Decizia nr. 543 din 14 septembrie 2021

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Neculai Mihăilă în Dosarul nr. 36/64/2018 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 892D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât criticile privesc probleme de interpretare și aplicare a legii, aspecte ce nu se constituie într-o veritabilă excepție de neconstituționalitate și excedează controlului de constituționalitate. În subsidiar, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile criticate nu aduc atingere dispozițiilor constituționale invocate în susținerea acesteia, sens în care menționează jurisprudența Curții Constituționale în materie și solicită păstrarea soluției, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Decizia nr. 1.020/R din 10 mai 2018, pronunțată în Dosarul nr. 36/64/2018, Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Neculai Mihăilă într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare.

5.În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține, în esență, că dispozițiile art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevăd posibilitatea îndreptării oricăror erori materiale cuprinse în orice tip de hotărâri, fie că sunt sau nu sunt definitive. De asemenea, prevederile art. 503 din Codul de procedură civilă stabilesc situațiile în care hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate prin intermediul unei căi extraordinare de atac, printre acestea regăsindu-se și situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale. Astfel, problema se pune cu privire la sintagma „eroare materială“ din cuprinsul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, al căror înțeles, în general în doctrină, este analizat prin opoziție cu sintagma „eroarea de judecată“, subliniindu-se că aceasta vizează erori cu caracter formal, procedural sau situații în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă însă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate. În concret, se susține că prevederile criticate sunt neconstituționale, „în sensul că ridică un semn de întrebare referitor la înțelesul sintagmei «eroare materială», care este pusă în contrapondere cel mai des cu greșeala de judecată, aspect realizat chiar de către partea adversă în cauză prin apărările formulate față de contestația în anulare“. Prin urmare, referitor la speța dedusă judecății, se consideră că aprecierea eronată de către o instanță de control judiciar a unui element faptic din punctul de vedere al intervenirii prescripției, care constă într-o eroare pur materială privind calculul termenului de prescripție, respectiv împlinirea termenului în zi nelucrătoare, ar trebui supusă analizei instanței judecătorești pe calea contestației în anulare, aspect ce nu ar conduce în mod obligatoriu la reaprecierea probelor, ci doar la o eventuală evaluare a fondului cauzei, cu scopul evident al corectării erorii instanței judecătorești. Din această perspectivă, se apreciază că sintagma „eroare materială“ cuprinsă în art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă este neclară și lasă loc interpretărilor, contrar art. 1 alin. (5) din Constituție.

6.Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

7.Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

9.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.

10.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

(2)Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: [...]2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; [...]

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii.

11.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, menționate în motivarea acesteia, dispun că erorile sau omisiunile, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere, fiind enumerate exemplificativ acele tipuri de erori care se încadrează în ipoteza normei. Astfel, erorile materiale vizează greșeli sau omisiuni cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau de calcul, precum și orice alte erori materiale, a căror corectare nu are influență asupra soluției pronunțate cu privire la litigiul dedus judecății. Prin instituția îndreptării (precum și prin cea a lămuririi și completării) unei hotărâri judecătorești, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea în soluționarea cauzelor aflate pe rolul instanțelor de judecată, evitând exercitarea unei căi de atac pentru repararea omisiunii instanței, atunci când aceasta privește erori materiale și nu are incidență asupra fondului dreptului substanțial dedus judecății. Pentru detalii referitoare la instituția îndreptării, lămuririi și completării hotărârii, a se vedea jurisprudența Curții Constituționale în materie, spre exemplu, Decizia nr. 699 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2020, Decizia nr. 142 din 27 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 6 iulie 2018, Decizia nr. 304 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din 31 iulie 2019, sau Decizia nr. 34 din 11 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 22 februarie 2007.12. În ceea ce privește dispozițiile art. 503 din Codul de procedură civilă, din ansamblul cărora fac parte și cele criticate în prezenta cauză, Curtea constată că acestea reglementează obiectul și motivele contestației în anulare. Cu privire la contestația în anulare, instanța de contencios constituțional reține că aceasta este o cale extraordinară de atac, de retractare și nesuspensivă de executare, prin care se cere înseși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își anuleze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată, context în care Curtea a arătat că sunt prevăzute două categorii de contestații în anulare, calificate în funcție de tipul hotărârilor judecătorești și de motivele exercitării acestora, respectiv contestația în anulare obișnuită, de drept comun, și contestația în anulare specială (Decizia nr. 483 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 20 august 2015, paragraful 14).

13.Astfel, reglementată prin art. 503 alin. (1) din Codul de procedură civilă, calea de atac extraordinară a contestației în anulare obișnuite, de drept comun, are ca obiect hotărârile definitive, care pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. În ceea ce privește contestația în anulare specială, se observă că aceasta este reglementată la art. 503 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care statuează că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare pentru următoarele motive expres și limitativ reglementate, și anume atunci când:

1.hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia;

2.dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3.instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4.instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

14.În ceea ce privește critica referitoare la faptul că sintagma „eroare materială“ cuprinsă în art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă este neclară și lasă loc interpretărilor, ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituție, Curtea observă că instanța de contencios constituțional a analizat această critică, spre exemplu, prin Decizia nr. 355 din 23 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 9 decembrie 2019, paragrafele 16-20, constatând că este neîntemeiată.

15.Așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă reglementează motivul de contestație în anulare specială pentru situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale (greșeli materiale), care se referă la aspecte formale ale judecării recursului și care au drept consecință pronunțarea unei soluții greșite. Astfel, greșeala pe care o comite instanța trebuie să se realizeze prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care sunt determinante în pronunțarea soluției (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 96 din 16 ianuarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă, sau Decizia nr. 4.743 din 28 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal).

16.Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securității raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunțată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reținut că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de către instanțe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorității de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009 (definitivă la 7 octombrie 2009), pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99].

17.Or, principiul potrivit căruia, după pronunțarea hotărârii, judecătorii nu mai pot reveni asupra deciziei luate reprezintă o componentă esențială a ideii de justiție, a asigurării autorității de lucru judecat și a ocrotirii drepturilor procesuale ale părților, ca element fundamental al statului de drept. Principiul autorității lucrului judecat (res judicata) se coroborează cu regula că, odată pronunțată hotărârea definitivă, misiunea judecătorului care a participat la judecată se încheie (lata sententia, judex desinit esse judex). Ca efect juridic al acestei reguli, care ține de ordinea publică, pronunțarea hotărârii are și efect de desistare a instanței, iar judecătorul care s-a pronunțat nu poate reveni asupra părerii sale în respectiva cauză, cu mențiunea că părților le rămâne posibilitatea de a cere doar îndreptarea greșelilor materiale care s-ar strecura în hotărâre. După pronunțarea unei hotărâri definitive, instanțele nu mai pot reveni asupra acesteia, singura posibilitate de schimbare sau corectare a soluției rămânând exercitarea căilor de atac recunoscute de lege (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 478 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 21 iulie 2006).

18.Așadar, dispoziția legală criticată are în vedere erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecății, și nu acele greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural (a se vedea Decizia nr. 355 din 23 mai 2019, precitată, paragraful 19).

19.Prin aceeași decizie antereferită, paragraful 20, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la lipsa unei definiții a noțiunii de „eroare materială“ din cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea a reținut că această noțiune nu ar fi putut fi conturată de legiuitor, având în vedere situațiile ce pot fi caracterizate drept erori materiale. Astfel, diversitatea situațiilor nu justifică o listă exhaustivă a acestora. Prin urmare, instanța de judecată este cea care, prin raportare la situația existentă în dosar la data pronunțării hotărârii ce se atacă, poate aprecia dacă soluția reprezintă sau nu rezultatul unei erori materiale.

20.De altfel, orice normă juridică trebuie să aibă un anumit grad de abstractizare. În sensul celor de mai sus, referitor la principiul aplicabilității generale a legilor, pot fi menționate și hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 22 noiembrie 1995, 24 mai 2007, 12 februarie 2008 și 21 octombrie 2013, pronunțate în cauzele S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 și 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, și Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 și 93, în care s-a reținut că formularea legilor nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forța lucrurilor, formule mai mult sau mai puțin vagi, a căror interpretare și aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară. Nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. Deși certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or, legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situație. Rolul decizional conferit instanțelor urmărește tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 46, și Decizia nr. 772 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragraful 23).

21.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față și, prin urmare, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție este neîntemeiată.

22.Distinct de acestea, Curtea observă că pretinsa neconstituționalitate a prevederilor criticate este dedusă și din compararea celor două instituții cuprinse în Codul de procedură civilă la art. 442 alin. (1) referitor la îndreptarea hotărârii și la art. 503 alin. (2) pct. 2 cu referire la obiectul și motivele contestației în anulare. Având în vedere aceste aspecte, precum și dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, conform cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]“, se constată, pe de o parte, că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale pretins violate, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției.

23.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Neculai Mihăilă în Dosarul nr. 36/64/2018 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 septembrie 2021.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ionița Cochințu