referitoare la interpretarea și aplicarea art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, derogatorii de la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017
Dosar nr. 2.498/1/2024
| Mariana Constantinescu | - vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului |
| Carmen Elena Popoiag | - președintele Secției I civile |
| Adina Oana Surdu | - președintele Secției a II-a civile |
| Elena Diana Tămagă | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal |
| Mirela Vișan | - judecător la Secția I civilă |
| Ileana Ruxandra Tirică | - judecător la Secția I civilă |
| Diana Florea Burgazli | - judecător la Secția I civilă |
| Dorina Zeca | - judecător la Secția I civilă |
| Gheorghe Liviu Zidaru | - judecător la Secția I civilă |
| Roxana Popa | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ruxandra Monica Duță | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Rodica Zaharia | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Carmen Sandu Necula | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Ștefan Ioan Lucaciuc | - judecător la Secția a II-a civilă |
| Liliana Vișan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Andreea Marchidan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Adriana Florina Secrețeanu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Alina Nicoleta Ghica Velescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Mădălina Elena Vladu Crevon | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.498/1/2024 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).
Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor probleme de drept:
Dacă, în interpretarea și aplicarea art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, derogatorii de la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru perioada în care legislația prevede posibilitatea compensării orelor suplimentare prestate de angajat doar cu timp liber corespunzător, instituția publică angajatoare poate fi obligată la plata acestora în situația în care nu a fost acordat timpul liber corespunzător în termenul prevăzut de lege;
Dacă sintagma „timp efectiv lucrat“ prevăzută pentru calculul majorării de 75% pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător în aplicarea art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 coroborat cu art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, pentru personalul militar din cadrul Serviciului de Protecție și Pază, poate fi interpretată în sensul că se referă doar la perioada în care își îndeplinește atribuțiile din fișa postului sau se referă la întreg timpul în care salariatul a fost la dispoziția angajatorului;
Dacă pentru cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională sunt aplicabile prevederile art. 112 alin. (1) din Codul muncii care reglementează durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână;
Dacă efectuarea serviciului în ture de către cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională conduce la acumularea de ore suplimentare în condițiile în care sunt depășite cele 40 de ore pe săptămână prevăzute de art. 112 alin. (1) din Codul muncii.
Magistratul-asistent învederează că la dosar au fost depuse raportul întocmit și punctul de vedere din partea Serviciului de Protecție și Pază.
Președintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:
I. Titularul și obiectul sesizării:
Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 25 octombrie 2024, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la problemele de drept ce fac obiectul prezentei sesizări.
Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 5 noiembrie 2024, cu nr. 2.498/1/2024.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013
Articolul 13
(...)
(5)Prin excepție de la prevederile art. 9 alin. (1), pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiștii, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă o majorare de 75% din baza de calcul prevăzută la alin. (4).
(6)Dreptul prevăzut la alin. (5) se stabilește proporțional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective și se determină pe baza raportului dintre baza de calcul și durata normală a timpului de lucru.
Este de menționat că prevederile art. 13 alin. (5) și (6) au fost abrogate prin Legea-cadru nr. 153/2017.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
Articolul 35
(1)Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2) - (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.
(2)Prin excepție de la prevederile alin. (1), în perioada 2020-2021, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, polițiștii din penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenit(ă).
(3)Prin excepție de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenit(ă), proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021
Articolul II
(1)Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2022, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.
(2)Prin excepție de la prevederile alin. (1), în anul 2022, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenită/cuvenit.
(3)Prin excepție de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în anul 2022 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către polițiștii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenită/cuvenit, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022
Articolul II
(1)Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2023, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.
(2)Prin excepție de la prevederile alin. (1) în anul 2023, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, polițiștii de penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenită/cuvenit.
(3)Prin excepție de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în anul 2023 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către polițiștii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenită/cuvenit, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.
Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017
Sporul pentru munca suplimentară
Articolul 21
(...)
(2)În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
(3)În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.
(4)Plata muncii în condițiile alin. (2) și (3) se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de șeful ierarhic în scris, fără a se depăși 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanților salariaților, potrivit legii.
(5)La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depășirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.
(6)Prevederile prezentului articol nu se aplică persoanelor salarizate prin plata cu ora, prin cumul de funcții în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice ori persoanelor angajate cu timp parțial.
Articolul 112
(1)Pentru salariații angajați cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână.
III. Expunerea procesului
Prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, reclamanții persoane fizice au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Protecție și Pază obligarea la evidențierea și plata sporurilor cuvenite reclamanților în conformitate cu orele de muncă suplimentar efectuate peste programul de lucru normal, orele de muncă efectuate în zilele de sărbători legale, în zilele de repaus săptămânal, precum și cele efectuate în zilele declarate ca zile nelucrătoare, începând cu anul 2009 până la data intrării în rezervă, actualizate cu nivelul ratei inflației și dobânzii penalizatoare de la momentul exigibilității acestora și până la momentul plății efective, obligarea pârâtului la acordarea sporurilor salariale integral cuvenite prin eliminarea plafonărilor nelegal dispuse raportat la baza salarială și care astfel au creat situații discriminatorii față de personalul nou-angajat cu o calificare similară, de asemenea actualizate cu rata inflației și a dobânzii penalizatoare de la momentul exigibilității și până la acordarea efectivă a sporurilor.
În motivare, reclamanții au învederat că sunt foști angajați ai pârâtului și că, în perioada derulării raportărilor de muncă, au efectuat ore de muncă suplimentare conform ordinului de zi pe unitate, care vizează atât orele suplimentare peste programul normal de lucru, cât și cele efectuate la chemările instituției în zilele de sărbătoare, în zilele de repaus săptămânal ori cele declarate nelucrătoare.
În privința capătului doi de cerere au arătat că sporurile au fost acordate la o bază salarială diminuată, rămânând blocate la nivelul anului 2009, fără indexare și creșterea salariului minim pe economie.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a arătat că, în perioada de referință, munca suplimentară prestată peste durata normală a timpului de lucru poate fi compensată numai cu timp liber corespunzător, singura excepție fiind cea prevăzută de art. 13 alin. (5) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013; totodată, reclamanților, în calitate de cadre militare, nu le erau aplicabile dispozițiile generale referitoare la durata normală a timpului de lucru, la perioadele de repaus, precum și la zilele de repaus săptămânal ori sărbători legale prevăzută de Codul muncii, ci cele privind situațiile de excepție, care sunt reglementări speciale, derogatorii și au în vedere specificul activității instituției.
A susținut pârâtul că reclamanții au lucrat în ture sau în funcție de nevoile operative și misiunile ordonate, că au beneficiat de timp liber în mod corespunzător, că nu este vorba de ore suplimentare, ci doar de o individualizare a programului de muncă, impusă de specificul instituției și de necesitatea asigurării operative a misiunilor Serviciului de Protecție și Pază.
În ceea ce privește orele lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care nu se lucrează, legislația incidentă (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021) prevede acordarea unei majorări de 75% din baza de calcul pentru activitatea desfășurată de personalul din sistemul administrației penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, când nu se poate compensa cu timp liber corespunzător. Plata acestei majorări se face proporțional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective.
Această majorare a soldei de funcție s-a acordat pentru timpul efectiv lucrat, în condițiile stabilite prin ordin al conducătorilor instituțiilor publice de apărare, ordine publică și securitate națională cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin bugetele anuale ale instituțiilor.
Reclamanții au beneficiat de plata majorării salariale pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.
Faptul că toate orele cu drept la majorare pe care reclamanții le-au prestat le-au fost plătite reiese și din împrejurarea că aceștia nu au contestat în termenul legal fișele individuale de pontaj sau fluturașii de salariu aferenți respectivelor perioade.
În cadrul soluționării acțiunii, pârâtul a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, respectiv de dezlegarea acestei chestiuni de drept depinde în tot soluționarea cauzei de față, iar din verificările efectuate rezultă că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a mai pronunțat în soluționarea recursului în interesul legii sau pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
De asemenea, din verificările efectuate a rezultat că problema de drept menționată nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici nu face obiectul unei sesizări în curs de soluționare.
În ceea ce privește caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare, s-a reținut că, spre deosebire de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu impune o astfel de condiție, completul învestit cu soluționarea unei chestiuni ce ține de salarizarea personalului plătit din fonduri publice fiind obligat, în măsura în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu a lămurit deja problema de drept incidentă, să sesizeze această instanță.
Tribunalul București a reținut că, în ceea ce privește posibilitatea plății orelor suplimentare în situația în care nu s-a acordat timp liber corespunzător în termenul prevăzut de lege, sediul materiei, în perioada 6.07.2020-data trecerii în rezervă a reclamanților (ianuarie 2021-noiembrie 2022), este dat de art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, conform căruia: „Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora“; potrivit alin. (3) al aceluiași articol: „Prin excepție de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în perioada 2019-2021 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenit(ă), proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.“
Art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 prevede că: „Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2022, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.“ Alin. (3) arată că: „Prin excepție de la prevederile alin. (1), munca suplimentară prestată în anul 2022 peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea și evidența generală a documentelor de identitate și a pașapoartelor simple, în emiterea și evidența permiselor de conducere și a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum și de către polițiștii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, se plătește cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenită/cuvenit, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții. Plata majorării se efectuează în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.“
În condițiile în care nu este incident art. 35 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 datorită specificului atribuțiilor Serviciului de Protecție și Pază, nefiind invocat în cauză, întrucât reclamanții, în perioada ce face obiectul cauzei, executau activități deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii și siguranței publice, Tribunalul București a reținut că art. 35 alin. (1) din același act normativ impune compensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător, obligație ce revine angajatorului în ceea ce privește programarea în serviciu a personalului militar. În cazul în care nu s-a acordat timp liber corespunzător, reglementarea nu legiferează, deoarece obligația stabilită în sarcina angajatorului era o obligație de rezultat imperativă, nu de mijloace și dispozitivă, impunând angajatorului adoptarea conduitei în aplicarea normei juridice imperative și ale reglementărilor incidente.
Opinia instanței este în sensul că, în cazul nerespectării obligației instituite de art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, nu poate fi primită apărarea pârâtului, conform căreia legislația specifică nu prevede posibilitatea plății vreunei majorări salariale pentru astfel de situații, munca fiind prestată peste durata normală a timpului de lucru.
În ceea ce privește sintagma „timp efectiv lucrat“ prevăzută pentru calculul majorării de 75% pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător în aplicarea art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, instanța a reținut că cele mai multe dispoziții ale Directivei 2003/88/CE au fost transpuse în dreptul intern - art. 111 alin. (1) și (2), art. 114 alin. (1) și (2), art. 115, art. 120 din Codul muncii, iar în sensul sintagmei „timp efectiv de lucru“, în accepțiunea art. 13 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, trebuie să se includă întreaga perioada de gardă, independent de prestațiile de muncă efectuate în mod real de lucrător în respectiva perioadă. Sintagma „timpul efectiv lucrat“ avută în vedere de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 nu are în vedere un program de lucru optimizat prin ordinele directorului Serviciului de Pază și Protecție, singurul criteriu relevant fiind al stabilirii dacă angajatul era la dispoziția angajatorului în perioada de gardă.
În ceea ce privește interpretarea art. 112 alin. (1) din Codul muncii, opinia instanței este în sensul că, în lipsa unor norme juridice derogatorii, se aplică dreptul comun, în speță Codul muncii. Astfel, chiar și în situația militarilor se aplică normele referitoare la durata normală a timpului de muncă, ceea ce depășește durata normală a timpului de muncă constituind muncă suplimentară.
Reclamanții au solicitat respingerea cererii de sesizare, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, iar Înalta Curte de Casație și Justiție deja s-a pronunțat. Chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită nu ridică dificultăți în interpretare, nu necesită nelămuriri, nu este o problemă reală, veritabilă și susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite și controversate și nu se impune lămurirea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor indicate de către pârât.
Cu privire la programul de lucru, anume cel privind munca suplimentară, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin Decizia nr. 65/2020, în care s-a statuat că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017 se completează cu prevederile Codului muncii, art. 273 din acest cod menționând expres că, acolo unde nu sunt dispoziții contrare, se aplică norma generală, anume Codul muncii.
Respingerea sesizării se impune cu atât mai mult cu cât nu există dispoziții noi, deoarece acestea au fost lămurite de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene și de Directiva 2003/88/CE, ca atare Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate oferi altă interpretare.
Pârâtul a solicitat sesizarea instanței supreme, deoarece, până în prezent, problemele de drept invocate nu au făcut obiectul unei dezlegări din partea instanței de judecată și, în opinia sa, sunt esențiale pentru lămurirea aspectelor deduse judecății, cu referire la întrebarea dacă, pentru perioada în care legislația prevede exclusiv compensarea orelor suplimentare prestate cu timp liber corespunzător, se poate dispune obligarea unei instituții angajatoare la plata acestor ore, în situația în care nu s-a putut acorda timp liber corespunzător.
De asemenea, a solicitat să se stabilească, în contextul actelor normative care reglementează acordarea unei majorări de 75% pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și în celelalte zile, care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, care este sensul sintagmei „timp efectiv lucrat“ la care se referă această majorare, deci explicarea acestei sintagme strict în contextul acordării acestei majorări de 75%.
Totodată, a cerut lămurirea următoarei chestiuni: „Dacă pentru cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională sunt aplicabile prevederile art. 112 alin. (1) din Codul muncii, care reglementează durata normală a timpului de lucru de 40 de ore pe săptămână.“
O a patra chestiune cu privire la care instanța supremă este chemată a se pronunța ar fi aceea privind efectuarea de către cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională a serviciului în ture, ceea ce conduce, de cele mai multe ori, la depășirea duratei normale a timpului de lucru de 40 de ore pe săptămână, și dacă, într-o astfel de situație, cadrele militare acumulează ore suplimentare.
Astfel, se impune a se răspunde la toate aceste patru chestiuni, fără de care nu se poate soluționa prezenta cauză, fiind îndeplinite condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; astfel, există o chestiune asupra căreia instanța supremă nu s-a pronunțat și nu este necesar a se analiza dacă este sau nu este o chestiune dificilă, susceptibilă să dea naștere unor interpretări diferite, în acest sens apreciind toate instanțele de judecată care au dispus sesizarea instanței supreme. În condițiile în care sunt chestiuni de drept asupra cărora Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat încă, suspendarea este obligatorie.
Cu privire la prima problemă de drept, într-o primă orientare, hotărârile înaintate de Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Cluj și Tribunalul Sibiu, precum și punctele de vedere ale Curții de Apel Iași și ale Tribunalului Teleorman sunt în sensul că, în interpretarea și aplicarea art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, derogatorii de la art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, munca suplimentară se poate compensa doar cu timp liber corespunzător; într-o a doua orientare, hotărârile înaintate de Tribunalul Arad și Tribunalul București și punctele de vedere ale Tribunalului Buzău și ale Tribunalului Ilfov sunt în sensul că, pentru perioada în care instituția publică angajatoare nu a acordat timp liber corespunzător, poate fi obligată la plata orelor suplimentare. Corelativ acestei opinii, Tribunalul Vaslui a considerat că orele suplimentare nu pot fi plătite decât în situația încetării raporturilor de muncă, caz în care nu mai pot fi aplicabile prevederile privind obligativitatea compensării orelor lucrate suplimentare doar cu timp liber corespunzător.
Referitor la cea de-a doua întrebare, s-a arătat că sintagma „timp efectiv lucrat“, în accepțiunea art. 13 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, se referă la întreaga perioadă de timp în care salariatul a fost la dispoziția angajatorului, așa cum rezultă din hotărârile înaintate de Tribunalul Arad și de Tribunalul Caraș-Severin, precum și din punctele de vedere ale Tribunalului Buzău, Tribunalului Ilfov și Tribunalului Teleorman, în sens contrar fiind opinia înaintată de Tribunalul Vaslui.
În ceea ce privește a treia întrebare s-a considerat că dispozițiile art. 112 din Codul muncii se aplică și cadrelor militare din sistemul de apărare și ordine publică, în acest sens fiind hotărârile înaintate de Tribunalul Arad și de Tribunalul Caraș-Severin, precum și punctele de vedere ale Curții de Apel Iași și ale Tribunalului Ilfov, în sens contrar fiind opiniile Tribunalului Teleorman și ale Curții de Apel Cluj.
Cu privire la ultima întrebare, orientarea este în sensul că prestarea serviciului în ture conduce la acumularea de ore suplimentare, așa cum rezultă din hotărârile înaintate de Tribunalul Arad și de Tribunalul Caraș-Severin, precum și punctul de vedere al Tribunalului Ilfov.
Ministerul Public a menționat că, la nivelul Secției judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 65 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 13 ianuarie 2021, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018, a statuat că este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul, acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depășesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii.
Curtea Constituțională, prin deciziile nr. 198/2024 și nr. 731/2023, a respins excepția de neconstituționalitate a art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.
Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă.
Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024.
Domeniul de reglementare al acestui act normativ este prevăzut expres prin dispozițiile art. 1, ordonanța de urgență aplicându-se în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.
În consecință, prevederile ordonanței de urgență se aplică cu prioritate în raport cu dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa cu prevederile dreptului comun, cuprinse în Codul de procedură civilă, astfel cum se statuează expres prin art. 4 din ordonanța de urgență, conform căruia „Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, (...) precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie“.
Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
Procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții de admisibilitate a sesizării:
(i)existența unei cauze în curs de judecată, în primă instanță sau în calea de atac;
(ii)cauza să fie dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze, respectiv litigiul să vizeze stabilirea și/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice;
(iii)existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei;
(iv)chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Prima condiție este îndeplinită, deoarece cauza în cadrul căreia a fost formulată sesizarea se află în curs de judecată, în primă instanță, la Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Este îndeplinită și a doua condiție, întrucât cauza are ca obiect stabilirea și/sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, respectiv ale personalului din cadrul Serviciului de Protecție și Pază.
Nu este îndeplinită însă a treia condiție de admisibilitate ce vizează existența unei chestiuni de drept, care ar putea face obiect al sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
În cuprinsul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu se definește noțiunea „chestiune de drept“, însă lămurirea acesteia se va face ținând seama de principiile prezentate de legiuitorul delegat în preambulul ordonanței de urgență și de necesitatea completării, conform art. 4 din ordonanța de urgență, a dispozițiilor speciale ale acesteia cu prevederile dreptului comun cuprinse în Codul de procedură civilă și cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dată în interpretarea prevederilor de drept comun, jurisprudență care a dezvoltat noțiunea autonomă a „chestiunii de drept“, susceptibilă de interpretare pe calea mecanismului hotărârii prealabile.
În preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, alături de alte principii prezentate, legiuitorul delegat a înțeles să țină seama de „configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și de efectul obligativității hotărârii pe care o pronunță Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu îndatorirea sa constituțională de asigurare a aplicării și interpretării unitare a legii de către toate instanțele judecătorești din România“, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, „în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“.
Astfel fiind, reiese neîndoielnic ideea că procedura specială prevăzută de ordonanța de urgență, prezintă caracteristicile esențiale ale procedurii pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, așa cum aceasta este reglementată de dispozițiile de drept comun din art. 519-521 din Codul de procedură civilă, la care se adaugă diferențele specifice menționate expres în conținutul dispozițiilor ordonanței de urgență.
Mai mult, spre deosebire de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă care folosesc noțiunea de „chestiune de drept“, în preambulul ordonanței de urgență, legiuitorul delegat folosește sintagma „chestiuni dificile de drept“, dorind să sublinieze astfel că doar chestiunile cu un anumit grad de dificultate în drept (și nu orice chestiuni de drept) sunt cele care pot fi obiectul procedurii speciale reglementate de ordonanța de urgență, în acord cu întreaga jurisprudență a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dezvoltată începând cu anul 2013, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, care a instituit acest mecanism de unificare a priori a jurisprudenței instanțelor naționale.
În plus, potrivit art. 40 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, preambulul reprezintă unul dintre elementele constitutive ale actului normativ (alături de titlu, formula introductivă, partea dispozitivă, formula de atestare a autenticității actului), fiind cel care enunță, în sinteză, scopul și, după caz, motivarea reglementării (conform art. 43 din aceeași lege).
Chiar dacă în jurisprudența Curții Constituționale a României s-a statuat că „expunerea de motive, prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituție, este un document de motivare necesar în cadrul procedurii de adoptare a legilor, însă, odată adoptată legea, rolul său se reduce la facilitarea înțelegerii acesteia“, expunerea de motive dezvăluie finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ, fiind un instrument important în folosirea metodei teleologice. În acest sens, Curtea Constituțională a României a arătat că „expunerea de motive a legii nu este decât un instrument al uneia dintre metodele de interpretare consacrate - metoda de interpretare teleologică. Aceasta presupune stabilirea sensului unei dispoziții legale ținându-se seama de finalitatea urmărită de legiuitor la adoptarea actului normativ din care face parte acea dispoziție. Astfel, expunerea de motive este doar un instrument din multe altele ale unei metode interpretative. Faptul că aceasta nu este suficient de precisă sau că nu lămurește toate aspectele de conținut ale normei nu duce la concluzia că însăși norma respectivă este neconstituțională pentru acest motiv, ea având doar o funcție de suport în interpretarea normei adoptate“ (Decizia Curții Constituționale a României nr. 285/2023).
Rațiunea instituirii condițiilor formale anterior arătate ale sesizării constă în asigurarea îndeplinirii scopului pentru care a fost introdus acest mecanism procedural, respectiv uniformizarea jurisprudenței și asigurarea predictibilității acesteia, fără ca folosirea sa să genereze suspendarea nejustificată a judecării unei cauze, printr-o interpretare arbitrară a necesității declanșării procedurii de către instanța de judecată, cu consecința prelungirii nejustificate a duratei procesului civil și, din această perspectivă, a afectării dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În consecință, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu instituie în sarcina instanțelor specializate în materia prevăzută de art. 1 obligația de a declanșa mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile în orice situație în care este identificată o chestiune de drept ce nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanței supreme, ci numai în acele cazuri în care chestiunea de drept în discuție reflectă acele trăsături, cu excepția caracterului noutății, pe care Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept le-a subliniat în mod constant în jurisprudența dezvoltată în aplicarea dispozițiilor art. 519-521 din Codul de procedură civilă, cu care ordonanța de urgență se completează.
În situația contrară s-ar ajunge la o delegare, nepermisă, a funcției jurisdicționale a judecătorului cauzei în favoarea instanței supreme, chemată astfel nu să dea dezlegări de principiu asupra unor chestiuni de drept dificile, ci să dea rezolvare unor raporturi juridice concrete, aplicând norma de drept asupra situațiilor factuale punctuale.
Apoi, în ceea ce privește cerința existenței unei chestiuni de drept reale, dificile, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au reținut următoarele:
a)chestiunea de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 59; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42);
b)chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie o chestiune care ridică serioase dificultăți de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii, iar nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu ori existența unor simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, paragrafele 62 și 65; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018, paragraful 37; Decizia nr. 34 din 24 mai 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 7 iulie 2021, paragraful 61; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37);
c)pentru a ne afla în prezența unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie reflectate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură aceasta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020, paragraful 50; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 37; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021, paragraful 41; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021, paragraful 42). Sub acest aspect s-a reținut că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege (Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021, paragraful 46).
Cu privire la sesizarea Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată nu îndeplinește cerința de a fi o veritabilă chestiune de drept, în sensul celor anterior prezentate, nefiind dedusă dintr-un text de lege incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări contradictorii, de natură a fi supusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile.
Prin sesizarea formulată, instanța de trimitere nu se raportează la niciun text de lege lacunar, incomplet sau susceptibil de interpretări diferite, ci formulează patru întrebări prin care lasă să se întrevadă, pe de o parte, chestiunile invocate prin acțiune de către reclamanți, cu referire la nesocotirea unor dispoziții legale de către unitatea angajatoare, iar, pe de altă parte, prin care solicită din partea instanței supreme interpretarea sintagmei „timp efectiv lucrat“, prin raportare la elementele speței, pentru a putea calcula, în dosar, majorarea de 75% pentru activitatea desfășurată de reclamanții-angajați, majorare pe care aceștia o solicită în considerarea prevederilor art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, coroborate cu art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013. În tot acest context, noțiunea de „timp de lucru“ a fost definită prin Directiva 2003/88/CE (protecția securității și sănătății) a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, iar, la rândul ei, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în numeroase rânduri, prin hotărâri care se impun statelor membre, cu privire la interpretarea sintagmei „timp de lucru“ (a se vedea Hotărârea din 9 septembrie 2003, Jaeger, C-151/02; Hotărârea în Cauza C-303/98; Hotărârea din 15 iulie 2021 în Cauza C-742/19 referitoare la anumite aspecte ale organizării timpului de lucru în cazul membrilor forțelor armate).
În cuprinsul încheierii de sesizare, prima instanță reține că, spre deosebire de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, în cadrul mecanismului de unificare a practicii reglementat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 legiuitorul s-a abătut de la cerința noutății chestiunii de drept, iar caracterul imperativ al normei exclude eventualele aprecieri ale instanței de trimitere cu privire la dificultatea chestiunii de drept de care depinde soluționarea litigiului.
Cu alte cuvinte, autorul sesizării a considerat că, prin ordonanța de urgență în discuție, se naște în sarcina instanțelor specializate obligația de a sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, fără a se mai avea în vedere finalitatea sensului dispozițiilor legale prin care s-a instituit tocmai mecanismul pronunțării hotărârii prealabile.
Astfel fiind, instanța de trimitere expune în cuprinsul încheierii de sesizare raționamentul juridic pe care ar trebui să se întemeieze soluția din cauza dedusă judecății, iar din acesta nu reiese caracterul lacunar al normelor analizate.
Pe de altă parte, autorul sesizării nu urmărește identificarea conținutului conceptual al normelor, ci stabilirea modului de aplicare a acestora la situația de fapt din dosar, operațiune ce excedează atribuțiilor completului constituit pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile.
Din expunerea elementelor speței reiese că angajatorul achită sumele pentru ipotezele incidente, în sensul că nu compensează orele suplimentare cu timp liber corespunzător în situația prestării de muncă suplimentară atât peste programul normal de lucru, cât și în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu prevederile în vigoare, nu se lucrează, ci că acordă majorări raportate la solda de funcție/salariul de funcție cuvenită/cuvenit angajaților.
În atare situație, reclamanții, cadre militare, nici nu contestă că nu li s-ar fi acordat amintitele majorări reglementate prin normele derogatorii instituite de art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021, art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 și de art. 13 alin. (5) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, ci doar că modul de evidențiere a acestora și plata lor de către angajator, în contextul fișelor de pontaj prezentate în cauză, nu respectă prevederile legale sus-menționate.
Reiese, așadar, că prima întrebare din sesizare nu pune în discuție nicio dificultate de interpretare a normelor de drept indicate în acțiune, în timp ce prin a doua întrebare, privitoare la sintagma „timp efectiv lucrat“, se urmărește obținerea unei soluții în dosar, fiind evident, în raport cu datele concrete ale speței, respectiv în raport cu modul de desfășurare a activității de către reclamanții, cadre militare, în ture, că lămurirea acesteia se subscrie obligației ordinare a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării litigiului.
Ultimele două întrebări fac trimitere deopotrivă la dispozițiile art. 112 alin. (1) din Codul muncii, dar interpretarea acestei norme legale nu comportă o reală și serioasă dificultate, de natură a fi supusă dezlegării în prezenta cauză, fiind necesară realizarea unui simplu raționament judiciar, prin analiza sistematică și teleologică a textelor legale apreciate ca fiind relevante în dosar, a căror interpretare formează obiectul sesizării.
De asemenea, cu referire la prevederile art. 112 din Codul muncii și la activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special, ca în cazul de față, s-a pronunțat Decizia nr. 65/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dispozitivul căreia s-a consemnat că: „În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 8 și art. 10 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 raportat la art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 și art. IV alin. (1) și (6) din Legea nr. 79/2018 este permisă cumularea majorării de 75% din baza de calcul acordată pentru activitatea desfășurată de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, cu drepturile aferente muncii suplimentare prestate de aceiași funcționari peste programul normal de lucru, doar pentru orele efectiv lucrate ce depășesc durata normală a timpului de lucru potrivit art. 112 din Codul muncii.“
Deși lămurirea modalității de interpretare și aplicare a normelor legale în cadrul mecanismului hotărârii prealabile are scopul de a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, în lipsa unor asemenea ipoteze care să reflecte caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, împrejurări ce nu au fost evidențiate de instanța de trimitere în sesizarea supusă analizei, rămâne atributul exclusiv al acesteia să soluționeze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice recunoscute în dreptul intern și, după caz, reperele jurisprudențiale obligatorii cu referire la chestiunea de drept în discuție.
Reținând, în condițiile prezentate, neconformitatea sesizării, în acord cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia rațiunea reglementării mecanismului hotărârii prealabile este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuțiile jurisdicționale ale instanței de judecată, rolul instanței supreme neputând deveni astfel unul de soluționare directă a cauzei, se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.
În concluzie, ca urmare a constatării neîndeplinirii condiției de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept reale, în temeiul art. 2 alin. (1) și art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, precum și în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, mecanismul de unificare a practicii judiciare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile care să ofere o dezlegare de principiu nu poate fi activat.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. 20.614/3/2023, privind dezlegarea următoarelor probleme de drept:
Dacă, în interpretarea și aplicarea art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. II alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022, derogatorii de la dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru perioada în care legislația prevede posibilitatea compensării orelor suplimentare prestate de angajat doar cu timp liber corespunzător, instituția publică angajatoare poate fi obligată la plata acestora în situația în care nu a fost acordat timpul liber corespunzător în termenul prevăzut de lege;
Dacă sintagma „timp efectiv lucrat“ prevăzută pentru calculul majorării de 75% pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător în aplicarea art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 și art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 coroborat cu art. 13 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, pentru personalul militar din cadrul Serviciului de Protecție și Pază, poate fi interpretată în sensul că se referă doar la perioada în care își îndeplinește atribuțiile din fișa postului sau se referă la întreg timpul în care salariatul a fost la dispoziția angajatorului;
Dacă pentru cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională sunt aplicabile prevederile art. 112 alin. (1) din Codul muncii care reglementează durata normală a timpului de muncă de 40 de ore pe săptămână;
Dacă efectuarea serviciului în ture de către cadrele militare din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională conduce la acumularea de ore suplimentare în condițiile în care sunt depășite cele 40 de ore pe săptămână prevăzute de art. 112 alin. (1) din Codul muncii.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 aprilie 2025.
VICEPREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
MARIANA CONSTANTINESCU
Magistrat-asistent,
Ileana Peligrad
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
