Decizie nr. 76 din 27 ianuarie 2011

Ion Predescu - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 alin. 1 şi art. 100 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Steţco în Dosarul nr. 370/336/2009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 iunie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 370/336/2009, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^14 alin. 1 şi art. 100 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Steţco în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unui recurs în materie penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, precum şi pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece este nemulţumit de faptul că instanţa de recurs nu poate administra alte probe testimoniale în afară de declaraţia inculpatului, obligatorie în anumite condiţii. Or, în asemenea condiţii, îi este afectat dreptul la un proces echitabil, acuzatul neputându-se prevala de dreptul de a solicita audierea unor martori în orice fază a procedurii.

Cât priveşte dispoziţiile art. 100 din Codul de procedură penală, autorul excepţiei susţine că aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 27 referitoare la Inviolabilitatea domiciliului şi art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi ale art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, deoarece nu conţin suficiente garanţii împotriva unei aplicări arbitrare.

Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, prevederile art. 100 din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi internaţionale invocate, ci constituie o derogare de la principiul inviolabilităţii domiciliului prin care legiuitorul reglementează percheziţia ca măsură procesuală de strângere a probelor necesare aflării adevărului privind săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, condiţiile şi formele în care aceasta se efectuează.

Cât priveşte critica art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală, Avocatul Poporului arată că nici aceasta nu poate fi primită, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^14 alin. 1 cu denumirea marginală Verificarea hotărârii şi art. 100 cu denumirea marginală Percheziţia, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:

–Art. 385^14 alin. 1: "Instanţa verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs.";

–Art. 100: "Când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris dintre cele arătate în art. 98 tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora, precum şi ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru descoperirea şi strângerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia.

Percheziţia poate fi domiciliară sau corporală.

Percheziţia domiciliară poate fi dispusă numai de judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la cererea procurorului, sau în cursul judecăţii. În cursul urmăririi penale, percheziţia domiciliară se dispune de judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se afla sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

Percheziţia domiciliară se dispune în cursul urmăririi penale în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului este obligatorie.

În baza încheierii, judecătorul emite de îndată autorizaţia de percheziţie, care trebuie să cuprindă:

a)denumirea instanţei;

b)data, ora şi locul emiterii;

c)numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis autorizaţia de percheziţie;

d)perioada pentru care s-a emis autorizaţia;

e)locul unde urmează a se efectua percheziţia;

f)numele persoanei la domiciliul sau reşedinţa căreia se efectuează percheziţia;

g)numele învinuitului sau inculpatului.

Autorizaţia poate fi folosită o singură dată.

Percheziţia corporală sau asupra vehiculelor poate fi dispusă, după caz, de organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător.

Percheziţia domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiţie, art. 27 referitoare la Inviolabilitatea domiciliului şi art. 53 referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi ale art. 6 şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil şi la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 385^14 alin. 1 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.069 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 17 noiembrie 2008, şi Decizia nr. 240 din 12 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 11 octombrie 2002, Curtea Constituţională a statuat că prevederile criticate sunt constituţionale.

Cu acele prilejuri a reţinut că "dispoziţiile procesual penale criticate nu interzic în vreun fel părţii să-şi susţină cauza în condiţii care să nu o dezavantajeze în raport cu părţile adverse ori să beneficieze de toate garanţiile procesuale pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, în concordanţă cu prevederile constituţionale."

De altfel, "procedura de judecată, care cuprinde şi sistemul probator, respectiv obiectul judecăţii în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, fiind aşadar o aplicare a prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie". Faptul că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, instanţa de recurs nu poate administra probe testimoniale noi nu constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil. Inculpatul are posibilitatea de a cere administrarea probelor considerate necesare, cu ocazia judecării apelului, iar recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385^9. Pe de altă parte, în cazul în care se constată că sunt necesare probe noi, instanţa poate să admită recursul şi să dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 din Codul de procedură penală care reglementează procedura percheziţiei domiciliare, Curtea constată că nu pot fi primite criticile autorului în sensul că nu se prevăd suficiente garanţii împotriva unui eventual arbitrariu.

Astfel, înseşi prevederile art. 27 din Constituţie, după ce statuează cu privire la regula inviolabilităţii domiciliului, instituie o excepţie potrivit căreia, prin lege, se poate deroga de la acest principiu în cazul apărării ordinii publice. Or, potrivit art. 100 din Codul de procedură penală, tăgăduirea existenţei ori deţinerii vreunui obiect înscris în art. 98 din acelaşi cod justifică luarea măsurilor ce se impun pentru prezervarea dezideratului public mai sus enunţat. De asemenea, în acord cu Legea fundamentală, percheziţia domiciliară se dispune atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii numai de judecător, printr-o încheiere motivată, făcându-se întotdeauna în prezenţa unor martori asistenţi şi a persoanei de la care se ridică obiecte ori înscrisuri, iar în lipsa acesteia din urmă, în prezenţa unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin, având capacitate de exerciţiu. Totodată, organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârşită, cu excepţia obiectelor sau înscrisurilor a căror circulaţie sau deţinere este interzisă şi care se ridică totdeauna.

Astfel, legiuitorul a prevăzut suficiente garanţii care să înlăture arbitrariul în dispunerea măsurii care are drept scop, în acord cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie, nu numai apărarea ordinii publice, ci şi pe cea referitoare la desfăşurarea instrucţiei penale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 alin. 1 şi art. 100 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Steţco în Dosarul nr. 370/336/2009 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 ianuarie 2011.

PREŞEDINTE,

ION PREDESCU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru