referitoare la interpretarea și aplicarea art. 50 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia
Dosar nr. 932/1/2021
| Denisa-Angelica Stănișor | - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal - președintele completului |
| Horațiu Pătrașcu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Claudia Marcela Canacheu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Mădălina Elena Grecu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Maria Hrudei | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Marius Ionel Ionescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Andreea Marchidan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Luiza Maria Păun | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Adrian Remus Ghiculescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Veronica Năstasie | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Adriana Florina Secrețeanu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Liliana Vișan | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
| Virginia Filipescu | - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal |
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispozițiilor art. 520 alin. (6) din Codul de procedură civilă și ale art. 36 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul ÎCCJ).
Ședința este prezidată de doamna judecător Denisa-Angelica Stănișor, președintele Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La ședința de judecată participă magistratul-asistent Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulamentul ÎCCJ.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 971/2/2020.
Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că raportul întocmit de judecătorul-raportor a fost comunicat părților, iar reclamanta din litigiul în care a fost formulată sesizarea a depus punct de vedere asupra chestiunii de drept.
În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, constată următoarele:
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea din 14 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 971/2/2020, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:
1.În interpretarea și aplicarea art. 50 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, noțiunea de «nerespectarea procedurilor prevăzute de prezenta ordonanță privind acordarea creditului direct pentru producție» trebuie interpretată în sensul în care Comisia de soluționare a contestațiilor constituită în cadrul Ministerului Culturii are atribuția de a reevalua scenariile proiectelor cinematografice?2. Art. 50 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia se poate interpreta în sensul în care participanții la concursul de selecție a proiectelor cinematografice organizat de Centrul Național al Cinematografiei au deschisă calea contestației în ceea ce privește evaluarea propriu-zisă a proiectelor cinematografice (calitate scenariu, calitate regizor, calitate producător)?3. Art. 50 din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia poate fi interpretat în sensul în care Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Culturii are atribuția de a reevalua scenariile proiectelor cinematografice înscrise în concurs?
Prin Cererea înregistrată la 21 februarie 2020 pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal cu nr. 971/2/2020, reclamanta P. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii, a formulat, în temeiul art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), acțiune în contencios administrativ prin care a solicitat:
(i)anularea hotărârilor nr. 145, 146 și 147 din 16.01.2020, emise de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Culturii (comunicate reclamantei la 20.01.2020);
(ii)obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru prejudiciul material și pentru prejudiciul moral produse prin emiterea actelor administrative nelegale;
(iii)obligarea pârâtului, prin Comisia de soluționare a contestațiilor, să reevalueze scenariile proiectelor, să acorde punctajul pentru calitatea regizorului și calitatea producătorului și să acorde finanțarea solicitată de reclamantă. În susținerea cererii de chemare în judecată au fost expuse, rezumativ, aspectele arătate în continuare.
Anual, Centrul Național al Cinematografiei (CNC) organizează concurs de selecție a proiectelor cinematografice prin care acordă finanțare pentru producția de filme românești (Concursul).
Desfășurarea Concursului este reglementată de Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia (Ordonanța Guvernului nr. 39/2005) și de Regulamentul privind concursul de selecție a proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producție și distribuire de filme, aprobat prin Ordinul ministrului culturii și cultelor nr. 2.335/2006 (Regulamentul).
Conform art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, CNC este organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul cinematografiei, instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Ministerului Culturii, iar, în cadrul ministerului, se constituie, pentru fiecare sesiune a Concursului, Comisia de soluționare a contestațiilor, care verifică dacă CNC a respectat procedurile de acordare a finanțării.
Conform Regulamentului, Concursul prin care CNC selectează proiectele cinematografice are mai multe etape, și anume:
(i)etapa de evaluare a scenariilor, în care sunt numite comisiile de selecție, care analizează calitatea scenariilor proiectelor înscrise în Concurs, și se stabilește clasamentul scenariilor în ordinea descrescătoare a notelor, iar proiectele care au obținut cel puțin nota 6 se califică în etapa a doua;
(ii)etapa de finanțare, în cadrul căreia comisiile de selecție acordă punctaj pentru calitatea regizorului și pentru calitatea producătorului și stabilesc notele finale ale proiectelor. În funcție de nota finală, comisiile de selecție elaborează clasamentul proiectelor înscrise în Concurs, care este comunicat Consiliului de administrație al CNC;
(iii)etapa de emitere a hotărârilor Consiliului de administrație al CNC, prin care, în funcție de clasamentul proiectelor, se stabilește pentru fiecare proiect suma ce urmează a fi acordată cu titlu de ajutor de stat;
(iv)etapa de încheiere a contractelor de creditare.
Conform art. 50 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 și art. 17 alin. (1) și (2) din Regulament, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Culturii are atribuția de a verifica respectarea procedurilor prevăzute de lege și de Regulament în cadrul fiecărei etape a Concursului.
În speță se susține că, în ceea ce privește contestațiile formulate de societate, Comisia de soluționare a contestațiilor nu a analizat niciuna dintre procedurile indicate în contestații, considerând că nu are atribuția de a verifica respectarea procedurilor aferente etapei de evaluare a scenariului.
Reclamanta a participat cu trei proiecte la Sesiunea nr. X/2018 a Concursului organizat de CNC. La 19 octombrie 2018, CNC a publicat hotărârile cu privire la proiectele selectate în cadrul Concursului, iar reclamanta a formulat contestație împotriva hotărârilor, invocând nerespectarea Regulamentului în etapa de selecție a scenariilor și în etapa de finanțare, solicitând reevaluarea proiectelor și acordarea finanțării. Prin hotărârile nr. 1.697, 1.698 și 1.969 din 4 decembrie 2018, Comisia de soluționare a contestațiilor a respins contestațiile ca tardiv formulate. Prin Decizia nr. 1.020 din 19 decembrie 2019, Curtea de Apel București a admis acțiunea reclamantei și a anulat hotărârile respective. Înainte de redactarea și comunicarea deciziei Curții de Apel București, prin hotărârile nr. 145, 146 și 147 din 16 ianuarie 2020, Comisia de soluționare a contestațiilor a respins, ca inadmisibile, contestațiile.
Reclamanta susține că hotărârile nr. 145, 146 și 147 din 16 ianuarie 2020 sunt nelegale, pentru următoarele motive:
(i)hotărârile au fost emise înainte de redactarea și comunicarea Deciziei nr. 1.020 din 19 decembrie 2019 a Curții de Apel București;
(ii)hotărârile încalcă dispozițiile art. 50 din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 și art. 17 alin. (5) din Regulament, întrucât CNC a distribuit în anul 2018 o sumă mult mai mică decât prevedea legea;
(iii)CNC nu a respectat criteriile de notare a scenariului stabilite prin Regulament;
(iv)prin actele administrative contestate, Comisia de soluționare a contestațiilor în mod greșit a reținut că nu are atribuția de verificare a etapei evaluării scenariilor, ceea ce ar însemna că partea este lipsită de orice cale de atac împotriva rezultatului evaluării în etapa respectivă;
(v)calea de atac este admisibilă, fiind prevăzută de art. 50 din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 și art. 17 din Regulament, care se referă la nerespectarea procedurilor, fără a stabili excepții cu privire la vreuna dintre etapele Concursului, atribuțiile Comisiei vizând toate etapele și procedurile Concursului.
În motivarea capătului de cerere referitor la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul material și moral, reclamanta arată că fapta ilicită constă în lipsirea sa de calea de atac prevăzută de art. 50 din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 și de posibilitatea de a obține finanțare pentru proiectele înscrise în Concurs, ca efect al aplicării greșite a dispozițiilor legale. Se susține că prejudiciul material constă în paguba suferită prin finanțarea din fonduri private a unuia dintre proiectele pentru care nu a fost acordată finanțarea în cadrul Concursului, iar prejudiciul moral rezidă în atingerea adusă imaginii și reputației sale, cauzată de imposibilitatea de realizare a proiectelor.B. Apărările intimatului Ministerul Culturii
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Culturii a invocat:
(i)excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004;
(ii)excepția lipsei calității sale procesuale pasive;
(iii)excepția lipsei de interes a reclamantei;
(iv)excepția inadmisibilității acțiunii, în susținerea căreia, în raport cu dispozițiile art. 16 din Legea nr. 554/2004 și art. 20 din Regulament, se argumentează că ministerul nu are calitatea de emitent al actelor contestate. Pe fond, pârâtul solicită respingerea acțiunii, arătând că hotărârile atacate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale, în limitele competenței ce revine ministerului de a verifica respectarea procedurilor prevăzute de lege și Regulament și în contextul în care ministerul nu are atribuția de a analiza valoarea, calitatea sau impactul proiectelor cinematografice și scenariilor.C. Cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile
Reclamanta P. SRL a formulat cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, cu privire la chestiunile de drept expuse la pct. 8.
În motivarea cererii, reclamanta argumentează îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul următor:
(i)cererea vizează interpretarea art. 50 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, în baza căruia au fost emise actele administrative atacate cu acțiune în anulare;
(ii)cererea este formulată de una dintre părțile Dosarului nr. 971/2/2020 aflat pe rolul Curții de Apel București, învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, conform art. 50 alin. (4) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005;
(iii)chestiunile de drept vizează modul de aplicare a dispozițiilor legale, cu privire la care există interpretări diferite la nivel doctrinar și jurisprudențial, fiind necesar a se lămuri dacă, în calea de atac, Comisia de soluționare a contestațiilor poate evalua scenariile, poate reevalua proiectul cinematografic și poate stabili în mod diferit punctajul acordat acestuia în cele trei etape ale Concursului (etapa evaluării scenariului, etapa evaluării regizorului și a producătorului și etapa evaluării financiare a proiectului);
(iv)în practica instanțelor există interpretări diferite, în sensul în care într-o opinie, contestația reglementată de art. 50 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 este apreciată a fi o cale de atac specială, specifică domeniului cinematografiei, în cadrul căreia Comisia de soluționare a contestațiilor este învestită cu analiza respectării dispozițiilor legale de către CNC în fiecare dintre etapele Concursului, având atribuția de a reevalua proiectele cinematografice și de a acorda punctaje suplimentare cu privire la oricare dintre criteriile de evaluare a proiectelor (scenariu, calitate regizor, calitate producător, criteriul financiar etc.) și de a decide cu privire la finanțarea unui proiect cinematografic în urma admiterii contestației; într-o altă opinie s-a apreciat că, în raport cu dispozițiile incidente, Comisia de soluționare a contestațiilor nu are nici atribuția de a analiza legalitatea actelor administrative emise de CNC în cadrul Concursului și nici atribuția de a reevalua calitatea scenariului, a regizorului și a producătorului;
(v)de lămurirea chestiunilor de drept depinde soluționarea cauzei, întrucât acțiunea este întemeiată pe dispozițiile a căror lămurire se solicită și vizează împrejurarea că, în lipsa reevaluării calității scenariului de către Comisie, reclamanta este lipsită de cale de atac împotriva a 65% din nota finală acordată în cadrul Concursului;
(vi)chestiunea de drept este nouă, întrucât Înalta Curte nu s-a pronunțat și nu există un recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Reclamanta și-a exprimat punctul de vedere în sensul că art. 50 din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 permite reevaluarea calității scenariului de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Culturii, deoarece această etapă (evaluarea scenariului) nu este expres exclusă de lege din atribuțiile Comisiei.
Obiectul sesizării vizează dispozițiile art. 50 din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările și completările ulterioare:
Articolul 50
(1)Nerespectarea procedurilor prevăzute de prezenta ordonanță privind acordarea creditului direct pentru producție și dezvoltare de proiect poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la anunțarea rezultatelor sesiunii de concurs, la Ministerul Culturii și Cultelor.
(2)Prin ordin al ministrului culturii și cultelor se numește o comisie de soluționare a contestațiilor formată din 5 membri.
(3)Comisia de soluționare a contestațiilor se pronunță în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestațiilor.
(4)Hotărârile comisiei de contestație pot fi atacate la Curtea de Apel București, în 30 de zile de la comunicare.
(5)Decizia Curții de Apel București emisă în soluționarea acestor contestații este definitivă și irevocabilă.
Punctul de vedere al reclamantei P. SRL este expus la pct. 21 din prezenta decizie.
Intimatul Ministerul Culturii nu a exprimat un punct de vedere asupra chestiunii de drept.
Instanța de trimitere apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât:
(i)art. 50 din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 prevede că decizia Curții de Apel București este definitivă;
(ii)chestiunile de drept invocate privesc reevaluarea proiectelor cinematografice;
(iii)comisiile de selecție și evaluare a scenariilor/proiectelor cinematografice sunt desemnate de directorul general al CNC care este organizat în subordinea pârâtului Ministerul Culturii;
(iv)hotărârile comisiei de evaluare acordă punctaje/credite și selectează proiectele cinematografice, dar pot fi contestate la Comisia de soluționare a contestațiilor conform art. 50 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, iar hotărârea Comisiei de soluționare a contestațiilor se atacă la curtea de apel, a cărei hotărâre este definitivă;
(v)lămurind chestiunile prezentate de parte se lămurește cadrul procesual și substanțial al litigiului ce urmează a fi soluționat de Curtea de Apel București, prin hotărâre definitivă;
(vi)chestiunile sunt noi, întrucât nu a fost identificată o interpretare univocă a modului de aplicare a dispozițiilor art. 50 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, cu referire la atribuția Comisiei de soluționare a contestațiilor de a reevalua calitativ scenariile proiectelor cinematografice (calitatea scenariului, calitatea regiei, calitatea producției), și nu există niciun recurs în interesul legii promovat cu privire la această problemă de drept.B. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării
Pe fondul chestiunii de drept, instanța de trimitere nu a exprimat un punct de vedere.
La nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost identificată practică judiciară cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, în contextul în care, potrivit art. 50 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, cauzele în care se ridică o asemenea problemă de drept sunt soluționate de Curtea de Apel București, prin hotărâre definitivă.B. Jurisprudența celorlalte instanțe din țară
Următoarele instanțe au comunicat faptul că nu a fost identificată practică judiciară în raza lor teritorială de competență: Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanța, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Iași, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Pitești, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Târgu Mureș, Curtea de Apel Timișoara.
Curtea de Apel București a comunicat Sentința civilă nr. 382 din 6 februarie 2014, pronunțată de Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 4.482/2/2013, prin care a fost analizat punctajul acordat, constatându-se că proiectul care a participat la concursul de selecție nu întrunește punctajul necesar pentru a fi declarat câștigător.
În jurisprudența Curții Constituționale nu au fost identificate repere cu privire la chestiunile de drept în discuție.
Prin Adresa nr. 615/C/1591/III-5/2021 din 5 mai 2021, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.
Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din același cod.
Înainte de cercetarea în fond a chestiunii de drept supuse dezlegării, Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, constată că sesizarea este inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare.
Din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, care reglementează procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, rezultă următoarele condiții de admisibilitate a sesizării, care trebuie îndeplinite cumulativ:
(i)existența unei cauze aflate în curs de judecată;
(ii)cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;
(iii)instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;
(iv)ivirea unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
(v)chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;
(vi)asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.
Sunt îndeplinite primele trei condiții de admisibilitate, întrucât sesizarea a fost formulată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel București, care este legal învestită în ultimă instanță cu soluționarea cauzei, potrivit art. 50 alin. (4) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005, conform cărora:
Articolul 50
(...)
(4)Hotărârile comisiei de contestație pot fi atacate la Curtea de Apel București, în 30 de zile de la comunicare.
(5)Decizia Curții de Apel București emisă în soluționarea acestor contestații este definitivă (...)
În ceea ce privește cerința referitoare la existența unei „chestiuni de drept veritabile“, în jurisprudența Înaltei Curți s-a reținut că aceasta trebuie să constea într-o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății (Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, Decizia nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018).
În acest sens, în practica judiciară a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-au reținut următoarele:
a)„(...) problema eficienței sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție (...), reclamă (...) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziții legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, și nu realizarea unor operațiuni de interpretare și aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanțele particulare ce caracterizează fiecare litigiu. (...) Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conținutului și sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăți care ar împiedica pronunțarea soluției și nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei“ (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017, pct. 62 și 65);
b)pentru a ne afla în prezența unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate „caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare“ (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, pct. 42);
c)„(...) punctul de vedere al instanței trebuie să aibă o anumită complexitate și necesită un examen real al cauzei, respectiv o interpretare proprie a textului normativ supus dezbaterii, ce urmează a fi reflectat în punctul de vedere al completului, astfel cum acesta este reglementat în dispozițiile art. 520 din Codul de procedură civilă. Cerința normei impune ca punctul de vedere al instanței să întrevadă explicit care este pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu. De asemenea, trebuie să cuprindă o justificare a modului în care chestiunea de drept care face obiectul sesizării este susceptibilă de interpretări diferite, necesitând astfel o dezlegare de principiu. (...)
Rolul completului de judecată care inițiază sesizarea este acela de a arăta, sigur și categoric, norma a cărei interpretare se solicită, caracterul său determinant în soluționarea pe fond a cauzei, dar și de a evidenția argumentele care susțin caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și a dificultății completului în a-și însuși o anumită interpretare, demonstrând, în această manieră, necesitatea de a apela la mecanismul de unificare“ (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, pct. 38 și 42).
În primul rând, se constată că încheierea de sesizare nu cuprinde expunerea succintă a obiectului litigiului și a faptelor pertinente, nu conține nicio referire la jurisprudența națională pertinentă, nu prezintă motivele care au determinat instanța să formuleze sesizarea și nu relevă nici punctele de vedere ale părților cu privire la sesizarea Înaltei Curți. Din această perspectivă, sesizarea nu răspunde cerințelor menționate în Ghidul pentru formularea unei sesizări prealabile în materie civilă, publicat pe pagina de internet a Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din anul 2016 și a cărui respectare este asigurată de instanțele de trimitere.
În același timp, se constată că art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede expres că încheierea de sesizare „va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării potrivit dispozițiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată și al părților“.
În raport cu neconformitățile menționate ale actului de sesizare, sesizarea nu îndeplinește cerințele formale prevăzute de dispozițiile procedurale citate anterior.
În contextul în care instanța de trimitere nu a arătat motivele care, în opinia sa, justifică sesizarea Înaltei Curți și nu și-a expus punctul de vedere cu privire la chestiunile de drept în discuție, nu se poate aprecia cu privire la caracterul veritabil al problemelor de drept a căror lămurire se solicită. Astfel, în sensul reperelor jurisprudențiale menționate anterior, în speță nu se poate aprecia cu privire la motivele care justifică angrenarea mecanismului procedural al hotărârii prealabile, care vizează „caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare“.
Pe de o parte, din practica judiciară singulară transmisă de instanțe - hotărârea menționată la pct. 29 din prezenta decizie - se constată că instanța respectivă nu s-a confruntat cu o problemă complexă de interpretare și aplicare a dispozițiilor în discuție.
Pe de altă parte, este de observat că cele două posibile interpretări divergente ale dispozițiilor art. 50 din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 reprezintă în realitate pozițiile divergente pe care se situează părțile litigiului.
Or, o asemenea situație este întâlnită în cazul tuturor litigiilor, iar rolul instanței este de a înclina balanța, pe baza raționamentului logico-juridic, în procesul de interpretare și aplicare a legii, în favoarea uneia dintre părțile litigante, rolul judecătorului fiind tocmai acela de a aplica legea, pe baza metodelor de interpretare, în circumstanțele concrete ale cauzei deduse judecății.
În acest context nu se poate reține o dificultate reală de interpretare și aplicare a legii care să justifice angrenarea mecanismului hotărârii prealabile, ci, mai degrabă, o nevoie neexprimată expres de validare a unei anumite interpretări și aplicări a dispozițiilor legale. Or, nu acesta este rolul mecanismului hotărârii prealabile, întrucât există riscul ca, în numele dezideratului de asigurare a unei practici judiciare unitare, să fie deturnat scopul acestuia.
Distinct de această împrejurare, se impune a se reaminti că, în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităților ori dificultăților unor texte de lege, ceea ce nu este cazul în prezenta procedură.
În contextul particular al întrebării formulate de instanța de trimitere, situația relevată în cuprinsul încheierii de sesizare are caracteristicile unei probleme curente cu care se confruntă instanțele judecătorești, fiind în atributul exclusiv al acestei instanțe operațiunea de identificare, interpretare și aplicare a textelor de lege incidente, în raport cu diferitele circumstanțe ce caracterizează fiecare litigiu, și realizarea unui raționament judiciar de către judecătorul astfel învestit.
Or, dezlegarea ce poate fi dată prin activarea acestui mecanism trebuie să fie una de principiu, având valențele unei lămuriri asupra conținutului și finalității textelor de lege supuse interpretării, adică a identifica voința legiuitorului, iar nu determinarea unui anumit mod de aplicare a reglementării legale la o situație litigioasă pe care autorul sesizării o consideră complexă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 971/2/2020, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
1.În interpretarea și aplicarea art. 50 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, noțiunea de «nerespectarea procedurilor prevăzute de prezenta ordonanță privind acordarea creditului direct pentru producție» trebuie interpretată în sensul în care Comisia de soluționare a contestațiilor constituită în cadrul Ministerului Culturii are atribuția de a reevalua scenariile proiectelor cinematografice?2. Art. 50 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia se poate interpreta în sensul în care participanții la Concursul de selecție a proiectelor cinematografice organizat de Centrul Național al Cinematografiei au deschisă calea contestației în ceea ce privește evaluarea propriu-zisă a proiectelor cinematografice (calitate scenariu, calitate regizor, calitate producător)?3. Art. 50 din Ordonanța Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia poate fi interpretat în sensul în care Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Culturii are atribuția de a reevalua scenariile proiectelor cinematografice înscrise în concurs?
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 iunie 2021.
PREȘEDINTELE SECȚIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DENISA-ANGELICA STĂNIȘOR
Magistrat-asistent,
Bogdan Georgescu
Forma oficială este cea publicată în Monitorul Oficial.
