Decizie nr. 543 din 17 decembrie 2013

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Petru Bădăluţă în Dosarul nr. 2.477/115/2012 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia I civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 408D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că la dosar autorul excepţiei a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că instanţa de judecată nu se pronunţă asupra condamnării, ci asupra caracterului politic al acesteia, verificând dacă sunt îndeplinite condiţiile stabilite prin lege.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 30 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.477/115/2012 Tribunalul Caraş-Severin - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (4) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Excepţia a fost ridicată de Petru Bădăluţă într-o cauză având ca obiect acordarea de despăgubiri, în temeiul Legii nr. 221/2009, pentru bunurile materiale confiscate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere textelor constituţionale invocate, deoarece instanţele de judecată nu pot analiza caracterul politic al condamnărilor, întrucât ar însemna să se acorde acelaşi regim juridic şi legitimitate statului de drept ca şi statului totalitar. Instanţa de judecată, atunci când analizează caracterul politic al condamnării, realizează, de fapt, un act politic, încălcându-se astfel regimul incompatibilităţilor pe care Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor le prevede pentru judecători.

Tribunalul Caraş-Severin - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa nu săvârşeşte prin verificarea la care o obligă art. 1 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 un act politic din moment ce caracterul politic al unei fapte este deja instituit prin lege, în speţele supuse judecăţii realizându-se o transpunere a datelor de speţă la prevederile legale. Constatarea scopului prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România reprezintă rezultatul aprecierii probatoriului administrat, instanţa doar constatând caracterul politic, şi nu caracterizându-l ori definindu-l ca atare.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii şi arătând totodată că, prin mandatarea instanţei de judecată de a se pronunţa asupra caracterului politic al altor condamnări decât cele de drept calificate astfel prin chiar efectul legii, nu sunt încălcate principii constituţionale, din moment ce caracterul politic al unei fapte este deja instituit prin lege. Instanţa nu face altceva decât să raporteze datele de speţă la prevederile legale.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, întrucât competenţa şi procedura de soluţionare de către autoritatea judecătorească, create ca efect al Legii nr. 221/2009, nu conduc automat la considerarea activităţii instanţei de judecată ca fiind politizată şi, prin urmare, nu este de natură să aducă atingere independenţei justiţiei. Instanţa este liberă să aprecieze asupra incidenţei prevederilor Legii nr. 221/2009, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, fără ca în activitatea de înfăptuire a actului de justiţie să fie influenţată în vreun fel, principiul separaţiei puterilor în stat fiind pe deplin respectat. Prin urmare, constatarea caracterului politic al condamnărilor prevăzute la art. 1 alin. (3) din Legea nr. 221/2009 reflectă rezultatul aprecierii probelor administrate, instanţa de judecată caracterizându-l ca atare. În plus, hotărârile instanţelor de judecată sunt pronunţate în cadrul jurisdicţiei specifice activităţii judecătoreşti şi ele nu exclud accesul liber la justiţie, reglementând, în realitate, o măsură reparatorie şi regimul juridic al acesteia.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins:

–Art. 1 alin. (4): "Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanţa judecătorească, în condiţiile prevăzute la art. 4.";

–Art. 4 alin. (2): "Persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător."

Autorul excepţiei susţine, astfel cum rezultă din concluziile scrise depuse la dosar, că textele de lege criticate aduc atingere prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5) privind caracterul statului român, art. 2 alin. (2) referitor la exercitarea suveranităţii, art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, "şi altele" din Constituţie.

Instanţa de judecată a sesizat Curtea indicând în dispozitivul încheierii următoarele texte din Legea fundamentală pretins încălcate: art. 1 alin. (3)-(5) privind caracterul statului român, principiul separaţiei puterilor în stat şi al supremaţiei Constituţiei şi legilor; art. 2 alin. (2) referitor la exercitarea suveranităţii; art. 8 alin. (2) privind constituirea şi rolul partidelor politice; art. 9 referitor la constituirea şi rolul sindicatelor; art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern; art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului; art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie; art. 40 alin. (3) referitor la incompatibilităţile anumitor profesii cu calitatea de membru al unui partid politic; art. 44 alin. (1), (2), (4) şi (6) privind garantarea dreptului de proprietate privată şi a creanţelor asupra statului, interzicerea naţionalizării sau a oricăror altor măsuri de trecere silită în proprietatea publică a unor bunuri, bazate pe criterii discriminatorii; art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi; art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor; art. 125 alin. (3) privind incompatibilităţile funcţiei de judecător; art. 126 alin. (5) teza întâi referitor la interzicerea înfiinţării instanţelor extraordinare; art. 144 şi 145 referitoare la incompatibilităţile, independenţa şi inamovibilitatea judecătorilor Curţii Constituţionale; art. 148 alin. (2) şi (4) privind aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene.

În consecinţă, Curtea reţine drept norme de referinţă cele menţionate, în mod expres, în dispozitivul încheierii de sesizare.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 301 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 1 august 2013, s-a pronunţat asupra unor critici formulate în mod similar. Cu acel prilej, Curtea a constatat că textele de lege criticate sunt cuprinse în Legea nr. 221/2009, act normativ adoptat de Parlament, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, pe care instanţele de judecată îl interpretează şi aplică potrivit competenţelor acestora stabilite prin art. 124 alin. (1) şi art. 126 alin. (3) din Constituţie.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, "Constituie condamnare cu caracter politic orice condamnare dispusă printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pronunţată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pentru fapte săvârşite înainte de data de 6 martie 1945 sau după această dată şi care au avut drept scop împotrivirea faţă de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945". Pornind de la aceste prevederi, instanţele trebuie să constate caracterul politic al condamnărilor prevăzute de art. 1 alin. (3) potrivit căruia constituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic şi condamnarea pronunţată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârşirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 30 decembrie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 568/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 30 octombrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare. Mai mult, Curtea a observat că, potrivit art. 3 coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, constituie măsuri administrative cu caracter politic orice măsuri luate de organele fostei miliţii sau securităţi având ca obiect dislocarea şi stabilirea de domiciliu obligatoriu, internarea în unităţi şi colonii de muncă, stabilirea de loc de muncă obligatoriu şi că persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute expres la art. 3, pot, de asemenea, solicita instanţei de judecată să constate caracterul politic al acestora.

Or, pentru a respecta obligaţiile pe care le au, potrivit Legii nr. 221/2009, instanţele de judecată trebuie, atunci când este necesar, să verifice situaţia de fapt a celor ce adresează o cerere întemeiată pe prevederile Legii nr. 221/2009, administrând în acest sens probele necesare.

Aşa fiind, Curtea a reţinut că activitatea de interpretare şi aplicare a unei legi adoptate de Parlament, precum şi administrarea probelor care să ducă la soluţionarea procesului nu au semnificaţia unui "arbitraj cu caracter politic" realizat de către instanţele judecătoreşti, ci a înfăptuirii actului de justiţie, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea textelor constituţionale invocate, reglementările criticate fiind în deplin acord cu principiul înfăptuirii justiţiei, în mod unic, imparţial şi egal, de către judecători independenţi, astfel cum prevede art. 124 din Legea fundamentală.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petru Bădăluţă în Dosarul nr. 2.477/115/2012 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Caraş-Severin - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2013.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu