Decizie nr. 266 din 21 martie 2007

Cu Adresa nr. 51/1.005 din 6 martie 2007 secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată de 50 de deputaţi şi 26 de senatori, în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în legătură cu neconstituţionalitatea art. 67, art. 68 şi art. 70 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 3 martie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, modificat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 13 din 29 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 5 iulie 1995.

Autorii sesizării sunt următorii: Gheorghe I. Albu, Roberta Alma C. Anastase, Nicolae N. Bara, Gheorghe G. Barbu, Cornel Ştefan C. Bardan, Iulian-Gabriel P. Bîrsan, Anca-Daniela C. Boagiu, Ionela I. Bruchental-Pop, William Gabriel S. Brânză, Daniel I. Buda, Costică N. Canacheu, Bogdan C. Cantaragiu, Alexandru A. Ciocâlteu, Anca M. Constantinescu, Radu-Cătălin Drăguş, Stelian N. Duţu, Ionesie P. Ghiorghioni, Ion I. Gonţea, Dan N. Grigore, Monica Maria C. Iacob Ridzi, Traian Constantin A. Igaş, Valentin Adrian M. Iliescu, Graţiela Denisa M. Iordache, Radu V. D. Lambrino, Dănuţ E. Liga, Mircea Man, Marian-Jean J. G. Marinescu, Laurenţiu C. Mironescu, Liviu Alexandru H. Miroşeanu, Alexandru E. Mocanu, Petru P. Movilă, Dorin-Liviu D. Nistoran, Ioan C. Oltean, Aurel A. Olărean, Constantin M. Petrea, Cosmin Gabriel C. Popp, Cezar Florin Gh. Preda, Ioan Dumitru I. Puchianu, Dumitru Ghe. Puzdrea, Romeo Marius Gh. Raicu, Cristian I. Rădulescu, Marius I. Rogin, Marcel Laurenţiu M. Romanescu, Gheorghe G. Sârb, Mugurel Liviu S. Sârbu, Mihai Gr. Stănişoară, Petre Străchinaru, Valeriu I. Tabără, Horia C. Văsioiu, Augustin A. Zegrean, Petru Nicolae I. Ioţcu, Maria D. Petre, Marin A. Bobeş, Jan C. Vraciu, Antonie T. Ştefan-Mihail, Paula Maria T. Ivănescu, Ionel E. Popescu, Mihai Ţâbuleac, David I. Gheorghe, Gheorghe N. Flutur, Viorel A. Arion, Nicolae Vlad N. E. Popa, Dan G. Sabău, Mircea A. Cinteză, Cristache C. Rădulescu, Cristian C. Cucuian, Dan S. Cârlan, Ivan O. Cismaru, Radu V. Ţîrle, Dorel-Constantin I. Onaca, Marius C. Marinescu, Cornelia Gh. Cazacu, Verginia Şt. Şerbănescu, Dorel V. Jurcan, Dan Gabriel P. Popa, Nicolae N. Neagu.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 1.942 din 6 martie 2007 şi formează obiectul Dosarului nr. 319C/2007.

Obiectul sesizării îl constituie dispoziţiile art. 67, art. 68 şi art. 70 din Regulamentul şedinţelor comune al Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, cu modificările ulterioare, care au următorul cuprins:

–Art. 67: "Preşedintele care conduce şedinţa comună, după prezentarea propunerii de suspendare din funcţie şi ascultarea explicaţiilor Preşedintelui României, consultă deputaţii şi senatorii dacă datele existente sunt suficiente pentru a fi sesizată Curtea Constituţională sau dacă este necesară constituirea unei comisii comune de anchetă. Hotărârea se ia cu majoritatea voturilor din numărul total al deputaţilor şi senatorilor.

În cazul în care s-a apreciat că datele sunt suficiente, propunerea de suspendare, însoţită de informaţiile necesare, se trimite de îndată, de către preşedintele care a condus şedinţa comună, Curţii Constituţionale spre consultare, menţionându-se termenul până la care acesta trebuie să se pronunţe.

În termen de 24 de ore de la primirea avizului Curţii Constituţionale, Camerele Parlamentului se întrunesc în şedinţă comună pentru a hotărî asupra propunerii de suspendare din funcţie.

La dezbateri este invitat şi Preşedintele României, căruia i se va da cuvântul, la cererea sa, oricând în timpul dezbaterilor, pentru a da explicaţii asupra faptelor ce i se impută.

Hotărârea se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, prin bile.";

–Art. 68: "În cazul în care s-a hotărât constituirea unei comisii comune de anchetă, raportul întocmit de aceasta în termenul stabilit în hotărârea prevăzută la art. 67 alin. 1 se trimite, prin grija preşedinţilor celor două Camere, Curţii Constituţionale spre consultare, în termen de 3 zile de la data depunerii raportului.";

–Art. 70: "Prevederile art. 66-69 se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul propunerii de suspendare a persoanei care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte."

În opinia autorilor sesizării textele din regulament menţionate încalcă prevederile art. 88, art. 95 şi art. 111 din Constituţie, potrivit cărora:

–Art. 88: "Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii.";

–Art. 95: "(1) În cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

(2)Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui.

(3)Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.";

–Art. 111: "(1) Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie.

(2)Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită prezenţa, participarea lor este obligatorie."

În motivarea sesizării se arată că prin Decizia nr. 87/1994 Curtea Constituţională a definit mesajul ca fiind "mijlocul prin care Preşedintele României comunică Parlamentului opiniile sale cu privire la problemele politice ale naţiunii", iar primirea mesajului constituie "o modalitate a colaborării celor două autorităţi alese prin vot direct - Parlamentul şi Preşedintele României - constând în aducerea la cunoştinţa parlamentarilor a opiniilor Preşedintelui cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii". Or, declanşarea şi derularea procedurii de suspendare este una dintre aceste probleme, "iar explicaţiile, precum şi apărările Preşedintelui României împotriva acuzaţiilor aduse pot fi date Parlamentului numai prin intermediul instituţiei constituţionale a mesajului prevăzută de art. 88." Art. 84 din Constituţie, coroborat cu art. 72 alin. (1) şi art. 95 din aceasta, consacră imunitatea Preşedintelui, făcând trimitere la regimul juridic al independenţei opiniilor, aplicabil membrilor Parlamentului, respectiv inviolabilitatea şi lipsa răspunderii pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, precum şi excepţia de la regulă - instituţia juridică a suspendării Preşedintelui României. Ancheta parlamentară desfăşurată de o comisie parlamentară este un mijloc de realizare a controlului parlamentar, circumstanţiat cât priveşte subiectele supuse controlului, prin art. 111 din Constituţie, în categoria cărora nu intră şi Preşedintele României. Ancheta desfăşurată de o comisie parlamentară presupune desfăşurarea unor activităţi de strângere de probe, printre care şi cea de a audia pe cel anchetat. În acest sens, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 45 din 17 mai 1994 s-a statuat că Preşedintele României "poate fi suspendat din funcţie, în condiţiile art. 95 din Constituţie, de Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, iar eventualele explicaţii privind faptele ce i se impută pot fi date Parlamentului şi nu unei comisii".

În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost trimisă preşedinţilor celor două Camere, pentru a comunică punctele de vedere ale birourilor permanente.

Preşedinţii celor două Camere nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele de vedere ale birourilor permanente.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, raportate la prevederile Constituţiei României şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor criticate din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie prevederile art. 67, art. 68 şi art. 70 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, cu modificările ulterioare.

În esenţă, în opinia autorilor sesizării, aceste prevederi regulamentare prin care se instituie o comisie comună de anchetă în vederea cercetării unor fapte grave de încălcare a Constituţiei de către Preşedintele României, de natură să atragă suspendarea din funcţie a acestuia, sunt contrare dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 88 - "Mesaje", art. 95 - "Suspendarea din funcţie" şi art. 111 - "Informarea Parlamentului".

Examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulată, Curtea Constituţională constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 95, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie, de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă dispoziţiile acesteia, iar potrivit art. 64 alin. (4) din Constituţie, fiecare Cameră a Parlamentului "[...] îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune". Din analiza coroborată a prevederilor constituţionale menţionate rezultă că Parlamentul îşi constituie comisii pentru exercitarea oricăror atribuţii prevăzute de Constituţie în competenţa sa. Or, art. 95 din Constituţie, care prevede că atribuţie a celor două Camere ale Parlamentului suspendarea din funcţie a Preşedintelui României nu interzice instituirea unei comisii de anchetă pentru exercitarea acestei atribuţii. Totodată, potrivit tezei finale a art. 95 din Constituţie, Preşedintele României poate da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută, care, de asemenea, presupun efectuarea de cercetări prin intermediul unei comisii de anchetă. În caz contrar, faptele imputate ar fi cercetate chiar de către cei care propun suspendarea, ceea ce este mai grav decât constituirea unei comisii în acest scop. Mai mult, suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, a cărui legitimitate rezultă din votul electoratului, este o măsură foarte gravă, având un caracter sancţionator, astfel că gravitatea faptelor trebuie dovedită şi stabilită. Faţă de cele arătate rezultă că prevederile art. 67, art. 68 şi art. 70 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, referitoare la constituirea unei comisii de anchetă în vederea cercetării unor fapte grave de încălcare a Constituţiei de către Preşedintele României, de natură să atragă suspendarea din funcţie a acestuia, nu numai că nu încalcă, dar sunt chiar în sensul dispoziţiilor constituţionale ale art. 95 coroborate cu cele ale art. 64 alin. (4).

Curtea constată că prevederile art. 88 - "Mesaje" şi art. 111 - "Informarea Parlamentului" din Constituţie, invocate ca fiind încălcate, nu sunt relevante în susţinerea neconstituţionalităţii textelor regulamentare criticate.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) şi art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c), art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că prevederile art. 67, art. 68 şi art. 70 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 3 martie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, cu modificările ulterioare, sunt constituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 21 martie 2007 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Ion Predescu, Şerban Viorel Stănoiu şi Tudorel Toader, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent şef,

Gabriela Dragomirescu

*

OPINIE SEPARATĂ

Prin această opinie separată dorim să ne exprimăm şi să argumentăm aprecierea discordantă faţă de cea pe care se întemeiază soluţia adoptată cu votul majorităţii membrilor Curţii Constituţionale cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 67 alin. 2, art. 68 şi art. 70 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Considerăm că prevederile regulamentului supuse controlului de constituţionalitate reprezintă o interpretare extensivă nepermisă a dispoziţiilor Constituţiei referitoare la procedura suspendării din funcţie a Preşedintelui României, adăugând la acestea proceduri a căror instituire nu a fost în intenţia Constituantei. Reglementarea procedurii prin regulament împrumută de fapt unele prevederi constituţionale care au ca obiect alte instituţii juridice.

Posibila sancţiune a suspendării din funcţie a Preşedintelui României pentru săvârşirea unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei şi procedura acestei forme de tragere la răspundere sunt reglementate exclusiv prin art. 95 din Constituţie. Dispoziţiile art. 95 implică în procedura de suspendare din funcţie a Preşedintelui României: cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor, care pot iniţia propunerea de suspendare; Curtea Constituţională, care trebuie să dea un aviz consultativ, înainte ca propunerea să fie dezbătută de Parlament; cele două Camere ale Parlamentului, în şedinţă comună, în faţa cărora Preşedintele României poate da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută şi care pot hotărî suspendarea din funcţie; şi, în final, cetăţenii cu drept de vot, care hotărăsc, prin referendum, eventuala demitere a Preşedintelui României. Această implicare este valabilă atât în cazul preşedintelui ales, cât şi în cazul persoanei care asigură interimatul funcţiei.

Rezultă din această reglementare constituţională că nicio altă autoritate publică sau structură de lucru a Parlamentului nu are atribuţii ori competenţa de a întreprinde vreo măsură sau de a hotărî în legătură cu suspendarea din funcţie a Preşedintelui României.

Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituţie, "Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune". Aceste comisii au rolul de a ajuta, de a contribui, printr-o activitate specializată, la îndeplinirea atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului. Considerăm însă că domeniile de activitate, atribuţiile şi competenţele comisiilor constituite sunt limitate, neputând fi extinse şi în domeniile ori la măsuri ale căror dezbatere şi soluţionare sunt date de Constituţie în competenţa exclusivă a uneia dintre Camere sau a celor două Camere, în şedinţă comună.

În sensul prevederilor art. 95 din Constituţie, propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor, trebuie analizată în şedinţa comună a celor două Camere care, după obţinerea şi a avizului consultativ al Curţii Constituţionale, dezbat faptele imputate Preşedintelui României prin propunerea de suspendare, ascultând şi eventualele explicaţii date de Preşedintele României, după care pot hotărî suspendarea din funcţie.

Credem că argumentele noastre sunt susţinute şi prin practica anterioară a Curţii Constituţionale, a cărei reamintire o considerăm utilă.

Curtea Constituţională a statuat prin jurisprudenţa sa constantă că prin regulamentele parlamentare nu pot fi stabilite drepturi şi, mai ales, obligaţii pentru autorităţi publice şi pentru persoane care nu se află în raporturi constituţionale cu Parlamentul. Efectuarea oricărei anchete presupune inevitabil strângerea şi administrarea de probe, solicitarea de documente, date şi informaţii de la diferite autorităţi şi instituţii, precum şi audierea unor persoane, inclusiv a celei ale cărei fapte constituie obiectul anchetei. Dreptul comisiei de anchetă de a întreprinde asemenea demersuri se poate exercita numai dacă este prevăzută şi obligaţia corelativă a altor autorităţi, instituţii şi persoane de a furniza documentele, datele şi informaţiile solicitate ori de a se prezenta la audieri.

Prin Decizia nr. 317 din 13 aprilie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 23 mai 2006, Curtea Constituţională, pronunţându-se asupra constituţionalităţii mai multor reglementări din Regulamentul Senatului, a constatat, printre altele, că este neconstituţională prevederea "privind dreptul comisiei de anchetă de a invita orice persoană care are cunoştinţă despre o faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza ce formează obiectul activităţii comisiei, obligaţia oricărei persoane care are asemenea cunoştinţe ori deţine mijloace de probă pentru a le înfăţişa comisiei, precum şi obligaţia instituţiilor de a răspunde solicitărilor sale".

În Decizia nr. 45 din 17 mai 1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea Constituţională a statuat că "Ancheta parlamentară este un mijloc de realizare a controlului parlamentar, iar acest control este circumstanţiat cât priveşte subiectele controlului prin art. 110 din Constituţie" (actualul art. 111).

Potrivit prevederilor art. 111 din Constituţie, controlul parlamentar vizează numai Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, evident de grad inferior Guvernului. Nicio altă dispoziţie constituţională nu prevede posibilitatea efectuării unei anchete parlamentare în legătură cu activitatea sau faptele Preşedintelui României.

Tot prin Decizia nr. 45/1994 a constatat Curtea Constituţională că "Anumiţi demnitari şi funcţionari publici nu pot fi însă controlaţi prin comisiile de anchetă deoarece Constituţia, stabilind raporturile juridice dintre autorităţile publice, instituie reguli distincte", iar, cu referire directă la Preşedintele României, a statuat că acesta "poate fi suspendat din funcţie, în condiţiile art. 95 din Constituţie, de Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, iar eventualele explicaţii privind faptele ce i se impută pot fi date Parlamentului şi nu unei comisii".

Constatările Curţii Constituţionale privind constituţionalitatea unor activităţi şi drepturi ale comisiilor de anchetă ale oricărei Camere sunt valabile şi pentru comisiile comune de anchetă ale celor două Camere.

Judecător,

prof. univ. dr. IOAN VIDA,

preşedintele Curţii Constituţionale

Judecător-raportor,

Kozsokar Gabor