derogare de la prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, în anul 2018, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
Articolul 35
(1)Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.
(2)Prin excepție de la prevederile alin. (1), în perioada 2020-2021, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, polițiștii din penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenit(ă)
Prin acțiunea introductivă, reclamanții, persoane fizice, au solicitat în contradictoriu cu pârâta Poliția Locală, în principal, acordarea compensării în bani a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru și care nu a fost compensat cu timp liber, pentru ultimii trei ani de la data introducerii acțiunii, respectiv de la data transferului pentru o reclamantă, sume actualizate, iar, în subsidiar, acordarea timpului liber compensator pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, pentru perioada de referință.
În motivare, au arătat că sunt funcționari publici, polițiști locali, salarizați de pârâtă și au prestat muncă în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, fără acordarea unui timp liber corespunzător.
În raport cu art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017 și art. 137 din Codul muncii, legiuitorul face distincție între repausul săptămânal și zilele libere, astfel că, în situația muncii prestate sâmbăta și duminica, nu folosește sintagma „compensării cu timp liber corespunzător“, ci de „repaus săptămânal“. Acordarea repausului săptămânal în alte zile ale săptămânii nu înlătură obligația acordării compensației, în bani sau timp liber corespunzător, potrivit reclamanților. Altfel spus, munca prestată în perioada repausului săptămânal (sâmbăta sau duminica) trebuie compensată cu repaus săptămânal (în zilele lucrătoare de luni până vineri) și cu un spor.
Începând cu anul 2010, au arătat reclamanții că, prin acte normative succesive, s-a prevăzut faptul că munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa numai cu timp liber corespunzător, în acest sens fiind relevante prevederile art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 și ale art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.
Cu privire la art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 s-a arătat că anumite categorii de funcționari publici, respectiv „personalul militar, polițiști, polițiștii din penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională“ sunt exceptate de la obligația acordării compensării doar cu timp liber în cazul în care au desfășurat activitate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
Totodată, prin Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018 este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depășesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii“.
În aceste condiții, se creează o discriminare pentru polițiștii locali cu atribuții în domeniile ordinii și liniștii publice, precum și al circulației pe drumurile publice, care au desfășurat activitatea în echipă cu cei din cadrul Poliției Române sau au desfășurat aceleași activități ca funcționarii publici cu statut special.
De asemenea, conform Directivei 2000/78/CE privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar compatibile, nu neapărat în situații similare.
Or, în aplicarea art. 41 din Constituția României, repausul săptămânal nu poate fi compensat, ci trebuie doar acordat, de regulă, sâmbăta sau duminica sau în alte zile din cursul săptămânii, iar pentru munca prestată sâmbăta și/sau duminica se acordă o compensare, de regulă în bani sau cu timp liber corespunzător.
Totodată, au învederat că, potrivit art. 137 alin. (2) din Codul muncii, „repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile“, aspect ce semnifică faptul că nu este identitate de termeni între acordare în alte zile și compensare, din analiza alin. (3) al aceluiași articol rezultând că sporul este o compensare, care se adaugă la repausul acordat în alte zile.
Dacă se interpretează că o compensare în bani exclude și acordarea repausului săptămânal, s-ar ajunge la situația în care cel ce muncește în weekend să fie remunerat cu o sumă mai mică decât munca prestată în zilele lucrătoare (respectiv 75%).
În concluzie, munca prestată în repausul săptămânal (sâmbăta sau duminica) trebuie recompensată cu repaus săptămânal (în zilele lucrătoare de luni până vineri) și cu o compensare cu timp liber corespunzător.
O interpretare contrară a legii, anume că acordarea repausului săptămânal în altă zi lucrătoare înseamnă chiar compensarea cu timp liber corespunzător, ar fi nefirească și contrară prevederilor legale incidente.
Pârâta nu a depus întâmpinare, însă prin precizările formulate, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, având în vedere că drepturile salariale ale reclamanților au fost calculate în conformitate cu dispozițiile legale.
În cadrul soluționării acțiunii, s-au dispus sesizarea instanței supreme și suspendarea judecății cauzei.
Reținând că obiectul prezentei cauze îl reprezintă stabilirea și plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, completul învestit judecă în primă instanță acest litigiu, iar de modalitatea de interpretare a chestiunilor de drept menționate mai sus depinde în tot soluționarea pe fond a cauzei de față, constatând din verificările efectuate că asupra acestor chestiuni Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a mai pronunțat, nu fac obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici nu fac obiectul unei sesizări pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în curs de soluționare, s-a apreciat ca admisibilă sesizarea instanței supreme.
În ce privește caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare, s-a arătat că, spre deosebire de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiție, completul învestit cu soluționarea unei chestiuni ce ține de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanță.
Instanța de trimitere a arătat că dispozițiile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 137, 139, 141 și 142 din Codul muncii, precum și cele ale art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 și ale art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 trebuie interpretate în sensul că, în cazul unor angajați ai Poliției Locale, compensarea muncii prestate sâmbăta și/sau duminica, în bani sau timp liber, se adaugă la repausul acordat în alte zile lucrătoare, pentru considerentele indicate de reclamanți.
Punctele de vedere ale părților rezultă din motivele aduse prin cererea de chemare în judecată și în precizările depuse la solicitarea instanței.
Într-o orientare, compensarea muncii prestate sâmbăta și/sau duminica (în bani sau în timp liber) se poate adăuga la repausul acordat în alte zile lucrătoare, în funcție de specificul activității angajaților Poliției Locale, în acest sens fiind punctele de vedere teoretice transmise de Tribunalul Ilfov și de Tribunalul Iași; de asemenea, a fost transmisă și o sentință din anul 2011 a Tribunalului Tulcea, care însă nu are în vedere și cadrul normativ ulterior al Legii-cadru nr. 153/2017, ordonanțelor de urgență ale Guvernului nr. 90/2017 și nr. 114/2018.
În sens contrar sunt hotărârile transmise de Curtea de Apel Brașov și de Tribunalul Cluj (nedefinitivă), Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ, precum și punctele de vedere teoretice înaintate de Curtea de Apel Iași, Tribunalul Brașov și de Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că, la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018, a statuat că este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depășesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 64 din 3 martie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 11 aprilie 2025, a stabilit că, în aplicarea prevederilor art. 35 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și ale art. II alin. (3) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, pentru a beneficia de plata orelor lucrate suplimentar nu este necesar ca funcționarul public cu statut special să solicite, în prealabil, printr-un raport scris, acordarea de timp liber corespunzător orelor lucrate suplimentar în termenul de 60 de zile de la prestarea muncii.
Prin Decizia nr. 123 din 7 aprilie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 2.498/1/2024, nepublicată*), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 20.614/3/2023, privind dezlegarea următoarelor probleme de drept:
Dacă, în interpretarea și aplicarea art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, derogatorii de la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru perioada în care legislația prevede posibilitatea compensării orelor suplimentare prestate de angajat doar cu timp liber corespunzător, instituția publică angajatoare poate fi obligată la plata acestora în situația în care nu a fost acordat timpul liber corespunzător în termenul prevăzut de lege.
Dacă sintagma «timp efectiv lucrat» prevăzută pentru calculul majorării de 75% pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător în aplicarea art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 coroborat cu art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, pentru personalul militar din cadrul Serviciului de Protecție și Pază, poate fi interpretată în sensul că se referă doar la perioada în care își îndeplinește atribuțiile din fișa postului sau se referă la întreg timpul în care salariatul a fost la dispoziția angajatorului.
Dacă pentru cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională sunt aplicabile prevederile art. 112 alin. (1) din Codul muncii care reglementează durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână.
Dacă efectuarea serviciului în ture de către cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională conduce la acumularea de ore suplimentare în condițiile în care sunt depășite cele 40 de ore pe săptămână prevăzute de art. 112 alin. (1) din Codul muncii
*)Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 123 din 7 aprilie 2025 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 23 iunie 2025.
Curtea Constituțională, prin deciziile nr. 198/2024 și nr. 731/2023, a respins excepția de neconstituționalitate a art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.
Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă.
Referitor la admisibilitatea sesizării în analiză, temeiul de drept al acesteia îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, al cărei domeniu de reglementare este conturat expres prin dispozițiile sale de la art. 1, în sensul că se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.
În materia enunțată se instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care prin art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 se prevede că „Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile dreptului comun, astfel cum se și statuează expres prin art. 4 din ordonanța de urgență, conform căruia „Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (...), precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie“.
Înalta Curte de Casație și Justiție mai reține că, în măsura în care un aspect este reglementat expres prin ambele dispoziții normative, anume atât prin ordonanța de urgență a Guvernului, cât și prin Codul de procedură civilă, iar aspectul respectiv se prezintă identic în ambele reglementări, sensul jurisprudențial conferit normei din Codul de procedură civilă trebuie să fie avut în vedere și în scopul deslușirii înțelesului noii reglementări din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Astfel, din cuprinsul principiilor prezentate în preambulul acestui act normativ rezultă că, la adoptare, legiuitorul delegat a ținut cont de „configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România“, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism procedural, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, „în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“.
Spre deosebire însă de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în cea instituită de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar Înalta Curte de Casație și Justiție poate fi sesizată și de către un complet de judecată învestit cu soluționarea cauzelor în primă instanță.
Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării:
(i)existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac;
(ii)cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze;
(iii)existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;
(iv)chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Admisibilitatea învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile în temeiul art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 rămâne, așadar, în continuare condiționată de existența unei chestiuni de drept veritabile.
Câtă vreme art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 utilizează în conținutul său sintagma „chestiune de drept“ în mod identic reglementării art. 519 alin. (1) din Codul de procedură civilă, coerența practicii judiciare impune aplicarea în mod analog a jurisprudenței deja consacrate cu privire la mecanismul de unificare al hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept. De altfel, nu poate fi concepută o reglementare specială care să facă referire în textul său la o noțiune autonomă identică, aceea de „chestiune dificilă de drept“, dar al cărui conținut juridic să fie diferit față de acela din legea generală.
Or, în jurisprudența creată în aplicarea dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la mecanismul hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în mod constant că este necesară întrunirea cerinței privitoare la caracterul real și serios al problemei de drept cu care a fost sesizată. Chiar dacă chestiunea de drept are legătură cu dezlegarea cauzei, dar ea nu îndeplinește cerința de a fi o veritabilă și reală problemă de drept, născută dintr-un text incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii și potențial generatoare de practică neunitară, declanșarea mecanismului de preîntâmpinare a jurisprudenței neunitare nu este necesară în această ipoteză.
În acest cadru nu trebuie omisă cerința ca încheierea de sesizare să cuprindă motivele care susțin admisibilitatea sesizării, în raport cu prevederile art. 1 și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, alături de punctul de vedere al completului de judecată și al părților. Astfel, instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are obligația să se conformeze cerințelor instituite prin art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, de la care nu se derogă în cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024. După cum s-a reținut în mod constant în jurisprudența instanței supreme, din cuprinsul punctului de vedere al instanței inserat în încheierea de sesizare, conform art. 520 din Codul de procedură civilă, trebuie să rezulte elementele concrete ale cauzei care să facă posibilă analiza necesității mecanismului de unificare raportat la chestiunea de drept indicată. Astfel, acesta trebuie să reflecte caracterul neclar al normei susceptibile de interpretări diferite, dificultatea reală și serioasă în care se află instanța în alegerea uneia dintre variantele potențiale de interpretare, ce depășește obligația generală a instanțelor de drept comun de interpretare a legii și aplicare a acesteia la o cauză pendinte.
În cauza de față, sesizarea adresată în condițiile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu îndeplinește însă condiția existenței unei chestiuni dificile de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei, deși celelalte trei condiții menționate anterior sunt îndeplinite, respectiv existența unei cauze în curs de judecată în primă instanță, cauza se încadrează între cele prevăzute limitativ la art. 1 din ordonanța de urgență, iar problema litigioasă nu reiese a face obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Referitor la condiția cumulativă neîndeplinită, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, din analiza încheierii de ședință publică din 1 noiembrie 2024, pronunțată în dosarul Tribunalului Iași, faptul că instanța de trimitere nu indică nicio dificultate de analiză și soluționare a chestiunii de drept pentru care a realizat această sesizare.
În acest sens, lectura încheierii de sesizare nu permite decelarea vreunei dificultăți a Tribunalului Iași de aplicare și interpretare a dispozițiilor legale relevante soluționării obiectului cererii de chemare în judecată formulate prin prisma cauzei sale juridice, judecătorul fondului neindicând faptul că problema de drept propusă instanței supreme ar fi născută dintr-un text incomplet sau neclar ori susceptibil de interpretări contradictorii. Dimpotrivă, Tribunalul Iași exprimă o opinie clară asupra modului de interpretare a ansamblului normativ dedus soluționării, după ce anterior prima instanță s-a rezumat la o prezentare a procesului, cu sublinierea textelor normative indicate a fi relevante în contextul obiectului și cauzei juridice ale cererii de chemare în judecată.
Înalta Curte de Casație și Justiție mai observă că, în formularea întrebării adresate, tribunalul s-a raportat atât la dispoziții care privesc munca prestată în zilele de repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, cât și la norme vizând munca prestată în zilele de sărbători legale. Or, utilitatea acestor din urmă norme juridice nu a fost în vreun fel subliniată de Tribunalul Iași, din moment ce întrebarea apare a se raporta la zilele de sâmbătă și duminică, în mod obișnuit expresia repausului săptămânal, fără a fi însă singurele zile în care acesta poate fi acordat.
De asemenea, modalitatea de formulare a întrebării comportă ea însăși discuții, deoarece induce dubiul asupra măsurii în care judecătorul fondului se raportează la problema posibilității de compensare a muncii prestate sâmbăta și/sau duminica în bani sau timp liber corespunzător ori la problema posibilității de a fi exclus repausul săptămânal în anumite ipoteze. În acest sens, ambele ipoteze expuse prin întrebarea sesizată de Tribunalul Iași fac referire la compensarea muncii prestate sâmbăta și/sau duminica în bani sau timp liber corespunzător, elementul variabil fiind adiționarea sau excluderea repausului săptămânal. Or, potrivit obiectului cererii de chemare în judecată, așa cum a fost menționat în cuprinsul încheierii de sesizare, partea reclamantă urmărește o acordare a compensării în bani a muncii prestate în zilele respective, iar, în subsidiar, acordarea timpului liber compensator pentru munca amintită, nu o valorificare a repausului săptămânal, pentru a exista vreo necesitate de clarificare a interpretării normelor juridice în legătură cu acesta din urmă.
Nu în ultimul rând, prin intermediul întrebării adresate, Tribunalul Iași urmărește o implicare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea procesului în fond, printr-o aplicare directă a temeiurilor de drept la contextul cauzei. Instanța de trimitere expune premisa pretinsă a compensării muncii prestate sâmbăta și/sau duminica în bani sau timp liber în cazul polițiștilor locali, fără a fi efectuată vreo analiză preliminară referitoare la specificul activității desfășurate de aceștia pentru a se stabili dacă zilele respective constituiau expresia unui repaus săptămânal, iar, în caz afirmativ, dacă această categorie profesională se circumscrie situației de excepție din perioada de referință în care putea interveni o compensare în bani pentru anumite categorii profesionale.
Astfel, în procedura dezlegării unei chestiuni de drept, rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, inclusiv în cazul sesizărilor formulate în temeiul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, rămâne unul extraordinar și subsecvent, procedura putând fi parcursă atunci când o chestiune de drept, determinantă pentru soluționarea pe fond a unei cauze, nu apare ca fiind de ajuns de clară, prin raportare la dispozițiile legale din care derivă, generând dificultăți de înțelegere și aplicare.
Față de aspectele deja arătate în precedent, observarea soluțiilor jurisprudențiale sau a opiniilor teoretice reieșite din verificările anterioare efectuate de Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai prezintă utilitate în cauză, sesizarea analizată fiind inadmisibilă.
În consecință, cum mecanismul instituit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 este menit să dea o rezolvare de principiu unei/unor chestiuni de drept punctuale, iar nu să soluționeze o cerere de chemare în judecată prin prisma ansamblului cauzei sale juridice, Înalta Curte de Casație și Justiție va conchide în sensul că nu sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile de admisibilitate necesare pentru a interveni o dezlegare în drept potrivit sesizării ce i-a fost adresată, astfel că aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.504/99/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
Dacă compensarea muncii prestate sâmbăta și/sau duminica, în bani sau timp liber, se adaugă la repausul acordat în alte zile lucrătoare sau dacă compensarea în bani sau cu timp liber exclude acordarea repausului săptămânal în cazul unor angajați ai Poliției Locale, având în vedere dispozițiile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, art. 137, 139, 141 și 142 din Codul muncii, precum și cele ale art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 și ale art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018?
Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2025.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
