Decizie nr. 490 din 6 mai 2008

Ioan Vida - preşedinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ion Tiucă - procuror

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19, art. 21, art. 23, art. 24 şi ale art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Tim Relanco Impex" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 5.394/325/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat Carmen Obîrşanu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosarul cauzei, lipsind partea Garda Financiară Timiş - Comisariatul Regional Timiş, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului legal al autorului excepţiei, care susţine admiterea acesteia, arătând, în esenţă, următoarele: dispoziţiile de lege criticate, prin aceea că atribuie aceluiaşi agent constatator, care este un organ extrajudiciar, atribuţii în ceea ce priveşte constatarea existenţei unei contravenţii, calificarea acesteia, sancţionarea, precum şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, toate acestea având la bază, în lipsa unui martor, doar menţiunile agentului constatator din procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, contravin prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovăţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 44 alin. (8) referitor la interdicţia confiscării averii dobândite licit şi la prezumţia de dobândire licită a averii. În plus, menţionează cauza Anghel împotriva României, 2008, în care statul român a fost condamnat pentru încălcarea caracterului inechitabil al procedurii de contestare a unui proces-verbal de contravenţie.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în acest sens, că întreaga motivare face abstracţie de posibilitatea legală a contestării pe cale judecătorească a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. În plus, însăşi Constituţia, la art. 44 alin. (9), prevede posibilitatea confiscării, în condiţiile legii, a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii. Cât priveşte jurisprudenţa recentă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, la care s-a făcut referire, apreciază că aspectele de fond cercetate cu prilejul pronunţării hotărârii Anghel împotriva României sunt de cu totul altă natură decât cele specifice cauzei în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Încheierea din 12 decembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 5.394/325/2006, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor "art. 19, art. 21, art. 23, art. 24 şi ale art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor".

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Tim Relanco Impex" - S.R.L. din Timişoara într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei recurs împotriva unei sentinţe judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unei plângeri contravenţionale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate, prin "modul de redactare şi de aplicare", creează condiţiile încălcării prezumţiei de nevinovăţie, a dreptului la apărare şi a dreptului de proprietate. Aceasta, deoarece contravenientul are sarcina probării nevinovăţiei sale în contra celor menţionate de agentul constatator în procesulverbal în lipsa unui martor, iar simplele sale susţineri se bucură în faţa instanţei de prezumţia de legalitate. De asemenea, prin faptul că agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea, şi, în urma constatării dobândirii ilicite a unor bunuri, dispune confiscarea acestora, se substituie instanţei judecătoreşti în funcţia sa exclusivă şi constituţională de înfăptuire a justiţiei.

Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, indicând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, de exemplu deciziile nr. 5/2002, nr. 183/2003, nr. 105/2003, nr. 371/2005, nr. 259/2007 şi nr. 824/2007. În plus, menţionează că legea trebuia să ofere o soluţie şi pentru situaţia în care la momentul şi locul încheierii procesului-verbal nu se află niciun martor. Într-adevăr, menţiunile agentului constatator beneficiază, prin forţa împrejurărilor specifice acestui caz, de o prezumţie de legalitate şi temeinicie, ceea ce este însă firesc şi justificat, având în vedere tocmai calitatea sa de purtător al unor atribute de ordine publică şi de reprezentant al statului, care are rolul de "gardian al interesului public".

Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 19, art. 21, art. 23, art. 24 şi ale art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt constituţionale. Acestea nu încalcă prevederile art. 24 din Legea fundamentală, deoarece, astfel cum a statuat Curtea prin deciziile nr. 183/2003, nr. 259/2007 şi nr. 824/2007, instanţa judecătorească este cea care, în cazul formulării unei plângeri contravenţionale, verifică legalitatea şi temeinicia procesuluiverbal, instrumentează probe şi citează persoanele implicate, pronunţându-se în final asupra existenţei contravenţiei, aplicării sancţiunii şi a măsurii confiscării, după caz, printr-o hotărâre supusă, la rândul său, recursului. Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 44 din Constituţie, se menţionează că, potrivit textului invocat, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar dispoziţiile de lege criticate nu fac decât să dea expresie prevederilor alin. (9) din acelaşi text constituţional, în virtutea căruia bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 19, art. 21, art. 23, art. 24 şi ale art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002. Din motivarea autorului excepţiei rezultă însă că excepţia se rezumă la prevederile art. 19 alin. (3), art. 21 alin. (1), art. 23 alin. (1), art. 24 alin. (1) teza întâi şi ale art. 34 alin. (1) din ordonanţa criticată, texte ce au următoarea redactare:

–Art. 19 alin. (3): "În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.";

–Art. 21 alin. (1): "În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea.";

–Art. 23 alin. (1): "În cazul în care prin săvârşirea contravenţiei s-a cauzat o pagubă şi există tarife de evaluare a acesteia, persoana împuternicită să aplice sancţiunea stabileşte şi despăgubirea, cu acordul expres al persoanei vătămate, făcând menţiunea corespunzătoare în procesul-verbal.";

–Art. 24 alin. (1) teza întâi: "Persoana împuternicită să aplice sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii.";

–Art. 34 alin. (1): "Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării."

Autorul excepţiei consideră că textele de lege menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 24 consacrat dreptului la apărare, art. 44 alin. (8) referitor la interdicţia confiscării averii dobândite licit şi la prezumţia de dobândire licită a averii, art. 124 - "Înfăptuirea justiţiei", art. 125 - "Statutul judecătorilor" şi ale art. 126 - "Instanţele judecătoreşti".

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost examinate în repetate rânduri, prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare.

Prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 33 alin. (1) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele: "deşi legiuitorul a dezincriminat contravenţiile, potrivit art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, instanţa competentă să soluţioneze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligată să urmeze anumite reguli procedurale distincte de cele ale dreptului procesual civil, în virtutea cărora, aşa cum susţine autorul excepţiei, sarcina probei aparţine celui care afirmă ceva în instanţă. Astfel, alin. (1) al textului de lege menţionat stabileşte, fără distincţii, că instanţa competentă să soluţioneze plângerea verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanţă, şi organul care a aplicat sancţiunea, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile alin. (2) al art. 34 din ordonanţă prevăd că hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs, fără ca motivarea acestuia să fie obligatorie. Aşa fiind, sub acest aspect, prevederile de lege criticate sunt în deplin acord cu exigenţele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ceea ce ar fi contrar intereselor contravenientului, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare."

În acelaşi sens, al respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege aici examinate, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, şi prin Decizia nr. 216 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 28 martie 2008, şi Decizia nr. 251 din 12 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 31 iulie 2003.

În ceea ce priveşte invocarea hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în Cauza Anghel împotriva României, 2008, Curtea constată că cele reţinute de instanţa europeană nu sunt incidente în prezenta speţă. Aspectele de fond, care au determinat pronunţarea soluţiei de condamnare a României pentru nerespectarea caracterului echitabil al procedurilor de contestare a unui proces-verbal, aveau în vedere anumite nereguli legate de încălcarea procedurilor referitoare la audierea martorilor şi motivarea soluţiei judecătoreşti, în cadrul unui litigiu ce viza contestarea unui proces-verbal de contravenţie a unei fapte prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, respectiv a unui contract de vânzare-cumpărare şi a unor alte acte administrative.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (3), art. 21 alin. (1), art. 23 alin. (1), art. 24 alin. (1) teza întâi şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Tim Relanco Impex" S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 5.394/325/2006 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 mai 2008.

PREŞEDINTELE

CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi