Decizie nr. 998 din 22 noiembrie 2012

Augustin Zegrean - preşedinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 408^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eftimie Petcu în Dosarul nr. 6.541/3/2012 (1.915/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.354D/2012.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.379D/2012, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 408^2 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Drăghici în Dosarul nr. 11.591/3/2012 (2.587/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

Autorii excepţiei sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.379D/2012 la Dosarul nr. 1.354D/2012, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei Eftimie Petcu, care susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece este lipsit de beneficiul efectelor deciziei de admitere pronunţate de Curtea Constituţională nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011.

De asemenea, autorul Constantin Drăghici susţine admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece a primit un tratament diferenţiat faţă de alţi condamnaţi care au beneficiat de efectele deciziei de admitere a Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece aspectele referitoare la dispoziţiile art. 408^2 din Codul de procedură penală reprezintă expresia prevederilor constituţionale ale art. 147 alin. (4) potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale au putere numai pentru viitor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin deciziile penale nr. 197din 2 iulie 2012 şi nr. 242/A din 17 septembrie 2012, pronunţate în dosarele nr. 6.541/3/2012 (1.915/2012) şi nr. 11.591/3/2012 (2.587/2012), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 408^2 din Codul de procedură penală şi, respectiv, art. 408^2 alin. 1 din Codul de procedură penală.

Excepţia a fost ridicată de Eftimie Petcu şi Constantin Drăghici în dosarele de mai sus având ca obiect soluţionarea unor cereri de revizuire.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă egalitatea în drepturi, deoarece limitează posibilitatea revizuirii hotărârilor definitive pronunţate numai în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate. Totodată, prevederile legale criticate permit aplicarea diferenţiată a dispoziţiilor legale privitoare la revizuire în cazul deciziilor Curţii Constituţionale. Astfel, se arată că autorii excepţiei au primit un tratament juridic diferenţiat faţă de alţi numeroşi condamnaţi care au beneficiat de efectele deciziei de admitere a Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011.

Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 408^2 - Revizuirea în cazul deciziilor Curţii Constituţionale din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: "Hotărârile definitive pronunţate în cauzele în care Curtea Constituţională a admis o excepţie de neconstituţionalitate pot fi supuse revizuirii, dacă soluţia pronunţată în cauză s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare.

Pot cere revizuirea:

a)oricare parte din proces, în limitele calităţii sale procesuale;

b)soţul şi rudele apropiate ale condamnatului, chiar şi după moartea acestuia;

c)procurorul.

Cererea de revizuire se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere.

Cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale.

Dispoziţiile art. 408^1 alin. 5-11 se aplică în mod corespunzător.

Hotărârea instanţei de revizuire este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea supusă revizuirii."

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei Eftimie Petcu a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 376 din 21 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti (modificată prin decizia penală nr. 242/A din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1.788/R din 3 mai 2011, la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârşirea a 10 infracţiuni de trafic de influenţă şi a 10 infracţiuni de uz de fals.

Ulterior, prin sentinţa penală nr. 424 din 18 mai 2012, Tribunalul Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 376 din 21 mai 2010. Împotriva acestei sentinţe autorul a formulat recurs, etapă procesuală în care a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 408^2 din Codul de procedură penală referitor la posibilitatea revizuirii în cazul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate.

De asemenea, autorul excepţiei Constantin Drăghici a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 296/F din 8 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti (modificată prin decizia penală nr. 272/A din 16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti), rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3.523/R din 10 octombrie 2011, la pedeapsa de 6 ani închisoare.

Ulterior, prin sentinţa penală nr. 576/F din 26 iunie 2012, Tribunalul Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 296/F din 8 aprilie 2010. Împotriva acestei sentinţe autorul a formulat recurs, etapă procesuală în care a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 408^2 din Codul de procedură penală referitor la posibilitatea revizuirii în cazul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate.

Astfel, se arată că prin Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320^1 din Codul de procedură penală referitor la procedura judecăţii în cadrul recunoaşterii vinovăţiei, astfel cum a fost introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.

Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a respins însă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale în cauzele care aveau ca obiect contestaţia la executare. Pentru a pronunţa o astfel de soluţie, instanţa de contencios constituţional a statuat că până la încetarea stării de tranziţie, în virtutea principiului constituţional al retroactivităţii legii penale mai favorabile, dispoziţiile art. 320^1 din Codul de procedură penală se aplică tuturor inculpaţilor care au fost trimişi în judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, dar care au depăşit momentul procesual al începerii cercetării judecătoreşti. Alta a fost situaţia cauzelor în care se pronunţaseră deja hotărâri definitive, sens în care Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia aceloraşi dispoziţii invocată în cauzele penale aflate în contestaţie la executare, deoarece, aşa cum rezultă din denumirea sa marginală, textul are în vedere o judecată, aparţinând, cu excepţia situaţiilor tranzitorii, numai fondului şi care, deopotrivă, trebuie să fie operabilă numai până la pronunţarea unei hotărâri definitive. Prin urmare, nu este susceptibilă de aplicabilitatea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile.

Aşa fiind, Curtea mai constată că Legea nr. 202/2010 a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 26 octombrie 2010 şi a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicare.

Prin urmare, în ce priveşte situaţia ambilor autori, Curtea constată că la data pronunţării pe fond, respectiv 21 mai 2010 şi 8 aprilie 2010, nu erau în vigoare dispoziţiile art. 320^1 din Codul de procedură penală, dar la data rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare, respectiv 3 mai 2011 şi 10 octombrie 2011, aceste dispoziţii erau active.

Prin urmare, autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de împrejurarea că, deşi le erau opozabile prevederile art. 320^1 din Codul de procedură penală, în sensul constituţional astfel statuat prin Decizia Curţii nr. 1.470 din 8 noiembrie 2010, instanţa nu a făcut aplicarea lor. Totodată, autorilor nu le este permis să uzeze de calea revizuirii, deoarece nu au invocat excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi.

Cu privire la aplicarea prevederilor art. 320^1 din Codul de procedură penală în cauzele deduse judecăţii, Curtea constată că aceasta excedează unui eventual control de constituţionalitate, fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată.

În ce priveşte fondul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 408^2 din Codul de procedură penală, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor". Aceasta presupune că o decizie de admitere a Curţii Constituţionale are efecte erga omnes, şi nu limitate la părţile din proces, cu condiţia aplicării lor pentru viitor. Prin urmare, efectele juridice produse de dispoziţiile legale anterior constatării neconstituţionalităţii lor rămân valabile, potrivit principiului aplicării legilor în timp. Nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilităţii raporturilor juridice, în absenţa căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului şi, implicit, al statului de drept, este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).

Autorii excepţiei apelează la un sofism încercând să inducă ideea aplicării ex tunc a unei decizii pronunţate de Curtea Constituţională cu consecinţa directă a afectării prevederilor constituţionale ale art. 147 alin. (4). Or, chiar dacă în prezent judecarea fondului unei pricini nu se mai suspendă până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate în acea cauză, efectele unei decizii de admitere pronunţate de instanţa de contencios constituţional se întind inter partes numai ex nunc, deoarece revizuirea este cea care în mod direct produce efecte pentru trecut, şi nu decizia de admitere a Curţii Constituţionale, aceasta din urmă fiind numai un instrument, un motiv legal pentru reformarea viitoare a hotărârilor judecătoreşti care s-au întemeiat pe dispoziţia declarată neconstituţională. Prin urmare, decizia de admitere a Curţii Constituţională mediază revizuirea, şi nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecinţă a căii de atac extraordinare, şi nicidecum a actului emis de instanţa de contencios constituţional.

O astfel de problemă a fost dezlegată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010. Cu acel prilej, Curtea exercitând controlul a priori asupra dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală a României, a statuat că nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, precum şi de prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, deoarece "Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe durata acestui termen fiind suspendate de drept. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii (erga omnes), şi nu limitate doar la părţile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia (inter partes) şi au putere numai pentru viitor. Efectele juridice produse de dispoziţiile legale anterior constatării neconstituţionalităţii lor rămân valabile, potrivit principiului aplicării legilor în timp". Totodată, soluţia legislativă care consacră dreptul persoanelor prevăzute de lege de a exercita calea de atac a revizuirii "nu intră în coliziune cu prevederile constituţionale privind efectele ex nunc ale deciziei Curţii Constituţionale, revizuirea putând fi exercitată numai după publicarea în Monitorul Oficial al României a actului Curţii [...]. Reglementarea legislativă este firească şi echitabilă, atâta vreme cât, în cauza respectivă, părţile, dând dovadă de diligenţă, au invocat excepţia de neconstituţionalitate, înţelegând să se folosească de acest mijloc de apărare în scopul valorificării drepturilor şi intereselor lor legitime".

În sfârşit, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia sunt afectate dispoziţiile constituţionale ale egalităţii în faţa legii, deoarece, pe de o parte, egalitatea nu înseamnă uniformitate şi, pe de altă parte, justiţiabilul, care, dând dovadă de diligenţă pentru apărarea drepturilor sale, a uzat de excepţia de neconstituţionalitate, nu se află în aceeaşi situaţie juridică cu cel care nu a făcut acest lucru. Limitarea prevăzută de textul legal contestat are o justificare obiectivă şi rezonabilă şi nu presupune un tratament juridic diferit pentru părţi aflate în aceeaşi situaţie juridică (ci, dimpotrivă, asigură tuturor autorilor aceleiaşi excepţii de neconstituţionalitate posibilitatea de a invoca decizia de admitere a acesteia în cauzele în care au ridicat-o, în cadrul procedurii de revizuire instituite de art. 408^2 din Codul de procedură penală). Totodată, această limitare corespunde naturii specifice a revizuirii de cale extraordinară de atac ce permite încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive numai în situaţii excepţionale, care au o strictă legătură cu cauza în care a fost pronunţată hotărârea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 408^2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eftimie Petcu în Dosarul nr. 6.541/3/2012 (1.915/2012) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi de Constantin Drăghici în Dosarul nr. 11.591/3/2012 (2.587/2012) al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2012.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru