Ordin nr. 5.219 din 9 septembrie 2010
privind recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine și la examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale cu probele de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal, respectiv de evaluare a competențelor digitale, din cadrul examenului de bacalaureat
- Emitent
- Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului
- Publicat în
- Monitorul Oficial nr. 701 din 20 octombrie 2010
- Versiune
- Formă consolidată, valabilă 5 sept. 2022 – 9 feb. 2023
Textul actului · 6 articole
Cuprins
În conformitate cu prevederile Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 81/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările ulterioare,
ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Metodologia de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine, cu proba de evaluare a competenței lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal, din cadrul examenului de bacalaureat, prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Se aprobă Lista examenelor cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine, care pot fi recunoscute și echivalate cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal, din cadrul examenului de bacalaureat, prevăzută în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 3
Se aprobă Metodologia de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examenele cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale cu proba de evaluare a competențelor digitale din cadrul examenului de bacalaureat, prevăzută în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 4
Prevederile prezentului ordin se aplică începând cu anul școlar 2010-2011.
Articolul 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 6
Direcția generală educație și învățare pe tot parcursul vieții, Centrul Național de Evaluare și Examinare, inspectoratele școlare județene și al municipiului București duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului,
Daniel Petru Funeriu
București, 9 septembrie 2010.
Nr. 5.219.
Anexa nr. 1
[METODOLOGIE
de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională
pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine cu proba de evaluare a
competenței lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul
învățământului liceal, din cadrul examenului de bacalaureat
](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/258189>)
Anexa nr. 2
LISTA
examenelor cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine,
care pot fi recunoscute și echivalate cu proba de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională
studiată pe parcursul învățământului liceal, din cadrul examenului de bacalaureat1. Limba engleză
| Nr. crt. | Denumirea examenului | Abreviere | Notare/Nivel | Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare | Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul | |
| 0 | 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | |
| 1. | Preliminary English Test/PET FOR SCHOOLS* | PET/Preliminary/ Preliminary for Schools | B1 | Promovat/Cambridge English scale: 140-170 | University of Cambridge - Cambridge English Language Assessment/former University of Cambridge - English for Speakers of Other Languages Examinations (Cambridge ESOL) - www.cambridgeenglish.org/ | |
| 2. | First Certificate in English/First Certificate in English for SCHOOLS* | FCE/First/First | B2 | Promovat/Cambridge English scale: 160-190 | ||
| 3. | Certificate Advanced English* | CAE/Advanced | C1 | Promovat/Cambridge English scale: 180-210 | ||
| 4. | Certificate of Proficiency in English* | CPE/Proficiency | C2 | Promovat/Cambridge English scale: 200-230 | ||
| 5. | Business English Certificate* - Preliminary - Vantage - Higher | BEC | B1 B2 C1 | Promovat Promovat Promovat | University of Cambridge - Cambridge English Language Assessment/former University of Cambridge - English for Speakers of Other Languages Examinations (Cambridge ESOL) - www.cambridgeenglish.org/ | |
| 6. | International English Language Testing System* | IELTS | B1 | 4-5 puncte | ||
| B2 | 5,5-6,5 puncte | |||||
| C1 | 7-8 puncte | |||||
| C2 | 8,5-9,0 puncte | |||||
| 7. | Test of English as a Foreign Language - Internet - based Tests | TOEFL (iBT) | Reading: 0-30 Listening: 0-30 Speaking: 0-30 Writing: 0-30 Total -0-120 | 57-86 puncte - B1 87-109 puncte - B2 110-120 puncte -C1 | Educational Testing Service (ETS) www.ets.org | |
| 8. | Test of English for International Communication | TOEIC | Listening: 5-495 Reading: 5-495 Speaking: 0-200 Writing: 0-200 | Listening: minimum 275 puncte - B1 minimum 400 puncte - B2 minimum 490 puncte - C1 Reading minimum 275 puncte - B1 minimum 385 puncte - B2 minimum 455 puncte - C1 | ||
| Speaking minimum 120 puncte - B1 minimum 160 puncte - B2 minimum 200 puncte - C1 Writing minimum 120 puncte - B1 minimum 150 puncte - B2 minimum 200 puncte - C1 | ||||||
| 9. | TRINITY Integrated Skills in English | TRINITY ISE | ISE I - B1 ISE II - B2 ISE III -C1 ISE IV - C2 | Promovat Promovat Promovat Promovat | TRINITY College London | |
| 10. | Examenele ECL | ECL | Independent user - B1 Independent user - B2 Proficient user - C1 | Promovat Promovat Promovat | European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages/Centrul de Limbi Străine al Universității București | |
| 11. | Basic Communication Certificate in English | BCCE | B1 | Promovat | Hellenic American University, New Hampshire/ CITE Romania | |
| 12. | Examination for the Certificate of Competency in English | ECCE | B2 | Promovat | Cambridge Michigan Language Assessments, Michigan/CITE Romania | |
| 13. | Advanced Level Certificate in English | ALCE | C1 | Promovat | Hellenic American University, New Hampshire/ CITE Romania | |
| 14. | Examination for the Certificate of Competency in English | ECPE | C2 | Promovat | Cambridge Michigan Language Assessments, Michigan/CITE Romania | |
| 15. | Anglia ESOL | Anglia ESOL | B1 - C2 | Promovat | Anglia Examination Syndicate Limited/PLRAtestat Lingvistic - S. R.L. Romania | |
| 16. | LRN Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3) | - | B1 | Promovat/ 40-51 puncte | Learning Resources Network—www.lrnglobal.org | |
| 17. | LRN Level 1 Level Certificate in ESOL International | - | B2 | Promovat/ 40-51 puncte | ||
| 18. | LRN Level 2 Level Certificate in ESOL International | - | C1 | Promovat/ 50-64 puncte | ||
| 19. | LRN Level 3 Level Certificate in ESOL International | - | C2 | Promovat/ 50-64 puncte | ||
| 20. | LRN Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3) | IELCA | B1 | Promovat/ 80-119 puncte | ||
| 21. | LRN Level 1 Level Certificate in ESOL International | IELCA | B2 | Promovat/ 120-159 puncte | ||
| 22. | LRN Level 2 Level Certificate in ESOL International | IELCA | C1 | Promovat/ 160-199 puncte | ||
| 23. | LRN Level 3 Level Certificate in ESOL International | IELCA | C2 | Promovat/ 200 puncte | ||
| 24. | ESOL International All Modes (Entry 3) | - | B1 | Promovat minimum 55% | English Speaking Board www.esbuk.org | |
| 25. | ESOL International All Modes Level 1 B2 | GCSE | B2 | Promovat minimum 55% | ||
| 26. | ESOL International All Modes Level 2 C1 | GCSE | C1 | Promovat minimum 55% | ||
| 27. | ESOL International All Modes Level 3 C2 | GCE A level | C2 | Promovat minimum 55% | ||
| 28. | Language Cert in International English for Speakers of Other Languages | IESOL | B1-C2 | Promovat | PeopleCert Qualifications Ltd. www.languagecert.org | |
| 29. | London Chamber of Commerce and Industry International Qualifications - English Language Skills Assessment | LCCI ELSA | B1 B2 C1 | Au fost evaluate toate cele patru competențe și a fost obținut punctajul minim, după cum urmează: Listening, Reading, Writing, Speaking = minimum 25 puncte | Educational Development International (EDI) www.lcciromania.ro | |
| 30. | London Chamber of Commerce and Industry International Qualifications - Junior English Test - Senior English Test | LCCI JETSET - Level 4 - Level 5 - Level 6 | B1 B2 C1 | Au fost evaluate toate cele patru competențe și a fost obținut punctajul minim, după cum urmează: Listening, Reading, Writing, Speaking = minimum 25 puncte | ||
| 31. | London Chamber of Commerce and Industry International Qualifications - English for Business | LCCI EfB - Level 1 EfB - Level 2 EfB - Level 3 | B1 B2 C1 | Au fost evaluate toate cele patru competențe și a fost obținut punctajul minim, după cum urmează: Listening, Reading, Writing, Speaking = minimum 25 puncte | ||
| 32. | Pearson LCCI Entry 3 Certificate in ESOL International (CEFRB1) | Pearson EDI JETSET Level 4 | B1 | Listening 0-20 puncte | minimum 10 puncte-B1 | Pearson EDI Qualifications are awarded by Pearson Education Limited. www.lcci.org.uk |
| Reading 0-40 puncte | minimum 20 puncte-B1 | |||||
| Speaking 0-20 puncte | minimum 10 puncte-B1 | |||||
| Writing 0-40 puncte | minimum 20 puncte-B1 | |||||
| Maximum 120 puncte | minimum 60 puncte-B1 | |||||
| 33. | Pearson LCCI Level 1 Certificate in ESOL International (CEFR B2) | Pearson EDI JETSET Level 5 | B2 | Listening 0-30 puncte | minimum 15 puncte-B2 | Pearson EDI Qualifications are awarded by Pearson Education Limited. www.lcci.org.uk |
| Reading 0-60 puncte | minimum 30 puncte-B2 | |||||
| Speaking 0-40 puncte | minimum 20 puncte-B2 | |||||
| Writing 0-60 puncte | minimum 30 puncte-B2 | |||||
| Maximum 190 puncte | Minimum 95 puncte- B2 | |||||
| 34. | Pearson LCCI Level 2 Certificate in ESOL International (CEFRC1) | Pearson EDI JETSET Level 6 | C1 | Listening 0-30 puncte | minimum 15 puncte - C1 | |
| Reading 0-60 puncte | minimum 30 puncte - C1 | |||||
| Speaking 0-40 puncte | minimum 20 puncte C1 | |||||
| Writing 0-60 puncte | minimum 30 puncte - C1 | |||||
| Maximum 190 puncte | minimum 95 puncte - C1 | |||||
| 35. | Pearson LCCI Level 3 Certificate in ESOL International (CEFR C2) | Pearson EDI JETSET Level 7 | C2 | Listening 0-30 puncte | minimum 15 puncte - C2 | Pearson EDI Qualifications are awarded by Pearson Education Limited. www.lcci.org.uk |
| Reading 0-60 puncte | minimum 30 puncte - C2 | |||||
| Speaking 0-40 puncte | minimum 20 puncte - C2 | |||||
| Writing 0-60 puncte | minimum 30 puncte - C2 | |||||
| Maximum 190 puncte | minimum 95 puncte - C2 | |||||
| 36. | Level 1 Pearson LCCI English for Business | Pearson LCCI IQ English for Business Level 1 | B1 | Listening 0-30 puncte | minimum 15 puncte - B1 | Pearson LCCI www.lcci.org.uk |
| Reading and Writing 0-100 puncte | minimum 50 puncte - B1 | |||||
| Speaking 0-100 puncte | minimum 50 puncte - B1 | |||||
| Total B1 | minimum 115 puncte | |||||
| 37. | Level 2 Pearson LCCI English for Business | Pearson LCCI IQ English for Business Level 2 | B2 | Listening 0-30 puncte | minimum 18 puncte -B2 | Pearson LCCI www.lcci.org.ukx |
| Reading and Writing 0-100 puncte | minimum 60 puncte - B2 | |||||
| Speaking 0-100 puncte | minimum 60 puncte - B2 | |||||
| Total B2 | minimum 138 puncte | |||||
| 38. | Level 3 Pearson LCCI English for Business | Pearson LCCI IQ English for Business Level 3 | C1 | Listening 0-30 puncte | minimum 21 puncte - C1 | Pearson LCCI www.lcci.org.uk |
| Reading and Writing 0-100 puncte | minimum 70 puncte - C1 | |||||
| Speaking 0-100 puncte | minimum 70 puncte - C1 | |||||
| Total C1 | minimum 161 puncte | |||||
| 39. | Level 4 Pearson LCCI English for Business | Pearson LCCI IQ English for Business Level 4 | C2 | Listening 0-30 puncte | minimum 24 puncte - C2 | Pearson LCCI www.lcci.org.uk |
| Reading and Writing 0-100 puncte | minimum 80 puncte - C2 | |||||
| Speaking 0-100 puncte | minimum 80 puncte - C2 | |||||
| Total C2 | minimum 184 puncte | |||||
| 40. | Pearson Edexcel Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3) | Pearson Test of English (PTE) General Level 2 | B1 | Listening 0-25 puncte | minimum 13 puncte-B1 | Edexcel www.pearsonpte.com |
| Reading 0-25 puncte | minimum 13 puncte-B1 | |||||
| Speaking 0-25 puncte | minimum 13 puncte-B1 | |||||
| Writing 0-25 puncte | minimum 13 puncte-B1 | |||||
| Total B1 | minimum 52 puncte | |||||
| 41. | Pearson Edexcel Entry Level 1 Certificate in ESOL International | Pearson Test of English (PTE) General Level 3 | B2 | Listening minimum 0-25 puncte | minimum 15 puncte-B2 | Edexcel www.pearsonpte.com |
| Reading 0-25 puncte | minimum 15 puncte-B2 | |||||
| Speaking 0-25 puncte | minimum 15 puncte-B2 | |||||
| Writing 0-25 puncte | minimum 15 puncte-B2 | |||||
| Total B2 | minimum 60 puncte | |||||
| 42. | Pearson Edexcel Entry Level 2 Certificate in ESOL International | Pearson Test of English (PTE) General Level 4 | C1 | Listening 0-25 puncte | minimum 17 puncte-C1 | Edexcel www.pearsonpte.com |
| Reading 0-25 puncte | minimum 17 puncte-C1 | |||||
| Speaking 0-25 puncte | minimum 17 puncte-C1 | |||||
| Writing 0-25 puncte | minimum 17 puncte-C1 | |||||
| Total C1 | minimum 68 puncte | |||||
| 43. | Pearson Edexcel Entry Level 3 Certificate in ESOL International | Pearson Test of English (PTE) General Level 5 | C2 | Listening 0-25 puncte | minimum 19 puncte-C2 | Edexcel www.pearsonpte.com |
| Reading 0-25 puncte | minimum 19 puncte-C2 | |||||
| Speaking 0-25 puncte | minimum 19 puncte-C2 | |||||
| Writing 0-25 puncte | minimum 19 puncte-C2 | |||||
| Total C2 | minimum 76 puncte | |||||
| 44. | Test lingvistic FEDE | FEDE | B1 B2 C1 | Minimum -100 puncte Maximum - 200 puncte Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte | FEDE www.fede.education | |
| 45. | OXFORD TEST OF ENGLISH | OXFORD - NICULESCU Education - S.R.L. | B1 B2 | 81-110 puncte 111-140 puncte | OXFORD - NICULESCU Education - S.R.L. www.niculescu.ro | |
| 46. | Cambridge English Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3) (Key)* | NA | B1 | 140-150 puncte | University of Cambridge - Cambridge English Language Assessment/former University of Cambridge - English for Speakers of Other Languages Examinations (Cambridge ESOL) - www.cambridgeenglish.org/ | |
| 47. | Cambridge English Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3) (Preliminary)* | NA | B1 | 140-159 puncte | ||
| 48. | Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International (Preliminary)* | NA | B2 | 160-170 puncte | ||
| 49. | Cambridge English Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3)* | NA | B1 | 140-159 puncte | ||
| 50. | Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International (First)* | NA | B2 | 160-179 puncte | ||
| 51. | Cambridge English Level 2 Certificate in ESOL International (First)* | NA | C1 | 180-190 puncte | ||
| 52. | Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International* | NA | B2 | 160-179 puncte | ||
| 53. | Cambridge English Level 2 Certificate in ESOL International (Advanced)* | NA | C1 | 180-199 puncte | ||
| 54. | Cambridge English Level 3 Certificate in ESOL International (Advanced)* | NA | C2 | 200-210 puncte | ||
| 55. | Cambridge English Level 2 Certificate in ESOL International | NA | C1 | 180-199 puncte | ||
| 56. | Cambridge English Level 3 Certificate in ESOL International (Proficiency)* | NA | C2 | 200-230 puncte | ||
| 57. | Cambridge English Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3) (Business Preliminary)* | NA | B1 | 140-159 puncte | ||
| 58. | Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International (Business Preliminary)* | NA | B2 | 160-170 puncte | ||
| 59. | Cambridge English Level Certificate in ESOL International (Entry 3) (Business)* | NA | B1 | 140-159 puncte | University of Cambridge - Cambridge English Language Assessment/former University of Cambridge - English for Speakers of Other Languages Examinations (Cambridge ESOL) - www.cambridgeenglish.org/ | |
| 60. | Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International (Business Vantage) | NA | B2 | 160-179 puncte | ||
| 61. | Cambridge English Level 2 Certificate in ESOL International (Business Vantage)* | NA | C1 | 180-190 puncte | ||
| 62. | Cambridge English Level 2 Certificate in ESOL International (Business Higher)* | NA | C1 | 180-199 puncte | ||
| 63. | Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International (Business)* | NA | B2 | 160-179 puncte | ||
| 64. | Cambridge English Level 3 Certificate in ESOL International (Business Higher)* | NA | C2 | 200-210 puncte | ||
* Examenele marcate cu * se echivalează cu nivelul prevăzut în tabelul de mai sus, în condițiile în care certificatele aferente acestor examene precizează explicit rezultatul „Promovat“.
2.Limba franceză
| Nr. crt. | Denumirea examenului | Abreviere | Notare/Nivel | Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare | Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul |
| 1. | Diplome d’etudes en langue francaise | DELF | B1 B2 | Promovat Promovat | Centre International d’Etudes Pedagogiques (CIEP) - Ministere de l’Education Nationale www.ciep.fr |
| 2. | Diplome approfondi de langue francaise | DALF | C1 C2 | Promovat Promovat | |
| 3. | Test de connaissance du français | TCF | A1-C2 | B1 | |
| 4. | Test d’evaluation du francais | TEF | A1-C2 | B1 | Chambre de Commerce et d’Industrie de Paris (CCIP) www.fda.ccip.fr |
| 5. | L’examen ECL | ECL | B1 B2 C1 | Promovat Promovat Promovat | European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages www.ecl.hu Centrul Național de Examinare ECL: Eurocenter Amoba - S.R.L. www.eurocenter.ro |
| 6. | Test lingvistic FEDE | FEDE | B1 | Minimum - 100 puncte Maximum - 200 puncte | FEDE www.fede.education |
| B2 | Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte | ||||
| C1 | Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte |
3.Limba germană
| Nr. crt. | Denumirea examenului | Abreviere | Notare/Nivel | Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare | Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul |
| 1. | Das Deutsche Sprachdiplom der Kultusministerkonferenz (Zweite Stufe) | DSD 2 | B2-C1 | B2 | Standige Konferenz der Kultusminister der Lander in der Bundesrepublik Deutschland (Kultusministerkonferenz; KMK) www.kmk.org http:www.auslandsschulwesen.de |
| 2. | Das Deutsche Sprachdiplom der Kultusministerkonferenz (Erste Stufe) | DSD 1 | B1 | B1 | |
| 3. | Das Osterreichische Sprachdiplom Deutsch - Zertifikat Deutsch fur Jungedliche - Zertifikat Deutsch - Mittelstufe Deutsch - Oberstufe Deutsch - Wirtschaftssprache Deutsch | OSD -/ -ZD -MD -/ -WD | B1 B2 B2 C1 C2 | Promovat Promovat Promovat Promovat | Bundesministerium fur Unterricht, Kunst und Kultur (BMUKK) www.osd.at www.bmukk.gv.at |
| 4. | Goethe - Zertifikat B1: Zertifikat Deutsch fur Jungedliche | - | B1 | Promovat | Goethe - Institut www.goethe.de/pruefungen Goethe - Institut www.goethe.de/pruefungen |
| 5. | Goethe - Zertifikat B1: Zertifikat Deutsch fur Erwachsene | - | B1 | Promovat | |
| 6. | Goethe - Zertifikat B2 | - | B2 | Promovat | |
| 7. | Goethe - Zertifikat C1 | - | C1 | Promovat | |
| 8. | Goethe - Zertifikat C2 : Groses Deutsches Sprachdiplom | GDS | C2 | Promovat | |
| 9. | Der Test Deutsch als Fremdsprache | Test DaF | B1+-C1 | B2 | Test DaF - Institut www.testdaf.de |
| 10. | ECL - Zertifikat | ECL | B1 B2 C1 | Promovat Promovat Promovat | European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages www.ecl.hu Centrul Național de Examinare ECL: Eurocenter Amoba - S.R.L. www.eurocenter.ro |
| 11. | Test lingvistic FEDE | FEDE | B1 | Minimum - 100 puncte Maximum - 200 puncte | FEDE www.fede.education |
| B2 | Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte | ||||
| C1 | Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte |
4.Limba italiană
| Nr. crt., | Denumirea examenului | Abreviere | Notare/Nivel | Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare | Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul |
| 1. | Certificazione di Italiano come Lingua Straniere - Livello Uno - Livello Due - Livello Tre - Livello Quatro | CILS | B1 B2 C1 C2 | Promovat Promovat Promovat Promovat | Universita per Stranieri di Siena www.unistrasi.it |
| 2. | Certificazione della lingua italiana | CELI 2 CELI 3 CELI 4 CELI 5 | B1 B2 C1 C2 | Promovat Promovat Promovat Promovat | Universita per Stranieri di Perugia www.cvcl.it |
| 3. | L’esame ECL | ECL | B1 B2 C1 | Promovat Promovat Promovat | European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages www.ecl.hu Centrul Național de Examinare ECL: Eurocenter Amoba - S.R.L. www.eurocenter.ro |
| 4. | Test lingvistic FEDE | FEDE | B1 | Minimum -100 puncte Maximum - 200 puncte | FEDE www.fede.education |
| B2 | Minimum -200 puncte Maximum - 400 puncte | ||||
| C1 | Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte |
5.Limba spaniolă
| Nr. crt. | Denumirea examenului | Abreviere | Notare/Nivel | Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare | Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul |
| 1. | Diploma de Espanol como Lengua Extranjera - Diploma de Espanol Nivel B1 (Inicial) - Diploma de Espanol Nivel B2 (Intermedio) - Diploma de Espanol Nivel C1 (Intermedio) - Diploma de Espanol Nivel C2 (Superior) - Diploma de Espanol Nivel A2/B1 escolar | DELE B1 B2 C1 C2 A2/B1 scolar | B1 B1 B2 C1 C2 B1 | Promovat Promovat Promovat Promovat Promovat Promovat | Ministerio de Educacion - Instituto Cervantes http: diplomas.cervantes.es* |
| 2. | El examen ECL | ECL | B1 B2 C1 | Promovat Promovat Promovat | European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages www.ecl.hu Centrul Național de Examinare ECL: Eurocenter Amoba - S.R.L. www.eurocenter.ro |
| 3. | Test lingvistic FEDE | FEDE | B1 | Minimum - 100 puncte Maximum - 200 puncte | FEDE www.fede.education |
| B2 | Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte | ||||
| C1 | Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte |
* În situații excepționale, determinate de emiterea cu întârziere a Diplomei competențelor lingvistice pentru limba spaniolă (DELE) de către Ministerul Educației, Culturii și Sportului din Spania, se va recunoaște și echivala Certificatul de aptitudini emis de Institutul Cervantes.
6.Limba portugheză
| Nr. crt. | Denumirea examenului | Abreviere | Notare/Nivel | Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare | Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul |
| 1. | Diploma Elementar de Portugues Lingua Estrangeira | DEPLE | B1 | Promovat | Ministério da Educacao - Centro de Avaliaçao de Portugues Lingua Estrangeira (CAPLE) - Faculdade de Letras da Universidade de Lisboa www.fl.ul.pt/unidades/centros/caple |
| 2. | Diploma Intermedio de Portugues Lingua Estrangeira | DIPLE | B2 | Promovat | |
| 3. | Diploma Avancado de Portugues Lingua Estrangeira | DAPLE | C1 | Promovat | |
| 4. | Diploma Universitario de Portugues Lingua Estrangeira | DUPLE | C2 | Promovat | |
| 5. | Test lingvistic FEDE | FEDE | B1 | Minimum - 100 puncte Maximum - 200 puncte | FEDE www.fede.education |
| B2 | Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte | ||||
| C1 | Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte |
7.Limba japoneză
| Nr. crt. | Denumirea examenului | Abreviere | Notare/Nivel | Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare | Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul |
| 1. | Japanese Language Proficiency Test | JLPT | N3 - B1 N2 - B2 N1 - C1 | Promovat Promovat Promovat | Asociația Profesorilor de Limbă Japoneză din România |
8.Limba rusă
| Nr. crt. | Denumirea examenului | Abreviere | Notare/Nivel | Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare | Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul |
| 1. | Examene ECL | ECL | Independent user - B1 Independent user - B2 Proficient user - C1 | Promovat Promovat Promovat | European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages www.ecl.hu |
| 2. | Russian for Everyday Communication | - | Threshold level - B1 Vantage level - B2 Effective operational proficiency level - C1 Mastery level | Promovat Promovat Promovat Promovat | Pushkin State Russian Language Institute www.pushkin.institute/en/certificates/ |
| 3. | Test of Russian as a Foreign Language | TORFL | TORFL-I/B1 TORFL-II/B2 TORFL-III/C1 TORFL-IV/C2 | Promovat Promovat Promovat Promovat | Institutul de Stat de Limba Rusă A. S. Pușkin/Pushkin State Russian Language Institute Universitatea de Stat din Sankt Petersburg/Saint Petersburg State University Universitatea Națională de Cercetare de Stat din Tomsk/National Research Tomsk State University Universitatea Rusă de Prietenie între Popoare/Peoples’ Friendship University of Russia Universitatea Federală Caucazul de Nord/North-Caucasus Federal University Universitatea de Stat din Tyumen/Tyumen State University Universitatea Națională de Cercetare de Stat din Belgorod/Belgorod National Research University Universitatea Tehnică de Stat Don/Don State Technical University Universitatea Federală Extremul Orient/Far Eastern Federal University Universitatea Pedagogică de Stat din Rusia A.I. Herzen/Herzen State Pedagogical University of Russia Universitatea de Stat din Pskov/Pskov State University Universitatea Federală din Kazan (Regiunea Volga)/Kazan (Volga Region) Federal University Universitatea de Stat din Moscova M.V. Lomonosov/Lomonosov Moscow State University |
05.09.2022Anexa nr. 2 a fost modificată de Articolul I din ORDINUL nr. 4.796 din 25 august 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 869 din 05 septembrie 2022
Anexa nr. 3
[METODOLOGIE
de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere europeană
pentru certificarea competențelor digitale cu proba de evaluare a competențelor digitale
din cadrul examenului de bacalaureat
](<https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/258190>)
