Decizie nr. 138 din 10 martie 2005

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Marinela Mincă - procuror

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 şi 12 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena Trandafir, prin mandatar Diana Oancea, în Dosarul nr. 1.826/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, deoarece textul criticat instituie o procedură specială care se aplică fără nici un fel de discriminări tuturor persoanelor aflate în situaţii juridice identice. De altfel, asupra prevederilor art. 278^1 alin. 10 şi 12 din Codul de procedură penală, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 439 din 26 octombrie 2004, ocazie cu care a constatat că textul analizat nu înfrânge dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1).

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 6 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.826/2004, Tribunalul Constanţa - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 10 şi 12 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Elena Trandafir, prin mandatar Diana Oancea, în dosarul cu numărul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe pronunţate de judecătorie, prin care s-a respins plângerea formulată împotriva ordonanţei de netrimitere în judecată dispusă de parchet.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 şi 12 din Codul de procedură penală încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, deoarece instanţa este obligată să se pronunţe asupra plângerii formulate în termen de 20 de zile. Acest termen este însă foarte scurt şi nu permite tuturor persoanelor cercetate să beneficieze de toate garanţiile procesual penale la fel ca inculpaţii trimişi în judecată prin rechizitoriu. Se creează astfel o vădită inegalitate între cele două categorii de persoane.

De asemenea, hotărârea pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) al aceluiaşi art. 278^1 poate fi atacată numai cu recurs, fiind analizată în cele două căi procesuale de 4 judecători în total, în timp ce ceilalţi făptuitori au la dispoziţie şi calea de atac a apelului pentru soluţiile pronunţate de instanţele de judecată sesizate prin rechizitoriu, cauza acestora din urmă fiind analizată în cele trei căi de jurisdicţie de un număr total de 6 judecători.

Tribunalul Constanţa - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece textul legal criticat, care prevede obligaţia instanţei de a rezolva în cel mult 20 de zile plângerile formulate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, nu permite părţilor implicate să îşi exercite dreptul la apărare sau să fie legal citate, aşa cum se procedează în cauzele care se judecă potrivit procedurii obişnuite. Acest termen scurt este inechitabil pentru părţile care nu se pot prezenta în instanţă din motive obiective - stare de sănătate, lipsa temporară a mijloacelor materiale.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece spre deosebire de situaţia sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu, în cazul soluţionării plângerilor împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, instanţa nu judecă infracţiunea care a făcut obiectul urmăririi penale, ci verifică doar rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza materialului existent la dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. Termenul de 20 de zile stabilit prin art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală urmăreşte în mod explicit asigurarea celerităţii procedurii, iar instituirea unui tratament juridic diferenţiat faţă de cauzele în care instanţa a fost sesizată prin rechizitoriu nu poate fi privită ca o încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, atât timp cât situaţiile avute în vedere sunt diferite.

De asemenea, instituirea căii de atac a recursului în ipotezele reglementate de textul legal criticat are ca temei natura juridică distinctă a plângerii îndreptate împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al soluţiilor de neurmărire penală, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei acestora.

De altfel, exercitarea unei opţiuni în stabilirea căilor de atac în aceste situaţii este realizată de legiuitor în temeiul competenţei sale prevăzute de art. 126 alin. (2) şi de art. 129 din Constituţie, fără a încălca egalitatea în drepturi a cetăţenilor.

Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece stabilirea unei singure căi de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de judecată, potrivit art. 278^1 alin. 8 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, nu poate fi caracterizată ca o discriminare în raport cu părţile din alte categorii de procese, tocmai pentru că situaţiile juridice sunt diferite.

Stabilirea termenului de 20 de zile pentru soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecată urmăreşte în mod explicit asigurarea celerităţii procedurii, nefiind de natură să încalce prevederile art. 16 din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 şi 12 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: "Plângerea în faţa instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată [...]

Hotărârea instanţei pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate. [...]

Instanţa este obligată să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice, de îndată şi motivat, persoanei care a făcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvată."

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 şi 12 din Codul de procedură penală s-a mai pronunţat, statuând că acestea sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 439 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004, pronunţându-se în legătură cu critica potrivit căreia art. 278^1 alin. 10 şi 12 din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la principiul egalităţii, Curtea a constatat că textul legal criticat este în deplină concordanţă cu art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală.

Prin dispoziţiile legale criticate s-a prevăzut posibilitatea atacării rezoluţiilor sau ordonanţelor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, pe calea sesizării instanţei de judecată căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Fiind vorba de dispoziţiile de procedură judiciară pe care legiuitorul are competenţa să le adopte potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, excepţia ridicată în cauză nu ar putea fi admisă decât în cazul în care aceste dispoziţii ar contraveni normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală.

Susţinerea autorului excepţiei în sensul că dispoziţiile legale atacate ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi este nefondată, deoarece nu implică un tratament juridic diferenţiat faţă de persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică.

În ceea ce priveşte alin. 10 al art. 278^1 din Codul de procedură penală, stabilirea unei singure căi de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţă potrivit alin. 8 lit. a) şi b) din acelaşi articol nu poate fi caracterizată ca o discriminare în raport cu părţile din alte categorii de procese, tocmai pentru că situaţiile juridice sunt diferite, iar pe de altă parte, Constituţia nu prevede obligativitatea reglementării în toate cazurile a două căi de atac.

Termenul de 20 de zile, stabilit prin art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedură penală, pentru soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei sau a ordonanţei de netrimitere în judecată urmăreşte în mod explicit asigurarea celerităţii procedurii, stabilirea acestui termen nefiind de natură să încalce prevederile constituţionale invocate. Ţinând seama de natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile legale atacate, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, nu se poate pune problema inegalităţii de tratament în ceea ce priveşte exercitarea dreptului la apărare al părţilor din procesele în care instanţele sunt învestite cu judecarea unei fapte penale, în care judecătorii sunt chemaţi să stabilească existenţa infracţiunii, vinovăţia şi răspunderea juridică a persoanelor trimise în judecată. Situaţiile juridice nefiind identice, diferenţa de tratament juridic se justifică. Părţile implicate în cauzele reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală au posibilitatea să se apere, fără nici o discriminare, prin mijloacele şi limitele cerute de natura acestor cauze.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele deciziei mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 şi 12 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Elena Trandafir, prin mandatar Diana Oancea, în Dosarul nr. 1.826/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 martie 2005.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru