Decizie nr. 317 din 13 aprilie 2006

Cu Adresa nr. 3.567 din 5 decembrie 2005, secretarul general al Senatului a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Regulamentul Senatului, adoptat prin Hotărârea Senatului nr. 28 din 24 octombrie 2005 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005.

Sesizarea este semnată de un număr de 42 de senatori, şi anume: Ion A. Iliescu, Mircea Dan I. Geoană, Nicolae Gh. Văcăroiu, Ion I. Solcanu, Otilian B. Neagoe, Radu Cristian T. Georgescu, Viorel I. Arcaş, Alexandru A. Athanasiu, Ioan I. Chelaru, Octav O. Cozmâncă, Ovidiu Teodor I. Creţu, Corina T. Creţu, Petre P. Daea, Cristian M. Diaconescu, Vasile V. Dîncu, Ion I. Florescu, Ion Vasile, Antonie Gh. Iorgovan, George-Cristian L. Maior, Radu Cătălin C. Mardare, Petru Şerban N. Mihăilescu, Ion I. Moraru, Şerban A. Nicolae, Traian S. Novolan, Sorin Mircea M. Oprescu, Adrian C. Păunescu, Mihail E. Popescu, Dan Mircea Şt. Popescu, Ion S. Rădoi, Aristide S. Roibu, Ilie I. Sârbu, Doina C. Silistru, Aurel Gabriel N. Simionescu, Viorel C. Ştefan, Sever Gh. Şter, Doru Ioan I. Tărăcilă, Emil Răzvan V. Theodorescu, Angel P. Tîlvar, Ion I. Toma, Silvia Adriana M. Ţicău, Vasile Ioan Dănuţ V. Ungureanu, Ion I. Vărgău.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 7.451 din 6 decembrie 2005 şi formează obiectul Dosarului nr. 940C/2005.

În sesizare sunt criticate ca fiind neconstituţionale următoarele articole din Regulamentul Senatului:

1.Art. 5 alin. (2), care prevede că "Numărul senatorilor care sunt propuşi în Comisia de validare de fiecare partid, organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţă politică sau alianţă electorală este în funcţie de numărul membrilor săi raportat la numărul total al senatorilor şi se stabileşte prin negocieri realizate de reprezentanţii acestora", reprezintă, prin introducerea în text a sintagmei "numărul membrilor", o adăugare la prevederile art. 64 alin. (5) din Constituţie. Conform textului constituţional, singurul criteriu ce trebuie avut în vedere la alcătuirea Biroului permanent şi a comisiilor permanente este configuraţia politică a Camerei, rezultată din alegeri. Această reglementare poate conduce la constituirea de "alianţe şi formaţiuni politice ad-hoc, care nu au primit votul cetăţenilor la alegerile generale".

2.Art. 7 alin. (7), potrivit căruia "Contestaţiile pot fi formulate de cetăţeni români cu drept de vot", îngrădeşte, prin excluderea partidelor politice din rândul subiecţilor care pot formula contestaţii în legătură cu desfăşurarea alegerii senatorilor, posibilitatea realizării rolului acestora, prevăzut de art. 8 din Constituţie. Ar trebui ca şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, mass-media, organizaţiile neguvernamentale şi alte persoane juridice implicate în procedurile electorale să aibă dreptul de a face contestaţii.

3.Art. 11, care prevede că "Senatul se întruneşte, de drept, în a 5-a zi de la constituirea Comisiei de validare, pentru dezbaterea raportului prezentat de preşedintele acesteia", este contrar prevederilor art. 66 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora convocarea Camerei trebuie făcută de preşedintele acesteia, prin aceea că stabileşte întrunirea de drept a Senatului.

4.Art. 16 alin. (2), care dispune că "Un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona numai dacă cuprinde cel puţin 7 senatori, care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid, ale aceleiaşi organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice sau alianţe electorale", contravine art. 64 alin. (4) din Constituţie. Precizarea potrivit căreia senatorii aleşi pe listele aceluiaşi partid politic sau ale aceleiaşi alianţe politice ori electorale se pot constitui în grup parlamentar încalcă, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 46/1994, dreptul subiectiv al senatorilor de a se organiza în grupuri parlamentare, prevăzut de art. 64 alin. (4) din Constituţie.

5.Art. 22, potrivit căruia "(1) Grupurile parlamentare au dreptul la mijloacele de transport şi la logistica necesară în vederea desfăşurării activităţii, stabilite de Biroul permanent, în funcţie de mărimea grupurilor.

(2)În funcţie de posibilităţi, Biroul permanent asigură logistică şi senatorilor care nu au aderat la nici un grup parlamentar", reglementează probleme ce ţin de statutul parlamentarilor, deci de domeniul legii, fiind încălcate prevederile art. 65 alin. (2) lit. j) din Constituţie.

6.Art. 28 alin. (2) prevede că, "În locul secretarilor asistenţi a căror activitate a încetat, preşedintele Senatului va nominaliza 2 dintre secretarii aleşi în calitate de secretari de şedinţă, cu respectarea următoarelor reguli: un secretar de la majoritate, unul de la opoziţie şi cu observarea art. 16 alin. (3) teza a doua din Constituţia României, republicată". Or, desemnarea secretarilor de şedinţă nu poate fi de competenţa preşedintelui Senatului, ci este un atribut al Biroului permanent, ales conform prevederilor art. 64 alin. (2) din Constituţie.

7.Art. 36 alin. (1) lit. s), care stabileşte că "(1) Biroul permanent al Senatului are următoarele atribuţii: [...];

s)aprobă Regulamentul privind paza şi accesul în sediul Senatului", contravine art. 64 alin. (1) din Constituţie, întrucât prevede obligaţii pentru alte subiecte de drept, paza şi controlul accesului în clădirea în care se află sediul Senatului fiind asigurate, potrivit legii, de Serviciul de Protecţie şi Pază.

8.Art. 37 alin. (1) prevede că "Biroul permanent se convoacă din oficiu de către preşedintele Senatului sau la solicitarea a cel puţin 5 dintre ceilalţi membri ai săi, a unui grup parlamentar sau a cel puţin 7 senatori independenţi". Formularea "sau a cel puţin 7 senatori independenţi" este neconstituţională, întrucât coroborarea art. 64 alin. (5) cu art. 8 din Constituţie conduce la noţiunea de partide politice şi nu de candidaţi independenţi.

9.Art. 42 alin. (1) lit. c), potrivit căruia "(1)... Chestorii Senatului au următoarele atribuţii: [...];

c)verifică funcţionarea şi calitatea serviciilor Senatului, potrivit repartizării Biroului permanent", prevede o soluţie contrară principiilor constituţionale consacrate de art. 64 şi următoarele. Aceasta deoarece "senatorii, inclusiv membrii Biroului permanent, nu pot îndeplini activităţi de natură administrativă", verificarea funcţionării serviciilor Senatului fiind o sarcină a secretarului general, care este funcţionar public de carieră. Potrivit art. 71 alin. (2) din Constituţie, singura activitate de natură administrativă care poate fi îndeplinită de senatori este acea de membru al Guvernului.

10.Art. 45 alin. (1), care stabileşte că "Numărul locurilor în comisii, ce revine fiecărui grup parlamentar, se stabileşte, în termenul hotărât de Biroul permanent, prin negocieri între reprezentanţii grupurilor parlamentare, astfel încât să se respecte configuraţia politică a Senatului rezultată din alegeri. În cazul în care unul dintre membrii comisiei demisionează din grupul parlamentar care l-a propus, liderul grupului respectiv poate propune un alt reprezentant", contravine "principiilor de organizare şi funcţionare democratică a Parlamentului, prevăzute de Constituţie, întrucât creează o poziţie privilegiată liderilor grupurilor parlamentare". Art. 64 alin. (3) din Constituţie prevede dreptul deputaţilor şi senatorilor de a se organiza în grupuri parlamentare şi nu consacră un statut constitutiv al liderilor acestora. Astfel, liderul grupului parlamentar nu poate avea dreptul să propună înlocuirea în cadrul comisiei a unui parlamentar cu altul, ci, eventual, să anunţe în plenul Senatului care a fost decizia grupului respectiv.

11.Art. 46 alin. (3), care dispune că "Un senator nu poate face parte din mai mult de două comisii permanente, cu excepţia Comisiei pentru regulament", restrânge dreptul senatorilor de a face parte din comisii parlamentare, drept prevăzut de art. 64 alin. (4) din Constituţie. În Regulament nu se motivează restrângerea acestui drept prin nici una dintre situaţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie. De altfel, restrângerea exerciţiului unor drepturi se poate face numai prin lege.

12.Art. 48 alin. (2), care prevede că "Un senator poate face parte din biroul de conducere al unei singure comisii permanente", este neconstituţional pentru aceleaşi motive arătate la art. 46 alin. (3).

13.Art. 50 alin. (2), potrivit căruia, "În prima şedinţă a comisiilor, convocată de preşedintele Senatului, se aduce la cunoştinţă membrilor acestora componenţa birourilor, negociată potrivit alin. (1)", încalcă principiile democraţiei constituţionale de organizare a structurilor parlamentare, întrucât înlătură principiul alegerii birourilor comisiilor. Contrar prevederilor art. 72 alin. (1) din Constituţie, înlătură dreptul la vot şi dreptul la opinie ale senatorilor.

14.Art. 51 alin. (1), privind "Revocarea unui membru al biroului comisiei se face de către grupul care l-a desemnat", încalcă principiile democratice de funcţionare a Parlamentului şi a structurilor sale interne. Prin acesta "se declanşează vendetele politice, oferindu-se un mijloc de război politic din partea unei majorităţi ad-hoc constituite".

15.Art. 51 alin. (3), referitor la "Pierderea calităţii de membru al unui grup parlamentar atrage încetarea de drept a funcţiei de conducere în cadrul unei comisii parlamentare", contravine principiilor consacrate de art. 72 alin. (1) din Constituţie, privind imposibilitatea încetării de drept a calităţii de membru într-o comisie. Măsura apare ca o sancţiune, contrară dreptului fiecărui senator de a face parte din comisiile parlamentare, prevăzut de art. 64 alin. (4) din Constituţie. Prin acest text se realizează o discriminare negativă în privinţa senatorilor care au părăsit grupul parlamentar.

16.Art. 60 alin. (1), care dispune că "Senatorul care absentează nemotivat la 3 şedinţe ale unei comisii speciale, de anchetă sau de mediere va fi înlocuit de drept de grupul parlamentar respectiv", este contrar art. 64 alin. (5) din Constituţie, în sensul că nu se poate ca un grup parlamentar să înlocuiască un membru în comisie cu altul, fără ca acest aspect să fie adus la cunoştinţa plenului şi să se facă cuvenita modificare în Monitorul Oficial.

17.Art. 60 alin. (2), care stabileşte că "La şedinţele comisiilor pot participa şi senatori din alte comisii sau deputaţi care au legătură cu materialele aflate în dezbatere, fără a avea drept de vot", este contrar prevederilor art. 69 alin. (1) din Constituţie, prin formularea "care au legătură cu materialele aflate în dezbatere", întrucât afectează exercitarea mandatului parlamentar, nerecunoscând dreptul senatorilor de a participa la şedinţele oricărei comisii.

18.Art. 61 alin. (1), care prevede că "Membrii Guvernului sau reprezentanţii mandataţi ai acestora au acces la lucrările comisiilor", este neconstituţional cât priveşte formularea "sau reprezentanţii mandataţi ai acestora", întrucât, potrivit prevederilor art. 102 şi 103 din Constituţie, numai membrii Guvernului au de realizat un program de guvernare, iar votul de învestitură este dat pe lista membrilor Guvernului, şi nu pe lista unor reprezentanţi mandataţi ai acestora. Întrucât, conform art. 109 din Constituţie, numai membrii Guvernului răspund politic în faţa Parlamentului, numai aceştia au acces la lucrările comisiilor, contactul direct fiind un mijloc de evaluare corectă a activităţii unui membru al Guvernului.

19.Art. 66 alin. (4), potrivit căruia "Comisia pentru regulament este o comisie permanentă specială formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar. Membrii Comisiei pentru regulament nu pot face parte din Biroul permanent", prevede interdicţia ca membrii Biroului permanent să facă parte din comisie, ceea ce contravine principiilor consacrate de art. 64 din Constituţie, în sensul cărora nu există nici o incompatibilitate între calitatea de membru al Biroului permanent şi cea de membru al unei comisii.

20.Art. 67 lit. d), care prevede că, "În domeniul lor de activitate, comisiile permanente au următoarele atribuţii: [...];

d)controlează modul în care ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice îndeplinesc Programul de guvernare aprobat de Parlament, în domeniile lor specifice de activitate", excedează sferei de reglementare a Regulamentului, stabilind sarcini pentru subiecte de drept care nu sunt în raporturi constituţionale cu Senatul. Funcţia de control asupra administraţiei publice aparţine Senatului ca instituţie, iar nu comisiilor permanente.

21.Art. 76 alin. (1), potrivit căruia "Orice comisie permanentă poate iniţia o anchetă parlamentară, în limitele competenţelor sale materiale, privitoare la activitatea desfăşurată de un minister sau de altă autoritate publică centrală ori a unei instituţii de sub autoritatea acestora", este în contradicţie cu art. 111 şi art. 113 alin. (1) din Constituţie. În sensul prevederilor constituţionale ale art. 111, comisiile parlamentare nu pot decât să solicite documente şi informaţii, iar neconcordanţa faţă de art. 113 alin. (1) din Constituţie constă în aceea că textul nu precizează că se referă la autorităţi publice centrale administrative.

22.Art. 76 alin. (6), care dispune că "Prezenţa la audieri este obligatorie. Persoanele care, cu rea-credinţă, nu răspund solicitărilor comisiilor Senatului vor fi sancţionate, potrivit legii", încalcă principiile prevăzute de art. 64 din Constituţie, prin aceea că stabileşte obligaţii pentru subiecte de drept din afara Senatului.

23.Art. 79 alin. (1) şi (2), potrivit căruia "(1) Comisia de anchetă poate invita orice persoană care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activităţii comisiei.

(2)La cererea comisiei de anchetă, orice persoană care cunoaşte fapte sau împrejurări în legătură cu obiectul cercetării ori care deţine un mijloc de probă este obligată să le aducă la cunoştinţă sau să le înfăţişeze. Instituţiile şi organizaţiile sunt obligate, în condiţiile legii, să răspundă la solicitările comisiei de anchetă în termenul stabilit de aceasta", prevede, de asemenea, obligaţii pentru subiecte de drept din afara Senatului. Or, conform art. 64 alin. (1) din Constituţie, Regulamentul are menirea de a reglementa organizarea internă a Camerelor Parlamentului. Controlul exercitat de comisii, chiar şi de anchetă, nu poate viza decât Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice.

24.Art. 82 alin. (2) dispune că, "În afara sesiunilor, senatorii îşi pot desfăşura activitatea din dispoziţia sau cu aprobarea Biroului permanent, în comisii permanente, speciale sau de anchetă, în grupuri parlamentare, în circumscripţiile electorale sau îndeplinesc alte sarcini hotărâte de acesta". Formularea "din dispoziţia sau cu aprobarea Biroului permanent" este restrictivă şi reprezintă o adăugare la Constituţie, întrucât, în sensul prevederilor art. 64 alin. (4) şi art. 69 alin. (1), întrunirea comisiilor în şedinţe în perioada vacanţei parlamentare trebuie să fie exclusiv rezultatul deciziei acestora.

25.Art. 88 alin. (1) prevede că "Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, în conformitate cu art. 74 din Constituţia României, republicată", ceea ce excedează sferei de reglementare specifică Regulamentului şi este inutil. Dacă s-a dorit totuşi includerea în Regulament, trebuie reprodusă exact prevederea art. 74 din Constituţie.

26.Art. 89 alin. (4), potrivit căruia "Caracterul complex al legii se stabileşte prin hotărârea plenului Senatului, la propunerea Biroului permanent, avându-se în vedere elemente precum: întinderea reglementării, importanţa domeniului de reglementare, implicaţiile deosebite într-un anumit domeniu şi necesitatea aplicării unor norme comunitare", reprezintă o soluţie contrară Constituţiei, întrucât reglementează o problemă care este de domeniul legii.

27.Art. 90 alin. (1) lit. b) stabileşte că, "(1) În vederea încadrării în termenele prevăzute la art. 89 alin. (3) şi la art. 108, 109 şi 110 din prezentul regulament, precum şi la art. 115 alin. (5) din Constituţia României, republicată, proiectele de lege şi propunerile legislative se înaintează Biroului permanent al Senatului, care dispune: [...] b) transmiterea proiectului de lege sau a propunerii legislative Camerei Deputaţilor, în cazul în care o comisie permanentă apreciază că Senatul nu este competent să dezbată şi să adopte proiectul, ca primă Cameră sesizată. În aceste cazuri, avizul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări este obligatoriu." Reglementarea este contrară principiilor consacrate de art. 64 şi 75 din Constituţie referitoare la procedura legislativă, la sesizarea Camerelor şi la raţiunea existenţei comisiilor parlamentare. A lăsa o comisie să decidă, iar nu Biroul permanent poate duce la abuzuri, la dese declinări de competenţe şi la obstrucţionarea activităţii legislative.

28.Art. 102 prevede că, "(1) După dezbaterile generale, dacă proiectul de lege nu a fost respins şi se constată că prin raportul comisiei sesizate în fond nu s-au operat modificări ori completări la textele proiectului de lege sau propunerii legislative, raportul şi proiectul de lege sau propunerea legislativă se supun în întregime votului final.

(2)În cazurile în care comisia sesizată în fond a operat modificări sau completări la textele proiectului de lege sau propunerii legislative, cuprinse în raportul acesteia, preşedintele consultă Senatul dacă sunt observaţii la acestea şi dezbaterile se fac numai asupra textelor la care se referă aceste observaţii şi se rezolvă prin vot.

(3)În cazurile în care sunt şi amendamente respinse de comisie, se dezbat numai cele pentru care senatorul care Ie-a propus cere susţinerea în plen şi se rezolvă prin votul majorităţii senatorilor prezenţi.

(4)După terminarea dezbaterilor asupra modificărilor şi completărilor operate de comisie, raportul în întregime se supune votului şi, după aceasta, proiectul de lege în întregime se supune votului final.

(5)Raportul comisiei sesizate în fond se aprobă sau se respinge de Senat cu acelaşi cvorum cu care se aprobă sau se respinge legea pentru care este întocmit." Acest text este neconstituţional pentru că nu precizează cvorumul cu care trebuie adoptată o lege, potrivit art. 76 din Constituţie.

29.Art. 104, potrivit căruia "În cursul dezbaterilor senatorii, grupurile parlamentare sau Guvernul pot pune în discuţie numai amendamentele depuse în termen la comisie, în condiţiile procedurii prevăzute la art. 100 şi 102", este contrar principiilor democratice care stau la baza statutului de parlamentar, potrivit art. 69 alin. (1) din Constituţie.

30.Art. 125 alin. (2), care dispune că "Propunerile prevăzute la alin. (1) se adoptă cu votul deschis al senatorilor prezenţi", contravine prevederilor art. 76 din Constituţie, deoarece nu stabileşte cvorumul de vot pentru adoptarea deciziei, distinct, când se referă la lege organică ori la lege ordinară.

31.Art. 136 alin. (3), potrivit căruia "Legile ordinare şi hotărârile luate în procesul legiferării se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi", este, prin formularea "hotărârile luate în procesul legiferării", contrar prevederilor art. 67 din Constituţie, întrucât nu distinge între hotărârile care se referă la legi organice şi cele care se referă la legi ordinare.

32.Art. 136 alin. (5), în sensul căruia, "Dacă prezentul regulament nu dispune altfel, celelalte acte ale Senatului sau măsurile luate de acesta, inclusiv raportul comisiei sesizate în fond, se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi", este neconstituţional pentru aceleaşi motive ca şi art. 136 alin. (3).

33.Art. 138 alin. (1), care prevede că "Votul poate fi contestat numai de liderul unui grup parlamentar, imediat după anunţarea rezultatului votului de către preşedintele Senatului. Asupra contestaţiei Senatul se pronunţă prin votul majorităţii senatorilor prezenţi. Contestaţia poate fi susţinută de un singur vorbitor, într-un interval de timp rezonabil, şi, în caz de opoziţie, poate lua cuvântul într-un interval de timp egal, de asemenea, un singur vorbitor din partea fiecărui grup parlamentar", restrânge dreptul oricărui senator de a contesta rezultatul votului, ceea ce este contrar principiilor funcţionării democratice a Parlamentului.

34.Art. 145 alin. (5), potrivit căruia "În cazurile de neconstituţionalitate constatate potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată, dispoziţiile declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile declarate neconstituţionale cu prevederile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept", nu dispune cu privire la organizarea internă a Senatului şi excedează prevederilor art. 64 din Constituţie.

35.Art. 146 alin. (1), care prevede că "În cazul în care Preşedintele României cere, înainte de promulgare, reexaminarea unei legi adoptate prima dată de către Senat, cererea va fi înscrisă în termen de cel mult 30 de zile în proiectul ordinii de zi a Senatului", este contrar principiului consacrat de art. 77 din Constituţie, prin stabilirea termenului de 30 de zile. Acest termen ar trebui să fie egal cu termenul special prevăzut pentru promulgare.

36.Art. 149, potrivit căruia "Senatul are dreptul să ceară punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", este contrar principiilor constituţionale referitoare la organizarea internă a Camerelor şi conţine o completare la un text de lege.

37.Art. 155 alin. (3), care stabileşte că "Moţiunile simple privind probleme de politică externă se supun dezbaterii numai însoţite de avizul Comisiei pentru politică externă şi cu consultarea Ministerului Afacerilor Externe. Această condiţie trebuie îndeplinită în termen de 3 zile de la depunerea moţiunii simple", prevede obligaţii pentru structuri din afara Parlamentului, deşi, potrivit art. 111 din Constituţie, comisiile pot cere de la Guvern şi de la celelalte organe ale administraţiei de stat informaţii şi documente, iar nu şi avize la acţiuni ce vizează procesul intern parlamentar. Obligativitatea avizului comisiei de politică externă este contrară prevederilor art. 67 şi art. 112 alin. (2) din Constituţie.

38.Art. 160 alin. (2), în sensul căruia "Întrebările scrise sau orale se depun în scris, prin grupul parlamentar, la secretarul desemnat al Senatului, cel mai târziu până la ora 10,00 a zilei de joi", limitează în timp posibilitatea senatorilor de a pune întrebări, ceea ce apare ca o restrângere a principiului libertăţii de opinie, prevăzut de art. 72 şi de art. 112 alin. (1) din Constituţie.

39.Art. 160 alin. (4), care dispune că "Întrebările trebuie să aibă un singur autor, iar un senator nu poate adresa într-o săptămână mai mult de două întrebări", încalcă principiul libertăţii de opinie, dar şi principiul mandatului reprezentativ prevăzut de art. 69 din Constituţie, prin limitarea la cel mult două întrebări ce pot fi formulate de un senator într-o săptămână.

40.Art. 161 alin. (1) teza întâi, care prevede că "Întrebările orale se prezintă în plenul Senatului de către autor, într-un interval de timp de cel mult un minut. Răspunsurile orale se dau imediat după ce a fost adresată întrebarea şi nu pot depăşi 3 minute. Autorul întrebării poate interveni cu precizări sau comentarii, fără a depăşi două minute, iar răspunsul la replică va fi dat în acelaşi interval de timp. Nici o altă intervenţie pe marginea întrebării respective nu mai poate avea loc. Răspunsul la întrebarea orală poate fi amânat pentru săptămâna următoare numai în cazuri temeinic justificate", este contrar principiilor funcţionării democratice a Parlamentului, prin limitarea la un minut a intervalului de timp în care întrebarea poate fi prezentată oral. Trebuia utilizată formula "termen rezonabil", înscrisă şi în art. 21 din Constituţie.

41.Art. 166 alin. (5) şi (6) stabileşte că "(5) Autorităţile prevăzute la alin. (1) sunt obligate să răspundă în termen de cel mult 10 zile. În situaţii excepţionale în care răspunsul necesită date suplimentare, acestea au obligaţia de a declara în scris că interesul public nu le permite să răspundă la timp şi de a cere un termen suplimentar care nu poate depăşi 30 de zile. În cazul în care autorităţile nu răspund în termenele prevăzute la solicitarea senatorului interesat, preşedintele Senatului sau preşedintele comisiei, după caz, poate cere invitarea lor în plenul Senatului.

(6)Refuzul nejustificat de a răspunde la solicitările prevăzute în alineatele precedente atrage, după caz, răspunderea juridică potrivit legii. Preşedintele Senatului poate sesiza autorităţile competente, la solicitarea senatorului interesat", ceea ce excedează sferei de reglementare îngăduite de Constituţie pentru regulamentele Camerelor. Problema poate fi reglementată numai printr-o lege specială privind petiţiile ori prin legea cu privire la statutul parlamentarilor, potrivit prevederilor art. 51 alin. (4), respectiv art. 65 alin. (2) lit. j) din Constituţie.

42.Art. 172 alin. (2), potrivit căruia "Imunitatea parlamentară are ca scop garantarea libertăţii de exprimare a senatorului şi protejarea acestuia împotriva urmăririlor judiciare respective, abuzive sau şicanatoare", cuprinde dispoziţii din domeniul legii privind statutul parlamentarilor.

43.Art. 174-185, referitoare la "Conflictul de interese, constatarea incompatibilităţilor şi alte interdicţii", cuprind dispoziţii ce aparţin domeniului legii privind statutul parlamentarilor.

44.Art. 174 alin. (2) stabileşte că "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care senatorul are un interes personal de natură patrimonială, care ar influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative". Or, această reglementare este de domeniul legii privind statutul parlamentarilor.

45.Art. 189, 190, 191 şi 193, referitoare la: organizarea birourilor senatoriale; primirea drepturilor băneşti de către senatori; suspendarea contractului de muncă pe durata exercitării mandatului şi concedii, dispun, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 46/1994, în domenii aparţinând legii privind statutul parlamentarilor.

46.Art. 204 alin. (2) privind "Dotarea Senatului cu mijloace de transport auto şi modul de utilizare a acestora, precum şi cheltuielile de protocol se stabilesc prin norme aprobate de Biroul permanent, în limita sumelor prevăzute în bugetul anual" şi art. 205 referitor la "(1) Folosirea colaboratorilor pentru lucrările Senatului, ale comisiilor şi pentru unele activităţi ale serviciilor Senatului se aprobă de Biroul permanent.

(2)Indemnizaţia colaboratorilor, în limitele stabilite de lege, se propune de beneficiarul colaborării şi se ordonanţează de secretarul general al Senatului" dispun în domenii aparţinând legilor privind bugetul de stat, statutul parlamentarilor, proprietăţii etc.

47.Formularea "potrivit regulamentului acestor şedinţe" cuprinsă în art. 208 alin. (4), care prevede că, "În cazul în care comisia de mediere nu ajunge, în termenul stabilit, la un acord cu privire la textele aflate în divergenţă sau dacă una dintre Camere nu aprobă raportul comisiei de mediere, textele aflate în divergenţă se supun dezbaterii în şedinţa comună a celor două Camere, potrivit regulamentului acestor şedinţe", apare ca fiind contrară soluţiei consacrate de Constituţia revizuită. Constituţia revizuită renunţă la "soluţia navetei parlamentare şi a comisiei de mediere" în cazul legilor ordinare şi al celor organice. Textul lasă de înţeles că prin Regulamentul şedinţelor comune se poate stabili şi un alt cvorum decât cel prevăzut de Constituţie pentru legile de revizuire a Constituţiei.

În temeiul art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Senatului, pentru a trimite punctul de vedere al Biroului permanent.

Biroul permanent al Senatului nu a transmis punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile criticate din Regulamentul Senatului, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:

Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor criticate din Regulamentul Senatului.

Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie art. 5 alin. (2), art. 7 alin. (7), art. 11, art. 16 alin. (2), art. 22, art. 28 alin. (2), art. 36 alin. (1) lit. s), art. 37 alin. (1), art. 42 alin. (1) lit. c), art. 45 alin. (1), art. 46 alin. (3), art. 48 alin. (2), art. 50 alin. (2), art. 51 alin. (1) şi (3), art. 60 alin. (1) şi (2), art. 61 alin. (1), art. 66 alin. (4), art. 67 lit. d), art. 76 alin. (1) şi (6), art. 79 alin. (1) şi (2), art. 82 alin. (2), art. 88 alin. (1), art. 89 alin. (4), art. 90 alin. (1) lit. b), art. 102, art. 104, art. 125 alin. (2), art. 136 alin. (3) şi (5), art. 138 alin. (1), art. 145 alin. (5), art. 146 alin. (1), art. 149, art. 155 alin. (3), art. 160 alin. (2) şi (4), art. 161 alin. (1) teza întâi, art. 166 alin. (5) şi (6), art. 172 alin. (2), art. 174-185, art. 174 alin. (2), art. 189, art. 190, art. 191, art. 193, art. 204 alin. (2), art. 205, art. 208 alin. (4) din Regulamentul Senatului, adoptat prin Hotărârea Senatului nr. 28 din 24 octombrie 2005 şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005.

În opinia autorilor sesizării, aşa cum s-a arătat şi în sinteza criticilor formulate, prevederile Regulamentului Senatului, care fac obiectul controlului de constituţionalitate, sunt contrare dispoziţiilor şi principiilor constituţionale cuprinse în următoarele articole:

–Art. 1 alin. (4) - principiul separaţiei şi echilibrului puterilor; art. 8 - "Pluralismul şi partidele politice"; art. 16 - "Egalitatea în drepturi"; art. 31 - "Dreptul la informaţie"; art. 53 - "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi"; art. 61 - "Rolul şi structura" Parlamentului; art. 64 - "Organizarea internă" a Parlamentului; art. 65 - "Şedinţele Camerelor"; art. 66 - "Sesiuni"; art. 67 - "Actele juridice şi cvorumul legal"; art. 69 - "Mandatul reprezentativ"; art. 71 - Incompatibilităţi"; art. 72 - "Imunitatea parlamentară"; art. 74 - "Iniţiativa legislativă"; art. 75 - "Sesizarea Camerelor"; art. 76 - "Adoptarea legilor şi a hotărârilor"; art. 77 - "Promulgarea legii"; art. 102 - "Rolul şi structura" Guvernului; art. 103 - "Învestitura" Guvernului; art. 109 - "Răspunderea membrilor Guvernului"; art. 111 - "Informarea Parlamentului"; art. 112 - "Întrebări, interpelări şi moţiuni simple"; art. 113 - "Moţiunea de cenzură"; art. 147 - "Deciziile Curţii Constituţionale"; art. 151 - "Procedura de revizuire".

Examinând sesizarea de neconstituţionalitate formulată, Curtea Constituţională reţine următoarele:

I. La analiza reglementărilor supuse controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională are în vedere faptul că, în virtutea principiului autonomiei regulamentare a fiecărei Camere a Parlamentului, acestea sunt libere şi au obligaţia să stabilească prin regulamente proprii normele de organizare şi funcţionare, în privinţa cărora Constituţia nu dispune. Curtea constată, de asemenea, că în numeroase cazuri criticile formulate prin sesizare vizează caracterul incomplet al unor prevederi ale Regulamentului ori formularea lor greşită, evidenţiind necesitatea completării sau modificării acestora, ceea ce excedează competenţelor Curţii Constituţionale.

II. Examinând fiecare prevedere criticată din Regulamentul Senatului, Curtea constată că o parte dintre acestea sunt în neconcordanţă cu dispoziţiile şi principiile Constituţiei, fie pentru că reglementări similare au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 46 din 17 mai 1994, fie pentru că la constituirea structurilor de lucru ale Senatului nu se respectă întocmai configuraţia politică a Camerei rezultată din alegeri, fie pentru că nu vizează organizarea internă şi funcţionarea Senatului, ci reglementează drepturi şi îndatoriri care aparţin domeniilor de reglementare prin lege, fie pentru că stabilesc sarcini şi obligaţii pentru instituţii şi persoane cu care Camerele Parlamentului nu se află în raporturi constituţionale. Chiar dacă includerea în Regulament a unor reglementări a fost parţial şi cu caracter tranzitoriu justificată prin lipsa unei legi concordante cu dispoziţiile Constituţiei, în condiţiile adoptării Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, nu mai subzistă nici această justificare. Astfel:

1.Art. 5 alin. (2) din Regulament dispune cu privire la numărul senatorilor care pot fi propuşi în Comisia de validare a mandatelor de senator de fiecare partid politic, organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţă politică şi alianţă electorală, în funcţie de numărul membrilor săi raportat la numărul total al senatorilor, stabilit prin negocieri realizate de reprezentanţii acestora. Or, art. 64 alin. (5) din Constituţie prevede că "Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere". Aşadar, conform acestor dispoziţii constituţionale, instituirea unui criteriu ce nu are la bază configuraţia politică a Camerei, stabilită prin voinţa cetăţenilor cu ocazia alegerilor generale, încalcă litera şi spiritul Constituţiei. Prin urmare, art. 5 alin. (2) din Regulament este neconstituţional în măsura în care se referă la numărul membrilor partidelor, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice sau alianţelor electorale, iar nu la grupurile parlamentare care stabilesc configuraţia politică rezultată din alegeri.

2.Art. 45 alin. (1), potrivit căruia, "În cazul în care unul dintre membrii comisiei demisionează din grupul parlamentar care l-a propus, liderul grupului respectiv poate propune un alt reprezentant", este neconstituţional în măsura în care atribuie liderului de grup, iar nu grupului parlamentar, dreptul de a face propuneri privitoare la înlocuirea unui membru dintr-o comisie parlamentară. Aceasta deoarece, din dispoziţiile constituţionale ale art. 64 alin. (3) care prevăd că, potrivit Regulamentului fiecărei Camere, "Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare [...]", rezultă că grupurile parlamentare reprezintă forma organizatorică recunoscută de Constituţie.

3.Art. 67 lit. d), care prevede că, în domeniul lor de activitate, "comisiile permanente" "controlează modul în care ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice îndeplinesc Programul de guvernare aprobat de Parlament, în domeniile lor specifice de activitate", contravine art. 111 din Constituţie, potrivit căruia: "Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora". Din textul constituţional citat rezultă că solicitarea de informaţii şi documente, ca modalitate de exercitare a controlului parlamentar, se poate face numai prin intermediul preşedinţilor Camerelor sau ai comisiilor parlamentare.

4.Art. 76 alin. (1), care stabileşte posibilitatea ca orice comisie permanentă să iniţieze, în limitele competenţei sale materiale, o anchetă parlamentară privitoare la activitatea desfăşurată de un minister sau de altă autoritate publică centrală ori a unei instituţii de sub autoritatea acesteia, este neconstituţional, tot prin raportare la art. 111 alin. (1) din Constituţie, deoarece controlul parlamentar se exercită asupra activităţii Guvernului şi asupra celorlalte organe ale administraţiei publice, iar nu şi asupra oricărei autorităţi publice centrale. Dreptul de control aparţine Camerelor Parlamentului, iar comisiile parlamentare pot acţiona numai pe baza însărcinării primite din partea Camerelor.

5.Art. 76 alin. (6), referitor la obligativitatea prezenţei la audieri a persoanelor invitate de comisia permanentă care a iniţiat ancheta, precum şi sancţionarea celor care, cu rea-credinţă, nu răspund solicitărilor, stabileşte obligaţii pentru subiecte de drept din afara Senatului. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 46 din 17 mai 1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, Curtea Constituţională a statuat că Regulamentul Senatului, fiind aprobat printr-o hotărâre şi reglementând organizarea internă, proprie Senatului, nu poate stabili drepturi şi obligaţii decât pentru senatori, precum şi pentru autorităţile, demnitarii şi funcţionarii publici, în funcţie de raporturile constituţionale pe care le au cu Senatul. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 602 din 14 noiembrie 2005 privind constituţionalitatea unor dispoziţii din Regulamentul Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005.

6.Art. 79 alin. (1) şi (2), privind dreptul comisiei de anchetă de a invita orice persoană care are cunoştinţă despre o faptă sau o împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului în cauza ce formează obiectul activităţii comisiei, obligaţia oricărei persoane care are asemenea cunoştinţe ori deţine mijloace de probă pentru a le înfăţişa comisiei, precum şi obligaţia instituţiilor şi organizaţiilor de a răspunde solicitărilor sale, sunt neconstituţionale deoarece obligaţiile sunt stabilite în sarcina unor persoane fizice şi juridice din afara Senatului, în lipsa unor raporturi de drept constituţional.

7.Art. 189 referitor la organizarea birourilor senatoriale în circumscripţiile electorale, art. 190 privind drepturile băneşti ale senatorilor, art. 191 care reglementează situaţia contractului de muncă pe durata exercitării mandatului de senator şi art. 193 cu privire la concediile senatorilor, sunt neconstituţionale pentru că se referă la domenii şi probleme care pot fi reglementate numai prin lege organică.

Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor reglementează drepturile şi îndatoririle parlamentarilor, precum şi organizarea şi funcţionarea birourilor parlamentare. Organizarea acestora este identică la Senat şi la Camera Deputaţilor. În această privinţă art. 56 alin. (1) din lege prevede că: "Regulamentul Camerei Deputaţilor, Regulamentul Senatului şi Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se vor modifica şi se vor completa în mod corespunzător cu dispoziţiile prezentei legi şi în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale pronunţate asupra prevederilor din aceste regulamente şi se vor adapta în mod corespunzător".

III. Curtea Constituţională nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor sau a principiilor Constituţiei prin celelalte prevederi criticate din Regulamentul Senatului, pentru următoarele motive:

1.Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor referitoare la desfăşurarea alegerilor parlamentare şi la rezultatele acestora sunt reglementate de legea electorală. Art. 7 alin. (6) şi (7) din Regulament au în vedere contestaţiile referitoare la validarea senatorilor, depuse după constituirea comisiei de validare. Eventuala extindere a sferei subiecţilor abilitaţi să depună asemenea contestaţii presupune modificarea şi completarea textului din Regulament, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.

2.Art. 11 din Regulament nu prevede convocarea Senatului în sesiune ordinară sau extraordinară, ci un act de organizare constând în întrunirea acestuia pentru a dezbate raportul comisiei de validare. Senatul nu este încă legal constituit şi nu are organe de lucru alese, nici preşedinte, atribuţiile acestuia fiind exercitate, parţial, de preşedintele decan de vârstă. În această fază de organizare singura soluţie posibilă este întrunirea de drept la termenul stabilit de Regulament.

3.Aparenta neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Regulament este înlăturată prin precizările de la alin. (5) şi (6) ale aceluiaşi articol, care permit afilierea la alte grupuri parlamentare şi constituirea de grupuri mixte, inclusiv grupuri pentru senatorii independenţi.

4.Art. 22 din Regulament nu reglementează în concret drepturile materiale de care beneficiază senatorii potrivit statutului lor, ci enunţă, la modul general, dreptul grupurilor parlamentare şi al senatorilor care nu au aderat la nici un grup la mijloace de transport şi la logistica necesară desfăşurării activităţii, evident în limitele prevăzute de lege. Aceasta este o problemă strict legată de organizarea funcţionării tuturor structurilor Senatului.

5.Art. 28 alin. (2) reglementează o problemă cotidiană de organizare a activităţii, ce poate fi rezolvată şi de preşedintele Senatului. Or, nici o dispoziţie din Constituţie nu stabileşte atribuţia Biroului permanent de a desemna secretarii de şedinţă.

6.Art. 36 alin. (1) lit. s) completează ori adaptează normele generale privind paza şi protecţia stabilite de lege la problemele specifice legate de paza şi accesul în sediul Senatului, situaţii ce pot fi reglementate prin regulamentul propriu.

7.Art. 37 alin. (1), care stabileşte că senatorii independenţi au aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi senatori în legătură cu problemele de organizare şi funcţionare a Senatului, diferite fiind doar condiţiile şi modalităţile de exercitare a acestor drepturi, nu încalcă nici o dispoziţie sau principiu constituţional.

8.Art. 42 alin. (1) lit. c) referitor la verificarea funcţionării şi calităţii serviciilor nu echivalează cu desfăşurarea unei activităţi administrative incompatibile cu calitatea de senator. Serviciile Senatului nu sunt organe ale administraţiei publice, ci structuri economico-administrative cu sarcina de a asigura buna funcţionare a acestuia. Funcţionarea şi calitatea serviciilor Senatului interesează în mod nemijlocit pe fiecare senator.

9.Art. 46 alin. (3) şi art. 48 alin. (2) limitează numărul comisiilor permanente şi al birourilor acestora din care poate face parte un senator. Limitarea este necesară pentru asigurarea condiţiilor de funcţionare eficientă a comisiilor, precum şi pentru asigurarea reflectării configuraţiei politice a Senatului în alcătuirea comisiilor permanente.

10.Art. 50 alin. (2) dispune cu privire la repartizarea pe grupuri parlamentare a funcţiilor din birourile tuturor comisiilor permanente. Această repartizare trebuie să fie rezultatul negocierilor dintre liderii grupurilor, pentru a se asigura respectarea configuraţiei politice a Senatului la alcătuirea comisiilor permanente şi a birourilor acestora. Nominalizarea pe funcţii a senatorilor este dreptul grupurilor parlamentare respective. Supunerea la vot a acestor nominalizări ar putea răsturna concordanţa cu configuraţia politică a Senatului. Nu se pune problema restrângerii exerciţiului dreptului la vot şi al libertăţii opiniei, ci doar o opţiune privind modul de organizare a comisiilor.

11.Reglementările cuprinse în art. 51 alin. (1) şi (3) şi în art. 60 alin. (1) sunt menite să asigure păstrarea concordanţei componenţei comisiilor de orice natură cu configuraţia politică a Senatului. Astfel, senatorul care nu mai face parte dintr-un anumit grup parlamentar nu poate reprezenta acel grup nici în comisie, iar înlocuirea sa este dreptul exclusiv al grupului care l-a propus.

12.Art. 60 alin. (2) care condiţionează participarea activă a senatorilor din alte comisii şi a deputaţilor la lucrările oricărei comisii se impune pentru crearea condiţiilor necesare funcţionării eficiente şi operative a acestora, fără ca prin aceasta să se aducă atingere exercitării mandatului de senator.

13.Prevederile art. 61 alin. (1) din Regulament nu aduc atingere dispoziţiilor şi principiilor constituţionale referitoare la învestirea Guvernului, la controlul parlamentar asupra administraţiei publice sau la răspunderea membrilor Guvernului pentru realizarea programului de guvernare. Membrii Guvernului pot mandata specialişti pentru a participa la lucrările comisiilor Senatului tocmai în scopul rezolvării problemelor dezbătute de comisii. Participarea reprezentanţilor mandataţi ai membrilor Guvernului la lucrările comisiilor nu are implicaţii asupra raporturilor constituţionale dintre Senat, ca autoritate legiuitoare şi Guvern, ca reprezentant al puterii executive.

14.Art. 66 alin. (4) care stabileşte incompatibilităţi între anumite funcţii în cadrul structurilor de lucru ale Senatului şi cea de membru în unele comisii speciale, în vederea bunei organizări a unor activităţi şi desfăşurării lor eficiente, nu restrânge exerciţiul prerogativelor mandatului de senator.

15.Art. 82 alin. (2) prevede necesitatea unei dispoziţii sau a aprobării Biroului permanent pentru desfăşurarea unor activităţi în afara sesiunilor pentru asigurarea cadrului organizat al activităţii, având în vedere şi faptul că asemenea activităţi implică şi cheltuieli materiale, Biroul permanent având obligaţia să asigure gospodărirea eficientă a fondurilor bugetare alocate. Mandatul de senator nu dă naştere unor drepturi absolute şi discreţionare, iar structurile de lucru ale Senatului nu sunt organe autonome şi independente. Regulamentul de organizare şi funcţionare a Senatului se elaborează tocmai pentru determinarea cadrului şi condiţiilor în care organele de lucru şi senatorii îşi desfăşoară activitatea, respectiv îşi exercită mandatul.

16.Art. 88 alin. (1), referitor la iniţiativa legislativă, nu poate fi considerat neconstituţional, întrucât reproduce fidel teza întâi a art. 74 alin. (1) din Constituţie.

17.Art. 89 alin. (4) din Regulament are în vedere proiecte de legi ce trebuie categorisite în simple şi cu complexitate deosebită, în raport cu care trebuie adoptate în termene diferite, conform art. 75 alin. (2) din Constituţie. Încadrarea concretă a acestora revine primei Camere sesizate.

18.Art. 90 alin. (1) lit. b) prevede că transmiterea proiectului de lege la Camera Deputaţilor este dispusă de Biroul permanent al Senatului, pe baza aprecierii unei comisii permanente că proiectul de lege nu poate intră în dezbaterea Senatului ca prima Cameră. Este justificat ca Biroul permanent să decidă pe baza aprecierii comisiei permanente specializate în domeniul la care se referă proiectul de lege, având în vedere şi avizul obligatoriu al comisiei juridice.

19.Neprecizarea în art. 102 a majorităţii de voturi cu care se adoptă o lege nu constituie motiv de neconstituţionalitate, această majoritate diferenţiată pe categorii de legi fiind prevăzută de art. 76 din Constituţie. Ar fi neconstituţională prevederea unei majorităţi diferite faţă de cea stabilită de Constituţie. Alin. (5) al articolului precizează că raportul comisiei sesizate în fond se aprobă sau se respinge cu aceeaşi majoritate de voturi ca şi legea la care se referă.

20.Art. 104 care reglementează procedura şi termenul de depunere a amendamentelor la proiectele de legi, precum şi interdicţia de a prezenta şi susţine noi amendamente în cursul dezbaterilor în plen, nu este de natură să restrângă exerciţiul mandatului de senator. Dispoziţiile art. 104 din Regulament sunt menite să asigure o mai bună operativitate şi calitate procesului legislativ.

21.Art. 125 alin. (2) se referă la votarea propunerii privind limitarea duratei luărilor de cuvânt, alineatele (1), (2) şi (3) ale art. 136 reglementează majoritatea de voturi în concordanţă cu distincţiile făcute de art. 76 din Constituţie, iar alin. (5) al aceluiaşi articol prevede valabilitatea votului majorităţii senatorilor prezenţi pentru cazuri în care Regulamentul nu dispune altfel. Lipsa altor precizări mai detaliate nu reprezintă motiv de neconstituţionalitate.

22.Art. 138 alin. (1), care acordă numai liderilor grupurilor parlamentare dreptul de a contesta rezultatul votului, urmăreşte disciplinarea activităţii de adoptare a actelor Senatului. Liderul exprimă opinia şi voinţa grupului pe care-l reprezintă, iar faptul că senatorul nu poate contesta oricând şi individual rezultatul votului nu restrânge exerciţiul mandatului său.

23.Art. 145 alin. (5) reproduce prevederile art. 147 din Constituţie, ceea ce nu poate constitui motiv de neconstituţionalitate.

24.Art. 146 alin. (1) care stabileşte termenul de cel mult 30 de zile pentru înscrierea pe ordinea de zi a Senatului a reexaminarii legii, înainte de promulgare, la cererea Preşedintelui României, nu intră sub incidenţa prevederilor art. 77 din Constituţie. Constituţia nu prevede termenul în care Parlamentul trebuie să se pronunţe asupra cererii de reexaminare, problema putând fi reglementată prin regulamentele Camerelor. Constituţionalitatea unor asemenea reglementări nu poate fi examinată prin analogie, iar transpunerea pentru această situaţie a termenelor prevăzute de Constituţie, în care Preşedintele României trebuie să promulge legea, nu are nici un suport logic în dispoziţiile şi principiile Constituţiei.

25.Art. 149 precizează că Senatul poate cere punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului în condiţiile legii care reglementează răspunderea ministerială, deci nu conţine nici o dispoziţie ce nu ar putea fi stabilită prin Regulament.

26.Art. 155 alin. (3) referitor la obligativitatea avizului Comisiei pentru politică externă şi la consultarea Ministerului Afacerilor Externe, atunci când se dezbat moţiuni simple privind probleme de politică externă, se întemeiază pe raţiunea de a fi a comisiilor permanente de specialitate, ca structuri de lucru ale Senatului. Este firesc ca Senatul, care se află în raporturi constituţionale cu Ministerul Afacerilor Externe ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, să consulte acest organ, în vederea dezbaterii unei moţiuni simple privind politica externă. Consultarea este o formă de a cere date şi informaţii.

27.Art. 160 alin. (2) privitor la stabilirea datei şi a orei până la care pot fi depuse întrebările adresate autorităţilor administraţiei publice centrale şi alin. (4) care limitează la cel mult două numărul întrebărilor pe care le poate adresa un senator într-o săptămână, precum şi art. 161 alin. (1) teza întâi referitor la intervalul de timp în care pot fi prezentate întrebările orale nu au nici o legătură cu libertatea de opinie şi nu îngrădesc exerciţiul drepturilor conferite de mandatul de senator. Aceste reglementări sunt utile şi necesare pentru disciplinarea şi asigurarea desfăşurării într-un timp rezonabil a activităţii de adresare a întrebărilor şi de răspuns la acestea, cât şi pentru eliminarea abuzului de drept, în vederea asigurării timpului necesar activităţii de bază a Senatului, aceea de legiferare. Raportarea acestei reglementări la sintagma "termen rezonabil" din art. 21 alin. (3) din Constituţie este improprie.

28.Art. 166 alin. (5) reglementează posibilitatea ca preşedintele Senatului să solicite informări Guvernului şi celorlalte organe ale administraţiei publice, iar alin. (6) stabileşte obligaţia acestora de a transmite în termen util informaţiile solicitate, sub sancţiunea răspunderii juridice potrivit legii. Solicitările sunt formulate în cadrul controlului parlamentar asupra activităţii acestora, potrivit prerogativelor constituţionale ale Parlamentului, iar obligaţia de a răspunde este stabilită pentru organe aflate în raporturi constituţionale cu organul legislativ.

29.Art. 172 nu defineşte şi nu reglementează imunitatea parlamentară ori efectele acesteia, ci enunţă principiul constituţional al libertăţii de opinie şi reproduce prevederile art. 72 din Constituţie, referitoare la tragerea la răspundere a parlamentarilor, iar alin. (2) precizează scopul imunităţii parlamentare.

30.Articolele 174-185 au prevăzut, în lipsa legii organice privind statutul deputaţilor şi senatorilor, conflictul de interese, incompatibilităţile şi interdicţiile senatorilor, rezultate din dispoziţiile Constituţiei, iar în cea mai mare parte conţin norme de procedură referitoare la constatarea şi soluţionarea unor asemenea situaţii. Aceste reglementări urmează a fi adaptate, în mod corespunzător, potrivit dispoziţiilor art. 56 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

31.Art. 204 şi 205, care dispun cu privire la dotarea Senatului cu mijloace de transport şi stabilirea modului de utilizare a acestora, elaborarea unor norme pentru cheltuielile de protocol, folosirea unor colaboratori externi şi modul de acordare a indemnizaţiilor acestora, cuprind reglementări ce ţin de organizarea internă a activităţii acestei Camere a Parlamentului. În mod corect, art. 204 şi 205 precizează că dotările şi celelalte cheltuieli se fac în limitele sumelor prevăzute în bugetul anual, deci în legea bugetului de stat, iar indemnizaţiile colaboratorilor se stabilesc în cadrul limitelor prevăzute de lege.

32.Art. 208 alin. (4), referitor la activitatea comisiei de mediere cu privire la textele aflate în divergenţă, face parte din cap. VI "Dispoziţii tranzitorii şi finale", în cadrul căruia art. 206 stabileşte că o asemenea comisie se constituie pentru soluţionarea divergenţelor existente în cazul proiectelor de legi sau propuneri legislative adoptate în condiţiile art. 155 alin. (1) din Constituţie. Textul constituţional, la care se face trimitere, prevede dezbaterea şi adoptarea potrivit dispoziţiilor constituţionale anterioare a proiectelor de legi şi propuneri legislative în curs de legiferare la data intrării în vigoare a legii de revizuire a Constituţiei. Constituţia dispune deci folosirea procedurii de legiferare prevăzute anterior revizuirii. Art. 208, reglementând concilierea în şedinţa comună a celor două Camere, în mod necesar, face trimitere la procedura prevăzută de Regulamentul şedinţelor comune.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. c) şi art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin. (1) lit. A.c), art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.Constată că art. 5 alin. (2), în măsura în care se referă la numărul membrilor partidelor, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice sau alianţelor electorale, iar nu la configuraţia politică rezultată din alegeri, conform art. 64 alin. (5) din Constituţie, art. 45 alin. (1), în măsura în care atribuie liderului de grup, iar nu grupului parlamentar, dreptul de a face propuneri privitoare la înlocuirea unui membru dintr-o comisie parlamentară, art. 67 lit. d), art. 76 alin. (1), art. 76 alin. (6), art. 79 alin. (1) şi (2), art. 189, 190, 191 şi 193 din Regulamentul Senatului sunt neconstituţionale.

2.Constată că, în ceea ce priveşte art. 7 alin. (7), art. 11, art. 16 alin. (2), art. 22, art. 28 alin. (2), art. 36 alin. (1) lit. s), art. 37 alin. (1), art. 42 alin. (1) lit. c), art. 46 alin. (3), art. 48 alin. (2), art. 50 alin. (2), art. 51 alin. (1), art. 51 alin. (3), art. 60 alin. (1), art. 60 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 66 alin. (4), art. 82 alin. (2), art. 88 alin. (1), art. 89 alin. (4), art. 90 alin. (1) lit. b), art. 102, art. 104, art. 125 alin. (2), art. 136 alin. (3), art. 136 alin. (5), art. 138 alin. (1), art. 145 alin. (5), art. 146 alin. (1), art. 149, art. 155 alin. (3), art. 160 alin. (2), art. 160 alin. (4), art. 161 alin. (1) teza întâi, art. 166 alin. (5) şi (6), art. 172 alin. (2), art. 174-185, art. 174 alin. (2), art. 204 alin. (2), art. 205 şi art. 208 alin. (4) din acelaşi regulament, sesizarea este neîntemeiată.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 13 aprilie 2006 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokâr Gâbor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Viorel Şerban Stănoiu, judecători.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent şef,

Gabriela Dragomirescu