Decizie nr. 241 din 7 aprilie 2015

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

1.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lidl Discount" - S.R.L. din comuna Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova, în Dosarul nr. 6.163/303/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.035D/2014.

2.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care precizează că art. 315 din Codul de procedură civilă indică expres şi limitativ sfera persoanelor care nu pot fi ascultate ca martor. În ceea ce priveşte invocarea încălcării art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arată că interdicţia instituită de dispoziţia legală criticată este una relativă, părţile putând conveni ca şi aceste persoane să fie ascultate ca martori, potrivit art. 315 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Referitor la invocarea lipsei de previzibilitate a normei criticate, arată că aceasta nu poate fi susţinută, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a reţinut că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent. Apreciază că textul nu are niciun viciu de neconstituţionalitate şi pentru aceste motive solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4.Prin Decizia civilă nr. 358 din 23 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.163/303/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Lidl Discount" - S.R.L. din comuna Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova, într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins plângerea formulată împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor.

5.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că sintagma "legături de interese" nu este definită, fiind extrem de întinsă şi generic prezentată faţă de celelalte situaţii în care sunt strict identificate persoanele care deţin calităţile respective. Astfel, se poate ajunge la situaţii în care, în mod discreţionar, una dintre părţi ar împiedica cealaltă parte să-şi probeze pretenţiile prin simpla invocare a dispoziţiilor legale criticate.

6.Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale. Acestea prevăd că nu pot fi audiate ca martor persoanele aflate în legături de interese cu una dintre părţi şi este justificată printr-o prezumţie de lipsă de obiectivitate a unui asemenea potenţial martor, care se află în legături de interese cu una dintre părţi şi, prin urmare, este interesat el însuşi să ofere o depoziţie favorabilă acelei părţi. Această normă nu încalcă dreptul la apărare al părţii, care poate să-şi dovedească pretenţiile sau apărările cu alte mijloace de probă, ci poate constitui cel mult o restrângere a acestui drept, justificată de necesitatea legitimă de a proteja dreptul la un proces echitabil al celeilalte părţi. Mai arată că nu este echitabil ca o parte să aducă martori cu privire la care există toate premisele că nu vor fi obiectivi şi vor favoriza partea care i-a propus şi cu care se află în legături de interese.

7.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9.Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 315 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul cuprins: "(1) Nu pot fi martori: [...] 3. cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi".

11.În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea, este invocat şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

12.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că proba testimonială reprezintă unul dintre mijloacele probatorii ale procesului civil, iar mijlocul de probă îl reprezintă tocmai declaraţiile făcute de martor, persoană terţă faţă de proces, care relatează în faţa instanţei fapte sau împrejurări concludente pentru soluţionarea cauzei. În principiu, orice persoană care are cunoştinţă despre fapte relevante referitoare la pricina dedusă justiţiei poate fi ascultată în calitate de martor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 80 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007). De la această regulă, legea procesual civilă instituie anumite excepţii, precizând persoanele care nu pot fi audiate ca martori sau care sunt scutite a depune mărturie, în considerarea calităţii pe care o deţin.

13.Astfel, art. 315 alin. (1) din Codul de procedură civilă instituie interdicţii de a fi martori pentru persoanele care se află în anumite situaţii, respectiv nu pot fi martori rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv; soţul, fostul soţ, logodnicul ori concubinul; cei aflaţi în duşmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părţi; persoanele puse sub interdicţie judecătorească şi cei condamnaţi pentru mărturie mincinoasă. Potrivit art. 315 alin. (2), primele trei categorii de situaţii prevăzute de alin. (1) al aceluiaşi articol reprezintă interdicţii relative, părţile putând conveni ca şi persoanele care se află în aceste situaţii să fie ascultate ca martori. Ultimele două situaţii, respectiv persoanele aflate sub interdicţie judecătorească şi cele condamnate pentru mărturie mincinoasă, reprezintă interdicţii absolute, în cazul lor legea neprevăzând posibilitatea ca părţile să se înţeleagă.

14.În prezenta cauză, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţia legală potrivit căreia nu pot fi martori cei aflaţi în legături de interese cu vreuna dintre părţi, din cauza faptului că sintagma "legături de interese" nu este definită, fiind extrem de întinsă şi generic prezentată faţă de celelalte cazuri în care sunt strict identificate persoanele care deţin calităţile care îi împiedică să fie martori sau care îi scutesc de această calitate, putându-se, astfel, ajunge la situaţii în care, în mod discreţionar, una dintre părţi ar împiedica cealaltă parte să-şi probeze pretenţiile prin simpla invocare a dispoziţiilor legale criticate.

15.În privinţa interdicţiei prevăzute de art. 315 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă de a nu fi martori cei aflaţi în legătură de interese cu vreuna din părţi, criticată de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că aceasta are în vedere prezumţia de parţialitate şi subiectivism a martorului care ar avea un interes ce ar putea influenţa caracterul veridic al declaraţiei acestuia. Aşadar, interdicţia persoanelor care se află în legături de interese cu vreuna din părţi este stabilită exclusiv în interesul părţilor litigante, asigurând echilibrul procesual al acestora, şi este o interdicţie relativă, care poate fi înlăturată prin convenţia, expresă sau tacită, a părţilor.

16.Probele au o importanţă deosebită în procesul civil, judecătorul trebuind să cunoască raporturile juridice dintre părţi şi faptele care au condus la deschiderea litigiului pentru a putea pronunţa o hotărâre, aplicând norma legală corespunzătoare acestor situaţii. Acestea se propun în faza iniţială a procesului, fiind ulterior puse de către instanţă în discuţia contradictorie a părţilor. Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii şi să ducă la soluţionarea procesului [art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă], putând fi încuviinţate numai dacă îndeplinesc aceste condiţii [art. 258 alin. (1) din Codul de procedură civilă], iar încheierea prin care se încuviinţează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviinţate, precum şi obligaţiile ce revin părţilor în legătură cu administrarea acestora [art. 258 alin. (2) din Codul de procedură civilă].

17.Prin urmare, o probă inadmisibilă, prevăzută ca atare de o normă legală, nu va putea fi încuviinţată de instanţă, însă, având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Codul de procedură civilă care consacră rolul activ al judecătorului în probaţiune, precum şi faptul că norma legală criticată instituie o interdicţie relativă, care poate fi înlăturată de convenţia părţilor, judecătorul nu poate respinge din oficiu cererea de probă, ci numai dacă partea interesată se opune în acest sens.

18.Referitor la caracterul nedefinit al sintagmei criticate, Curtea reţine că acesta nu determină neconstituţionalitatea normei legale, instanţele de judecată având rolul de a aprecia, de la caz la caz, legăturile de interese dintre martor şi vreuna din părţi, de natură a justifica respingerea martorului propus, sinceritatea depoziţiei martorului fiind apreciată prin raportare la relaţiile juridice dintre părţi şi interesul pe care l-ar avea faţă de rezultatul procesului. Instanţa, în determinarea sferei de cuprindere normativă a sintagmei criticate, va ţine cont de evoluţiile practicii cotidiene, precum şi de dinamica realităţilor sociale şi economice care pot interveni într-o societate.

19.De altfel, în situaţia în care proba a fost administrată, potrivit art. 264 din Codul de procedură civilă, instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor. În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire au fost încuviinţate probele, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare. Art. 324 din Codul de procedură civilă prevede că instanţa, în aprecierea declaraţiilor martorilor, va ţine seama de sinceritatea acestora şi de împrejurările în care au luat cunoştinţă de faptele ce fac obiectul declaraţiei respective.

20.În fine, Curtea reţine că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este stabilită numai prin lege, iar dispoziţiile de lege criticate, reglementând norme de procedură a căror interpretare şi aplicare revin instanţelor de judecată, nu contravin în niciun fel prevederilor constituţionale invocate în susţinerea criticii de neconstituţionalitate.

21.Distinct de cele arătate, se observă că, în configuraţia Codului de procedură civilă din 1865, sintagma "în legătură de interes cu vreuna din părţi" se regăsea în cuprinsul art. 192 care reglementa identificarea martorului şi potrivit căruia preşedintele, înainte de a lua mărturia, cerea martorilor să arate dacă sunt în legături de interes cu vreuna din părţi. Instanţa reţinea acest aspect în aprecierea ulterioară a depoziţiei martorului. În ceea ce priveşte interdicţiile relative referitoare la persoanele care nu pot fi ascultate ca martori, vechea reglementare procesual civilă făcea referire doar la rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv, precum şi soţul, chiar despărţiţi. Aceste interdicţii puteau fi înlăturate prin acordul părţilor litigante.

22.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Lidl Discount" - S.R.L. din comuna Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova, în Dosarul nr. 6.163/303/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 315 alin. (1) pct. 3 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2015.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin