Decizie nr. 388 din 17 aprilie 2007

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Şerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Balay România" - S.R.L. din Paşcani în Dosarul nr. 117/99/2006-COM al Tribunalului Iaşi - Judecătorul-sindic.

La apelul nominal se prezintă, prin avocat, partea Anglo Romanian Bank Limited, Anglia, Londra, Sucursala Bucureşti. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul părţii prezente arată că autorul excepţiei a ridicat excepţia de neconstituţionalitate doar în scop dilatoriu şi, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, solicită respingerea acestei excepţii ca neîntemeiată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, sens în care arată că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 ianuarie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 117/99/2006-COM, Tribunalul Iaşi Judecătorul-sindic a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Balay România" - S.R.L. din Paşcani în cadrul unei acţiuni având ca obiect cererea formulată de Anglo Romanian Bank Limited, Anglia, Londra, Sucursala Bucureşti pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva autorului excepţiei de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prin cele două texte de lege criticate se instituie "o discriminare gravă care duce în cele din urmă la restrângerea drepturilor debitorului şi la punerea acestuia în dificultate, prin limitarea posibilităţilor sale de a contribui la redresarea situaţiei sale economice". De asemenea, consideră că ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea restrânge în mod nejustificat exercitarea dreptului de proprietate. În sfârşit, arată că exerciţiul acestor drepturi fundamentale este restrâns fără să fie întrunite condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie.

Tribunalul Iaşi - Judecătorul-sindic apreciază că excepţia ridicată nu este întemeiată, deoarece ridicarea dreptului de administrare al debitorului nu echivalează cu o atingere adusă vreunuia dintre drepturile sale fundamentale, ci, în mod implicit, asigură ocrotirea acestora. În acest sens, invocă jurisprudenţa vastă în materie a Curţii Constituţionale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, având în vedere că nu aduc atingere principiului egalităţii în faţa legii, ci se aplică în mod egal tuturor situaţiilor prevăzute în ipoteza normei juridice, sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege şi nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului vreunor drepturi fundamentale. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, dispoziţii potrivit cărora:

Art. 47: "(1) Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacă acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 28 alin. (1) lit. h) sau, după caz, art. 33 alin. (6), intenţia de reorganizare.[...]

(3)Judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată şi condiţia de exercitare a conducerii debitorului de către acesta."

În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituţionale: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi; art. 44 alin. (2) privind garantarea şi ocrotirea în mod egal prin lege a proprietăţii private, indiferent de titular; art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 148 alin. (1) şi (2) privind integrarea în Uniunea Europeană, precum şi art. 11 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind libertatea de întrunire şi de asociere.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate reglementează deschiderea procedurii insolvenţei şi efectele acesteia, constând în ridicarea dreptului debitorului de a-şi administra averea, respectiv a dreptului de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea. Autorul excepţiei susţine că aceste prevederi legale sunt discriminatorii şi îi limitează exerciţiul dreptului de proprietate.

Faţă de aceste susţineri, Curtea reţine că limitarea prin lege a exerciţiului dreptului de proprietate al debitorului asupra averii sale este determinată de constatarea că acesta s-a dovedit a fi un administrator nepriceput, nechibzuit ori neglijent, din care cauză a ajuns în stare de insolvenţă, lezând în mod direct drepturile şi interesele legitime ale creditorilor săi. Ridicarea dreptului de administrare şi încredinţarea acestuia unui administrator judiciar calificat are ca scop prevenirea unor noi pierderi şi reîntregirea patrimoniului debitorului, ori valorificarea cât mai avantajoasă a activelor acestuia în interesul ocrotirii proprietăţii sale, dar şi a creanţelor legale ale creditorilor.

În consecinţă, restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate apare nu doar ca justificată, dar chiar necesară pentru o bună administrare a averii debitorului, astfel că nu se aduce atingere dreptului de proprietate şi nici nu sunt înfrânte dispoziţiile art. 53 din Constituţie.

În acelaşi timp, Curtea reţine că principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune un tratament egal pentru situaţii identice, or, în situaţia debitorului împotriva căruia s-a deschis procedura insolvenţei, nu se poate susţine că se află în aceeaşi situaţie cu cea a altor persoane care desfăşoară o activitate economică, astfel că tratamentul juridic special instituit de lege este justificat.

De altfel, Curtea constată că dispoziţii asemănătoare celor criticate în prezenta speţă au existat şi în Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, abrogată prin Legea nr. 85/2006, iar constituţionalitatea lor a fost constatată prin numeroase decizii ale Curţii Constituţionale, aşa cum sunt Decizia nr. 318 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 28 octombrie 2004, Decizia nr. 211 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 14 aprilie 2005, sau Decizia nr. 336 din 18 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 mai 2006. Considerentele şi soluţiile din aceste decizii sunt valabile şi în prezenta cauză.

În sfârşit, în ceea ce priveşte prevederile art. 148 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi ale art. 11 din Convenţia pentru apărea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei fără motivare, Curtea constată că acestea nu au nicio incidenţă în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Balay România" - S.R.L. din Paşcani în Dosarul nr. 117/99/2006-COM al Tribunalului Iaşi - Judecătorul-sindic.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 aprilie 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea