Decizia nr. 704 din 9 noiembrie 2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

1.Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Nicoleta Daniela Dumitrache și Adrian-Ștefan-Mădălin Dumitrache în Dosarul nr. 102.415/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 642D/2016.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepției de neconstituționalitate, domnul avocat Adrian Luțu din Baroul București, cu delegație depusă la dosar, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. Arată că, deși Curtea a mai analizat în precedent dispozițiile legale criticate, constatând constituționalitatea acestora, legea nu interzice invocarea unei noi excepții de neconstituționalitate având același obiect. Astfel, se susține, în esență, că spre deosebire de vechea reglementare procesual civilă, noul Cod de procedură civilă nu se mai raportează la atitudinea de pasivitate a creditorului, ci o condiționează de întocmirea și comunicarea de către executorul judecătoresc a unei adrese către acesta, perimarea intervenind în cazul în care creditorul nu răspunde solicitării executorului judecătoresc. Mai arată că această condiționare nu se regăsește la instituția perimării cererilor adresate instanțelor judecătorești, ci numai în cadrul procedurii executării silite.

4.Se mai susține că instituția perimării reprezintă o sancțiune cu privire la atitudinea creditorului, însă perimarea nu intervine în lipsa acțiunii executorului judecătoresc. Este adevărat că debitorul are obligația de plată a datoriei, însă legea îi pune la îndemână instituția perimării, care, dacă este invocată și admisă, este eliberatorie și reprezintă un mijloc de apărare. Prin posibilitatea prelungirii la nesfârșit a executării silite se încalcă și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin nerespectarea termenului rezonabil în care trebuie soluționată o cauză, neputându-se justifica teoria obligației de plată, întrucât există dreptul invocării perimării, dacă ea există.

5.Prin urmare, apreciază că, potrivit noului Cod de procedură civilă, instituția perimării va opera doar în mod excepțional, cu atât mai mult cu cât executorul judecătoresc acționează ca un mandatar al creditorului, iar executarea silită pornește la cererea acestuia.

6.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, Curtea, prin Decizia nr. 416 din 16 iunie 2016, reținând faptul că acestea dau expresie rolului activ al executorului judecătoresc, iar intervenirea perimării executării silite este circumstanțiată la atitudinea creditorului care, neîndeplinindu-și obligațiile solicitate în scris de executorul judecătoresc, lasă executarea în nelucrare timp de 6 luni. Curtea a mai statuat că ceea ce primează este executarea obligației, și nu stingerea acesteia prin perimare.

7.Nu poate fi reținută nici invocarea pretinsei inegalități de tratament față de debitorii a căror executare a pornit sub vechea procedură, întrucât aceasta este rezultatul unor regimuri juridice diferite aplicabile în virtutea principiului tempus regit actum.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

8.Prin Încheierea din 8 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 102.415/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Nicoleta Daniela Dumitrache și Adrian-Ștefan-Mădălin Dumitrache într-o cauză privind soluționarea unei contestații la executare prin care s-a solicitat constatarea perimării executării silite.

9.În motivarea excepției de neconstituționalitate, se susține, în esență, că, potrivit dispozițiilor legale criticate, perimarea operează doar atunci când executorul judecătoresc solicită creditorului să facă un act necesar executării, iar creditorul nu se conformează, situație în care executarea silită se poate prelungi până la nesfârșit. Or, în acest fel se încalcă egalitatea în drepturi, în primul rând, prin lăsarea la latitudinea creditorului și a executorului judecătoresc, care, în realitate, acționează ca un mandatar al creditorului, a dreptului de a face sau nu acte de executare silită, fără să intervină nicio sancțiune, și, în al doilea rând, prin faptul că se stabilește un privilegiu în favoarea creditorului în raport cu debitorul. Se mai arată că există un tratament distinct și între debitorii față de care s-a început executarea silită pe vechea reglementare procesual civilă și debitorii față de care a început executarea potrivit noului Cod de procedură civilă.

10.Judecătoria Sectorului 1 București apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

11.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

12.Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

13.Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului autorilor excepției de neconstituționalitate, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

14.Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care are următorul cuprins: „În cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept.“16. În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 124 privind înfăptuirea justiției. De asemenea, se invocă dispozițiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 14 pct. 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 26 referitor la egalitatea în drepturi din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 10 privind dreptul la un proces echitabil din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

17.Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că a mai analizat dispozițiile legale criticate din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 416 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 2 noiembrie 2016, Curtea a reținut că dispoziția legală criticată reglementează perimarea executării silite în cazul în care se reține culpa creditorului care, deși i s-a solicitat în scris de către executorul judecătoresc, a lăsat să treacă un termen de 6 luni fără să îndeplinească actul sau demersul necesar executării silite solicitat de executor. Termenul în care operează perimarea este tot de 6 luni, la fel ca în reglementarea cuprinsă în art. 389 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, însă, potrivit art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă, acesta nu mai curge de la data ultimului act de executare efectuat, ci de la data la care executorul a comunicat în scris creditorului solicitarea îndeplinirii unui act sau a efectuării unui demers necesar executării silite. Vechea lege procesual civilă nu prevedea cerința ca actul sau demersul să fie solicitat în scris de către executorul judecătoresc.

18.Curtea a mai statuat că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuțiilor sale conferite de art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, rațiunea avută în vedere la edictarea normei criticate fiind aceea de a-l determina pe creditor să depună toate diligențele necesare pentru valorificarea drepturilor dobândite prin titlul executoriu obținut. Stabilirea noilor condiții în care intervine perimarea executării silite este în concordanță cu obligația pozitivă a statului, ce rezultă din dispozițiile art. 626 din Codul de procedură civilă, de a asigura în mod prompt și efectiv executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii, dar și cu rolul activ al executorului judecătoresc în cadrul executării silite consacrat în mod expres prin art. 627 din Codul de procedură civilă. Executorii judecătorești sunt învestiți cu îndeplinirea unui serviciu de interes public, iar activitatea acestora se înfăptuiește în condițiile legii, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților și ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenență politică, de avere sau de origine socială. În exercitarea rolului său activ, executorul judecătoresc folosește toate mijloacele prevăzute de lege în vederea realizării integrale și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu.

19.Curtea a mai reținut că debitorul trebuie să execute de bunăvoie obligația sa stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu, potrivit art. 622 din Codul de procedură civilă. În caz contrar, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. În situația declanșării procedurii, debitorul, de regulă, nu are un interes în finalizarea executării silite în contra sa, singura parte interesată în executare fiind creditorul.

20.Așadar, Curtea a reținut că, prin reglementarea legală criticată, intervenția perimării executării silite este circumstanțiată la atitudinea creditorului, care, prin neîndeplinirea obligațiilor solicitate în scris de către executorul judecătoresc, lasă executarea silită în nelucrare timp de șase luni. Termenul de perimare începe să curgă din momentul formulării solicitării de către executorul judecătoresc.

21.În ceea ce privește susținerea potrivit căreia legiuitorul a lăsat la aprecierea executorului judecătoresc prerogativa de a determina incidența instituției perimării și a efectelor acesteia, în cadrul executărilor silite pe care le efectuează, Curtea a constatat că dispoziția legală criticată dă expresie rolului activ al executorului judecătoresc. Dacă executorul judecătoresc are obligația de a stărui prin toate mijloacele prevăzute de lege pentru realizarea interesului creditorului, în egală măsură și părțile din această procedură trebuie să își îndeplinească obligațiile prevăzute de lege. În privința creditorului, Curtea a reținut că, potrivit art. 647 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, acesta are obligația să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiții, a executării silite, punându-i la dispoziție și mijloacele necesare în acest scop, iar în privința debitorului, acesta trebuie să se conformeze titlului executoriu. În concluzie, perimarea operează ca o sancțiune pentru inactivitatea sau neglijența creditorului care a fost încunoștințat, în scris, de obligațiile sale de către executorul judecătoresc.

22.De altfel, odată ce a fost legal sesizat, executorul judecătoresc trebuie să îndeplinească actele de executare în ordinea și la termenele stabilite de lege. În acest sens, Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, prevede, la art. 56, că executorul judecătoresc trebuie să își motiveze refuzul de a îndeplini atribuțiile prevăzute de lege, dacă părțile stăruie în îndeplinirea acestora. În cazul refuzului nejustificat, partea interesată poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc, care se va judeca cu citarea părților. Executorul judecătoresc va fi obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămase definitivă. Legea nr. 188/2000 mai prevede că întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor atrage răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc.

23.Așadar, partea interesată în executarea obligației este creditorul, debitorul fiind interesat, mai degrabă, în stingerea procedurii de executare prin intervenția perimării. Deci, ceea ce primează este executarea obligației, și nu intervenirea perimării executării silite, dat fiind faptul că procesul civil a fost finalizat, iar creditorul a apelat la procedura executării silite pentru recuperarea creanței sale. Măsura legislativă criticată vine în susținerea realizării obligației de executare, reprezentând, totodată, o sancțiune a creditorului pentru lipsa de diligență, dar și o măsură de constrângere a debitorului care nu și-a executat de bunăvoie obligația. Așadar, condiționarea intervenirii perimării executării silite limitează libertatea de acțiune a debitorului. Creditorul are deschisă posibilitatea realizării efective a obligațiilor care incumbă în sarcina debitorului, realizându-și creanța în dauna voinței acestuia, însă cu respectarea obligațiilor legale.

24.Referitor la invocarea pretinsei încălcări a principiului egalității în drepturi și a dreptului la un proces echitabil, Curtea a reținut că reglementarea legală criticată se aplică în mod egal pentru toate părțile care au aceeași poziție procesuală, în realizarea acelorași categorii de drepturi, astfel încât nu poate reține încălcarea art. 16 și art. 21 alin. (3) din Constituție, în componenta sa referitoare la egalitatea de arme.

25.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudența Curții, considerentele și dispozitivul deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

26.Totodată, Curtea reține că normele legale criticate nu afectează garanțiile specifice de care instanțele judecătorești se bucură în temeiul textului constituțional al art. 124 care reglementează cu privire la caracterul unic, imparțial și egal al justiției și reprezintă obligația judecătorilor de a asigura un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare.

27.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Nicoleta Daniela Dumitrache și Adrian-Ștefan-Mădălin Dumitrache în Dosarul nr. 102.415/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 București și constată că dispozițiile art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 9 noiembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin