Decizie nr. 50 din 21 martie 2000

Lucian Mihai - preşedinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/1992 privind unele măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 11/1994 şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, excepţie ridicată de Ismail Hussein în Dosarul nr. 10.310/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 7 martie 2000, fiind consemnate în Încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 14 martie 2000 şi apoi la data de 21 martie 2000.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 5 mai 1999, pronunţată în Dosarul nr. 10.310/1998, Curtea Constituţională a fost sesizată de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 11/1994, lege prin care a fost aprobată, cu modificări, Ordonanţa Guvernului nr. 27/1992 privind unele măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional, excepţie ridicată de Ismail Hussein.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale privitoare la dreptul de proprietate, precum şi prevederile art. 480 şi următoarele şi cele ale art. 1.909 din Codul civil.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, considera ca textul cu privire la care a fost formulată excepţia este în "contradictie cu Constituţia României şi totodată luând în considerare ca prin Decretul nr. 90/1990 a fost abrogată Legea nr. 63/1974, care se opune principiilor proprietăţii asupra bunurilor mobile prevăzute de Constituţie, precum şi de art. 480 şi următoarele şi art. 1.909 din Codul civil".

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, arata ca, întrucât autorul excepţiei nu invoca nici o prevedere constituţională în argumentarea cererii sale, aceasta cerere nu poate produce efectele unei sesizări pentru a se putea exercita controlul de constituţionalitate.

Guvernul arata ca din sesizare nu rezultă care sunt dispoziţiile constituţionale incalcate, precizând ca în lipsa acestor elemente nu se poate formula punctul de vedere solicitat.

Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile constituţionale, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1) şi ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constata ca atât încheierea de sesizare, cat şi notele scrise ale autorului excepţiei privesc art. 3 din Legea nr. 11/1994. În realitate, textul ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este cel al art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/1992, deoarece Legea nr. 11/1994 aproba, cu modificări, unele ordonanţe ale Guvernului emise în temeiul Legii nr. 81/1992 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantarii unor credite externe; printre acestea se afla şi Ordonanţa Guvernului nr. 27/1992, care cuprinde dispoziţii privind unele măsuri pentru protejarea patrimoniului cultural naţional şi care a fost ulterior completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 68/1998 privind protejarea patrimoniului cultural naţional. Asadar, Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/1992, al cărui conţinut este următorul: "Bunurile culturale mobile deţinute la data prezentei ordonanţe de muzee, colecţii, biblioteci, în calitate de instituţii publice, nu pot fi scoase din inventarul acestora până la apariţia legii speciale".

Excepţia de neconstituţionalitate a fost formulată în cadrul unei acţiuni prin care autorul excepţiei solicita înapoierea unor bunuri cu valoare artistică ce i-au fost confiscate ilegal în baza Legii nr. 63/1974 privind ocrotirea patrimoniului cultural naţional, lege abrogată în 1990. Restituirea este cerută în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, hotărâre a carei executare este refuzată de autorităţile administraţiei publice în temeiul art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/1992, text ce face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate. Prin aceasta se încalcă, susţine autorul excepţiei, prevederile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate.

Examinând criticile formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observa ca o dispoziţie legală care împiedica înapoierea către proprietari, în baza unei hotărâri judecătoreşti, a unor bunuri trecute ilegal în proprietatea statului este contrară principiilor şi prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate. Este încălcat, în acest fel, principiul constituţional al ocrotirii proprietăţii private, stabilit prin art. 41 din Legea fundamentală.

Or, în cauza, autorul excepţiei critica faptul ca prevederile legale menţionate sunt interpretate, de autorităţile publice chemate să le aplice, în sensul că ar interzice restituirea, ordonată prin hotărâre judecătorească, a bunurilor ce îi aparţin şi care îi fuseseră confiscate ilegal.

Curtea constata, de asemenea, ca o prevedere legală, prin care s-ar interzice - fie şi numai temporar - executarea unei hotărâri judecătoreşti ar reprezenta o imixtiune a puterii legislative în procesul de realizare a justiţiei, fiind contrară principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.

În aceasta privinta Curtea s-a pronunţat, de pilda, prin Decizia nr. 6 din 11 noiembrie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 4 martie 1993. Astfel cum s-a statuat în aceasta decizie, "o dispoziţie legală prin care se suspenda cursul judecaţii sau executarea hotărârilor judecătoreşti definitive referitoare la anumite cauze determinate este neconstitutionala".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3 al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate formulată de Ismail Hussein în Dosarul nr. 10.310/1998 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constata ca dispoziţiile art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/1992 privind unele măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 11/1994 şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 68/1994 privind protejarea patrimoniului cultural naţional, sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că interzic restituirea, în baza unor hotărâri judecătoreşti sau a altor titluri prevăzute de lege, către proprietari sau către succesorii acestora, a bunurilor culturale mobile deţinute de muzee, colecţii, biblioteci, în calitate de instituţii publice.

Definitivă şi obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 martie 2000.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Maria Bratu