Procedură din 20 octombrie 2026
privind stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare
- Emitent
- Agenția Națională de Administrare Fiscală
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 918 din 2 noiembrie 2026
Textul actului
Cuprins
Capitolul I
Dispoziții generale1. Prezenta procedură se aplică în cazul următorilor contribuabili care nu și-au îndeplinit obligația de declarare a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare:
a)persoane fizice care, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent celui de impunere, au în proprietate/proprietate comună clădiri rezidențiale situate în România, dacă valoarea impozabilă a clădirii, calculată potrivit art. 457 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, depășește 2.500.000 lei;
b)persoane fizice și persoane juridice care au în proprietate, în anul de impunere, autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei.
2.Stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației de impunere.3.
(1)În cazul contribuabililor persoane fizice, prin organ fiscal central competent se înțelege:
a)organul fiscal central în a cărui rază teritorială contribuabilul are adresa unde își are domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiește efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu, pentru persoanele fizice care au domiciliul fiscal în România;
b)organul fiscal central în a cărui rază teritorială se află domiciliul împuternicitului, în cazul contribuabililor fără domiciliul fiscal în România, care și-au desemnat un împuternicit, potrivit legii;
c)organul fiscal central în a cărui rază teritorială se află imobilul, în cazul contribuabililor fără domiciliul fiscal în România, care nu și-au desemnat un împuternicit.
(2)În cazul contribuabililor persoane juridice, prin organ fiscal central competent se înțelege organul fiscal central la care persoana juridică este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe.
4.
(1)Stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în cazul bunurilor imobile, se realizează de către compartimentul cu atribuții de gestiune registru contribuabili și declarații fiscale persoane fizice.
(2)Stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în cazul bunurilor mobile, se realizează, în cazul persoanelor fizice, de către compartimentul cu atribuții de gestiune registru contribuabili și declarații fiscale persoane fizice, iar în cazul persoanelor juridice de către compartimentul cu atribuții de gestiune registru contribuabili, declarații fiscale și bilanțuri persoane juridice din cadrul organului fiscal central competent.
(3)Compartimentul cu atribuții de gestiune registru contribuabili și declarații fiscale persoane fizice, respectiv compartimentul cu atribuții de gestiune registru contribuabili, declarații fiscale și bilanțuri persoane juridice, după caz, reprezintă compartimentul de specialitate, în înțelesul prezentei proceduri.
5.
(1)Stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare se realizează în cazul proprietăților reprezentând clădiri rezidențiale, dacă valoarea impozabilă a clădirii, calculată potrivit dispozițiilor art. 457 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, depășește 2.500.000 lei.
(2)Stabilirea din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare se realizează în cazul proprietăților reprezentând autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei.
Capitolul IIProcedura de stabilire din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în cazul bunurilor imobile
Secţiunea 1 Identificarea contribuabililor care au obligația depunerii declarației de impunere, potrivit legii6.
(1)Compartimentul de specialitate întocmește „Lista contribuabililor care au obligația stabilirii și declarării impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în cazul bunurilor imobile“.
(2)La întocmirea listei de la alin. (1) se au în vedere datele din „Evidența informațiilor primite de la organele fiscale locale“, întocmită potrivit procedurii aprobate prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.738/2024 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului 216 „Declarație privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“, precum și a Procedurii privind modalitatea în care se realizează colaborarea dintre organul fiscal local și organul fiscal central privind primirea/transmiterea unor informații referitoare la contribuabilii care datorează impozit special pe bunurile imobile de valoare mare, cu modificările ulterioare.
Secţiunea a 2-a Întocmirea „Listei contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative“7.
(1)În termen de 15 zile de la expirarea termenului legal de depunere a declarației de impunere pentru declararea impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în cazul bunurilor imobile, compartimentul de specialitate întocmește „Lista contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative“, prin compararea „Listei contribuabililor care au obligația stabilirii și declarării impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în cazul bunurilor imobile“ cu „Lista contribuabililor care și-au îndeplinit obligațiile declarative“.
(2)Lista de la alin. (1) cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente:
a)numele și prenumele contribuabilului;
b)codul de identificare fiscală a contribuabilului (codul numeric personal/numărul de identificare fiscală, după caz);
c)anul la care se referă obligația de declarare.
Secţiunea a 3-a Notificarea contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative, potrivit legii8.
(1)Compartimentul de specialitate emite și comunică persoanelor din lista de la pct. 7 alin. (1) „Notificarea privind nedeclararea impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin.
(2)Formularul prevăzut la alin. (1) cuprinde și termenul în care contribuabilul se poate prezenta în vederea exercitării dreptului de a fi ascultat, potrivit prevederilor art. 9 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, denumit în continuare Codul de procedură fiscală.
(3)Pentru ca procedura audierii să fie îndeplinită la termenul stabilit în formularul de la alin. (1), contribuabilul trebuie să se afle în una dintre următoarele situații:
–s-a prezentat în termenul prevăzut în notificare, pentru audiere, în vederea exercitării dreptului de exprimare a unui punct de vedere;
–a refuzat explicit să se prezinte la termenul stabilit în notificare.
(4)În situația în care, în urma notificării de la alin. (1), contribuabilul nu și-a îndeplinit obligațiile declarative și nu se află în una dintre situațiile de la alin. (3), compartimentul de specialitate stabilește cel de-al doilea termen pentru audiere și transmite, de îndată, contribuabilului o invitație, potrivit machetei „Invitație la cel de-al doilea termen al audierii, în vederea exercitării dreptului de exprimare a unui punct de vedere“, prevăzută în anexa nr. 3 la ordin.
(5)În situația în care contribuabilul nu se prezintă nici la termenul stabilit în invitația de la alin. (4), procedura audierii se consideră îndeplinită, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (3) lit. b) din Codul de procedură fiscală.
(6)Compartimentul de specialitate efectuează următoarele operațiuni:
a)editează, prin aplicația informatică, notificările privind nedeclararea impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, precum și invitațiile la cel de-al doilea termen al audierii, după caz;
b)comunică contribuabililor notificările și invitațiile, în conformitate cu prevederile art. 47 din Codul de procedură fiscală. Pentru contribuabilii care sunt înrolați în Spațiul privat virtual, comunicarea se face prin intermediul acestui serviciu;
c)înregistrează în evidența fiscală data la care notificarea/invitația a fost comunicată contribuabilului;
d)înregistrează în evidența fiscală mențiunile cu privire la îndeplinirea audierii, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (3) din Codul de procedură fiscală.
Secţiunea a 4-a Actualizarea „Listei contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative“9.
(1)După împlinirea termenului de 20 de zile de la data comunicării notificărilor privind nedeclararea impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, compartimentul de specialitate actualizează „Lista contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative“, prin eliminarea din aceasta a contribuabililor care au depus declarația de impunere pentru obligațiile fiscale prevăzute în notificare.
(2)Actualizarea listei se realizează zilnic, până la finalizarea procedurii de impunere din oficiu și comunicarea deciziilor de impunere din oficiu, pentru fiecare an.
(3)În cazul îndeplinirii obligațiilor declarative de către un contribuabil pentru care a fost începută procedura de stabilire din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în cazul bunurilor imobile, compartimentul de specialitate încetează procedura de impunere din oficiu.
(4)În cazul în care, în urma audierii contribuabilului, organul fiscal constată că acesta nu are obligația stabilirii și declarării, pentru anul de impunere, a obligației fiscale prevăzute în notificare, compartimentul de specialitate încetează procedura de impunere din oficiu.
(5)În situațiile prevăzute la alin. (3) și (4), compartimentul de specialitate consemnează, în referatul prevăzut la pct. 14, motivele care au condus la încetarea procedurii de impunere din oficiu.
Secţiunea a 5-a Întocmirea „Listei contribuabililor care urmează a fi impuși din oficiu“10. După parcurgerea etapelor procedurale de la pct. 6-9, la sfârșitul fiecărei zile, compartimentul de specialitate generează „Lista contribuabililor care urmează a fi impuși din oficiu“.
11.Lista prevăzută la pct. 10 cuprinde cel puțin următoarele elemente:
a)numele și prenumele contribuabilului;
b)codul de identificare fiscală a contribuabilului (codul numeric personal/numărul de identificare fiscală, după caz);
c)anul la care se referă obligația de declarare;
d)adresa clădirii rezidențiale;
e)valoarea impozabilă a clădirii rezidențiale, comunicată de către organul fiscal local.Secţiunea a 6-a Estimarea bazei de impozitare12. Estimarea bazei de impozitare se efectuează pe baza datelor din „Evidența informațiilor primite de la organele fiscale locale“, întocmită potrivit procedurii aprobate prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.738/2024, cu modificările ulterioare.13.
(1)La estimarea bazei de impozitare, compartimentul de specialitate are în vedere diferența dintre valoarea impozabilă a clădirii, comunicată de către organul fiscal local, și plafonul de 2.500.000 lei.
(2)În cazul clădirilor rezidențiale deținute în coproprietate, la estimarea bazei de impozitare valoarea rezultată la alin. (1) se atribuie contribuabilului proporțional cu cota deținută în imobil sau în mod egal, în cazul în care aceasta nu se cunoaște sau compartimentul de specialitate nu deține această informație.
14.
(1)Compartimentul de specialitate întocmește „Referatul privind estimarea bazei de impozitare a bunurilor imobile și mobile de valoare mare“, prevăzut în anexa nr. 4 la ordin, în care se consemnează elementele care stau la baza stabilirii din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în cazul bunurilor imobile, precum și rezultatul analizei efectuate în scopul stabilirii din oficiu a impozitului special.
(2)Referatul de la alin. (1) se avizează de șeful compartimentului de specialitate și se aprobă de conducătorul unității fiscale.
Capitolul IIIProcedura de stabilire din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în cazul bunurilor mobile
Secţiunea 1 Identificarea contribuabililor care au obligația depunerii declarației de impunere, potrivit legii15.
(1)Compartimentul de specialitate întocmește „Lista contribuabililor care au obligația stabilirii și declarării impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în cazul bunurilor mobile“, pe baza datelor declarate de contribuabili, precum și pe baza altor informații din evidența fiscală.
(2)La întocmirea listei de la alin. (1) se au în vedere informațiile cuprinse în ultima declarație 216 depusă de contribuabil, completată la secțiunea 2 „Date privind impozitul special pe bunurile mobile“ de la capitolul III „Date privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“, precum și alte informații din evidența fiscală.
Secţiunea a 2-a Întocmirea „Listei contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative“16.
(1)În termen de 15 zile de la expirarea termenului legal de depunere a declarației de impunere pentru declararea impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în cazul bunurilor mobile, compartimentul de specialitate întocmește „Lista contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative“, prin compararea „Listei contribuabililor care au obligația stabilirii și declarării impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în cazul bunurilor mobile“ cu „Lista contribuabililor care și-au îndeplinit obligațiile declarative“.
(2)Lista de la alin. (1) cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente:
a)numele și prenumele sau denumirea contribuabilului, după caz;
b)codul de identificare fiscală a contribuabilului (codul numeric personal/numărul de identificare fiscală/codul de înregistrare fiscală/codul unic de înregistrare, după caz);
c)anul la care se referă obligația de declarare.
(3)Dispozițiile prevăzute la pct. 9 privind actualizarea listei se aplică în mod corespunzător.
Secţiunea a 3-a Notificarea contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative, potrivit legii17.
(1)Compartimentul de specialitate emite și comunică persoanelor din lista de la pct. 16 alin. (1) notificarea prevăzută la pct. 8 alin. (1).
(2)Dispozițiile prevăzute la pct. 8 alin. (2)-(6) se aplică în mod corespunzător.
Secţiunea a 4-a Întocmirea „Listei contribuabililor care urmează a fi impuși din oficiu“18. După parcurgerea etapelor procedurale de la pct. 15-17, la sfârșitul fiecărei zile, compartimentul de specialitate generează „Lista contribuabililor care urmează a fi impuși din oficiu“.
19.Lista prevăzută la pct. 18 cuprinde cel puțin următoarele elemente:
a)numele și prenumele sau denumirea contribuabilului, după caz;
b)codul de identificare fiscală a contribuabilului (codul numeric personal/numărul de identificare fiscală/codul de înregistrare fiscală/codul unic de înregistrare, după caz);
c)anul la care se referă obligația de declarare;
d)numărul de identificare al autoturismului;
e)anul în care a avut loc predarea-primirea autoturismului;
f)valoarea de achiziție a autoturismului.Secţiunea a 5-a Estimarea bazei de impozitare20.
(1)Pentru estimarea bazei de impozitare a bunurilor mobile de valoare mare se iau în considerare datele din ultima declarație 216 depusă de contribuabil, completată la secțiunea 2 „Date privind impozitul special pe bunurile mobile“ de la capitolul III „Date privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“, precum și alte informații din evidența fiscală.
(2)Compartimentul de specialitate decide asupra felului și volumului examinărilor, în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte și de limitele prevăzute de lege.
21.La estimarea bazei de impozitare, compartimentul de specialitate are în vedere diferența dintre valoarea de achiziție a autoturismului și plafonul de 375.000 lei.22.
(1)Compartimentul de specialitate întocmește referatul menționat la pct. 14, în care se consemnează elementele care stau la baza stabilirii din oficiu a impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare, în cazul bunurilor mobile, precum și rezultatul analizei efectuate în scopul stabilirii din oficiu a impozitului special.
(2)Referatul de la alin. (1) se avizează de șeful compartimentului de specialitate și se aprobă de conducătorul unității fiscale.
Capitolul IVStabilirea impozitului special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare23.
(1)Impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare se stabilește de organul fiscal prin aplicarea cotei de impozitare prevăzute de legislația în vigoare pentru anul fiscal pentru care se efectuează impunerea din oficiu asupra bazei de impozitare stabilite potrivit pct. 13 și/sau pct. 21, după caz.
(2)Dispozițiile art. 23 și 96 din Codul de procedură fiscală se aplică în mod corespunzător.
(3)Înainte de emiterea deciziilor de impunere, compartimentul de specialitate verifică dacă persoanele fizice sau juridice, după caz, cuprinse în „Lista contribuabililor care urmează a fi impuși din oficiu“ au depus declarațiile de impunere pentru obligațiile fiscale prevăzute în notificarea de la pct. 8 alin. (1). În această situație se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile de la pct. 9, referitoare la actualizarea „Listei contribuabililor care nu și-au îndeplinit obligațiile declarative“.
(4)Pe baza referatului prevăzut la pct. 14, compartimentul de specialitate stabilește impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare și emite formularul 261 „Decizie de impunere din oficiu privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“, prevăzut în anexa nr. 5 la ordin.
(5)Formularul 261 „Decizie de impunere din oficiu privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“ se emite de compartimentul de specialitate în două exemplare, din care:
a)un exemplar se comunică contribuabilului;
b)un exemplar se păstrează la dosarul fiscal al contribuabilului.
24.
(1)În cazul în care, în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere din oficiu, contribuabilul depune declarația de impunere privind obligațiile care au format obiectul acestei decizii, decizia de impunere din oficiu se anulează la data depunerii declarației de impunere, fiind aplicabile prevederile art. 107 alin. (5) din Codul de procedură fiscală.
(2)Compartimentul de specialitate emite formularul 262 „Decizie de anulare a deciziei de impunere din oficiu privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“, prevăzut în anexa nr. 6 la ordin, în două exemplare, din care:
a)un exemplar se comunică contribuabilului;
b)un exemplar se păstrează la dosarul fiscal al contribuabilului.
(3)Decizia de anulare a deciziei de impunere din oficiu privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare se emite și în situația în care organul fiscal constată, ulterior comunicării deciziei de impunere din oficiu, faptul că contribuabilul nu avea obligația stabilirii și declarării impozitului special pentru anul de impunere (de exemplu, contribuabilul prezintă documente justificative în acest sens).
25.
(1)Formularele 261 „Decizie de impunere din oficiu privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“ și 262 „Decizie de anulare a deciziei de impunere din oficiu privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare“ se comunică contribuabilului în conformitate cu dispozițiile art. 47 din Codul de procedură fiscală. Pentru contribuabilii care sunt înrolați în Spațiul privat virtual, comunicarea se face prin intermediul acestui serviciu.
(2)În termen de 24 de ore de la primirea informației privind data comunicării deciziei de impunere din oficiu sau a deciziei de anulare a deciziei de impunere din oficiu, compartimentul de specialitate înregistrează în evidența fiscală data comunicării acesteia.
26.
(1)În cazul în care contribuabilul depune declarația de impunere privind obligațiile care au făcut obiectul impunerii din oficiu după termenul prevăzut la art. 107 alin. (5) din Codul de procedură fiscală, compartimentul de specialitate comunică contribuabilului faptul că sumele stabilite prin decizia de impunere din oficiu se mențin, prin emiterea și transmiterea „Notificării privind depunerea declarației privind impozitul special pe bunurile imobile și mobile de valoare mare după termenul prevăzut la art. 107 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală“, prevăzută în anexa nr. 7 la ordin.
(2)Comunicarea notificării de la alin. (1) se efectuează în conformitate cu dispozițiile art. 47 din Codul de procedură fiscală. Pentru contribuabilii care sunt înrolați în Spațiul privat virtual, comunicarea se face prin intermediul acestui serviciu.
